Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-.

DECIZIA NR. 408

Ședința publică din data de 5 mai 2009.

PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim

JUDECĂTOR 2: Eliza Marin

JUDECĂTOR 3: Marilena Panait

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de reclamanta C domiciliată în P,-,.7D,.15, județ P, împotriva deciziei civile nr. 707 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P, - nr.1, județ

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 5 mai 2009 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr- reclamanta - a chemat in judecata pe paratul -, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună partajarea bunurilor comune pe care le-a dobândit împreuna cu acesta in timpul căsătoriei si sa i se atribuie cota ce i se cuvine in natura sau prin echivalent.

In motivarea acțiunii, reclamanta arata ca a fost căsătorita cu paratul timp de 14 ani, după care a divorțat la 31.03.2004 si, in timpul căsătoriei a construit împreuna cu paratul un imobil situat in P,-, unde au avut domiciliul comun in timpul căsătoriei, edificat in urma demolării unei case vechi dobândita prin cumpărare la 13.07.1991.

Mai arata reclamanta ca împreuna au mai dobândit si o serie de bunuri mobile si ca la construcția casei, tatăl său a contribuit cu munca fizica si procurarea materialelor.

La data de 17.09.2004, paratul a depus la dosar întâmpinare prin care a susținut ca nu sunt reale afirmațiile reclamantei in ceea ce privește veniturile si contribuția tatălui reclamantei si ca aceasta din urma si-ar fi neglijat obligațiile matrimoniale.

Față de aceasta situație, la data de 17.09.2004 reclamanta a depus si ea întâmpinare menționând ca a avut venituri regulate, desfășurând si o activitate comerciala timp de 2 ani, iar la data de 19.11.2004 a depus la dosar lista bunurilor partajabile si o lista ce cuprinde bunuri primite de la părinții săi cu împrumut si pentru care plătesc in prezent rate lunare, respectiv o biblioteca, TV, o canapea, solicitând un procent de 70% la atribuirea bunurilor.

La aceasta precizare, paratul a depus o noua întâmpinare prin care confirma ca bunurile din lista au fost dobândite împreuna, insa mai adăuga la aceasta lista: o biblioteca, o canapea, o mașina de scris, un ceas de mana, un calculator 4 complet si precizează ca anumite bunuri din lista, respectiv un recamier, 2 fotolii, un cuier hol, un godin, un șifonier sunt bunurile lui personale si calculatorul, mașina de scris si ceasul de masa le-a luat parata.

După administrarea probatoriilor, instanța a pronunțat încheierea interlocutorie din data de 23.03.2005, prin care a fost admisa in parte, in principiu, acțiunea precizata, formulata de reclamanta, s-a constatat calitatea de coproprietari a parților in cote de cate 1/2 fiecare asupra bunurilor dobândite in timpul căsătoriei si a stabilit componenta masei bunurilor comune supuse partajului, astfel: lot.1 - reclamantei i se atribuie: imobilul in totalitate in valoare de 782.000.000 Rol; are dreptul la 405.884.550 Rol; plătește sulta paratului:376.115.450 ROL.2.- paratului i se atribuie:bunuri din expertiza merceologica in totalitate de 29.769.100 Rol; sulta de la reclamanta:376.115.450 Rol; are dreptul la:405.884.550 Rol.

Prin sentința civila nr. 9914/12.12.2006 Judecătoria Ploieștia admis acțiunea precizata formulata de reclamanta, conform încheierii de admitere in principiu pronunțata la data de 23.03.2005 si dispune partajarea bunurilor potrivit variantei A din raportul de expertiza tehnica construcții si a obligat pe parat sa plătească reclamantei suma de 585,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut ca această variantă respectă principiul atribuirii in natura a bunurilor conform art.741 civil stabilind totodată o sultă ce poate fi plătită de reclamantă, bunurile mobile atribuindu-se pârâtului.

De asemenea s-a luat in considerare si faptul că imobilul nu poate fi împărțit in natură (părțile s-ar șicana permanent, având in vedere relația încordata intre ele), din căsătoria părților rezultând un copil minor care prin hotărârea de divorț a fost încredințat reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel paratul - criticând-o ca nelegala si netemeinică, solicitând completarea probatoriilor prin efectuarea unei expertize care sa întocmească si alte variante de lotizare, iar la omologarea variantei nu s-a ținut seama că folosește imobilul in litigiu, in timp ce reclamanta locuiește la părinții săi.

La data de 31.05.2007 reclamanta a formulat o cerere de aderare la apelul pârâtului, solicitând admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței, completarea probatoriilor cu expertiză topo privind identificarea terenului și efectuarea variantelor de lotizare, motivându-se ca la instanța de fond nu a fost făcută o expertiză topo pentru ieșirea din indiviziune și cu privire la terenul de 129 mp, reținut la masa de partaj.

Prin decizia civilă nr.447/2007 a Tribunalului Prahova au fost admise atat apelul declarat de apelantul parat cat si cererea de aderare l apel formulata de apelanta reclamanta împotriva sentinței civile nr.9914/2006, anulata aceasta si reținută cauza spre rejudecare, fixându-se termen in acest sens, motivându-se ca desi prin încheierea interlocutorie s-a inclus in masa partajabilă si un teren de 129 mp, pe parcursul soluționării cauzei, ulterior pronunțării încheierii nu a fost administrata proba cu expertiză topometrică pentru identificarea, evaluarea și lotizarea acestuia, caz in care sentința este lovită de nulitate sub acest aspect.

In ceea ce privește apelul pârâtului s-a constatat că expertiza construcții nu a stabilit in mod concret daca construcția poate fi împărțită în natură, inclusiv lucrările necesare in acest scop, astfel încât sentința este lovită de nulitate in baza art.297 alin.2 teza finala, mai ales ca nu s-a ținut seama de toate bunurile dobândite de părți in timpul partajului.

Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.95/2008 a admis in parte acțiunea precizata formulata de apelanta reclamanta C și a dispus partajarea bunurilor comune conform încheierii interlocutorii din data de 23.05.2005 a Judecătoriei Ploiești și variantei 1 din rap.de exp.tehnică constructor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs paratul întrucât modalitatea de partajarea aduce atingere dreptului său de proprietate, încălcând disp.art.741 civil si art.673 pr.civilă, ceea ce atrage nulitatea acesteia, in baza art.304 pct.9 pr.civilă.

S-a susținut de recurent că deși contribuția la dobândirea bunurilor comune a fost apreciata ca fiind egala de către instanța, a contribuit efectiv la ridicarea locuinței, astfel că, se justifică împărțirea in natură a imobilului întrucât se pot crea două unități locative de sine stătătoare, care să asigure posibilitatea de a fi locuite de două familii existând două intrări separate.

A apreciat recurentul că varianta omologată de instanța de apel este nelegală pentru că îi încalcă dreptul de proprietate și solicită omologarea variantei a II- din rap.de exp. întrucât în această variantă se respectă legea, in sensul că fiecare parte primește atât mobile cat si imobile, iar sulta este mai mică.

Prin decizia nr.644/2008, Curtea de Apel Ploieștia admis recursul, a casat decizia atacata si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova, reținând in considerente ca instanța de apel a încălcat disp.art.6739pr.civilă în sensul că nu a efectuat împărțirea în natură a tuturor bunurilor mobile și imobile, deoarece recurentul a primit numai bunuri mobile fără să i se atribuie parte din bunurile imobile supuse partajului.

De asemenea, s-a mai reținut că instanța de apel nu a cenzurat expertiza constructor in ceea ce privește valoarea de circulație a imobilului, impunându-se refacerea expertizei constructor, avându-se in vedere prețul ce se practică pe piața imobiliara, ținând cont si de dotările construcției și stadiul de edificare a acesteia.

Rejudecând in apel după casarea cu trimitere s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții civile, având ca obiective: identificarea, măsurarea și evidențierea pe schița de plan a construcției ce face parte din masa de partaj, urmând ca evaluarea acesteia să se realizeze în raport cu prețurile de circulație pe piața liberă corespunzător dotărilor și stadiului de edificare, de a se preciza dacă respectiva construcție este comod partajabilă în natură și dacă este posibilă crearea a două spații locative distincte, iar în caz afirmativ să se formeze loturile luând în considerare celelalte 2 expertize tehnice întocmite cu ocazia soluționării apelului de către Tribunalul Prahova, cu respectarea disp. art. 741 cod civil și art. 673 ind. 9 cod proc. civilă, în sensul atribuirii pe cât posibil a aceleiași cantități de bunuri mobile și imobile ambelor părți, ținând cont de opțiunile părților.

Prin decizia civilp nr. 707/17 dec. 2008, tribunalul, rejudecând in fond ca urmare a casării cu trimitere, dispusa prin decizia nr.644/19.06.2008 a Curtii de Apel Ploiești, dar si a anularii sentinței atacate conform deciziei civile nr.447/28.06.2007 a Tribunalului Prahova prin care s-au admis apelul si cererea de aderare la apel.

A admis in parte acțiunea precizata formulata de apelantul-pârât. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A dispus partajarea bunurilor comune dobândite de parți in timpul căsătoriei, conform încheierii de partaj din data de 23.05.2005 a Judecătoriei Ploiești, conform variantei III din raportul de expertiza construcții civile.

A atribuit în deplina proprietate și liniștita posesie apelantului -pârât lotul nr.1, in valoare de 61.699.21 lei.

A atribuit in deplina proprietate și liniștita posesie intimatei-reclamante lotul nr.2, în valoare de 70.457,21 lei.

A mai obligat intimata reclamanta la plata sultei de 4379 lei către apelantul pârât.

S-au compensat cheltuielile de judecata efectuate de părți.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul rejudecând în fond după casare, a reținut avându-se in vedere disp.art.741 civil, in aplicarea căruia trebuie să se dea fiecărui copărtaș, pe cat se poate aceeași cantitate de mobile, imobile, drepturi sau creanțe, instanța având in vedere ca din masa partajabilă face parte și o locuință, iar aceasta poate fi împărțită in natura potrivit probelor administrate, să dispună în consecință.

