Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1238/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1238/R/2008
Ședința publică din 3 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 28 din 7 februarie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți și, având ca obiect partaj judiciar.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 2772/31.10.2007 pronunțată de Judecătoria Vișeu d Suss -a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamantul împotriva pârâtelor și și în consecință s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra masei succesorale rămasă după defuncții lor părinți și, stabilită prin sentința civilă nr. 1077/1997 dosar nr. 2354/1991, sentința civilă nr. 2049/1998 dosar 444/R/1998,decizia civilă nr.340/R/26. -.
S-a atribuit pârâtelor loturile conform variantei propuse de expertul, după cum urmează:
1. S-a atribuit reclamantului: - cota de 38/100 din suprafața de 13.251 mp, teren situat în locul numit " lui ", în valoare de 32.226,43 lei; - cota de din suprafața de 7.149 mp, teren situat în locul numit "", în valoare de 34.310,4 lei;- casa situată în Vișeu de,-, în valoare de 50.606 lei; 1/3 din casa situată pe str. -.
2. S-a atribuit pârâtei: cota de din suprafața de 7.148 mp din terenul situat în locul denumit "" în valoare de 11.436,8 lei;- suprafața de 5.440 mp teren situat în locul numit "" în valoare de 52.224 lei;- suprafața de 3.110 mp teren situat în locul denumit "Dosul ", în valoare de 29.856 lei;- cota de 1/3 din casa de str. -.
3. S-a atribuit pârâtei a:- suprafața de 8.800 mp din locul denumit "-" în valoare de 113.664 lei;- cota de 62/100 din suprafața de 13.251 din locul denumit " lui ", în valoare de 52.580 lei;- suprafața de 1.500 mp teren, situat în locul numit " a lui ";- casa situată pe-;- cota de 1/3 din casa situată pe str. -.
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 45.429 lei, cu titlu de sultă pentru egalizarea valorică a loturilor (terenuri), sultă ce se va calcula la data executării, aplicându-se coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la nivelul anului 2007.
Pârâta a fost obligată să-i plătească lui suma de 18.449 lei cu titlu de sultă pentru egalizarea valorică a loturilor (terenuri), sultă ce se va calcula la data executării, aplicându-se coeficientul de devalorizare a monedei naționale de la nivelul anului 2007.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cu titlu de sultă (case) suma de 16.868 lei și pârâtei suma de 10.061 lei. Pârâta a fost obligată să plătească lui cu titlu de sultă (case) suma de 6.807 lei.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtelor cheltuieli de judecată în cotă de 1/3, valoarea expertizelor întocmite în cauză, adică suma de 347,33 lei, restul cheltuielilor urmând a se compensa.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1077/1997 pronunțată în dosar nr. 2354/1991 și sentința civilă nr. 2049/1998 pronunțată în dosar nr. 444/R/1998, s-a stabilit masa succesorală după defuncții și, stabilind de asemenea calitatea de moștenitori a reclamantului și a pârâtelor precum și cota parte ce li se cuvine acestora din masa succesorală.
Prin sentința civilă nr. 1012/14.04.2003 a Judecătoriei Vișeu d e s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al acesteia asupra terenului în suprafață de 126 mp aferent nr. top. 670/24, respectiv în suprafață de 164 mp aferent nr. top. 675/5/8/1.
Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă, motiv pentru care și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, prin încheierile nr. 1497-1498 din 27.08.2003, încheieri care au fost solicitate de reclamantul a fi anulate, acțiune care a fost respinsă de instanță după parcurgerea căilor de atac.
Raportat la această sentință s-a scos din masa succesorală imobilul casă și teren în suprafață de 326 mp, situat pe-.
Prin expertizele depuse în cauză au fost propuse variante de loturi pentru a fi atribuite părților și a fost reevaluat imobilul casă, situat în Vișeu de,-, celelalte imobile de natură case fiind evaluate raportat la indicele de inflație 2002-2006, comunicat de Direcția Județeană de Statistică, având în vedere că evaluarea acestora nu a fost contestată.
În baza art. 728 cod civil și art. 673 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra masei succesorale stabilite prin cele două sentințe și sentința nr. 1012/2003, atribuind părților varianta propusă de expert în raport de expertiza completată, criteriul atribuirii loturilor fiind folosința acestora.
