Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 146A
Ședința publică din data de: 01.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta - pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1682/06.11.2008, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta - pârâtă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 10550/26.03.2008, aflată la fila nr. 71 din dosarul de fond și intimata - reclamantă -, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațiale nr. -/07.11.2007, aflată la fila nr. 8 din dosar, lipsind intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost comunicate motivele de apel intimatei - reclamante - și intimatului - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
Reprezentantul intimatei - reclamante - depune, în două exemplare, întâmpinare cu privire al apelul declarat în cauză.
Se procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de către intimata - reclamantă - către reprezentantul apelantei - pârâte.
Apărătorul apelantei - pârâte invocă excepția decăderii părții adverse din dreptul de a depune întâmpinare, învederând că aceasta trebuia depusă cu cel puțin cinci zile înainte de termenul de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamante - solicită Curții să primească întâmpinarea formulată de către partea pe care o reprezintă ca și concluzii scrise.
Curtea reține că întâmpinarea formulată de către intimata - reclamantă - este depusă cu depășirea termenului legal și, luând act de susținerile reprezentantului acestei părți, o primește la dosar ca și concluzii scrise.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul apelantei - pârâte solicită admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată.
Totodată, solicită admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, în sensul obligării intimatei - reclamante - pârâte - la plata despăgubirilor în valoare de 400.000 lei, pentru folosirea fără drept a mărcii proprietate a clientei sale, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cauză de expert pentru perioada 20.06.2006 - ianuarie 2008.
Mai solicită obligarea intimatei - reclamante - pârâte - la retragerea imediată de pe piață a tuturor produselor și materialelor promoționale ce poartă marca " de înaltă clasă" și la încetarea oricărei activități legate de producerea, comercializarea, importul, stocarea, publicitatea sau alte activități de acest gen care împiedică folosirea mărcii pe produsele pe care le produce apelanta - pârâtă.
Subliniază că solicită interzicerea folosirii de către intimata - reclamantă - a mărcii " de înaltă clasă".
De asemenea, arată că partea pe care o reprezintă înțelege să solicite plata cheltuielilor de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru și a onorariului de avocat.
Curtea pune în discuție necesitatea achitării onorariului de expert, pentru expertiza efectuată în faza procesuală a fondului.
Apărătorul apelantei - pârâte învederează că, la fond, s-a dispus amânarea pronunțării de trei ori și nu i s-a comunicat împrejurarea că instanța se va pronunța și pe cererea expertului.
La interpelarea Curții, în sensul de a preciza dacă apelanta - pârâtă înțelege să conteste dispoziția instanței de fond prin care s-a admis în parte cererea expertului, reprezentantul apelantei - pârâte arată că a solicitat respingerea cererii de completare a onorariului pentru efectuarea expertizei de la fond.
Continuând, apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit aspectul relei - credințe și menționează că pe parcursul procesului nu s-a contestat împrejurarea că marca aparține clientei sale.
Solicită desființarea în tot a sentinței atacate având în vedere că aceasta a fost dată cu încălcarea tuturor normelor legale în materie.
Arată că are în vedere și acordarea cheltuielilor de judecată de la fond.
Reprezentantul intimatei - reclamante - învederează că apelanta - pârâtă a fost angajata părții pe care o reprezintă și nu este autoarea mărcii în discuție
Menționează că solicitarea de înregistrare a mărcii s-a făcut după ce apelanta - pârâtă și-a încetat relația cu compania - mamă.
De asemenea, precizează că retragerea din piață nu mai era posibilă în momentul notificării.
Subliniază că marca în litigiu a fost creată de companie și nu de o persoană fizică, iar apelanta - pârâtă avut relații contractuale, profesionale cu intimata - reclamantă, fiind avocata companiei.
