Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 166
Ședința public din data de 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
Judector - - -
Judector - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în B,-,. 8, sector 3 împotriva deciziei civile nr. 439/23 sept. 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, a Încheierii interlocutorii din 8 nov. 2007și a sentinței civile nr. 61/10 ianuarie 2008 pronunțate de Judec toria Câmpina, pârâții domiciliat în P,-, - 1,.31, județul P, domiciliat în,-, județul P, domiciliat în B, B-dul. -, nr. 6,. 116,. 3, sector 4 împotriva deciziei civile nr. 439/23 sept. 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții prin procurator cu domiciliul în B, B-dul. -, nr. 6,. 116,.3, sector 4, domiciliat în, str. -,.34,.10, județul P, intervenientul, decedat pe parcursul procesului prin moștenitori, domiciliat în P,- B, etaj 10, județul P, domiciliat în P,-, județul
Cererea de recurs a reclamantului timbrat cu tax judiciar de timbru în cuantum de 25,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, cererea de recurs a pârâților, -, timbrat cu tax judiciar de timbru în cuantum de 100,00 lei conform chitanțelor iscale 4/2009,nr. -/2009,nr.-/2009,nr.-/2009,timbru judiciar de 0,30 lei, atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns recurentul-reclamant prin avocat, recurenții-pârâți, intimații-pârâți prin procurator, asistat de avocat substituind pe avocat potrivit împuternicirii avocațiale de substituire nr. 7/2009, lips fiind intimata-pârât -, intimații moștenitori ai intervenientului defunctului, respectiv și.
Procedura legal îndeplinit.
S- a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Avocat, avocat, procurator pentru intimata-pârât, recurenții, având pe rând cuvântul arat c alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act c alte cereri nu mai sunt de formulat, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul cu privire la recursul formulat de reclamantul arat c în motivele de recurs exist un numr de 15 precizri pe care le menține. Conform principiului relativitții hotrârii judectorești, sentințele pronunțate în cele dou dosare, respectiv 4221/2001 și 2360/2003 a cror atașare s-a solicitat dar instanța de fond nu a dispus-o, nu sunt opozabile reclamantului și pârâtei.
Cu privire la primul motiv de recurs, hotrârile instanței de fond și de apel, încheierea interlocutorie sunt nelegale, deoarece au admis doar în parte acțiunea de ieșire din indiviziune, reținând la masa de partaj doar ½ din suprafața de teren de 2000mp. Au fost administrate probe cu acte, depunându-se la dosar actul autentic de vânzare cumprare nr. 21288/20 sept. 1937 pentru suprafața de teren de 1500 mp, proba cu martori pentru întregul teren de 2000 mp în care se includea și suprafața de 500 mp primit ca zestre de ctre, proba cu interogatoriul tuturor pârâților, inclusiv a pârâtei care a dat rspunsuri contradictorii și proba cu expertiz topometric pentru care, inițial, s-au stabilit anumite obiective dar respinse implicit prin încheierea de ședinț din 29 martie 2007.
Susține aprtorul recurentului-reclamant c deși actul autentic de vânzare-cumprare nr. 21288/1937 menționeaz în cuprinsul su 1500 mp, la care se adaug 500 mp prin înzestrare, instanța de apel arat c" din nici un act al dosarului nu rezult c cei doi au avut în proprietate suprafața de 2000 mp".
Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au soluționat problema inopozabilitții faț de reclamantul și pârâta a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 140/1997 și a hotrârilor într-adevr irevocabile pronunțate în legtur cu succesiunea defunctului.
În acest sens, instanța de apel a fcut o afirmație " nucitoare" și anume: " prin urmare a fost statuat cu autoritate de lucru judecat c acest certificat de moștenitor - nr. 140/1997 este valabil". Atât instanța de fond cât și instanța de apel insist într-o interpretare nesusținut de probe a deciziei nr. 212/1951 depus chiar de reclamantul, care face trimitere la sentința nr. 340/1950 a Tribunalului Prahova, secția a IV a, neprezentat de nimeni. Simpla sentinț, fie ea și irevocabil, fr atașarea și a schiței de plan a expertului, despre care se arat în prima fil a deciziei nr. 212/1951, nu poate conduce la concluziile instanței de fond, însușite și de tribunal.
Solicit admiterea recursului reclamantului cu consecința reținerii la partaj a întregului teren, casarea hotrârilor și trimiterea cauzei la instanța de fond sau instanța de apel pentru efectuarea unei expertize topometrice prin care s se identifice întreaga suprafaț de 2000 mp.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, susține avocat c hotrârile instanțelor sunt nelegale deoarece au respins obiecțiunile formulate de reclamant la expertize. S-a fcut chiar o mențiunea stupefiant și anume" în speța de faț a fost efectuat expertiza topometric de ctre expert - expertiz la care apelanții nu au formulat obiecțiuni". Este evident c instanța de apel nu a lecturat nici motivul unu de apel și nici punctul referitor la " completarea probelor".
Inițial, instanța de fond dispusese identificarea întregului teren de 2000 mp, poziționarea pe schița de plan a terenului aflat la pct. " Acas" cu identificarea vecintților menționate în actele depuse de prți. Cu aceeași ocazie, reclamantul a artat c expertul depusese o schiț de plan" copiat" dup o alt lucrare. La acel moment nu aveau ce cuta în schiț trei loturi atribuite pârâților ca moștenitori ai defunctului. În cauz se discuta exclusiv succesiunea soților și.
Solicit admiterea recursului, casarea hotrârilor și trimiterea cauzei la instanța de fond sau apel pentru a se dispune efectuarea unei expertize topometrice prin care s se identifice întregul teren de 2000 mp, cu poziționarea suprafeței de 1500 mp ce a fcut obiectul actului de vânzae cumprare nr. 21288/1937, cu poziționarea diferenței de 500 mp aparținând inițial tatlui, respectiv și ulterior lui, menționați-primul în tranzacția din 6 iunie 1933, iar cel de-al doilea în actul de vânzare-cumprare.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs și în acest caz hotrârile instanțelor sunt nelegale deoarece au dat eficienț certificatului de moștenitor nr. 140/1 iulie 1997, supliment la certificatul de moștenitor nr. 790/1978, ambele privindu-l pe defunctul, autorul pârâților -, și.
Admiterea în parte a acțiunii promovate de reclamant s-a datorat faptului c, potrivit celor dou instanțe, restul de teren de 1000 mp a aparținut defunctului, autorul pârâților " ", crora le-ar fi transmis acest teren pe cale succesoral, așa cum rezult din certificatul de moștenitor nr. 140/1997.
