Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 327

Ședința publică de la 01 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 3: Cristina Văleanu

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 255 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații și,având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,avocat pentru intimatul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,recurentul a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar,nu se solicită judecata în lipsă.

Recurentul depune la dosar chitanța - din 01.07.2009 în sumă de 4 lei,prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru. Precizează că nu a avut posibilitatea să procure timbrul judiciar.

Avocat pentru intimatul depune la dosar împuternicire avocațială.

Solicită a se observa că în dosarul Tribunalului Iași,la fila 68 se află încheierea din Camera de Consiliu nr. 13 din data de 29 ianuarie 2009, prin care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de și s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru de 1323 lei în trei tranșe de câte 441 lei ce se vor achita lunar.

Susține că la instanța de recurs,prin rezoluția completului investit cu soluționarea dosarului,s-a stabilit că recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei,deși conform legii valoarea taxei de timbru ar fi trebuit să fie de J din taxa stabilită în apel.

Instanța constată că taxa de timbru datorată de recurentul a fost corect stabilită având în vedere că prin decizia instanței de apel s-a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de și față de dispozițiile art. 11 alineat 2 din Legea nr. 146/1997.

Avocat arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța pune în vedere recurentului să facă dovada achitării timbrului judiciar până la terminarea ședinței de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Recurentul având cuvântul,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Recurentul susține că la instanța de apel i s-a pus în vedere să achite taxă de timbru în cuantum de 1323 lei în trei tranșe,însă a adus adeverințe cu veniturile pe care le încasează împreună cu soția,a depus adeverințe din care rezultă că are copii în întreținere care nu realizează venituri și prin înscrisurile depuse a făcut dovada că veniturile pe membru de familie sunt sub 500 lei. Termenul pentru plata tranșelor a fost foarte scurt,cuantumul tranșelor a fost mare și nu a avut posibilitatea să le achite.

Arată că a obținut un credit și ar avea posibilitatea să achite integral taxa de timbru pentru a se judeca fondul cauzei.

Solicită admiterea recursului.

Avocat pentru intimatul având cuvântul,apreciază că soluția instanței de apel este legală și temeinică și solicită respingerea recursului.

Apărătorul invocă și excepția privind nulitatea recursului promovat de,raportat la dispozițiile art. 302 indice 1 Cod procedură civilă.

Solicită admiterea excepției nulității recursului și pe fondul cauzei respingerea recursului,cu cheltuieli de judecată,depunând la dosar chitanța reprezentând plata onorariului de avocat.

Recurentul solicită respingerea excepției nulității recursului,apreciind că recursul este motivat conform dispozițiilor legale.

Intimatul lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

După dezbateri,înainte de terminarea ședinței de judecată,se prezintă recurentul și depune timbru judiciar mobil în cuantum de 0,15 lei,prin care face dovada achitării timbrului judiciar.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă 4484 din 10.04.2008 a Judecătoriei Iașis -a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții și.

Constată că pârâții sunt moștenitori legali în calitate de fii ai defuncților și.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defuncților este compusă din apartamentul nr.10 din I, Bd. - nr.95,. A,.2, în valoare de 184.257 lei. Constată că fiecăruia dintre pârâți le revine câte o cotă de din acest imobil respectiv câte 92.128,5 lei. Atribuie în natură imobilul pârâtului. Obligă pârâtul să plătească pârâtului o sultă compensatorie de 92.128 lei. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocată de acesta. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 619 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

Excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtului - este neîntemeiată și va fi respinsă, deoarece, acțiunea oblică promovată de reclamant conform art.974 cod civil este admisibilă indiferent de cuantumul creanței, atunci când debitorul este sau poate deveni titularul unui drept ce i-ar permite acoperirea creanței către creditor.

În speță dreptul pârâtului debitor nu este individualizat decât sub aspectul cotei indivize ce-i revine din bunul succesoral asupra căruia se află în indiviziune cu pârâtul -, situație ce determină calitatea procesual-pasivă a acestuia din urmă.

Pe fondul pricinii, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii oblice, respectiv aceea că pârâtul-debitor să poată deveni titularul unui drept patrimonial cuantificat, că există pericolul insolvabilității sale, constatat în dosarul de executare în sensul că nu deține bunuri proprii, creditorul are un interes legitim și serios, determinat de pasivitatea debitorului-pârât de a ieși din starea de insolvabilitate și în fine creanța este certă, lichidă și exigibilă, conform titlului executoriu invocat.

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză valoarea actuală de circulație a apartamentului bun succesoral este de 184.257 lei, pârâții sunt moștenitori legali în calitate de fii ai defuncților și, revenindu-le câte o cotă de din valoarea masei succesorale și în consecință acțiunea va fi admisă cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că reclamantul încearcă să-și recupereze întreaga sumă doar de la el, iar valoarea apartamentului stabilită de expert este prea mică și că deși a formulat obiecțiuni la expertiză, instanța le-a respins fără nicio motivare, hotărârea astfel pronunțată fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă 255 din 16.03.2009 a Tribunalului Iașis -a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de împotriva sentinței civile 4484 din 10.04.2008 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează. Obligă apelantul să plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:

La termenul din 27.10.2008 s-a pus în vedere apelantului să achite taxa judiciară de timbru de 1323 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Ulterior la termenul din 24.11.2008 apelantul solicită eșalonarea plății taxei de timbru și a timbrului judiciar, cerere ce i-a fost admisă, prin încheierea nr.13/29.01.2009 dispunându-se achitarea taxei de timbru în trei tranșe lunare.

La termenul din 16.03.2009 apelantul a declarat că nu are resurse materiale pentru plata taxei de timbru, încât din oficiu instanța a invocat excepția de insuficientă timbrare a apelului.

Deși apelantului i-a fost admisă cererea de eșalonare a taxei de timbru și i s-au acordat două termene pentru a timbra cererea, acesta nu a făcut această dovadă, încât tribunalul urmează a anula cererea de apel formulată de pârâtul ca insuficient timbrată, păstrând ca legală și temeinică sentința fondului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sensul neacordării eșalonării în mai mult de trei tranșe lunare a taxei de timbru solicitate, deși a făcut dovada că nu are venituri îndestulătoare iar termenul stabilit a fost prea scurt, pentru a putea achita taxa de timbru.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține că:

Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată pârâții și - pentru a se dispune partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților și, autorii pârâților, întrucât prin sentința civilă 12722 din 27.11.2006 a Judecătoriei Iași devenită titlu executoriu, pârâtul a fost obligat împreună cu un alt debitor să îi restituie suma de 2500 EUR în echivalent suma de 8868,5 lei cu titlu de împrumut nerestituit precum și penalități de întârziere în procent de 0,5% pe zi începând cu data de 6.12.2004 și până la data introducerii acțiunii ce a fost soluționată prin sentința amintită.

Mai arată reclamantul că a declanșat executarea silită, însă din verificările executorului judecătoresc rezultând că debitorul nu deține bunuri proprii, aflându-se în indiviziune cu pârâtul - asupra masei succesorale rămasă după defuncții lor părinți, respectiv apartamentul nr.10 din I, Bd. - nr.95,. A,.2 și deci nu-și îndestula creanța sa, a promovat acțiunea oblică de față, pentru a se individualiza cota parte ce revine debitorului său din imobilul bun succesoral.

Întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă, constatând că pârâtul are o cotă de din masa succesorală, în valoare de 92.128 lei, atribuindu-i-se în natură apartamentul cu obligarea la plata sultei corespunzătoare cotei deținute de celălalt pârât, a declarat apel, fără însă a-l timbra corespunzător în raport de motivele de apel invocate.

La termenul din 27.10.2008 tribunalul în raport de valoarea litigiului pune în vedere apelantului achitarea taxei judiciare de timbru de 1323 lei și timbrului judiciar de 5 lei.

Invocând faptul că nu realizează venituri, având și copii în întreținerea sa care sunt studenți și nu realizează venituri, apelantul solicită asistență judiciară în sensul eșalonării plății taxei judiciare de timbru dispusă de instanță.

Prin încheierea din 29.01.2009 a Tribunalului Iașis -a admis cererea apelantului de acordare a ajutorului public judiciar, dispunând eșalonarea plății taxei de timbru de 1323 lei în trei tranșe de câte 441 lei ce se vor achita lunar dar nu mai târziu de pronunțarea hotărârii în prezenta cauză.

La termenul de 16.02.2009, întrucât apelantul trebuia să facă dovada achitării primei tranșe din taxă dar nu s-a prezentat, se dispune amânarea cauzei pentru a putea face dovada achitării primelor două tranșe din eșalonarea plății taxei de timbru dispuse de instanță.

Întrucât la termenul din 16.03.2009 apelantul fiind prezent și declarând că nu are posibilități să achite taxa judiciară de timbru, din oficiu instanța a pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări a apelului formulat, cauza fiind soluționată ca atare.

Prin urmare, susținerile recurentului referitoare la faptul că în mod greșit s-a soluționat apelul pe această excepție, deoarece eșalonarea plății taxei de timbru trebuia acordată în mai mult de 3 tranșe, așa cum s-a dispus, sunt nefondate și nu vor fi reținute.

Deși, împotriva încheierii nr.13 din 29.01.2009 a Tribunalului Iași prin care s-a dispus eșalonarea plății taxei de timbru în trei tranșe lunar, pârâtul avea posibilitatea de a solicita reexaminarea acestei încheieri în termen de 5 zile de la comunicare, acesta nu a uzat de această cale.

Prin urmare, în mod corect și legal tribunalul, după ce a acordat două termene de amânare a cauzei, pentru ca apelantul să poată face dovada achitării primelor două rate din taxa judiciară de timbru, și față de susținerea acestuia că nu are posibilități de a le achita, a soluționat cauza pe excepția de insuficientă timbrare a apelului.

Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs invocate și care se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă dar nu sunt fondate, potrivit art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile 255 din 16.03.2009 a Tribunalului Iași pe care o va menține, respingând excepția nulității recursului invocată de intimatul.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge excepția privind nulitatea recursului invocată de intimatul.

Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.255 din 16 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei Ron reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Pt. președinte aflat în, Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

14.VII.2009/2 ex.-

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Cristina Văleanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Iasi