Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 309/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 309
Ședința publică din data de: 04.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr.1587/4.12.2008 și a deciziei civile nr. 409 A/19.03.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții pârâți, personal și, personal și intimatul reclamant, reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială nr. 78212/26.03.2009, aflată la fila 26 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la termenul de judecată de astăzi, Curtea urma a dispune cu privire la taxa judiciară de timbru datorată de către recurenții pârâți.
Curtea, deliberând, având în vedere că ambele recursuri vizează cheltuieli de judecată, apreciază că recurenții pârâți și nu datorează taxă judiciară de timbru pentru recursurile formulate.
Recurenta pârâtă, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cu privire la actele de executare efectuate.
Totodată, depune și comunică și părții adverse, copii, certificate pentru conformitate cu originalul, după somația nr. 497/04.12.2007, actele de executare, procesul - verbal din data de 31.03.2005, notă de calcul, facturi, decizia civilă nr. 712 R/11.04.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 979/2004, certificat constatator nr. -/21.11.2002 și extras din Ordonanța nr. 9/21.01.2000.
Reprezentantul intimatului reclamant învederează că în setul de înscrisuri ce i-a fost comunicat nu se regăsesc facturile depuse la dosar.
Curtea pune la dispoziția reprezentantului intimatului reclamant înscrisurile depuse la termenul de judecată de astăzi de către recurenta pârâtă pentru a cerceta conținutul acestora.
Pentru a da posibilitatea reprezentantului intimatului reclamant să ia cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la termenul de judecată de astăzi de către recurenta pârâtă, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns recurenții pârâți, personal și, personal și intimatul reclamant, reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială nr. 78212/26.03.2009, aflată la fila 26 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul intimatului reclamant învederează că are cunoștință de actele depuse la dosar de către părțile adverse la termenul de judecată de astăzi.
Totodată, apreciază că aceste înscrisuri nu sunt concludente și utile soluționării pricinii, având în vedere că recursurile vizează cheltuielile de judecată efectuate în acest dosar și nu în dosarul nr. 979/2004.
De asemenea, învederează că partea pe care o reprezintă înțelege ca, în cadrul probatoriului, să se folosească de înscrisurile deja depuse la dosar.
Curtea, deliberând, cu privire la înscrisurile depuse de către recurenta pârâtă le încuviințează, urmând ca relevanța lor să fie apreciată la momentul pronunțării deciziei.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererile de recurs.
Recurenta pârâtă învederează că partea adversă, la data de 11.04.2005 a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată și precizează că, în susținerea afirmațiilor sale, a depus la dosar copia deciziei civile nr. 712 R/11.04.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 979/2004.
Continuând, arată că intimatul reclamant nu și-a rezervat niciodată dreptul de a primi cheltuielile de judecată în sumă de 1.600 lei, întrucât avea cunoștință de debitul în sumă de 1.852,07 lei.
Subliniază că plata a fot achitată din proprie inițiativă, suma ridicată de către intimatul reclamant fiind conformă cu Sentința civilă nr. 13431/06.12.2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, iar cheltuielile de judecată au fost compensate.
Apreciază că, prin faptul că intimatul reclamant s-a prezenta la data de 31.03.2005 la Biroul Executorilor Judecătorești și a ridicat suma de bani oferită și nu a făcut imputația, acțiunea dedusă judecății nu mai are niciun temei de fapt și de drept.
Concluzionând, solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și subliniază că partea care are pretenții exagerate și nedovedite este datoare la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât achiesează la concluziile formulate de către recurenta pârâtă.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor, având în vedere că recurenții pârâți și nu și-au îndeplinit obligația față de creditor decât după demararea acțiunii în justiție.
Reiterează susținerea potrivit căreia recurenții pârâți și-au îndeplinit obligația cu întârziere și precizează că a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată efectuate, iar aceste cheltuieli au fost solicitate a fi acordate.
Concluzionând, solicită respingerea recursurilor, având în vedere că au fost dovedite și solicitate cheltuielile de judecată, cu cheltuieli de judecată; depune copia chitanței nr. 826/07.04.2009.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererilor de recurs formulate de către recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr.1587/4.12.2008 și a deciziei civile nr. 409 A/19.03.2009, pronunțate de Tribunalul București -Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, contradictoriu cu intimatul reclamant.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 3023/2008 a Judecătoriei Sector 1, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților și A prin care s-a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul din B,-, sector 1 în funcție de cota parte de a pârâților, ca rămasă fără obiect și au fost obligați pârâții la plata sumei de 2317,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
În motivarea sentinței s-a arătat în esență că prin sentința civilă nr. 13431/2002 a Judecătoriei Sector 6, pârâții au fost obligați la suma 5000 dolari SUA la cursul BNR din ziua plății plus dobânda legală începând cu data de 28.10.2002, și până la achitarea integrală și a sumei de 16 milioane lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecată, hotărâre irevocabilă și investită cu formulă executorie (filele 10-11 din dosarul 4373/2003).
În baza acestui titlu executoriu reclamantul a pornit executarea silită în dosarul 253/2003 al BEJ, dosar ce a fost preluat ulterior de către BEJ.
Pe parcursul litigiului, în primul ciclu procesual, pârâții au achitat suma de 2072,89 lei noi, reprezentând contravaloarea debitului de 5000 USD și a dobânzii legale, conform procesului verbal de constatare a ofertei din 31.03.2005, iar la data de 4.12.2007, pârâții au consemnat la CEC și suma de 1600 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 13431/2002.
În aceste condiții, având în vedere că valoarea creanței reclamantului fost acoperită, instanța a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a admis-o având în vedere că plata creanței a fost efectuată după sesizarea instanței și după prima zi de înfățișare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen pârâții, solicitând admiterea acestuia, modificarea parțială a sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, apelanții au arătat în esență că instanța a obligat în mod eronat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2317,1 lei întrucât nu s-a făcut dovada culpei procesuale în condițiile art. 274 alin. 1.pr.civ. având în vedere faptul că reclamantul a introdus acțiunea în justiție fără să urmărească modul în care acesta își îndeplinește obligația luată cu ocazia concilierii directe iar în ședința publică din 30.05.2007 a solicitat acordarea unui termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
În prezenta cauză reclamantul a avut calitatea de debitor iar pârâtul calitatea de creditor.
Apelanții au mai invocat faptul că reclamantul a introdus acțiunea de chemare în judecată precum și acțiunea pentru instituirea sechestrului la o adresă la care pârâții nu locuiau, astfel încât în mod greșit Judecătoria Sectorului 6 instituit sechestrul asigurator asupra imobilului situat în-, sector 1, cu atât mai mult cu cât bunul imobil nu constituie proprietatea societății și nu face parte din activele acestuia.
Reclamantul a inițiat o nouă chemare în judecată având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra aceluiași bun, respinsă inițial ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 613/2005 iar apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 67/2006, cu motivarea că pârâtul a fost eliberat de obligația sa prin efectuarea plății iar reclamantul și-a pierdut calitate de creditor.
Apelanții au arătat că prin sentința 3023/2008, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, cu toate că între părți nu a existat nici-un împrumut între persoane fizice sau juridice, convenția reprezentând o obligație de investiție și totodată instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză prin care să stabilească valoarea de circulație a bunului imobil proprietatea pârâților, deși acțiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă iar pârâții au avut calitatea de creditori ai reclamantului.
Concluzionând, instanța a reținut poziția reclamantului în sensul că nu mai are nici o pretenție, dar a acordat la cererea pe care reclamantul nu a formulat-o la data de 5.03.2008 când s-au pus concluzii pe fond, cheltuieli de judecată în dosaru1 nr. 4337/2003 în care instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă plus cheltuieli de judecată în prezenta speță în care acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Așadar, având în vedere prevederile legale și faptul că reclamantul a avut calitatea de debitor al pârâtului este necesară anularea obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția IV-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1587/4.12.2008, Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 13431/2002 a Judecătoriei Sector 6, pârâții au fost obligați la suma 5000 dolari SUA la cursul BNR din ziua plății plus dobânda legală începând cu data de 28.10.2002, și până la achitarea integrală și a sumei de 16 milioane lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecată, hotărâre irevocabilă și investită cu formulă executorie (filele 10.11 din dosarul 4373/2003).
În baza acestui titlu executoriu reclamantul a pornit executarea silită în dosarul 253/2003 al BEJ, dosar ce a fost preluat ulterior de către BEJ.
Având în vedere că pârâții nu și-au executat obligația de bună voie, reclamantul a formulat o acțiune prin care a solicitat ieșirea din indiviziune a pârâților asupra imobilului situat în-, sector 1, proprietatea comună a soților, tocmai cu scopul ca reclamantul să-și poată satisface creanța
Pe parcursul litigiului, în primul ciclu procesual, pârâții au achitat suma de 2072,89 lei noi, reprezentând contravaloarea debitului de 5000 USD și a dobânzii legale, conform procesului verbal de constatare a ofertei din 31.03.2005, iar la data de 4.12.2007, pârâții au consemnat la CEC și suma de 1600 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 13431/2002.
În aceste condiții, având în vedere că valoarea creanței reclamantului a fost acoperită, instanța în mod corect a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a admis-o de asemenea în mod legal, având în vedere că plata creanței a fost efectuată după sesizarea instanței și după trecerea primei zile de înfățișare.
Așadar, tribunalul a apreciat că apelul formulat este nefondat întrucât, potrivit art. 274 cod pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Or, în speța dedusă judecății, apelanții-pârâți au căzut în pretenții în sensul că deși acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, cheltuielile de judecată se acordă și în această situație și nu numai atunci când acțiunea a fost admisă în integralitatea ei, având în vedere că pârâții au fost în culpă procesuală, iar reclamantul nu a pus inutil în mișcare mecanismul justiției.
Totodată, reclamantul a fost obligat să promoveze prezenta acțiune tocmai datorită culpei pârâților care nu au înțeles să achite de bună voie creanța, motiv pentru care reclamantul a solicitat în vederea recuperării creanței partajul bunurilor care nu se poate face decât prin hotărâre judecătorească, astfel că pârâții trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant în cadrul acestui demers.
procesului a fost determinată de atitudinea pârâților care nu și-au executat la timp obligațiile iar plata creanței s-a făcut după demararea în justiție și după administrarea probelor, ceea ce presupune efectuarea de cheltuieli constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariul de avocat și onorariul de expert.
Susținerile apelanților în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut au fost apreciate ca nefondate întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în mod expres obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât în mod evident există o cerere sub acest aspect iar instanța avea obligativitatea să se pronunțe asupra acesteia cu atât mai mult cu cât și la termenul de dezbateri din 5.03.2008, apărătorul reclamantului a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată (fila 181).
Totodată, faptul că inițial prin sentința civilă nr. 613/2005, instanța a respins cererea ca inadmisibilă iar apelul declarat de reclamant a fost respins este un aspect total nerelevant în speța dedusă judecății, întrucât atât sentința cât și decizia au fost casate iar cauza s-a trimis spre rejudecare la Judecătoria Sector 1, ca instanță competentă, reținându-se totodată că nu s-a făcut dovada achitării întregului debit.
Așadar, tribunalul a considerat că nu trebuie să se raporteze la soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 613/2005 a Tribunalului București prin care acțiunea s-a respins ca inadmisibilă, întrucât această sentință a fost pronunțată pe de o parte de o instanță necompetentă, iar pe de altă parte această sentință a fost casată, deci desființată integral, cu consecința că nu are autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât instanța de control a reținut că nu era stins întregul debit și deci acțiunea nu se putea respinge ca inadmisibilă.
De asemenea, susținerea apelanților în sensul că pârâtul are calitatea de creditor iar reclamantul calitatea de debitor au fost apreciate ca fiind total nefondate, având în vedere titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 13431/2002 al Judecătoriei Sector 6, ori acesta este singurul înscris la care instanța trebuia să se raporteze în prezenta cauză.
Totodată, aprecierile făcute de către apelanți la adresa convenției, în sensul că între părți nu a existat un împrumut, au fost considerate în apel ca nefondate și irelevante, întrucât tribunalul nu poate să cenzureze conținutul sentinței civile 13431/2002 a Judecătoriei Sector 6 care beneficiază de autoritate de lucru judecat iar în situația în care pârâții ar fi considerat că respectiva convenție nu generează obligații în sarcina lor, aveau posibilitatea să-și formuleze apărarea numai în cadrul dosarului inițial prin care s-a analizat fondul pretențiilor deduse judecății și nicidecum în cadrul prezentului dosar care are un alt obiect și în care tribunalul nu mai poate face aprecieri cu privire la natura juridică a convenției, în sensul dacă este sau nu un contract de împrumut.
