Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 232/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr. 232
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 11 februarie 2010, privind judecarea recursului declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.461 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimații pârâți, A și BNP și intimații pârâți moștenitori, și, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, ersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie și, față de lipsa apărătorului intimatul pârât moștenitor, pentru a da posibilitatea acestora de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 18 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr.9395 din 09.06.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, au fost respinse excepțiile invocate și cererea principală formulată de reclamantul și cererile conexate și s-a luat act că reclamanții renunță la capătul de cerere privind acordarea de daune către CNP și la capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a se pronunța astfel,referitor la excepția lipsei calității procesuale activea reclamantului invocată de pârâtul, instanța a reținut că reclamantul, în calitate de succesor are un drept pe care are posibilitatea să și-l valorifice, având posibilitatea să solicite instanței să se constate deschisă succesiunea defunctului și ulterior să solicite anularea certificatului de moștenitor, constatarea nulității contractului de întreținere și a contractului de donație. Astfel, reclamantul are calitate procesuală activă în cauză și, în consecință instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasivea lui, și, instanța a reținut de asemenea că în calitate de succesori au calitatea de a sta în proces, în consecință, instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și.
Pe fond, instanța a reținut că la data de 18.07.1996 numiții, și G au declarat în fața notarului că nu au făcut nici un act de acceptare expresă, forțată sau tacită asupra succesiuniidefunctului. Ulterior, la data de 09.04.1997 și soția supraviețuitoare a declarat tot în fața notarului că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, forțată sau tacită asupra succesiunii defunctului.
Urmare acestor declarații autentificate, fiind renunțători, aceștia au devenit străini de succesiune prin neacceptare. Singurul care a acceptat succesiunea după defunctul a fost pârâtul căruia i s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 64/09.04.1997.
Având în vedere că declarațiile au fost date în forma prevăzută de lege, iar renunțătorii nu au retractat renunțarea în condițiile art. 701 Cod civil, și mai mult, în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova prin rezoluția din 22.11.2006 a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale, instanța a apreciat că renunțătorii, fiind considerați că nu au fost vreodată moștenitori, nu mai pot solicita anularea certificatului de moștenitor nr. 64/09.04.1997.
De asemenea, nici moștenitorii unui renunțător nu mai pot solicita anularea aceluiași certificat de moștenitor.
În ceea ce privește cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de întreținere aut. sub nr. 1043/09.04.1997, instanța a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că i s-a viciat consimțământul lui, o adeverință medicală neconstituind dovada că aceasta suferea de demență idiopatică și nu putea să prevadă consecințele faptelor sale.
Apreciind contractul de întreținere ca fiind legal întocmit, și actul subsecvent (contractul de donație aut. sub nr. 2123/27.11.2003) este valabil încheiat întrucât pârâții și erau proprietarii imobilului pe care l-au donat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și pârâții și -, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Reclamantulin motivarea apelului, a aratat că la este înregistrată declarația autentică pârâtului, înregistrată sub nr. 2668/18 iulie 1996, în cuprinsul căreia s- menționat faptul că acesta nu a acceptat succesiunea autorului; pârâtul cu rea credință și profitând din plin de sprijinul BNP care nu efectuat verificări minime în ceea ce privește dezbaterea succesiunii autorului, a eliberat certificatul de moștenitor 64/9.04.1997, menționându- ca unic moștenitor pe pârâtul . Astfel, în ziua în care s-a dezbătut succesiunea tatălui la BNP la 9.04.2007, pârâtul, profitând de starea de sănătate a mamei, bolnavă de, a forțat- pe aceasta să declare că renunță la succesiunea soțului ei.
În aceste condiții, nu se mai putea elibera un certificat de moștenitor în favoarea unei din persoanele care declaraseră că renunță la succesiune.La baza încheierii contractului de întreținere autentificat la nr.1043/9 aprilie 1997 de către BNP, a cărui nulitate absolută solicită a stat certificatul de moștenitor.
În cuprinsul contractului de întreținere s- menționat faptul că își rezervă dreptul de uzufruct pe toată durata vieții, iar la data de 9 septembrie 2003, în aceeași zi în care s- încheiat contractul de donație, s- întocmit de același BNP, o declarație de renunțare la dreptul de uzufruct, nesemnată de mama părților și fără a exista din partea notarului vreo mențiune în sensul că declarantul nu a putut semna.
Prin încheierea contractului de donație defuncta mamă (cu cota de din apartament) și pârâtul și soția sa au donat fiilor lor A apartamentul în cauză.Nulitatea, ca sancțiune juridică se aplică actelor juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii, în prezenta cauză dispozițiile imperative au fost încălcate, fiind vorba deci de o nulitate absolută, actul juridic încheiat astfel fiind lipsit de efecte. Reclamantul a arătat că a aflat de existența certificatului de moștenitor, a contractului de întreținere și a contractului de donație în momentul în care au fost depuse la dosar de către pârâtul.
Pârâtul, în motivarea apelului, a arătat că instanța de fond în mod greșit respins excepția lipsei calității procesuale active celor doi reclamanți și G, prin declarațiile date în fața Notarului Public cei doi reclamanți arătând că nu au făcut acte de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii și au înțeles să rămână străini de moștenire, din modul cum este redactată declarația, reiese foarte clar că aceștia au renunțat la moștenire. Acest lucru reiese și din folosirea sintagmei "străin față de succesiune", ceea ce semnifică și este de acord cu dispozițiile art. 696 Cod Civil, eredele care renunță este considerat că n-a fost niciodată erede. În al doilea rând, în mod greșit prima instanță respins și excepția lipsei calității procesuale active moștenitorilor lui G, care a decedat în timpul procesului.Or, este știut faptul că eredele renunțător nu poate fi reprezentat niciodată. Moștenitorii lui pot veni la succesiune în virtutea propriului lor drept.În al treilea rând, instanța de fond greșește atunci când spune că un renunțător are calitatea de succesor și poate să solicite deschiderea succesiunii defunctului și implicit anularea certificatului de moștenitor, fără ca mai înainte cel interesat să fi obținut retractarea sau anularea declarației de renunțare.
În apelul formulat de pârâtul -, s- aratat că prima instanță în mod greșit a reținut faptul că singurul care a acceptat succesiunea după defunctul fost pârâtul, căruia i s- întocmit certificat de moștenitor nr.64/9 aprilie 1997. Dacă declarațiile date la data de 18 iulie 1996 produc efecte juridice, atunci și pârâtul este străin de moștenire prin neacceptare, ceea ce determină anularea certificatului de moștenitor. Instanța de fond trebuia să analizeze corect și pertinent acest aspect, având în vedere faptul că la eliberarea certificatului de moștenitor, toate declarațiile de renunțare au fost luate în considerare, mai puțin aceea a lui.
În ceea ce priește cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de întreținere autentificat sub nr.1043/9 aprilie 1997, instanța de fond a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că s- viciat consimțământul lui, o adeverință medicală neconstituind dovada că aceasta nu putea să prevadă consecințele faptelor sale.
2. Prin decizia civilă 461/18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-au admis apelurile declarate de apelantul reclamant, de apelantul pârât și apelantul pârât moștenitor -, s-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat dezbaterea succesiunii defuncților, și, și ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile cuprinse în masa succesorală a fiecăruia, iar prin precizarea făcută de reclamant la data de 09.10.2006 s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 64/1997 (fila 94 dos. fond).
La data de 22.10.2007 la dosarul cauzei a fost conexat dosarul - având ca obiect anularea certificatului de moștenitor 64/1997, constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită a contractului de întreținere autentificat sub nr. 1043/1997, repunerea părților în situația anterioară, acțiune precizată de reclamanții, și la data de 05.11.2007, în sensul constatării deschiderii succesiunii defuncților, și G (la aceasta din urmă renunțând ulterior prin precizarea de la data de 19.02.2008), anularea certificatului de moștenitor, a contractului de întreținere amintit, precum și a contractului de donație din 07.11.2003.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului criticile formulate au fost apreciate ca întemeiate, în mod greșit reținând prima instanță calitatea pârâtului de moștenitor acceptant al succesiunii defunctului, în condițiile în care acesta, prin declarația autentificată sub nr. 2668/18.07.1996 la BNP (fila 97 dos. de fond) a declarat că până în prezent nu a făcut acte de acceptare a succesiunii defunctului. Astfel de declarații, prin care se recunoaște calitatea de străin de succesiune prin neacceptare au dat, în fața aceluiași notar, și ceilalți descendenți ai defunctului, toți fiind, în baza acestor declarații, străini de succesiunea defunctului.
Singura moștenitoare acceptantă a defunctului este soția supraviețuitoare -, care a acceptat tacit succesiunea prin săvârșirea de acte de folosință asupra imobilului - bun succesoral - în întregul său, calitatea de unic moștenitor fiind recunoscută de descendenți prin declarațiile date în fața notarului. Mai mult, defuncta a împuternicit pe pârâtul să îi reprezinte interesele la înstrăinarea imobilului bun succesoral, deci la efectuarea unui act de dispoziție, ceea ce semnifică acceptarea tacită a succesiunii.
Dacă succesibilul încheie un act care valorează acceptare tacită a succesiunii nu poate anihila acest efect al actului prin declarația ulterioară expresă că nu a înțeles să își însușească calitatea de moștenitor. De aceea, declarația dată de la data de 09.04.1997 și autentificată sub nr. 1041 (fila 8 dos. conexat), nu poate fi apreciată ca făcând dovada că aceasta este străină de succesiune, în contra actelor de acceptare tacită amintite.
Nu poate fi aplicat același raționament în cazul pârâtului, întrucât acesta nu a făcut dovada efectuării de acte săvârșite cu intenția de a accepta moștenirea și pe care nu le poate săvârși decât în calitatea sa de erede, anterior declarației date în fața notarului, iar retractarea renunțării, invocată de acesta, poate fi aplicată doar în cazul renunțării exprese la moștenire și dacă retractarea este făcută în termenul de opțiune succesorală, în condițiile art. 701.civ.
Capetele de cerere privind dezbaterea succesiunii defunctei și a defunctului nu au fost analizate și soluționate de către instanța de fond, criticile formulate în acest sens în fața instanței de apel fiind întemeiate. Au fost apreciate ca incidente în cauză disp. art. 297 alin.1 pr.civ. instanța soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Nici apărările formulate cu privire la capătul de cerere în anularea contractului de întreținere nu au fost analizate, pârâta - reclamantă invocând drept motive de nulitate cauza ilicită, dolul și lipsa consimțământului, iar instanța de fond a analizat sumar doar o parte din aceste apărări.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti a declarat recurs in termen, motivat si timbrat, paratul.
Criticile sunt in esenta urmatoarele: prima instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor legale prev. de art. 297 alin. 1 Cod procedura civila si a dispus desfiintarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare in prima instanta. Arata ca in acelasi timp instanta de apel a solutionat si pe fond, ministrand si probe, ceea ce este inadmisibil. Sustine ca instanta de apel avea posibilitatea sa anuleze sentinta si sa retina procesul spre rejudecare in fond pentru o solutionare unitara a cauzei, iar nu sa se pronunte asupra unor capete de cerere si sa trimita spre rejudecare, impunand primei instante sa ia act de problemele dezlegate. In aceasta ordine de idei, sustine ca in mod gresit tribunalul a retinut ca este singura dintre succesori care a acceptat succesiunea lui in contradictie cu probele dosarului, din care rezulta ca nici aceasta nu a acceptat tacit sau expres mostenirea. Mai arata ca prima instanta s-a pronuntat in limitele investirii, asupra cererilor avand ca obiect dezbaterea succesiunii lui si, iar cererea privind anularea contractului de intretinere a fost analizata, instanta manifestand rol activ, in conditiile in care reclamantii nu au fost in masura sa precizeze cauza de nulitate.De asemenea, arata ca hotararea instantei de apel nu este motivata potrivit legii si ca nu poate fi exercitat in aceste conditii, controlul judiciar.
Solicita admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare in apel, depunand taxa timbru si imputernicire avocatiala
In drept invoca disp. art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila.
Intimatul a formulat intampinare si concluzii scrise, solicitand respingerea recursului ca nefondat, iar intimatul reclamant a depus concluzii scrise.
Recursul nu este fondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
- In cauza s-a solicitat dezbaterea succesiunii lui, a lui si a lui (), precum si anularea certificatului de mostenitor eliberat in favoarea paratului de pe urma defunctului, a contractului de intretinere si a contractului de donatie subsecvent.
Succesiunea se deschide la data decesului lui de cujus, potrivit art. 651 Cod civil, iar in cauza, in ceea ce-l priveste pe -s-a deschis la data de 1 august 1993.
Acesta este momentul de la care curge un termen de 6 luni potrivit art. 700 Cod civil, in care se exercita dreptul de optiune succesorala, in sensul acceptarii sau renuntarii, de catre succesibili, respectiv de persoanele care au vocatie la succesiune in ordinea prescrisa de lege, in acest caz - sotia supravietuitoare si descendentii cu care aceasta vine in concurs. In cauza, acest termen a expirat la 1 februarie 1994.
Raportat la succesiunea lui, niciunul dintre succesori, sotie supravietuitoare si descendenti (copii - gr. I), nu au dat in acest interval de timp, o declaratie de renuntare la mostenire, in sensul legii, astfel:
Prin renuntarea la mostenire se intelege manifestarea de vointa a succesibilului care, exercitandu- si dreptul de optiune succesorala in termenul legal, declara ca renunta la mostenire.
Renuntarea la mostenire este un act juridic solemn si pentru a fi valabila trebuie sa fie facuta printr-o declaratie la notarul public de la locul unde s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului si un exemplar autentificat al declaratiei este tinut registrul special de renuntari. Renuntarea la mostenire este expresa, neputand fi dedusa din neacceptarea mostenirii in cadrul termenului de optiune succesorala de 6 luni sau din alte fapte.
ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede. Renuntarea la succesiune desfiinteaza retroactiv titlul de mostenitor al renuntatorului, acesta fiind considerat o persoana straina de mostenire.
Desi renuntarea este irevocabila, succesorul poate sa revina asupra hotararii sale de renuntare la mostenire, adica sa-si retracteze renuntarea.
renuntarii duce la desfiintarea retroactiva a actului renuntarii, iar mostenitorul va fi considerat ca a acceptat succesiunea pur si simplu, cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: termenul de 6 luni prevazut pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala sa nu fi expirat si mostenirea sa nu fi fost acceptata intre timp de alti succesori - art. 701 Cod civil.
Or, aceasta problema de drept a fost rezolvata gresit de prima instanta, care a pornit de la premisa ca descendentii, cu exceptia paratului, a carui declaratie si conduita nu le-a evaluat, dar si sotia supravietuitoare, sunt renuntatori si concomitent, sunt straini de succesiune prin neacceptare.
Din aceasta perspectiva si in limitele criticilor din apel, in mod corect tribunalul a lamurit chestiunea de drept si a facut distinctiile necesare intre neacceptarea succesiunii si renuntarea la succesiune. aceste reguli in cauza si evaluand probele administrate din aceasta perspectiva, in mod judicios instanta de apel, evaluand toate probele, a raspuns criticii vizand stabilirea mostenitorilor acceptanti ai succesiunii lui, primul decedat dintre cei trei a caror succesiune s-a cerut a fi dezbatuta in cauza.
Astfel, toti descendentii, inclusiv, au dat la acelasi birou notarial, la data de 18 iulie 1996, la trei ani de la decesul lui, cate o declaratie din care rezulta ca nu au acceptat tacit sau expres succesiunea. Nu se identifica nici un motiv legal, pentru a nu evalua si a nu lua in seama, toate aceste declaratii. In aceiasi zi, la acelasi birou notarial, sotia supravietuitoare, nu a dat o astfel de declaratie. Mai mult, in aceiasi zi si in fata aceluiasi notar, a mandatat pe prin Procura speciala, sa o reprezinte in fata instantelor in litigii privind fondul funciar si sa-i reprezinte interesele in instrainarea imobilelor din si a apartamentului din C (cel dobandit de soti in timpul casatoriei, instrainat prin contract de intretinere dupa decesul lui si donat ulterior). Vinderea, chiar daca nu s-a finalizat ca atare, a drepturilor succesorale are valoarea unei acceptari a succesiunii, potrivit art 691 Cod civil.
In aceste conditii s-a ridicat problema de a stii, ce valoare juridica au aceste declaratii, in lipsa unor declaratii de renuntare anterioara date in termenul de prescriptie de 6 luni. Or, acestea, coroborate cu alte probe si elemente, nu pot conduce decat la concluzia ca toti descendentii lui, inclusiv, nu au acceptat succesiunea acestuia tacit sau expres. Singura care a acceptat si cules mostenirea, fiind sotia supravietuitoare. Declaratia data de in fata altui notar, in ziua in care s-a incheiat contractul de intretinere- 9 aprilie 1997, dar ulterior procurii speciale, este nerelevanta, insasi acceptarea succesiunii fiind irevocabila. Daca toate declaratiile descendentilor si a sotiei supravietuitoare ar reflecta realitatea, nu s-ar putea trage decat concluzia ca niciunul dintre acestia nu au acceptat succesiunea si in lipsa unor mostenitori din alta clasa, succesiunea a ramas vacanta.
In aceasta privinta, in mod corect a apreciat tribunalul in sensul valorificarii tuturor acestor declaratii. De altfel, la interogatoriul la care a raspuns paratul - fila 225 dosar fond, acesta a aratat explicit ca doar mama sa a fost aceea care a acceptat tacit succesiunea sotului sau, recunoscand faptul ca cei 6 descendenti au dat declaratiile din data de 18 iulie 1996.
In aceste conditii, in mod corect tribunalul a constatat ca prima instanta, pornind de la o premisa gresita, aceea a faptului ca singurul mostenitor acceptant al succesiunii lui, este, iar ceilalti descendenti si sotia supravietuitoare sunt renuntatori, nu a solutionat pe fond cererea de dezbatere acestei succesiuni, de care este ulterior strans legata solutia ce se pronunta asupra cererii privind anularea certificatului de mostenitor.
De altfel, aprecierea cu privire la faptul ca cei cinci descendenti si sotia supravietuitoare ar fi renuntatori, contravine chiar mentiunilor din certificatul de mostenitor in discutie, iar pentru neluarea in seama a declaratiei date la data de 18 iulie 1996 de catre paratul, prima instanta nu are nicio motivare care sa justifice inlaturarea ei si, mai mult retine ca este acceptant intrucat asa rezulta din chiar certificatul de mostenitor contestat, pe care ceilalti - renuntatori fiind, nu-l mai pot ataca.
Or, in aceasta privinta, Curtea constata ca prima instanta nu a analizat pe fond cererea privind anularea certificatului de mostenitor, ci a pornit de la aceiasi premisa gresita a faptului ca reclamantii sunt renuntatori, respectiv mostenitori ai unui renuntator, care renuntatori nici nu si-ar fi retractat renuntarea, astfel ca nu mai pot solicita anularea certificatului de mostenitor, cererea fiind privita ca inadmisibila.
Or, asa cum s-a aratat in precedent, nu exista declaratii de renuntare si, cu atat mai putin retractari, ci numai declaratii date 3 ani mai tarziu de la data deschiderii succesiunii, potrivit carora nu s-au facut acte de acceptare tacita sau expresa a succesiunii. In aceste conditii si fata de faptul ca se reclama imprejurarea ca certificatul de mostenitor emis nu reflecta realitatea si ca nu s-a dispus citarea persoanelor interesate la desfasurarea procedurii notariale, cererea nu apare solutionata pe fond. Citarea in fata notarului, chiar daca procedura urmata este necontencioasa, are rolul de a asigura rapid dezbaterea succesiunii, stabilirea mostenitorilor, a cotelor si in caz ca partile se inteleg, eliberarea certificatului de mostenitor sau chiar a actului de partaj voluntar, dupa caz. Daca partile citate fiind, se prezinta si nu se inteleg, procedura notariala se suspenda si partile sunt indrumate sa se adreseze instantei, in fata careia se va desfasura o procedura contencioasa.
Tribunalul nu putea analiza pentru prima toate aceste aspecte, fara a lipsi partile pe fond de un grad de jurisdictie.
In ceea ce priveste dezbaterea succesiunii lui, de asemenea, prima instanta nu s-a pronuntat, nu a constatat deschisa asuccesiunea, nu a stabilit mostenitorii, nu a stabilit daca si ce bunuri, activ/ pasiv, erau in patrimoniul defunctei, iar instanta de apel nu poate analiza pentru prima o astfel de cerere. Nici in ceea ce priveste deschiderea succesiunii lui, nu s-a facut nicio analiza sau apreciere, chiar daca s-a solicitat ca de pe urma acestuia sa se constate ca a ramas cota culeasa de la parintii si.
Privitor la constatarea nulitatii contractului de intretinere, in mod corect a retinut tribunalul ca prima instanta nu a analizat toate cauzele de nulitate invocate in sustinerea cererii. De altfel, judecatoria in aceasta privinta, a tras concluzia, fara a apela la parerea unui specialist, in sensul ca simpla adeverinta medicala nu poate constitui dovada ca suferea de o anumita boala si ca nu putea sa prevada consecintele faptelor sale. Or, un act medical, respectiv o adeverinta medicala, este de natura sa evidentieze existenta unei boli, dar evaluarea acestei probleme medicale si masura in care aceasta a fost de natura sa afecteze discernamantul bolnavului cu consecinte asupra actelor juridice incheiate, se realizeaza numai in baza unei expertize medico-legale a actelor medicale ce au fost eliberate in acel caz ca istoric al bolii.
Singura regula aplicata corect in prima instanta, dar de principiu, este cea privind valabilitatea donatiei, ca act subsecvent contractului de intretinere. De asemenea, a fost enuntata corect regula, dar teoretica si general valabila, potrivit careia mostenitorii unui renuntator nu au mai multe drepturi decat acesta.
In concluzie, tribunalul a facut corect aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 teza I Cod procedura civila si a desfiintat sentinta apelata cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Tribunalul, chiar daca este instanta de fond devolutiva, nu este in toate cazurile in masura sa continue judecata fondului, administrand sau refacand probele, sau anuland in tot sau in parte procedura urmata, cu retinere spre continuarea judecatii de la actul anulat, aplicand disp. art. 296 sau 297 alin 2 teza finala, dupa caz. Exista situatii, cum ar cazul dezbaterilor succesorale cu succesiuni chiar multiple, in care partile au calitati duble, in care este suficient ca o problema de drept sa fie gresit solutionata, fiind problema esentiala in cauza, de la care porneste rezolvarea fireasca a celorlalte - pentru ca sa se impuna reluarea judecatii din prima instanta. In caz contrar, daca tribunalul, dupa o alta rezolvare a problemei de drept principale, s-ar pronunta pe fond pentru prima asupra celorlalte chestiuni subsecvente, toate partile ar fi lipsite pe fond de un grad de jurisdictie si de o cale de atac.
- In ceea ce priveste motivarea deciziei instantei de apel, Curtea apreciza ca motivul de recurs este nefundat. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Examinând decizia atacată Curtea constată că instanta a verificat legalitatea și temeinicia sentinței în limitele mijloacelor de apărare și dovezilor administrate. Din considerentele deciziei pronunțată în apel, reproduse mai sus, rezultă că tribunalul a respectat cerințele legale prev. de art. 261 Cod procedură civilă și a motivat în fapt și în drept soluția de admitere a apelului, a arătat argumentele pentru care trebuie desfiintata sentința atacata, retinandu-se ca procedand in modul aratat, cauza nu a fost solutionata pe fond in prima instanta.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazurile de recurs de modificare prev. de art. 304 pct.7 si 9 Cod procedura civila si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.461 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimații pârâți, A și BNP și intimații pârâți moștenitori, și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. Jud.
2 ex/19.03.2010
Tehnored.
Jud. apel
Jud. fond
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