Concluzionând, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de către prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Având cuvântul în replică, apărătorul apelantei - pârâte, învederează că aceasta nu avea obligația de a înregistra marca și subliniază că, în iunie 2006, conducerea societății și-a manifestat dorința de a continua colaborarea cu apelanta - pârâtă.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelanta - pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1682/06.11.2008, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.11.2007, pe rolul acestui Tribunal sub nr-, reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. -/2007 a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, privitoare la înregistrarea mărcii " de înaltă clasă" (anexa 1) și implicit anularea înregistrării acestei mărci, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este unul dintre producătorii și distribuitorii principali de condimente de pe piața românească și în această calitate de producător de condimente, unul dintre sloganurile pe care le folosește este acela " de înaltă clasă", slogan pe care îl utilizează încă de la intrarea pe piața românească, fiind inscripționat pe cutiile de carton ale condimentelor produse de către reclamantă, pe afișe precum și site-ul său, arătând că, deși folosește acest slogan de o bună perioadă de timp, nu a depus documentația necesară pentru înregistrarea acestuia la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca și marcă a companiei. Nu a făcut aceasta înregistrare deoarece, prin folosirea îndelungată a sloganului, a considerat că se încadrează în prevederile art. 3 lit. c din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, respectiv în conceptul de "marcă de notorietate".
A arătat că a aflat în urma unei notificări depuse de către pârâtă, că în calitate de persoană fizică a înregistrat marca folosită de reclamantă, iar acum solicită plata unor sume cu titlu de despăgubiri pentru folosirea "ilegală" a mărcii, aceasta în condițiile în care pârâta cunoștea că reclamanta folosea acest slogan, deoarece în calitatea de avocat al companiei a cunoscut toate amănuntele legate de sloganul în discuție și, în plus, a participat din punct de vedere juridic și la elaborarea campaniei publicitare a companiei.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că înregistrarea mărcii " de înaltă clasă" s-a făcut de către pârâtă cu rea credință, având ca obiect șicanarea fostului client și obținerea unor foloase materiale, aceasta deoarece reclamanta a pus capăt relațiilor contractuale pe care le avea cu pârâta, astfel că, în opinia sa, reaua credință a pârâtei este clar demonstrată prin faptul că, în calitate de avocat angajat, pârâta, din activitatea pe care a desfășurat-o, cunoștea faptul că reclamanta folosea acest slogan în activitatea zilnică, încă din momentul intrării pe piața românească, că acest slogan făcea parte din strategia de publicitate a companiei și că se încadrează în categoria legal definită de "marcă de notorietate", astfel că înregistrarea acestui slogan, în condițiile în care cunoștea foarte bine faptul că nu este înregistrat de reclamantă dar este folosit curent, constituie suficiente motive pentru a considera că pârâta a înregistrat cu rea credință sloganul cu scop șicanator, urmărind și obținerea unor foloase materiale. În plus, reaua credință rezultă și din faptul că pârâta afirmă, în notificarea adresată reclamantei, că este în proces de "evaluare a beneficiilor înregistrate" de reclamantă de pe urma utilizării acestui slogan, însă această evaluare poate fi făcută doar având la bază și alte informații dobândite de pârâtă de la reclamantă, respectiv datele de evaluare a campaniei publicitare, la care pârâta a avut acces în mod direct.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48, al. 1 și 2 din Legea 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, arătând că pârâta a creat în iulie 2001 marca " de înaltă clasă", iar Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, prin Decizia nr. -/2007 a admis înregistrarea acesteia la data de 29.05.2007 și că, după crearea mărcii și până la data obținerii certificatului de înregistrare, a permis folosirea acesteia de către reclamantă, deoarece, marca nefiind înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, dreptul sau de proprietate intelectuală nu beneficia de protecție. În toată această perioadă de timp, reclamanta nu a contestat nici un moment că marca îi aparține și este creația sa, dar pe de altă parte a înțeles să se folosească de beneficiile pe care aceasta le putea genera, tipărind-o pe materialele promoționale și pe documentele interne ale societății și asociind-o drept slogan mărcii sale înregistrate, respectiv aceea de "".
A arătat că, din anul 2002, odată cu lansarea pe piața românească a unei noi game de produse ale firmei, marca " de înaltă clasă" a fost tipărită și pe ambalajul acestora. Totodată, creația sa a fost folosită de reclamantă și în campaniile publicitare pe care societatea le-a organizat.
Consideră că se susține în mod fals de către reclamantă că nu a procedat la înregistrarea mărcii, deoarece prin folosirea îndelungată marca a devenit notorie și se încadrează în prev. art. 3 lit. c) din Legea 84/1998. În realitate, singurul motiv pentru care Ro nu a înregistrat la. această marcă, este acela că a preferat să beneficieze în mod gratuit cât mai mult timp de foloasele materiale aduse de acest slogan societății. Astfel, bunurile produse și comercializate inițial de reclamantă nu purtau marca " de înaltă clasă" și în plus, la momentul implementării acestei mărci pe noua gamă de produse, nici nu se putea vorbi de notorietate. De altfel, nici în prezent marca nu poate fi considerată notorie, motiv pentru care Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci nu a acordat aviz de refuz provizoriu. Or, dacă marca era notorie, în conformitate cu prevederile art. 20 raportat la art. 6 lit. d și e din Legea nr. 84/1998, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci avea obligația să refuze înregistrarea mărcii.
