Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 369/

Ședința publică de la 06 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECĂTOR 2: Luminița Șolea

JUDECĂTOR 3: Simona Bacsin

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta,domiciliată în G,str.- nr.5,bloc 9/e,.39,împotriva deciziei civile nr.69 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2008 și s-au consemnat în încheierea din acea zi,când,instanța având nevoie de timp pentru deliberare,a amânat pronunțarea cauzei la data de 06 iunie 2008,când a pronunțat prezenta.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Galați (nr.vechi 5445/C/2005) reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta partajarea masei patrimoniale a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei părților, să se constate că în timpul căsătoriei și cu o contribuție egală au efectuat o serie de îmbunătățiri aduse apartamentului proprietatea pârâtei, că o altă serie de îmbunătățiri a fost realizată cu contribuția exclusivă a reclamantului, să se constate că în timpul căsătoriei părțile au dobândit suprafață de 2500. teren intravilan identificat în 41 P1 poz. 2 pe raza satului, comuna, jud.G și pârâta să fie obligată să restituie reclamantului bunurile sale personale.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 12.09.2006 a fost admisă în parte acțiunea, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în mod egal suprafață de teren de 2500. teren intravilan identificat în 41 P1 poz. 2 pe raza satului, comuna, jud.G, bunurile mobile indicate de reclamant, s-a constatat că la imobilul proprietatea pârâtei părțile au adus cu o contribuție egală o serie de îmbunătățiri și că reclamantul are astfel un drept de creanță, s-a constatat că o serie de bunuri mobile sunt proprietatea exclusivă a reclamantului și se află în posesia pârâtei și s-a dispus efectuarea unei expertize topometrice, a unei expertize merceologice și a unei expertize în construcții civile pentru evaluarea masei patrimoniale.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din actele depuse la dosar, din răspunsurile la interogatoriu și din proba testimonială rezultă că părțile au fost căsătorite și în timpul căsătoriei au dobândit cu o cotă de respectiva masă patrimonială a bunurilor comune și s-a făcut aplicarea disp. art. 728 Cod civil, art. 30 Codul familiei și art. 673 ind. 5-673 ind. 6.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 5964/19.07.2007 Judecătoria Galația admis în parte acțiunea, i-a fost atribuit reclamantului lotul A de bunuri mobile (cu o valoare totală de 744 lei) și lotul II din terenul intravilan identificat în 41 P1 poz. 2 pe raza satului, comuna, jud.G, conform raportului de expertiză topometrică întocmit de ing. expert.

Pârâtei i-a fost atribuit lotul B de bunuri mobile ( cu o valoare de 744 lei), lotul I din terenul intravilan identificat în 41 P1 poz. 2 pe raza satului, comuna, jud.G și îmbunătățirile aduse apartamentului proprietatea sa în valoare totală de 11534 lei conform raportului de expertiză întocmit de ing. expert.

Pentru egalizarea valorică a loturilor atribuite părților în litigiu pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 5767 lei reprezentând din valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului proprietatea pârâtei, s-a constatat că bunurile mobile comune și bunurile mobile proprii ale reclamantului sunt în posesia pârâtei și aceasta a fost obligată să i le predea sau să-i plătească valoarea lor.

Totodată, s-a dispus în temeiul disp. art. 274 - 276.pr.civ. compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au avut în vedere aspectele reținute prin încheierea de admitere în principiu din data de 12.09.2006, precum și concluziile expertizelor tehnice întocmite de către ing.experți, și, cu privire la valoarea îmbunătățirilor aduse de foștii soți la apartamentul proprietatea pârâtei reținându-se că valoarea de 11534 lei este mai aproape de realitate având în vedere valoarea reactualizată de piață a acestora și că în cea de-a doua expertiză, expertul fără nici un motiv aplică un procent de uzură exagerat și fără nici un fundament, care reduce drastic și în mod exagerat valoarea acestor îmbunătățiri.

Cu privire la atribuirea bunurilor din masa patrimonială s-a făcut aplicarea principiului atribuirii în natură, s-au avut în vedere propunerile experților evaluatori și faptul că îmbunătățirile au fost aduse unui bun imobil proprietatea exclusivă a pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat și motivat apel atât reclamantul, cât și pârâta, care au criticat soluția primei instanței sub aspectele netemeiniciei, astfel:

Reclamantul, a susținut că în mod greșit o serie de bunuri mobile nu au fost reținute ca fiind proprietatea sa exclusivă, au fost excluse de la masa partajabilă o serie de îmbunătățiri aduse apartamentului pârâtei, gradul de uzură a bunurilor nu a fost corect stabilit, iar atribuirea loturilor privind terenul intravilan din mediul rural nu s-a făcut corect întrucât pe lotul său tatăl pârâtei a depozitat pământ nefertil care a contribuit la degradarea solului.

