Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1072/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1072/
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 164/27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 7 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 10319/2008, Judecătoria Brașova admis în principiu și în fond, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și, și în consecință:
- constatat că în timpul căsătoriei pârâții au dobândit în cote de contribuție egale dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în Cf nr.20180 B, nr. top.(6241/1/3/2/5)/II/5 în valoare de - lei;
- a dispus partajarea imobilului sus menționat prin atribuirea lui în întregime pârâtului;
- a obligat pârâtul să plătească pârâtei suma de 266.650 lei cu titlu de sultă egalizatoare și pârâții să plătească reclamantului suma de 1509 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții senior și.
Prin decizia civilă nr. 161/Ap din 27 mai 2009, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de pârâții și, împotriva sentinței civile nr. 10319/29 octombrie 2008 Judecătoriei Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prin actul notarial autentificat sub nr. 1222 din 25.07.2003 reclamantul a împrumutat debitorilor și Jr. suma de 21.000 dolari americani (fila 3-4 dosar fond ), iar prin Nota din 20.11.2003 semnată de pârâtul, s-a stabilit calendarul de restituire a sumei de 54.000 USD astfel:
- 8.000 USD până la 28.11.2003
- 16.000 USD până la 15.12.2003
Urmând ca pârâtul să prezinte o garanție până la 24.11.2003 (fila 6 același dosar).
Prin încheierea din 15.01.2004 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 88/2004 a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite a pârâtului și celuilalt debitor Junior, formulată de reclamantul pentru recuperarea creanței rezultate din contractul mai sus identificat.
Instanța a motivat soluția sa pe lipsa unei datorii comune și lipsa dovezii că s-ar fi cerut împărțirea bunurilor comune.
La interogatoriul luat, recurentul pârât a recunoscut existența imobilului în proprietatea comună a celor doi soți, cum reține și prima instanță.
Aceasta a reținut corect, urmare faptului că pârâtul nu deține alte bunuri, incidența prevederilor art. 33 alin. 2 și 3 din Codul familiei procedând în consecință la partajarea bunului și atribuirea lui către pârât cu obligarea la sulta corespunzătoare, potrivit expertizei efectuate.
Împrumutul a fost contractat de cei doi debitori care s-au obligat la restituire, stabilindu-se și posibilitatea investirii cu formulă executorie a contractului de către creditor în condițiile neachitării debitului.
obligației solidare este posibilitatea creditorului de a pretinde plata în întregime a datoriei de la debitorul cel mai solvabil, reclamantul creditor alegând să se îndrepte împotriva pârâtului.
insolvabilității celuilalt debitor va fi suportat de codebitor și nicidecum de creditor, motiv pentru care nu se pot reține susținerile apelantului privind urmărirea codebitorului și apoi a bunului comun.
În raport de obiectul cauzei, partajarea bunului comun, nu pot fi reținute nici susținerile privind întinderea creanței, afectarea bunului de sechestru asigurător, chestiuni care pot face obiectul unor cereri într-o eventuală procedură de executare silită asupra bunului.
Conform art. 33 din Codul familiei, creditorul poate urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor și numai în cazul în care acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea integrală a creanței, reclamantul-creditor poate cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă doar în măsura în care creanța a rămas neachitată.
Ordinea prevăzută de lege pentru urmărirea bunurilor soțului debitor are caracter imperativ, iar reclamantul a dovedit faptul pârâtul nu are bunuri proprii de urmărit, astfel că devin aplicabile prevederile art. 33 alin. 2 din Codul familiei.
Potrivit art. 400 din Codul d e procedură civilă, împărțirea bunurilor comune era necesară, deoarece apartamentul se află în proprietatea devălmașă a soților, iar realul datornic, pârâtul, trebuie să răspundă obligației asumate prin contract numai cu bunurile sale proprii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și, solicitând în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că nu s-au făcut probe în vederea stabilirii cotelor de contribuție a celor doi soți la dobândirea bunurilor comune și nici în ceea ce privește imposibilitatea executării altor bunuri proprii ale debitorului.
În subsidiar, au solicitat modificarea sentinței întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea cere un partaj de bunuri comune în condițiile art. 33 alin. 2 Codul familiei.
Condiția existenței unor motive temeinice pentru solicitarea partajării nu poate fi reținută datorită faptului că potrivit contractului de împrumut există doi debitori obligați în solidar la plata creanței, respectiv jr. împotriva căruia nu s-au luat măsuri de recuperare.
Starea de devălmășie din timpul căsătoriei este protejată prin norme speciale, astfel că în situația de față au prioritate dispozițiile care reglementează devălmășia.
Imobilul care se cere a fi partajat de către reclamant face obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare în favoarea creditoarei -, situație care determină recurenții să nu-și mai respecte promisiunea de vânzare față de creditoare.
Asupra bunului supus partajului a fost instituit sechestru asigurător în favoarea Ministerului Public DIICOT - Serviciul teritorial Brașov, acest bun fiind indisponibilizat în favoarea acestui creditor.
Recurenții sunt doar detentori precari având calitatea de custode.
Instanța nu a avut în vedere apărările recurenților referitoare la cuantumul creanței ce poate fi pretins de către reclamant.
Datoria pretinsă de reclamant a fost achitată acestuia în proporție de 50%.
Intimatul reclamant a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia criticată în raport cu motivele de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă, "în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad".
Motivele invocate de recurenți cu privire la administrarea probelor pentru dovedirea cotei de contribuție la dobândirea bunului comun și în ceea ce privește imposibilitatea executării altor bunuri proprii ale debitorului nu se circumscriu situațiilor reglementate de art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.
Recurenții pârâți nu au contestat împrejurarea determinată de existența unor cote egale de contribuție la dobândirea bunului comun și nici nu au invocat cote de contribuție diferite, deși sarcina probei pentru eventuala cotă de contribuție revenea pârâților și nu instanței de judecată.
Ca urmare a faptului că recurentul pârât a recunoscut la interogatoriu că nu deține alte bunuri, în mod întemeiat instanța reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru a solicita împărțirea bunului comun, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. 2 Codul familiei.
Critica cu privire la existența doi debitori obligați în solidar la plata creanței, respectiv a lui sen. și a lui jr. împotriva căruia nu s-au luat măsuri de recuperare a creanței, este nefondată. Potrivit art. 1042 Cod civil, creditorul unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul să poată opune beneficiul de diviziune. În contextul acestei dispoziții legale, creditorul are dreptul să urmărească debitorul pe care și l-a ales, deoarece totți debitorii sunt debitori principali, iar debitorul urmărit nu poate opune creditorului beneficiul diviziunii, care l-ar obliga pe creditor să-și dividă urmărirea. Solidaritatea pasivă se înfățișează ca o adevărată garanție a executării creanței sale.
În condițiile în care solidaritatea este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei, fiind necesar să fie stipulate expres, nu poate fi reținută poziția recurenților pârâți, în sensul că solidaritatea este o normă cu caracter general. insolvabilității celuilalt debitor vor fi suportate de codebitor și nu de creditor, motiv pentru care nu poate fi reținută susținerea invocată în recurs, cu privire la urmărirea codebitorului și ulterior a bunului comun.
Promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de pârâți cu numita - nu este opozabilă intimatului reclamant, fiind ulterioară promovării prezentei acțiuni de partajare a imobilului bun comun al pârâților, proces notat de altfel în CF.
care decurg din această notare vor fi asumate de terța cumpărătoare, care a fost în cunoștință de cauză.
Împrejurarea că asupra imobilului din litigiu s-a instituit sechestru asigurător în favoarea Ministerului Public - DIICOT, este irelevantă, în raport cu obiectul cauzei, prin care se urmărește doar partajarea imobilului bun comun și nu scoaterea acestuia din proprietatea recurenților pârâți.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului creanței datorate de către recurentul pârât, excede cadrului procesual stabilit de reclamant, instanța nefiind investită cu o astfel de cerere.
Ordinul de plată de care se prevalează recurenții, reprezintă dovada incontestabilă că suma de 10.565 USD a fost achitată în cadrul altor raporturi juridice, dintre două societăți comerciale, fără legătură cu creanța datorată intimatului reclamant. Chiar dacă recurenții ar face dovada faptului că datoria a fost parțial achitată, pentru diferența rămasă, tot imobilul - obiect al litigiului -, trebuie partajat, fiind singurul bun pe care debitorul îl deține în patrimoniu, în vederea urmăririi silite.
Față de considerentele relevate, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, recursul declarat va fi respins.
Reținându-se culpa procesuală a recurenților, în temeiul art. 274 Cod pr. civilă, aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, efectuat în recurs.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr. 161/27 mai 2009 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă recurenții pârâți la plata cheltuielilor de juecată către intimatul reclamant în sumă de 500 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. CJ - 12.10.09
Dact. GG - 12.10.09
2 ex.
Red. apel -
Red. fond -
Președinte:Anca PârvulescuJudecători:Anca Pârvulescu, Camelia Juravschi, Cristina Ștefăniță
