Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 311/
Ședința publică din 03 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtele și, domiciliați în B,-,.6..2,.158, sector 5, împotriva deciziei civile nr.103/A din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în data de 26 septembrie 2008, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 august 2006, reclamantul G, reprezentat prin tutore, a chemat în judecată pe pârâții, -- și, solicitând să se dispună sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul situat în Râmnicu V,- (fostă-), prin individualizarea în natură a cotelor de pentru acesta și pentru pârâți și atribuirea în proprietate exclusivă a loturilor formate, inclusiv ieșirea din indiviziune cu privire la instalația electrică interioară, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829/10 martie 1972 cumpărat împreună cu sora sa G (căsătorită ), de la numita -. în indiviziune și părți egale, un teren în suprafață de 245. împreună cu casa din cărămidă cu patru camere, bucătărie, hol și WC. acoperită cu tablă, amplasată pe acesta, cu vecinătățile: N - terenul fostului sediu, actualmente Română, S - terenul aferent sediului Parchetului V, V -, E - curtea Palatului de Cultură (actualul Palat al Justiției), așa cum se identifică prin planul de situație anexă la autorizația de construire nr.22953/1972 a Consiliului Popular Municipal Râmnicu
După căsătoria sorei sale, reclamantul a locuit singur în imobil, a plătit impozitul aferent, a făcut îmbunătățiri conform actelor anexate și în consecință solicită ca la atribuirea loturilor să se aibă în vedere acest lucru și să-i fie repartizată acea parte de vest a casei, pe care a stăpânit-o în fapt de la data cumpărării, în care a efectuat și lucrările.
Prin întâmpinare și cererea reconvențională formulată, pârâții au solicitat respingerea acțiunii de partaj și atribuirea în exclusivitate acestora imobilului, susținând că a fost dobândit de defuncta cu prețul de 35.000 lei, la momentul cumpărării fiind achitat numai un avans de 10.000 lei, restul din preț fiind achitat numai de mama și respectiv soția acestora, după cum reiese din chitanțele CEC anexate.
Au mai arătat pârâții că acțiunea de partaj este lipsită de obiect, contractul de vânzare-cumpărare fiind de fapt o simulație, reclamantul fiind trecut în act în baza unei înțelegeri intervenite între membrii familiei. Mai exact, operațiunea trecerii acestuia în contract a fost făcută cu scopul de a crea aparența dobândirii și de către Gac alității de coproprietar al imobilului, deoarece, în cazul în care imobilul ar fi fost demolat, ambii ar fi beneficiat de câte un apartament din fondul locativ de stat.
Pârâții au invocat imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris între membrii familiei, situație în care fictivitatea contractului poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
În ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la posesia imobilului, pârâții au arătat că autoarea lor, i-a permis fratelui său să locuiască în imobil cu soția și fiica acestuia, însă niciodată nu a avut intenția și nu a dorit să-i cedeze J din acest imobil. Referitor la construcțiile ridicate de reclamant au arătat că acestea sunt niște anexe pentru edificarea cărora nu a avut acordul defunctei și nici autorizație de construire, iar îmbunătățiri asupra imobilului și plăți de impozite au efectuat și aceștia.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională (31), susținând că în mod neîntemeiat pârâții solicită atribuirea în exclusivitate a imobilului, ca și când defuncta l-ar fi plătit integral. Chiar dacă ar fi plătit împreună numai suma de 10.000 lei în anul 1972, când a fost cumpărat, tot nu s-ar justifica atribuirea exclusivă a casei către succesorii pârâți din prezent.
În ceea ce privește chitanțele depuse de pârâți, reclamantul a arătat că, pentru faptul că pe acestea figurează doar numele sorei sale nu se poate deduce că numai aceasta a plătit diferența de preț, în condițiile în care amândoi aveau statutul de persoane necăsătorite și aveau același domiciliu. În realitate, toată diferența de preț de 25.000 lei a fost plătită împreună și în părți egale așa cum s-a stipulat în contract. Motivarea pârâților, potrivit căreia ar fi existat o înțelegere între membrii familiei pentru a fi trecut și acesta în actul de proprietate, este lipsită de obiectivitate, iar susținerea potrivit căreia sora sa i-ar fi permis să locuiască în imobil un timp îndelungat, nu are logică atâta timp cât acesta și familia sa erau persoane responsabile, lucrau, aveau un copil în întreținere și erau capabili să-și asigure o locuință proprie.
A mai arătat reclamantul, faptul că această stare de indiviziune a existat peste 34 de ani, iar pârâții, abia după decesul sorei sale au început să emită pretenții și să invoce faptul că acel contract este de fapt o simulație.
Prin sentința civilă nr.290 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul-pârât G și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului situat în Râmnicu V,-, județul V, conform variantei unice a raportului de expertiză întocmit de expertul sing., după cum urmează:
Lotul nr.1, în valoare de 121.358,69 lei, a fost atribuit reclamantului-pârât, compus din: camera în suprafață de 11,85. camera în suprafață de 19,35. din holul de la intrare - 5,925., din camera cu soba pe lemne în suprafață de 19,35. - 9,675.; din beci -9,675.; teren de construcții în suprafață de 120,10 colorat cu în planșa nr.3; teren de construcții în suprafață de 13,32. (drum), colorat cu roșu în planșa nr.3, precum și o sultă compensatorie de la lotul nr.2, în sumă de 1800 lei.
Lotul nr.2, în valoare de 124.961,72 lei, a fost atribuit în proprietate pârâților-reclamanți, -- și -, compus din: camera în suprafață de 12,90.; în suprafață de 4,72.; camera în suprafață de 10,08.; coridor în suprafață de 4,45.; WC în suprafață de 2,62; din holul de la intrare - 5,925.; din camera cu soba pe lemne în suprafață de 19,35 - 9,675.; din beci - 9,675; teren de construcții în suprafață de 119,88. colorat cu galben în planșa nr.3; teren de construcții în suprafață de 13,32 (drum servitute) colorat cu roșu în planșa nr.3, cu obligația de a plăti o sultă compensatorie lotului nr.1, în sumă de 1800 lei.
Cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți, -- și - a fost respinsă, aceștia fiind obligați la plata sumei de 1637 lei cheltuieli de judecată către reclamantul-pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829 din 10 martie 1972, reclamantul-pârât G și sora sa G, decedată la 20 decembrie 2002, au cumpărat de la vânzătoarea -. în indiviziune și în părți egale, un teren în suprafață de 245, precum și casa din cărămidă cu patru camere aflată pe acesta, situate în Râmnicu V,- (actualmente - I nr.12), având starea civilă de persoane necăsătorite.
Din contract rezultă că prețul a fost de 35.000 lei, vânzătoarea primind până în momentul semnării contractului suma de 10.000 lei, iar diferența urma să fie achitată în rate lunare de câte 1.000 lei până la 30 martie 1974.
Din probele administrate în cauză s-a reținut că în acest imobil un timp au locuit ambii cumpărători, ulterior însă, G căsătorindu-se (14.02.1976) și având locul de muncă într-o altă localitate, părăsit acest imobil pe care nu l-a mai folosit în permanență, în acesta rămânând doar reclamantul cu familia sa.
Pârâții-reclamanți, care sunt moștenitorii coproprietarei G - (căsătorită ), respectiv soțul supraviețuitor și fiicele acesteia, au susținut că acel contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829/10.03.1972 nu ar fi reflectat situația reală și că de fapt reclamantul nu ar fi plătit contribuția sa nici în momentul întocmirii actului și nici ratele ulterioare.
Instanța de fond a apreciat că afirmațiile acestora sunt nefondate și în nici un caz, așa cum sesiza și reclamantul-pârât în întâmpinare, nu afectează valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Chiar dacă lucrurile ar fi stat astfel, reclamantul-pârât își păstrează cota sa indiviză de, celălalt coindivizar având posibilitatea să solicite în termenul de prescripție sumele pe care le-a plătit în contul său. Din anul 1972 când s-a încheiat contractul și până în anul 2002 când - a decedat, reclamantul a locuit nestingherit în imobil, fiind greu de presupus că sora sa i-ar fi permis acest lucru, fără să-i pretindă plata sumelor la care s-a obligat prin contract și pe care le-ar fi plătit în locul lui.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții-reclamanți, - și -- care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Sentința este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea legii, regăsindu-se încălcarea unor norme de ordine publică ce atrag casarea cu trimitere spre rejudecare conform art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Sentința este nelegală și sub aspectul că a fost administrată proba cu martori, fiind audiat martorul, soțul despărțit al tutorelui.
Raportul de expertiză efectuat în cauză este nelegal, fiind întocmit cu neîndeplinirea procedurii de citare conform art.208 Cod procedură civilă raportat la art.105 alin.2 Cod procedură civilă, invocat mai sus.
Sentința este nelegală și sub aspectul reținerii că reclamantul-pârât ar fi construit la imobilul supus partajului o anexă în baza unor acte lovite de nulitate absolută și în condițiile în care nu era proprietarul imobilului, susținând că acesta a locuit împreună cu întreaga familie într-un apartament din bloc, pe care l-a vândut.
Pe fondul cauzei, apelanții au susținut că banii pentru imobilul supus partajului au fost plătiți numai de către mama acestora, nu și de către intimatul G, care nu avea venituri să achiziționeze acest imobil (fila 328 dosar).
Prin motivele de la fila 338 dosar, cei trei apelanți consideră că hotărârea primei instanțe nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, fiind încălcate dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
Astfel, hotărârea nu evocă rațiunile pe care se bazează și este arbitrară, motivarea nu este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, convingătoare și accesibilă și nu cuprinde un răspuns, respectiv o rezolvare a tuturor cererilor părților.
Prima instanță nu a răspuns în fapt și în drept cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți prin care invocau, pe cale de excepție, simulația prin interpunere de persoane din contractul de vânzare-cumpărare nr.829 din 10 martie 1972 și prin care solicitau să le fie atribuit în exclusivitate imobilul supus partajului.
Consideră că autoarea acestora, fostă G, a fost proprietara exclusivă a imobilului, aspect ce rezultă și din declarația martorei, audiată în cauză și pe care prima instanță nu a valorificat-
Instanța de fond a încălcat obligația legală de a judeca orice pricină cu care este legal investită, refuzând astfel soluționarea în fapt și în drept a cererii reconvenționale, ceea ce constituie o veritabilă denegare de dreptate.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției simulației și asupra calității autoarei acestora, de proprietară exclusivă a imobilului, ignorând în totalitate cererea reconvențională, situație care atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se putea respecta principiul dublului grad de jurisdicție.
Apelanții consideră că instanța de fond a fost părtinitoare, în condițiile în care a soluționat doar cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul-pârât și a reținut calitatea de coproprietari a reclamantului și a autoarei acestora, așa cum rezultă în mod aparent din contractul de vânzare-cumpărare menționat, ignorând celelalte probe administrate în cauză, cu privire la care nu se face nici o referire.
Au mai susținut apelanții că simulația, ca act juridic secret și anterior celui aparent și autentic, a fost dovedită în cauză prin depoziția martorei, coroborată cu chitanțele plătite exclusiv de autoarea acestora și care se află în original numai în posesia pârâților-reclamanți, în timp ce reclamantul-pârât nu a reușit să dovedească faptul că ar fi contribuit la achitarea prețului imobilului, în condițiile în care știa că nu este proprietar, conform înțelegerii avută cu sora sa (autoarea pârâților-reclamanți).
Instanța a interpretat eronat chitanțele de plată a prețului și a ignorat depoziția martorei menționate care a arătat că autoarea apelanților s-a înțeles să-l treacă și pe fratele său în calitate de coproprietar în actul public și aparent, pentru ca în caz de demolare să poată beneficia de o locuință.
Actul juridic secret, conform principiului consensualismului, presupune acea manifestare de voință a părților făcută cu intenția de produce efecte juridice, în sensul de "negotium iuris".
Ca "instrumentum probationis", actul juridic secret este valabil chiar dacă nu îmbracă forma scrisă, în condițiile în care pârâții-reclamanți susțin că au invocat excepția imposibilității preconstituirii unui înscris, având în vedere calitatea de rude ale părților contractante.
Instanța trebuia să dea astfel prioritate principiului voinței reale interne a părților, adică actului juridic ascuns (secret) care-și produce efectele între părțile contractante și între succesorii lor universali.
Acest act juridic ascuns nu trebuie să îndeplinească condițiile de formă ale actului aparent, concluzie trasă și din doctrina juridică în această materie, în situația în care cel puțin una dintre părțile contractante, respectiv autoarea acestora, este parte în ambele acte juridice încheiate.
Chiar și în situația în care actul nu ar fi valabil deoarece nu îmbracă forma "ad solemnitatem", el este valabil ca și antecontract, ca promisiune de vânzare-cumpărare, sancțiunea intervenind numai cu privire la teren, dar fiind perfect valabilă cu privire la construcție.
Nici trecerea timpului nu poate afecta valabilitatea convenției ascunse care poate fi invocată atât pe cale de acțiune cât și pe cale de excepție în cadrul unui proces în care se încalcă această convenție.
Apelanții susțin că aparținea judecătorului fondului rolul de a clarifica toate aspectele învederate mai sus, de a interpreta și aprecia probele administrate în cauză și de a administra orice alte probe pentru aflarea adevărului în cauză, în temeiul rolului activ pe care instanța de fond nu l-a avut.
Prin decizia civilă nr.103/A din 24 aprilie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții-reclamanți, -- și -, pe care i-a obligat să plătească, în solidar, intimatului G suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la nulitatea unor acte de procedură s-a constatat că nu există astfel de încălcări care să atragă sancțiunea nulității potrivit art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește audierea martorului (108), din încheierea de ședință din 26 februarie 2007, rezultă că pârâții și - au fost prezenți și nu s-au opus la audierea acestuia pe motivul că ar fi fostul soț al tutorelui reclamantului,.
Martorul nu putea fi audiat, conform art.189 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, decât cu învoirea părților, însă, din analiza considerentelor sentinței s-a constatat că această declarație nu a fost reținută ca o probă esențială, determinantă, fiind valorificată numai în ansamblu și coroborată cu înscrisurile administrate în cauză, situație care nu le-a produs pârâților nici o vătămare care să atragă nulitatea sentinței.
De asemenea, expertizele tehnice administrate în cauză s-au depus la dosar pe parcursul mai multor termene de judecată, iar expertiza de specialitate în construcții s-a refăcut și în urma obiecțiunilor invocate de pârâtul (174-175).
Cum pârâții nu au arătat ce vătămare au suferit prin administrarea acestor probe și nici din oficiu nu s-au constatat astfel de vătămări care să impună anularea expertizelor, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, invocate expres de către apelantul și nici cele ale art.208 Cod procedură civilă, deoarece pârâții-apelanți aveau posibilitatea să solicite lămuriri suplimentare celor doi experți dacă ar fi considerat că li se încalcă drepturile prin modul în care au fost administrate aceste probe.
Așa cum rezultă atât din cererea reconvențională cât și din motivele de apel, pârâții nu au neapărat nemulțumiri legate de conținutul rapoartelor de expertiză, aceștia fiind de fapt preocupați de scoaterea întregului imobil de la partaj, invocând drepturi exclusive ale autoarei acestora.
Referitor la modul de rezolvare a cererii reconvenționale, s-a reținut că instanța de fond a rezolvat această cerere pe fond, chiar dacă nu a expus întreaga teorie a simulației, ca act juridic de drept civil, așa cum au pretins apelanții-pârâți.
Reanalizând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că pârâții nu au făcut dovada existenței sau încheierii unui act simulat între reclamantul G și autoarea acestora.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829 din 10 martie 1972, de notariatul de Stat Județean V, care face dovada până la înscrierea în fals, rezultă că cei doi cumpărători au dobândit "în indiviziune și în părți egale" imobilul în cauză, nefiind vorba despre o eventuală simulație prin interpunere de persoane, în ceea ce privește adevăratul cumpărător.
Nu s-a dovedit în nici un fel încheierea unei alte convenții între cei doi frați referitor la posesia reclamantului asupra unei părți materiale de din imobil împreună cu familia sa, iar autoarea nu s-a opus actelor și faptelor juridice făcute de reclamantul G în 1993, 1994 și 1997, când acesta a făcut acte de dispoziție materială și juridică specifice numai calității de proprietar.
Reclamantul a locuit și locuiește și în prezent în imobil, iar în anii 1993, 1994 și 1997, conform autorizațiilor de construcție nr.5007/10 martie 1994 și nr.194/ 2 iulie 1998 (33, 64, 65, 75-96), a efectuat lucrări de extindere la partea de vest din imobil, pe care o locuia.
Mai mult, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2168 din 3 februarie 1993, de Notariatul de Stat Județean V, care de asemenea face dovada până la înscrierea în fals (110), cei doi cumpărători din 1972, G și sora sa -, au vândut cumpărătoarei suprafața de 114,75 din terenul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829 din 10 martie 1972, de Notariatul de Stat Județean V, rezultând astfel, în mod indubitabil, că însăși autoarea pârâților a recunoscut calitatea de coproprietar a reclamantului, susținerile moștenitorilor acesteia din prezent cu privire la simulația prin interpunere de persoane și la faptul că numai autoarea lor ar fi plătit diferența de preț din 1972 și în continuare, fiind total neavenite.
Față de însăși manifestarea de voință a autoarei apelanților, care este concordantă cu prevederile exprese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829 din 10 martie 1972, de Notariatul de Stat Județean V și cu cele percepute personal de către notarul care a autentificat actul respectiv, declarațiile de martori sunt irelevante, astfel că în baza depoziției martorei - (134), instanța nu putea să stabilească o altă situație juridică a imobilului decât cea care rezultă în mod expres din actul autentic, confirmată de însăși actele juridice ulterioare încheiate de autoarea apelanților și care le sunt opozabile.
Constatând că voința reală, internă, a reclamantului și autoarei pârâților, în anul 1972, a fost aceea de a dobândi imobilul "în indiviziune și în părți egale", așa cum rezultă expres din act, în cauză nefiind vorba despre o eventuală simulație prin interpunere de persoane, în ceea ce privește adevăratul cumpărător, tribunalul a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a admis acțiunea de partaj și a respins cererea reconvențională prin care pârâții-reclamanți solicitau să se constate simulația și să li se atribuie în exclusivitate imobilul în cauză.
Față de actele juridice ulterioare anului 1972, încheiate atât de către reclamantul-pârât cât și de autoarea apelanților, s-a reținut că nu se pune nici problema imposibilității morale de preconstituire a unui înscris prin care să se constate actul secret pretins de pârâții-reclamanți, motivarea acestora neavând nici un fel de acoperire în realitate.
Împotriva deciziei civile nr.103/A/24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă au declarat recurs, în termen legal, pârâtele-reclamante și -, care au criticat hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive:
- decizia pronunțată în recurs a fost dată cu încălcarea legii, întrucât instanța de apel a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor simulației în prezenta cauză, socotind fără temei că ele nu sunt aplicabile, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă;
- hotărârea pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea sunt contradictorii și străine de natura pricinii cu privire la simulație, în sensul că instanța confundă achiesarea cu simulația și folosește argumente care nu au de a face cu cauza pe care a avut-o spre competentă soluționare, în litigiu fiind incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă;
- instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că nu a ținut cont de simulația pe care recurentele au dovedit-o cu martori, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Intimatul-reclamant-pârât Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată și a depus și concluzii scrise.
De asemenea și recurentele-pârâte-reclamante au depus la dosar concluzii scrise.
Intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând recursul așa cum a fost întocmit în raport de critici și din ansamblul lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și în mod corect nu a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la instituția simulației, concluzionând în mod legal că manifestarea de voință a autoarei este concordantă cu prevederile exprese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.829 din 10 martie 1972 de Notariatul de Stat Județean V și cu cele percepute personal de către notarul care a autentificat actul respectiv.
Rezultă că în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs este nefondat, deoarece în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, întrucât decizia pronunțată în apel este motivată și mai mult aceasta nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Ultimul motiv de recurs este nefondat, deoarece tribunalul nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, cercetând criticile din apel și ansamblul probelor din dosar și având în vedere capetele de cerere din acțiune așa cum au fost formulate de reclamant.
În concluzie, în speță nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtele-reclamante și - împotriva deciziei civile nr.103/A din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă.
Văzând și art.274 și art.277 Cod procedură civilă, urmează a fi obligate recurentele-pârâte-reclamante și -, în solidar, să plătească intimatului-reclamant-pârât G suma de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în faza de recurs, conform chitanțelor nr.198/2008 (412 dosar recurs) și nr.10/2008 (413 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele-reclamante și, domiciliate în B,-, bloc 59 A,.2, etaj 10,.158, sector 5, împotriva deciziei civile nr.103/A din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, intimați fiind reclamantul-pârât G, domiciliat în Râmnicu V,-, județ V, prin, domiciliată în Râmnicu V, str.G-, -.B,.8, județ V și pârâtul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județ
Obligă pe recurentele pârâte-reclamante și -, în solidar, să plătească intimatului reclamant-pârât G suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/27.10.2008.
Jud.apel: St.
.
Jud.fond:.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
