Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 863/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 863

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine au venit spre soluționare recursurile civile formulate de recurenta-pârâtă și de recurenții-intervenienți în nume propriu și G, împotriva deciziei civile nr.100/AC din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-pârâtă asistată de av., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, întâmpinare formulată de intimatul-reclamant prin mandatar, care a fost comunicată părților la data de 10.11.2008, s-a depus răspuns la întâmpinare de către recurenta-pârâtă prin apărător la data de 17.11.2008, iar la data de 24.11.2008 intimatul-reclamant prin mandatar a formulat precizări la întâmpinare, după care:

Avocat pentru recurenta-pârâtă arată că a luat cunoștință de întâmpinare și nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pe fond pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate în apel și a sentinței pronunțate la fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. Avocat având cuvântul pe fond pentru recurenții-intervenienți în nume propriu și G solicită admiterea recursului, casarea deciziilor din apel și a hotărârii de la fond și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât arată că nu au avut parte de un proces echitabil. Precizează că cele 6 motive de recurs au fost și motive de apel, dar care nu au fost luate în considerare de instanța de apel. Susține că intervenienții nu au avut reprezentativitatea faptului că renunță la judecată, obiecțiunile la expertiză au fost însușite de aceștia și mai arată că nu s-a dat cuvântul pe renunțarea la judecată, dacă ar fi existat aceasta. Mai mult arată că a invocat nulitatea expertizelor potrivit dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă întrucât intervenienții în nume propriu, nu au fost convocați la nicio expertiză, nu există convocare. Învederează că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece intervenienții nu au fost corect citați, nu li s-a comunicat raportul de lotizare, nu li s-a cerut acordul cu privire la acea renunțare, dacă ar fi existat. Cu privire la decizia pronunțată în apel arată că aceasta nu este motivată în nici un fel. În concluzie solicită admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței pronunțate de instanțele anterioare, trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor civile de față:

Prin sentința civilă nr. 3668 din 8.10.2007 a Judecătoriei Piatra Neamța fost admisă acțiunea în partaj succesoral și, în parte, cererea reconvențională.

S-a luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție principală formulată de intervenienții și

S-a dispus ieșirea din codevălmășie a părților și în consecință:

S-a atribuit pârâtei reclamante lotul 1, varianta 1 din raportul de expertiză de lotizare efectuat în cauză în valoare de 233.592 lei, compus din următoarele bunuri:

- apartamentul nr. 5 situat pe str. -, bloc.o 12 în val. de - lei;

- 2, fier călcat - 36 lei;

- 2 tablouri simple - 54 lei;

- TV color - 240 lei;

- colțar cu fotolii maro - 280 lei;

- comodă TV - 42,50 lei;

- mochetă grena-3,5-2 - 90 lei;

- TV color - 180 lei;

- calorifer electric - 64 lei;

- 2 fotolii cu de lemn - 42 lei;

- masă fantezie pătrată - 40 lei;

- canapea cu de lemn - 26 lei;

- 2 damigene sticlă - 25 - 48 lei;

- TV color - 288 LEI;

- lustră cu 3 brațe - 12 lei;

- butelie poloneză - 21 lei;

- spoiler auto Opel Vectra - 12,50 lei;

- recamier cu 2 locuri - 160 lei;

-veioză-7,5lei;
- 3 tablouri artizanale - 27 lei;

- covor persan maro 2,5- 3,5 - 80 lei;

- masă bucătărie - 40 lei;

- raft cu cărți - 150 lei;

- traversă persană-3-1,2 - 42,50 lei;

- fier călcat-42 lei;

-2 fotolii - 68 lei;

- măsuță lemn brad-20 lei;

- covor iută - 18 lei;

- traversă iută - 10 lei;

- boyler defect-60 lei;

- balansoar - 52 lei;

- 2 etajere - 45 lei;

-2covoare-lână-128lei;

- covor sintetic - 16 lei;

- 30. perdele - 36 lei;

- dublu radio - casetofon - 64 lei;

- frigider Arctic- 160 - 240 LEI;

- aragaz cu 3 ochiuri - 190 lei;

- combină frigorifică - 5786 lei;

- 2 aplici - 20 lei;

-2 ceasuri quarț - 12 lei;

- TV color - 406 lei;

-masăTV-96lei;
-pat recamier lemn - 160 lei;

- masă călcat - 40 lei;

- mobilă tineret compusă din:

- canapea -110 lei;

- 4 prese - 60 lei;

- etajere cărți - 60 lei;

- 3 perdele nailon-21lei;

- fier călcat - 42 lei;

- covor persan roșu - 3-4 -136 lei;

- 3 traverse mici - 30 lei;

- pat dublu -170 lei;

- șifonier trei canate demontat -144 lei;

- masă TV - 42,50 lei;

- 2 noptiere - 60 lei;

- mobilă bucătărie;

- 4 corp. Mobilă -192 lei;

- aragaz - 128 lei;

- 5. veselă diferită - 120 lei;

- covor persan -1,5-2,5 - 54 lei;

- autoturism Opel Vectra înmatriculat sub nr. NT 50 CR - 10277 lei.

