Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1775/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1775/2009-R
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de reclamantele și -ambele domiciliate în S M, B-dul - -, -E,.14, județul S M și de către pârâta domiciliată în S M, strada -, -E,.6,.14, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în S M, strada -, -E,.6,.14, județul S M,împotriva deciziei civile nr.114/Ap din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- prin care a fost păstrată sentința civilă nr.7676 din 17.12.2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: revocare partaj și radiere CF.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 26 noiembrie 2099, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursurilor, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2009, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7676//17.12.2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Satu Marea admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților și ca inadmisibilă. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond, analizând cu prioritate, în baza art.137 alin.1.pr.civ. excepția inadmisibilității acțiunii, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1720/20.03.2008 pronunțată în dosar nr-, rămasă irevocabilă prin nepromovarea recursului, a fost admisă acțiunea formulată de pârâta din prezenta cauză, și s-a constatat că apartamentul situat în S M, str.-, -E 14/6, înscris în CF ind.54201 S M, nr.top 7119/20 este bun propriu al pârâtei, dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei cu reclamantul din prezenta cauza.
Prin acțiunea înregistrată la instanța de fond, așa cum a fost precizată de reclamante la termenul din 26.11.2008, s-a solicitat revocarea partajului realizat prin sentința sus amintita.
În consecință, prin acțiunea promovată, reclamantele tind la stabilirea unei situații de fapt contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr.1720/20.03.2008, ceea ce echivalează cu lipsirea de efecte juridice a acestei sentințe.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești are două efecte: un efect pozitiv și un efect negativ. Efectul pozitiv constă în împrejurarea că hotărârea poate fi pusă în executare, iar efectul negativ se referă la împrejurarea că situația de fapt stabilită prin respectiva hotărâre nu mai poate fi contestată.
Cu totul excepțional, hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat pot fii desființate prin promovarea căilor extraordinare de atac, revizuirea și contestația în anulare, însă numai pentru motivele expres prevăzute de lege.
De altfel, așa cum s-a decis și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu României, cauza Androne României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești garantat de art.6 parag.1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părți. Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie pusă în discuție.
Deși în hotărârile sus menționate s-a avut în vedere faptul că la acea dată dreptul R permitea desființarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de o instanță superioară în baza unei cereri introduse de un oficial al statului, respectiv procedura recursului în anulare, instanța de fond a apreciat că același principiu, și anume cel al securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminentei dreptului și în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 parag.1 din Convenție, se opune posibilității stabilirii printr-o hotărâre judecătorească a unei situații de fapt contrare celei stabilite deja cu putere de lucru judecat.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că nu sunt întemeiate nici susținerile reclamantelor, potrivit cărora sentința nr.1720/2008 are la bază convenția părților.
Potrivit art.271.pr.civ. singura situație în care o hotărâre judecătorească este dată în temeiul convenției părților este aceea în care se pronunță o hotărâre de expedient în urma tranzacției efectuate de părți.
Însă, sentința nr.1720/2008 nu s-a pronunțat în baza tranzacției încheiate de părți, conform art. 271.pr.civ, ci în urma dezbaterii contradictorii a susținerilor părților pe baza probelor administrate, nefiind deci vorba despre o convenție a părților.
În consecință, întrucât prin acțiunea formulată se tinde la stabilirea unei situații de fapt contare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința nr.1720/20.03.2008, contravenind astfel principiului securității raporturilor juridice, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamante ca inadmisibilă.
Având în vedere soluția pronunțată pe excepția inadmisibilității, instanța de fond nu a mai analizat excepția lipsei de obiect invocată din oficiu.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate, prima instanță nu a obligat reclamantele, ca părți căzute în pretenții, la plata acestora. În opinia instanței de fond, simpla mențiune a onorariului pe împuternicirea avocațială nu constituie o dovadă a efectuării plății. Împuternicirea avocațială face dovada calității de reprezentant convențional și nu dovada plății onorariului perceput de avocat, împuternicirea avocațiala nefiind un instrument de plată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând admiterea apelului și acordarea cheltuielilor de judecată; obligarea reclamantelor la plata lor, așa cum sunt prevăzute pe împuternicirea de reprezentare în baza contractului cu nr. acolo specificat.
Reclamanții si au promovat apel împotriva sentinței, solicitând desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a pronunța o soluție pe fondul cauzei, iar, în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt suficiente probe la dosar, solicită schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii; cu cheltuieli de judecată
Prin decizia civilă nr.114/Ap din 12 mai 2009, Tribunalul Satu Marea respins apelul pârâtei și apelul reclamantelor și, împotriva sentinței civile nr.7676/2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată, obligând apelantele și să achite intimatei-apelante 1380 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a apreciat că sentința civilă nr.1720/2008 s-a pronunțat în urma dezbaterii contradictorii a părților, nefiind o hotărâre de expedient, astfel cum aceasta este prevăzută de art.271-273 Cod procedură civilă.
o convenție a părților, nici disp.art.975 Cod civil, invocate de apelante în susținerea dreptului lor de a ataca actele viclene ale debitorului, nu sunt aplicabile.
Tribunalul a apreciat că, demersul juridic al reclamantelor tinde, așa cum a reținut și instanța de fond, la stabilirea unei situații de fapt contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr.2710/2008, urmărind lipsirea de efecte juridice a acestei hotărâri, fiind inadmisibil.
Deliberând asupra apelului pârâtei, prin prisma probelor administrate, tribunalul l-a apreciat, de asemenea, neîntemeiat, constatând că, în mod corect instanța de fond a reținut că împuternicirea avocațială face dovada calității de reprezentant convențional, nefiind un instrument de plată.
În consecință, în baza art.296 Cod procedură civilă. tribunalul a respins ambele apeluri.
S-a reținut de instanța de apel că, în urma respingerii apelului reclamantelor, acestea datorează cheltuieli de judecată intimatei în cuantum de 2380 lei și în urma respingerii apelului pârâtei, aceasta datorează intimatelor suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, astfel, tribunalul a procedat la compensarea parțială a cheltuielilor de judecată, obligând în final apelantele-reclamante și să achite 1380 lei intimatei-pârâte.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantele și și respectiv pârâta.
1.Recurentele reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru următoarele motive:
-instanța de apel nu a argumentat motivele de fapt și de drept pentru care a respins apelul reclamantelor, nesocotind dispozițiile art.261 Cod procedură civilă;
-ambele instanțe au făcut o greșită apreciere a dispozițiilor art.295 și art.785 Cod civil, precum și dispozițiilor art.270 și 273 Cod procedură civilă;
-raportat la art.975 și art.785 Cod civil, precum și dispozițiile art.270 și 273 Cod procedură civilă și în condițiile în care, în dosarul nr-, sentința s-a dat pe baza,recunoașterii făcute de intimatul pârât, acțiunea de revocare a partajului este admisibilă;
-raportat la dispozițiile art.22, 23, 27, 28, 33, 34 și 36 din Legea nr.7/996, dar și la dispozițiile art.497 alineat ultim Cod procedură civilă, cererea de radiere a înscrierilor de sub 6 din CF individual nr.54201 SMe ste admisibilă;
-în cazul de față, recurentele nu au fost parte la procesul înregistrat cu nr-, în care pârâta a cerut să se constate dreptul ei de proprietate personală asupra apartamentului înscris în CF nr.54201 S M, dar ele, în calitate de creditori, se pot plânge împotriva actelor viclene făcute de debitor fie pe calea acțiunii oblice, fie pe calea acțiunii pauliene;
-în cazul dosarului menționat, împărțeala dintre cei doi soți s-a făcut cu viclenie, pentru a sustrage apartamentul de la urmărirea silită, partajul făcându-se pe baza unei singure probe și anume a recunoașterii pârâtului și acordul acestuia pentru calificarea ca bun propriu al apartamentului;
-deși sunt compensate, cheltuielile de judecată nu sunt justificate, instanța având competența să micșoreze cuantumul acestora ținând cont de munca efectiv prestată.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9, art.312 Cod procedură civilă.
2.Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată în fond și corect în apel, pentru următoarele motive:
-instanța de fond a ignorat norma de drept care reglementează cheltuielile de judecată, deși este o obligație a instanței ca, în cazul culpei procesuale, să acorde părții adverse cheltuielile;
-tribunalul a făcut o eronată compensare a cheltuielilor ocazionate în apel, etapă în care reclamantele trebuiau să fie obligate la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de apelul declarat de acestea.
În drept sunt invocate dispozițiile art.312 și art.274 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât, deși legal citat, nu și-a comunicat poziția.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Sentința civilă nr.1720 pronunțată de Judecătoria Satu Mare la data de 20 martie 2008, prin care s-a constatat că apartamentul situat în S M, strada -, -E, 14/6 înscris în CF nr.54201 S M nr.top.7119/20, a fost pronunțată în temeiul recunoașterii pârâtului în sensul că imobilul din litigiu a fost achiziționat din banii proprii ai reclamantei, ajutată de rudele ei, probă prin care, s-a reliefat în considerentele sentinței, a fost răsturnată prezumția de comunitate a bunurilor instituită de art.30 din Codul familiei.
Anterior declanșării litigiului finalizat prin pronunțarea hotărârii de partaj, despre care s-a făcut vorbire mai sus, recurentele reclamante au obținut, în cadrul litigiului înregistrat sub nr.4770/2007, soluție de obligare a pârâtului la plata sumei de 20.000 EURO, sens în care a fost pronunțată sentința civilă nr.4093/2007, definitivă și irevocabilă.
În scopul recuperării creanței constatate prin titlul executoriu mai sus-arătat, creditoarele au inițiat procedura execuțională, în cadrul dosarului execuțional nr.278/2007, iar în cartea funciară a fost notată somația de executare, totodată creditoarele solicitând partajul bunurilor comune dobândite de soții sub durata căsătoriei.
În prezenta speță, problema de drept care se impune a fi dezlegată este dacă acțiunea de revocare a partajului, întemeiată pe prevederile art.975 din Codul civil, este admisibilă, în caz afirmativ impunându-se casarea și desființarea hotărârilor criticate, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru o nouă judecare pe fondul cererii deduse judecății, dat fiind că ambele instanțe au considerat că demersul procesual al recurentelor reclamante este inadmisibil pentru că s-ar tinde la stabilirea unei situații de fapt contrare celei stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr.2710/2008, urmărindu-se lipsirea de efecte juridice a acestei hotărâri, ceea ce ar fi inadmisibil.
Articolul nr.975 din Codul civil, pe care reclamantele și-au fundamentat demersul lor procesual de față, statuează că creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Este de observat că textul de lege anterior enunțat nu face nici o distincție în ceea ce privește "actele viclene", în sensul că astfel de acte ar reprezenta convenții materializate în cadrul unui contract ori printr-o hotărâre judecătorească.
În atare situație, instanța avea de verificat, în prezentul litigiu, dacă soții au urmărit, în cadrul procesului de partaj, obținerea unei hotărâri judecătorești pentru prejudicierea drepturilor creditoarelor reclamante. Or, exact această cercetare a fost exclusă din preocupările instanțelor, ele focalizându-și analiza spre problema admisibilității acțiunii în revocare, concluzionând fără temei că aceasta ar fi inadmisibilă, sens în care nu au mai cercetat îndeplinirea cumulativă în speță a cerințelor impuse de lege pentru promovarea unei acțiuni pauliene.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, constatând că litigiul a fost soluționat de ambele instanțe fără a se cerceta fondul cauzei, va admite recursul reclamantelor, va casa decizia atacată, va desființa sentința cu trimiterea cauzei la judecătorie pentru o nouă judecare a cauzei, se va admite totodată și recursul formulat de pârâta, ale cărei susțineri invocate în cererea de recurs urmează a fi analizate cu ocazia reluării ciclului judiciar, o atare soluție impunându-se dată fiind necesitatea rezolvării unitare a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile civile declarate de recurentele reclamante și -ambele domiciliate în S M, B-dul - -, -E,.14, județul S M și de recurenta pârâtă domiciliată în S M, strada -, -E,.6,.14, județul S M, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în S M, strada -, -E,.6,.14, județul S M,împotriva deciziei civile nr.114/Ap din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează, admite apelurile și desființează sentința civilă nr.7676 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, cu trimitere pentru o nouă judecare la Judecătoria Satu Mare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
red.concept decizie -
data:7.12.2009
jud.fond
jud.apel /
data:16.12.2009
6 ex.
4 com.
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