În plus, dacă reclamanta era într-adevăr titulara mărcii "notorii" trebuia să formuleze în termenul legal de 3 luni opoziție la marca publicată, conform art. 23 din lege.
Arată că susținerea reclamantei cum că pârâta ar fi dat dovadă de "rea credință" la înregistrarea mărcii este tendențioasă și complet nefondată, întrucât, chiar dacă a colaborat cu - în baza unui contract de asistență juridică, obiectul acestui contract, detaliat la Art. 1, nu a constat nici un moment în realizarea de către aceasta a unei opere susceptibile a fi protejate în baza Legii 84/1998, calitatea sa de avocat neincluzând-o și pe cea de autor al mărcii. De altfel, este bine cunoscut faptul că în sfera activității avocatului - strict și limitativ reglementată de art.3 din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și de art. 113, art. 127 lit. c) și art. 131 din Statutul profesiei de avocat - se includ doar activitățile cu caracter juridic, creația unei mărci nefăcând parte din aceste categorie.
Nu este adevărat că reclamanta a fost cea care a pus capăt relațiilor contractuale.
Dimpotrivă, în iunie 2006, pârâta a supus spre atenție societății alte condiții de colaborare, fără ca societatea reclamantă să inițieze vreun demers în scopul încetării raporturilor contractuale. Mai mult, conducerea societății și-a manifestat dorința continuării colaborării, dar aceasta nu s-a mai putut materializa, întrucât pârâta are sediul profesional în B, iar timpul nu îi mai permitea o colaborare cu un client din provincie (reclamanta are sediul în Comuna, județul A). De asemenea, contractarea unui nou client cu sediul în B îi conferea oportunitatea unei dezvoltări profesionale, dată fiind relația stabilă convenită cu acest nou client major.
Pe toată durata colaborării dintre pârâta și reclamantă, a permis acesteia să folosească marca a cărei titulara este, întrucât nu procedase încă la înregistrarea acesteia, însă nici un moment nu a crezut că bunăvoința de care a dat dovadă va fi speculată de către societatea care, datorită creației sale, a dobândit beneficii considerabile.
Odată cu încetarea colaborării dintre pârâta și reclamantă, era previzibil faptul că va proceda la înregistrarea mărcii și că nu va mai permite folosința gratuită a creației sale. De altfel, din acest motiv, după încetarea relațiilor contractuale, reclamanta și-a schimbat strategia de marketing, nemaifolosind sloganul " de înaltă clasă" în spoturile publicitare și nici pe o parte a bunurilor comercializate și produse de către aceasta. Schimbarea strategiei de marketing contrazice susținerea reclamantei referitoare la,notorietatea" mărcii. De ce ar fi preferat să își schimbe sloganul dacă nu pentru motivul că știau că îl folosesc fără drept.
Arată că, în scopul protejării creației intelectuale al cărei singur autor este, în iunie 2006 depus la. documentația necesară înregistrării mărcii " de înaltă clasă", în considerarea calității sale de autor și pentru recunoașterea legala a dreptului ce îi aparține în exclusivitate.
Cu respectarea formalităților prevăzute Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a acordat calitatea de titular al mărcii " de înalta clasa" pârâtei și a eliberat certificatul de înregistrare a mărcii nr. 79292, instituind protecția începând cu data constituirii depozitului reglementar, respectiv 20.06.2006.
A arătat că, prin înregistrarea mărcii " de înalta clasa" pârâta a urmărit exclusiv recunoașterea drepturilor sale conferite de creație și protecția legala ce i se acordă autorului unei mărci și niciun moment nu a urmărit șicanarea fostului client, context in care face referire și la notificarea pe care a adresat-o societății Ro, în vederea clarificării modului în care înțelege să mai folosească pe viitor marca al cărei titular este.
Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. -/2007 a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și de anulare a înregistrării mărcii " de înaltă clasă" formulată de reclamantă ca nefondată.
