Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 886/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.886
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta - B, cu sediul în B-dul -, sector 1, nr.61, cod poștal -,împotriva deciziei civile nr.498 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova,în contradictoriu cu intimații pârâți și, ambii domiciliați în comuna, cod poștal -, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă - B reprezentată de consilier juridic, lipsind intimații pârâți și -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este netimbrat, iar intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, precum și un proces verbal de licitație încheiat la 30.07.2009 de -.
Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă, depune la dosar ordinul de plată nr.477/10.11.2009, timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar, copie de pe citația nr- și o copie de pe acțiunea formulată de - prin care solicită a se constata că terenul de 1514 mp și casa de locuit menționate la pct.1, sunt bunuri comune dobândite împreună cu intimatul în timpul căsătoriei, precum și întâmpinare formulată în respectivul dosar.
Se comunică reprezentantului recurentei copie de pe întâmpinarea formulată de intimații pârâți.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei în susținerea recursului.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, susține oral motivele de recurs, arătând în esență că decizia atacată este nelegală, atât prin încălcarea cât și prin aplicarea greșită a legii.
Astfel, arată că în mod greșit instanța a respins cererea de partaj formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art.493 alin.1 cod pr.civilă și art.974 cod civil, potrivit cărora creditorul personal al unui debitor coproprietar poate formula o acțiune pentru împărțeala bunurilor personale imobile aflate în proprietate comună.
Totodată, arată că instanța a încălcat dispozițiile art.3 cod civil, precum și dispoz.art.21 din Constituția României.
Mai mult, arată că s-au depus acte la dosar din care rezultă că bunurile debitorului sunt în coproprietate și că nu are bunuri proprii, motivarea instanței fiind greșită, deoarece dispozițiile art.33 din codul familiei sunt aplicabile numai în cazul unei contestații la executare.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii d Munte sub nr. 1679/331, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții si -, solicitând să se dispună partajul bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, prin atribuirea acestora în natură, pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este creditor personal al debitorului, care are obligația de plată a sumei de 31915,46 lei, rezultată din titlul executoriu - bilet la ordin investit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 1 Executarea silită a fost încuviințată de instanță însă nu a putut fi continuată pentru că debitorul deține bunurile în coproprietate cu soția lui, -. Aceste bunuri - o casă, o magazie și un teren de 300 mp. - situate în comuna, jud. P, trebuie evaluate și partajate, debitorului revenindu-i cota de .
În drept, au fost invocate dispozițiile art.974 cod civil, art.6731și următoarele cod procedură civilă, art.493 alin. 1 cod procedură civilă, art.36 alin.2 codul familiei.
În susținerea cererii, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și expertiză topografică.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că reclamanta nu are calitate de creditor personal al debitorului, pentru a putea solicita partajarea bunurilor comune, biletul la ordin atestând faptul că debitoarea este. S-a mai arătat că, potrivit art.33 codul familiei, creditorii personali ai unuia dintre soți pot urmări bunurile comune numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, iar în cazul de față, reclamanta nu a făcut dovada că a procedat mai întâi la urmărirea bunurilor proprii ale debitorului.
Prin sentința civilă nr.413/16.02.2009 a Judecătoriei Vălenii d Muntes -a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și s-a admis excepția inadmisibilității, fiind respinsă cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin încheierea din 3 august 2005, Judecătoria Sectorului 1 Bad ispus, la cererea creditoarei - B, investirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis de - la 18 martie 2004, în favoarea creditoarei, pentru suma de 420.000.000 ROL.
În baza acestui titlu, creditoarea a pornit executarea silită, ce a făcut obiectul dosarului nr- al Biroului Executorului Judecătoresc.
În ceea ce privește excepția lipsei calității active, instanța a reținut că, efect al avalizării biletului la ordin, pârâtul a devenit obligat, în solidar cu societatea comercială, față de reclamanta creditoare.
Într-adevăr, avalul este actul juridic prin care o persoană (avalist) se obligă să garanteze obligația asumată de debitor, numit avalizat, instituție aplicabilă și biletului la ordin.
În consecință, întrucât există raport de creanță între reclamantă și pârât și identitate între reclamantă și persoana ce poate pretinde drepturi în contradictoriu cu pârâtul, instanța de fond a apreciat excepția ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că cererea de partaj judiciar formulată în condițiile deduse judecății, este inadmisibilă.
Astfel, chiar dacă avalul dă dreptul creditorului să se îndrepte direct împotriva pârâtului-debitor, există dispoziții speciale, imperative, care reglementează comunitatea de bunuri a soților.
Potrivit art.33 codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Totodată, art.36 alin.2 codul familiei dispune în sensul că pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărți prin hotărâre judecătorească și în timpul căsătoriei.
Prin urmare, din interpretarea acestor norme cu caracter imperativ, rezultă că împărțirea bunurilor comune ale soților, la cererea creditorului personal al unuia dintre ei, are caracter de excepție și nu se poate solicita și dispune decât după urmărirea bunurilor proprii.
În cazul de față, urmărirea firească trebuia să respecte următoarea ordine: bunurile societății comerciale și bunurile proprii ale debitorului (pe rând sau concomitent ca efect al avalului) și la urmă bunurile comune (prin împărțirea acestora), în măsura nesatisfacerii creanței.
Din actele de executare comunicate de rezultă că societatea comercială deținea bunuri imobile și mobile care ar fi putut fi valorificate, până la concurenta creanței.
Astfel, potrivit procesului verbal încheiat la 22 ianuarie 2007 (fila 41) debitoarea - figura în evidențele locale cu teren curți-construcții în suprafață de 300 mp. situat în comuna, jud. P și un mijloc de transport, autoturism marca Ford Focus.
Primarul comunei a comunicat executorului la 7 februarie 2007 (fila 56) că potrivit declarației de impunere, - era proprietarul autoutilitarei camion marca R, a unei remorci, a unei autospeciale - furgon, a unui vehicul Mercedes furgon și a unui magazin general, cu o valoare de inventar înregistrată în contabilitate de 4753 lei.
În aceste condiții, existând suficiente bunuri imobile și mobile pentru acoperirea creanței, este surprinzătoare cererea creditoarei, aflată la fila 48 din dosar, prin care solicită executorului să "extindă" executarea și asupra imobilelor bunuri comune ale soților.
Convenția de eșalonare a debitului, încheiată de reclamantă cu debitoarea - (fila 58), nu poate avea ca efect excluderea de la executarea silită a bunurilor societății și îndreptățirea creditoarei să urmărească bunurile comune ale pârâților.
Pe de altă parte, din actele de executare comunicate nu reiese că s-au căutat, în vederea urmăririi, bunuri proprii ale pârâtului, înainte de a se solicita împărțirea bunurilor comune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta - B, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a criticat sentința de fond pentru greșita aplicare a legii.
Arată reclamanta că nu se poate reține că o acțiune de partaj formulată de ea ar fi inadmisibilă, întrucât potrivit prevederilor art.493 alin.1 cod pr. civilă și art. 974 Cod civil. creditorul personal al unui debitor coproprietar poate formula o acțiune pentru împărțeala bunurilor imobile aflate în proprietate comună, ceea ce înseamnă că cererea de partaj este admisibilă, instanța având posibilitatea să o respingă ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă.
În al doilea rând, recurenta arată că prin cererea de chemare în judecată nu a urmărit bunurile comune ale debitorului, ci a cerut să se constate care este cota parte a soțului debitor din bunurile comune, nefiind o cauză de executare.
De asemenea, s-a mai arătat că prima instanță a motivat că nu s-au urmărit bunurile societății comerciale, dar aplicarea dispozițiilor art.33 și art.36 alin.2 Codul Familiei nu este condiționată de urmărirea mai întâi a bunurilor societății comerciale. Aceste bunuri au o valoare mai mică decât datoria și în plus sunt vechi și uzate, neputând fi valorificate.
La termenul de judecată din data de 15.05.2009, Tribunalul, față de obiectul cererii, a calificat calea de atac exercitată ca fiind apel, iar nu recurs.
După examinarea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere și susținerile părților, Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.498 din 26 iunie 2009 a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă B, împotriva sentinței civile nr.413/16.02.2009 pronunțată de Judecătoria Vălenii d M, ca nefondat, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, reținându-se următoarele considerente:
Astfel, în privința primului motiv de apel, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut că acțiunea este inadmisibilă față de prevederile art.33 din Codul familiei și nicidecum în raport cu dispozițiile art.493 cod pr. civilă.
În condițiile în care recurenta susține că este creditorul personal al intimatului, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta avea obligația de a urmări, mai întâi, bunurile proprii ale acestuia și numai după aceea sa ceara împărțirea bunurilor comune dobândite de el în timpul căsătoriei cu soția sa, - și aceasta numai în măsura necesară acoperirii creanței sale.
Ori, recurenta nu a făcut nicio dovadă că a solicitat mai întâi urmărirea bunurilor proprii ale intimatului, pentru a putea solicita împărțirea bunurilor comune dobândite de intimații in timpul căsătoriei.
În aceasta situație, în mod legal, instanța de fond a reținut că acțiunea este inadmisibilă.
C de-al doilea motiv de apel s-a apreciat ca fiind, de asemenea, neîntemeiat, deoarece suma de 31.915 lei pretinsă de recurentă, este o datorie comercială a - și nicidecum a intimatului.
Chiar dacă avalul dă dreptul creditorului de a se îndrepta direct împotriva pârâtului debitor, în mod corect s-a subliniat că această dispoziție nu poate încălca dispoziția specială imperativă prevăzută de codul familiei, care se aplică cu prioritate.
În ceea ce privește procura nr.870/2.04.2007, autentificată de BNP din orașul V de M, aceasta nu se referă la vreun acord dat de intimata - de a se urmări bunurile comune dobândite cu soțul sau, pentru realizarea, de către recurenta, a creanței sale de 31.915 lei, întrucât soții nu pot prin convenție să deroge de la regimul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, în acest regim incluzându-se și dispozițiile speciale privitoare la împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei.
Tribunalul a constatat astfel, că reclamanta nu a făcut dovada împrejurărilor speciale care ar justifica împărțirea bunurilor comune, ceea ce duce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată, cum se susține.
De asemenea, recurenta nu a făcut dovada susținerilor potrivit cărora bunurile societății ar fi de mică valoare și insuficiente și în plus, nu a făcut dovada urmăririi bunurilor proprii ale debitorului.
Împotriva deciziei Tribunalului Prahovaa formulat recurs reclamanta - B, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanțele nu au analiza în mod corect situația de fapt dedusă judecății și respectiv dispozițiile legale ce au incidență în aceasta, apreciind greșit că o astfel de acțiune de partajare a bunurilor comune ar fi inadmisibilă, față de dispozițiile art.493 alin.1 cod pr. civilă și art.974 cod civil.
În raport de dispozițiile legale sus menționate recurenta a arătat că, creditorul personal al unui debitor coproprietar poate formula o acțiune privind împărțirea bunurilor imobile aflate în proprietate comună, așa cum este cazul în speța de față, având drept consecință admisibilitatea unei astfel de acțiuni.
Față de aceste prevederi, recurenta a mai arătat că, tribunalul deși a apreciat că acțiunea este admisibilă, motivarea instanței este contradictorie, fiind interpretabilă, iar soluția de respingere a acțiunii ar rezulta a fi mai mult neîntemeiată decât inadmisibilă.
De asemenea, recurenta a arătat că inadmisibilitatea acțiunii pe care formulat-o, așa cum a fost catalogată de către ambele instanțe, contravine și dispozițiilor art.3 din codul civil, precum și art.21 din Constituția României potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului de a se putea adresa justiției, părțile având dreptul la un proces echitabil.
Totodată, recurenta a mai precizat că instanțele au aplicat greșit legea în sensul că în motivarea hotărârilor nu a avut în vedere că dispozițiile art.33 din codul familiei sunt aplicabile numai în cazul unei contestații la executare.
O altă critică formulată de recurentă este aceea că ambele instanțe au motivat hotărârile pronunțate prin aceea că nu au fost urmărite bunurile societății comerciale ce aparține intimatului, ceea ce este greșit și neadevărat întrucât dispozițiile din codul familiei nu sunt condiționate de urmărirea mai întâi a bunurilor societății comerciale.
În legătură cu această critică recurenta a menționat că bunurile enumerate în sentința primei instanțe au o valoare de 4.753 lei, în timp ce debitul este de peste 31.000 lei, bunurile reținute în sentință sunt vechi și uzate și nu pot fi valorificate.
Mai mult decât atât, recurenta a mai arătat că instanțele nu au avut în vedere toate actele depuse la dosar, respectiv împuternicirea autentificată la nr.870/2.04.2007 prin care pârâta intimată - a mandatat pe soțul debitor să îndeplinească toate formalitățile cerute de lege în vederea aducerii în garanție în favoarea oricărei persoane fizice sau juridice, inclusiv în favoarea băncii agreate, a imobilului proprietatea lor compus din teren și construcții edificate pe acesta, situate în intravilanul comunei,-, jud.
