Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 266
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Mona
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 43 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații, și,având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul și intimata asistată de avocat,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al treilea termen de judecată,nu se solicită judecata în lipsă.
Instanța pune în vedere recurentului,prin apărător să facă dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 1867,6 lei.
Avocat pentru recurentul având cuvântul,susține că recurentul nu înțelege să achite taxa de timbru și solicită a se proceda în consecință.
Instanța,din oficiu,invocă excepția privind insuficienta timbrare a recursului.
Avocat pentru recurentul având cuvântul,lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Avocat pentru intimata solicită anularea recursului ca fiind insuficient timbrat,cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8364 din 02 iulie 2008 Judecătoria Iașia dispus respingerea excepțiilor privind lipsa calității procesuale active a reclamanților și prescripția dreptului la acțiune invocate de pârâta în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului.
S-a admis excepția neacceptării în termen a succesiunii de către invocată de reclamantul.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele, și.
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 40/2003 eliberat de.
Pârâtele și au fost obligate să plătească reclamantului fiecare câte 525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens,instanța de fond a că a decedat la data de 15.04,1979,iar masa succesorală este compusă din apartamentul situat în I,strada - nr. 34-etaj 1,apartament 7,dobândit de defunct și soția sa prin construire în baza contractului de construire nr. 1563/1971 încheiat de I,cu credit acordat de stat,în baza contractului de împrumut nr. 4090/1971.
a eliberat certificatul de moștenitor nr. 40/2003 pe numele pârâților și ca singurii moștenitori ai defunctului.
s-a căsătorit cu prima soție și a părăsit apartamentul imediat după moartea tatălui său în anul 1979 și nu a efectuat acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii în termen de 6 luni de la data decesului defunctului,potrivit declarației martorului și a răspunsului la interogator dat de mama sa,excepția neacceptării în termen a succesiunii invocată de reclamantul fiind astfel întemeiată,urmând a fi admisă potrivit art. 700 Cod civil.
Certificatul de moștenitor a fost eliberat la data de 22 aprilie 2003,iar acțiunea a fost formulată la data de 27 august 2007,reclamanții aflând de existența acestuia și a contractului de vânzare-cumpărare în august 2007,aspect recunoscut de pârâta la interogator,excepția prescripției dreptului la acțiune fiind neîntemeiată și urmând a fi respinsă.
Reclamanții sunt fiii defunctului și au calitate procesuală activă pentru formularea acțiunii,aceștia acceptând tacit succesiunea alături de mama lor,unde au locuit până în anul 1996 potrivit declarației lui și,excepția invocată fiind neîntemeiată și urmând a fi respinsă,aceștia fiind minori în anul în care a intervenit decesul tatălui lor,având vârste de 16 ani -,11 ani - și 7 ani -.
Certificatul de moștenitor s-a emis fără citarea tuturor persoanelor cu vocație succesorală la succesiunea lui,aspect recunoscut de soția supraviețuitoare la interogator,astfel că în temeiul art. 85 din Legea nr. 36/1995 instanța va admite acțiunea în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea certificatului de moștenitor.
În baza art. 274 Cod procedură civilă,pârâtele și au fost obligate să plătească reclamantului,care a preluat drepturile succesorale de la celelalte două reclamante prin contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat la BNP și Asociații prin încheierea nr. 81/08.01.2008,fiecare câte 525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta că sentința a fost pronunțată cu depășirea cadrului procesual. Prin suspendarea capetelor de cerere vizând partajarea bunurilor comune și desființarea contractului de vânzare-cumpărare,instanța a rămas sesizată cu anularea certificatului de moștenitor,însă prin soluția dată a stabilit și faptul că nu are calitate de moștenitor,depășind astfel cadrul procesual.
La data de 09.01.2008 reclamantul a invocat excepția neacceptării în termen a moștenirii de către. Această excepție este un capăt nou de cerere,acțiunea fiind astfel modificată după prima zi de înfățișare.
Instanța s-a pronunțat mai mult decât s-a cerut,în sensul că dispozitivul nu constată numai anularea certificatului de moștenitor,ci și faptul că nu are dreptul la moștenire,producând astfel o vătămare în viitor ce nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
A invocat în fața primei instanțe,raportat la art. 700 Cod civil,neacceptarea în termen a succesiunii de către, de unde rezultă implicit și lipsa calității procesuale active. În anul 1979,data deschiderii succesiunii,cei sus arătați erau minori și au continuat să locuiască în apartament datorită vârstei și nu ca mod de acceptare a succesiunii,nefăcând dovada nici unui act de acceptare tacită.
Invocă apelanta art. 691 cod civil față de certificatul de moștenitor nr. 40/2003 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1068/2003,acte care-i conferă lui calitatea de acceptant expres al moștenirii.
În mod greșit a soluționat prima instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune. Însuși martorul a relatat că de când a plecat în străinătate a revenit de 4,5 ori în țară,chiar în anul 2005,iar când revenea din locuia la - sau la surorile lui. Prin mărturia depusă se confirmă faptul că avea cunoștință de existența acestor acte juridice,iar termenul de 3 ani curge de la data încheierii și intabulării dreptului de proprietate.
Cum a recunoscut și la interogatoriu ,după eliberarea certificatului de moștenitor și încheierea contractului de vânzare-cumpărare a mers în 2003 la fiul său,în când i-a adus la cunoștință de cele 2 acte,fapt nerecunoscut de acesta.
Prin decizia civilă nr. 43 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Iașia admis apelul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 8364 din 02 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Iași,pe care o schimbă în parte,în sensul că înlătură din dispozitiv dispoziția relativă la admiterea excepției neacceptării în termen a succesiunii de către.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de apel a reținut că prin actul de investire reclamanții, și au solicitat instanței a dispune în contradictoriu cu pârâții și anularea certificatului de moștenitor nr. 40/2003,desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1069/2003 și partajarea bunurilor comune rămase după decujusul.
În condițiile art. 132 Cod procedură civilă,față de statuarea legiuitorului prin textul art. 134 Cod procedură civilă asupra momentului socotit ca prima zi de înfățișare,reclamantul și-a întregit și modificat cererea de chemare în judecată. În acest sens,în ce privește cererea având ca obiect anularea certificatului de moștenitor a invocat dispozițiile art. 75 alin. 1 din legea nr. 35/1995 și prevederile art. 78 alin. 1 din regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici. A invocat la punctul 5 al cererii formulate excepția neacceptării în termen a moștenirii de către I-,solicitând să se constate calitatea de moștenitori după defunctul doar a descendenților direcți, și. Această din urmă solicitare se regăsește alaături de cele adresate inițial instanței de judecată,în enumerarea exhausivă în cadrul punctelor 1-5,a cererilor aduse spre soluționare.
Fără a prezenta relevanță juridică ordine în care cererile au fost redate și invocarea excepției neacceptării în termen a succesiunii de către în cadrul punctului 5 din " motivele acțiunii ",se impun instanței,în soluționarea apelului formulat,motivele pe care cererea de anulare a certificatului de moștenitor este fundamentată. Astfel,inițial anularea certificatului de moștenitor se circumscrie existenței și a altor persoane cu vocație și capacitate succesorală la moștenirea decujusului pentru ca prin cererea completatoare să se solicite aplicarea art. 88 din Legea nr. 36/1995 motivat de necitarea în cadrul procedurii succesorale notariale tuturor celor care au vocație la moștenire. Vătămarea invocată de natură a atrage anularea certificatului de moștenitor este dată de neincluderea în certificat și a moștenitorilor, și.
Ca atare,acestor limite este ținută instanța să le dea eficiența juridică impusă de legiuitor prin textul art. 88 din legea nr. 36/1995,în aplicarea art. 129 Cod procedură civilă și față de măsura dispusă de instanță prin încheierea din ședința publică din data de 06.02.2006.