Cu privire la cheltuielile de judecată s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul și pârâta, iar prin decizia civilă 28/7.II.2008 a Tribunalului Maramureșs -au respins ambele apeluri reținându-se următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a scos din masa succesorală imobilul casă și teren în suprafață de 326 mp situat pe- întrucât intimata și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară prin încheierile nr. 1497-1498 din 27.08.2003 (potrivit sentinței civile nr. 1012/14.04. 2003 Judecătoriei Vișeu d e ), încheieri rămase valabile ca urmare a respingerii acțiunii apelantului reclamant de anulare a acestor încheieri, prin decizia civilă nr. 1640 din 23.06.2004 a Curții de APEL CLUJ, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2199/R din 12.10.2005 a Curții de APEL CLUJ.
Astfel, prin deciziile menționate pronunțate de Curtea de APEL CLUJ se rețin, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr. 657/10.08.2004 a Judecătoriei Vișeu d e
s-a admis acțiunea reclamantului contra pârâtei și în consecință s-a dispus anularea încheierilor de întabulare pentru nr. top. 670/24 și nr. top. 675/8/1 sub -2 orașului Vișeu de.
Această sentință a fost schimbată în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru anularea încheierilor de întabulare (decizia civilă nr. 1640/A/23.06.2004 a Curții de APEL CLUJ, irevocabilă prin decizia nr. 2199/R/12.10.2005 a Curții de APEL CLUJ ) întrucât sentința civilă nr. 1012/2003 a Judecătoriei Vișeu d e prin care intimata și-a întabulat dreptul de proprietate prin uzucapiune, deși nu este opozabilă reclamantului, nu a fost anulată. Astfel, conform art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 orice persoană poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Ori sentința nr. 1012/2003 a Judecătoriei Vișeu d e, în baza căreia s-a întabulat pârâta intimată, nu a fost declarată nevalabilă printr- hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel că încheierile de CF 1497 și 1498/2003 nu sunt nule sau lovite de nulitate.
Astfel, bunurile pretinse de apelantul reclamant cu titlu de moștenire testamentară, 1/3 parte din terenul situat în Vișeu de,- și suprafața de 354 mp sunt proprietatea intimatei cu titlu de uzucapiune, lucru stabilit cu autoritate de lucru judecat conform deciziei Curții de APEL CLUJT. amintite, considerente pentru care, în mod corect au fost scoase din masa succesorală rămasă de pe urma celor doi defuncți și.
Cu privire la formarea loturilor, în mod corect instanța de fond a dispus reevaluarea casei din Vișeu de,-, iar celelalte case au fost evaluate raportat la indicele de inflație pe 2002-2006, evaluarea nefiind contestată de părți.
Ca variante de partaj, instanța de fond a ales corect criteriul folosinței actuale.
S-a reținut că sentința este temeinică și legală, iar în baza art. 296 Cod procedură civilă apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Examinând apelul pârâtei, tribunalul a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:
La dezbaterea în fond a cauzei, ședința din 31.10.2007, apelanta pârâtă a fost de acord cu variantele de partajare propuse de expert și nu a avut obiecțiuni, aceste obiecțiuni fiind formulate pentru prima dată în apel.
Cerința apelantei de a se atribui întregul teren de la locul " lui " în suprafață de 13.251 mp reclamantului, este contrară cerințelor art. 6735alin. 2 Cod procedură civilă, care prevăd că împărțeala se face în natură.
Pentru aceste considerente apelul pârâtei a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse de recurent, hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurentul susține că instanța de apel a ignorat existența autorității de lucru judecat privind componența masei succesorale, și în mod greșit s-a dispus reevaluarea printr-o nouă expertiză numai a construcțiilor situate pe-.
O altă critică vizează faptul că s-a ignorat faptul că el este beneficiarul testamentului asupra cotei de 1/3 parte din construcțiile și terenul de pe-, câtă vreme are și calitatea de moștenitor testamentar asupra bunurilor de pe-.