Pârâta a susținut că valoarea reținută a îmbunătățirilor aduse de foștii soți apartamentului proprietatea sa exclusivă este greșită întrucât așa numitele îmbunătățiri reprezintă o igienizare normală a apartamentului, gradul de uzură a fost corect reținut în cea de-a doua expertiză (moment la care s-au și vizionat reperele expertizate), față de cel de-al doilea raport reclamantul nu a avut nici o obiecțiune, în cea de-a doua expertiză se calculează corect suprafața de tâmplărie înlocuită, iar în realitate valoarea totală corectă a îmbunătățirilor este de doar 4141,80 lei în loc de 11534 lei.

Deși apelantului-reclamant la data de 19.12.2007 i s-a pus în vedere sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat să timbreze acest apel cu suma de 835,6 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și suma de 5 lei cu titlu de timbru judiciar, apelantul-reclamant nu s-a mai prezentat ulterior în instanță și nici nu a depus la dosar chitanța doveditoare a respectării acestei obligații, motiv pentru care în baza disp. art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Tribunalul va anula apelul reclamantului ca insuficient timbrat.

Prin decizia civilă nr.69/2008 a Tribunalului Galațis -a anulat ca insuficient timbrat apelul reclamantului și s-a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a pronunța această decizie s-au reținut următoarele:

Este adevărat că unele îmbunătățiri aduse de foștii soți la apartamentul proprietatea exclusivă a pârâtei-apelante pot fi considerate ca lucrări de igienizare a imobilului, dar au și o exprimare materială și fac parte din masa partajabilă a bunurilor comune.

Cu privire la tâmplărie, centrala termică, obiectele sanitare, mobilierul de baie sau gresia și faianța montate în apartamentul în discuție Tribunalul constată că acestea au o expresie valorică mai mare decât lasă să se înțeleagă apelanta-pârâtă și se impune a fi partajată.

Din fotografiile depuse la dosar rezultă că în baie și bucătărie este montată gresie și faianță, s-a schimbat ușa la intrare, s-au montat mobilier de baie și obiecte sanitare, iar faptul că apartamentul prezintă urme de igrasie și/sau exfoliere a varului nu înseamnă că valoarea totală a acestor îmbunătățiri se cifrează în jurul a doar 4000 lei.

În mod corect prima instanță a dat eficiență valorii exprimată în prima expertiză instrumentată de ing. expert, arătând că valoarea de aproximativ 11000 lei este mai aproape de realitate față de reperele supuse expertizării și valorii lor reactualizată.

Este inadmisibil ca valoarea acestor îmbunătățiri să fie de doar aproximativ 4100 lei în condițiile în care doar centrala termică de apartament și instalațiile aferente (precum și documentația tehnică) are o valoare notorie de 7000-8000 lei.

Față de toate aspectele menționate mai sus Tribunalul a considerat că în ceea ce privește apelul pârâtei acesta apare a fi nefondat.

Împotriva deciziei civile nr.69/2008 a Tribunalului Galația declarat recurs pârâta,pentru că în mod greșit a fost validată prima expertiză. Aceasta a fost întocmită fără a avea loc o deplasare la fața locului fapt ce a determinat reținerea unei uzuri greșite, a unei suprafețe de tâmplărie eronată,a faptului nereal că obiectele sanitare schimbate sunt noi. Nu s-a luat în calcul faptul că la raportul de expertiză efectuat ulterior,reclamantul nu a avut obiecțiuni.

Solicită recurenta să se rețină că valoarea reală a îmbunătățirilor este cea consemnată în suplimentul raportului de expertiză efectuat în cauză de expert și anume 4141,80 lei.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul nu este fondat.

Recursul este o cale de atac extraordinară ce prin cele 9 puncte de la art.304 Cod procedură civilă,permite punerea în discuție doar a nelegalității hotărârii date în apel,nu și a netemeiniciei acesteia.

Ori,prin motivele sale recurenta pârâtă critică modul de interpretare al probelor (expertizele) de către instanța de apel fapt ce ține de netemeinicie și nicidecum de nelegalitate.

De altfel,recurenta nici nu a indicat vreunul din cele 9 puncte ale art.304 Cod procedură civilă ca fiind incident în cauză.

Față de considerentele de mai sus,prin prisma disp.art.312 al.1 teza II Cod procedură civilă,urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta,domiciliată în G,str.- nr.5,bloc 9/e,.39,împotriva deciziei civile nr.69 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect partaj bunuri comune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

Judecător,

- -

Grefier,

- -

: - -/20.06.2008

: /26.06.2008

2 ex.

FOND:.

APEL: BF. -

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, Luminița Șolea, Simona Bacsin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Galati