Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 331/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

decizia civilă nr.331/R Dosar nr-

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică

Judecător: - -

Grefier:

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și de pârâtul împotriva deciziei civile nr.96/Ap din data de 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 10 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru 17 noiembrie 2008, apoi având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24 noiembrie 2008.

CURTEA:

Constată că prin decizia civilă nr. 96/2008 a Tribunalului Brașov au fost respinse apelurile declarate de reclamanta și de pârâtul împotriva sentinței civile nr.5992/2007 a Judecătoriei Brașov, reținându-se că rima p. instanță a reținut în mod corect starea de fapt în sensul că ărțile p. au dobândit în coproprietate, în cote de fiecare, imobilul construcție situat în, înscris in CF nr. 210 -, nr. top 4025/2, 4026/2 si 4027/2 în valoare actuala de 213.515 RON potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnica nr. 2164/2006, cu modificările si completările ulterioare, efectuat in cauza de către expert, raport care face parte integranta din hotărâre.

De asemenea părțile au mai dobândit în coproprietate, în cote egale de, imobilul situat în B,-, înscris in CF nr. 31458 - B, nr. top 6762/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/25/22, dar acesta a fost înstrăinat în timpul procesului, reclamanta renunțând la judecata cu privire la împărțirea lui, iar în ceea ce privește cererea reconvenționala a paratului reclamant reconvențional cu privire la partajarea acestui imobil respins- ca fiind rămasă fără obiect în urma înstrăinării imobilului.

Părțile au avut o îndelungata relație de concubinaj, iar în timpul acestei relații, asupra imobilului situat in -, supus partajului de față au fost efectuate o serie de lucrări de investiții si modernizări, constatate și prin raportul de expertiză efectuat în cauză, lucrări a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 106.956,22 RON.

Toate actele justificative si toate chitanțele depuse la dosar cu privire la aceste lucrări sunt pe numele pârâtului reclamant reconvențional, acesta fiind cel care s-a ocupat îndeaproape de realizarea acestor lucrări, reclamanta petrecând mai mult timp in străinătate.

Reclamanta a invocat în susținerea afirmațiilor sale, veniturile realizate în toată această perioadă, solicitând instanței ca partajarea imobilului să se facă la valoarea lui actuală, deoarece părțile au contribuit în mod egal din punct de vedere financiar, la toate cheltuielile legate de amenajarea si modernizarea imobilului. Aceasta a mai invocat existenta unui cont bancar comun, pe care ambele părți îl alimentau deopotrivă, acest cont fiind sursa financiară de care s-a folosit pârâtul pentru plata lucrărilor efectuate la imobil, în sens contrar susținând paratul reclamant reconvențional.

Datorită relației de concubinaj a părților, bunurile obținute de acestea sau sporurile de valoare obținute în această perioadă nu beneficiază de prezumția de comunitate si nici de cea referitoare la contribuția egală a celor doi la dobândirea acestor bunuri și valori.

Prima instanță a apreciat că părțile trebuie să probeze, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, contribuția efectiva la dobândirea valorilor în cauză, toate chitanțele si documentele justificative referitoare la lucrările aduse imobilului în discuție sunt fie pe numele pârâtului, fie pe numele altor persoane - dar nu pe al reclamantei, iar reclamanta nu a negat ca acesta s-a ocupat efectiv, fizic, de realizarea acestor lucrări.

Pe de alta parte, declarațiile martorilor audiați în cauză arată că pârâtul a fost cel care s-a ocupat direct si exclusiv de amenajările imobilului din.

In ceea ce privește contul la care ambele parți au făcut referire, instanța constatat că titularul acestuia este o societate comerciala numita (filele 36,37), părțile având un drept de administrare asupra acestuia.

Din înscrisurile aflate la filele 122 si 125 din dosar instanța a reținut că firma pe numele căreia era deschis contul bancar respectiv îl avea ca patron doar pe pârât, reclamanta nefiind menționată ca asociată a acestei afaceri, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada alimentării acestui cont și de către ea din surse proprii.

Deși reclamanta a susținut că deținea o serie de afaceri în Israel, că obținea venituri din chirii și că avea economii substanțiale, nu a făcut vreo dovadă în acest sens, cele câteva declarații autentice extrajudiciare nu au putut fi avute în vedere în lipsa oricăror alte dovezi, față de dispozițiile art. 169 Cod procedură civilă, potrivit cărora, administrarea dovezilor se face în fata instanței de judecată, reclamanta nesolicitând administrarea probei testimoniale prin comisie rogatorie.

Faptul că reclamanta a intrat o dată în România având asupra ei suma de 5.000 Euro, nu poate duce la concluzia ca acești bani au fost cheltuiți de reclamanta în scopul amenajării imobilului din, la dosar neexistând nici o dovadă în acest sens.

Pentru toate aceste motive, raportat la dispozițiile art. 728 Cod civil, prima instanță a admis acțiunea reclamantei de partajare a imobilului în litigiu și în parte cererea reconvențională a pârâtului reclamant reconvențional, constatând că acesta a sporit valoarea imobilului suspus partajului cu contravaloarea lucrărilor de investiții cu fonduri proprii, identificate și evaluate prin raportul de expertiza efectuat în cauză.

Cât privește modalitatea de partaj, instanța a avut în vedere cererea formulată de părți, acestea solicitând ca ieșirea din indiviziune sa se facă prin atribuirea imobilului în natură pârâtului reclamant reconvențional, cu obligarea acestuia din urmă la plata unei sulte egalizatoare, dispunând și înscrierea în cartea funciară a dreptului exclusiv de proprietate al pârâtului asupra imobilului în litigiu, cu titlu de drept partaj, în baza dispozițiilor Decretului Lege nr. 115/1938.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.

Reclamanta critică decizia citată întrucât nu a făcut o justă apreciere a probelor pe care le-a analizat superficial, a încălcat nejustificat declarațiile autentice care atestă veniturile sale, nu face referire la probele ce dovedesc că investițiile au fost realizate prin eforturi financiare comune, nu a coroborat înscrisurile ce fac dovada efortului comun în creșterea valorii imobilului.

Temeiul invocat este art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Pârâtul critică decizia menționată pentru omisiunea examinării motivelor de apel privind valoarea imobilului teren inclus greșit în masa partajabilă și a valorii garajului a cărui partajare nu a fost solicitată.

Temeiul invocat este art.304 pct.6,7,8 și 9 Cod procedură civilă.

Calea de atac a reclamantei nu este fondată.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin care pot fu invocate numai motive de nelegalitate.

Modul de apreciere a probelor determină o greșeală gravă de fapt - chestiune de netemeinicie - care nu poate fi încadrată în articolele invocate ca temei juridic al recursului.

Prin urmare recursul, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins.

Recursul pârâtului este fondat în ce privește omisiunea instanței de apel dea examina criticile privind includerea greșită a valorii imobilului teren în masa partajabilă, precum și a valorii garajului cu privire la care nu există petit.

În speță, nu sunt întrunite dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, instanța omițând a cerceta pe fond aceste aspecte.

Prin urmare, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare cu privire la aspectele menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.96/A/2008 a Tribunalului Brașov.

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva aceleiași decizii, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Cu opinie separată - în sensul admiterii recursului declarat de pârâtul, modificării deciziei civile nr.96/26.03.2008 a Tribunalului Brașov și admiterii apelului declarat de același pârât.

Judecător,

- - - -

Grefier,

Red./24.11.08

Tehnored.AN/27.11.08 - 3 ex.

Jud. apel /

Jud.fond

OPINIE SEPARATĂ

Prin apelul formulat, pârâtul a solicitat modificarea sentinței civile nr.5992/27.06.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov în sensul excluderii din valoarea de circulație a imobilului supus partajului a valorii terenului înscris în CF 210, top.4025/2, 4026/2, 4027/2 și a valorii garajului a cărui partajare nu s-a solicitat de reclamantă.

Asupra apelului, Tribunalul Brașovs -a pronunțat prin dispozitivul deciziei civile nr.96/26.03.2008, în sensul respingerii acestuia.

În considerentele hotărârii se reține că apelul formulat de pârâtul e nefondat, urmând a fi respins, enumerându-se, în continuare, bunurile imobile dobândite de părți în coproprietate, fără a se menționa imobilul în litigiu.

Este adevărat, însă, că instanța de apel nu a motivat explicit respingerea apelului formulat de pârât, însă, potrivit art.312 alin.3 rap.la art.304 pct.7 Cod procedură civilă, nemotivarea hotărârii atrage modificarea acesteia și nu casarea; motivele de nelegalitate care determină casarea hotărârii sunt limitativ prevăzute de arr.304 pct.1 - 5 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, se are în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului aferent construcției în litigiu, astfel că acesta nu constituie obiectul învestirii instanței.

Potrivit art.304 pct.6 Cod procedură civilă, motivul de nelegalitate constând în aceea că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut atrage, de asemenea, modificarea hotărârii și nu casarea acesteia, potrivit art.312 alin.3 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, se impune admiterea recursului declarat de pârâtul, modificării deciziei civile nr.96/2008 a Tribunalului Brașov și admiterii apelului declarat de același pârât.

JUDECĂTOR

- - -

Red./18.12.2008

tehnored.AN/18.12.2008

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 331/2008. Curtea de Apel Brasov