Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (140/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECȚIA A III-A CIVILĂ

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.309

Ședința publică de la 16.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea

JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursurilor promovate de recurenta - reclamantă () și de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr.1196/24.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-.

Obiectul pricinii - partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - pârât personal și asistat de apărător G, în baza împuternicirii avocațiale nr.77686/2008, emisă de Baroul București (fila 6), recurenta - reclamantă () personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:

- la data de 09.02.2009, întâmpinare din partea recurentei - reclamantei, în două exemplare;

- la data de 10.02.2009, cerere, din partea recurentei - reclamante, prin care solicită a se lua act că înțelege să își retragă recursul, întrucât posibilitățile financiare nu îi permit achitarea taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri;

- la data de 11.02.2009, întâmpinare din partea recurentul - pârât, în două exemplare.

Curtea procedează la legitimarea recurentei - reclamante, (), aceasta prezentând CI seria - nr.- - CNP -.

Apărătorul recurentului - pârât depune dovada achitării taxei judiciare în sumă de 516 lei, conform chitanței CEC nr. -/10.02.2009, emisă de Trezoreria Sectorului 5, B și timbru judiciar de 5 lei, precum i s-a pus în sarcină prin rezoluția administrativă.

Apărătorul recurentului - pârât și recurenta - reclamantă arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat6, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.

Apărătorul recurentului - pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea, în parte, a hotărârii atacate, având în vedere următoarele argumente:

O primă critică este cea referitoare la pct. 7 al art.304 din Codul d e procedură civilă, în sensul că a solicitat cenzurarea raportului de expertiză prin perspectiva corecțiilor de diminuare a valorii imobilului în litigiu, respectiv prin verificarea aplicarea coeficientului de 13 % și 20 % de către expert.

În opinia sa, expertul, în mod greșit, a aplicat coeficientul de 13 %, întrucât acesta diminuează valoarea bunului cu suma de 17.000 EURO; de altfel, la momentul încheierii unei tranzacții imobiliare, agențiile aplică un coeficient doar de 3 % și, în nici un caz, de 13 %.

Referindu-se la cota de 20 %, expertul a făcut această aplicare, pentru lipsa tâmplăriei de tip, situație în care, din nou, valoarea imobilului a fost diminuată cu 26.000 EURO; apreciază că valoarea imobilului în litigiu, în zonă este de 130.000 EURO și nu de 88.000 EURO, cum eronat se susține.

O altă critică se referă la dispozițiile pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, fiind încălcate dispozițiile art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; dreptul la apărare și la un proces echitabil, nefiindu-i acordat părții pe care o reprezintă.

Solicită cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește recursul promovat de recurenta - reclamantă solicită anularea acestuia, ca netimbrat.

Recurenta - reclamantă () solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reținându-se următoarele aspecte:

În temeiul dispozițiilor art.67314din Codul d e procedură civilă solicită închiderea dosarului, întrucât recursul formulat de partea adversă este inadmisibil, prin raportare la valoarea apartamentelor pe piața imobiliară, în zonă.

Arată că, în continuare, are în îngrijire, încă, doi copii minori, din cei patru copii rezultați din căsătoria părților, care frecventează cursurile sistemului de învățământ la zi, iar în conformitate cu dispozițiile art.86 din Codul Familiei, părinți sunt obligați să-și întrețină.

Inițial, a exista o înțelegere între părți privind achitarea sultei, dar, ulterior, pârâtul s-a răzgândit, dorind a obține o valoare cât mai mare a sultei.

Totodată, invocă dispozițiile art.480 din Codul Civil asupra dreptului său de proprietate, pe care nu înțelege să îl înstrăineze atâta timp cât are copiii în grija sa.

Învederează că dorește să rămână în indiviziune asupra bunului imobil și nu deține o altă locuință unde să domicilieze împreună cu copiii săi.

Având în vedere această situație cât și imposibilitatea financiară a achitării unei sulte, solicită Curții a avea în vedere întreaga situație cât și materialul probator administrat în cauză.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.3909/ 21.06.2005 a Judecătoriei sectorului 4 B s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, din culpa pârâtului, revenirea reclamantei la numele de familie anterior căsătoriei, acela de, s-a încredințat spre creștere și educare minorul reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia, s-a dispus disjungerea cererii de partajare a bunurilor comune formulate de pârâtul, și efectuarea unui raport de expertiză a imobilului.

Judecătoria sectorului 4 B prin sentința civilă nr.6094/06.11.2007 a admis cererea principală formulată de reclamanta (fostă ), a admis în parte cererea reconvențională a pârâtului, a dispus ieșirea din indiviziune a părților, atribuit în deplină proprietate bunul situat în B,-,.26,.2.36, sectorul 4, în valoare de 50.000 euro reclamantei pârâte, a obligat pârâta la 25.000 euro către pârâtul reclamant, cu titlu de sultă.

În considerentele sentinței s-a arătat că prin încheierea din 18.10.2005 instanța a constatat că imobilul este bun comun, fiind dobândit de părți cu contribuție egală și are o valoare de 50.000 euro. S-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea provizorie a imobilului către pârâta - reclamantă cu obligarea ei la plata unei sulte corespunzătoare.

Pârâta - reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de plată a sultei în termenul stabilit, iar la 18.09.2007, după judecarea recursului împotriva încheierii menționate, instanța a respins cererea de reatribuire provizorie, întrucât această variantă nu s-a dovedit eficientă în cauză.

S-a apreciat, față de dispozițiile art. 6739Cod procedură civilă, că se impune atribuirea în proprietate a imobilului pârâtei - reclamante deoarece ei i s-a încredințat spre creștere și educare minorul.

De asemenea, s-a mai avut în vedere declarațiile părților, prin apărătorii lor, din ședința publică de la 18.09.2007 nu mai solicită administrarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii imobilului.

Împotriva aceste sentințe a declarat apel pârâtul - reclamant.

În motivele de apel s-a arătat că nelegal s-a refuzat actualizarea valorii bunului supus împărțelii, valoare ce fusese stabilită cu doi ani înainte de partajare.

Un alt motiv de apel a privit și modalitatea de atribuire a imobilului, neavându-se în vedere că minorul a devenit între timp major.

Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr.1196/24.09.2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că valoarea de circulație a imobilului este de 313.580 lei (88.000 euro) și a obligat reclamanta - pârâtă la 156.790 lei echivalentul a 44.000 euro, cu titlu de sultă către reclamantul - pârât apelant, în termen de 6 luni de la data pronunțării deciziei.

În considerentele deciziei s-a reținut că în apel instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea (apartamentului și raportul de expertiză a fost întocmit de expert G, care a apreciat că valoarea de circulație actualizat a apartamentului este de 313.580 lei sau 88.000 euro pentru un curs de 3,5634 lei/euro stabilit la data de 23.04.2008, expertiza fiind depusă la dosar la data de 29.04.2008.

Referitor la atribuirea apartamentului către intimată, acest motiv nu este fondat deoarece intimata are în îngrijire copilul părților și la data judecării cauzei la instanța de fond acesta era minor și chiar dacă ulterior a devenit major, obligația de întreținere subzistă cât timp acesta se află în stare de nevoie și conform sentința civilă nr.1655/18.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 B, copii deveniți majori beneficiază în continuare de pensie de întreținere fiind în continuarea studiilor.

Referitor la termenul limită până la care să fie achitată suita, tribunalul a dispus ca aceasta să fie achitată în termen de 6 luni de la pronunțarea hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul - reclamant.

În motivele de recurs s-a criticat decizia pentru motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

În urma reevaluării imobilului în litigiu, prin expertiză s-a stabilit o valoare de circulație de 131.000 euro care însă, în mod total nejustificat a fost diminuată de către expert până la 88.000 euro.

Față de această împrejurare recurentul a solicitat instanței cenzurarea raportului de expertiză din perspectiva corecțiilor de diminuare a valorii imobilului, respectiv cu privire la aplicarea coeficientului de 13% și 20%.

Astfel, corecția de 13% reprezintă în opinia expertului comisionul agenției imobiliare, însă acest comision pe de o parte nu se realizează obligatoriu la vânzare, aceasta putând avea loc și fără intermediari, valoarea acestui comision reținut este excesivă, în realitate putând fi de 3%.

de 20% aplicată imobilului se referă la lipsa unor lucrări curente de întreținere și a tâmplăriei termopan.

Această diminuare este exagerată, mai ales că expertul se raporta la o valoare medie, iar montarea unei astfel de tâmplării nu presupune în nici un caz cheltuirea a 26.000 euro ci a 1000 euro.

Față de aceste argumente aduse instanței, aceasta nu și-a motivat în nici un fel hotărârea, nefăcându-se nici o referire la apărările recurentului.

Un alt motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă respectiv aplicabilitatea dispozițiilor art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentului fiindu-i încălcat dreptul la apărare, instanța având obligația să înlăture motivat apărările și susținerile părților.

Reclamanta - pârâtă a formulat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și a formulat întâmpinare la recursul pârâtului - reclamant.

Prin cererea formulată la termenul din 16.02.2009 reclamanta a învederat instanței că își retrage recursul.

Având în vedere că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul declarat, iar această chestiune ține de legala investire a instanței, Curtea va dispune anularea recursului ca netimbrat având în vedere dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997.

Recursul formulat de este fondat urmând a fi admis, cu consecința casării deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

În apel, recurentul a solicitat și i s-a încuviințat proba cu expertiză tehnico imobiliară având ca obiectiv actualizarea valorii de circulație a imobilului supus partajului.

Expertul ing. Gae fectuat lucrarea reținând că imobilul are o valoare medie de 131.512 euro, la 2061 euro/mp. la care a aplicat în minus o corecție de 13% rezultată din comisionul agenției imobiliare care efectuează tranzacția imobiliară și eventualele negocieri între vânzător și cumpărător, precum și o corecție de - 20% rezultată din lipsa unor lucrări curente de întreținere și reparații, degradări pronunțate ale finisajelor și a instalațiilor sanitare, cât și lipsa tâmplăriei din PVC cu geam termopan.

Împotriva acestui raport au efectuat obiecțiuni la raportul de expertiză ambele părți, instanța încuviințându-le.

Expertul a răspuns la aceste obiecțiuni menținându-și punctul de vedere.

Cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei recurentul a susținut că se impune înlăturarea celor doi coeficienți de reducere a valorii de circulație a imobilului, considerentele fiind cele menționate în motivele de recurs.

Tribunalul a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză fără însă a motiva de ce a înlăturat apărările recurentului referitoare la coeficienții de corecție, situație în care s-au încălcat prevederile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.

Instanțele au obligația de a motiva soluțiile pronunțate arătând temeiurile de fapt și drept avute în vedere la pronunțarea soluției, răspunzând și apărărilor formulate de părți.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât recurentul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, expertul menținându-și punctul de vedere.

Curtea consideră că se impune administrarea unei noi expertize care să stabilească valoarea de circulație a imobilului, apreciind că valoarea de circulație a imobilului, în speța de față, trebuie să aibă în vedere zona în care este amplasat, etajul, suprafața, eventuale îmbunătățiri, ori lipsa acestor.

În nici un caz nu se poate avea în vedere, cu ocazia partajării unui bun, comisionul practicat de agențiile imobiliare, ori eventuale negocieri în cazul unei vânzări, criteriu care nu are cum să fie prevăzut în condițiile în care nu se pune în discuție vânzarea bunului și împărțirea prețului între copartajanți.

Întrucât tribunalul nu a cenzurat și nici nu a motivat de ce a înlăturat apărările recurentului, s-a limitat la o judecată formală, aducând atingere dreptului la un proces echitabil, drept prevăzut și ocrotit de art.6 (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului și casarea deciziei pe considerentul că proba cu expertiză tehnico - imobiliară nu poate fi administrată în recurs, precum și față de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta - reclamantă () împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr.1196/24.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu recurentul - pârât.

Admite recursul declarat de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr. deciziei civile nr.1196/24.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu recurenta - reclamantă ().

Casează decizia și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Tehnored./cs.

Ex.2/16.03.2009

Secția a V-a Civ. -

-

Jud.sector 4. -

Președinte:Ioana Buzea
Judecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Bucuresti