Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1558/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr.17502//302/2005
(1002/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1558.
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul pârât reclamant, împotriva deciziei civile nr.138 A din 4.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă )..
are ca obiect - partaj bunuri comune.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 12.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 30.01.2004 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr. 1069/2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 21.10.1989 din culpa exclusivă a pârâtului, păstrarea numelui dobândit prin încheierea căsătoriei, încredințarea către ea spre creștere și educare a minorilor, ns. la 8.10.1989 și, ns. la 30.08.1991,obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minori, de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acestora, partajarea apartamentului dobândit în timpul căsătoriei situat în B,-, -.1,.4,.18, sector 5, cu solicitarea de a se constata că acesta este bun comun dobândit cu contribuția exclusivă a sa și atribuirea către reclamanta a-acestui apartament.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți au apărut neînțelegeri la scurt timp după pensionarea pârâtului din motive medicale și găsirea, de către acesta a unui nou loc de muncă. Sub pretextul obligațiilor sale de serviciu, din vara anului 2002 pârâtul a început să lipsească cu orele, apoi cu zilele și în final cu lunile din domiciliul conjugat, pe acest fond intervenind și o schimbare de atitudine fata de soție, copii si traiul în comun. Pârâtul nu mai contribuia în nici un mod la treburile casei, plătind doar sporadic întreținerea, venea acasă dimineața sub influența băuturilor alcoolice si odată cu obținerea unor venituri suplimentare a început să își facă o serie de depozite in bănci, pe care le-a folosit in interes personal. Reclamanta a mai arătat ca în urma primirii unui telefon a aflat ca pârâtul are o relație extraconjugala iar după acest episod, in casa au avut loc diverse scandaluri inițiate de parat, soldate cu injurii si amenințări. noii atitudini a paratului s-au exercitat și în privința minorului, cu care pârâtul doarme și încearcă să-l despartă de sora sa, făcând diferențe între copii, atât afectiv cât material. Paratul ii oferă bani băiatului si ii inoculează ideea ca sexul este cel mai important si chiar mai mult, a mers cu acesta la amanta lui, unde a stat o anumita perioada de timp, astfel ca prin aceasta nu îi conferă copilului un exemplu de conduită morală. Reclamanta a mai arătat că dorește să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei, având în vedere că este cunoscută în societate cu acest nume, meseria sa, de asistentă medicală, fiind o meserie prin esență socială.
Cu privire la partaj, reclamanta a arătat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul ce a constituit domiciliul conjugal, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 35861/1993. La achiziționarea apartamentului, reclamanta a avut contribuție exclusivă întrucât toată suma necesară cumpărării apartamentului ia fost dată de părinții săi.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată în cauză, pârâtul reclamant a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusiva a reclamantei pârâte, încredințarea către acesta a celor doi minori.
Totodată pârâtul reclamant a formulat cerere de partaj, a acestui apartament, și a solicitat sa se constate că are o cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 70%, întrucât întotdeauna a obtinut și a adus în casa venituri mult mai mari decât reclamanta pârâta.
Prin sentința civila nr. 7311/2005, cererea de divorț și cea vizând încredințarea minorilor a fost soluționata, dispunându-se disjungerea cererii de partaj.
Aceasta din urma cerere a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, prin încheierea din data de 12.01.2006, cauza fiind repusa pe rol după soluționarea irevocabila a acțiunii de divorț, la data de 19.04.2007.
Prin cererea depus ala termenul din 19.04.2007, reclamanta pârâta a solicitat sa se constate că în ceea ce privește apartamentul are o cota de contribuție de 100%, motivând că apartamentul a fost achitat cu bani proveniți în totalitate de la tatăl sau, că a suportat toate sarcinile gospodăriei fizic și material, veniturile sale fiind mai mari decât cele ale pârâtului, care a achitat pensie pentru trei copii rezultați din căsătorii anterioare, și a beneficiat de ajutorul permanent al părinților săi cu produse alimentare și bani și sa se dispună evacuarea pârâtului reclamant din acest imobil.
Prin cererea intitulata precizatoare formulata la 17.05.2007, pârâtul reclamant a solicitat să se constate că are o cota de contribuție de 50% la dobândirea apartamentului și sa se dispună atribuirea acestui bun către el, susținând că părinții reclamantei nu au acordat nici un fel de ajutor material la cumpărarea apartamentului, ci dimpotrivă au fost susținuți de cei doi soți, că reclamanta a cunoscut încă de la încheierea căsătoriei faptul că mai avea trei copii din căsătoriile anterioare și că a obținut din munca venituri considerabile, folosite la momentul achiziționării apartamentului. Pe capătul de cerere privind atribuirea imobilului, pârâtul - reclamant a arătat că se opune la atribuirea către reclamantă pe considerentul că momentan i-au fost încredințați cei doi minori, dar fiica împlinește 18 ani, iar pârâtul ar dori ca în apartament să locuiască și copiii din căsătoria anterioară, studenți în prezent. Prin sentința civilă nr. 6613/12.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr- (număr în format vechi 16821/2005) s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă în contradictoriu cu pârâtul - reclamant, constatându-se că este bun propriu al reclamantei-pârâte imobilul apartament situat în B,- A, - 42,. 1, el. 4,. 18. sector 5, cu evacuarea pârâtului din imobil pentru lipsă de titlu locativ. De asemenea, instanța a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâtul - reclamant la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 3.214 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 7311/01.12.2005, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 21.10.1989 între cele două părți.
Instanța de fond a reținut că în timpul căsătoriei părțile au dobândit, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 35861, încheiat la 06.01.1994, între IMOBILIARA RA, prin SC SA, în calitate de vânzător, bunul imobil situat în B,-, bI.,. 1,. 4,. 18, sector 5, cu prețul de 274.000 lei, achitat integral conform chitanței nr. -/03.01.1 994. Din declarațiile martorilor și (filele 136 și 138), instanța a reținut că suma reprezentând prețul apartamentului a fost dăruit reclamantei - pârâte de către tatăl acesteia, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 31 lit. b și f Cod fam.
În privința argumentului pârâtului reclamant potrivit căruia apartamentul a fost cumpărat cu bani din salariul său, instanța a înlăturat declarația martorului care a arătat că nu are cunoștință directă despre acest lucru.
În ceea ce privește argumentul pârâtului - reclamant, în sensul că avea venituri foarte mari la momentul cumpărării imobilului, instanța a apreciat că acesta este irelevant în cauză, dat fiind că subrogația reală cu titlu particular nu poate fi înlăturată de existența unor venituri ale soților care să permită dobândirea bunului. Referitor la argumentul pârâtului - reclamant în sensul că nu poate exista subrogația întrucât reclamanta pârâtă nu ar fi putut dobândit singură bunul imobil, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat, întrucât din contractul de vânzare cumpărare depus la dosarul cauzei nu reiese faptul că vânzarea s-ar fi făcut intiutu personae, în considerarea calității pârâtului reclamant de cadru militar, nefiind vorba despre o locuință de serviciu. De asemenea, este lipsit de relevanță faptul că pârâtului - reclamant i-a fost repartizat cu chirie locuința înainte de încheierea căsătoriei cu reci amanta - pârâtă, în timpul unei căsătoririi anterioare, iar folosința bunului închiriat a fost partajată prin sentința: civilă nr. 1000/24.03.1989 a Judecătoriei Sectorului 5. Faptul că înainte de încheierea contractului de vânzare - cumpărare bunul a fost deținut de către pârâtul - recilmant în baza unui contract de închiriere sau că i-a fost repartizat acestuia spre închiriere în considerarea calității sale, nu poate avea efecte juridice asupra regimului bunului imobil după dobândirea dreptului de proprietate.
Prin urmare, instanța a admis acțiunea și a constatat că bunul imobil este proprietara exclusivă a reclamantei - pârâte, în temeiul prevederilor art. 31 lit. b și f Cod fam. a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul - reclamant, criticând-o în principal sub aspectul greșitei calificări a bunului imobil ca propriu al reclamantei pârâte.
Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III a Civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul pârât reclamant a susținut că instanța de fond în mod eronat a reținut că suma reprezentând prețul apartamentului a fost dăruit reclamantei - pârâte de către tatăl acesteia, concluziile instanței de fond bazându-se numai pe proba testimonială, înlăturând celelalte probe administrate în cauza, respectiv înscrisurile și interogatoriile luate reciproc.
Cu privire la înscrisurile pe care instanța de fond le-a considerat irelevante, apelantul a arătat că anterior dobândirii acestui imobil, a beneficiat de contractul de închiriere a spațiului locativ în cauză, iar vânzarea-cumpărarea ulterioară a fost posibilă doar în considerarea calității de chiriaș. Din cuprinsul adeverințelor de salariu și a filelor din carnetul de muncă, rezultă evident că în perioada achiziționării apartamentului, pârâtul - reclamant avea un salariu echivalent cu prețul de achiziționare al acestuia (scăzând din salariu pensiile de întreținere la care era obligat).
Cu privire la declarațiile martorilor, el a invocat, pe de o parte, necredibilitatea acestor depoziții, declarați martorului fiind contradictorie, iar martora se află în relație de dușmănie cu apelantul, fiind așadar subiectivă, iar pe de altă o parte contestă înlăturarea declarației martorului său.
Prin încheierea de ședință din data de 25.06.2008, tribunalul a procedat la calificarea căii de atac, stabilind în baza art.2821Cod procedură civilă că prezenta cale de atac este apelul.
În apel, au fost administrate următoarele mijloace de probă: înscrisuri, declarații de martori, expertiză tehnică judiciară construcții.
Prin decizia civilă nr. 138A/04.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât-reclamant, ca nefondat și l-a obligat la plata sumei de 2000 lei către intimata-reclamantă-pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește calificarea imobilului situat în B,-, -. 1,. 4,. 18, sector 5, tribunalul a constatat că soluția instanței de fond de constatare a imobilului ca fiind bun propriu al intimatei reclamante pârâte în baza art. 31 lit. b și f Cod fam este legală și temeinică având în vedere probatoriul administrat în cauză.
Din conținutul contractului de vânzare - cumpărare nr. 35861, încheiat la 06.01.1994, între IMOBILIARA RA, prin SC SA și cei doi soți, rezultă că prețul apartamentului în cuantum de 274.000 lei a fost achitat integral prin chitanța - din 3.01.1994.
Cu privire la proveniența acestei sume de bani,s-a constatat că pozițiile procesuale ale părților sunt contradictorii: reclamantă pârâtă învederează că i-a fost dăruită de tatăl ei, iar pârâtul reclamant arată prin cererea reconvențională că suma a fost obținută din veniturile sale care îi reveneau în calitate de ofițer activ la acea dată, fiind fără relevanță sub aspectul ponderii obligația de întreținere lunară a copiilor minori dintr-o căsătorie anterioară.
Tribunalul a apreciat sub acest aspect că din adeverința depusă la dosarul de fond, fila 152, rezultă că în perioada decembrie 1993 apelantul pârât reclamant obținea un venit net de 168.250 lei, sumă care era grevată conform sentinței civile nr. 2887 din 28.05.1993 a Judecătoriei Sector 5 B (fila 15 dosar fond) de obligația de plată a pensiei de întreținere în favoarea minorilor dintr-o căsătorie anterioară, respectiv 11.350 lei pensie de întreținere, iar prin sentința civilă nr. 254 din 14.01.1994 a aceleiași instanțe, se reține o pensie majorată de 29.000 lei.
Așadar, instanța nu a reținut declarația martorului apelantului, cu privire la suma de 500.000 lei pe care apelantul ar fi câștigat-o în anul 1993 și care i-ar fi permis acestuia să cumpere imobilul cu banii din salariu, întrucât aceasta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă din dosar.
Din proba testimonială administrată atât la fond cât și în apel, rezultă că prețul imobilului cumpărat la 6.01.1994 a fost dăruit de tatăl reclamantei, urmând ca în baza art. 31 lit. b teza finală să se stabilească dacă voința dispunătorului a fost în sensul gratificării ambilor soți sau doar a fiicei acestuia.
S-a mai apreciat că instanța de fond a procedat la o corectă analiză a depozițiilor martorilor audiați în cauză, stabilind în final că intenția dispunătorului a fost de aog ratifica exclusiv pe reclamanta pârâtă, în acest sens fiind și declarația martorului audiat în apel.
Pretinsele neconcordanțe între depozițiile martorilor audiați invocate de către apelant nu se verifică, mai ales că în contraprobă încuviințată la fond și în apel pârâtului reclamant, acesta nu a făcut dovada contrară că intenția dispunătorului a fost în sensul gratificării ambilor soți, astfel încât bunul imobil să aibă regimul juridic al unui bun comun.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal a declarat recurs pârâtul - reclamant, cererea de recurs fiind înregistrata pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a Civilă, sub nr-.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că instanța de apel a considerat în prima parte a deciziei civile că sentința pronunțată de instanța de fond ar fi legală și temeinică.
" a contrario", aceeași instanță admite întregul material probator solicitat de recurentul-pârât-reclamant: expertiza imobiliară, înscrisuri, proba testimonială cu un martor și aceeași instanță de apel constată că ar trebui înlăturată depoziția martorului din apel care știa în totalitate cronologia stării de fapt întrucât acesta era vecin cu părțile și îi vizita deseori și știa situația lor familială.
Instanța de apel înlătură depoziția martorului cu privire la suma de 500.000 lei, considerând că depoziția acestuia nu se coroborează cu nici un mijloc de probă din dosar.
Se arata că în mod eronat a apreciat instanța de apel că depozițiile martorilor apelantului-pârât-reclamant sunt contradictorii și le-a înlăturat sub pretextul că nu se coroborează cu nici un mijloc de probă din dosar deși la dosarul cauzei existau înscrisuri care atestă funcțiile pe care acesta le-a avut, activitatea sa profesională și veniturile considerabile pe care le-a obtinut iar acesta se ocupă în continuare de conservarea imobilului aducând aport în gospodărie și fiind principalul întreținător al familiei, ocupându-se de fiul său care încă este minor.
Mai arata recurentul că obiectivele expertizei însușite de către instanța de apel s-au referit la stabilirea valorii de circulație a apartamentului, tocmai pentru a se stabili cota și sulta.
Se susține totodată că în cauza sunt incidente prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, întrucât decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, și cuprinde motive contradictorii și prevederile art. 304 pct. 8 și 9 ale aceluiași articol recurentul susținând că instanța de apel a interpretat voit și nu greșit actul juridic dedus judecații schimbând în totalitate natura și interesul vădit neîndoielnic al considerentelor sale.
La data de 29.05.2009, intimata-reclamantă-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul recurentului, solicitând respingerea recursului ca nefondat, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu menținerea deciziei instanței de apel ca fiind pronunțată cu respectarea legii și obligarea recuremtului-pârât-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, conform art.316 cu referire la art.298 rap. la art.274 alin.1 Cod procedură civilă, arătând următoarele:
Instanțele au reținut că probele administrate în fond și apel (interogatorii, înscrisuri și martori) au confirmat susținerile reclamantei, în sensul că prețul plătit pentru cumpărarea apartamentului ce face obiectul partajului a fost suportat în totalitate de părinții acesteia, care au înțeles să o gratifice pe ea.
Potrivit practicii judiciare în materie, ajutorul dat de părinți la cumpărarea unui bun se prezumă că a fost dat în favoarea copilului lor.
Probele testimoniale administrate în cauză, la cererea reclamantei au dovedit în mod univoc faptul că ajutorul dat de părinții reclamantei a fost un dar manual pentru fiica lor, în condițiile în care, în afara acestei sume de bani, permanent au ajutat-o cu alimente și alte bunuri necesare familiei.
Recurentul - pârât este în eroare cu privire la data plății efective a prețului apartamentului. Prețul s-a plătit la casieria la sfârșitul lunii decembrie 1993, iar chitanța a fost eliberată la 3 ianuarie 1994.
Cu privire la înscrisurile depuse de părți, instanța a constatat că pârâtul nu a făcut dovada că, în raport de veniturile ce le-a realizat anterior datei de 3.01.1994, putea să economisească suma de 274.000 lei, ce a constituit prețul apartamentului.
Din examinarea cărții de muncă a pârâtului rezultă că înscrierile efectuate în acest document privesc perioadele de după 25.04.1996, ce nu pot fi avute în vedere de instanță întrucât prețul putea fi dobândit de părți înainte de decembrie 1993.
În perioada august 1990 - septembrie 1991 și decembrie 1993 (pentru anul 1992 nu există nici o dovadă a veniturilor realizate) pârâtul a avut venituri în medie de 10.000 lei, din care Jap lătit pensie de întreținere pentru cei trei copii ai săi din două căsătorii anterioare, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar.
Recursul scris, care se referă la solicitarea de admitere a apelului ca și consecință a admiterii recursului, încearcă să demonstreze netemeinicia deciziei în ce privește modul de interpretare a probelor, soldat, în opinia recurentului, cu o greșeală gravă de fapt.
Față de împrejurarea că art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă - text în care s-ar fi putut încadra criticile formulate, a fost abrogat, aspectele descrise de recurent nici nu pot fi dezbătute în fața instanței de recurs.
Analizând legalitatea deciziei civile ce face obiectul recursului,în limitele stabilite prin criticile formulate în cauză, curtea constată următoarele:
Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, în raport și de prevederile legale înscrise în art. 306 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel în cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cele prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9.pr.civ.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, "modificarea deciziei recurate poate fi cerută atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Cu privire la acest motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat că este incident în speță, întrucât instanța de apel a motivat respingerea cererii sale de apel, inserând în cuprinsul deciziei recurate motive contradictorii.
Așa cum rezultă din actele dosarului, prin cererea formulată în apel, recurentul a formulat critici în cadrul cărora a susținut interpretarea și evaluarea greșita de către instanța de fond a probatoriului administrat în această fază procesuală, sub aspectul reținerii calității de bun propriu al intimatei reclamante pârâte pentru apartamentul situat în B,-, -. 18, sector 5.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor acestor critici, făcând trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză, atât în prima faza procesuală cât și în apel, și care a condus la formarea convingerii sale și la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situația de fapt astfel stabilită, analizând atât aspectele vizând proveniența sumei de bani folosită pentru achitarea prețului acestui apartament, reținând că prețul astfel achitat a fost plătit cu suma de bani remisă de tatăl reclamantei pârâte, natura juridica a acestei operațiuni ca și intenția cu care a fost remisă aceasta sumă.
Din aceeași decizie se poate observa că instanța de apel a procedat totodată la analiza înscrisurilor invocate de apelant în susținerea tezei potrivit cu care prețul acestuia ar fi fost achitat din sumele obținute de la locul sau de muncă și a declarațiilor martorilor audiați la propunerea celor două părți, în cuprinsul deciziei menționându-se argumentele pentru care anumite probe au fost înlăturate iar altele valorificate.
Pe de altă parte, susținerea în sensul că încuviințarea în faza procesuală a apelului a probei cu expertiza evaluatoare a imobilului, ar fi de natură să conducă la concluzia că instanța de apel ar fi apreciat că apelantul pârât reclamant are o cotă de contribuție la dobândirea apartamentului nu poate fi apreciată ca fiind fondată, câtă vreme în nici unul dintre actele de procedură întocmite în apel nu se concluzionează astfel.
Curtea apreciază sub acest aspect că împrejurarea că în apel s-a administrat această probă trebuie analizată pe de o parte, în raport de criticile concrete formulate în apel și imperativul ca masurile dispuse să nu echivaleze cu o antepronunțare, iar pe de altă parte, prin raportare la faptul că apelul este o cale de atac devolutivă ce declanșează o nouă judecată în fond, atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire la problemele de drept deduse judecății, în conformitate cu prevederile art. 295 Cod procedură civilă.