În continuarea cererii de recurs societatea a făcut un istoric al evenimentelor, cât și a documentelor existente la dosar ce au intervenit între părțile din prezenta cauză, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimații și - au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea, ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, au depus la dosar acte ce au fost avute în vedere și de instanțele anterioare.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma hotărârilor pronunțate de Judecătoria Vălenii de M și Tribunalul Prahova, apreciază că acestea sunt nelegale și netemeinice, având în vedere următoarele considerente:
Inițial prima instanță a fost investită cu o acțiune de chemare în judecată celor doi pârâți, în calitate de soți, pentru a se constata care sunt bunurile dobândite de aceștia în timpul căsătoriei, să se constate cota parte ce revine fiecăruia din bunurile dobândite în timpul căsătoriei și să se dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea în natură către pârâtul intimat - debitor al recurentei, bunurilor imobile ce îi revin.
Acțiunea a fost formulată, fiind întemeiată pe dispozițiile art.974 cod civil, 673 și următoarele cod pr. civilă, art.493 alin.1 cod pr. civilă și art.36 alin.2 din Codul familiei.
Față de petitul acțiunii, Curtea apreciază că în mod greșit instanța s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acesteia, făcând o greșită aplicare a dispozițiile art.493 alin.1 cod pr. civilă și art.974 cod civil în raport de care creditorul personal al unui debitor coproprietar poate formula o acțiune pentru împărțirea bunurilor imobile aflate în proprietate comună, ceea ce înseamnă că cererea de partaj este admisibilă, instanțele având posibilitatea să se pronunțe, eventual pe netemeinicia acesteia.
Această din urmă situație se impune, cu atât mai mult cu cât, instanța de apel în considerentele hotărârii, deși menține soluția primei instanțe pronunțată pe excepție, din motivare rezultă netemeinicia acesteia, ceea ce înseamnă că Tribunalul admite indirect că acțiunea a fost inadmisibilă.
De asemenea, dispozițiile legale sus menționate se coroborează și cu dispozițiile art.3 din codul civil și art.21 din Constituția României potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului recunoscut fiecărei persoane de a se adresa justiției, fiecare parte având dreptul la un proces echitabil, ceea ce dovedește în plus, că instanțele în mod greșit au respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului.
Totodată, Curtea apreciază că ambele instanțe greșit au motivat hotărârile de respingere a acțiunii și prin aceea că nu ar fi fost urmărite bunurile societății comerciale ce aparțin pârâtului debitor, prin aceasta încălcându-se dispozițiile art.33 alin.2 Teza a II-a din codul familiei care prevede "creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune" ceea ce nu înseamnă o condiționare de urmărire, mai întâi, a bunurilor societății comerciale.
Din actele depuse la dosar rezultă că societatea comercială nu a achitat datoria către recurentă, s-a opus executării silite, uzitând de toate căile procedurale, acțiuni în justiție care se află pe rol, contestații respinse, instanța prin aceasta punând recurenta în situația de a formula prezenta cerere de partaj a bunurilor comune ale codebitorului.
Tot din documentele existente rezultă că pârâtul intimat a semnat și garantat plata biletului la ordin din 18.03.2004 în valoare de 420.000.000 ROL pentru debitorul -, el fiind ținut în același mod ca acela care a garantat, răspunzând solidar cu societatea pentru care a garantat, situație reținută de către ambele instanțe, fără însă a se da interpretarea corectă și legală a acesteia.
Și, nu în ultimul rând, este relevantă și declarația autentică pe care intimata - a dat-o în fața notarului prin care a fost de acord ca soțul său, să garanteze cu bunurile comune plata datoriei societății debitoare către creditoare, intitulată "procură", depusă la fila 160 dosar fond.
Toate aceste aspecte prezentate mai sus nu au fost avute în vedere de către ambele instanțe, considerente pentru care, în baza dispozițiilor art.312 raportat la dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, urmează a se admite recursul, a se casa ambele hotărâri pronunțate de către Tribunalul Prahova și Judecătoria Vălenii de M și a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, având în vedere că ambele instanțe s-au pronunțat greșit pe excepția inadmisibilității acțiunii, urmând ca acestea să analizeze acțiunea pe fondul acesteia.
Rejudecând cauza, prima instanță va avea în vedere, în conformitate cu dispozițiile art.315 cod pr.civilă cele arătate mai sus, precum și toate apărările pe care părțile înțeleg să le formuleze în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta - B, cu sediul în B-dul -, sector 1, nr.61, cod poștal -,împotriva deciziei civile nr.498 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova,în contradictoriu cu intimații pârâți și, ambii domiciliați în comuna, cod poștal -, județul
Casează decizia sus menționată și sentința civilă nr. 413/16.02.2009 a Judecătoriei Vălenii d Munte și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Vălenii d e
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red.tehnored.AP/CC
6 ex./04.12.2009
apel- Tr.
apel.
fond- Jud.V de
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Judecători:Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
