Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1091/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1091
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 776 din 16 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatoarea și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează solicitarea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de contestatoare prin cererea aflată la pagina 41 și înregistrată sub nr. 29948 din 02.09.2009, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de contestatoarea, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 16 septembrie 1996, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 1,50 ha, situată în extravilanul orașului Băilești și la contravaloarea recoltei obținută de pe acest teren însușită de pârâtă, precum și partajarea a două locuri de veci și a pasivului succesoral, constând în cheltuieli de înmormântare și costul parastaselor ulterioare suportate în exclusivitate de reclamantă, evaluate la suma de 2.000.000 lei.
La data de 11 martie 1997 reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că valoarea cheltuielilor de înmormântare suportate la decesul părinților săi se ridică la sumele de 500.000 lei în anul 1989, la decesul tatălui și respectiv 1.500.000 lei la nivelul anului 1994, la decesul mamei.
La data de 11 noiembrie 1999 fost admisă în parte și în principiu acțiunea reclamantei precizată la 11 martie 1997 și s-a constatat că reclamanta și pârâta, se află în indiviziune cu privire la următoarele bunuri succesorale rămase la decesul autorilor G, decedat la data de 6 aprilie 1989 și, decedată la data de 21 noiembrie 1994: teren în suprafață de 1 ha. și 2800 mp. situat în extravilanul orașului Băilești, conform titlului de proprietate nr. 3256-4614 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la data de 22 octombrie 1996 și acțiuni pentru suprafața de 2,52 ha. echivalent arabil aflat în administrarea AGRICOLA Băilești, conform deciziei de acționar nr. 397/23 septembrie 1996.
S-au constatat drepturile bănești cuvenite părților, reprezentând contravaloarea recoltei obținută de pe terenul în suprafață de 1 ha. și 2800 mp, pentru perioada 1993 - 1999, conform adresei nr. 154/18 noiembrie 1999, emisă de către pârâtă și a fost obligată aceasta să aducă la masa partajabilă aceste bunuri în valoare reactualizată.
S-a dispus ieșirea din indiviziune în cote de 1/2, urmând ca în privința celor două locuri de veci compuse din gropi boltite cu placă de beton și mozaic, situate în Cimitirul, parcela N, părțile să rămână în coproprietate forțată și perpetuă.
A fost respins capătul de cerere privind partajarea pasivului succesoral constând în cheltuieli de înmormântare efectuate la decesul autorului G, de către reclamantă în anul 1990, ca fiind prescris.
S-a constatat că pasivul succesoral, constând în cheltuieli de înmormântare efectuate la decesul autoarei, decedată la data de 21 noiembrie 1994, au fost suportate în mod egal de reclamantă și pârâtă.
A fost numit expert pentru evaluare și lotizare cu un onorariu de 1.000.000 lei, ce a fost suportat în mod egal de părți.
S-a mai stabilit ca expertul să evalueze terenul în funcție de amplasament și categoria de folosință și să reactualizeze suma de bani reprezentând drepturi bănești pentru perioada în 1993 - 1999, reținută în masa partajabilă.
Prin sentința civilă nr. 13235/6 iulie 2000, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 17767/1996, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta, împotriva pârâtei, fiind confirmat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic ing. și au fost atribuite bunurile, în varianta I propusă de expert.
A fost respins capătul de cerere privind partajarea suprafeței de 0,19 ha pădure, formulat de reclamantă la data de 29 mai 2000.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta și reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 798/19 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1334/2002, s-a respins apelul declarat de pârâta, în contradictoriu cu reclamanta.
S-a admis apelul declarat de reclamanta și a fost omologat raportul de expertiză întocmit de ing..
S-a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că sulta pe care urmează să o primească reclamanta de la pârâta este de 37.138.388 lei, reprezentând drepturi bănești pentru 1,26 ha de la Băilești și drepturi bănești pentru 0,64 ha de la Băilești, actualizate la data plății efective.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost obligată apelanta pârâtă la 2.076.500 lei cheltuieli de judecată, către apelanta reclamanta.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 4311/30 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 3938/CIV/2002, au fost admise recursurile declarate de reclamanta și pârâta.
Au fost casate ambele hotărâri și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
In rejudecare pe fond, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12.06.2007.
Prin decizia civilă nr.643 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților și s-a atribuit terenul conform propunerii făcute prin raportul de expertiză, întocmit de expertul (fila 138).
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 378,0197 lei RON, reprezentând cota de 1/8 din suma de 1.270.000 lei vechi, actualizată.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă și s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.776 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-au respins recursurile declarate de recurenta reclamantă și recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 643 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 43/CIV/2003).
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare contestatoarea, solicitând anularea acesteia și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
În motivarea cererii, s-a arătat că instanța de recurs nu a examinat toate aspectele de nelegalitate invocate, fiind astfel încălcate dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civ și art.261 alin.5 Cod pr.civ.
În dezvoltarea motivelor, a arătat că intimata nu a depus în fața instanței de recurs întâmpinare până la termenul din 9.06.2009, și prin urmare a achiesat în totalitate la motivele invocate de contestatoare. Totodată, s-a arătat că nu s-a analizat și dat relevanță juridică acordului scris al intimatei privind concluziile raportului de expertiză și ieșirea din indiviziune în cote egale, și sa C urții de APEL CRAIOVA, invocată de contestatoare în cadrul motivelor de recurs.
Contestatoarea a mai arătat că prin decizia contestată s-au încălcat dispozițiile art. 16 din Constituție.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod pr.civ. și art. 6 din CEDO.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit art.318 teza a II-a Cod pr. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În cauză, se constată că instanța de recurs, în considerentele deciziei civile nr. 776/16.06.2009, a examinat toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta, cărora le-a răspuns argumentat, cu arătarea motivelor de fapt și drept pentru care le-a apreciat ca fiind nefondate, potrivit art. 261 pct.5 Cod pr.civ.
Instanța este obligată să răspundă tuturor motivelor de casare și modificare invocate, și nu susținerilor subsumate acestora, fiind îndreptățită să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Față de cele expuse, se apreciază că nu subzistă motivul invocat de contestatoare referitor la incidența dispozițiilor art. 318 teza a II-a Cod pr. civ. astfel că se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 776 din 16 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009, la sediul Curții de APEL CRAIOVA.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.jud.-/2 ex./ 23.10.2009
-
-
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță