Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1325/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1325
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.208/A din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.1156 din 05 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând recurenta reclamantă, și avocat, reprezentând intimații pârâți și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus tabelul Camerei Notarilor Publici cu valorile minimale pentru imobile.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că hotărârea prin care a fost respins apelul reclamantei a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale în materia împărțelii. A considerat că stabilirea unei valori foarte mari a bunului imobil, face ca împărțeala să fie neechitabilă, iar reclamanta este pusă în imposibilitate de a achita sulta. În această situație ar fi nevoită să vândă bunul pentru a achita sulta. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.
Avocat, pentru intimații pârâți, a arătat că prin motivele de recurs se critică practic o probă administrată în cauză, respectiv expertiza tehnică, acest fapt nereprezentând motive de legalitate. A susținut că pentru partajarea bunurilor se ia în calcul valoarea pe piață a acestora, nu valoarea minimală avută în vedere de către notari, iar despre valoarea de 120.000 lei pentru un apartament situat în Dr. Tr. S nu se poate susține că este supraevaluată. Totodată, în cauză nu s-a depus o contraexpertiză din care să rezulte o altă valoare a bunului. A mai arătat că în situația atribuirii apartamentului în lotul intimatelor, acestea ar fi avut posibilitatea achitării sultei și nu ar fi contestat valoarea acestuia. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
1. Prin sentința civilă nr. 1156/05.03.2009 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în Dosar -, s-a admis în parte acțiunea, s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra apartamentului situat în Dr. Tr. S,-, -.1,.1,.6, în varianta propusă de expert astfel: a atribuit reclamantei în natură apartamentul, iar pârâtelor și, le-a atribuit sulta în valoare de 61.624,17 lei pe care o au de primit de la reclamantă, sultă în care este cuprins și pasivul succesoral constând în cheltuielile de înmormântare suportate de reclamantă.
S-a luat act că părțile s-au înțeles cu privire la bunurile mobile.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut in vedere următoarele:
rin încheierea de admitere în principiu din data de 13.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de Judecătoria Dr. Tr. S s- admis în principiu și în parte acțiunea principală, s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra apartamentului situat în Dr. Tr. S,-, -,. 1,. 6 în cote egale de pentru reclamantă și pentru pârâte în calitatea lor de moștenitoare ale autorului.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra bunurilor mobile în cote de 85% pentru reclamantă și 15 % pentru pârâte conform recunoașterii pârâtelor.
S-a luat act că pârâtele recunosc pretențiile reclamantei cu privire la cheltuielile de înmormântare urmând ca acestea să fie obligate la plata sumei de 3751,66 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare efectuate de reclamantă.
În baza art. 6736Cpc s-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții care să evalueze apartamentul și să formeze variante de lotizare ținând cont de posesia de fapt, cota de contribuție, acordul părților, domiciliul părților.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere că din anul 1997 reclamanta a trăit în relații de concubinaj cu tatăl pârâtelor, care a decedat la 12.03.2008. În perioada concubinajului au dobândit bunurile mobile reținute și apartamentul care a fost cumpărat cu contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1105/28.02.2000 cu prețul de 6.000 lei.
În ceea ce privește contribuția celor doi la dobândirea bunurilor, instanța a reținut că, potrivit mențiunilor din contract, apartamentul a fost dobândit în cote egale după cum și prețul achitat de cumpărători în părți egale, iar în ceea ce privește bunurile mobile, s-a ținut cont de acordul exprimat de pârâte în notele de ședință în ceea ce privește partajarea bunurilor mobile în cote de 85 % pentru reclamantă și 15 % pentru pârâte.
Referitor la cheltuielile de înmormântare solicitate de reclamantă, luându-se act de recunoașterea acestor cheltuieli din partea pârâtelor, instanța le-a obligat în calitate de moștenitoare legale să le plătească reclamantei, cea care le-a suportat.
La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de către expert, precum și răspunsul acestuia la obiecțiunile formulate de reclamantă.
În concluzie, la pronunțarea hotărârii pe fond, instanța a avut în vedere probele care au fost interpretate cu ocazia pronunțării încheierii de admitere în principiu din 13.11.2008, coroborate cu notele de ședință depuse de pârâte prin care și-au exprimat acordul în ceea ce privește partajarea bunurilor mobile și cu concluziile expertizei efectuată în cauză.
Împotriva încheierii din 13.11.2008, cât și împotriva sentinței civile nr. 1156/5.03.2009 în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
- instanța nu a avut în vedere faptul că pârâtele nu au depus acte de filiație din care să rezulte calitatea lor de moștenitoare a defunctului și nu au produs nici un fel de probe în apărare;
- în mod nejustificat instanța a respins proba testimonială cu care reclamanta a înțeles să dovedească contribuția sa majoră la dobândirea apartamentului față de contribuția pârâtului care a fost destul de mică, fiindcă realiza venituri modice și era un mare consumator de alcool. Faptul că, defunctul împreună cu frații săi au înstrăinat o casă, banii obținuți nu au fost folosiți la achitarea apartamentului întrucât casa a fost vândută după cinci luni de la cumpărarea apartamentului;
- în ceea ce privește valoarea apartamentului, apreciază apelanta că acesta a fost supraevaluat.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Calea de atac declarată de reclamantă a fost recalificată în apel în raport de disp.art.282 ind.1 pr.civ.
2. Prin decizia civilă nr. 208 /A/28 mai 2009, Tribunalul Mehedinția respins ca nefondat, apelul civil formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1156/05.03.2009, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, în contradictoriu cu intimatele-pârâte și, având ca obiect partaj judiciar.
A obligat apelanta să plătească intimatelor 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la lipsa dovezii din partea pârâtelor privind calitatea de moștenitoare ale defunctului, tribunalul a constatat că, din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că cele două pârâte sunt fiicele defunctului din căsătoria acestuia cu. Însăși reclamanta le-a recunoscut această calitate prin promovarea acțiunii în contradictoriu cu cele două pârâte.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, tribunalul a constatat că de asemenea, este neîntemeiat.
Din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr.1105/2000 (20), a rezultat că apartamentul ce face obiectul ieșirii din indiviziune de față a fost cumpărat la 28.02.2000 de reclamantă și autorul pârâtelor în indiviziune și în părți egale, prețul de 60.000.000 lei rol fiind achitat de asemenea în părți egale.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că nu se impune încuviințarea probei cu martori peste cele consemnate în înscrisul autentic, în vederea dovedirii contribuției fiecărui dobânditor în parte, făcând aplicabilitatea disp. art. 1191 al.2 civ.
În condițiile în care, în momentul achiziționării apartamentului, reclamanta ar fi contribuit cu o sumă mult mai mare decât defunctul, evident că nu ar fi fost de acord cu consemnările făcute în cuprinsul contractului sub aspectul modalității de dobândire.
De reținut este și faptul că, partea cuvenită defunctului din prețul obținut împreună cu frații săi pe imobilul casă înstrăinat după achiziționarea apartamentului, a fost folosit de acesta împreună cu reclamanta în gospodărie.
Susținerea apelantei cu privire la supraevaluarea apartamentului, este nefondată în condițiile în care, nu a produs dovezi din care să rezulte că valoarea stabilită de expert este mai mare decât valoarea unui apartament similar celui ce face obiectul partajului.
3. Impotriva acestei hotărâri judecătorești apelanta reclamantă, a declarat recurs în termen, motivat și timbrat.
Criticile sunt in esenta urmatoarele: hotărârile pronunțate în fond cuprind motive contradictorii și sunt lipsite de temei legal. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta aduce următoarele argumente: îmbunătățirile aduse la apartament realizate din venituri proprii, trebuiau scăzute din valoarea apartamentului; în mod greșit nu au fost admise obiecțiunile la raportul de expertiză, care priveau faptul că expertul nu a ținut seama de zona de amplasament a imobilului ( zona II - cu cel puțin 10% mai mic), precum și de prețurile de pe piața imobiliară, având în vedere scăderea acestora; cota sa de contribuție a fost mai mare, respectiv de 85%; nu s-a ținut seama că în timpul conviețuirii a contribuit exclusiv la plata utilităților, dar și a medicamentelor necesare, având în vedere boala de care suferea tatăl pârâtelor; instanța nu a manifestat rol activ și în mod greșit nu au fost audiați martorii propuși, reclamanta fiind lipsită de un proces echitabil.
Oral, a arătat că hotărârea prin care a fost respins apelul reclamantei a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale în materia împărțelii. A considerat că stabilirea unei valori foarte mari a bunului imobil, face ca împărțeala să fie neechitabilă, iar reclamanta este pusă în imposibilitate de a achita sulta. În această situație ar fi nevoită să vândă bunul pentru a achita sulta.
Solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți.
In drept, recursul a fost motivat, fiind invocate cazurile de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedură civilă.
S-au depus: tabelul Camerei Notarilor Publici cu valorile minimale pentru imobile - 2009.
Intimatele au formulat în termen întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.
Recursul este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
- Critica vizând faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, este neîntemeiată.
Un prim aspect ce se impune a fi analizat este acela al incadrarii motivelor de recurs invocate de catre recurentă in prevederile art.304 Cod procedura civila.
In acest sens Curtea retine ca recurenta a invocat, ca prim temei de drept al recursului formulat, dispozitiile art.304 pct.7 Cod procedura civila, sustinand ca instantele fond și de apel ar fi pronunțat hotărâri care cuprind motive contradictorii. În orice caz, obiectul de examinare în recurs îl constituie decizia din apel, iar nu sentința. În cazul sentinței, reclamanta putea să aducă o astfel de critică, dar în apel și numai dacă formula o astfel de critică, ar fi fost în măsură să critice modul în care instanța de apel a răspuns acelui motiv.
In speta, revenind la decizia pronunțată în apel, pe de-o parte se constată că nu a fost formulată în apel vreo critică din această perspectivă privind sentința și pe de altă parte în recurs, doar s-a afirmat existența motivelor contradictorii, dar nu s-a arătat punctual și nu s-a argumentat nimic în acest sens.
Astfel, Curtea constata ca simpla trimitere la aceste dispoziții legale ce reglementează cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, este pur formală și nu isi gaseste aplicare in speta, având în vedere și de împrejurarea că Tribunalul a sistematizat și a răspuns prin considerente de fapt și de drept tuturor motivelor de apel care au investit instanța de control judiciar.
-Critica privind reținerea greșită a unei contribuții egale, având în vedere că reclamanta susține că are o cota de contribuție mai mare, respectiv de 85% și cea privind faptul că nu s-a ținut seama că în timpul conviețuirii a contribuit exclusiv la plata utilităților, dar și a medicamentelor necesare, având în vedere boala de care suferea tatăl pârâtelor - nu se va primi.
În mod corect și judicios, instanțele de fond au reținut că din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr.1105/2000, a rezultat că apartamentul ce face obiectul ieșirii din indiviziune de față a fost cumpărat la 28.02.2000 de reclamantă și autorul pârâtelor în indiviziune și în părți egale, prețul de 60.000.000 lei rol fiind achitat de asemenea în părți egale.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că nu se impune încuviințarea probei cu martori peste cele consemnate în înscrisul autentic, în vederea dovedirii contribuției fiecărui dobânditor în parte, făcându-se interpretarea și aplicarea disp. art. 1191 al. 2 Cod civil. Pe cale de consecință, în mod just s-a concluzionat că dacă la momentul achiziționării apartamentului, reclamanta ar fi contribuit cu o sumă mult mai mare decât defunctul, evident că nu ar fi fost de acord cu consemnările făcute în cuprinsul contractului sub aspectul modalității de dobândire.
În recurs, în această privință, recurenta nu a depus înscrisuri noi cu aceeași valoare probatorie ca actul de vânzare-cumpărare, admisibile ca probă în condițiile art. 305 Cod procedură civilă și care să demonstreze altceva sau contrariul celor reținute de instanțele de fond.