Recurentul mai învederează că a solicitat prin notele de ședință și concluziile scrise, introducerea în masa succesorală a bunurilor în totalitatea lor conform hotărârilor irevocabile și reevaluarea tuturor bunurilor și formarea loturilor concrete și nu în cote procentuale.
În ce privește imobilul de pe-, recurentul a depus la fila 8 o precizare susținând că are o contribuție personală de 30.000 lei (fila 6).
Intimații s-au opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct.9 proc.civ. Curtea de apel reține următoarele.
Acțiunea reclamantului de ieșire din indiviziune înregistrată sub dosar nr.2424/9.VII.2003 a Judecătoriei Vișeu d e, vizează ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase după defuncții pârâți decedat la 24.XII.1976 și decedată la 3.XII.1989.
Inițial în cauză s-a pronunțat sentința civilă 3201/3.XII-2002 Judecătoriei Vișeu d e, care însă prin decizia civilă nr.340/26.IV.2006 a Tribunalului Maramureș (ca instanță de recurs) a fost desființată și s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la aceeași instanță ( Judecătoria Vișeu ).
Din decizia de casare nr.340/26.IV.2006 - dosar 1364/2006 a Tribunalului Maramureș (obligatorie pentru instanță în rejudecarea cauzei) rezultă că nefiind cercetat fondul cauzei se impunea casarea cu trimitere spre rejudecare, ocazie cu care urma să se dispună și efectuarea unor expertize pentru evaluarea bunurilor din masa succesorală.
În rejudecare, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a casei din- cu privire la care s-a dovedit în cauză că a fost vândută de reclamant fam. (fila 51-58 dos.instanței de fond 1945/R/2006 a Judecătoriei Vișeu d e și fila 101-102).
Cu privire la evaluarea celorlalte imobile așa cum rezultă din încheierea de ședință din 27 sept. 2006 fila 26, s-au solicitat doar indicarea indicelui de devalorizare din 1997-2002-2006 de la Direcția de Statistică BM( situație solicitată chiar de reprezentantul reclamantului - evaluarea nefiind contestată de nici una din părți).
Evaluarea casei de pe- a fost efectuată în condițiile în care s-a susținut de părți că această casă a fost înstrăinată de reclamant în cursul litigiului, la un preț ce nu reprezenta echivalentul valoric real al acesteia, raportat la prețul de circulație.
Or instanța de apel raportat la aceste aspecte precum și raportat la sentința civilă nr.1012/14.IV.2003 a deciziei civile nr.1640/23.IV.2004 a Curții de APEL CLUJ rămase irevocabile prin decizia civilă nr.2199/12.2005 a Curții de APEL CLUJ, a făcut o corectă și legală interpretare și aplicare a legii, și a raporturilor juridice dintre părți, câtă vreme potrivit hotărârilor judecătorești evocate a fost scos din masa succesorală imobilul casă și teren de 326 mp din-.
Este real că reclamantul a înaintat acțiune pentru anularea încheierilor de întabulare nr.1497 și 1498 din 2003 din CF 9362 nr.top.670/24 și nr.top.675/8/1 întemeiate pe hotărârile judecătorești evocate însă prin decizia civilă 2199/12.2995 a Curții de APEL CLUJ dată în recurs s-a menținut decizia civilă nr.1640/2004 dosar 7135/2004 prin care s-a respins acțiunea reclamantului (a recurentului de azi) privind rectificarea de CF ce viza imobilul din-.
Ca atare față de hotărârile judecătorești susmenționate imobilul din- nu mai putea fi cuprins în masa succesorală.
Cum instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii față de raporturile juridice dintre părți rezultate din actele de la dosar, nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ.
Susținerea recurentului că la imobilul casă din-, ar fi avut o contribuție proprie de 30.000 lei (materiale de construcții și munca depusă) este făcută doar în calea de atac a recursului, situație în care sunt incidența dispozițiilor art.305 proc.civ. conform cărora în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
Astfel, față de cele expuse recursul reclamantului fiind nefondat urmează a fi respins iar în baza art.274 proc.civ. urmează a fi obligat recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.28 din 7 februarie 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei - suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu
- - - - - -
Pt. - -
în CO, Semnează
GREFIER SECȚIE
Red.EP
Dact.zM/2ex.
14.07.2008
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Țuluș Ana Ionescu