Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1237/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1237/ Dosar nr-
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanțiiși,împotriva deciziei civile nr. 69/A in data de 13.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 19.10.2009, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.10.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov la data de 01.10.2003, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în, str. - nr. 228, înscris în nr. 343, nr. top. 1394/1/2/1, 1394/1/2/2, prin atribuirea întregului imobil către reclamantă cu obligarea acesteia la plata sultei valorice în favoarea pârâților, cu dispunerea intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 10050/21.11.2003, Judecătoria Brașova admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, respingând acțiunea introductivă, reținând în argumentarea acestei soluții că pârâții au înstrăinat cota de proprietate către și -.
Apelul declarat de reclamanta a fost admis de Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 216/A/13.06.2006, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 442/R/09.10.2006, Curtea de Apel Brașova admis recursul exercitat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate în apel, a casat această decizie și a trimis cauza pentru soluționare Tribunalului Brașov.
Prin decizia civilă nr. 69/A/13.03.2009, Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamanta și continuată de și în contradictoriu cu pârâții și -.
A dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului în litigiu prin atribuirea acestuia în totalitate reclamanților, cu obligarea la plata către pârâți a sumei de 80.977 euro, cu titlu de sultă, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății (75.265 euro pentru construcție și 5.712 euro pentru teren)
A compensat între părți cheltuielile de judecată.
În argumentarea acestei decizii instanța de fond s-a întemeiat pe probele administrate în cauză - înscrisuri, expertize tehnice de specialitate imobiliară și topografică - reținând că imobilul în litigiu este înscris în CF 343, nr.top. 1394/1/2/2 și este situat în, str. - nr.3. fiind o clădire unifamilială cu un regim de înălțime - parter-. nr.1 în folosința apelanților iar la etaj-.nr.2 - în folosința intimaților.
Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art.728 din Codul Civil, ale art.673 ind.5 alin.2 teza I Cod procedură civilă, în conformitate cu care instanța face împărțeala în natură, aceasta fiind regula în materie de partaj, la formarea și atribuirea loturilor trebuind să țină seama de criteriile prevăzute de art.673 ind.9 Cod procedură civilă, dar și de "altele asemenea" folosite în doctrină și jurisprudență, respectiv: copărtașul nu are posibilitatea de a-și procura o altă locuință; folosirea bunului de către un copărtaș; utilitatea mai mare pentru unul dintre copărtași; evitarea împărțirii excesive a bunului; ocrotirea drepturilor terților de bună credință, prin includerea bunului vândut de un copărtaș, înainte de efectuarea partajului, în lotul acestuia.
Aceste criterii trebuie avute în vedere, toate la un loc sau numai unele, astfel încât să nu se nesocotească drepturile copărtașilor, să satisfacă nevoile lor actuale și, deci, partajul să fie echitabil.
Dacă bunul, sau bunurile, nu sunt comod partajabile în natură sau ar conduce la o fărâmițare excesivă, împărțeala se realizează prin atribuire coindivizarului celui mai îndreptățit, potrivit criteriilor anterior arătate, nici unul dintre criterii neputând fi absolutizat, ci impunându-se corelarea lor.
Tribunalul având în vedere dispozițiile legale anterior prezentate a dispus sistarea stării de indiviziune în modalitatea care este susținută cel mai bine de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, instanța a avut în vedere faptul că apelanții sunt titularii cotei de parte din dreptul de proprietate asupra imobilului supus partajului, drept dobândit prin cumpărare de la, imobilul fiind locuit de familia și tot aceștia se ocupă de întreținerea imobilului iar în curtea imobilului se mai află două construcții ce aparțin tot familiei.
Asupra aceluiași imobil la momentul promovării acțiunii în justiție pârâții și, erau titularii dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2părți, drept dobândit cu titlu de drept cumpărare în anul 2000.
Pe parcursul soluționării cauzei în fața primei instanțe, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.559/27.08.2003 de BNP, intimații și au dobândit cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului, cotă ce aparținuse pârâtilor inițiali și.
Instanța a apreciat că se impune atribuirea întregului imobil către apelanți cu obligarea acestora la plata sultelor având în vedere faptul că aceștia locuiesc în imobil de multă vreme, imobilul provine dintr-o moștenire de familie, putându-se presupune faptul că sunt legați afectiv de imobilul în discuție.
Instanța a statuat că nu se impune partajul în natură întrucât părțile nu au căzut de acord asupra unei din variantele de partaj iar între acestea există relații conflictuale, care vor fi astfel înlăturate prin atribuirea imobilului numai unuia din coproprietari.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții și, calitate procesuală dobândită prin cumpărarea imobilului în litigiu de la proprietarul anterior, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul partajării în natură a construcției.
În dezvoltarea criticilor căii de atac - întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă - se învederează că în mod greșit tribunalul a respins obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert, prin care reclamanții au contestat valoarea de circulație a imobilului. Susțin pe această cale recurenții reclamanți că, față de momentul evaluării valorice a construcției, la sfârșitul anului 2007, la data pronunțării piața imobiliară a înregistrat o scădere notorie a prețurilor, astfel încât sulta stabilită este disproporționată cotei de parte ce revine intimaților pârâți, ceea ce justifică trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe pentru evaluarea imobilului construcție supus partajului.
Cât privește temeiul de modificare a deciziei acesta vizează greșita aplicare a legii de către instanță, solicitându-se partajarea în natură a imobilului, atribuirea către recurenți a apartamentului de la parterul imobilului iar către intimați a celui de la etaj, conform folosinței actuale și în acord cu dispozițiile care consacră regula prioritară a partajării în natură.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare, mijloc de apărare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, arătând, în esență, că motivele invocate de recurenți nu se încadrează criticilor de nelegalitate înscrise în art. 304 Cod procedură civilă, de natură a atrage trimiterea cauzei spre rejudecare pentru reevaluarea imobilului, ieșirea din indiviziune fiind efectuată potrivit dispozițiilor normative în materie.
În recurs s-au depus înscrisuri - expertiză extrajudiciară de evaluare a imobilului, planșe fotografice.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, curtea apreciază recursul ca nefondat.
Relativ la primul motiv de recurs, dispozițiile art. 312 alin. 3 prevăd între motivele de casare cazul în caremodificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Norma de drept procedural face așadar referire la necesitatea administrării unor probe noi, altele decât cele care au fost avute în vedere la adoptarea soluției atacate și care nu pot fi administrate în faza recursului, iar nu la reevaluarea unor mijloace probatorii pe care s-a întemeiat hotărârea dată. Or, în speță, astfel cum se poate constata, tribunalul a procedat la administrarea unui probatoriu complex, concludent dezlegării obiectului raportului litigios, rapoartele de expertiză tehnică determinând valoarea imobilului supus ieșirii din indiviziune, defalcat pe teren și edificat, iar valoarea determinată nu se poate înscrie în rândul criticilor de nelegalitate.
Tribunalul a procedat la ieșirea din indiviziune prin aplicarea întocmai a criteriilor la care fac referire dispozițiile speciale înscrise în Cartea a VI-a, cap. VII Cod procedură civilă referitoare la procedura împărțelii judiciare - art. 6735, art. 6739Cod procedură civilă. În cuprinsul acestei analize, astfel cum s-a arătat, determinante în adoptarea soluției de atribuire a întregului imobil către recurenții reclamanți sunt criterii precum: folosirea imobilului de către reclamanți, deținerea de către aceștia a altor două construcții aflate în perimetrul aceluiași imobil, împrejurarea că imobilul provine dintr-o moștenire legală, de natură a constitui pentru reclamanți un suport afectiv, după cum și faptul că o împărțire în natură ar conduce la o fărâmițare nejustificate a imobilului în întregul lui, la care se adaugă relațiile conflictuale dintre coproprietari. Nu în ultim rând, soluția tribunalului dă expresie disponibilității titularilor acțiunii care au solicitat, chiar cu ocazia dezbaterilor orale, atribuirea întregului imobil ca rezultat al ieșirii din indiviziune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul și a menține decizia atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 69/A/13.03.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Ia act că pârâții și - nu au solicitat Cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./29.10.2009
Tehnoredact./05.11.2009/ 10 ex.
Jud. apel, / Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu, Cristina