Mai mult decât atât,excepția neacceptării în termen a succesiunii de către I- interferează în limitele investirii dezvoltate anterior,cu cererea privind ieșirea din indiviziune urmare stabilirii masei succesorale și a calității de moștenitori după decujusul.
Sub aspectul acestei critici aduse hotărârii instanței de fond,Tribunalul reține că cererea de apel este întemeiată.
Tribunalul Iași reține că excepțiile lipsei calității procesuale active și a prescripției dreptului la acțiune și-au găsit legala soluționare înaintea Judecătoriei Iași.
Autorul părților, a decedat la data de 15 aprilie 1979,iar la momentul decesului acestuia descendenții, și aveau vârste de 16,11 și respectiv 7 ani.
Aplicarea de către instanță a art. 700 Cod civil se impune a fi circumstanțiată minorității celor 3 descendenți de gradul I ai decujusului.
În primul rând este necesar a fi făcută mențiunea în conformitate cu care art. 747 Cod civil stabilește obligația,în situația în care în discuție este operațiunea juridică a împărțelii,în afară de prealabila abilitare a tutorelui său,a părintelui administrator legal al minorului și pe aceea ca operațiunea să se facă sub controlul direct al justiției. Se arată astfel că " dacă toți coerezii nu sunt prezenți sau de sunt între ei interziși sau minori,împărțirea trebuie să se facă înaintea judecătoriei".
Într-o atare situație reprezentarea voinței minorilor nu este admisă decât în limitele trebuitoare scopului de apărare a intereselor lor și de conservare,fructificare și sporire a bunurilor acestora.
rezultată din deschiderea succesiunii în perioada minorității și investirea instanței cu cererea de partaj la momentul de față,când toți erezii sunt majori,determină o analiză a acceptării succesiunii prin mijlocirea mamei lor în calitate de reprezentant legal. Fără a prezenta relevanță modul de acceptare a succesiunii,fie expresă,fie tacită atunci când ea emană de la o persoană incapabilă de a se obliga,acceptarea nu este valabilă decât dacă s-au observat regulile prescrise în materie de incapacitate. În acest sens art. 687 Cod civil dispune " Minorii și interzișii nu pot face valabil acceptarea unei moșteniri decât conform dispozițiilor titlului de la minoritate și tutelă". Potrivit art. 19 din decretul nr. 32/1954 acceptarea moștenirii cuvenită unui minor,indiferent de vârstă sau unei persoane pusă sub interdicție va fi socotită întotdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar.
Protecția conferită legislativ minorilor în materie de succesiune,care lasă în afara reglementării modul de exercitare de către succesibilul minor a dreptului de opțiune succesorală,în absența actelor exprese de acceptare sau renunțare,impune instanței aplicabilitatea aceluiași scop pe care trebuie să se fundamenteze instituția reprezentării pentru identitate de rațiune. Acceptarea moștenirii putând fi atât expresă cât și tacită după cum dispune art. 689 Cod civil,reprezentantul legal al minorului are putința în vederea apărării intereselor acestuia din urmă de a săvârși în numele minorului acte de acceptare tacită a succesiunii,fără o împuternicire expresă în acest sens.
Pornind de la împuternicirea legală a ascendentului reclamanților de a accepta tacit moștenirea deschisă,este determinantă în aceste condiții poziția pârâtei care atât prin declarația autentificată sub nr. 55/07.01.2008 de BNP și Asociații cât și prin declarația dată în fața instanței recunoaște calitatea de moștenitori ai acestora. Posesia și folosința exercitată de copiii minori asupra apartamentului aflat în masa succesorală a autorului lor nu poate fi interpretată doar în sensul respectării de către soția supraviețuitoare a obligației de a le asigura copiilor săi minori o locuință,ci și ca o manifestare a intenției acesteia de proteguire a drepturilor succesorale ale copiilor săi născute la momentul morții tatălui lor.
După cum rezultă din dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani. Potrivit art. 7 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speță,dreptul la acțiune a luat naștere la momentul la care titularii cererii de chemare în judecată au luat cunoștință de actele atacate.