Ulterior pronunțării acestei decizii, prin cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1587A/04.12.2008 intimatul-reclamant a solicitat completarea deciziei de apel având în vedere că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale privind obligarea apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 281 ind. 2. și art. 274 al. 1.
Prin decizia civilă nr. nr. 409 din 19.03.2009, tribunalul a admis cererea de completare a deciziei, în baza art. 281 ind. 2. și art. 274 al. 1. constatând că aceasta este întemeiată.
S-a reținut astfel că potrivit mențiunilor din încheierea de dezbateri din ședința publică din 27.11.2008 intimatu1 reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Potrivit dispozițiilor art. 281 ind. 2. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri iar cererea se soluționează de urgență cu citarea părților prin hotărâre separată.
Având în vedere că cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie asupra căreia tribunalul nu s-a pronunțat atunci când a soluționat apelul iar aceasta s-a formulat în termenul prevăzut de art. 281 ind. 2.c Cod Penal și art. 316. raportat la art. 301. iar prin respingerea apelului apelanții-pârâți au căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274. intimatul este îndreptățit la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, constând în onorariu de avocat, ce a fost dovedit prin chitanța nr. 818/26.11.2008.
Împotriva ambelor decizii pronunțate de tribunal au declarat recurs pârâții și, criticându-le ca fiind nelegale.
Astfel, recurenții au susținut că Tribunalul, în motivarea Deciziei civile 1587 din 4.12.2008 nu a analizat în limitele cererii de apel Sentința civilă -. 3024 din 5.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 B, prin stabilirea situației de fapt, precum și aplicarea legii de către prima instanță.
1.) recurenții au susținut că nu datorează nici o sumă de bani intimatului reclamant, nici sub formă de dobândă neridicată de acesta, astfel cum a susținut, nici sub formă de cheltuieli de judecată efectuate la fond în Dosarul -. 4337/2003 și fond spre rejudecare în Dosarul --.
2.) Intimatul reclamant, în prezenta cauză are calitatea de debitor, în dovedire fiind Dosarul de executare silită -. 497/2007 al, și.
Tribunalul, prin pronunțarea Deciziei civile -. 1587 din 4.12.2008 a reținut nefondat următoarele, cităm:
Motivarea instanței de apel în privința caracterului irevocabil al sentinței civile nr. 13431/2003 este nefondată, având în vedere faptul că dosarul nr. 4373/2003 nu există.
Prin Sentința civilă -. 613 din 8 Iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-A Civilă, în Dosar -. 4337/2003 acțiune ce a avut ca obiect - ieșirea din indiviziune partaj voluntar temeinic și fondat, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
În esență, Tribunalul - la fond - a reținut faptul că reclamantul solicită partajarea bunului imobil aflat în coproprietate și nu în indiviziune în cotă de fiecare.
Cota de a fost reținută fără temei în motivarea Deciziei civile recurate, instanța având în vedere numai susținerile nedovedite ale reclamantului, susțineri contrazise de Contractul de Vânzare - Cumpărare autentificat cu -. 18526 din 26.07.1995 de către notariatul de Stat al Sectorului 2, transcris în registrul de publicitate imobiliară sub -. 8524 din 27.07.1995.
În ce privește argumentele potrivit cărora reclamantul a fost obligat să promoveze prezenta acțiune tocmai datorită culpei pârâților, care nu au înțeles să achite de bună voie creanța, motiv pentru care reclamantul a solicitat în vederea recuperării creanței partajul bunurilor care nu se poate face decât prin hotărâre judecătorească, astfel că pârâții trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant în cadrul acestui demers, recurenții au susținut că acestea nu sunt exacte.
La data de 16 2002 - intimatul reclamant, a formulat prima acțiune la Judecătoria Sectorului 6 B, cu termen 15 Octombrie 2002, acțiune care a fost respinsă de către instanță ca inadmisibilă.
Reclamantul i-a chemat în judecată la o adresă la care nu locuia nimeni în T - din cartierul Drumul.
La data de 28 Octombrie 2002 - intimatul reclamant, a formulat a doua acțiune, tot la judecătoria Sectorului 6 B cu termen 18 2002, folosind aceeași adresă unde nu locuia nimeni, în T - din cartierul Drumul, recurentul figurând cu domiciliul stabil din data de 1 Martie 2001, în B Strada - -. 51, Sector 1, iar recurenta figurând cu același domiciliu din data de 29 1998, fapt cunoscut de către reclamant, întrucât actele au fost întocmite la adresa din Strada - -. 51 Sector 1.
Din punct de vedere logic juridic, dacă reclamantul ar fi dorit "recuperarea creanței " nu ar fi formulat cereri de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 6 B, ci la Judecătoria Sectorului 1 B, competentă teritorial.
Din toate aceste fapte, au susținut recurenții, dovedite cu acte, rezultă, fură putință de tăgadă că intimatul reclamant, nu a dorit niciodată "recuperarea creanței" ci a dorit obținerea de foloase materiale injuste sau dacă instanța ar fi încuviințat; ar fi obținut proprietatea asupra bunului imobil a cărui partajare o solicită.
Susținerea din decizie, potrivit căreia nu au înțeles să achite de bună-voie creanța, au arătat recurenții, este contrazisă de actele aflate la dosar, respectiv Notificarea -. 161/2005 și Proces - Verbal din data de 31 martie 2005 ora: 8,45 întocmit de, și, act semnat de către intimatul reclamant;
Este de necontestat faptul că plata a fost achitată din proprie inițiativă și în integralitate de, suma reprezentând creanță a fost ridicată în numerar de către reclamantul, conform titlului executoriu Sentința civilă -. 13431/6.12.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6
III Tribunalul a reținut că n baza acestui titlu executor, reclamantul a pornit executarea silită în dosarul 253/2003 al, dosar ce a fost preluat ulterior de, fapt ce nu este real, întrucât n Dosarul de executare silită -. 253/2003 nu s-a pornit executarea silită.
În Dosarul de executare silită -. 253/2003 al BE., nu s-a depus nici o activitate de executare silită, de către nici un executor judecătoresc (Dl. executor a decedat în anul 2004, iar D-na executor - a fost în concediu pre și post natal )în dovedire stau adresele din 12.12.2005 și respectiv 02.02.2006 prin care a confirmat:
Din data de 8 Octombrie 2003, au fost anulate actele și formele de executare silită în dosarul de executare -. 253/2003 al, prin pronunțarea Sentinței civile -. 6114 din 8.10.2003 investită cu titlu executoriu și Decizia civilă -. 712 din 11.04.2004 investită cu titlu executoriu.
Recurenții consideră că nu se află și nu s-au aflat în culpă procesuală, plata către reclamant fiind efectuată din proprie inițiativă, astfel cum au dovedit cu actele depuse la dosarul cauzei.
IV).În ce privesc considerentele potrivit cărora tribunalul nu trebuie să se raporteze la soluția pronunțată prin 613/2005 a Tribunalului București prin care acțiunea s-a respins ca inadmisibilă întrucât sentința a fost pronunțată de către o instanță necompetentă, recurenții au susținut că otrivit p. legislației în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, ce a avut ca obiect partaj voluntar în Dosarul -. 4337/2003 al Tribunalului București - fond - în temeiul Art. 2 Pct. 1. b) Cod proc. civilă, Tribunalele judecau procesele și cererile în materie civilă a căror obiect aveau o valoare de peste 2 miliarde lei.
Art. 2 fost modificat prin Art. 1 pct. 1 din Legea -. 219/2005, astfel că motivarea deciziei recurate este netemeinică și nefondată, instanța de fond a Tribunalului Bucureștia fost competentă să soluționeze cauza, pronunțând o sentință civilă temeinică și legală prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
La data de 7 Februarie 2006, Curtea de Apel Bucureștia pronunțat Decizia civilă -. 67/ A în Dosarul -. 2899/CIV/2005 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - reclamant, reținând temeinic și fondat faptul că reclamantul nu mai avea calitatea de creditor întrucât și-a recuperat creanța din titlu, astfel că nu mai poate formula o acțiune în partajarea bunului imobil deținut de pârâți, în coproprietate.