Dincolo de termenii folosiți, recurenta de astăzi - așa cum arată și în motivele de apel, susține mai degrabă faptul că într-adevăr apartamentul a fost achiziționat în cote egale, dar că aceasta a achitat în proporție de 35% (diferența între 85% și 50%), datoria proprie a concubinului său. Or, o astfel de susținere, pe de-o parte, i-ar conferi celui care nu a plătit o datorie proprie, numai un drept de creanță, iar nu un drept real prin mărirea cotei de contribuție la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului imobil. Pe de altă parte, o astfel de cerere nu a fost formulată în primă instanță, fiind practic o cerere nouă în apel inadmisibilă, în raport cu disp. art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea, în aceeași ordine de idei și în măsura în care reclamanta ar fi fost titulara unui drept de creanță în sensul arătat mai sus și ar fi formulat o cerere în primă instanță pentru valorificare și realizarea unui asemenea drept, trebuia să invoce și să dovedească în sensul art. 1169 Cod civil, existența unei convenții de împrumut între ea și defunct, opozabilă moștenitorilor legali ai acestuia. Or, numai în baza unui asemenea raport obligațional dovedit, reclamanta ar fi fost în măsură să opună pârâtelor titulare ale obligației, un eventual drept al său de creanță.
Pe cale de consecință, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de faptul că reclamanta a înțeles să-și valorifice un drept real de proprietate, ambele instanțe au reținut în mod corect în temeiul actului autentic de dobândire a dreptului în modalitatea indiviziunii pe cote părți, egalitatea de cote și modalitatea de plată egală a prețului, fără a primi în contra sau peste înscris, alte probe.
În ceea ce privește cheltuielile pe care pretinde reclamanta că le-a efectuat privind utilitățile și medicamentele, sunt de făcut următoarele aprecieri:
Privitor la medicamente, reclamanta ce a trăit în concubinaj cu defunctul, fără a avea obligații legale de întreținere, practic a înțeles să-și îndeplinească o obligație naturală. În măsura în care, concubinul său nu formulat acțiuni în condițiile Codului Familiei împotriva descendenților, pentru a suporta o parte din cheltuielile sale de întreținere dacă era în nevoie, reclamanta nu poate să pretindă în prezent o întoarcere a acestorplățipretins efectuate în fapt, dar legal - nedatorate.
De asemenea, cheltuielile pe care pretinde reclamanta că le-a efectuat cu plata utilităților, proporțional cu cota dreptului defunctului asupra bunului, nu puteau fi valorificate decât printr-o cerere separată, prin care reclamanta să arate că este titulara unui drept de creanță. Or, o astfel de cerere nu a fost formulată.
Mai mult, se constată că toate aceste cheltuieli (utilități, medicamente) nu au fost solicitate direct de către reclamantă, ci au fost invocate mai degrabă ca argumente în susținerea punctului de vedere potrivit căruia cota sa de contribuție la dobândirea imobilului, este mai mare.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, regimul juridic de dobândire a acestui bun este distinct și nu este influențat de modul de dobândire anterior sau în viitor, ori de disponibilitatea de a valorifica sau nu, anumite drepturi de creanță.
- Nici critica privind îmbunătățirileaduse la apartament realizate din venituri proprii, ce trebuiau scăzute din valoarea apartamentului, nu se va primi.
Susținerea potrivit căreia, reclamanta ar fi efectuat îmbunătățiri prin contribuție proprie la acest bun, putea fi valorificată numai în etapa admiterii în principiu în care potrivit art. 6735alin. 1 cod procedură civilă se stabilesc bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.
Or, reclamanta nu a formulat vreo cerere în acest sens, instanța nefiind investită.
- Nici critica vizând faptul că în mod greșit nu au fost admise obiecțiunile la raportul de expertiză, care priveau faptul că expertul nu a ținut seama de zona de amplasament a imobilului ( zona II - cu cel puțin 10% mai mic), precum și de prețurile de pe piața imobiliară, având în vedere scăderea acestora - nu se va primi.
Prima instanță încuviințat proba cu expertiza pentru evaluarea apartamentului, reclamanta a formulat obiecțiuni, care au fost admise în parte. După formularea răspunsului de către expert, reclamanta nu a solicitat o nouă expertiză, afirmând doar că apartamentul a fost supraevaluat.