Totodată pârâta a formulat și cerere reconvențională, în care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța: să fie obligată reclamanta-pârâtă la retragerea imediată de pe piață a tuturor produselor și materialelor promoționale ce poartă marca " de înaltă clasă" și la încetarea deîndată, fără trecerea vreunui termen, a oricărei activități legate de producerea, comercializarea, importul, stocarea, publicitatea sau alte activități de acest gen care implică folosirea mărcii pe produsele pe care le produc, dețin și comercializează și care se află sub incidența protecției conferite de lege dreptului său de proprietate intelectuală asupra acestei mărci; interzicerea reclamatei-pârâte - să folosească marca " de înaltă clasă" în activitatea sa comercială și să fie obligată să se abțină de la orice activități de natură a aduce atingere dreptului său de proprietate intelectuală asupra acestei mărci, respectiv să nu aplice marca pe produse sau pe ambalaje, să nu comercializeze, să nu dețină și să nu utilizeze bunuri sub marca" de înaltă clasă" și să nu utilizeze marca pe documente sau pentru publicitate.
Totodată, în baza art. 36 din Legea nr. 84/1998, a solicitat să se dispună obligarea reclamatei pârâte - la plata de despăgubiri in valoare de 400.000 lei, pentru folosirea fără drept a mărcii proprietatea sa, de la data obținerii protecției și până la data încetării exploatării acestei mărci, fără ca această dată să fie ulterioară datei de 31.12.2007.
În susținerea cererii reconvenționale, pârâta a susținut că, după obținerea protecției, a notificat societatea -, solicitându-le să se abțină de la contrafacerea mărcii și de la folosirea ei fără drept, acordându-le chiar și un termen îndestulător pentru aceasta, în loc să se conformeze solicitării sale întemeiate, reclamanta-pârâtă a preferat să introducă o cerere în anulare a mărcii a cărei titulară este, atitudine care în opinia sa reprezintă un abuz de drept.
În plus, faptul că prin folosirea fără drept a mărcii " de înaltă clasă", societatea a realizat și continuă să realizeze, fără drept, beneficii, potrivit art.35 din Lege, pentru a putea folosi o marca înregistrată, societatea trebuia să obțină acordul pârâtei, în calitate de titular al dreptului protejat. Prin notificarea adresată reclamantei-pârâte și-a arătat disponibilitatea în soluționarea amiabilă a situației, inclusiv intenția de a acorda dreptul de licență asupra mărcii.
A arătat că, la estimarea despăgubirilor solicitate, a avut în vedere beneficiile realizate de societatea prin folosirea mărcii, nu numai pe bunurile produse și comercializate sub această marcă, dar și faptul că aceasta continuă să folosească o parte din materiale sale publicitare și promoționale purtând marca înregistrată. Așa cum de altfel reclamanta a recunoscut chiar în cererea de chemare în judecată, inclusiv pe site-ul de prezentare al societății, aceasta se folosește de marca înregistrată.
Pentru aceste motive, precum și pentru motivele arătate în întâmpinare, solicită admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, respingând în tot acțiunea reclamantei, ca nefondată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 119 și 120.pr.civ și ale Legii nr. 84/ 1998 privind mărcile si indicațiile geografice, precum și pe orice alt text de lege incident în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1682 din 6.11.2008, Tribunalul a admis acțiunea principală, a dispus anularea înregistrării mărcii, de înaltă clasă", nr. depozit M 2006 06943 și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a admis în parte cererea formulată de expertul, în sensul că a stabilit onorariul definitiv al acestuia la suma de 5.000 lei, obligând-o pe pârâta reclamantă la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând diferență de onorariu neachitată.
Prin această sentință, Tribunalul o reținut, pe baza probelor administrate și potrivit, în mare parte, poziției concordante a celor două părți, următoarea situație de fapt: societatea comercială reclamantă este înmatriculată în România, începând cu anul 2001și este filială a unei societăți germane. Obiectul de activitate al acesteia este "fabricarea condimentelor". Din anul 2001 până în anul 2006, pârâta a asigurat asistența juridică a societății reclamante. În 20 iunie 2006 pârâta a formulat cerere de înregistrare a mărcii individuale, verbală " de înaltă clasă", cerere care a fost admisă.
