Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1011/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.1011
Ședința publică din data de 9 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta, domiciliată în T, B-dul -,.11,.A,.11, cod poștal - județ D și de pârâtul, domiciliat în T, str. G-ral nr.16,.16 A,. 90, cod poștal -, județ D împotriva deciziei civile nr.37 pronunțată la 9 februarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
Recursul pârâtului este timbrat cu 5 lei timbru judiciar și cu 330 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat din cadrul Baroului D în baza împuternicirii avocațiale FN din 11.11.2009 și recurentul-pârât asistat de avocat din cadrul Baroului D, în baza împuternicirii avocațiale din 02.11.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul reclamantei este insuficient timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, nr.7708/11.11.2009 și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, depune la dosar chitanța nr.-/09.12.2009 în cuantum de 35 lei, privind completarea taxei judiciare de timbru.
Părțile, având pe rând cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursurilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, susține oral motivele de recurs, arătând că instanța de apel în mod greșit a admis apelul pârâtului și a scos de la masa de partaj autoturismul Volkswagen Passat.
Astfel, arată că tribunalul în mod greșit nu a luat în considerare depoziția martorului audiat la instanța de apel, fostul proprietar al autoturismului, care a declarat că a vândut autoturismul pârâtului, însă fără a perfecta actele de vânzare-cumpărare, dându-i acestuia o procură prin care îl împuternicea pe acesta să se ocupe de perfectarea actelor.
De asemenea, susține că în mod nelegal tribunalul a respins apelul declarat de reclamantă și nu a reținut la masa de partaj apartamentul dobândit de către părți în timpul căsătoriei, a combinei frigorifice, precum și a mașinii de spălat, deoarece din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond rezultă fără putință de tăgadă că părțile au lucrat pe perioada concubinajului în Turcia, iar cu banii obținuți și-au achiziționat aceste bunuri.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul reținerii la masa de partaj a autoturismului, apartamentului, a combinei frigorifice, precum și a mașinii de spălat, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul pârât, cu privire la recursul formulat de reclamantă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere că a dovedit cu actele depuse la dosar că autoturismul a aparținut martorului, care a învederat instanței faptul că a încheiat un act de vânzare cumpărare pentru acest autoturism cu o terță persoană, în aceste condiții în mod corect instanța de apel a dispus scoaterea de la masa de partaj a bunului menționat.
În legătură cu imobilul-apartament pretins a fi fost dobândit în timpul concubinajului, arată că a făcut dovada faptului că acest bun este proprietatea sa exclusivă, conform actului de vânzare-cumpărare depus la dosar.
Referitor la recursul pârâtului, susține oral motivele de recurs, arătând în esență că decizia pronunțată de instanța de apel este vădit nelegală în ceea ce privește reținerea obligației stabilite în sarcina pârâtului a sumei de 2.300 euro către reclamantă, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovezi în sensul că suma a fost folosită în întregime de pârât.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul înlăturării, din sarcina pârâtului, a obligației de plată a sumei de 2300 euro, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, solicită respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat, având în vedere că acesta nu a făcut dovada că ar fi mers în Italia pentru a remite reclamantei parte din prețul primit pentru vânzarea imobilului, în condițiile în care, în acțiunea de divorț acesta nu a putut indica domiciliul corect al reclamantei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Princerereaînregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr.1326/2005 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți în data de 19.08.2000 și că, anterior încheierii căsătoriei, din anul 19996, părțile au trăit în concubinaj.
S-a mai arătat că în timpul concubinajului și căsătoriei, părțile au dobândit, în cote de, suprafața de 1750 mp, teren situat în T, strada C și imobilul compus din două camere și baie, situat pe acest teren, un apartament compus din trei camere, hol, baie și bucătărie, situate în T, strada - -, bloc 20,.25, un autoturism marca Volkswagen Passat, o combină frigorifică și o mașină de spălat.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, respingerea cererii ca insuficient timbrată, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a arătat că terenul și construcția situate la adresa din T, strada - C, au fost vândute în timpul căsătoriei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 6796/2004, reclamanta împuternicindu-l special pentru perfectarea acestui act.
În ceea ce privește apartamentul, s-a arătat că acesta a fost dobândit anterior relației de concubinaj cu reclamanta, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 59/1998, iar în ceea ce privește autoturismul a arătat că acesta este proprietatea lui, pârâtul folosind acest autoturism doar o scurtă perioadă de timp, în baza unei procure speciale de la proprietarul bunului, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților privind inspecția tehnică, radierea, înscrierea în circulație, eliberarea certificatului de înmatriculare, operațiuni pe care le-a efectuat în cursul lunii decembrie 2004, dată la care i l-a restituit proprietarului. S-a arătat că celelalte bunuri indicate în acțiune nu există.
Prinprecizăriledepuse la dosar, reclamanta a arătat că solicită un drept de creanță asupra imobilului teren intravilan împreună cu construcția de pe acest teren și care reprezintă din valoarea reactualizată la prețul actual de vânzare-cumpărare, precizând că a contribuit la achiziționarea acestui teren cu J din prețul vânzării imobilului.
A mai arătat că solicită un drept de coproprietate în cote de câte din imobil și că acesta a fost dobândit de ei cu banii obținuți în Turcia, înainte de căsătorie, precum și că, potrivit alin. 2 al contractului de închiriere nr. 8154/1999, prin care au înțeles să-l ajute pe fratele ei, luându-l în spațiu, pârâtul deținea imobilul în baza actului autentificat sub nr. 47076/1997, dată la care ei au dobândit acel apartament.
După administrarea probatoriilor, în temeiul art.6735cod de procedură civilă, instanța a pronunțat oîncheiere interlocutorie, admițând în parte și în principiu acțiunea astfel cum a fost precizată, a constatat că cele două părți au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de câte, un autoturism Volkswagen tip Passat 1.6.D, înscris în circulație sub nr. -, aflat în posesia pârâtului la momentul despărțirii în fapt a părților și că reclamanta are un drept de creanță de 2300 euro, reprezentând din prețul de vânzare al imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6796/2004, autentificat de Biroul Notarului Public.
Prin sentința civilă nr.704/13.02.2007, Judecătoria Târgoviștea admis în parte acțiunea-precizată formulată de reclamanta l în contradictoriu cu pârâtul și a dispus partajarea bunurilor conform încheierii de admitere în principiu și raportului întocmit de expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de câte, autoturismul descris în încheierea amintită mai sus, aflat în posesia pârâtului la momentul despărțirii în fapt a părților și că reclamanta are un drept de creanță de 2300 euro, reprezentând din prețul de vânzare al imobilului dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6796/2004 autentificat de Biroul Notarului Public .
Coroborând cele reținute mai sus, cu dispozițiile art.6735, art. 6736și art.6739cod de procedură civilă, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus partajarea bunurilor conform încheierii de admitere în principiu și a raportului întocmit de expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că autoturismul, chiar dacă se susține că nu se mai află în posesia pârâtului, s-a aflat la acesta (așa cum s-a reținut în încheierea prin care s-a admis în principiu și în parte acțiunea) astfel încât, lui trebuie să-i fie atribuit, iar consecința neaflării în posesia lui la acest moment, trebuie suportată exclusiv de către pârât, și nu J de către reclamantă, așa cum susține pârâtul prin apărător.
Împotriva încheierii din 18.09.2007 și a sentinței civile nr. 704/13.02.2007 au declarat apel pârâta și reclamantul.
În cererea sa de apel, pârâta a arătat că instanța de fond, prin încheierea interlocutorie din 28.09.2007, a reținut la masa de partaj autoturismul și un drept de creanță de 2300 euro, reprezentând din prețul de vânzare al imobilului casă și că pentru a pronunța această încheiere apreciază că instanța a avut la dispoziție suficient material probator și în mod cu totul greșit nu a reținut la masa de partaj apartamentul situat în T,-,.20,.A,.6, motivând acest refuz cum că ar fi avut la îndemână să solicite un drept de creanță reprezentând suma de bani concretă cu care ar fi contribuit la achiziționarea lui, fie să formuleze o cerere prin care să solicite a se constata simulația, respectiv că ambele părți din prezenta sunt coproprietari.
Se solicită admiterea apelului, în sensul să se rețină că masa de partaj este compusă și din apartamentul situat în T, str.- -, combina frigorifică și mașina de spălat.
În apelul său, reclamantul critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât soluțiile sunt nelegale sub aspectul aplicării și interpretării legii, impunându-se admiterea apelului, modificarea încheierii de admitere în principiu, în sensul scoaterii de la masa de partaj a autoturismului marca Volkswagen, tip Passat 1.6.D, înmatriculat sub nr.-, precum și înlăturarea obligației reținute în sarcina apelantului, privind dreptul de creanță de 2300 euro, deoarece reținerea acestui autoturism la masa de partaj reprezintă o soluție total greșită a instanței de fond, părțile din proces neavând nicio legătură cu bunul menționat și nici cu proprietarul acestuia, nu poate fi ignorat nici înscrisul care atestă proprietarul bunului.
De asemenea s-a susținut că o eroare majoră a primei instanțe o constituie și reținerea unui drept de creanță în sumă de 2300 euro, deoarece instanța de fond nu motivează în niciun fel reținerea acestui drept de creanță, nu arată care sunt probele și dovezile în virtutea cărora și-a format convingerea asupra necesității obligării la plata acelei sume de bani.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr.37 din 09.02.2009, a respins apelul declarat de reclamanta (), împotriva încheierii din 3.10.2007 și a sentinței civile nr.704/13.02.2007 pronunțate de Judecătoria Târgoviște și a admis apelul declarat de pârâtul împotriva încheierii din 3.10.2007 și a sentinței civile nr.704/13.02.2007 pronunțate de Judecătoria Târgoviște, a schimbat în parte încheierea din 3.10.2007 și sentința civilă nr.704/2007, în sensul scoaterii de la masa de partaj a autoturismului Volkswagen tip 1.6.D, înscris sub nr.- și a înlăturării sultei de 545 lei aferentă autoturismului, păstrând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că niciuna dintre criticile apelantei-reclamante nu poate fi reținută, deoarece în ceea ce privește combina frigorifică și mașina de spălat, în cauză nu au fost produse dovezi că aceste bunuri mai există, singura referire fiind făcută de pârât la interogatoriu, însă acesta a arătat că mașina de spălat a fost aruncată de părți în timpul conviețuirii, iar mărturisirea pârâtului nu este de natură a proba existența bunurilor.
În ceea ce privește apartamentul, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că acesta nu poate face parte din masa succesorală, deoarece dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului s-a făcut de către pârât înainte de data încheierii căsătoriei, iar pe de altă parte, instanța nu a fost investită cu constatarea unui drept de creanță în favoarea reclamantei, în ceea ce privește contribuția la dobândirea apartamentului.
Cu privire la apelul pârâtului, s-a apreciat că numai critica referitoare la autoturism este fondată, deoarece, așa cum a rezultat din depoziția martorului audiat în apel, fostul proprietar al autoturismului, acesta nu a înstrăinat niciodată bunul pârâtului, astfel că, nu poate fi reținut acest bun ca făcând parte din masa bunurilor comune.
Relativ la creanța de 2300 euro, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a apreciat că pârâtul nu a făcut dovada remiterii prețului reclamantei, fiind greu de crezut că, în condițiile în care în acțiunea de divorț pârâtul, neindicând adresa corectă a reclamantei, acesta ar fi fost în Italia, pentru a remite parte din prețul primit pentru vânzarea imobilului, depoziția singurului martor audiat pe acest aspect nefiind coroborată cu alte probe administrate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
Reclamanta critică decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaca fiind vădit nelegală, arătând că prin decizia pronunțată instanța de apel în mod greșit a respins apelul său și a admis apelul pârâtului, schimbat în parte încheierea din 03.10.2007 și sentința civilă, în sensul scoaterii de la masa de partaj a autoturismului Volkswagen tip Passat 1,6 D și înlăturării sultei de 545 lei aferentă autoturismului.
Astfel, arată că din depoziția martorului audiat în apel, fostul proprietar al autoturismului, rezultă că a vândut autoturismul menționat mai sus lui, însă nu a perfectat actele de vânzare-cumpărare, dându-i acestuia o procură prin care îl împuternicea pe acesta să se ocupe de perfectarea actelor de vânzare-cumpărare, condiții în care, instanța de apel trebuia să aibă în vedere depoziția acestui martor și în consecință să dispună respingerea apelului declarat de pârât.
De asemenea, menționează că instanța de apel în mod greșit i-a respins apelul și nu a reținut la masa de partaj combina frigorifică, mașina de spălat, precum și apartamentul dobândit de către părți în timpul concubinajului.
În acest sens, arată că din depozițiile martorilor audiați la instanța de fond, rezultă, fără dubiu, că părțile au lucrat pe perioada concubinajului în Turcia, iar cu banii obținuți acolo au dobândit apartamentul supus partajării.
În concluzie, a solicitat, în principal, admiterea recursului modificarea deciziei atacate în sensul reținerii la masa de partaj a bunurilor, astfel cum au fost menționate mai sus, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că în speță sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8 și 9 cod pr.civilă.
Recurentul pârât critică decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,pe care o consideră vădit și esențialmente nelegală, arătând că în urma analizării mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6796/18.11.2004 rezultă faptul că imobilele construcții și terenuri ce au făcut obiectul acestui contract au fost înstrăinate de către soții, în timpul căsătoriei, astfel că, atât instanța fondului, cât și cea de apel, aveau obligația să dea eficiența juridică cuvenită prezumției de comunitate instituită de legiuitor prin dispozițiile art.30 codul familiei.
De asemenea, arată că sunt total neavenite și nu au niciun fundament mențiunile instanței de apel din ultimul aliniat al filei 4 din decizia pronunțată, precum că el nu ar fi indicat corect adresa pârâtei, respectiv este comentată și se aduc critici unei hotărâri definitive și irevocabile, ceea ce, evident, constituie ingerință în actul de justiție înfăptuit de către o altă instanță, situație ce nu poate fi primită.
În concluzie, având în vedere cele menționate mai sus, recurentul-pârât consideră că este îndreptățită solicitarea sa în sensul admiterii recursului, modificării în parte a deciziei atacate și înlăturarea obligației stabilite în sarcina sa, privind plata sumei de 2.300 EURO către reclamantă, apreciind că în speță sunt incidente dispozițiile art.299, 301, 302, 303 și art.304 pct.7 și 9 cod pr.civilă.
A solicitat, totodată, obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel constată că recursul formulat de este nefondat, pe când recursul formulat de este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul,în sensul că în mod greșit a fost menținută obligația stabilită în sarcina sa, de remitere către reclamantă a sumei de 2300 EURO, reprezentând din prețul obținut din vânzarea unui imobil, Curtea de Apel apreciază că în mod corect instanțele anterioare au constatat că acesta nu a făcut dovada remiterii prețului reclamantei, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 18.11.2004, fiind autentificat sub nr. 6796 de Biroul Notarului Public, reclamanta nefiind prezentă la perfectarea contractului anterior arătat, întrucât se afla în străinătate, fiind reprezentată de către soțul său, pârâtul din prezenta cauză.
Nu se poate aprecia că, în speță, a fost încălcată puterea lucrului judecat, care emana din considerentele sentinței privind desfacerea căsătoriei părților, nr. 1326/29.03.2005 a Judecătoriei Târgoviște, câtă vreme aprecierea probatoriilor administrate s-a făcut tocmai prin prisma considerentelor acestei hotărâri.
În acest sens, instanța de fond a arătat, în mod explicit, că martorul, ce a fost propus de către pârât pentru a face dovada că a remis reclamantei prețul imobilului, a arătat că în februarie 2005 se afla în Italia cu pârâtul, care a primit un telefon de la reclamantă, ce i-a cerut bani și niște acte, fiind de față când i-a fost înmânată reclamantei suma de 2000 EURO.
A arătat aceeași instanță că din conținutul sentinței de divorț sus menționată, rezulta faptul că, la momentul indicat de martor, pârâtul introdusese acțiune de divorț, mai precis la data de 1.02.2005, sentința pronunțându-se la data de 29.03.2005, iar reclamanta, pârâtă în acel dosar, a fost lipsă, fiind citată prin publicitate
Tocmai în considerarea autorității de lucru judecat a mențiunilor inserate în această sentință, s- a concluzionat că instanței investită cu cererea de desfacere a căsătoriei părților nu i-a fost adus la cunoștință faptul că soția este plecată în străinătate, iar martorii nu au învederat acest lucru, condiții în care, în mod corect s-a dat eficiență prezumției că suma de bani în discuție nu a fost remisă de către pârât, reclamantei.
Chiar în cadrul acțiunii de desfacere a căsătoriei, formulată de către recurent, ce a format obiectul dosarului nr. 800/2005 al Judecătoriei Târgoviște, acesta a învederat că relațiile dintre părți erau deja deteriorate la data perfectării actului de vânzare-cumpărare sus-menționat și că părțile au fost despărțite în fapt încă din luna octombrie 2004.
În aceste condiții, tocmai în aplicarea dispozițiilor invocate de către recurent, respectiv art. 30 din Codul familiei, potrivit căruia bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, având în vedere probatoriile administrate în fața instanțelor anterioare, urmează a se constata că prețul obținut de către recurentul-pârât pentru vânzarea apartamentului situat în T,-, județ D, este bun comun al părților, în cotă de, fiecare.
Astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6796/18.11.2004, recurentul-pârât a încasat întregul preț, inclusiv suma de 2300 EURO ce i s-ar fi cuvenit reclamantei, ea fiind primită în calitate de mandatar al acesteia, în baza procurii speciale autentificată sub nr. 4894/2004 la Biroul Notarului Public I.
Or, potrivit art. 1541 Cod civil, mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.
Câtă vreme s-a făcut dovada de către reclamantă că părțile erau despărțite în fapt, încă din luna octombrie 2004, anterior încheierii contractului în discuție și că la data pretinsă de către pârât ca fiind dată a remiterii sumei ce i se cuvenea, pârâtul a învederat că nu cunoștea adresa fostei sale soții, în mod corect, raportat la probele administrate, instanțele anterioare au făcut aplicarea dispozițiilor art. 1203 Cod civil, dând eficiență prezumției rezultate din interpretarea înscrisurilor și declarațiilor de martori, precum că pârâtul nu a remis suma arătată, reclamantei.
Este adevărat că, potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, dar, în speța de față, așa cum s-a arătat, reclamanta a făcut dovada, pe deplin, a susținerilor sale, nu numai în baza prezumțiilor trase de către judecător, cât și în baza celorlalte probatorii administrate.
Pe cale de consecință, nefiind întrunite în cauză dispozițiile art. 304 pct.7 pr.civilă, având în vedere că hotărârea atacată nu conține motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ci au fost expuse în mod clar și concret considerentele pentru care s-a ajuns la soluția pronunțată și nici dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, dat fiind faptul că hotărârea a fost dată cu respectarea și aplicarea corectă a legii, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de către pârâtul.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta, Curtea de Apel constată că acesta este fondat numai în ceea ce privește criticile referitoare la scoaterea de la masa de partaj a autoturismului Volkswagen, tip 1,6 D și înlăturării sultei de 545 lei aferentă autoturismului, de către instanța de apel, criticile referitoare la nereținerea în mod greșit la masa de partaj a combinei frigorifice, mașinii de spălat și apartamentului dobândit de către părți înainte de căsătorie, fiind nefondate.
În acest sens, se constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, schimbând în parte încheierea din 3.10.2007 și sentința civilă nr. 704/2007, în sensul scoaterii de la masa de partaj a autoturismului sus-arătat, câtă vreme, chiar din probatoriile administrate în fața acestei instanțe, a rezultat că proprietarul inițial al acestei mașini, numitului, fiind audiat ca martor, a declarat că vânduse autoturismul unei alte persoane, găsindu- ulterior la, care a refuzat a încheia contractul de vânzare-cumpărare și l-a rugat a încheia un contract de comodat, care îi era necesar pentru a pleca în străinătate.
Tot acest martor, a declarat că la întoarcerea din străinătate nu a mai perfectat actele de vânzare-cumpărare cu, ci, găsind mașina la o altă persoană, a întocmit direct cu aceasta actele.
În condițiile în care în cauză este vorba de un bun mobil, iar reclamanta a făcut dovada că proprietarul inițial al bunului înstrăinase acest autoturism fără act scris, anterior, iar pârâtul dobândise bunul în proprietate, și nu în folosință, în baza unui contract de comodat, așa cum susține, instanța de recurs constată că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 30 Codul familiei, excluzând de la masa de partaj bunul sus-arătat, bun comun, dobândit în timpul căsătoriei.
De altfel, a fost interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, dat fiind faptul că, din declarația autentificată sub nr.5843/12.12.2004, rezultă că autoturismul fusese dat pârâtului în vederea întocmirii actelor de vânzare-cumpărare, respectiv îndeplinirea tuturor formalităților privind inspecția tehnică, radierea, înscrierea în circulație pe numele său, eliberarea certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate pentru autoturismul mai sus menționat, precum și să îi reprezinte interesele în fața, SSEIP, a organelor de poliție, administrația financiară, biroul notarului public, la societatea de asigurări, în caz de accident, pentru ridicarea sumelor cuvenite ca despăgubire.
Or, potrivit art. 17 alin. 1 lit. c din OG 195/2002, în forma avută la momentul întocmirii procurii în discuție, radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea, la cererea proprietarului sau a mandatarului acestuia, la trecerea autovehiculului în proprietatea altei persoane, în condițiile legii.
Raportat la cele mai sus expuse, rezultă că radierea presupune faptul că proprietarul inițial înstrăinează către o persoană autoturismul, iar înmatricularea, conform art. 13 din același act normativ, presupune că, în urma dobândirii acestuia, noul proprietar îl înmatriculează pe numele său.
În aceste condiții, în mod greșit a fost calificată declarația fostului proprietar al autoturismului, în sensul că intenția fusese de a împrumuta bunul pârâtului, în realitate, fiind evidentă dorința acestuia ca pârâtul să facă demersurile necesare în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecință, fiind îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civilă, va fi admis recursul declarat de reclamanta și în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3.pr.civilă, va fi modificată în tot decizia tribunalului și pe fond, va fi menținută sentința judecătoriei, precum și încheierea de admitere în principiu, cu consecința includerii la masa de partaj și a autoturismului în litigiu.
În ceea ce privește criticile referitoare la neincluderea la masa de partaj a apartamentului situat în T, str. - -,.20, se constată că instanțele anterioare au stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, în sensul că bunul a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 59/12.01.1998, singurul cumpărător fiind pârâtul, la un moment anterior încheierii căsătoriei părților, astfel încât, în privința acestuia, nu sunt aplicabile regulile prevăzute de art. 30 alin. 1 și 3 Codul familiei.
Regulile aplicabile regimului juridic al comunității de bunuri a soților, nu sunt aplicabile și bunurilor dobândite de către concubini anterior căsătoriei și, ca atare, reclamanta avea posibilitatea să formuleze o cerere în care să solicite a se constata simulația actului de vânzare-cumpărare sus-arătat, în sensul că este proprietara apartamentului în litigiu, lucru pe care, însă, nu l-a făcut în speța de față.
Chiar și în condițiile în care ar fi solicitat un drept de creanță reprezentând sumele de bani ce ar fi fost avansate de către aceasta pentru achiziționarea apartamentului, se constată că în mod corect instanțele anterioare au apreciat că reclamanta nu a făcut dovada, în mod indubitabil, a avansării unor sume certe de bani în vederea achiziționării acestui bun imobil, simpla relație de concubinaj a părților, neputând îndritui reclamanta la obținerea în favoarea ei a acestei prezumții.
În ceea ce privește nereținerea la masa de partaj a combinei frigorifice și a mașinii de spălat, se constată că instanțele anterioare au făcut o corectă apreciere a dispozițiilor art. 1206 alin. 2 Cod civil, în sensul că recunoașterea pârâtului la interogatoriul ce i-a fost luat de către instanță, nu poate fi luată în considerare decât în întregime și nu poate fi socotită o probă a celor susținute de reclamantă, întrucât între faptul principal pretins de partea care a propus interogatoriul, și cel modificator, afirmat de cel chemat la interogatoriu, există legătură de cauzalitate, în sensul că acesta din urmă este urmarea firească a primului.
Or, câtă vreme pârâtul a arătat că au dobândit o mașină de spălat, dar că aceasta a fost aruncată împreună cu reclamanta, deoarece s-a deteriorat, iar partea adversă nu a produs nicio dovadă din care să rezulte contrariul și nici un alt probatoriu administrat în cauză nu a confirmat existența, la data despărțirii părților, în masa bunurilor comune a acestor obiecte, se apreciază că hotărârile anterioare nu sunt afectate de nelegalitate, sub acest aspect nefiind întrunite niciunul din cazurile prevăzute de art. 304.pr.civilă, în care s-ar putea dispune modificarea sau casarea unor hotărâri în calea de atac a recursului.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274.pr.civilă, precum și a principiului disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, Curtea de Apel va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul, domiciliat în T, str. G-ral nr.16,.16 A,. 90, cod poștal -, județ D împotriva deciziei civile nr.37 pronunțată la 9 februarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul formulat de reclamanta, domiciliată în T, B-dul -,.11,.A,.11, cod poștal - județ D împotriva deciziei civile nr.37 pronunțată la 9 februarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în T, str. G-ral nr.16,.16 A,. 90, cod poștal -, județ
Modifică în tot decizia tribunalului și pe fond, menține sentința nr. 704/ 13.02.2007 a Judecătoriei Târgoviște.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
fiind în concediu fără plată fiind în concediu de odihnă
se semnează de se semnează de
Președintele instanței, Președintele instanței,
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
5 ex/22.12.2009
f- Judecătoria Târgoviște
,
a- Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