) De asemenea, otivarea tribunalului privind calitatea părților, de creditor și debitor este criticată ca fiind în totală discrepanță cu legislația în vigoare, deoarece instanța Tribunalului București - prin rejudecare - nu a fost investită cu anularea titlurilor executorii ale recurenților, astfel:
1.) Titlul executoriu Sentința civilă -. 6114 din 8 Octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în Dosar -. 9341/ 2003.
2.) Titlul executoriu Decizia civilă -. 712 R din 11 Aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București Secția A III-A civilă în dosarul nr. 974/2004, prin care s-au anulat definitiv și irevocabil formele de executare silită în dosarul nr. 253/2003 al - -.
3.) Dosarul de executare silită nr. 497/2007 al, și, prin care debitorul a fost obligat, în data de 4 2007 - deci înainte de pronunțarea Sentinței civile nr. 3023 din 5 martie 2008 de către Judecătoria Sectorului 1 B și respectiv înainte de pronunțarea Deciziei civile nr. 1587 din 4 2008 de către Tribunalul București - la plata către recurenți a sumei de 1.852,07 RON (18.520.700 lei) evident mai mult decât 1.600 RON.
Reclamantul a instituit sechestru asigurator asupra bunului imobil proprietate comună, cerere care a fost formulată tot la Judecătoria Sectorului 6
Recurenții au formulat la Judecătoria Sectorului 6 B, cerere de ridicare de sub sechestru - dosar nr. 4030/2005.
Instanța Judecătoriei Sectorului 6 Bar espins cererea recurenților din cauza de față, motivat de faptul că au plătit reclamantului o sumă mai mare de bani, respectiv am plătit în echivalent suma de 2.314,60 USD și trebuia să fie plătită, după calculul instanței, numai suma de 2.116 USD.
Sentința nefondată și lipsită de temei legal, a fost îndreptată prin pronunțarea Deciziei civile nr. 1323 în data de 10.10.2005 în dosarul nr. 3795/2005 al Tribunalului București - Secția A V-A Civilă, care, a dispus ridicarea sechestrului asigurator, decizia fiind definitivă și irevocabilă.
Concluzionând, creanța reclamantului, a fost stinsă în totalitate prin plata efectuată din proprie inițiativă și nu cum s-a reținut în decizia recurată, că plata s-a efectuat prin executare silită.
Reclamantul s-a prezentat la BE., și, a ridicat în numerar suma de bani oferită, sumă ce reprezintă în totalitate creanța sa, așa cum rezultă din actele dosarului, astfel că acțiunea dedusă judecății nu mai are nici un temei de fapt și de drept
Actele dosarului de executare silită nr. 253/2003 al BE. -RE. -, au fost anulate definitiv și irevocabil, deciziile sunt investite cu titlu executoriu astfel:
Sentința civilă nr. 6114 și Decizia civilă nr. 712
În data de 8 Octombrie 2003 instanța Judecătoriei Sectorului 1 Bap ronunțat Sentința civilă nr. 6114.
În data de 11 Aprilie 2005 instanța Tribunalului București, a pronunțat Decizia civilă nr. 712
În data de 8 Iunie 2005 instanța de fond a Tribunalului Bucureștia pronunțat Sentința civilă nr. 613 și a avut în vedere, deciziile pronunțate anterior și anexate în dovedire la dosar, astfel că încă de la acea dată, reclamantul a avut calitatea de debitor al pârâtului - creditor.
Intimatul reclamant, i-a acționat în judecată la Judecătoria Sectorului 6 B, nu din întâmplare, nu din eroare și nu pentru a-și recupera creanța (fiind asistat de avocat ales) a acționat cu rea - credință cu intenție și cu vinovăție în scopul de a obține foloase materiale injuste - sume de bani necuvenite și nedatorate sau dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în Sectorul 1, Strada - -. 51.