În apel, reclamanta a solicitat practic realizarea unei noi expertize de către instanța de apel, aducând ca argumente printre altele, împrejurarea că obiecțiunile formulate și respinse în primă instanță, erau întemeiate. Tribunalul a respins cererea, cu motivarea că simpla afirmație a reclamantei cu privire la evaluarea necorespunzătoare, nu este suficientă pentru refacerea lucrării.
Or, potrivit disp. art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 Cod procedură civilă, dacă se consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că instanța de apel - instanță superioară de fond, nu este obligată,ci poatedispune refacerea sau completarea probelor, dar numai dacă sunt necesare.
Or, aprecierea asupra necesității probelor, prin prisma utilității și concludenței potrivit art. 167 Cod procedură civilă, în vederea stabilirii depline și corecte a stării de fapt, este atributul exclusiv al instanțelor de fond.
Din această perspectivă, tribunalul a pronunțat o hotărâre fără a nesocoti obligațiile legale, astfel că nelegalitatea ar fi intervenit numai dacă instanța ar fi omis să se pronunțe asupra cererii de probatorii sau s-ar fi pronunțat cu nerespectarea disp. art. 85 Cod procedură civilă.
-Nici critica privind faptul că instanța nu a manifestat rol activși în mod greșit nu au fost audiați martorii propuși, reclamanta fiind lipsită de un proces echitabil, nu este întemeiată.
Așa cum s-a arătat în precedent, instanța de apel - instanță superioară de fond, nu este obligată,ci poatedispune refacerea sau completarea probelor, dar numai dacă sunt necesare.
Or, aprecierea asupra necesității probelor, prin prisma utilității și concludenței potrivit art. 167 Cod procedură civilă, în vederea stabilirii depline și corecte a stării de fapt, sau a admisibilității - în raport cu disp. art. 1191 Cod civil, este atributul exclusiv al instanțelor de fond.
În cauză, cu respectarea disp. art. 85 Cod procedură civilă - asigurându-se dreptul la apărare, oralitatea și contradictorialitatea în ședință publică, fără încălcarea disp. art. 6 CEDO, dar și cu respectarea art. 1191 alin. 2 cod civil - Tribunalul s-a pronunțat corect asupra admisibilității probei testimoniale în cauză, față de obiectul probei.
- Nici critica vizând supraevaluarea apartamentului nu se va primi.
Potrivit art. 305 Cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor. În recurs, reclamanta a depus la dosar înscrisuri noi, proba admisibila în condițiile art. 305 Cod procedură civilă, respectiv Camerei Notarilor Publici C - 2009, cuprinzând valori minimale pentru imobilele supuse înstrăinării sau partajării.
Dar, acest înscris nu este de natură să conduca la o reconfigurare a starii de fapt si sa demonstreze contrariul celor reținute de instanțele de fond, cu privire la evaluarea imobilului. Aceste plafoane minimale - instrumente necesare pentru calcularea și plata impozitului aferent transferului de proprietate, ar fi avut valoare de repere și relevanță, numai în situația în care valoarea stabilită prin expertiză și confirmată de instanță prin omologarea expertizei, ar fi fost mai mică, respectiv sub pragul celor minimale.
În altă ordine de idei, nu poate fi reținută critica referitoare la deficiențele modalității de evaluare a bunului imobil în litigiu prin expertiza întocmită în cauză, deoarece această critică pune în mod direct în discuție în fața instanței de recurs temeinicia probatoriului administrat în cauză, argument ce nu poate fi reținut ca un motiv de recurs în sensul celor expres și limitativ reglementate de art. 304 cod procedură civilă, ce arată temeiurile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac.
Prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului d e procedură civilă.
În aceiași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului d e procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă. Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 - 9), numai pentru motive de nelegalitate, spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 cod procedură civilă.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazurile de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedura civila - invocate si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va respinge ca nefondat.
Avand in vedere solutia pronuntata, culpa procesuala a recurentei si disp. art. 274 Cod procedura civila, va fi obligată recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat, față de intimate, in limita a ceea ce s-a cerut si dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.208/A din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.1156 din 05 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Obligă recurent la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatele și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/08.12.2009
Tehnored.
Jud. fond.
Jud. apel
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