Susține avocat c acel certificat este nul absolut. El este emis în completarea certificatului nr. 790/1978 și este nul de drept. Aceast nulitate este dat de faptul c nu a putut s-l moșteneasc pe tatl su decedat la 2 aprilie 1962. Așa cum rezult din certificatul de moștenitor nr. 408/25 septembrie 1962, emis de pe urma decesului lui, trei din fiii acestuia, printre care și au dat declarații de renunțare la succesiunea acestuia.
Solicit admiterea recursului, modificarea hotrârilor celor dou instanțe în sensul reținerii la masa de partaj a întregului teren de 2000 mp. Fr cheltuieli de judecat.
Recurenta-pârât având cuvântul arat c înțelege s conteste cel de-al doilea certificat de moștenitor. Este de acord cu cele susținute de avocat, sens în care solicit admiterea recursului declarat de reclamant și cel formulat de subsemnata.
Recurentul-pârât în nume propriu și în calitate de procurator pentru intimata-pârât având cuvântul arat c cel de al doilea certificat de moștenitor l-au fabricat recurenții-pârâți și se regret c au fcut acest lucru, practic acest certificat a fost emis pentru c aveau nevoie de niște autorizații de construcții. Este de acord cu admiterea recursului declarat de reclamant și cu cel declarat de pârâți.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârât solicit respingerea recursurilor ca nefondate. Cu cheltuieli de judecat.
Urmeaz a se observa c motivele de recurs sunt de fapt o reiterare a motivelor de apel. și sunt frați, iar pârâta - este mama lor, iar defunctul a fost tatl lor. Pe terenul moștenit de la., intimata-pârât și pârâtul-recurent au edificat o locuinț compus din parter și etaj, autorizația fiind eliberat pe numele fratelui, îns contribuția lor a fost egal. Prin sentința civil nr. 1251/3 iunie 2004 a Judec toriei Câmpinas -a stabilit în mod irevocabil c acest imobil a fost edificat în cote egale de cei doi frați " pe terenul moștenit de la tatl lor", astfel c prin hotrâre s-a dispus și partajarea averii rmase de pe urma defunctului. Având în vedere c a dorit ca dup edificarea construcției s rmân cu tot acest imobil, i-a dat afar pe și pe soțul acesteia, iar pe mama lor a atras-o de partea lui.
Prin încheierea interlocutorie din dosarul nr. 4221/2001 al Judec toriei Câmpinas -a stabilit definitiv și irevocabil c și soțul ei sunt coproprietari în cot de ½ asupra imobilului. a început s promoveze diverse procese prin care s încerce a anula efectul hotrârii. Printre aceste acțiuni a fost și cea prin care a solicitat anularea certificatului de moștenitor emis la dezbaterea succesiunii tatlui lor.
Motivele de recurs sunt neîntemeiate. În primul rând, urmeaz a se avea în vedere c în masa succesoral rmas de pe urma defuncților și nu se poate reține decât suprafața de 1000mp teren deoarece așa cum rezult din actele dosarului defuncții au avut calitatea de membrii P, astfel c în baza Statutului CAP, aceștia nu puteau s dețin în proprietate decât suprafața de 250 mp teren construcții, restul terenului trecând prin efectul legii în patrimoniul În consecinț pentru a se putea solicita partajarea terenului era necesar depunerea titlului de proprietate obținut în baza legii fondului funciar pentru întreaga suprafaț solicitat a se reține la masa de partaj.
Titlul de proprietate nr. 1221/14 febr. 2007 nu a fost eliberat decât pentru suprafețele de 650 mp și 352 mp din terenul în litigiu identificat în titlu ca fcând parte din T 14, P 559/1 ȘI 558/1, rezultând astfel suprafața total de 1002 mp, pentru care se prezint titlu.
Pe fondul problemei, avocat arat c susținerile reclamantului-recurent sunt neîntemeiate. Așa cum rezult din actele referitoare la terenul ce se solicit a se partaja, acesta se afla pe dou proprietți, suprafața de 1000 mp fiind situat în,-, iar cealalt suprafaț de 1000 mp se afla în,-.
În certificatul de moștenitor nr. 555/1976 emis la dezbaterea succesiunii defunctei se menționeaz ca fcând parte din masa succesoral numai cota de ½ din imobilul construcție, cu precizarea c în privința terenului acesta a intrat sub incidența Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, precum și a Statului În aceast situație este evident c recurentul-reclamant nu poate solicita partajarea terenului fr a prezenta în cauz un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.
Totodat urmeaz a se vedea și concluziile raportului de expertiz întocmit de expert topo, care analizând actele de proprietate concluzioneaz tot în sensul c a deținut suprafața de 1000 mp teren și suprafața de 1000 mp, expertiz faț de care reclamantul nu a formulat obiecțiuni.
Nu se impune efectuarea unei noi expertize topometrice. Prin decizia civil nr. 212/1951 pronunțat de Curtea B în dosarul nr. 1182/1950, hotrâre în care se precizeaz c prin sentința nr. 340/1950 a Tribunalului Prahova secția IV fiecare dintre prți, respectiv și - ( fost ) primesc " câte o suprafaț de 1105 mp.
În ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs urmeaz a se înltura afirmațiile recurentului-reclamant potrivit crora " hotrârile instanțelor sunt nelegale deoarece au dat eficienț certificatului de moștenitor nr. 140/1 iulie 1997, supliment la certificatul de moștenitor nr. 790/1978, ambele privindu-l pe " întrucât aceast afirmație a mai fost fcut și în cadrul acțiunii în anulare a acestui certificat, acțiune respins irevocabil prin sentința civil nr. 1268/2004 a Judec toriei Câmpina.
În decizia Tribunalului Prahova se face referire ca o aprare pentru netemeinicie nu o autoritate de lucru judecat.
Solicit respingerea recursurilor ca nefondate. Cu cheltuieli de judecat. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat având cuvântul solicit admiterea recursului declarat de pârâții, - și faț de împrejurarea c privesc aceleași aspecte ca și recursul formulat de reclamantul.
