Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 322/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 322/
Ședința publică de la 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 3: Simona Bacsin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în com.L,sat,str.- mare nr.1297,jud.G, împotriva deciziei civile nr.461 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimații, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta,av. și av.,pentru intimatul,av. și intimatul personal,lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;
Av. ridică o problemă prealabilă soluționării fondului.În dosarul de fond av. a fost apărătorul ales al recurentei din prezenta cauză și al intimatului.situație în care se constată un conflict de interese,conflict care s-a perpetuat pe tot parcursul procesului la instanța de fond.Recurenta a formulat la Baroul Galați plângere împotriva d-lui av.,care se află în curs de soluționare.Solicită acordarea unui termen,întrucât Baroul Galați poate constata existența conflictului de interese care afectează cauza de față,întrucât recurentei i s-a încălcat dreptul la apărare.
Av. învederează că problema care se pune în cauză este faptul că la fond la data depunerii raportului de expertiză,apărătorul reclamantului,intimat în prezenta cauză și al pârâtei,recurentă,nu a formulat obiecțiuni și cauza a rămas în pronunțare.Apelul a fost respins tocmai pentru faptul că nu s-au făcut obiecțiuni la expertiză.Recurenta nu a mai putut să se apere în legătură cu atribuirea loturilor.Solicită acordarea unui termen pentru a se soluționa plângerea la Baroul Galați.
Av. nu se opune în principiu la amânarea cauzei.Arată însă că recurenta a fost prezentă la cercetarea la fața locului,la data când expertul a convocat părțile în vederea efectuării expertizei și nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză.
Intimatul arată că,într-adevăr terenul atribuit lui este al lui și acesteia i s-a atribuit terenul lui.
Curtea,deliberând,constată că situația privind conflictul de interese reiese din actele dosarului și nu este necesară soluția Baroului G în acest sens.Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. arată că nemulțumirea recurentei este generată de inversarea loturilor între ea și intimatul.Din memoriile depuse de recurentă la dosar rezultă că aceasta a primit terenul ce formează lotul 1,atribuit intimatului, de la părinți,cu titlu de zestre,și îl lucrează și în prezent.În cauză apărând conflictul de interese,apărătorul acesteia susținând și interesele lui,acesta nu a mai pus în discuție ca la atribuirea loturilor să se aibă în vedere criteriul posesiei.Solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul atribuirii lotului 1 recurentei și lotului 4 intimatului.Cu cheltuieli de judecată.
Av. arată că valoarea patrimonială a loturilor nr.1 și nr.4 este egală.Recurenta a primit terenul ce formează lotul 1 de la părinți și îl lucrează și în prezent.Prin memoriile depuse la dosar recurenta a arătat acest lucru și a solicitat să-i fie atribuit acest lot de teren,însă datorită conflictului de interese ivit în cauză,nu a mai putut să formuleze alte apărări.Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Av. solicită respingerea recursului ca nefondat.Așa cum a arătat și în fața instanței de apel,instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune cu respectarea normelor legale.Consideră că nu se poate reveni cu privire la atribuirea unui lor,atâta vreme cât la momentul când s-au pus în discuție concluziile raportului de expertiză,recurenta nu a formulat obiecțiuni și nici nu a precizat expres că solicită atribuirea vreunui lot anume.Cu privire la conflictul de interese arată că se poate ca apărătorul să fi considerat că interesele părților nu sunt întrutotul contrare și chiar și așa fiind,interesele părților pot fi apărate și de instanța de judecată.Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul arată că au fost inversate loturile recurentei cu al intimatului.Lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele;
Prin sentința civilă nr. 917/12.12.2007, Judecătoria Laa dmis acțiunea principală formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții, și.
A respins ca netimbrată cererea reconvențională.
A dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 3,5822 ha teren extravilan și 0,3028 ha teren intravilan.
A atribuit reclamanților, și Lotul nr.1 - compus din suprafața de 0,7712 ha teren - în valoare de 2792,1 lei RON, conform Raportului de expertiză efectuat de expert.
A atribuit pârâtei Lotul nr.2 - compus din suprafața de 0,7712 ha teren, în valoare de 2792,1 lei.
A atribuit pârâtei Lotul nr.3 - compus din suprafața de 0,7712 ha teren, în valoare de 2792,1 lei.
A atribuit pârâtei Lotul nr.4 - compus din suprafața de 0,7712 ha teren, în valoare de 2792,1 lei.
A atribuit pârâtului Lotul nr.5 - compus din suprafața de 0,7712 ha teren, în valoare de 2792,1 lei.
A obligat pârâții a plăti reclamanților câte 84 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată.
menționat că raportul de expertiză nr. 1263/4.12.2007, efectuat de expert face parte integrantă din hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului.
Au arătat în acțiune că a decedat la data de 19.07.1978, având ultimul domiciliu în comuna L, jud.
Moștenitori la succesiunea acestuia au rămas reclamanții, în calitate de nepoți ai fiului decedat - și pârâții, în calitate de fii.
Masa succesorală se compune din suprafața totală de 3 ha 5822. teren arabil extravilan și suprafața de 2378. teren situat în intravilanul comunei L, sat, jud. G, pe care se află și o casă de locuit dar care nu face parte din masa succesorală.