Societatea comercială care își identifică produsele, printre altele și cu această expresie verbală potrivit probelor materiale depuse de pârâtă - a solicitat anularea deciziei OSIM, arătând că titularul înregistrării a fot de rea-credință. Pârâta a opus argumentului privind reaua - credință dreptul sau de autor asupra expresiei. Pârâta a arătat că "a permis" folosirea expresiei pe materiale promoționale, iar nu pe produse, începând cu anul 2001. Ceea ce ocrotește art. 48 lit. e din Legea 84/1998 este un drept de autor anterior înregistrării mărcii. De aceea, în procesul de creare a unei mărci, raporturile dintre autor și titularul înregistrării se reglementează prin convenția părților. Altfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 84/1996, va fi "autor" al mărcii persoana sub numele căreia este adusă la cunoștință publicului. Aceste reguli sunt aplicabile și pentru situația în care marca nu se înregistrează.
Ca urmare, instanța a reținut că în momentul în care expresia a apărut chiar și numai pe materiale, sub numele societății comerciale, aceasta este "creația" societății comerciale. Proba contrară, privind calitatea de autor a persoanei care a participat, chiar creativ, la activitatea finalizată cu decizia de a folosi expresia verbală pentru identificarea produselor nu se poate face în condițiile pretinse de pârâtă. Un drept de autor separat de activitatea comercială poate fi pretins de titularul dreptului de autor, dar atunci când creația intelectuală s-a incorporat activității comerciale, raporturile dintre părți urmează un regim "comercial", nefiind posibil să se "divizeze" în modul arătat de pârâta drepturile părților. În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - decizia 7427/2006.
Reținând că pârâta nu poate pretinde un drept legitim la înregistrarea mărcii, având în vedere că ipoteza relei-credințe se regăsește în prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 48 lit. c din Legea 84/1998, instanța a dispus, în consecință, anularea actului de înregistrare. În condițiile în care este dovedit că o persoană cunoaște, în baza unor raporturi juridice anterioare, despre modul în care un comerciant intenționează să își desfășoare activitatea de marcare a produselor, activitatea sa de înregistrare a mărcii, pe numele său, nu poate fi decât una marcată de rea-credință, produsele pentru care s-a înregistrat marca fiind similare - clasele 29 și 30, celor comercializate de reclamantă.
În ce privește cererile accesorii, instanța a reținut că înscrierea mențiunii anulării în Registrul Național al și publicarea hotărârii în se vor face de OSIM în condițiile Regulii 32 alin. 5 din RG 833/1998, la cererea persoanei interesate, astfel că nu există temei pentru pronunțarea unei dispoziții judecătorești în sensul radierii mărcii, cum s-a solicitat. Operațiunea de radiere privește alte aspecte ale înregistrării mărcii. Participarea în judecată a OSIM este justificată de necesitatea opozabilității hotărârii, dar o obligație dispusă de instanță în sensul solicitat de reclamantă nu se impune, față de caracterul nelitigios al atribuțiilor pe care le are OSIM în acest caz. Dispoziția de anulare este una declarativă, nefiind cazul de a obligă OSIM să anuleze certificatul de înregistrare a mărcii, așa cum s-a solicitat.
Reținând lipsa drepturilor asupra semnului verbal, cererea reconvențională întemeiată pe aceste drepturi a fost respinsă.
În ce privește onorariul stabilit pentru expertul care a efectuat în cauză expertiza tehnică la cererea pârâtei reclamante, Tribunalul a reținut prin sentință că dispozițiile art. 213 alin. 3 Cod procedură civilă prevăd posibilitatea măririi onorariului în timpul judecății, iar art. 2812alin. 3 Cod procedură civilă prevede posibilitatea completării hotărârii atunci când instanța a omis să se pronunțe în timpul judecății asupra cererii. Potrivit acestei dispoziții legale, cu ocazia redactării hotărârii, urmează a cuprinde în dispozitivul hotărârii și soluția asupra cererii formulate de expert.
Asupra fondului cererii, Tribunalul urmează a apreciat-o ca întemeiată în parte, urmând a stabili un onorariu definitiv de 5.000 lei.