În prezenta cauză acționează principiul potrivit căruia: " nu îi este îngăduit, de a se prevala de propria sa imoralitate pentru a obține în justiție ocrotirea unui drept"
În ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 409A/19.03.2009, recurenții pârâți au solicitat ca în temeiul Art. 85 Cod proc. civilă, să dispună anularea acesteia, pentru următoarele argumente:
Conform citativului aflat la dosarul cauzei, recurenții și, cât și intimatul reclamant au avut emise citațiile n data de 18 Martie 2009 pentru termenul de judecată din data de 19 Martie 2009.
Potrivit principiului contradictorialității și dreptului la apărare, în temeiul Art. 85 Cod proc. civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părții.
Recurenții susțin că nu au primit nici la data declarării recursului împotriva acestei decizii, citațiile pentru termenul de judecată din data de 19.03.2009, când instanța de apel s-a pronunțat, constatând nelegal faptul că procedura de citare ar fi fost legal îndeplinită.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere criticile aduse celor două decizii pronunțate în cauză, Curtea constată recursurile ca nefiind fondate.
În ce privește decizia civilă nr. 1587/4.12.2008, Curtea reține că deși recurenții au criticat-o în amănunt, sub aspectul fiecăreia din frazele ce se constituie în considerente menite să sprijine soluția pronunțată, argumentele acestora pornesc de o la o altă realitate decât cea care rezultă din actele dosarului.
Astfel cum în mod corect s-a reținut prin decizie, dreptul de creanță aparținându-i intimatului i-a fost recunoscut acestuia prin sentința civilă nr. nr. 13431 din 6.12.2002, a Judecătoriei Sectorului 6, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, hotărâre prin care a fost obligat pârâtul, recurent în cauza de față, la plata sumei de 5.000 dolari, plus dobândă legală începând cu data de 28.10.2002 și până la achitarea integrală a debitului, precum și la 16.000.000 lei vechi, către intimatul.
Această hotărâre a fost pronunțată în dosarul nr. 14793/2002, așa încât este neclară susținerea recurenților potrivit cu care motivarea pe acest temei a deciziei recurate este nefondată, având în vedere faptul că dosarul nr. 4373/2003 nu există, Curtea neputând stabili în ce măsură numărul acestui dosar, indicat de către recurenți, are vreo importanță în analiza cauzei de față.
asupra cărora erau chemate să se pronunțe instanțele anterioare s-au rezumat a stabili dacă procedurile urmate în executarea susmenționatei hotărâri, în dosarele 4337/2003 și, respectiv nr. 3916/2007, format în urma casării cu trimitere spre rejudecare (deci același dosar), au fost consecința neexecutării din proprie inițiativă, de către debitorul recurent a sumelor datorate și dacă da, în ce măsură procedurile urmate erau necesare în vederea executării, în măsura în care s-a început executarea.
La ambele întrebări, atât prima instanță cât și cea de apel a răspuns pozitiv, soluție care se sprijină pe actele aflate la dosar.
Executarea la cererea creditorului a început în cadrul dosarului de executare nr. 253/2003 al BEJ, iar acest fapt nu poate fi contrazis de către recurenți, care au susținut că în cadrul acestui dosar nu s-a efectuat nici un act de executare.
Această susținere este în mod evident contrară adevărului, câtă vreme prin sentința civilă nr. 6114/8.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B s-a dispus, la cererea debitorilor, actualii recurenți, anularea formelor de executare întreprinse în cadrul acestui dosar, anulare care are semnificația începerii executării.
Această executare, chiar anulată, nu poate fi negată decât contrar evidenței, iar ceeace este semnificativ, din perspectiva cauzei de față este tocmai motivul care a determinat anularea formelor de executare începute, anume împrejurarea că prin executare s-a pornit a fi urmărit bunul imobil situat în-, sector 1, aflat în proprietatea comună a recurenților, dintre care numai avea calitatea de debitor.
