Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 2/

Ședința publică din 05 Februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție

JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare în primă instanță, cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în comuna, sat, județul A, privind revizuirea deciziei civile nr.340 din 09 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- și a deciziei civile nr.1033/R din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 29 ianuarie 2010, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

La data de 29 iunie 2009, a formulat cerere de revizuire pentru contrarietatea hotărârilor: decizia civilă nr.340/9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă și decizia civilă nr.1033/R/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimații, Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar A și..

În motivarea cererii revizuientul arată că prin decizia civilă nr.340/9 noiembrie 2007 Tribunalului Argeș, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.128/R/28.03.2008 a Curții de APEL PITEȘTI, s-a dispus ieșirea din indiviziune și partajarea bunurilor imobile rămase de pe urma autorilor lor, hotărârea fiind executată conform procesului verbal de executare nr.18/09.

Au intrat în proprietatea terenurilor urmare titlului de proprietate nr.-/17 decembrie 1999, care a fost eliberat în mod legal, cu respectarea procedurii de reconstituire prevăzută de Legea nr.18/1991.

Hotărârea nr.1033/R/24.06.2009 prin care s-a modificat titlul de proprietate este în contradicție cu prima hotărâre care a considerat titlul de proprietate ca fiind legal emis, titlu ce a intrat în circuitul civil și care nu mai putea fi modificat.

În drept se invocă dispozițiile art.322 pct.7 Cod pr.civilă.

Verificând actele de la dosar, Curtea constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.340/9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de, împotriva lui și Gh. precum și cererea reconvențională formulată de și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile rămase de pe urma autorilor și conform variantei a II-a a raportului de expertiză completat, efectuat de expertul judiciar, cu unele precizări aduse de instanță, așa după cum rezultă din considerentele și dispozitivul acestei hotărâri de la filele 6-8 dosar.

Această hotărâre este irevocabilă prin decizia civilă nr.128/R din 28 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, prin care s-au respins recursurile formulate de și Gh. (filele 9-13 din dosar).

Ulterior, prin decizia civilă nr.1033/R din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, decizie irevocabilă, s-a admis recursul declarat de și s-a modificat sentința civilă nr.75/29.01.2009 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosar nr-, în sensul că s-a admis acțiunea și s-a modificat titlul de proprietate nr.-/17 decembrie 1999, astfel: la rubrica "cetățeanul (titular) trece, iar la rubrica "moștenitori" se trece și s-a radiat (filele 39-41 dosar).

Art.322 pct.7 Cod pr.civilă, invocat ca temei de drept în formularea prezentei cereri reglementează revizuirea în situația existenței de hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Așadar, fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat, care presupune identitate de obiect ( eadem res), identitate de cauză (eadem causa petendi) și identitate de părți (eadem conditio personarum).

În speța dedusă judecății nu sunt întrunite cerințele obligatorii prevăzute de art.1201 Cod civil.

Astfel, în ceea ce privește obiectul, se constată că acesta diferă de la un dosar la altul.

În primul proces, obiectul acțiunii l-a constituit o acțiune de partaj succesoral, iar în al doilea proces s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991.

Referitor la identitatea de cauză, ca o condiție obligatorie de admitere a excepției autorității de lucru judecat, urmează a se analiza faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al dreptului pretins, cu alte cuvinte temeiul juridic al acestui drept.

În procesul soluționat prin prima hotărâre, temeiul juridic al acțiunii, l-a constituit dispozițiile art.728 cod civil și art.673 Cod pr.civilă, pe când în al doilea proces s-au invocat prevederile din Legea fondului funciar, nr.18/1991.

De asemenea, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă cu condiția că în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția.

Or, în speță, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată de către pârâtul - revizuient (fila 103 verso din dosarul nr.122/2008) instanța a analizat-o și a concluzionat că acea hotărâre irevocabilă, prin care s-a dispus asupra ieșirii din indiviziune nu poate lega instanța de recurs, întrucât din actele de stare civilă rezultă contrariul. Motivează instanța și cum a fost posibilă această eroare, așa după cum rezultă din considerentele hotărârii de la fila 40 din dosar.

În consecință, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.322 pct.7 Cod pr.civilă, cu raportare la prevederile art.1201 Cod civil, astfel că se va dispune respingerea cererii de revizuire.

Conform art.274 Cod pr.civilă va fi obligat revizuientul să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de, domiciliat în comuna, sat, județul A, privind revizuirea deciziei civile nr.340 din 09 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- și a deciziei civile nr.1033/R din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, din comuna, sat, județul COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR A și. domiciliat în B, sector 4,- Bl.22, Sc.2,.116.

Obligă pe revizuient la 1000 lei cheltuieli de judecată intimatului .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

TC/7 ex.

10.02.2010

Președinte:Florina Andrei
Judecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Pitesti