În ce privește plata diferenței de onorariu, 4.000 de lei s-a stabilit în sarcina pârâtei reclamante, având în vedere că expertiza a fost propusă de aceasta.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta reclamantă -, solicitând desființarea în tot a acesteia, fiind considerată în totalitate netemeinică și nelegală și pe cale de consecință, respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată, admiterea în totalitate a cererii reconvenționale în sensul obligării intimatei - reclamate - pârâte - la plata de despăgubiri în valoare de 400.000 lei, pentru folosirea fără drept a mărcii proprietatea apelantei, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cauză de expert pentru perioada 20.06.2006-ianuarie 2008, obligarea intimatei - reclamante - pârâte la retragerea imediată de pe piață a tuturor produselor și materialelor promoționale ce poartă marca " de înaltă clasă" și la încetarea oricărei ctivități legate de producerea, comercializarea, importul, stocarea, publicitatea sau alte activități de acest gen care împiedică folosirea mărcii pe produsele pe care le produc, dețin și comercializează și care se află sub incidența protecției conferite de lege dreptului său de proprietate intelectuală asupra acestei mărci, interzicerea intimatei - reclamate - pârâte - să mai folosească marca " de înaltă clasă" în activitatea sa comercială și să se abțină de la orice activități de natură a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală asupra acestei mărci, respectiv să nu mai aplice marca pe produse sau pe ambalaje, să nu comercializeze, să nu dețină și să nu utilizeze bunuri sub marca " de înaltă clasă" și să nu mai utilizeze marca pe documente sau pentru publicitate, obligarea reclamantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu judecarea prezentei cauze, constând în taxa de timbru în valoare de 7187 lei, onorariu de expert în sumă de 1000 lei și onorariu avocațial de 2000 lei.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susținut că prin sentința apelată, prima instanță a schimbat în totalitate sensul cererii principale, ba chiar a dat mai mult decât s-a cerut, considerentele instanței fiind,puerile și hilare".
În acest sens, s-a reținut în mod cu totul nelegal că apelanta nu poate pretinde un drept legitim la înregistrarea mărcii, reținând ipoteza relei credințe, fără a motiva această constatare.
Intimata-reclamantă a recunoscut că marca a fost creată de apelantă, că aceasta i-a adus multe beneficii materiale, că nu o va mai folosi, recunoaște fără echivoc, potrivit interogatoriului ce i-a fost luat, cât și probei testimoniale, dar, cu toate acestea, instanța nu a reținut absolut nimic și în mod abuziv a pronunțat o asemenea hotărâre care nu are nici un fundament juridic.
Potrivit susținerilor apelantei, instanța nu a fost imparțială, nici echidistantă, dând dovadă de necunoaștere a legii, nemotivând de altfel întreaga sentință apelată.
Cu privire la onorariul de expert, instanța de fond a admis cererea acestuia de majorare cu 4000 lei, cu toate că acesta nu a depus un mare efort la întocmirea raportului de expertiză contabilă, acesta nefăcând altceva decât să adune anumite facturi și note contabile de la intimata reclamantă, onorariul acestuia nefiind justificat de volumul de muncă depus.
În ce privește situația de fapt, apelanta a susținut că a creat marca în discuție în iulie 2001 și, la cererea sa, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, prin Decizia nr. -/2007 a admis înregistrarea acesteia la data de 29.05.2007.
După crearea mărcii și până la data obținerii certificatului de înregistrare, a permis folosirea mărcii, deoarece, marca nefiind înregistrată la OSIM, dreptul său de proprietate intelectuală nu beneficia de protecție.
În toată această perioadă de timp, reclamanta nu a contestat nici un moment că marca îi aparține și este creația sa, înțelegând să se folosească de beneficiile pe care aceasta le putea genera, tipărind-o pe materialele promoționale și pe documentele interne ale societății, asociind-o drept slogan mărcii sale înregistrate, respectiv aceea de "".
Din întregul material administrat în cauză, se reliefează fără putință de tăgadă că reclamanta-pârâtă a folosit și folosește în chip abuziv și nelegal marca, chiar dacă a precizat că din decembrie 2007 nu a mai folosit-o, astfel cum rezultă din revista "Bucharest bussines week" apărută în martie 2008, precum și din depoziția martorului propus de reclamanta-pârâtă și nu în ultimul rând din produsele depuse la dosar la termenul din 25.09.2008.
Potrivit raportului de expertiză contabilă, reclamanta-pârâtă doar prin folosirea mărcii " de înaltă clasă" și numai pe o perioadă de 6 luni 20.06.2007- ianuarie 2008, avut încasări de 10 ori mai mari decât a solicitat apelanta cu titlu de daune, adică de 400.000 Ron sau 4.0000.000.000 lei vechi, în condițiile în care expertului nu i s-au pus la dispoziție toate facturile și materialele.
În anul 2002, odată cu lansarea pe piața românească a unei noi game de produse ale firmei, marca " de înaltă clasă" a fost tipărită și pe ambalajul acestora. Totodată, creația sa a fost folosită de reclamantă și în campaniile publicitare pe care societatea le-a organizat.