Așa fiind, sentința menționată s-a bazat pe dispozițiile art. 4001Cod procedură civilă, potrivit cărora,. bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.",precum și pe cele ale art. 493 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cu care,Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
Această sentință, implicit aceste dispoziții legale, precum și cele ale art.33 din Codul familiei, potrivit cu care,Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți./ Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale", au stat la baza cererii de chemare în judecată în prezentul dosar, formulată de intimatul reclamant la data de 28.11.2003, dosar în cadrul căruia s-au efectuat toate cheltuielile puse în sarcina recurenților, pe temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
Din cele prezentate anterior, rezultă astfel că executarea împotriva debitorului a început în cadrul dosarului anterior menționat, că actele de executare efectuate au fost anulate odată cu constatarea caracterului de bun comun asupra imobilului menționat, ipoteză în care, creditorul putea continua executarea în măsura în care ar fi solicitat și obținut ieșirea din indiviziune a debitorului și soției sale asupra bunului imobil deținut în proprietate de aceștia, demers legal și care a fost urmat de creditor, în vederea asigurării plății creanței sale.
Această constatare corespunde și argumentelor reținute în decizia de casare nr. 83/22.01.2007 pronunțată în prezenta cauză, în primul ciclu procesual, potrivit cărora,nu se poate refuza creditorului acțiunea în justiție pentru partajarea apartamentului bun comun al părților, în temeiul art. 493 alin.1 Cod procedură civilă, în lipsa executării de bună voie în mod integral a titlului executoriu de către debitor".
Or, potrivit celor reținute prin sentința și decizia pronunțate în cauză, supuse analizei în recurs, numai pe timpul soluționării prezentului dosar, după prima zi de înfățișare și după ce se efectuaseră de către intimat cheltuieli necesare în scopul susținerii cererii sale, respectiv la data de 31.03.2005, recurenții au făcut dovada achitării sumelor cuprinse în titlul executoriu prin care s-a constatat obligația de plată, împrejurare în raport de care cererea formulată a rămas fără obiect.
Sub aspectul modului de soluționare a cererii de chemare în judecată, soluția primei instanțe este irevocabilă, împotriva modului de soluționare nefiind aduse critici nici de către recurenții pârâți, nici de către reclamantul intimat.
În ce privește calitatea intimatului, de debitor, la rândul său, al recurenților, această chestiune excede dosarului de față, în care instanța s-a pronunțat exclusiv asupra chestiunii legate de achitarea sumelor datorate din titlul executoriu emis în favoarea intimatului, fără a fi chemată să analizeze eventuale compensări pe care executorul judecătoresc le putea efectua, anterior primirii și consemnării sumei datorate de recurentul debitor, pe seama și la dispoziția intimatului creditor.
Aspectele țin de desocotirea celor două părți, fără a avea însă aceeași cauză, datoriile intimatului provenind din cheltuielile de judecată la care a fost obligat în cadrul litigiului ce a avut ca obiect contestația la executare, soluționată în favoarea recurentului.
Prin urmare, în analiza legalității deciziei recurate, Curtea nu ar putea compensa cheltuielile recurentului din dosarul nr. 979/2004 al Tribunalului București Secția a III-a civilă, cu cheltuielile de judecată efectuate de intimatul reclamant în cauza de față, o asemenea compensară excedând limitelor judecății.
Așa fiind, Curtea constată că în prezenta cauză, condițiile prevăzute de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă au fost îndeplinite, culpa procesuală a aparținut recurenților pârâți, rămânerea fără obiect a cererii fiind consecința achitării sumelor datorate de către recurentul debitor, pe timpul procesului pendinte.
În ce privește criticile aduse deciziei civile nr. 409 A/19.03.2009, Curtea reține că potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare efectuată de tribunal pentru termenul din 19.03.2009, recurenții au fost legal citați, la data de 18.03.2009, la adresa indicată în cererea de apel, din-, sector 1, astfel încât nu poate fi reținută lipsa de procedură de natură să atragă anularea hotărârii pronunțate în cauză, în completarea deciziei civile nr. 1587/4.12.2008.
Invocarea generică a încălcării dispozițiilor art. 85 Cod procedură civilă potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părții, nu este suficientă pentru a se putea reține vreun viciu de procedură, în condițiile în care dovada îndeplinirii procedurii de citare se regăsește la dosarul cauzei (filele 48 și 49).
În raport de aceste considerente, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la plata sumei de 476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatului reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de către recurenții pârâți și împotriva deciziei civile nr. 1587/4.12.2008 și a deciziei civile nr. 409 A/19.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, ca nefondate.
Obligă recurenți la 476 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.
.red.
2 ex./20.07.2009
Jud Apel, Secția a IV-a Civilă
,
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă