Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 233
Ședința publică din data de: 30.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1597A/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți G, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar,și intimatul - pârât, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/11.03.2009, lipsind intimații - pârâți G, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul recurentului reclamant solicită proba cu înscrisuri pentru a depune la dosar un înscris medical cu care să dovedească starea de sănătate a recurentului reclamant.
Reprezentantul intimatului - pârât arată că nu se opune acestei probe și totodată învederează că nu solicită probe în apărare.
Curtea, după deliberare, admite proba cu înscrisuri solicitată de recurentul reclamant și ia act că se și administrează la acest moment.
Părțile prezente prin reprezentant învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea celor două hotărâri, rejudecarea prezentei cauze pe fond cu admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată, atribuirea în natură în deplină proprietate, a imobilului situat în B,-, cu obligarea la plata sultelor corespunzătoare și respingerea cererii reconvenționale formulate de către. În susținerea motivelor de recurs solicită a se avea în vedere că motivarea deciziei civile pronunțată de Tribunalul București este contradictorie, nelegală și cuprinde erori judiciare. De asemenea, solicită a se avea în vedere că instanța de apel nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a încălcat dreptul la apărare. Concluzionând, arată că aceste aprecieri ce alcătuiesc în esență motivarea celor două instanțe nu pot constitui argumente legale și temeinice, ci reprezintă grave încălcări ale normelor de drept, care demonstrează nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacate prin recursul formulat în baza căruia solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, păstrarea în tot a celor două hotărâri ca fiind legale și temeinice pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea formulată în scris și depusă la dosarul cauzei. De asemenea solicită a se avea în vedere că toate aspectele învederate au determinat atât instanța de apel cât și instanța de fond ca în mod legal să aprecieze că unica modalitate posibilă de sistare a indiviziunii este aceea a atribuirii în întregime și în natură a imobilului în favoarea intimatului pârât reclamant, soluție care se impune a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1597A/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți G, și.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 15.08.2006 sub nr-, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții G, și să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului nr. 48, situat în B, str. -, sector 2, prin atribuirea acestuia în natură către reclamant, evacuarea pârâtului, precum și obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că are calitate de soț supraviețuitor al defunctei, iar pârâții, calitatea de descendenți. Reclamantul a mai arătat faptul că prin certificatul de moștenitor nr. 128/16.08.2001, s-a stabilit faptul că masa succesorală se compune din dreptul de proprietate asupra cotei indivize de din imobilul menționat compus din teren și construcția aflată pe acesta, dobândit în timpul căsătoriei conform sentinței civile nr. 11017/06.12.1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Reclamantul a precizat faptul că solicită evacuarea pârâtului din respectivul imobil datorită comportamentului agresiv al acestuia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 728.civ. art. 6731și 67314.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul-reclamant a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată sub aspectul atribuirii imobilului către reclamantul-pârât, precum și în ceea de privește capătul de cerere ce vizează evacuarea sa din imobil.
Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, cu atribuirea către el a imobilului, precum și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, în cazul admiterii cererii principale, până la restituirea de către reclamantul-pârât a contravalorii îmbunătățirilor efectuate în imobil.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a arătat faptul că reclamantul-pârât a părăsit imobilul care face obiectul litigiului, în acest imobil locuind el cu familia sa, constituită din soția sa și un minor de 2 ani. a mai menționat faptul că reclamantul-pârât este cel care are un comportament violent, precizând și faptul că respectivul imobil este singura locuință a familiei sale, iar atribuirea către acesta este o soluție echitabilă și din perspectiva îmbunătățirilor constante aduse de el imobilului.
În drept, întâmpinarea și cererea reconvențională au fost întemeiate pe dispozițiile art. 115- 120, art. 6731.proc.civ. și ale art. 771 și 728.civ.
La termenul din data de 25.06.2007, pârâtul-reclamant a completat capătul de cerere privind contravaloarea îmbunătățirilor, în sensul măririi cuantumului pretențiilor deduse judecății la suma de 1.800 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate pentru instalația de apă efectuată la imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 9453/21.11.2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în B,- A, sector 2, atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie către pârâtul-reclamant imobilul, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamantul-pârât a sumei în cuantum de 15.322 lei, cu titlul de sultă, a obligat pârâtul-reclamant la plata către fiecare din pârâții G, și a sumei de 2.298 lei, cu titlul de sultă, a respins capătul de cerere principală privind evacuarea pârâtului-reclamant ca neîntemeiat, a respins capătul de cerere reconvențională privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilului în favoarea pârâtului-reclamant ca neîntemeiat, a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 16.08.2001, a fost emis certificatul de moștenitor nr. 128 de către BNP, ca urmare a decesului la data de 23.02.2001 al defunctei, stabilindu-se componența masei succesorale, în sensul includerii dreptului de proprietate asupra cotei indivize de din imobilul situat în B,- A, sector 2, compus din teren în suprafață de 85 mp și construcția aflată pe acesta, drept de proprietate dobândit prin sentința civilă nr. 11017/06.12.1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, în timpul căsătoriei părților, calitatea de moștenitori a părților precum și cotele ce le revin acestora din masa succesorală.
Cu privire la primul capăt de cerere principală și reconvențională, instanța l-a admis, în conformitate cu dispozițiile art. 728.civ
Cum din concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții a rezultat faptul că imobilul în litigiu nu este comod partajabil în natură, formând o singură unitate locativă, a dispus atribuirea imobilului către pârât.
La stabilirea părții mai îndreptățite în ceea ce privește atribuirea imobilului, instanța a avut în vedere faptul criteriile de preferință enumerate exemplificativ de către doctrina și practica judiciară în materie.
Astfel, deși cota-parte din dreptul de proprietate ce revine reclamantului-pârât este mai mare decât a fiecăruia dintre pârâți, instanța a considerat că acesta nu poate constitui un unic și primordial criteriu de preferabilitate. Instanța a mai reținut că aprecierile reclamantului-pârât în sensul că pârâtul-reclamant are un comportament violent care l-a determinat să părăsească imobilul, nu sunt susținute de ansamblul materialului probator administrat, întrucât declarațiile martorilor audiați în cauză nu au relevat împrejurările pe care le afirmă reclamantul-pârât, martorul audiat la solicitarea pârâtului-reclamant arătând faptul că familia acestuia este cunoscută în comunitate ca fiind pașnică și cu un comportament civilizat, mai mult, chiar reclamantul-pârât relevând în răspunsurile la interogatoriu faptul că a locuit în imobilul în litigiu, dar că în prezent locuiește cu soția sa, fără a menționa că a fost forțat să plece din locuință.
Instanța a reținut și faptul că reclamantul-pârât a părăsit imobilul în litigiu de circa doi ani de zile, în imobil locuind pârâtul-reclamant cu soția sa și cei doi minori, în vârstă de 2 ani și, respectiv, 1 an, precum și faptul că majoritatea lucrărilor de întreținere a construcției au fost efectuate de pârâtul-reclamant.
Pentru egalizarea loturilor, a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamantul-pârât a sumei în cuantum de 15.322 lei, cu titlul de sultă, iar către ceilalți pârâți a sumei de 2.298 lei pentru fiecare, cu titlul de sultă.
În consecință, capătul de cerere principală privind evacuarea pârâtuluireclamant a fost respins ca neîntemeiat, având în vedere soluționarea primului capăt de cerere referitor la ieșirea din indiviziune.
Privitor la capătul de cerere reconvențională prin care s-a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului, în cazul admiterii cererii principale, până la restituirea de reclamantul-pârât a contravalorii îmbunătățirilor efectuate în imobil, instanța l-a respins ca neîntemeiat, din perspectiva soluției pronunțate cu privire la primul capăt de cerere și a faptului că din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că nu au fost efectuate lucrări de îmbunătățire la respectivul imobil ci doar de întreținere a acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 274-276.proc.civ. a obligat pârâtulreclamant la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată. De asemenea, întrucât și cererea reconvențională a fost admisă în parte și au fost solicitate de către pârâtul-reclamant, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 274-275.proc.civ. a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. În baza art. 276.proc.civ. instanța a compensat cheltuielile de judecată, stabilind, în urma compensării, obligația reclamantului-pârât de a plăti pârâtului-reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 15.04.2008, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii cererii introductive de instanța așa cum a fost formulată și atribuirea în natura, în deplină proprietate, a imobilului situat în B,- A, sector 2, către apelant, cu plata sultelor corespunzătoare către ceilalți moștenitori conform raportului de expertiza omologat de instanța de fond; evacuarea intimatului din imobil, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu și respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de către.
În motivarea apelului s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită, întrucât, instanța de fond s-a întemeiat pe o situație de fapt falsă, acest fapt reiese din aspectele pe care instanța de fond le-a reținut, fiind indusă în eroare de afirmațiile pârâtului-reclamant și de declarația "subiectivă" a martorului propus de acesta.
Instanța de fond în mod greșit a atribuit în deplină proprietate imobilul fiului apelantului, apreciind că acesta este partea mai îndreptățită în privința atribuirii imobilului întrucât acesta nu are un comportament violent și nu l-a forțat astfel să plece din casă, plecând de bună voie și în prezent are o locuință, iar fiul apelantului locuiește cu soția sa în imobil în prezent și a efectuat lucrări de întreținere a imobilului.
De asemenea, instanța de fond în mod eronat a reținut că apelantul a plecat de bună voie din propria sa casă și că ar fi susținut că a locuit în imobil, dar că în prezent locuiește cu soția sa, fără să menționeze că a fost forțat să plece din locuință, și că din restul materialului probator nu rezulta contrariul, fapt atestat și de plângerea penală depusă la Secția 7 Politie sub nr.-/19.07.2006, ca un strigăt de disperare al unui tată maltratat de către propriul fiu.
De asemenea, așa cum rezultă din raportul de expertiză omologat de instanța de fond, a efectuat reparații masive asupra imobilului, refăcând toată tencuiala casei, fapt dovedit și de răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr.2 al celorlalți moștenitori.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că din probatoriul administrat nu rezultă că fiul său are un comportament violent, ținând cont exclusiv de declarația martorului propus de către acesta,.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut ca probă doar această declarație subiectivă și falsă, întrucât martorul nu avea de unde să știe natura relațiilor dintre părți pentru că nu a locuit cu aceștia și nici nu îi vizita.
Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că de circa doi ani de zile a părăsit imobilul și ca locuiește în prezent la soția sa.
Așa cum a arătat, a fost dat afară de fiul său din propria casa și a fost nevoit sa-și găsească un adăpost temporar și locuiește ca tolerat în apartamentul proprietatea fiicei actualei sale soții, așa cum atestă contractul de vânzare-cumpărare nr.524/22.06.2004, depus în dosar.
De asemenea, apelantul a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut ca și criteriu de atribuire în deplină proprietate a imobilului faptul că în prezent în imobil locuiește fiul său și soția acestuia, aceștia locuind doar de un an de zile, după cum recunosc chiar în cererea reconvențională, anterior locuind apelantul neîntrerupt în acest imobil până când a fost dat afară din propria casa prin violențe și amenințări de către cei doi.
Totodată, instanța de fond a reținut în mod greșit doar faptul că nu are în prezent o locuință, dar nu a ținut cont de faptul că acesta a deținut în proprietate un apartament în-, b1.40,.1, parter,.4, sector 2, B, pe care l-a vândut, așa cum atestă contractul de vânzare-cumpărare nr.2334/05.07.2004. De asemenea, acesta nu i-a plătit niciodată chirie, așa cum a încercat să inducă în eroare instanța de fond, și nici nu i-a cerut chirie pentru faptul că l-a primit ca un tată în casă, întrucât nu mai avea unde locui.
Instanța de fond a atribuit în deplină proprietate imobilul intimatului cu plata sultelor corespunzătoare către ceilalți moștenitori, iar soluția instanței de fond contrazice toata practica judiciară și doctrina în materie.
În mod fals intimatul a susținut că are o situație financiară bună, la dosar nefiind depusă nicio adeverință de venit care să demonstreze acest fapt și posibilitatea acestuia de a plăti sultele către ceilalți moștenitori.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 si urm. proc.civ. art. 728 din civ, art.6739proc.civ.
Intimatul-pârât, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în temeiul art. 296.proc.civ. respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în cazul ieșirii din indiviziune, la formarea și atribuirea loturilor, conform art. 6739.proc.civ. trebuie să se țină seama, după caz, de acordul părților, de mărimea cotei, de natura bunurilor, de domiciliul și ocupația părților și să se aibă în vedere eventualele îmbunătățiri făcute de părți.
În mod legal și temeinic, instanța de fond a apreciat că se impune atribuirea locuinței către pârât, în raport cu: nevoile de locuință ale fiecărei părți, folosirea bunului de către una din părți, posibilitatea fiecăruia de a-și procura o locuință sau de a locui cu propria familie ori cu alte persoane, iar disproporția existentă între cotele părți cuvenite părților nu poate constitui un unic și suficient motiv de atribuire a bunului în favoarea părții care deține cota cea mai mare din dreptul de proprietate.
Mai mult decât atât, deși a susținut că unul dintre pârâți - moștenitor a renunțat la cota sa, deja stabilită conform certificatului de moștenitor, în favoarea apelantului, instanța a reținut această împrejurare dar, în mod legal nu a făcut aplicarea dreptului de acrescământ, întrucât această instituție este operantă doar în faza procedurii succesorale și nu a partajului succesoral.
Împrejurarea că unul dintre copărtași a părăsit locuința deținută în indiviziune de mai mult de 3 ani, existând astfel prezumția că acesta are un alt spațiu de locuit și posibilitatea reală a părții căreia i se atribuie în exclusivitate de a plăti sulta, sunt de asemenea criterii ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor.
Față de "deficiențele" semnalate de apelant în calea de atac, hotărârea pronunțate în cauză apare în mod evident ca fiind legală și temeinică.
Apelantul încearcă să inducă în eroare instanța de control judiciar arătând că este o persoană cu suferințe fizice care ar putea ajunge în situația de a trăi pe străzi.
Afirmațiile apelantului în sensul că "proprietara" imobilului în care locuiește în prezent îi solicită să plece sunt nefondate, în raport cu cele menționate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager autentificat sub nr. 524/22.06.2004, depus chiar de apelant la dosar.
Ce nu a arătat apelantul este că după moartea soției sale, mama pârâților din cauza de față, și-a alungat din casă fiul cu care mai locuia la acea vreme - pârâtul; după ce s-a mutat din imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, l-a închiriat și abia când au apărut probleme cu chiriașii, i-a permis celuilalt fiu al său - pârâtul-reclamant să locuiască în casa părintească tot în schimbul unei chirii.
De asemenea, tensiunile existente între părți și la care face referire apelantul, sunt provocate de către acesta, așa cum rezultă din probe.
În. drept, au fost invocate dispozițiile art. 289 alin. 2 și art. 115 și urm. proc.civ.
Intimata-pârâtă, a depus la dosar cerere prin care a arătat că este de acord ca imobilul să-i fie atribuit fratelui său, așa cum a dispus și prima instanță ce a judecat prezentul dosar pronunțând sentința civilă nr. 9453/21.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 2, dosar nr-, motivat de faptul că acesta locuiește efectiv în imobilul care este singura sa locuință, are o familie și 2 copii minori și a efectuat investiții la construcție.
După moartea mamei lor, tatăl a închiriat locuința și, când au apărut probleme cu chiriașii, i-a evacuat și i-a reînchiriat casa părintească intimatului, cerându-i și încasându-i chirie, deși se mutase din această casă la actuala lui soție.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 1597 din 5.12.2008, Tribunalul a respins apelul declarat de reclamantul pârât ca nefondat, reținând în motivarea deciziei următoarele:
Astfel cum judicios a reținut instanța din interpretarea probatoriului administrat în cauză, reclamantul nu a probat că părăsirea de către acesta a imobilului s-a datorat comportamentului agresiv și conflictelor permanente cu pârâtul.
Din declarațiile martorului propus de către pârât în apărare, respectiv, coroborată cu declarațiile martorilor și nu a rezultat că între părți erau conflicte de natură a face conviețuirea imposibilă în imobil, împrejurare infirmată la interogatoriu și de către pârât (fila 123).
Chiar și în această ipoteză însă, existența unor conflicte anterioare între părți nu este suficientă pentru a atrage atribuirea imobilului în lotul reclamantului.
Astfel cum judicios a reținut instanța la stabilirea coproprietarului în lotul căruia urmează a fi atribuit bunul în litigiu, criteriile nu sunt limitativ prevăzute, ci urmează a fi apreciate de către instanțe, potrivit dispozițiilor art.6739Cod procedură civilă.
În raport de aceste criterii, având în vedere că pârâtul ocupă imobilul împreună cu soția și cei doi copii minori în vârstă de 2 ani și respectiv 1 an precum și faptul că, deși lucrări de întreținere a efectuat și reclamantul, însă cea mai mare parte a acestora a fost efectuată de către pârât astfel cum rezultă atât din declarațiile martorilor, cât și din concluziile raportului de expertiză tehnică, tribunalul a apreciat că atribuirea în natură a imobilului către pârât este o măsură judicioasă și echitabilă.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că pe de o parte pârâtul împreună cu familia acestuia nu au unde locui, având în întreținere și doi minori, în timp ce reclamantul de doi ani locuiește împreună cu soția actuală și fiica acestuia într-un alt imobil, iar susținerile potrivit cu care actuala soție i-a cerut să părăsească imobilul, precum și starea precară a sănătății apelantului nu au fost dovedite, obligația de a administra probe revenindu-i apelantului potrivit dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă coroborat cu art.1169 Cod civil.
Cu referire la dreptul pe care îl are reclamantul asupra spațiului de locuit, tribunalul a reținut că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 524/22.06.2004, depus chiar de apelant la dosar, apelantul-reclamant și-a rezervat un drept de uzufruct viager, susținerile sale privind ocuparea ca simplu tolerat a domiciliului comun cu prezenta soție și fiica acestuia, dovedindu-se vădit nefondate, astfel cum judicios a arătat și intimatul în apărările formulate prin întâmpinare.
Tribunalul a mai reținut în favoarea intimatului-pârât și poziția procesuală favorabilă manifestată de către.intimata-pârâtă, care a depus la dosar o cerere prin care a arătat că este de acord ca imobilul să-i fie atribuit fratelui său, precum și susținerea apărărilor intimatului pe aspectul privind raporturile existente între reclamant și fiul acestuia, din care rezultă că tensiunile au fost create și întreținute de către reclamant.
Prin cele reținute, tribunalul a răspuns și criticilor formulate în motivele 2, 3,4 și 5.
În ceea ce privește critica privind mijloacele materiale limitate de care dispune pârâtul și care nu-i permit acestuia să achite sulta, tribunalul a apreciat că aceasta trebuie respinsă, față de proba administrată în apel, respectiv extras de cont (fila 45).
În temeiul disp.art.274 alin.1 pr.civ. tribunalul a respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, în ceea ce îl privește pe apelant întrucât acesta a căzut în pretenții prin respingerea apelului, iar în ceea ce îl privește pe intimat întrucât nu au fost dovedite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul pârât, criticând atât decizia cât și sentința pronunțată în cauză ca fiind nelegale, pe temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă
Recurentul a susținut astfel, în dezvoltarea criticilor, următoarele motive de recurs:
Art. 304 al.1 pct. 7.proc.civ.: Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivele invocate de către instanța de fond sunt contradictorii, conțin erori de apreciere și interpretare ale situației de fapt și ale probelor administrate. Prezenta cauză nu constituie o speța cu un grad tehnic de dificultate ridicat, considerent pentru care recurentul apreciază că motivarea instanței sfidează textul și spiritul legii și contravine celor mai elementare principii de drept.
Efectele hotărârilor date de cele două instanțe generează în fapt o situație simplă și dramatică în aceeași măsură: Instanța de judecată hotărăște că un tată, în vârsta de 65 de ani, care și-a construit cu greu o căsuță modestă și a crescut 4 copii nu poate, nu are dreptul "legal" de a-și trăi ultimii ani din viață în propria casă. După 30 de ani în care și-a gospodărit cum a putut căsuța sa modestă, și a crescut 4 copii, bătrânul a fost aruncat în stradă de propriul fiu, sub amenințarea pistolului.
La această situație s-a ajuns pentru că s-a considerat: ca dreptul de proprietate într-o cota mai mare "nu poate fi un criteriu unic și primordial" în atribuirea imobilului. Raționamentul logic care stă la baza acestui argument al instanței este total viciat și se poate constata o aplicare defectuoasă a normelor de drept.
Art. 673 indice 9 din Codul d e procedură civilă conferă acestui criteriu de mărime a cotei-părți o poziție privilegiată. Și totuși, instanța a apreciat că situația de față permite o altă interpretare a textului legal, în sensul că mărimea cotei nu contează.
Instanța nu a motivat eliminarea acestui criteriu de preferabilitate, dar a invocat faptul că s-a dispus atribuirea imobilului fiului întrucât tatăl, în calitate de reclamant-pârât, nu a făcut dovada că a fost forțat să plece din locuință datorită comportamentului violent al fiului, întrucât martorul propus de fiul a susținut în declarația sa că familia acestuia este apreciată în comunitate ca fiind pașnică și civilizată.
Faptul că recurentul a depus o plângere la poliție (depusă la dosarul cauzei) nu a fost apreciată de instanță ca o dovadă a plecării forțate. tată, umilit și amenințat de fiul său a săvârșit o mare greșeală: nu a spus cunoscuților, vecinilor, ce se întâmpla în familia sa și astfel nu a putut proba în instanță cu martori drama alungării sale din casă de către propriul fiu.
Dar nici dacă ar fi făcut acest lucru, pentru instanța de apel nu ar fi avut prea mare importanță întrucât în decizia Tribunalului București, secția a IV a civilă, s-a menționat: "chiar și dacă s-ar fi probat părăsirea imobilului din cauza comportamentului agresiv al fiului, existența unor conflicte nu este suficientă pentru a atrage atribuirea imobilului în lotul reclamantului":
Motivarea celor două instanțe este contradictorie, nelegală și sfidează reguli elementare de drept, de etică, de morală.
Art.304 al 1 pct. 9: "Când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Dacă argumentele invocate de instanță cu privire la motivele plecării bătrânului din imobil pot fi evaluate ca erori de apreciere subiectivă a declarațiilor martorilor și a situației de fapt, în ceea ce privește decizia civilă nr. 1597 din 05.12.2008 a Tribunalului București, secția a IV a civilă ne aflăm în prezența unei erori judiciare care rezultă din analizarea defectuoasă a unui înscris autentificat, respectiv un contract de vânzare cumpărare.
Tribunalul a reținut că reclamantul, în baza acestui contract, s-ar bucura de un drept de uzufruct viager asupra apartamentului situat în B,-, -.1,.4,.25, 2 și în aceste condiții el ar avea un spațiu de locuit.
În aceste condiții, instanța de apel, care avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond, nu a sesizat nici una dintre greșelile acesteia, ci, dimpotrivă, din motivarea hotărârii rezultă în mod indubitabil că nu a analizat înscrisurile existente la dosar, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.
Din înscrisul invocat, care a fost depus la dosar chiar de către reclamant, rezultă că acesta nu este parte în acest contract și astfel nu-i conferă nici un fel de drept de uzufruct viager.
Fiind alungat din propria casă de către fiul său, locuiește în prezent la fiica soției sale, într-un apartament de 2 camere (cu o suprafață de 36 mp), împreună cu alte 4 persoane, fiind tolerat de către aceștia pentru o perioadă limitată, până la finalizarea procesului.
Este incalificabil cum o instanță poate aprecia această stare de fapt în sensul că ar avea asigurată o locuință, un acoperiș deasupra capului până la sfârșitul zilelor.
Interpretarea defectuoasă a unui contract a constituit pentru instanța de apel baza "legală" a motivării: " susținerile sale privind ocuparea ca simplu tolerat a domiciliului comun cu prezenta sa soție și fiica acestuia, s-au dovedit vădit nefondate, astfel cum judicios arată și intimatul în apărările formulate în întâmpinare".
O altă motivare a respingerii constă în faptul că nu ar fi dovedit starea sa precară de sănătate cu probe întrucât avea această obligație în baza art. 129 cod civil coroborat cu art. 1169 Cod civil. Deși a depus acte medicale în acest sens, instanța le-a apreciat ca insuficiente.
Din motivarea instanței reiese că, numai dacă s-ar fi aflat într-o astfel de stare, ar fi existat suficiente argumente pentru a-i fi atribuit în natură imobilul.
Fiul căruia i-a fost atribuit imobilul și-a vândut propria locuință în anul 2004 așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr-, iar recurentul, ca orice părinte de bună credință, l-a primit în locuință sa modestă. Această decizie aparent normală și firească avea să reprezinte punctul de plecare al prezentului litigiu. La insistențele fiului, avea apoi să încheie un contract cu o firmă de telefonie mobilă, iar debitul restant al fiului care utiliza telefonul mobil a fost achitat în rate, pe care le-a invocat în fața instanței ca fiind o chirie pe care recurentul i-ar fi perceput-o pentru că locuia în imobil.
Pârâtul a reușit în acest fel să-și pună în aplicare intențiile vădite de a demonstra că recurentul a fost cel care a dat dovadă de rea credință în relațiile de familie. Chitanțele achitate către demonstrează însă contrariul.
În anul 2004 din pensia sa, recurentul a susținut că a refăcut întreg acoperișul casei, costurile ridicându-se la 1500 lei. În condițiile în care intimatul susține că ar fi plecat de bună voie din imobil, acesta nu ar mai fi efectuat aceste lucrări.
Deși evaluarea unui prim raport de expertiză dispus de instanța de fond a fost de aprox. 50000 lei, la solicitarea intimatului, instanța a desemnat un alt expert (apreciat de instanță în ședința publică pentru calitatea lucrărilor sale) care a evaluat imobilul la 24000 lei. În aceste condiții care lasă loc de interpretare, prin omologarea celui de al doilea raport de expertiză, instanța de fond a adus grave prejudicii recurentului și numai beneficii fiului căruia i-a atribuit în natură imobilul.
Se poate astfel constata că, evoluția aparent legală a litigiului a dat în fapt o notă de legalitate actelor întreprinse cu rea credință de către intimat anterior sesizării instanței de către recurent. Instanța a apreciat mai întâi că fiul nu și-a obligat tatăl să plece din casă, pentru ca apoi să constate că cele câteva lucrări de "întreținere" făcute cu rea credință de intimat ar reprezenta un motiv temeinic și legal pentru atribuirea imobilului.
Cu privire la aceste lucrări calificate în cererea reconvențională de intimat ca fiind îmbunătățiri, instanța a coroborat declarațiile martorilor cu concluziile raportului de expertiză. acest demers juridic este ideal, numai că există contradicții evidente între cele două mijloace de probă.
Martorul propus de intimat a susținut că acesta a făcut lucrări temeinice (a tencuit, a gletuit, a vopsit gardul și ușile etc.), iar expertul a constatat că, în realitate, a fost aplicată "cu rolul o zugrăveală peste cea veche și nu s-au executat lucrări de tencuire sau gletuire".
Aceste operațiuni de vopsire, precum și cele 2 uși pe care le-a schimbat (probabil cu intenția de a nu mai putea avea acces cu vechile chei în casa în care recurentul a locuit 30 de ani), au fost apreciate de instanță ca motive legale și temeinice ale celor două hotărâri.
Ele au contribuit astfel decisiv la formarea convingerii instanței care a dispus atribuirea în natură a imobilul către intimat.
Aprecierile ce alcătuiesc în esență motivarea celor două instanțe nu pot constitui argumente legale și temeinice, ci reprezintă grave încălcări ale normelor de drept, care demonstrează nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacate prin recursul formulat.
În cauză au formulat întâmpinare intimații G și, cel dintâi solicitând admiterea recursului, cel de al doilea, respingerea recursului declarat de reclamant, precum și intimatul pârât reclamant, care a susținut caracterul nefondat al recursului, susținând în esență că ambele instanțe care au soluționat cauza în fond și în apel au reținut situația de fapt relevată de probele administrate și au motivat în drept hotărârile pronunțate, respingând argumentele aduse de reclamantul recurent în favoarea atribuirii către acesta a imobilului, că acesta este cel care a decis să părăsească imobilul, pentru a se muta la actuala soție, că are posibilități financiare satisfăcătoare, în timp ce el personal a fost nevoit să vândă fosta sa proprietate, din care deținea 50%, iar suma astfel obținută a folosit-o pentru a aduce îmbunătățiri imobilului succesoral.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este fondat, potrivit celor ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă,,La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea".
Atât prima instanță, cât și cea care a soluționat apelul, au analizat cauza din perspectiva dispozițiilor anterior enunțate și au motivat hotărârile în mod corespunzător, astfel că, raportat la modul în care au decis cu privire la aplicarea criteriilor de atribuire a singurul aflat în indiviziune, în favoarea intimatului pârât reclamant, nu pot fi reținute criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
De altfel, însuși recurentul apelează, în susținerea acestui prim motiv de recurs, mai degrabă la reguli de etică și morală, decât la norma de drept, presupus neanalizată de instanțe sau considerată ca fiind analizată într-un mod contradictoriu.
Susținerile din cadrul acestui motiv de recurs, privind relevanța criteriului de mărime a cotei părți deținute din dreptul de proprietate, în aprecierea asupra modului de atribuire a bunului, în integralitatea lui, precum și cele din motivul de recurs susținut la punctul 2, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și sunt fondate.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 128/15.08.2001, recurentul reclamant deține o cotă de 40/64 din dreptul de proprietate asupra imobilului supus împărțelii, în timp ce intimatul pârât reclamant are o cotă de 6/32 (12/64) din dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
În ce privește efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri la imobilul supus partajului, Curtea reține că, deși acest capăt de cerere reconvențională a rămas nesoluționat, ca și consecință a atribuirii bunului în favoarea intimatul pârât reclamant, ambele instanțe au reținut, pe baza raportului de expertiză și a declarației unor martori, efectuarea de către acesta a unor lucrări de,reparații și întreținere curentă", ceeace nu poate constitui, prin el însuși un argument în atribuirea bunului în favoarea celui care le-a efectuat.
Existența unor conflicte anterioare între părți, de natură a face imposibilă conviețuirea acestora în același imobil, a reprezentat o împrejurare pe care însăși instanța de apel a calificat-o ca fiind insuficientă în a atrage consecințe cu privire la atribuirea imobilului.
În ce privesc posibilitățile locative, avute în vedere în cântărirea deciziei de atribuire a bunului, Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a clauzelor contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 524/22.06.2004, reținând că recurentul însuși are un drept de uzufruct viager asupra apartamentului situat în-- sentința civilă nr.1,.4, sect.5, recurentul fiind terț față de acest contract, încheiat între actuala soție și fiica acesteia, dreptul de uzufruct viager fiind stabilit exclusiv în favoarea soției.
În ce îl privește pe intimatul pârât reclamant, lipsa posibilităților locative ale acestuia și a familiei, în compunerea căreia intră soția și 2 copii minori, este și consecința înstrăinării, prin contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2334, încheiat la 5.07.2004, a unui apartament pe care acesta îl deținea în proprietate, împreună cu, în cote egale.
În ce privește poziția procesuală a celorlalte părți, Curtea reține că intimații și s-au declarat în favoarea atribuirii bunului către intimatul pârât reclamant, în timp ce intimatul G s-a declarat în favoarea atribuirii bunului imobil către recurent.
Acestea fiind datele speței, Curtea constată că, aplicând criteriile legale de atribuire stabilite prin dispozițiile art. 6739Cod procedură civilă, ambele instanțe au soluționat cauza în mod greșit, acordând preferință intimatului pârât reclamant pe baza unui singur argument pertinent, respectiv pornind de la împrejurarea că acesta numaiare posibilități locative (nevoia locativă ivindu-se după momentul deschiderii succesiunii), pentru el și familia acestuia, inclusiv cei doi copii minori.
Argumentul nu este unul suficient de puternic pentru a înlătura criteriile de natură a justifica atribuirea bunului în favoarea recurentului, cel care deține cota majoritară din dreptul de proprietate (40/64), în vădită disproporție cu cotele fiecăruia dintre intimați, cel care a edificat imobilul, împreună cu fosta soție decedată și în care a locuit o lungă perioadă de timp, cel care nu are și nici nu s-a dovedit că ar mai avea în proprietate vreun alt bun imobil care să-i asigure la bătrânețe minimul de confort pentru care a muncit.
Așa fiind, reținând în cauză incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul pârât și va dispune, în baza art. 312 alin.1 și 3, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței civile nr. 9453 din 27.11.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2, în sensul că va atribui, în deplină proprietate și posesie reclamantului pârât imobilul situat în mun. B,- A, sect.2, compus din construcție și teren aferent în suprafață de 85 mp.
Ca și consecință, va obliga reclamantul pârât la plata către pârâtul reclamant și, respectiv, către fiecare dintre pârâți, a câte 2.298 lei cu titlu de sultă.
Corespunzător, va fi înlăturată din sentință dispoziția de obligare a pârâtului reclamant la plata sultelor.
Constatând că soluția dată cererii de împărțeală a condus la nepronunțarea primei instanțe, precum și a celei de apel, asupra cererii reconvenționale formulate de pârâtul reclamant, Curtea va dispune în consecință, potrivit art. 297 alin.1 Cod procedură civilă, desființarea sentinței în ce privește soluția dată asupra cererii reconvenționale și va trimite cauza la prima instanță, în vederea judecării pe fond a acesteia.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga intimatul pârât la plata către recurent a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant pârât împotriva deciziei civile nr. 1597 din 5.12.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți G, și.
odifică în tot decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul și schimbă în parte sentința civilă nr. 9453 din 27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, în sensul că:
Atribuie, în deplină proprietate și posesie reclamantului pârât imobilul situat în mun. B,- A, sect.2, compus din construcție și teren aferent în suprafață de 85 mp.
Obligă reclamantul pârât la plata către pârâtul reclamant și, respectiv, către fiecare dintre pârâți, a câte 2.298 lei cu titlu de sultă.
Înlătură din sentință dispoziția de obligare a pârâtului reclamant la plata sultelor.
Desființează sentința în ce privește soluția dată asupra cererii reconvenționale și trimite cauza la prima instanță, în vederea judecării pe fond a acesteia.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul pârât la plata către recurent a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2009..
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
.red./2 ex.
12.06.2009
Tribunalul București S.a IV-
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Antonela