S-a încercat în mod fals și pueril de către reclamantă, să susțină că nu a procedat la înregistrarea mărcii, deoarece prin folosirea îndelungată, marca a devenit notorie și s-ar încadra în prevederile art. 3 lit. c) din Legea 84/1998.
Bunurile produse și comercializate inițial de reclamantă nu purtau marca " de înaltă clasă". În plus, la momentul implementării acestei mărci pe noua gamă de produse, nici nu se putea vorbi de notorietate.
De altfel, nici în prezent marca nu poate fi considerată notorie, motiv pentru care OSIM nu a acordat aviz de refuz provizoriu. Or, dacă marca era notorie, în conformitate cu prevederile art. 20 raportate la art. 6 lit. d și e din Legea nr. 84/1998, OSIM avea obligația să refuze înregistrarea mărcii.
În plus, dacă reclamanta era într-adevăr titulara mărcii "notorii" trebuia să formuleze în termenul legal de 3 luni opoziție la marca publicată, conform art. 23 din lege.
Chiar dacă apelanta recunoaște că a colaborat cu - în baza unui contract de asistență juridică, obiectul acestui contract, detaliat la Art. 1, nu a constat nici un moment în realizarea unei opere susceptibile a fi protejate în baza Legii 84/1998, calitatea sa de avocat neincluzând-o și pe cea de autor al mărcii.
În sfera activității avocatului - strict și limitativ reglementată de art. 3 din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și de art. 1, 13, art. 127 lit. c) și art. 131 din Statutul profesiei de avocat - se includ doar activitățile cu caracter juridic, creația unei mărci nefăcând parte din aceste categorii.
Nu este adevărat că intimata - reclamantă a fost cea care a pus capăt relațiilor contractuale, ba dimpotrivă în iunie 2006, apelanta a supus atenției societății alte condiții de colaborare, fără ca societatea reclamantă să inițieze vreun demers în scopul încetării raporturilor contractuale.
Mai mult, conducerea societății și-a manifestat dorința continuării colaborării anterioare, dar aceasta nu s-a mai putut materializa și datorită faptului că apelanta divorțase de directorul general, relațiile nemaifiind evident aceleași.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat, afirmațiile acesteia neavând nici un temei, sentința fiind temeinic motivată.
În realitate, a susținut intimata, creșterile înregistrate la vânzarea produselor nu s-a datorat utilizării mărcii în cauză, ci calității de lider de piață pe segmentul retail la condimente, iar întreruperea folosirii mărcii s-a datorat notificării primite din partea pârâtei.
Printre atribuțiile apelantei, în calitate de avocat al companiei, expres precizate în contractul de asistență juridică erau și problemele legate de proprietatea intelectuală, respectiv de protejare a mărcilor utilizate de companie.
Omisiunea apelantei de a înregistra și marca, de înaltă clasă", a fost una făcută cu bună știință, pentru a putea să-i permită obținerea unor foloase materiale, distinct de alte sume primite la încetarea relațiilor contractuale și care au făcut-o să declare că nu mai are nici o pretenție de la reclamanta intimată.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată apelul nefondat, potrivit celor ce urmează.
Contrar susținerilor apelantei, prima instanță a cuprins în motivarea sentinței argumentele pentru care a reținut reaua credință a acesteia la momentul înregistrării mărcii, de înaltă clasă", decurgând din faptul cunoașterii de către aceasta, în calitate de avocat al societății intimate, atât a obiectului de activitate cât și, în mod special, a modului de marcare a produselor comercializate.
Mai mult decât atât, potrivit contractului de asistență juridică încheiat între societatea reclamantă intimată și apelantă, la data de 31.05.2001 (filele 164-166), între obligațiile stabilite în sarcina acesteia din urmă au figurat și cele privind,corespondență și negocieri cu autoritățile și cu terțe persoane în special în materia dreptului proprietății intelectuale".
Astfel cum în mod corect a motivat și prima instanță, în cauză nu se pune problema vreunui drept de autor al apelantei pârâte în ce privește crearea semnului și dacă acesta încorporează sau nu o operă originală de creație intelectuală, a cărei protecție să fi putut fi invocată din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 8/1996, ci exclusiv dacă apelanta avea sau nu dreptul de a solicita înregistrarea ca marcă a sloganului, de înaltă clasă", pe numele său, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 84/1998, între care și cele privitoare la realizarea funcției pe care o îndeplinește marca.