Suprafețele de teren menționate sunt incluse pe titlul de proprietate nr. 17466-48 emis la data de 2.03.1998 de Comisia Județeană G pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Instanța de fond a reținut că averea succesorală a defunctului a fost partajată prin sentința civilă nr.3/1996 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1112/5.11.1996 a Tribunalului Galați.
Cu ocazia acelei judecăți s-a statuat cu privire la moștenitori și la masa succesorală în privința căreia s-a stabilit că imobilul compus din casa de locuit și suprafața de 250. să rămână pârâtei reclamante.
. terenurilor intravilan și extravilan nu a fost făcută deoarece la data judecății nu era eliberat titlul de proprietate, ele făcând obiectul litigiului de față.
Pe baza probelor administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri și martori, instanța de fond, prin încheierea din 17.10.2007 a admis în principiu acțiunea principală și a respins ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.
A contestat că masa succesorală se compune din suprafețele de 3,5822 ha teren extravilan și 2128. teren intravilan.
A constatat că au rămas ca moștenitori, și cu câte o cotă de 3/15 fiecare, iar, și cu câte o cotă de 1/15 fiecare.
După instrumentarea expertizei topometrice dispuse în cauză s-a pronunțat sentința civilă nr. 917/5.12.2007 care a atribuit loturile conform propunerilor de lotizare făcute de expert.
Prin decizia civilă nr.461/24.10.2008 a Tribunalului Galațis -a respins apelul declarat de pârâta și a fost admis apelul declarat de,a fost schimbată în parte sentința civilă și s-a atribuit pârâtului lotul nr.5,în suprafață de 0,7712 ha.
Pentru a decide astfel,instanța a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la fond, părțile nu au avut obiecțiuni la raportul de expertiza efectuat în cauză.
Mai mult chiar, pârâta, prin apărătorul său, a solicitat ca atribuirea loturilor să se facă conform raportului de expertiză, astfel încât instanța, în mod corect a dispus atribuirea loturilor, ținând seama că nu au fost formulate obiecțiuni.
De altfel, și din conținutul raportului de expertiză rezultă că părțile au fost convocate de către expert la fața locului și au fost prezente.
Prin urmare, susținerile referitoare la modul în care s-a făcut atribuirea loturilor nu pot fi primite.
Singurul motiv care poate atrage schimbarea în parte a hotărârii apelate este cel invocat de pârâtul referitor la greșita mențiune a numele lui în calitate de pârât, căruia i-a fost atribuit lotul nr. 5 conform raportului de expertiză instrumentat în cauză.
E vădită greșeală materială a instanței de fond care, în loc să treacă numele pârâtului, a trecut numele reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta,care a criticat decizia din apel sub următoarele aspecte:
a) I-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece a fost apărată de către același avocat care a apărat și pe reclamant,deși exista contrarietate de interese;
b) Nu au fost respectate criteriile de atribuire,lotul nr.1 i-a fost dat ca zestre de părinți și îl lucrează de mai mulți ani,aspecte relevate într-un memoriu depus la dosar.
Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs instanța reține că acesta este fondat din următoarele considerente:
Dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea lor în disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
1. Din actele dosarului rezultă că avocatul are împuternicire avocațială atât pentru reclamantul,cât și pentru pârâta,deși aceștia au interese contrare,solicitând ambii atribuirea lotului 1 din raportul de expertiză.
Așa se explică de ce acesta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și a fost de acord cu variantele propuse de expert,în acest fel nesocotind interesele pârâtei și protejându-le pe cele ale reclamantului.
Din raportul de expertiză invocat de instanța de apel rezultă,într-adevăr,că părțile au fost prezente la fața locului,dar nu rezultă că expertul le-a cerut opinia cu privire la modalitatea de partajare a terenului.
2. Mai mult,din memoriul depus la dosar rezultă că reclamanta a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză (filele 58-60 dosar fond) ce vizau tocmai aceste aspecte.
Având în vedere că pârâta a primit ca zestre de la părinți loturile situate în T1 /2 - 0,112 ha și T1 /2 - 0,400 ha,că le cultivă de mai mulți ani,instanța apreciază că au fost nesocotite criteriile de atribuire prev.de art.6739Cod procedură civilă.
Din aceste considerente având în vedere și disp.art.312 alin.3 Cod procedură civilă,în referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă,va admite recursul,va modifica decizia civilă nr.461/2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare va schimba în parte sentința civilă,în sensul că va atribui recurentei lotul nr.1,iar reclamanților lotul nr.4.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta,domiciliată în com.L,sat,str.- mare nr.1297,jud.G, împotriva deciziei civile nr.461 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimații, având ca obiect partaj judiciar.
Modifică decizia de apel nr.461/24.10.2008 a Tribunalului Galați în sensul că admite apelul și în rejudecare:
Schimbă în parte sentința civilă nr.917/12.12.2007 a Judecătoriei L în sensul că atribuie pârâtei lotul 1 iar lotul 4 îl atribuie reclamanților, și.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
: - /29.05.2009
: /02.06.2009
2 ex.
FOND:
APEL: -
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminita Cristea, Simona Bacsin