Contrar susținerilor apelantei din calea de atac exercitată,în răspunsul la interogatoriile luate la solicitarea sa,precum și a reclamantului pârâta indică drept moment la care le-a adus la cunoștință reclamanților despre certificatul de moștenitor și contractul de vânzare -cumpărare anul 2007.
Mai mult depoziția martorului,în conținutul redat cu exactitate în cererea de apel,nu conduce spre concluzia că reclamantul a avut cunoștință de încheierea celor 2 acte juridice din anul 2005,întrucât a stat,în cursul acelui an,atunci când a venit din,în apartamentul în litigiu.
Ca atare,termenul de prescripție începând să curgă din anul 2007,la momentul sesizării instanței,cursul prescripției nu era împlinit.
Împotriva deciziei Tribunalului Iașia declarat recurs,invocând dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului,recurentul susține că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pentru care s-ar fi justificat înlăturarea dispoziției privind admiterea excepției neacceptării în termen a moștenirii de către,fiind incidente prevederile art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă.
Totodată,recurentul susține că decizia instanței de apel este nelegală în ceea ce privește înlăturarea din sentința de fond a dispoziției privind admiterea excepției neacceptării în termen a moștenirii de către
Recursul formulat de este insuficient timbrat.
La primirea recursului și fixarea termenului de judecată,s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea timbrării cu 9,5 lei noi taxă judiciară de timbru și 0,15 lei noi timbru judiciar,conform dispozițiilor art.3, lit. coroborate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997, actualizată și articolul 3 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995,actualizată,privind timbrul judiciar.
Pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2009,recurentul a fost legal citat cu mențiunea timbrării cu suma de 9,5 lei noi taxă judiciară de timbru și 0,15 lei noi timbru judiciar.
La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2009,recurentul a depus chitanțele nr. -/20.02.2009,-/17.03.2009 și nr. -/17.03.2009 în cuantum de 5 lei și timbru judiciar mobil în sumă de 0,3 lei,punându-i-se în vedere de către instanță să achite diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,5 lei.
La termenul din 15 mai 2009 instanța,având în vedere modificările aduse Legii nr. 146/1997,a pus în vedere recurentului,prin apărător,obligația de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru de 1867,6 Ron corespunzătoare valorii de 30.000 Euro reprezentând din valoarea apartamentului,acordându-se termen de judecată în acest sens.
Cum recurentul nu a achitat nici o sumă cu titlu de diferență taxă de timbru și la termenul de judecată din data de 05 iunie 2009 apărătorul recurentului a declarat că acesta nu înțelege să achite diferența de taxă de timbru,instanța,din oficiu, a invocat excepția privind insuficienta timbrare a recursului.
Așadar,nefăcându-se dovada timbrării,potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă,se va examina excepția privind insuficienta timbrare recursului.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic,prin norme imperative,soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit,în raport cu prevederile Legii nr. 146/1996,recursul urmează a fi anulat ca insuficient timbrat pentru următoarele aspecte:
În principiu,taxele de timbru se plătesc anticipat,astfel încât la primirea cererii trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997,până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997," neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii ".
Potrivit art. 9 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar," cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate,dacă nu sunt timbrate corespunzător ",iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege," în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe,se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru ".
Faptul că,recurentul, căruia i s-a pus în vedere obligația timbrării,nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea diferenței de taxă de timbru,indiferent din ce motive,constituie motiv pentru anularea ca insuficient timbrată a cererii formulate,fără a mai fi analizate aspectele invocate prin cererea de recurs.
În consecință,în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar,urmează a se anula ca insuficient timbrat recursul formulat de și a se menține decizia civilă nr. 43 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
În baza art. 274 Cod procedură civilă,instanța va obliga să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat,conform chitanței depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 43 din 21.01.2009 a Tribunalului Iași,decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
și
02 exemplare / 30 iunie 2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta Protea, Mona
