Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 176/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 176

Ședința publică de la 20 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

JUDECĂTOR 3: Stela Popa

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 18 februarie 2008, privind judecare recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 470 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect partaj judiciar.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea recurentului pârât, prin intermediul apărătorului angajat, avocat, să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 20 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea formulată de reclamanții, -, și, a fost chemat în judecată pârâtul, prin care au solicitat instanței partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților și.

In motivarea acțiunii au arătat că cei doi autori au avut șapte copii, iar masa succesorală a constituit-o un teren în suprafață de 273 mp, teren situat în C,- bis. înscris în Ordinul Prefectului nr. 646 din 15 decembrie 2000.

Au arătat că reclamanta a stăpânit cu soțul său aproximativ 200 mp din acest teren pe care l-au nivelat, au ridicat un gard, au construit un garaj și o boltă de vie.

Pe cale reconvențională pârâtul a solicitat partajarea celor cinci locuri de veci, situate în Cimitirul din

Pe parcurs, reclamanta a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii acesteia și.

Prin încheierea de admitere în principiu din 20 mai 2002, instanța a admis în parte și în principiu acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamanta, împotriva pârâtului, decedat, având ca moștenitori pe pârâtul.

S-a respins acțiunea reclamanților, -, și, s-a respins cererea reconvențională a pârâtului și cererea privind dezbaterea succesiunii defunctei, urmând ca instanța să se pronunțe odată cu fondul asupra capătului de cerere privind îmbunătățirile efectuate pe terenul din litigiu.

S-a constatat deschisă succesiunea defunctului la 23 iulie 1975, având ca moștenitoare pe și pârâtul decedat, în calitate de descendenți, fiecare cu cota de 1/2 din masa succesorală.

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cotele arătate și s-a numit expert agricol, precum și propuneri de lotizare și evaluare investițiilor de pe teren, care se vor include în lotul reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greșita împărțire a terenului între toți moștenitorii și că greșit s-a numit expert de specialitate agricolă.

Prin decizia civilă nr. 68 din 21 ianuarie 2004, Curtea de Apel Craiovaa respins apelul ca nefondat, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Craiova.

Prin sentința civilă nr. 5452 din 24 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte și în fond acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului C-tin, moștenitor al defunctului.

S-a respins în fond acțiunea formulată de reclamanții, -, și, împotriva pârâtului, moștenitorul defunctului.

S-a respins în fond cererea reconvențională formulată de și continuată de pârâții.

S-a respins în fond cererea privind dezbaterea succesiunii defunctei formulată de reclamanți.

S-a omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, astfel:

S-a atribuit reclamantei lotul nr. 1, format din teren în suprafață de 132,65 mp, situat în C,-, jud. D, teren înscris în Ordinul Prefectului nr. 646 din 15.12.2000.

S-a atribuit pârâtului lotul nr. 2, format din teren în suprafață de 132,65 mp, situat în C,-, jud.

S-a admis cererea formulată de reclamanta în parte, în ceea ce privește îmbunătățirile aduse terenului din C,-, județul

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2.823.000 lei, c/valoarea a 5 gard lemn, manoperă gard, boltă de vie (5 butuci vie, plantat 3 butuci vie), 8,25 țeavă de 2 țoli, 1,5 țeavă de 38 mm și 7 țeavă de 76 mm.

S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 637 din 5 iulie 2005, Tribunalul Dolja respins ca nefondate ambele apeluri declarate.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând variantele de lotizare a terenurilor, care nu respectă încheierea de admitere în principiu.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului prevăzută de art. 3021, cât și prevederile art. 306 Cod pr. civilă.

Excepțiile invocate au fost respinse de instanță, având în vedere decizia nr. 176/2005 a Curții Constituționale.

Prin decizia nr. 1292 din 27 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 5904/CIV/2005, s-a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 637 din 5 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 5247/2004 și a sentinței civile nr. 5452 din 24 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 3196/2001, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimații reclamanți, -, și.

S-a casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în speță, instanța trebuia să analizeze destinația suprafețelor de teren, cu aplicarea art. 6 din Legea 50/1991 în cazul realizării de construcții pe această suprafață de teren.

S-a mai reținut și faptul că nu au fost aplicate toate criteriile de lotizare și atribuire, în condițiile în care, pe latura de vest suprafața de teren ce se cere a fi împărțită se învecinează cu o suprafață aflată în coproprietatea reclamantei, conform contractului de partaj voluntar nr. 4503/1975, relevantă fiind asupra modului de împărțire precum și asupra accesului spre str. - fiind și poziționarea casei de locuit.

A fost reținut și faptul că îmbunătățirile realizate și construcțiile edificate de către părți se au în vedere la partajarea imobilului, numai dacă au fost efectuate cu acordul tuturor coproprietarilor, precum și faptul că este necesară administrarea de dovezi noi asupra vecinătăților loturilor atribuite.

Prin decizia civilă nr.470 din 08 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- ( format vechi 2769/CIV/2006), s-au admis apelurile formulate de apelanta reclamantă și de apelantul, împotriva sentinței civile nr. 5452 din 24.05.2004, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.3196/2004, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și .

A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-a omologat raportul de expertiză judiciară întocmit în apel d e expertul și au fost atribuite loturile, astfel:

Lotul nr.1, compus din suprafața de 136,5 mp. s-a atribuit apelantei reclamante în limita suprafeței de 66 mp, învecinată la N- str. - (10m), la E- teren Primărie ( 5,3 ) și teren ( 46m), la - lotul nr.2 ( 7,15m și 2,85 ), la V- rest proprietate; suprafața de 70,5 mp învecinată la - lotul nr.2( 5,7 ), la - lotul nr.2 ( 12,4 ), la - centrala termică (5,7m), la - rest proprietate.

Lotul nr. 2 constând în suprafața de 136,5 mp învecinată la - lotul nr.1 (7,15 mp și 2,85 ), la - teren Primărie ( 22 ), la - lotul nr. 1 (5,7 ) și centrala termică (4,3 ), la - lotul nr.1 ( 12,4 și 4,6 ) și rest proprietate (5 ), s-a atribuit apelantului pârât.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate.

S-a admis în parte în parte, cererea privind cheltuielile de judecată formulată de apelanta reclamantă și a fost obligat apelantul pârât la 150 RON cheltuieli de judecată, reprezentând diferența onorariu expert, către apelanta.

În motivarea deciziei s-a reținut, raportat la toate dovezile administrate, inclusiv raportul de expertiză, că pe suprafața de teren inclusă în Ordinul Prefectului nr.646/2000 se află edificate pe de o parte, garajul, două magazii, o toaletă, precum și plantația de de vie, astfel cum au fost edificate de, precum și grupul sanitar, magazie edificată de către, operând prezumția că lucrările au fost efectuate cu consimțământul celorlalți.

Raportat la criteriile impuse de art. 6739Cod pr. civilă, cât și art. 741 Cod civil, a apreciat instanța că varianta I de lotizare prezintă avantajul determinării suprafețelor de teren ce urmează a fi atribuite părților, în raport de construcțiile amplasate pe aceste suprafețe de teren, asigurând totodată accesul apelantului pârât prin suprafața de teren aferentă casei de locuit, folosită în comun ( această suprafață de teren prezentând regimul juridic precizat prin sentința civilă nr.11441/2000 a Judecătoriei Craiova, privind realizarea dreptului de acces în imobil atât pentru imobilul cu destinație de locuință, cât și pentru anexele și dependințele aferente ).

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală - art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod pr. civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat încălcarea dispozițiilor art.296 Cod pr. civilă, în sensul că în propria lui cale de atac i s-a creat o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

S-a criticat decizia și sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 315 Cod pr. civilă, în sensul că instanța de apel nu s-a conformat celor dispuse prin decizia de casare.

S-a arătat că instanța de apel nu a lămurit aspectele pentru care s-a dispus casarea, iar prin omologarea raportului de expertiză în varianta Iis -a blocat orice cale de acces la str. -, având doar o alee cu o lățime mai mică de 1. prin care i se permite accesul la o suprafață de teren vecină cu cea în cauză, care este tot proprietatea lui, neavând acces la str. -,așa cum se dispusese prin decizia de casare.

S-a invocat că prin modul de atribuire a loturilor s-a dispus și asupra terenului vecin celui supus ieșirii din indiviziune.

S-a criticat decizia și sub aspectul greșitei rețineri că în cauză s-a făcut dovada că a existat acordul celuilalt coproprietar la edificarea lucrărilor, dovezile administrate făcând dovada că s-a opus la realizare acestora, părțile fiind în litigiu și conflict de mai mult timp.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

S-a arătat că expertiza efectuată a respectat încheierea de admitere în principiu, cât și obiectivele stabilite de către instanță, terenul fiind împărțit în cote egale, fiecare parte primind terenul pe care se află edificate construcțiile proprii, respectându-se și criteriile impuse de art. 6739Cod pr. civilă.

S-a mai arătat că hotărârea pronunțată nu încalcă dispozițiile art. 292 Cod pr. civilă, pentru că hotărârea pronunțată este consecința hotărârii de casare.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 315 Cod pr. civilă, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii, iar după casare instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, starea de fapt a judecății urmând a fi stabilită însă definitiv numai de instanța de trimitere.

Instanța de trimitere are obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia instanței superioare și să administreze probele necesare, urmând să dea soluția în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei, având în vedere criticile invocate în fața sa.

Se constată că prin decizia de casare s-a dispus administrarea de probatorii, pentru ca instanța să stabilească situația de fapt privind accesul părților la strada -, existența acordului la realizarea construcțiilor, probe care au și fost administrate de către instanța de apel, iar în raport de această situație de fapt finală, trebuia să analizeze legalitatea formării și atribuirii loturilor, raportat la dispozițiile art. 6739Cod pr. civilă și art. 741 Cod civil, precum și la dispozițiile art. 296 Cod pr. civilă potrivit cu care, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea.

Principiile enunțate, cu caracter orientativ în dispozițiile art. 6739Cod pr. civilă, privind formarea și atribuirea loturilor, trebuie coroborate cu dispozițiile art. 741 cod civil potrivit cu care, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de bunuri și valoare și că trebuie să se evite pe cât posibil, îmbucătățirea peste măsură a imobilelor.

Se constată că instanța de apel a dat eficiență unora dintre principiile enunțate pentru formarea și atribuirea loturilor, însă prin modul efectiv de formare a loturilor a ignorat altele, care raportat la situația de fapt erau esențiale, raportat și la decizia de casare.

Astfel, prin modul de formare a loturilor apelantului pârât nu i se permite accesul la calea publică - str. - - accesul acestuia putându-se face pe o altă proprietate care nu face obiectul prezentei judecăți, iar în cauză s-a realizat o îmbucătățire excesivă a suprafeței de 273., respectiv s-au format trei loturi de teren, unul de 66., altul de 70,5. și respectiv 136,5.

Se constată, raportat la aceste considerente, că expertiza efectuată la instanța de fond respectă întru totul principiile impuse de art. 6739Cod pr. civilă și art. 741 Cod civil, motiv pentru care se va respinge apelul declarat de apelanta reclamantă.

Raportat la criticile invocate de către recurentul pârât, care sunt fondate privind greșelile de individualizare teren, urmează a se schimba în parte sentința cu privire la mențiunile de stradă și vecinătățile lotului atribuit acestuia.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art.312 Cod pr. civilă a se admite recursul recurentului pârât, a se modifica decizia instanței de apel, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta; admiterii apelului declarat de pârât, schimbarea sentinței în ceea ce privește amplasamentul terenului în litigiu și individualizarea loturilor, terenul partajat fiind situat în C- bis( în loc de 74 ), iar lotul pârâtului se învecinează la est cu lotul atribuit reclamantei ( nu cu teren primărie), urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă și reținând culpa procesuală a intimatei reclamante, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 470 din 8 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.

Modifică decizia.

Respinge apelul declarat de reclamantă.

Admite apelul pârâtului.

Schimbă în parte sentința, în ce privește amplasamentul terenului în litigiu și individualizarea loturilor.

Terenul partajat este situat în- bis ( în loc de nr.74), iar lotul atribuit pârâtului se învecinează la - cu lotul atribuit reclamantei ( nu cu teren primărie ).

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimata reclamantă la 1200 lei cheltuieli de judecată în căile de atac.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

21.03.2008

Jd..

Președinte:Paraschiva Belulescu
Judecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 176/2008. Curtea de Apel Craiova