Astfel, tribunalul a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți in timpul căsătoriei, conform încheierii de partaj din data de 23.05.2005 a Judecătoriei Ploiești și conform variantei a III-a din raportul de expertiza, in care casa de locuit se atribuie in natura, respectiv etajul către pârât și parterul către reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta C, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

A susținut recurenta în motivarea recursului că, în opinia sa instanța de apel a dat o interpretare eronată a dispozițiilor art. 741 Cod civil și art. 6739Cod procedură civilă, sens în care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii cu consecința omologării variantei I din raportul de expertiză construcții civile lotizare efectuat de expert. Cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 741 Cod civil și art. 6739Cod procedură civilă, la formarea, compunerea și atribuirea loturilor, fiecare parte primește pe cât posibil, aceeași cantitate de bunuri mobile, imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, evitându-se fărâmițarea peste măsură a bunurilor, ținându-se seama și de acordul părților, mărimea cotei părți ce i se cuvine fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul, ocupația părților, efectuarea unor lucrări de îmbunătățire de către unii codevălmași.

Analizându-se variantele de lotizare din cadrul raportului de expertiză sus menționat, varianta I este cea mai echitabilă și judicioasă deoarece, această variantă asigură o repartizare în natură pe cât posibil a bunurilor mobile și imobile atribuind fiecărei părți bun uri în materialitatea lor, ținându-se seama de drepturile părților, de faptul că recurenta-reclamantă are nevoie de o locuință pentru a-i asigura minorului rezultat din căsătoria părților condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea acestuia.

Prin intermediul variantei omologate de instanța de apel starea de indiviziune dintre părți nu este sistată, nu s-a ținut cont de concluziile raportului de expertiză tehnică construcții și topografie administrate în cauză, imobilele de dimensiuni reduse sunt divizate peste măsură, situație care conduce la imposibilitatea utilizării acestora conform destinațiilor, este neglijat interesul minorului ce a fost încredințat spre creștere și educare mamei, în sensul că la vârsta de 17 ani nu i s-ar putea asigura acestuia o intimate aparte, acesta locuind cu mama sa într-o singură cameră.

Practic, instanța de apel a atribuit recurentei locuința de la parterul imobilului, iar părții adverse locuința de la etaj.

Intimatul prin apărător a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Curtea, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei conform art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va admite recursul pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, Curtea de Apel Ploieștia casat decizia nr.95/14.02.2008 a Tribunalului Prahova cu trimitere spre rejudecare, dând îndrumarea reanalizării probelor administrate în cauză, respectiv expertiza topo, construcții și merceolog, însă după cum se observă, din concluziile raportului de expertiză tehnică ing., rezultă că imobilul formează o singură unitate locativă, conform Legii nr.114/11 octombrie 1996 - Legea locuinței, așa cum rezultă și din documentația care a stat la baza obținerii autorizației de construire nr.661/1992.

Conformându-se îndrumărilor date de curte, expertul constructor, preluând datele expertizei topografice și merceologică a constatat că etajul nu respectă condițiile minime pentru a fi reamenajat ca o unitate locativă distinctă, cu intrări și utilități separate, spațiul fiind redus, terenul pe care se află construcția, fiind de asemenea mic, nepartajabil în natură.

Recurenta, căreia i s-a încredințat spre creștere și educare copilul rezultat din căsătoria părților, locuiește în prezent cu acesta la părinți, tocmai pentru faptul că în prezent locuința nu poate oferi în condițiile date confortul minim necesar.

În fine, concluzionând, Curtea apreciază că se impune modificarea în parte a deciziei, în sensul că se va dispune partajarea conform variantei I din raportul de expertiză, menținând restul dispozițiilor deciziei.

Văzând prevederile art. 274 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C domiciliată în P,-,.7D,.15, județ P, împotriva deciziei civile nr. 707 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P, - nr.1, județ

Modifică în parte decizia civilă nr. 707/17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că dispune partajarea conform variantei a I a( unu) din raportul de expertiză, astfel:

Lotul nr.1 - pârâtul primește bunurile mobile poz.1,3,4,6,7,8,9,10,11,12,13,17,18,20,21,23-69, 71-96 (total 88 poziții) în valoare totală de 2.013,21 lei; are dreptul la 66.078,21 lei. Primește sultă de la reclamanta C suma de 64.065,00 lei.

Lotul nr.2: reclamanta C primește casa de locuit P +1E în valoare de 82.860 lei; teren 130 mp. - 46.670,00 lei; bunurile mobile 2,5,22,70 (4 poziții): 613,20 lei. Are dreptul la 66.078,20 lei. sultă pârâtului în sumă de 64.065,00 lei.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Obligă intimatul la 1785 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2009.

Președinte Judecători,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./

Tehnored./grefier

2 ex./11.05.2009

6381/2004- Judecătoria Ploiești

a-- Tribunalul Prahova

Președinte:Elisabeta Gherasim
Judecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Marilena Panait

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Ploiesti