Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 104

Ședința publică de la 11 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu

GREFIER:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 577 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat,procurator pentru intimata și intimații, și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al patrulea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.

Avocat depune la dosar procură judiciară autentificată sub nr. 509 din 02 martie 2009 la Biroul Notarilor Publici Asociați și și adeverință medicală prin care face dovada că intimata este în deplinătatea facultăților mintale și este nedeplasabilă.

Totodată avocat depune la dosar și tranzacția încheiată de părți,precizând că pentru intimata este prezent procuratorul,din adeverința medicală depusă la dosar rezultând că aceasta este în deplinătatea facultăților mintale,însă este netransportabilă. Din conținutul procurii judiciare depusă la dosar rezultă că și-a dat consimțământul ca intimatul să încheie tranzacția judiciară în numele dânsei.

La interpelarea instanței, intimatul, identificat cu seria - nr. - eliberat la 01.11.2006 de SPCLEP Târgu,având CNP -,domiciliat în sat,comuna,județul I declară că își dă consimțământul la încheierea tranzacției,semnând tranzacția în nume propriu și în numele intimatei pentru care are procură specială în acest sens.

La interpelarea instanței,intimatul,identificat cu seria - nr. - eliberat la 22 martie 1988 de Consiliul Popular al comunei,având CNP nr. -,domiciliat în sat,comuna,județul I,declară că își dă consimțământul la încheierea tranzacției,semnând tranzacția în fața instanței.

La interpelarea instanței,intimata,identificată cu BI seria - nr. - eliberat de Poliția Municipiului I la 02 martie 1993,având CNP -,domiciliată în I--etaj 1,apartament 4,județul I declară că își dă consimțământul la consimțământul la încheierea tranzacției,semnând tranzacția în fața instanței.

La interpelarea instanței, intimatul,identificat cu seria - nr. - eliberat de Consiliul Popular al comunei la 20 septembrie 1988,având CNP -,domiciliat în I,B-dul - - nr. 2,Bloc 311,scara A,etaj 1 declară că își dă consimțământul la încheierea tranzacției și semnează tranzacția în fața instanței.

La interpelarea instanței,intimatul,legitimat cu BI seria - nr. - eliberat de Poliția Orașului Târgu la 20 august 1992,având CNP -,domiciliat în comuna Popești,județul I declară că își dă consimțământul la încheierea tranzacției și semnează tranzacția în fața instanței.

La interpelarea instanței,recurentul,legitimat cu CI seria - nr. - eliberată de Poliția Orașului Târgu la 19 iunie 2002,având CNP -,domiciliat în sat,comuna,județul I declară că își dă consimțământul la încheierea tranzacției și semnează tranzacția în fața instanței.

La interpelarea instanței, recurentul și fiecare din intimați declară că sunt de acord a se lua act de tranzacția încheiată și semnata astăzi în fața instanței.

Avocat pentru recurentul solicită a se lua act de manifestarea de voință a părților,în sensul stingerii litigiului și pronunțarea unei hotărâri care să consfințească tranzacția încheiată de părți,iar în situația în care se va lua act de tranzacție solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 247 Cod procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 1189 din 01.01.2008 a hotărât:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și.

Constată deschisă succesiunea după defunctul, decedat la data de 29.03.1999.

Constată că au calitatea de moștenitori legali ai defunctului următorii:

-, în calitate de soție supraviețuitoare și căreia îi revine o cotă ideală de din masa succesorală în valoare de 44.339,56 lei;

-, în calitate de fiu și căruia îi revine o cotă ideală de 3/24 din masa succesorală în valoare de 22.169,78 lei;

-, în calitate de fiu și căruia îi revine o cotă ideală de 3/24 din masa succesorală în valoare de 22.169,78 lei;

-, în calitate de fiu și căruia îi revine o cotă ideală de 3/24 din masa succesorală în valoare de 22.169,78 lei;

-, în calitate de fiică și căreia îi revine o cotă ideală de 3/24 din masa succesorală în valoare de 22.169,78 lei;

-, în calitate de fiu și căruia îi revine o cotă ideală de 3/24 din masa succesorală în valoare de 22.169,78 lei;

-, în calitate de fiu și căruia îi revine o cotă ideală de 3/24 din masa succesorală în valoare de 22.169,78 lei.

Constată că masa succesorală supusă partajării se compune din casă de locuit (compusă din 4 camere, 2 holuri și o verandă) cu anexe (compuse din 2 magazii și un adăpost deschis) și suprafața de 55.883,43. teren conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar pe numele defunctului (din care 4.800. teren amplasați în intravilan și 51.083,43. teren amplasați în extravilan), identificate pe raza localității, comuna, jud.

Constată că valoarea masei succesorale supuse partajării este de 177.358,24 lei, din care valoarea casei de locuit și a anexelor este de 16.992 lei, iar valoarea terenului (intravilan și extravilan) este de 160.366,24 lei, conform rapoartelor de expertiză în specialitatea construcții și topometrie întocmite de către experții și.

Sistează starea de indiviziune în care se află părțile și, pe cale de consecință:

Atribuie în natură reclamantului suprafața de 4.800. teren amplasați în intravilanul localității, jud. I, amplasată în tarlaua nr. 7, parcelele nr. 24, nr. 24/1 și 24/2, conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar, cu o valoare de 142.487,04 lei.

Atribuie în natură pârâtei casa de locuit cu anexe amplasate în intravilanul satului, comuna, jud. I, astfel cum sunt identificate și individualizate în schița anexă la raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de către expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu o valoare de 16.992 lei.

Atribuie în natură pârâtului suprafața de 1.797,464. teren amplasată în tarlaua 43, parcela 808/1512 conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar, cu o valoare de 629,12 lei.

Atribuie în natură pârâtului suprafața de 18.261,352. teren amplasată în tarlaua 11, parcelele nr. 138/36 și 138/113 conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar, cu o valoare de 6.391,48 lei.

Atribuie în natură pârâtului suprafața de 19.624,614. teren amplasată în tarlaua 40, parcela 753/51 conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar, cu o valoare de 6.868,62 lei.

Atribuie în natură pârâtului suprafața de 700. teren amplasată îăn tarlaua 11, parcela 138/3 conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar, cu o valoare de 245 lei.

Atribuie în natură pârâtei suprafața de 10.7800. teren amplasată în tarlaua 44, parcela 815/44 conform titlului de proprietate nr. 50.457/08.02.1995 emis de Comisia Județeană I de fond funciar, cu o valoare de 3.745 lei.

Pentru egalizarea loturilor obligă reclamantul la plata către pârâți a următoarelor sume cu titlu de sultă: pârâtului suma de 21.540,67 lei, pârâtului suma de 15.778,31 lei, pârâtului suma de 15.301,17 lei, pârâtului suma de 21.924,78 lei, pârâtei suma de 18.424,78 lei, pârâtei suma de 27.347,56 lei.

Respinge cererea reclamantului având ca obiect stabilirea unui drept de abitație viager asupra casei de locuit și a anexelor în favoarea pârâtei ca neîntemeiată.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța de prim grad, la cererea reclamantului, a dezbătut succesiunea defunctului, decedat la data de 29.03.1999, stabilit pe baza probatoriului administrat calitatea de moștenitori legali a soției supraviețuitoare și descendenților, fii și fiice, cota ideală, compunerea masei de împărțit și a dispus ieșirea din indiviziune, în natură, prin formarea loturilor și stabilirea sultelor.

Instanța de fond a respins cererea reclamantului de a se stabili un drept de abitație viager asupra casei de locuit și a anexelor în favoarea pârâtei, cu motivarea că locuința se atribuie acesteia, ca soție supraviețuitoare, iar condițiile cerute de art. 4 din Legea nr. 319/1944 nu sunt îndeplinite.

În apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Iași, reclamantul a formulat critici cu privire la formarea loturilor, susținând că nu a avut în vedere suprafețele de teren folosite pe fiecare moștenitor ce corespund celor din titlul de proprietate, nu i s-a acordat în totalitate terenul la care este îndreptățit, iar sulta pe care trebuie să o plătească este foarte mare.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 577 din 24.09.2008 respinge apelul, constatând că instanța de prim grad a format și atribuit loturile prin aplicarea corectă a art. 673 ind. 5-9 Cod procedură civilă, criticile formulate nu sunt întemeiate.

În recursul declarat împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Iași, reclamantul a invocat ca motiv de recurs aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) în formarea și atribuirea loturilor.

Susține recurentul în dezvoltarea motivului de recurs că valoarea masei succesorale după defunctul nu este corect stabilită, terenurile nu au fost evaluate de un expert tehnic în "Evaluarea proprietății imobiliare", așa cum s-a stabilit prin ordin de Ministrul Justiției.

În instanța de recurs părțile au solicitat ca în temeiul art. 271 Cod procedură civilă să se ia act de tranzacția încheiată, prin care au convenit asupra împărțirii masei succesorale.

Recurentul personal a declarat că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

În conformitate cu disp. art. 316 Cod procedură civilă coroborate cu art. 298 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul "Recursul".

Potrivit art. 271 alin. (1) Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.

Curtea constată că părțile au înfățișat în scris învoiala lor, fiind prezente personal, că a dat procură specială mandatarului său pentru încheierea tranzacției, pe care părțile au semnat-o în instanță.

În consecință, Curtea constată îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se lua act de învoiala părților.

Cum prin tranzacția părțile au convenit asupra ieșirii din indiviziune în altă modalitate decât aceea dispusă de instanțe în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, anulează hotărârile judecătorești pronunțate și ia act de învoiala acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 577 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași (sentința civilă nr. 1189/01.02.2008 a Judecătoriei Iași ).

Anulează decizia civilă nr. 577 din 24.09.2008 a Tribunalului Iași și sentința civilă nr. 1189 din 01.02.2008 a Judecătoriei Iași.

În temeiul art. 271 Cod procedură civilă ia act de învoiala părților pe care o consfințește, conform tranzacției.

"1. Subsemnata, declar cărenunț la moștenirea rămasă după soțul meu,neavând nicio pretenție asupra masei succesorale.

2. Subsemnatul, primesc în proprietate:casa de locuit cu anexe(identificate și individualizate în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul, raport ce face parte integrantă din prezenta tranzacție),suprafața de 4.800.teren - amplasate în intravilanul com., tarlaua 7, parcelele 24, 24/1, 24/2 și suprafața de1,03 hateren amplasat în extravilanul com., tarlaua 40, parcela 753/51 (" II"), reprezentând lotul I din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic, raport ce face parte integrantă din prezenta tranzacție.

De asemenea, mă oblig să plătesc cu titlu de sultă câte 5.000 lei fraților mei și.

3. Subsemnatul, primesc în proprietate suprafața de1,07 hateren amplasat în extravilanul com., tarlaua 44, parcela 815/44 ("La nuc"), reprezentând lotul V, și suprafața de0,18 haamplasat în extravilanul com., tarlaua 43, parcela 808/151 ("După școală"), reprezentând lotul II din schița anexă întocmită de expertul tehnic.

4. Subsemnatul, primesc în proprietate suprafața de1,00 hateren amplasat în extravilanul com., tarlaua 40, parcela 753/52 (" II") și suprafața de0,07 haamplasat în extravilanul com., tarlaua 11, parcela 138/36 (""), reprezentând lotul II din schița anexă întocmită de expertul tehnic.

De asemenea, primesc cu titlu de sultă suma de 5.000 lei de la.

5. Subsemnatul, primesc în proprietate suprafața de1,00 hateren amplasat în extravilanul com., tarlaua 11, parcela 138/361 (""), reprezentând lotul III din schița anexă întocmită de expertul tehnic.

De asemenea, primesc cu titlu de sultă suma de 5.000 lei de la.

6. Subsemnata, primesc în proprietate suprafața de1,00 hateren amplasat în extravilanul com., tarlaua 11, parcela 138/36 (""), reprezentând lotul IV din schița anexă întocmită de expertul tehnic.

7. Subsemnatul, declar cărenunț la moștenirea rămasă după tatăl meu, neavând nicio pretenție asupra masei succesorale.

Subsemnații, și, ne obligăm să contribuim fiecare cu suma de 150 lei/lună la cheltuielile de întreținere a mamei noastre,.

Această înțelegere reprezintă manifestarea voinței noastre libere, neviciate și vă solicităm să o consfințiți prin hotărâre judecătorească, în temeiul art. 271-273 cod procedură civilă.

Prezenta tranzacție este întocmită în 8 (opt) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată.

, prin procurator - ss. Indescifrabil;

- ss. Indescifrabil;

- ss. Indescifrabil;

- ss. Indescifrabil;

- ss. Indescifrabil;

- ss. Indescifrabil;

- ss. Indescifrabil".

Ia act de declarația recurentului că nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Judecătoria Iași: -

Tribunalul Iași:,

24.03.2009

2 ex.-

Președinte:Viorica Olariu
Judecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Iasi