CURTEA:
Prin cererea înregistrata la Judec toria Câmpina sub nr- reclamantul a chemat in judecata pe paratii, -, si pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna iesirea din indiviziune in contradictoriu cu primele doua parate asupra succesiunii autorilor lor decedata la 30.05.1976 si decedat la 12.06.1980,sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.284/7.03.2006 la BNP - si sa se constate inexistenta drepturilor de proprietate ale paratilor si asupra terenului in suprafața de cca. 2000. (1000 + 1000) ce face obiectul primului capt de cerere, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a artat ca referitor la terenul ce face obiectul prezentei cauze au mai avut loc procese la care, el, ca si parata nu au participat, respectivele litigii ce au fcut obiectul dosarelor 4221/2001 si 2360/2003 ale Judecatoriei Campina fiind inițiate intr-o prima etapa de ctre pârații si care au prezentat o situatie diferita decat cea reala referitoare la statutul juridic al terenului in sensul ca au aratat ca acesta ar fi provenit de la familia - a soțului pârâtei - si nu de la familia - autorul aceleiasi parate.
Reclamantul a mai aratat ca pentru motive pe care nu le-a inteles, fiul lui -,sora lor impreuna cu, fiica ei a determinat-o pe cea dintâi sa solicite un certificat de mostenitor suplimentar nr.140/1.07.1997 in care se mentioneaza ca terenul de 1000. ar fi fost dobandit de catre de la tatal sau in anul 1945 fara act scris, el facand parte din masa succesorala a acestuia retinuta in certificatul de mostenitor nr.790/13.10.1978 pentru ca ulterior dupa ce partile nu s-au mai inteles, sa se incerce, insa fara succes, anularea acestui supliment al certificatului de mostenitor.
S-a mai mentionat de catre reclamant ca mostenitorii defunctilor lor autori sunt alaturi de el si paratele si -, la masa succesorala ramasa de pe urma acestora urmand a se retine terenul in suprafata de 2000. - 500. prirmit ca zestre de de la tatal ei, si 1500m.p. dobandit de ea si sotul ei prin act autentic in timpul casatoriei lor, urmand a se stabili diferentiat cotele indivize in raport cu acceptarea de catre fiecare a succesiunilor cu precizarea ca cele doua certificate de mostenitor -nr.555/17.06.1976 si 132/31.01.1992 mentin cote eronate influentate si de catre regimul juridic al terenurilor stabilite prin legile 58 si 59/1974 si Statutul CAP de la acea data,terenul fiind restituit in baza I8/1991 asa cum rezulta si din procesul verbal de punere in posesie nr.8003/24.11.1998.
Reclamantul a precizat c,constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare dintre - si are ca punct de plecare vanzarea lucrului altuia -terenul apartinand autorilor lor- si lipsa unei cauze licite, ultimul capat de cerere din actiune fiind motivat pe imprejurarea potrivit cu care paratii si nu au vocatie succesorala la succesiunea autorilor lor si, singura cu vocatie in afara de reclamant si parata, fiind parata -.
În temeiul art. 115- 119 Cod pr. civ. parata a formulat intampinarea - cerere reconventionala, prin care a aratat ca pe terenul mostenit de la tatal lor, impreuna cu paratul a edificat o locuinta compusa din parter si etaj, prin sentinta civila nr. 1251/03.06.2004 a Judecatoriei Campina stabilindu-se definitiv si irevocabil ca aceasta casa a fost edificata in cote egale de catre el, fratii, pe terenul mostenit de la tatal lor, prin aceeasi hotarare dispunandu-se si partajarea averii ramase de pe urma acestuia.
Parata a mai aratat ca pentru a incerca sa anuleze efectul incheierii interlocutorii pronuntate in dosarul nr.4221/2001 solutionat prin sentinta mai sus amintita, paratul a inceput sa promoveze diverse procese printre care si actiunea prin care a solicitat anularea certificatului de mostenitor emis la dezbaterea succesiunii tatalui lor, invocand aceleasi motive ca si in prezenta cauza, prin sentinta civila nr. 1268/2004 stabilindu-se insa definitiv si irevocabil ca terenul in litigiu a apartinut defunctului, situatie in care fratele sau 1-a determinat pe unchiul lor sa promoveze prezenta actiune in speranta ca astfel va reusi sa ajunga in situatia de a revizui hotararea prin care s-a constatat dreptul sau de proprietate asupra casei.
S-a precizat de catre parata ca este inadmisibil capatul de cerere din actiune prin care reclamantul a solicitat a se constata inexistenta dreptului sau de proprietate si al fratelui sau asupra terenului mostenit de la tatal lor, actiunea in constatare neputand fi promovata atunci cand exista calea actiunii in realizare, sens in care invoca exceptia inadmisibilitatii acestuia.
Pe fondul cauzei parata a aratat ca asa cum rezulta din actele referitoare la terenul ce se solicita a se partaja acesta se afla pe doua proprietati, suprafata de 1000. fiind situata in,- -acest teren facand parte din masa succesorala ramasa de pe urma defunctilor tefanica si, iar cealalta suprafata de 1000. se afla in,-, judetul P -acest teren facand parte din masa succesorala a defunctului iar toate inscrisurile prezentate de reclamant in sustinerea actiunii introductiva se refera la terenul situat in orașul,-.
S-a mai aratat de catre parata ca intrucat certificatul de mostenitor nr.555/1976 emis la dezbaterea succesiunii defunctei se mentioneaza ca facand parte din masa succesorala numai cota din imobilul constructie cu precizarea ca in privinta terenului acesta a intrat sub incidenta legilor 58 si 59/1974 precum si a Statutului CAP, reclamantul nu poate solicita partajarea terenului fara a prezenta in cauza un titlu de proprietate emis in baza Legii 18/1991, reclamanta precizand ca si in certificatul de mostenitor nr. 132/1992 emis la dezbaterea succesiunii defunctului tefanica se precizeaza ca, masa succesorala ramasa de pe urma acestuia se compune din cota de 7/16 din terenul loc de casa in suprafata de 1000. ceea ce reprezinta inca o confirmare a sustinerilor sale in sensul ca restul terenului pana la suprafata de 2000. ce se solicita a se partaja a apartinut tatalui sau si nu parintilor reclamantului.
Pe calea cererii reconventionale, in subsidiar, in situatia in care se va stabili ca terenul in suprafata de 1000. situat in,-, ce a facut obiectul partajului prin sentinta civila nr. 1251/2004, ar face parte din masa succesorala a defunctului, parata a solicitat sa se constituie un drept de superficie pentru terenul aferent constructiei pe care a edificat-o alaturi de fratele sau, pe acest teren.
În temeiul art. 115 -119 Cod pr. civ. parata a depus la dosar intampinare - cerere reconventionala prin care a aratat ca terenul in suprafata de 2000. situat in orașul, str.-, la nr.390 si respectiv 392 fost initial un singur trup si a provenit partial de la bunicul lor si partial de la parintii lor tefanica si, autorii.lui neavand niciodata teren in acest punct.
Parata a mai aratat ca s-a ajuns la situatia existenta in prezent profitandu-se de doua imprejurari conjuncturale, respectiv impartirea folosintei terenului de 2000. in doua parcele si cooperativizarea uneia dintre ele, care a creat impresia ca este vorba de doua proprietati distincte avand surse de dobandire diferite.
Pe calea cererii reconventionale parata solicitat modificarea cotelor ce le revin din intreaga suprafata de teren de 2000. urmand ca instanta sa inlature cotele din cele doua certificate de mostenitor ale parintilor lor care au fost influentate de vechea situatie juridica a terenurilor stabilita de Legile nr.58 si 59/1974 precum si de Statutul CAP.
La data de 24.11.2006 a fost depusa la dosar o cerere de interventie in interes propriu si in interesul paratei de catre numitul prin care acesta a mentionat ca sustine alaturi de sotia sa cererea reconventionala formulata de aceasta, ca o aparare subsidiara, intervenientul solicitand la randul sau in situatia in care se va aprecia ca terenul in litigiu face parte din succesiunea autorilor reclamantului, constituirea dreptului de superficie pentru suprafata aferenta partii din casa ce le-a fost atribuita in urma iesirii din indiviziune, casa care a fost edificata in timpul casatoriei lor, cerere incuviintata in principiu de instanta,la termenul din 29.03.2007.
de cererea reconventionala depusa de parata parata a formulat intampinare prin care a aratat ca sustinerea acesteia conform careia parintii au detinut suprafata de 2000. din care 1000. le-a ramas in proprietate si 1000. a fost cooperativizata este fara nici un suport legal avand in vedere ca intrarea in CAP se facea cu toate terenurile detinute de membrii cooperatori, acestora ramanandu-le în proprietate numai suprafata de 250. teren aferent casei, Iar in cazul in care parata solicita a se partaja un teren despre care afirma ca a fost in patrimoniul CAP este necesar sa se depuna la dosar titlul de proprietate prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra respectivului teren.
La termenul din 29.03.2007 instanta apreciind ca pentru pronuntarea asupra exceptiilor invocate de parata prin intampinarea depusa la dosar este necesara administrarea de probe, a dispus unirea acestora cu fondul.
Dup administrarea probatoriilor, la data de 8 nov.2007 instanta de fond a pronuntat incheierea interlocutorie prin care a admis in parte actiunea civila si in parte cererea reconventionala formulata de parata si a constatat deschise succesiunile defunctilor tefanica, decedata la 30.05.1976 si decedat la 12.06.1980,ambii cu ultimul domiciliu in or. masa succesorala ramasa de pe urma acestora, precum si mostenitorii si cotele acestora.
Prin aceeasi incheiere s-a respins exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere din actiune privind iesirea din indiviziune asupra terenului in suprafata de 2000 mp. situat in - +392 jud.P invocata de parata.
Totodata s-a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere din actiune privind constatarea inexistentei drepturilor de proprietate ale paratilor si - asupra terenului in suprafata de 2000 mp. invocata de aceasta din urma parata si pe cale de consecinta s-a respins acest capat de cerere, ca inadmisibil.
De asemenea s-a respins capatul de cerere din actiune privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.284/7.03.2006 la. -, ca neintemeiat, fiind respinse ca ramase fara obiect cererea reconventionala formulata de parata - si cererea de interventie in interes propriu si in interesul aceste parate formulata de intervenientul.
Prin sentinta civila nr. 61/10.01.2008 s- dispus respingerea exceptiei inadmisibilitatii capatului de cerere din actiune privind iesirea din indiviziune asupra terenului in suprafata de 2000. situat in,-+392, jud.
S-a admis in parte actiunea si in parte cererea reconventionala, precum si exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere din actiunea privind constatarea inexistentei dreptului de proprietate al paratilor, asupra terenului in suprafata de 2000 mp.
S-au respins capatul de cerere din actiune privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.284/7.03.2006 la BNP, ca neintemeia si cererea reconventionala formulata de parata,precum si cererea de interventie in interes propriu si in interesul acestei parate, formulata de intervenientul, ca ramase fara obiect.
S-a dispus iesirea din indiviziune a reclamantului si paratelor - si conf. variantei I din expertiza topometrica lotizare
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond retinut ca varianta din expertiza topometrica lotizare a fost solicitata de toti mostenitorii defunctilor.
Impotriva incheierii interlocutorii din 08.11.2007 si a sentintei civile nr. 61/10.01.2008, au declarat apel paratii, reclamantul si parata, criticand-o pentru motive de nelegalalitate si netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanții apelantii parati - si, au artat c incheierea si sentinta nu au fcut o judecat corect pentru ca a partajat doar ½ din terenul care a apartinut parintilor si respectiv bunicilor din partea mamei, si -zisa.
A mai precizat apelanta - ca sotul sau nu a avut teren din partea socrului sau la punctul unde au locuit dupa casatorie, respectiv la parintii si - zisa, acestia din urma au avut la punctul Acasa 2000 mp. teren din care 500 mp. primiti ca zestre de mama sa de la bunicul sau si 1500 mp. cumparati de parinti prin actul nr. -/1937, tatal sau impartind acest teren in 2 parti egale 1000 mp. pentru aceasta si sotul sau si 1000 mp. pentru - mama sa, impartire care s-a facut numai din punct de vedere al folosintei, nefiind incheiat nici un act.
Apelantii au susținut ca la data colectivizarii terenul folosit de acestia nu a intrat in CAP, deoarece sotul sau era muncitor, insa terenul stapanit de parinti, respectiv cei 1000 mp. care i-au fost retrocedati apelantei -- surorii si fratelui sau au intrat in CAP.
Certificatul de mostenitor nr. 140/1997 nu este real, dar actiunea prin care a cerut anularea lui s-a respins deoarece nu a fost facuta in termen.
Apelantul a menționat ca împreuna cu mama sa au dorit sa se anuleze certificatul de mostenitor dat de pe urma decesului tatalui sau, deoarece si-au dat seama ca au gresit de rudele lor si care au aflat tarziu despre includerea terenului in mostenirea sotului si respectiv tatalui sau, anularea certificatului suplimentar nefiind posibila, deoarece au trecut mai mult de 3 ani de la eliberarea lui.
Realitatea cu privire la terenul in cauza, arata apelantii este cea aratata in acest proces si nu in certificatul de mostenitor suplimentar, desi atat acesta cat si mama sa l-au semnat, situatia cu privire la teren rezultand din documentele de la Arhivele Nationale in care se arata ca cele doua famili si, incepand cu anul 1948 locuiau in aceeasi gospodarie care se afla la nr. 308.
