Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 328

Ședința publică din data de 22.05.2008

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul reclamant domiciliat în B-, împotriva deciziei civile nr. 705 din 20.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimata domiciliată în G-, -. 3, în acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal a răspuns recurentul personal și intimata.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității cererii de recurs, având în vedere că nu a formulat apel împotriva hotărârii dată de instanța de fond.

Recurentul arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Intimata arată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată;

Prin cererea înregistrată sub nr. 1851/C/2005 pe rolul Judecătoriei Galați reclamanta în contradictoriu cu pârâtul a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Judecătoria Galați prin sentința civilă nr. 3098/6.04.2007 a admis în parte acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune a părților și ca urmare a partajului a atribuit reclamantei pârâte imobilul situat în G, micro. 19,-, - .3 cu o valoarea de 90846, 60 lei și lotul nr.1 de bunuri mobile, cu o valoare totală de 1957 lei, fiind obligată să-i plătească pârâtului-reclamant în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii suma de 2770, 30 lei, reprezentând cota de din valoarea îmbunătățirilor efectuate la acest apartament.

Pârâtului-reclamant i-a fost atribuit imobilul situat în G,-, -.5, 19 cu o valoare totală de 82.540,60 lei garajul situat în G, 17, adiacent -B, poziția 3, cu o valoare de 15.798,66 lei autoturismul marca 244 înmatriculat sub nr.4---2446, cu o valoare de 3588, 21 lei, semiremorca cu nr. matricol 37394/1992, cu o valoare de 727,75 lei, și lotul nr.2 de bunuri mobile cu o valoare de 1957 lei, fiind obligat să-i plătească reclamantei - pârâte în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii sumele de 7899,33 lei și 2157,98 lei, cu titlu de contravaloarea dreptului de proprietate a acestuia asupra garajului și autoturismului și remorcii.

Reclamanta-pârâtă a fost obligată să-i plătească pârâtului-reclamant suma de 14333,65 lei, reprezentând valoarea actualizată a sumei bun propriu a acestuia de 4.000 lei, iar pârâtul-reclamant a fost obligat să-i plătească reclamantei-pârâte suma de 347,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată după compensare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reluat aspecte reținute prin încheierea de admitere în principiu din 7.07.2006, precum și rapoartele de expertiză tehnică merceologică și imobiliară.

Cu privire la atribuirea masei partajabile și urmărind criteriile prevăzute de disp. art.673 ind. 9.pr. civ. Judecătoria Galația reținut că părțile au achiesat la propunerea de lotizare a bunurilor mobile formulată expertul merceolog, faptul că apartamentul nr.3 este folosit exclusiv în prezent de reclamanta-pârâtă, apartamentul nr.5 a fost solicitat să i se atribuie de către pârâtul-reclamant, ca și autoturismul, semiremorca și garajul auto.

S-a făcut aplicarea disp. art.276 în la art.274 pr. civ.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat și motivat apel reclamanta-pârâtă, care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul că se impunea ca pârâtul-reclamant să fie obligat și la plata sumei de 800 lei achitată exclusiv de aceasta după despărțirea în fapt și reprezentând taxe și impozite pentru bunurile partajabile, și la plata sumei de 915,35 lei în loc de 347,57 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată.

În dovedirea apelului, apelata nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

Prin întâmpinare pârâtul-intimat a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că nici acestuia nu i-au fost luate în calcul toate cheltuielile pe care le-a făcut în primă instanță, plata taxelor și impozitelor trebuie suportată de apelantă deoarece ea a folosit bunurile, s-a greșit la recunoașterea întinderii valorii îmbunătățirilor și la reactualizarea sumei de 4.000 lei, bunul său personal, astfel că nici pretențiile formulate în apel nu trebuie admise.

În dovedirea acestei poziții, intimatul a depus la dosar chitanța privind achitarea onorariului de expertiză tehnică imobiliară și o declarație a apelantei datată 12.11.2003 din care rezultă că părțile s-au despărțit în fapt din anul 1995.

Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 705/20.12.2007 a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată și încheierea de admitere în principiu pronunțată în data de 7.07.2006 și în rejudecare, a constatat că părțile au o datorie comună, reprezentând taxe și impozite pentru bunurile deținute în sumă de 1540 lei achitată de reclamantă.

A constatat că reclamanta are împotriva pârâtului un drept de creanță de 60 lei.

A obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 770 lei cu titlu de cotă de din datoria comună și suma de 60 lei debit personal al pârâtului achitat de către reclamantă.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 601,45 lei cheltuieli de judecată în fond.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și încheierii de admitere în principiu apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Din încheierea de admitere în principiu din data de 7.07.2006 ( fila 91 dosar fond) rezultă că prima instanță a reținut că părțile au avut o datorie comună în valoare de 1600 lei, cu titlu de taxe și impozite datorate pentru bunurile comune, achitată exclusiv de apelanta-reclamantă, aspect demonstrat cu chitanța seria - - nr.- PJ/ 13.04.2006 ( fila 83 dosar fond).

În această situație și având în vedere că este o încheiere interlocutorie Judecătoria Galați trebuia să dispună și prin sentința apelată și cu privire la suma de 1600 lei.

Alături de instanța de fond și Tribunalul apreciază că reclamanta a achitat integral o datorie comună a soților reprezentând taxe și impozite pentru bunurile proprietate devălmașă, dar numai în valoare de 1540 lei având în vedere că din respectiva chitanță fiscală rezultă că suma de 60 lei a fost un debit personal ca amendă circulație. În ceea ce privește această sumă de 60 lei, așa cum și intimatul a arătat cu ocazia dezbaterilor în fond la apel este datoria sa personală, motiv pentru care faptul că apelanta a achitat o datorie personală o îndreptățește să o primească de la intimat în integralitatea sa.

A înlăturat susținerea intimatului că doar coproprietarul care folosește bunul trebuie să plătească taxele și impozitele având în vedere că doar calitatea de proprietar generează această obligație, iar nu calitatea de persoană care folosește bunul.

În situația în care intimatul avea nemulțumiri cu privire la masa partajabilă reținută și/sau la valoarea acesteia avea posibilitatea să promoveze apel, iar în lipsa acestei căi de atac nu a analizt susținerile sale din întâmpinare.

Din chitanțele depuse de părți la dosar în primă instanță, rezultă că reclamanta -pârâtă a făcut cheltuieli în valoare totală de 2103,40 lei, iar pârâtul-reclamant a făcut cheltuieli în valoare totală de 900,50 lei, astfel că după compensare pârâtul trebuia să-i plătească reclamantei suma de 601,45 lei în loc de 347,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9, 10 proc.civ.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs precizează următoarele;

- diferența prețului de circulație dintre apartamentul 5 față de apartamentul 3 nu se regăsește în sulta ce trebuie să o primească. Această sumă trebuie să i se cuvină în exclusivitate, instanța ajungând să acorde reclamantului mai mult decât a cerut;

- cu privire la evaluarea autoturismului 244 și a remorcii solicită să se aibă în vedere evaluarea reală a prețului de circulație a acestor bunuri.

- solicită atribuirea în totalitate a sumei cu care s-au făcut îmbunătățirile de la apartamentul 3, întrucât îmbunătățirile au fost efectuate din banii săi proprii;

- că instanța de apel nu a interpretat corect raportul de expertiză financiar contabilă instrumentat în fața instanței de fond, cu privire la suma de 4000 euro.

Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente;

Recurentul, nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 3098/6.04.2007 pronunțată de Judecătoria Galați.

apel, pârâtul a achiesat la soluția primei instanțe și ca atare, nu mai poate peste calea de atac a apelului să pună în discuție în recurs aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii primei instanțe.

Pârâtul are dreptul să formuleze recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, dar criticile trebuie să se refere la aspecte prin care i-a fost creată o situație mai grea, ori recurentul prin motivele sale critică, de fapt, hotărârea instanței de fond.

Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 în referire la dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 2 cod proc.civ. urmează a respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul reclamant domiciliat în B-, împotriva deciziei civile nr. 705 din 20.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimata domiciliată în G-, -. 3, în acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune.

INADMISIBIL.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.GB/16.06.2008

Dact.IS/2ex.16.06.2008

Fond.

Apel./

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Gabriela Baciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Galati