Câtă vreme, în apel, a făcut obiect de critica modul de evaluare și apreciere a probelor de către prima instanța, sub aspectul contribuției apelantului la dobândirea bunului imobil anterior menționat și greșita soluționare a cererii de partaj formulata de pârâtul reclamant, nu se poate imputa instanței de apel faptul că în faza efectuării cercetării judecătorești în aceasta cale de atac devolutivă, a dispus completarea probatoriului administrat în prima faza procesuală, inclusiv sub aspectul valorii acestui bun, în raport de prevederile înscrise în art. 297 din Codul d e procedură civilă, instanța de apel având obligația de a proceda ea însăși la rejudecarea cauzei.
Așa fiind, simpla împrejurare că în apel s-au încuviințat și administrat probatorii impuse de soluționarea cererii deduse judecații de apelant - de partaj de bunuri comune, sub aspectul stabilirii valorii de circulație a bunului imobil, nu putea fi de natură să aibă consecințe de natura celor pretinse de recurent, în ceea ce privește analiza temeiniciei celorlalte cereri deduse judecații, inclusiv în aceasta faza procesuală, cum ar fi cea formulată de reclamanta pârâta vizând contribuția sa exclusiva la dobândirea imobilului evaluat (operațiunea de încuviințare și administrare a probelor, fiind prealabilă celei de analiză și interpretare a acestora de către instanța, ce țin de însăși soluționarea în fond a cauzei iar în cazul de față, analiza expertizei și evaluarea acesteia neputând fi decât condiționata și subordonată soluționării favorabile a criticilor apelantului relative la caracterul de bun propriu/comun al apartamentului pe care apelantul îl solicitase a fi partajat).
Așa fiind, curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 Codul d e procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, din expunerea de motive rezultând cu evidență structurarea lipsită de contradicții a argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelantul reclamant.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
C de-al nouălea motiv de recurs, reglementat de art. 304 din Codul d procedură civilă, se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prin concept, motivul de recurs nu include și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
Verificând conținutul concret al cererii de recurs cu care a fost sesizată, curtea constată că prin criticile formulate, recurentul nu face decât să prezinte nemulțumirile sale referitoare la modul de apreciere și interpretare a probatoriului de către instanța de apel, r, critica recurentului relativă la modul în care instanța de apel a interpretat și apreciat valoarea probatorie a mijloacelor de dovada administrate în cauză, nu poate face obiectul analizei, în cadrul acestui motiv de recurs.
În acest sens, curtea retine că anterior modificării prevederilor art. 304 Codul d e procedură civilă, prin dispozițiile legii nr. 219/2005, acest text de lege consacra în art. 304 pct. 10 și 11 posibilitatea modificării unei hotărâri judecătorești dacă se constata că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau daca hotărârea se întemeia pe o greșeala de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor. Prevederile art. 304 pct. 10 și 11 au fost însă abrogate în mod expres prin prevederile cuprinse în art. 1 pct. 49 din legea nr. 219/2005 și respectiv în art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobata prin legea nr. 219/2005.
Raportând aceste considerații la cel de-al doilea motiv de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea constata că aceste critici legate de modul de apreciere și evaluare a probelor administrate în cele doua faze procesuale anterioare devolutive, nu pot face obiectul analizei instanței de control judiciar, neputând fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că invocarea acestuia s-a făcut în mod formal, recurentul neindicând nici un act din cele deduse judecății, al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic să fi fost denaturat prin interpretare greșită de către instanță.
Față de aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 315.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat, inclusiv în ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecata formulată de această parte.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, față de soluția ce va fi pronunțată în recurs, reținând culpa procesuală a recurentului pârât reclamant, curtea va dispune obligarea acestuia din urmă către intimata reclamantă pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat achitat conform chitanței nr. 26/21.09.2009 - fila 45 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant -pârât, împotriva deciziei civile nr.138A/04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă )..
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
MARI - - - - -
Grefier,
- -
Red.
. /2ex./12.12.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 5. - Civ. -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Ioana Singh, Ionelia Drăgan