Au solicitat apelantii admiterea apelului, schimbarea incheierii si a sentintei apelate, in sensul de a se include la partaj intregul teren de 2000 mp.
Împotriva acelelorași hotrâri a declarat apel și pîrîta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii sale de apel apelanta parata a artat c niciodata parintii cumnatului sau si nici acesta nu au avut teren langa parintii, sotii si, cei 1000 mp. facand parte din terenul de 2000 mp. pe care l-au avut mama si respectiv tatal sau.
Martorii audiati in cauza, au artat ca intregul teren de 2000 mp. a fost un singur trup pe care se aflau cele doua case batranesti, foarte vechi si care au apartinut parintilor.
Împotriva acelorași hotrâri a declarat apel și reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii sale de apel apelantul reclamant a artat ca in mod gresit instanta de fond nu a retinut la masa de partaj intregul teren de 2000 mp. ce a apartinut defunctilor si, argumentatia instantei bazandu.-se pe un fals- certificatul de mostenitor nr. 140/01.07.1997 in care se retine ca cei 1000 mp. reprezentand ½ din terenul de 2000 mp. ce a apartinut sotilor au fost dobanditi de autorul paratilor in 1945 prin vanzare cumparare de la parintii fara act scris.
A mai precizat apelantul - reclamant ca toate partile din prezentul dosar in afara paratei arata ca certificatul de mostenitor mentionat mai sus constituie un fals si ca niciodata autorii lor nu au avut teren in acest punct.
A susținut apalantul- reclamant ca in incheierea de sedinta din data de 29.03.2007 s-a stabilit ca obiectiv pentru expertiza topometrica identificare a intregului teren de 2000 mp., instanta de fond limitand identificarea cu privire la apartenenta numai dupa inregistrarile terenului in registrul agricol - act infiintat in regimul comunist, nu si anterior acestor inregistrari, respectiv de la dobandirea lui prin actul de vanzare- cumparare nr. 21288/20.09.1937.
Totodata prin aceasta încheiere s-a dispus ca identificarea s se faca pentru intregul teren de 2000 mp. avand in vedere si actele depuse la dosar de prți arat apelantul - reclamant, iar expertul desemnat a efectuat o lucrare superficiala, copiind schita de plan aferenta dosarelor anterioare, inclusiv cu indicarea loturilor 1-2-3 - expertiza din 21.06.2007 pentru, si -, mostenitori ai defunctului, despre a carui succesiune nu se discuta in prezentul dosar.
Apelantul reclamant a susținut ca este necesar sa se identifice terenul de 1500 mp. dobandit de autorii partilor prin actul nr. 21288/20.09.1937, deoarece acest teren fcea parte din terenul de 2000 mp. cerut la partaj prin actiunea introductiva.
Din aceasta incheiere rezulta ca instanta de fond si-a incalcat propria dispozitie mentionata in incheierea din 29.03.2007, in care a stabilit ca expertul sa identifice terenul de 2000 mp. in care se includeau si cei 1500 mp. dobanditi prin actul autentic nr.21288/1937.
Apelantul reclamant a menționat ca instanta de fond in mod gresit a admis in parte actiunea, dispunand partajarea numai a ½ din terenul solicitat la partaj, respectiv cel care constituie obiectul titlului de proprietate 1221/14.02.2007 in suprafata de 1000 mp.
Instanta de fond arata apelantul- reclamant nu a sesizat ca certificatul ce mostenitor nr. 790/13.10.1978 este nul partial deoarece nu a putut sa-l mosteneasca pe tatal sau, intrucat a renuntat la succesiunea celui din urma prin declaratia autentica nr. 93/1962 dupa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 408/25.09.1962.
Certificatul de mostenitor nr. 555/06.09.1976 emis dupa decesul autoarei reclamantul, nu se refera la intreaga suprafata de teren arata apelantul ci la o parte din ¾ din terenul aferent dar se mentioneaza ca acesta a fost dobandit prin cumparare in timpul casatoriei, iar titlul de proprietate nr. 1221/14.02.2007 se refera exclusiv la autorul reclamantului si al paratelor si -, adica defunctul.
Instanta de fond a dat o interpretare nesustinuta de probe a deciziei nr. 212/1951 care face trimitere la Sentinta nr. 340/1950 a Tribunalului Prahova - Sectia a IV, inlaturand si depozitiile martorilor care fiind in varsta cunosc situatia terenului dobandit de reclamant de la parintii s depozitii ce se coroboreaza cu actul de vanzare nr. 21288/1937, cu raspunsul la interogatoriu al paratilor si, cu plansele fotografice.
Din actele eliberate de Directia Arhivelor Nationale, mentioneaza apelantul, rezulta inexistenta vreunei proprietati a familiei alaturate familiei.
Prin decizia civil nr. 439/23 sept. 2008 Tribunalul Prahova a respins apelurile declarate de apelantul reclamant și apelantii - pârâții, -prin procurator, împotriva încheierii interlocutorii din 08.11.2007 si a sentinței civile nr.61/10.01.2008 pronunțate de Judec toria Câmpina în contradictoriu cu intimata pârât si intervenientul, ca nefondate.
A respins cererea de completare probatoriilor formulata de apelantul reclamant ca neîntemeiat. Au fost obligați apelanții in solidar la 1000 lei cheltuieli de judecata catre intimata.
Pentru a pronunța aceast decizie, tribunalul a reținut c, la instanța de fond au fost administrate probatorii suficiente,in apel putând fi dispuse probe noi dac necesitatea acestora reiese din dezbateri.
În speța de fața a fost efectuat expertiza tehnic topografic de catre expert -expertiz la care apelanții nu au formulat obiecțiuni.
Cu privire la apelurile formulat de catre apelantul reclamant,apelanta pârt și apelanții pârâți, si - care in esența conțin critici comune tribunalul a constat c sunt nefondate.
Critica apelantului reclamant cu privire la faptul c instanța de fond nu a reținut la masa de partaj suprafața de teren de 2000 mp ce ar fi aparținut defuncților și și c argumentația instanței se bazeaza pe un fals -certificatul de moștenitor nr. 140/01.07.1997 este neîntemeiat întrucât din nici un act al dosarului nu rezult ca cei doi au avut în proprietate suprafața de teren de 2000 mp.
Din înscrisurile depuse la dosar,rspunsurile la interogator și depozițiile martorilor nu rezult c defuncții și au avut în proprietate suprafața de teren de 2000 mp.
Referitor la certificatul de moștenitor nr. 140/1997 -despre care apelantul reclamant susține c este fals,tribunalul constat c prin sentința civil nr. 1268/8.06.2004 a Judec toriei Câmpina,definitiv și irevocabil s-au respins ca neîntemeiate acțiunile conexe prin care s-a solicitat constatarea nulitții absolute a certificatului de moștenitor nr. 140/1997.
Prin urmare a fost statuat cu autoritate de lucru judecat c acest certificat de moștenitor este valabil.
De asemenea apelantul la interogatoriul luat de intimata pârât recunoaște ca a semnat la rubrica declarant in anexa de deschidere a procedurii succesorale notariale privind succesiunea defunctului despre care se susține c a aparținut tatlui s
Totodat din certificatul de moștenitor nr. 132/31.01.1992 rezult c masa succesoral rmas de pe urma defunctului se compune din cota de 7/16 din suprafața de 1000 mp teren și cas.
Nu rezult din nici un înscris depus la dosar c defuncții și au avut în proprietate cei 2000 mp.
De altfel a fost statuat definitiv și irevocabil c defunctul a avut în proprietate terenul de 1000 mp.
Susținerea în sensul c expertul a efectuat o lucrare superficial copiind schița de plan aferent dosarelor anterioare este nejustificat întrucât în expertiza tehnic efectuat la fond varianta I a fost solicitat de toate prțile.
Expertul in expertiza topometric efectuat a avut în vedere terenurile astfel cum rezult din actele dosarului redând totodat modul cum sunt ele posedate de parți in prezent.
Referitor la declarațiile martorilor și,tribunalul a constatat c acestea nu se coroboreaz cu celelalte probe administrate în cauz.
De altfel la momentul edificrii construcției de catre și nu a existat nici o opoziție din partea celorlalți.
Susținerea apelanților pârâți și în sensul c terenul de 1000 mp nu a intrat în CAP ci numai terenul stpânit de prinți este nejustificat fiind contrazis de înscrisurile depuse la dosarul de fond.
Astfel în adresa nr. 8089/ 6.01.2001 emis de Primria orașului rezult c pân în anul 1968 proprietatea lui era la nr. 407 iar a lui la nr. 408.În anul 1968 comuna s-a unit cu orașul rezultând o singur unitate administrativ,din acel an cele dou proprietați figureaz pe- si respectiv nr. 392.
Dup anul 1948 cele dou proprietți figureaz la nr. 390 respectiv 392,așadar numere diferite.
Din copia extras emis de Arhivele Naționale rezult c a avut în proprietate suprafața de teren de 1000 mp
Din înscrisurile emise de Arhivele Naționale reies cu totul alte suprafețe de teren decât cele menționate de apelanți în apelurile formulate.
Deși în actul de vânzare încheiat în anul 1937 figureaz ca defunctul a cumparat suprafața de teren de 1500 mp nu rezult ce s-a întâmplat ulterior cu terenul.Mai mult prin decizia civil nr. 212 din 1951 pronunțat de Curtea de Apel Bucure ști în dosarul nr. 1182 /1950 se menționeaz c prin sentința nr. 340/1950 a Tribunalului Bucure ști secția IV fiecare dintre prți, și - ,fost primesc câte o suprafaț de 1.105 mp.
Așadar rezult c nu avut în proprietate suprafața de teren de 2000 mp.Nici un act al dosarului nu atest acest lucru. De altfel titlul de proprietate eliberat pe numele apelanților, si atesta c defunctul a avut în proprietate terenul de 3 ha și 9138 mp.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurentul a artat c hotrârile instanței de fond și de apel sunt nelegale deoarece au admis doar în parte cererea de ieșire din indiviziune reținând la masa de partaj doar ½ din suprafața de 2000 mp.
Astfel, pentru a face dovada c în patrimoniul soților și a existat întreg terenul de 2000 mp a fost administrat un probatoriu complex, cu acte, martori, interogatorii și expertize.
În mod surprinztor, ca manier de abordare, tribunalul a interpretat unele probe împotriva conținutului și efectelor lor sau a trecut sub tcere altele care demonstrau evidența.
Așa fiind, deși în actul autentic de vânzare cumprare nr. 21288/20.09.1937 se menționeaz 1500 mp la care se adaug 500 mp prin înzestrare, tribunalul reține c din nici un act nu rezult c cei doi au avut în proprietate suprafața de 2000 mp.
Pe de alt parte nici instanța de fond, nici instanța de apel nu a soluționat problema inopozabilitții faț de reclamant și pârâta a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 140/1997 și a hotrârilor pronunțate în legtura cu moștenirea lui.
A mai precizat recurentul c hotrârile sunt nelegale și pentru c au fost respinse obiecțiunile la expertiza formulate de reclamant la termenul din data de 20.09.2007, cu înclcarea dreptului la aprare.
Cu privire la acest aspect instanța de apel a reținut c apelanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiz, deși acestea au fost formulate, iar instanța de fond dup ce admisese obiectivele solicitate prin încheierea din 29.03.2007, le-a respins implicit prin respingerea respectivelor obiecțiuni.
Totodat, admiterea de form a obiecțiunilor s-a rezumat la obligarea expertului de a-și spune punctul de vedere fr s se arate în ce sens cu privire la tranzacția din 06.06.1933, obiecție pe care nu a formulat-o nimeni.
Pe de alt parte, pentru a discuta de un proces echitabil era necesar ca instanța s dispun efectuarea ambelor variante solicitate de prți, astfel încât cu ocazia dezbaterilor s poat alege dintre acestea pe cea conturat mai bine de actele dosarului.
Recurentul a mai artat c hotrârile instanțelor sunt nelegale și pentru c au dat eficienț certificatului de moștenitor nr. 140/1997, supliment la certificatul de moștenitor nr. 790/1978 privindu-l pe defunctul, autorul pârâților -, și.
Astfel, admiterea în parte a acțiunii reclamantului s-a datorat faptului c potrivit celor dou instanțe restul de teren de 1000 mp a aparținut defunctului, autorul pârâților crora le-ar fi transmis acest teren pe cale succesoral așa cum rezult din certificatul de moștenitor nr. 140/1997.
Acesta este îns nul de drept întrucât nu putea s îl moșteneasc pe tatl acestuia la a crui succesiune renunțase și deși problema nulitții a fost invocat instanța a ignorat-o așa cum a fcut și cu alte aprri ale reclamantului.
Împotriva aceleiași decizii au declarat recurs și pârâții - și, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenții au artat c sunt soția supraviețuitoare, respectiv fiul defunctului.