Cu alte cuvinte, ceeace era esențial în speță, ținea de dovedirea de către apelanta pârâtă a faptului că înregistrarea mărcii a fost cerută în scopul de a distinge propriile produse sau servicii de cele ale unui alt comerciant, astfel cum este prevăzut expres prin dispozițiile art. 3 lit. a din lege.
Din această perspectivă, aproprierea semnului folosit anterior de către intimată pentru marcarea produselor sale, este în mod evident o dovadă a relei credințe a apelantei, care, dincolo de orice, nu poate justifica un interes legitim al unui asemenea demers, nefiind la rândul său nici comerciant, nici interesat în aspecte ținând de comercializarea unor produse din clasele pentru care a solicitat înregistrarea mărcii.
Așa fiind, prin înregistrarea mărcii în discuție apelanta a urmărit crearea unei mărci,de blocaj", scopul urmărit pe această cale fiind acela de o împiedica pe reclamanta intimată să mai utilizeze sloganul în propriul său beneficiu comercial, astfel cum îl utilizase anterior și pe baza campaniei publicitare desfășurate în legătură cu produsele comercializate.
În analiza legalității modului de dobândire de către apelantă a dreptului la marcă, se dovedește astfel că sunt lipsite de relevanță susținerile acesteia în legătură cu contribuția proprie, altfel negată de intimată, pe care ar fi avut-o la crearea sloganului.
Aceste susțineri ar fi fost pertinente exclusiv în cadrul analizei raporturilor contractuale dintre părți, respectiv a celor dintre societate și avocat, a modului în care societatea s-a achitat de obligațiile de ordin material ridicate de apelantă în legătură cu serviciile de orice natură pe care le-ar fi prestat în cadrul societății, în virtutea acestei colaborări.
Chiar și din această perspectivă, Curtea reține că încheierea raporturilor de colaborare dintre părți a avut ca urmare inclusiv plata unor compensații bănești, pentru așa numitul de către părți,onorariu de succes", astfel cum rezultă din actele aflate la filele 197-198 din dosar.
Prin urmare, Curtea reține corecta analiză efectuată de prima instanță în ce privește modul de soluționare a cererii principale, de anulare a înregistrării mărcii, pe temeiul relei credințe a apelantei, potrivit art. 48 lit. c din Legea 84/1998, astfel încât motivele de apel privitoare la modul de soluționare a cererii reconvenționale, al cărei titular este apelant, nu se mai impun a fi analizate.
În ce privește dispoziția primei instanțe de majorare a onorariului expertului desemnat în cauză să efectueze expertiza contabilă cerută de către pârâta reclamantă apelantă, Curtea nu poate reține critici care să conducă la schimbarea sentinței.
Astfel, în apelul declarat în cauză, apelanta a susținut că admiterea cererii expertului de majorare a onorariului cu 4000 lei nu a fost justificată în raport de volumul de muncă prestat de acesta.
Potrivit încheierii de ședință din 26.11.2008, prima instanță a pus în discuția părților cererea expertului de majorarea a onorariului, cerere asupra căreia a rămas să se pronunțe odată cu fondul cauzei, ocazie cu care apelanta a adus aceleași argumente ca și în prezenta cale de atac.
Curtea apreciază că susținerile apelantei nu pot fi primite, câtă vreme analiza efectuată de expert pe perioada 20.06.2006 - ianuarie 2008 s-a făcut pe baza tuturor evidențelor contabile puse la dispoziție de către intimata reclamantă, totalul vânzărilor de produse analizat însumând 4.142.455,91 lei.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art. 25 din regulamentul privind disciplina onorariilor pentru prestațiile profesionale ale experților contabili și de aprobare a tarifului profesional, suma pretinsă de acesta cu titlu de onorariu se încadrează în dispozițiile legale, constatare în raport de care motivul de apel se consideră a nu fi întemeiat.
În raport de cele reținute, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta - pârâtă, cu domiciliul în B,-, -.4,.5,.132, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 1682/06.11.2008, în contradictoriu cu intimata - reclamantă -, cu sediul ales la Cabinet avocat în B,--69, -.1,.15, cod -, sector 1 și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, cu sediul în B-, sector 3, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.red.
5 ex./02.10.2009
Jud Fond Secția a V-a Civilă
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile
