Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 334/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2396/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.334
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurentul - reclamant - pârât, precum și de recurenta - pârâtă - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1504 din 21.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-.
are ca obiect - partaj judiciar, ieșire din indiviziune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la data de 4 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte din prezenta, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 11 februarie 2008 și apoi la 18 februarie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2533/27.04.2005, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis în parte cererea principală, așa cum a fost precizată, formulată de către recIamantul - pârât, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, Admite în parte cererea reconvențională, așa cum a fost precizată, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție egală de 50% fiecare, apartamentul nr.79 situat în B,-, -.2,.10, sector 4, evaluat la suma de 955.000.000 lei, conform raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert, precum și autoturismul marca VW Golf, evaluat la suma de 20.000.000 lei, a cărei contravaloare intră în masa bunurilor partajabile, a dispus sistarea stării de indiviziune între părți prin atribuirea în natură a apartamentului nr.79 situat în B,-, -.2,.10, sector 4, către pârâta-reclamantă, cu obligarea acesteia la plata către reclamantul-pârât a unei sulte de 477.500.000 lei, din care se scad, suma de 23.000.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse, suma de 2.100.000 lei reprezentând partea corespunzătoare cotei reclamantului-pârât din impozitul pe imobil, precum și suma de 10.000.000 lei ce i se cuvine pârâtei-reclamante din contravaloarea autoturismului VW Golf, urmând ca aceasta să achite în final o sultă în valoare de 442.400.000 lei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată avansate de către părți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că părțile au fost căsătorite din 22.05.1986 și până în 07.09.1995, că au divorțat prin hotărârea pronunțată în dosarul nr.1C62/95 a Judecătoria d e circumscripție, 12,4820, recunoscută pe teritoriul României prin sentința civilă nr.456/24.04.2001 a Tribunalului București. În anul 1991, în timpul căsătoriei aceștia au dobândit prin cumpărare apartamentul situat în B,-, -.2,.10,.79. Cu privire la acesta instanța a constatat că este bun comun potrivit art.30 Codul familiei, care prin raportare la art.1 din Codul familiei, prezumă, pe lângă faptul că este un bun comun și faptul că soții au o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Numai în situația în care, unul dintre soți ar face dovada indubitabil, că a avut o contribuție mai mare la dobândirea unui bun, se va pute stabili o cotă mai mare cu ocazia partajării bunului. În cauză, deși, atât reclamantul-pârât, cât și pârâta-reclamantă au solicitat să se constate o cotă majorată de 80%, nici unul nu a făcut dovada că au avut o astfel de contribuție la dobândirea apartamentului.
În ceea ce privește cele trei autovehicule, solicitate de către pârâta-reclamantă în cererea reconvențională, instanța a constatat că s-a dovedit dobândirea acestora în timpul căsătoriei de către părți, însă până la desfacerea căsătoriei fuseseră înstrăinate autovehiculele 1301 și. Contravaloarea acestora se prezumă că a fost folosită de soți, în interes comun, atâta vreme cât nu s-a dovedit contrariul, respectiv că ar fi fost folosiți în interesul personal numai al unuia dintre aceștia. În cauza de față nu s-a făcut dovada că numai reclamantul-pârât ar fi beneficiat de pe urma vânzării acestor autovehicule. Referitor la autoturismul VW Golf, instanța a constatat că acesta deși a fost dobândit în timpul căsătoriei, a fost înstrăinat numai de către reclamantul-pârât după desfacerea căsătoriei.
Instanța a apreciat că, față de prevederile art.6739Cod procedură civilă, pârâta-reclamantă este cea care s-a ocupat, prin mandatari de întreținerea și îmbunătățirea acestuia și este îndreptățită să-i fie atribuit. Reclamantul nu a făcut dovada că l-a interesat acest apartament până la introducerea prezentei acțiuni. Totodată, instanța a constatat că numai pârâta-reclamantă prin mandatar a plătit impozitul aferent acestui apartament, motiv pentru care l-a obligat pe acesta la plata a Jd in impozit. În final, instanța reținut că îmbunătățirile aduse apartamentului, constatate în raportul de expertiză au fost efectuate exclusiv de către pârâta-reclamantă prin mandatar, contravaloarea acesteia fiind scăzută din sulta ce o avea de plătit reclamantului - pârât ca de altfel și a impozitului.
Prin decizia civilă nr.1504/21.11.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile formulate de reclamantul - pârât, împotriva sentinței civile nr.2533/27.04.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 B, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta - reclamantă la plata către reclamantul - pârât a sumei de 82.185 lei cu titlu de sultă, a obligat reclamantul - pârât la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 210 lei actualizată conform indicelui de inflație la data plății, reprezentând din impozitul achitat pentru imobil, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a compensat cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că susținerile părților în ce privește contribuția majorată (exclusivă) la dobândirea imobilului sunt nefondate întrucât deși din înscrisurile reprezentând cuantumul veniturilor obținute de fiecare parte sunt diferite, din nici o probă a dosarului nu rezultă faptul că aceștia au contribuit cu sume diferite la dobândirea imobilului.
Imobilul a fost cumpărat la data de 13.06.1991, iar dovada veniturilor la care face referire reclamantul - apelant nu pot duce la concluzia că a achitat sume mai mari decât pârâta - apelantă la dobândirea imobilului, întrucât nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, dimpotrivă reclamantul - apelant susținând în cererea de chemare în judecată faptul ca ambele părți au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune.
Pârâta - reclamantă susține că o parte din sumele necesare pentru cumpărarea apartamentului i-au fost donate de tatăl său, acesta ocupându-se de formalitățile de cumpărare, însă susținerile sale nu sunt confirmate de probele cauzei, martora audiată în fața instanței de fond neputând preciza exact faptul că banii achitați de tatăl pârâtei - apelante au fost ai săi, că a înțeles să o gratifice exclusiv pe fiica sa cu o sumă de bani sau că i-au fost dați cu titlu de împrumut acesteia. Martora mai arată că apelanta - pârâtă a trimis sume de bani pentru cumpărarea imobilului, dar instanța în lipsă de dovezi nu poate reține faptul că acești bani erau sau nu sume din fondurile comune ale soților, chitanța nr.15258/13.06.1991 (fila 61) la care face referire apelanta nelămurind acest aspect.
Pe aspectul modalității de partajare a imobilului în sensul atribuirii către pârâta - apelantă a acestuia, motivele de apel și recurs sunt nefondate, din toate probele administrate în cauză, inclusiv răspunsul reclamantului la interogatoriu rezultând că în acest imobil a locuit din copilărie pârâta - apelantă, tatăl său transmițându-i acesteia beneficiul locațiunii, iar după cumpărare pârâta - apelantă s-a ocupat de administrarea, cumpărarea imobilului prin grija rudelor-mandatari ai săi, aceasta venind deseori în țară.
Faptul că reclamantul - apelant nu are locuință, nu este de natură a considera, necesar atribuirea apartamentului, acesta primind sultă pentru contribuția sa, fonduri ce-l pot ajuta în achiziționarea unei locuințe.
În ce privește încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.129 Cod procedura civilă cu privire la efectuarea de demersuri pentru obținerea relațiilor în cel privește autoturismele asupra cărora se solicită partajarea prin cererea reconvențională, tribunalul a reținut că pârâta - apelantă a depus la dosar contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.5203 din 4.03.1992 (fila 54 dosar fond) prin care se demonstrează că bunul a ieșit din patrimoniul soților, procesul - verbal din 21.01.2004 în care se menționează date privitoare la auto VW Golf și certificatul de radiere al auto -1301, înscrisuri pe care instanța de fond le-a avut în vedere la momentul pronunțării sentinței apelate, pârâta - apelantă neindicând alte bunuri care fac parte din masa de împărțit așa cum impun dispozițiile art.6701Cod procedură civilă, instanța de fond reținând în mod corect prin încheierea din 22.10.2004 (fila 197) că în privința bunurilor ce fac obiectul cererii de partaj cu care a fost sesizată nu se impune efectuarea de demersuri în dovedirea calității de bun comun, existând probe pe acest aspect în cauză.
Referitor la autoturismele menționate în cererea precizatoare formulată la data de 23.05.2006 (fila 47 dosar apel), pentru acestea pârâta - reclamantă formulează cerere de partajare direct în apel, tribunalul constatând că această cerere încalcă dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cu care părțile nu pot face cereri noi sau apărări noi direct în apel.
În faza apelului, din concluziile raportului de expertiză rezultă că valoarea apartamentului bun comun este de 171.500 lei RON, iar valoarea îmbunătățirilor aduse acestuia sunt în sumă de 5.170 lei RON.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Reclamantul - apelant critică decizia recurată prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă pentru următoarele motive:
- instanța de apel (ca și instanța de fond) a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.6739Cod de procedură civilă, aplicând în atribuirea imobilului bun comun o serie de criterii neprevăzute de textul de lege. Astfel, s-au luat în considerare la atribuirea imobilului îmbunătățirile făcute de pârâtă prin mandatari neagreați de către reclamant (această acțiune abuzivă a pârâtei nu poate profita acesteia în detrimentul reclamantului) și nu s-a reținut că prin această atribuire familia pârâtei a mai dobândit o locuință în afara celei pe care deja o dețin.
Trebuia să mai rețină instanța de apel că pârâta locuiește în Austria și nu are nevoie de locuință în România, în timp ce reclamantul locuiește și muncește în România și nu are o altă locuință în proprietate.
- instanța de apel trebuia să rețină din întregul material probator administrat în cauză că reclamantul apelant a avut o cotă majoritară la dobândirea apartamentului în litigiu.
- instanța de apel trebuia să rețină că îmbunătățirile efectuate fără voia sa în apartamentul în litigiu reprezintă, de fapt, reparații uzuale ale acestei locuințe, și nu adevărate îmbunătățiri care duc la creșterea valorii acestuia. De aceste îmbunătățiri a beneficiat mandatarul pârâtei care locuiește de fapt în imobil.
Pârâta apelantă a criticat decizia recurată prin prisma dispozițiilor art.304 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- hotărârea instanței de apel a fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, completul de judecată nemaifiind alcătuit conform dispozițiilor legale.
- instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat și nici nu a solicitat experților să se pronunțe pe toate obiecțiunile formulate la rapoartele de expertiză.
- instanța de apel a apreciat greșit probele administrate în cauză, ajungând la o situație de fapt eronată.
- instanța de apel nu a ținut seama de tranzacția încheiate între părți privind partajul, tranzacție consfințită prin sentința civilă nr.1C62/1995 a Judecătoriei din Austria.
- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra pretențiilor pârâtei cu privire la unele dintre îmbunătățirile aduse apartamentului bun comun și asupra unora dintre autoturismele care fac parte din masa partajabilă.
- instanța de apel greșit a încuviințat o nouă expertiză tehnică de evaluare a bunului imobil, atâta vreme cât nici una dintre părți nu a contestat expertiza realizată la instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi ambele recursuri neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul reclamantul apelant, verificând decizia recurată se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art.6739Cod de procedură civilă.
Criteriile avute în vedere de instanța de apel pentru a menține hotărârea instanței de fond de atribuire a imobilului în lotul pârâtei recurente, nu contravin dispozițiilor art.6739Cod de procedură civilă, text de lege care neavând caracter limitativ, permite judecătorului să aprecieze după propriile sale criterii, asemănătoare celor enumerate în lotul cui trebuie să atribuie bunul supus împărțelii.
Recurentul susține prin motivele de apel că s-a întors definitiv în România în anul 1998, moment din care a fost împiedicat sistematic că intre în apartamentul în litigiu, care a fost ocupat permanent de fratele pârâtei.
Acesta este motivul principal pentru care recurentul susține că i se cuvine repartizarea în lotul său a apartamentului în litigiu.
Curtea nu va primi însă această motivație, întrucât nu are certitudinea că recurentul reclamant locuiește în România în mod permanent, atâta timp cât în interogatoriul care i s-a luat la data de 14.05.2004, întrebarea nr.2, acesta susține că nu s-a întors definitiv în țară.
Pe de altă parte, din anul 1998 când se susține de către recurent că s-ar fi întors în România și că a fost împiedicat să folosească locuința, acesta nu a întreprins nici un demers legal pentru a intra în posesia apartamentului, deși avea calitatea de coproprietar devălmaș, iar apartamentul era ocupat de fratele pârâtei, tolerat în locuință, care nu putea invoca nici un titlu locativ în favoarea sa.
În prezent, recurentul susține că nu a fost de acord cu îmbunătățirile făcute de pârâtă prin mandatar în apartament, dar nici nu face vreo dovadă că în momentul efectuării lucrărilor s-ar fi opus. Există o prezumție simplă în sensul că a existat și acordul reclamantului din moment ce îmbunătățirile s-au făcut în apartamentul în care recurentul este coproprietar, iar acesta nu a întreprins nici un demers pentru a opri aceste lucrări, dacă nu era de acord cu ele.
Nu se poate reține nici că familia pârâtei ar dobândi un nou apartament prin atribuirea acestuia în lotul pârâtei, întrucât în urma hotărârii de partaj, dreptul de proprietate pentru întregul apartament se regăsește în patrimoniul acesteia și nu a familiei sale.
Recurentul susține prin motivele de recurs că are o cotă majoritară la dobândirea apartamentului, instanța de apel apreciind în mod greșit probele administrate în cauză în acest sens.
Această critică nu va fi analizată de către C, întrucât ea reprezintă o critică de netemeinicie a deciziei recurate, or, instanța de recurs este strict ținută de motivele de recurs stabilite în mod imperativ și limitativ de dispozițiile art.304 Cod de procedură civilă.
Netemeinicia nu se numără printre motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod de procedură civilă, astfel încât instanța de recurs, care nu este instanță devolutivă, nu o poate analiza.
Pentru aceleași considerente nu va fi primit nici ultimul motiv de recurs formulat de recurent întrucât și acesta vizează netemeinicia deciziei recurate sub aspectul aprecierii îmbunătățirilor ca fiind uzuale sau voluptuorii.
Nu prezintă relevanță nici faptul că fratele pârâtei a beneficiat de fapt de aceste îmbunătățiri întrucât acestea au dus la creșterea valorii imobilului proprietatea devălmașă a ambilor soți, iar pe de altă parte, așa cum s-a reținut deja recurentul ar fi putut solicita fie evacuarea fratelui pârâtei din apartament, fie obligarea acestuia la plata unei lipse de folosință pentru apartament.
În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea constată că și acesta este nefondat.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, care vizează nulitatea deciziei pe motiv că judecării care au pronunțat decizia nu sunt aceiași cu judecătorii în fața cărora cauza a rămas în pronunțare, acesta nu subzistă verificării dosarului de apel.
Completul de judecată din data de 07.11.2007, când s-a dat cuvântul pe fond părților și cauza a rămas în pronunțare, este compus din aceiași judecători care au pronunțat decizia recurată în data de 21.11.2007, după expirarea termenului de amânare a pronunțării.
Au fost astfel respectate dispozițiile art.256 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește nesoluționarea excepției autorității de lucru judecat de către instanța de apel, Curtea constată că această excepție nici nu a fost invocată de recurenta - pârâtă și de altfel, o asemenea excepție nici nu putea fi invocată față de sentința civilă nr.1C62/1995 a Judecătoriei din Austria, întrucât acea sentință nu viza partajarea bunurilor comune din prezenta acțiune, ci divorțul părților. S-a luat act prin procesul - verbal din 07.09.1995 anexă la sentință de faptul că soții s-au înțeles cu privire la drepturile de chiriaș principal asupra domiciliului din Austria și s-a specificat că "bunurile comunede folosință curentăși economiile comune au fost partajate" fără a fi indicate care sunt aceste bunuri. Oricum, apartamentul în litigiu nu intră în categoria bunurilor comune de folosință curentă și nici în categoria economiilor. Mai mult, ambii soți, în mod culpabil, declară că "nu au o proprietate personală" neaducând la cunoștință acelei instanțe că au în proprietate apartamentul în litigiu.
Ca atare, nu se poate reține că ar exista autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite dispozițiile art.1201 Cod civil, și nici că soții au încheiat o tranzacție asupra bunurilor comune din prezenta cauză cu ocazia divorțului.
În ceea ce privește obiecțiunile formulate de părți la rapoartele de expertiză întocmite în cauză, instanța de apel le-a analizat și le-a încuviințat în parte prin încheierea din data de 15.11.2006.
În ceea ce privește greșita apreciere a probelor de către instanța de apel, acest motiv de recurs nu va fi analizat de către instanța de recurs întrucât reprezintă un motiv de netemeinicie a deciziei recurate. Așa cum s-a reținut deja, netemeinicia nu se numără printre motivele de recurs ce pot fi analizate de instanța de recurs, neîncadrându-se în motivele de critică limitativ prevăzute de dispozițiile imperative ale art.304 Cod procedură civilă.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.294 Cod procedură civilă și nu a analizat și completat masa partajabilă cu autoturismele și îmbunătățirile invocate de apelanta - pârâtă prin cererea completatoare introdusă direct în fața instanței de apel la data de 23.05.2006.
Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit întrucât instanța de apel avea obligația să partajeze bunurile comune la valoarea de circulație și ca instanță devolutivă putea dispune efectuarea unei noi expertize tehnice de evaluare a apartamentului în litigiu și din oficiu fără să i se fi solicitat această probă de nici una dintre părți.
Față de aceste considerente, urmează ca instanța să respingă ambele recursuri ca nefondate, menținând decizia civilă nr.1504/21.11.2007 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul - reclamant - pârât și de recurenta - pârâtă - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1504/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --- - - - -
GREFIER
Red.
.
2 ex./19.06.2009
TB-5 -;
Jud.4 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