Au mai precizat recurenții c dorind dorind s își edifice o construcție s-a adresat unui notar și a solicitat emiterea unui certificat suplimentar de pe urma tatlui su dar care nu este real întrucât acesta din urm nu a avut niciodat teren lâng bunicii materni, și.
De aceast împrejurare a profitat, care a declarat în mod mincinos c terenul ar fi fost cumprat de de la tatl su.
În realitate, de team de a nu fi preluat de CAP a hotrât ca - și soțul su s foloseasc J din terenul de 2000 mp și s locuiasc în cas, împrejurarea cunoscut și de.
Partajul fcut în baza certificatului de moștenitor nr. 140/1997 a constituit obstacolul în admiterea cererii reclamantului și pârâtei de partajare a întregului teren de 2000 mp.
Recurenții au mai artat c nici respingerea cererilor acestora ca doamnele judectoare s care au judecat partajul dintre aceștia moștenitori ai lui și în care se discuta despre o parte din teren nu sunt legale, magistrații dorind s își pstreze propria hotrâre.
Împotriva aceleiași hotrâri a declarat recurs și pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenta a artat c hotrârea tribunalului nu este legal întrucât nu s-a împrțit tot terenul din punctul acas pe care l-au avut prinții prților.
A mai precizat recurenta c respectivul teren a fost dobândit parte prin înzestrare de ctre mama sa, parte prin cumprare împreun cu tatl s
Intimata susține un neadevr atunci când arat c terenul a fost cumprat de de la fr act scris, acesta din urm neavând niciodat teren lâng prinții recurentei.
În realitate partea de teren a fost folosit de - împreun cu fiind dat în mod provizoriu de ctre prinți pentru a nu fi preluat de CAP.
Pe de alt parte nu s-a ținut cont de declarațiile lui - și care au artat c au greșit atunci când în fața notarului au indicat c terenul de 1000 mp ar fi aparținut lui.
Întrucât la data de 15.09.2008 a decedat intimatul intervenient așa cum rezult din copia certificatului de deces aflat la fila 26 dosar recurs la termenul de judecat din data de 03.02.2009 Curtea a dispus introducerea în cauz a moștenitorilor acestuia și.
Intimata a formulat și depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, analizând cererile de recurs prin prisma actelor și lucrrilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține urmtoarele:
Sub aspectul recursului declarat de reclamantul Curtea reține c acesta a investit inițial Judec toria Câmpina cu o cerere având mai multe petite și anume: ieșirea din indiviziune asupra succesiunii numiților, decedat la data de 30.05.1976 și, decedat la data de 12.06.1980, constatarea nulitții absolute a contractului de vânzare cumprare autentificat sub nr. 284/07.03.2006 de BNP - și constatarea inexistenței drepturilor de proprietate a doi dintre pârâți asupra terenului de circa 2000 mp ce fac obiectul primului capt de cerere, acțiune formulat în contradictoriu cu pârâții, -, și.
Așa cum s-a menționat în petitul acțiunii, în motivarea acesteia și s-a afirmat pe întreg parcursul procesului reclamantul a susținut în mod constant c de pe urma celor doi autori au rmas mai multe bunuri printre care și un teren în suprafaț de 2000 mp.
Aceiași poziție procesual a avut-o și pârâta care prin întâmpinarea -cerere reconvențional depus la termenul de judecat din data de 16.11.2006 în fața primei instanțe a învederat c terenul în suprafaț de 2000 mp situat în,- și 392 a fost un singur trup și a provenit parțial de la bunicul acesteia, care a cumprat 500 mp. și parțial de la prinții și care au cumprat diferența de 1500 mp.
Prima instanț prin încheierea interlocutorie din data de 08.11.2007 a reținut ca fcând parte din masa de partaj rmas de pe urma celor doi defuncți - și numai suprafața de 1002 mp situat în,-, jud. P, hotrâre menținut de instanța de apel prin respingerea apelului declarat inclusiv împotriva acesteia.
Ori, potrivit probelor administrate în cauz, împrejurarea de altfel necontestat de ctre prți a dobândit de la tatl su o suprafaț de teren de 500 mp.
Ulterior, prin actul de vânzare cumprare din 20.09.1937 a cumprat de la G suprafața de 1500 mp situat în, jud.
Aceasta se învecina cu cea de 500 mp menționat mai sus de vreme ce din chiar cuprinsul actului rezult c vecin pe una din laturi este tocmai, astfel încât în patrimoniul autorilor reclamantului și pârâtelor și - a existat o suprafaț de 2000 mp.
Din aceasta s-a înscris în CAP numai cu suprafața de aproximativ 1000 mp și pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr. 1221/14.02.2007 de Comisia Județean de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor
Pe de alt parte dintr-o interpretare coroborat a probatoriului administrat se reține c pentru a evita intrarea în CAP cu toat suprafaț de 2000 mp a dat în folosinț fiicei sale -, cstorit cu J din aceasta, respectiv 1000 mp.
Tocmai de aceea în certificatul de moștenitor eliberat de pe urma defunctului este menționat un drept indiviz dintr-un teren în suprafaț de 1000 mp situat în,- dobândit parte prin cumprare în timpul cstoriei cu soția sa, parte prin moștenire de la acesta.
Așadar, chiar dac în dou hotrâri judectorești pronunțate ulterior actului de vânzare cumprare prin care a dobândit suprafața de 1500 mp,se menționeaz o suprafaț 1105 mp, la aceasta se adaug suprafața de 500 mp primit zestre de ctre soția sa, împrejurare necontestat de nici una din prți, chiar în certificatul de moștenitor emis de pe urma primuia și invocat de ctre una din pârâte în vederea justificrii reținerii la masa succesoral a numai 1000 mp menționându-se drept moduri de dobândire în parte vânzarea cumprarea și în parte moștenirea legal.
De aici se desprinde o prezumție simpl, a judectorului în sensul c în realitate în patrimoniul succesoral rmas de pe urma celor doi defuncți se include în realitate o suprafaț de 2000 mp ce s-a aflat în proprietatea acestora și din care a fost cedat fiicei -, cstorit cu Pentre numai folosința, iar nu celelalte atribute ale dreptului de proprietate.
În ceea ce privește titlul de proprietate invocat pentru suprafața de 1000 mp și care în prezent se afl situat la nr. 392 acesta este dat de certificatului de moștenitor suplimentar nr. 140/01.07.1997.