A fost obligată pârâta să plătească sultă în favoarea titularului lotului 2 în sumă de 43220 lei.

S-a atribuit reclamantului pârât lotul 2 din aceeași variantă în valoare de- lei, compus din:

- îmbunătățiri și extinderi efectuate la imobilul situat pe-, constând în:

- 6 camere - - lei;

- o terasă și alei betonate - 10269 lei;

- ziduri de sprijin - 22590 lei;

- alimentare cu apă - 1125 lei;

- canalizare - 780 lei;

- un gard împrejmuitor - 23140 lei;

- colțar canapea și 2 fotolii - 575 lei;

- garnitură mobilă dormitor compusă din:

- pat dublu -140 lei;

- șifonier 3 canate -160 lei;

- 2 noptiere - 80 lei;

- mobilă bucătărie formată din:

- masă 8 persoane - 60 lei,

- 8 scaune diferite - 96 lei;

- dulap și comodă - 42,50 lei;

- corp suspendat - 30 lei;

- masă ovală extensibilă-88 lei,

- pendulă - 64 lei;

- tablou pictat - 15 lei.

S-a stabilit dreptul reclamantului de a primi sultă în sumă de 43220 lei de la lotul 1.

S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cauză.

Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță, a reținut următoarele:

Părțile în timpul căsătoriei lor au dobândit împreună bunurile mobile existente și în fapt în imobilul situat pe str. - -, P N și evaluate de expert la suma totală de 7002 RON, contravaloarea autoturismului Opel Vectra, în sumă de 10.277 RON, deoarece acesta a fost înstrăinat de pârâtă în timpul căsătoriei părților, apartamentul situat pe strada -, - P N, precum și contravaloarea îmbunătățirilor și extinderilor efectuate de părți la imobilul bunul propriu al reclamantului, drept necontestat de celelalte părți, constând în 6 camere, o terasă, alei betonate și gardul împrejmuitor.

Existența și proveniența bunurilor comune sus-enumerate a fost dovedită cu înscrisurile prezentate la dosar. Bunurile mobile neidentificate de expert în imobilul situat pe-, PNp recum și bunurile mobile care lipsesc, conform susținerilor reclamantului, nu au fost incluse în masa de partaj, deoarece din probele dosarului nu rezultă proveniența și existența lor. De asemenea, apartamentul situat pe strada - -. 4,. 67, P N, nu a fost reținut la masa de împărțit, deoarece a fost înstrăinat de reclamant și pârâtă mamei reclamantului, prin act autentic de vânzare-cumpărare în timpul căsătoriei lor, ieșind astfel din patrimoniul vânzătorilor, ei nemaiavând nici un drept asupra lui.

Au fost înlăturate susținerile intervenienților privind invocarea unui drept propriu asupra aceluiași apartament cu privire la care, au învederat faptul că l-au primit ca dar de nuntă, atâta timp cât aceștia nu au depus la dosar un înscris din care să rezulte această împrejurare de fapt (act de donație de vânzare-cumpărare).

Expertiza de lotizare a propus o singură variantă de lotizare, potrivit căreia instanța a procedat la ieșirea din indiviziune a părților.

Obiecțiunile privind expertiza de lotizare făcute de pârâta reclamantă au fost respinse, motivat de faptul că nu reprezentau decât o cauză de natură a duce la tergiversarea pricinii, mai ales în situația în care aceasta nu a propus și depus la dosar opțiunile sale pentru lotizare. Mai mult prin atribuirea sa procesuală pe parcursul soluționării cauzei a împiedicat cu rea credință buna desfășurare a procesului, în special în ce privește administrarea probelor.

Pentru aceleași considerente, au fost înlăturate susținerile pârâtei-reclamante exprimate prin aceleași obiecțiuni la expertiza de lotizare și depuse la dosar, cu privire la nulitatea expertizei de lotizare, expertul nefăcând dovada convocării părților și implicit a sa.

Instanța a apreciat că expertiza de lotizare este valabilă atâta timp cât expertul desemnat pentru aceasta nu este obligat la convocarea părților, cât timp în dosar a fost efectuată o altă expertiză prin care au fost identificate și evaluate o parte din bunurile succesorale, el putând să își formeze opinia pe baza concluziilor acestor expertize anterioare și având în special în vedere dispozițiile încheierii de admitere în principiu pronunțate în această cauză.

Mai mult, expertul a mai fost desemnat ca expert în prezenta cauză anterior pronunțării Încheierii de Admitere în Principiu, însă la efectuarea expertizei construcții a fost împiedicat din vina pârâtei, în mod constant, ceea ce a condus la sancționarea acesteia cu amendă judiciară și atenționarea sa la mai multe termene de judecată cu privire la aceasta.

În ceea ce privește varianta de lotizare atribuită părților instanța a avut în vedere faptul că imobilul casă situat în P N, - - nr. 39 și anexele gospodărești aferente se găsesc pe un teren ce constituie bunul propriu al reclamantului, pârâtei atribuindu-se un apartament, de asemenea, situat în P N, astfel rezolvându-se pentru ambele părți problema unui spațiu de locuit corespunzător.

De asemenea, au fost atribuite părților și bunuri mobile, iar reclamantului cele pe care le-a solicitat prin opțiunea sa depusă la dosar, pârâta neexprimându-și o opțiune a sa cu privire la lotizare.

Au fost echilibrate loturile între ele din punct de vedere valoric, prin plata de sulte compensatorii.

Împotriva sentinței a promovat apel pârâta, invocând următoarele motive: este susținerea expertului desemnat pentru expertiza în construcții care a afirmat că nu ar fi permis accesul la identificarea imobilelor, acesta fiind cel care nu a respectat datele și orele stabilite, situație ce a dus la supraevaluarea apartamentului la suma de 217.664 lei, fapt ce impune o nouă expertiză tehnică în cauză, îmbunătățirile la imobilul casă sunt subevaluate, expertul neefectuând constatări directe la etajul casei, obiecțiunile fiindu-i respinse nejustificat; modalitatea de ieșire din indiviziune este inechitabilă fiind atribuire în lotul ei majoritatea bunurilor mobile care se află în locuința atribuită în favoarea reclamantului fără a se lua în considerare opțiunile depuse la termenul din 14.05.2007. Astfel s-a ajuns ca autoturismul înstrăinat de către reclamant să-i fie ei atribuit.

Mai susține că nici prin încheierea de admiterea în principiu și nici prin sentință, nu s-a stabilit valoric masa de partajat, situație ce a făcut stabilirea unei sulte de 43.220 lei în favoarea reclamantului, în loc de 20.935 lei, cât rezultă, dacă se are în vedere valoarea corectă a masei de partaj, respectiv suma de 425.314 lei.

A invocat că instanța nu s-a preocupat să asigure propunerea mai multor variante de lotizare prin expertiză și că intervenienții nu au fost citați la termenele de judecată și nu au fost legal convocați la efectuarea expertizelor.

Intervenienții și G au formulat cerere de aderare la apelul pârâtei invocând că în mod greșit instanța a luat act de renunțarea lor la judecarea cererii de intervenție în condițiile în care celelalte părți au lipsit la termenul din 17.09.2007 și în același timp au fost în eroare cu privire la actul de dispoziție procesual pus în dezbatere. Sunt interesați în susținerea drepturilor lor proprii asupra imobilului, casă de locuit atribuit reclamantului, deoarece nu au alte posibilități de locuit.

Ca atare, au solicitat în cadrul aderării la apel, să se constate dreptul lor propriu de creanță asupra valorii îmbunătățirilor care s-au efectuat în beneficiul imobilului casă de locuit și prin concluzii scrise au solicitat constatarea nulității hotărârii apelate, în baza art.105 al.2 Cod procedură civilă, având în vedere lipsa consimțământului valabil exprimat conform art.953 cod civil și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Prin decizia civilă nr.100/AC/22.04.2008 Tribunalul Neamța respins ca nefondat apelul apelantei pârâte și ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de intervenienții și

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

În mod întemeiat, prima instanță a reținut că din culpa exclusivă a pârâtei în mod repetat expertul a fost împiedicat să identifice și să evalueze în mod direct imobilele, îmbunătățirile și extinderile la imobile, situație dovedită în cauză cu adresele expertului aflate la dosar și cu încheierile prin care s-a aplicat apelantei - pârâte sancțiunea amenzii judiciare.

În aceste circumstanțe pârâta nu poate fi primită să formuleze în apel alte cereri de efectuare a unei contraexpertize pentru evaluarea apartamentului și a îmbunătățirilor casă de locuit, cu privire la care pretinde că ar fi supraevaluat, respectiv subevaluate, pentru că această atitudine procesuală a pârâtei constituie abuz de drept care trebuie sancționat prin respingerea cererii de probe formulată în motivele de apel.

În aceiași măsură, s-a reținut din analiza probelor efectuate în primă instanță că a fost stabilită în mod corect compunerea masei bunurilor comune bunurile fiind evaluate corespunzător cu prețurile de circulație actuale, inclusiv valoarea îmbunătățirilor și extinderilor prestate la imobilul situat în P N, - -, nr. 39.

De asemenea, prin expertiza de lotizare s-au alcătuit loturi echilibrate atât valoric cât și sub aspectul bunurilor atribuite fiind respectate criteriile împărțelii judiciare astfel cum sunt prevăzute prin art. 673/6 Cod procedură civilă.

S-a reținut că prima instanță de fond în mod întemeiat a respins obiecțiunile formulate de către pârâta - reclamantă acestea înscriindu-se în aceiași atitudine de rea credință procesuală prin care pârâta a încercat în mod repetat să determine tergiversarea cauzei, la mai multe termene de judecată instanța fiind nevoită să pună în vedere pârâtei să nu mai împiedice prin atitudinea sa administrarea probelor cu expertiză tehnică.

Motivele invocate în cererea de aderare la apel sunt neîntemeiate.

Astfel, actul de dispoziție procesuală de renunțare la judecarea cererii de intervenție s-a făcut în mod valabil în ședință publică prin declarații exprese luate separat fiecăruia dintre intervenienți care, în cunoștință de cauză privind semnificația actului respectiv, au declarat că renunță la judecarea cererii lor de intervenție.

De asemenea, întemeiat prin întâmpinare reclamantul - intimat a arătat că prin cererea lor de aderare la apel, intervenienții au formulat cereri noi în raport cu motivele susținute inițial prin cererea de intervenție, solicitând direct în apel să se constate în favoarea lor un drept de creanță supra casei atribuite în lotul reclamantului.

Apelanta, a promovat recurs, susținând că decizia dată de instanța de apel este nemotivată, iar cu privire la excepțiile invocate: nulitatea expertizei auto, neconvocarea intervenienților la expertize, lipsa consimțământului valabil exprimat de intervenienți asupra renunțării la judecată, instanța nu s-a pronunțat.

Cu privire la fondul cauzei, reiterează aceleași motive din petiția de apel.

Solicită admitere recursului, casarea deciziei și sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru suplinirea probatoriului și pentru a nu fi lipsiți de un grad de jurisdicție, invocând ca temei art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Și intervenienții au promovat recurs solicitând să se constate că decizia dată în apel nu este motivată, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate atât de ei cât și de apelantă.

Susține că nu aveau nici o intenție de a renunța la cererea de intervenție în nume propriu, iar dreptul propriu pretins este un drept de creanță asupra îmbunătățirilor efectuate la casă.

Solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru reluarea întregului probatoriu cu citarea legală a lor, invocând în drept art.304 pct.7 și 9.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea ambelor recursuri.

Cu privire la recursul apelantei

Apelanta după cum a precizat în răspunsul la întâmpinările sale invocă nulitatea deciziei recurate, urmare nerespectării dispozițiilor art.261 alin.1 pct.3 și pct.5 Cod procedură civilă, ori lecturând decizia recurată se observă cu prisosință că instanța de apel a relevat obiectul petiției de apel și al cererii de aderare precum și motivele ce au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților. Așadar nu se poate reține o nemotivare a deciziei apelate pentru cerința de casare prevăzută de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.

Nici faptul că nu s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate nu poate fi considerat o neregularitate procedurală în sensul art.105 alin.2 Cod procedură civilă, atâta vreme cât acestea sunt nulități relative, pe de o parte, iar pe de altă parte, ele au fost analizate odată cu fondul apelului.

Așadar din considerentele deciziei reiese că s-a răspuns la aceste excepții, instanța de apel argumentând ca temeinice măsurile procedurale dispuse de instanța de fond.

Criticile ce vizează fondul cauzei se constată a fi întemeiate în parte, după cum urmează:

Astfel, motivul ce vizează greșita stabilire valorică a masei de partajat cuvenită părților, cu consecința stabilirii nelegale a sultelor, este fondat. Prin urmare, se constată că valoarea lotului nr.2 atribuit reclamantului este de 191.722,50 lei, în loc de 190.372 lei, situație față de care, sulta datorată de recurenta apelantă către lotul 2 este de 20.935 lei, în loc de 43.220 lei, cum nelegal s-a stabilit.

Sub acest aspect, se impune admiterea recursului, admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii fondului numai cu privire la valoarea loturilor și sultei.

Referitor la celelalte motive asupra fondului, este de observat că decizia instanței de apel este legală și temeinică, motivarea soluției, dată fiecărui motiv de apel, găsindu-și corespondent în probele administrate la fond, interpretarea faptelor și poziția procesuală a părților și comportamentul acestora.

Prin motivele de recurs ce vizează fondul, de fapt recurenta este nemulțumită de fapt că instanța nu i-a răspuns tuturor argumentelor invocate de dânsa și de intervenienți, în susținerea fiecărui motiv de apel. Ori instanța de control judiciar nu are această obligație, câtă vreme, soluția dată se desprinde din argumentele în fapt și în drept redate în considerente.

Din analiza probelor efectuate la prima instanță, rezultă că instanța a stabilit în mod corect compunerea masei bunurilor comune, iar prin expertiza de lotizare s-au alcătuit loturi echitabile sub aspectul bunurilor atribuite, cu respectarea art.673 Cod procedură civilă.

II. Cu privire la recursul intervenienților,

Situația de fapt a fost reținută corect de ambele instanțe.

Conform declarației, fila 250 dosar fond, intervenienții au fost prezenți la termenul din 17.09.2007 (termen acordat pentru comunicarea expertizei intervenienților și când urma să se pună în discuție obiecțiunile pârâtei), când au solicitat instanței să ia act că înțeleg să renunțe la judecata în ce privesc pretențiile formulate prin cererea de intervenție, semnând fiecare personal.

Prin urmare, invocarea unor cauze de viciere a consimțământului lor, nu poate fi primită, în lipsă de dovezi obiective (cauze de boală, de forță majoră, etc.), respectiv vreuna din situațiile prevăzute de art.949, 953, 954 și următoarele din Codul civil.

Instanța de apel, văzând conținutul cererii de aderare la apel, a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.294 (1) Cod procedură civilă, potrivit căreia în apel nu poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. În considerarea acestor argumente, nu pot fi primite nici celelalte excepții invocate de intervenienți (de altfel comune cu recurenta pârâtă) ce vizează nulitatea hotărârii.

Prin urmare, în ce îi privește pe intervenienți, se reține neîndeplinirea cerințelor invocate ca temei de drept art.304, pct.7 și 9 Cod procedură civilă, recursul acestora urmând a fi respins.

În ce privește recursul pârâtei, se va reține, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nelegalitatea hotărârilor ce vizează aplicarea art.6739și 67310(1) Cod procedură civilă respectiv, reținere greșită a cotei valorice revenită fiecăruia, care a dus nelegal la creșterea sultei datorată de recurenta intimată.

Sub acest aspect, se va admite recursul, va admite apelul apelantei principale și va modifica în parte hotărârea fondului, privind valoarea lotului 2 și a sultei datorate de recurentă acestui lot, conform dispozitivului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii pronunțate de judecătorie.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă va fi obligat reclamantul pârât să plătească recurentei, cheltuieli de judecată efectuate în apel și recurs, conform chitanțelor, în cuantum de 723 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul intervenienților și

Admite recursul pârâtei, declarat împotriva deciziei civile nr.100/AC din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul apelantei pârâte, și în consecință:

Schimbă în parte nr.3668/2007 a Judecătoriei Piatra Neamț, în sensul că valoarea lotului 2, atribuit reclamantului pârât este în sumă de 191.722,50 lei, în loc de 190.372 lei și în consecință,

Obligă pârâta reclamanta să plătească reclamantului pârât suma de 20.935 lei, cu titlu de sultă în loc de 43.220 lei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței recurate.

Obligă reclamantul pârât să plătească recurentei suma de 723 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Niculina Țiț, Camelia Viziteu

- - - -

- -

GREFIER,

POLITIC

Red.

Red. /

Red.

Tehnored./3 ex.

19.12.2008

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Niculina Țiț, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 863/2008. Curtea de Apel Bacau