În respectivul act se menționeaz drept mod de intrare în proprietatea lui a terenului în suprafaț de 1000 mp cumprarea anterior cstoriei fr act scris de la prinții si în anul 1945, de când l-a stpânit în mod public, continuu, netulburat și sub nume de proprietar.
În ceea ce privește puterea doveditoare a certificatului de moștenitor, potrivit art. 88 teza II din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activitții notariale, pân la anularea sa prin hotrâre judectoreasc acesta face dovad deplin în privința calitții de moștenitor și cotei sau bunurilor care se cuvin fiecrui moștenitor în parte.
Așadar, nici faț de moștenitori nici faț de terți certificatul de moștenitor nu dovedește dreptul de proprietate, ci calitatea moștenitorilor de a intra în posesia bunurilor care au aparținut defunctului, fcând parte din masa succesoral.
Acesta constituie dovada între moștenitori cu privire la cele ce cuprinde tocmai datorit caracterului su convențional.
Faț de terți certificatul de moștenitor nu poate face dovad, chiar dac este un singur moștenitor decât cu privire la calitatea sa de a fi dobândit bunurile ce constituie masa succesoral, dar nu și cu privire la componența ei, chiar dac o menționeaz.
Așa fiind întrucât reclamantul este un terț faț de moștenirea defunctului, acestuia nu i se poate opune drept titlu de proprietate asupra terenului în suprafaț de 1000 mp situat în,- certificatul de moștenitor nr. 140/01.07.1997 eliberat de BNP.
reclamantului recurent nu îi poate fi opus nici autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1268/08.06.2004 a Judec toriei Câmpina, rmas definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 1489/21.11.2005 a Curții de APEL PLOIE ȘTI, tocmai pentru c nulitatea absolut a fost invocat de una din moștenitoarele lui -, reținându-se în considerente c aceasta a fost prezent în fața notarului public, a fost de acord cu componența masei succesorale, iar consimțmântul su nu a fost viciat.
De altfel, recurentul, faț de obiectul acțiunii nici nu a fost parte în respectivul litigiu.
Totodat nu îi poate fi opus recurentului nici Sentința civil nr. 1251/03.06.2004 a Judec toriei Câmpinar mas definitiv și irevocabil, de vreme ce aceasta are ca premis a partajrii suprafeței de teren pretins rmase de pe urma defunctului același izvor de dobândire.
Pe de alt parte, dac defunctul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp în anul 1945, imobil pe care l-a stpânit în mod continuu nu se înțelege de ce în anul 1948 locuia împreun cu soția și cu socrii, și și a cror succesiuni fac obiectul prezentei cauze în comuna, sat, nr. 308 jud. P, așa cum rezult din relațiile de la arhivele naționale, aflate la filele 102-104 dosar judectorie.
Și din aceast împrejurare se naște o prezumție simpl a judectorului în sensul c în realitate suprafața de 2000 mp a aparținut defuncților și din patrimoniul crora a ieșit numai 1000 mp și pentru care ulterior a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Pentru toate considerentele artate Curtea reține c în mod nelegal instanțele anterioare au reținut în masa de împrțit rmas de pe urma celor doi defuncți numai suprafața de 1000 mp și nu 2000 mp cum era corect, criticile recurentului reclamant subsumate acestui motiv de recurs fiind fondate.
sunt fondate și criticile recurentului în sensul c hotrârile instanțelor sunt nelegale și pentru c au dat eficienț certificatului de moștenitor nr. 140/1997, supliment la certificatul de moștenitor nr. 790/1978 privindu-l pe defunctul, autorul pârâților -, și, pentru cele artate în precedentul prezentelor considerente.
Sub aspectul criticii recurentului reclamant în sensul c hotrârile sunt nelegale și pentru c au fost respinse obiecțiunile la expertiza formulate de reclamant la termenul din data de 20.09.2007, cu înclcarea dreptului la aprare, acestea aveau în vedere tot întinderea suprafeței și dat fiind aprecierea cu privire la celelalte dou aspecte nu vor mai face obiect de analiz separat de ctre instanța de control judiciar.
Sub aspectul recursurilor formulate de pârâții - și,precum și pârâta Curtea reține c acestea vizeaz în esenț împrejurarea c la masa de partaj rmas de pe urma defuncților a cror moștenire face obiectul prezentei cauze a fost reținut numai suprafața de 1000 mp, iar nu cea de 2000 mp care a aparținut acestora.
Ori, pe parcursul prezentelor considerente s-a artat pe larg de ce instanța de control judiciar a apreciat hotrârile atacate ca fiind nelegale și criticile fondate.
Pentru toate motivele artate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 3 teza II Cod pr. civ. Curtea urmeaz s admit recursurile.
Pe cale de consecinț Curtea va casa în tot decizia tribunalului și în parte sentința și încheierea interlocutorie din data de 08.11.2007 ambele ale Judec toriei Câmpina, cu trimiterea spre rejudecare la instanța de apel.
Cu ocazia rejudecrii instanța de apel va avea în vedere prezenta decizie de casare în sensul includerii în masa succesoral rmas de pe urma defuncților și a suprafeței totale de 2000 mp situat în,- și 392, jud.
În acest sens instanța de apel va proceda la refacerea lucrrii de expertiz specialitatea topografie care va avea ca obiective identificarea, msurarea și poziționarea pe schița de plan a întregii suprafețe, cu întocmirea de variante de lotizare în lumina dispozițiilor art. 6739Cod. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în B,-,. 8, sector 3 împotriva deciziei civile nr. 439/23 sept. 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, a Încheierii interlocutorii din 8 nov. 2007și a sentinței civile nr. 61/10 ianuarie 2008 pronunțate de Judec toria Câmpina, pârâții domiciliat în P,-, - 1,.31, județul P, domiciliat în,-, județul P, domiciliat în B, B-dul. -, nr. 6,. 116,. 3, sector 4 împotriva deciziei civile nr. 439/23 sept. 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții prin procurator cu domiciliul în B, B-dul. -, nr. 6,. 116,.3, sector 4, domiciliat în, str. -,.34,.10, județul P, intervenientul, decedat pe parcursul procesului prin moștenitori, domiciliat în P,- B, etaj 10, județul P, domiciliat în P,-, județul
Caseaz în tot Decizia nr. 439/23.09.2008 a Tribunalului Prahova, în parte Sentința civil nr. 61/10.01.2008 a Judec toriei Câmpina și în parte Încheierea din data de 08.11.2007 a Judec toriei Câmpina, cu trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 24.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red
2 ex/13.03.2009
nr- Judec toria Câmpina
nr-
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin, Adriana Maria