Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 357

Ședința publică de la 16 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr.5 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât, având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurenta pârâtă și intimații reclamanți, și intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 19 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar, după care:

Instanța, constatând că la dosar nu există dovada executării obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, din oficiu, ia în discuție excepția netimbrării recursului, urmând a se pronunța asupra acesteia.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

La data de 05 aprilie 2006 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase la decesul autorului G, cererea fiind înregistrată sub nr- la Judecătoria Slatina.

La data de 18 aprilie 2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase la decesul autorului Gh.. cererea fiind înregistrată sub nr- la Judecătoria Slatina.

La data de 19 iunie 2007 pârâții reclamanți, au formulat o cerere reconvențională.

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Slatina în ședința publică de la 19 iunie 2007 s-a dispus în baza art.164 al.1 civ.Cod Penal conexarea cauzei civile se face obiectul dosarului cu nr- la dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr. 1965 din 20.03.2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr- s-a admis în parte, în principiu și pe fond cererea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții, și, având ca obiect ieșire din indiviziune ( autor G).

S-a admis în parte, în principiu și pe fond cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și, având ca obiect ieșire din indiviziune ( autor ).

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții -reclamanți, ca nedovedită.

S-a constatat deschisă succesiunea autorului G, decedat la data de 12.01.1986, cu ultimul domiciliu în comuna, județul O, având ca moștenitori legali pe -fiu, -fiu, decedat, - fiică și - fiu, decedat a cărui succesiune va fi culeasă de în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de fii.

S-a constatat că masa bunurilor succesorale rămase la decesul autorului se compune din suprafața de 2 ha și 1100 mp teren intravilan și extravilan situat pe teritoriul comuna, sat, județul

S-au stabilit cotele părți succesorale de 1/2 pentru descendentul de gradul I și cota de 1/2 pentru descendentul de gradul I Gh. -decedat, a cărui succesiune va fi culeasă de în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de fii.

S-a constatat deschisă succesiunea autorului Gh., decedat la data de 12.08.2001, cu ultimul domiciliu în comuna, județul O, având ca moștenitori legali pe: în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de descendenți de gradul

S-a constatat că masa succesorală a bunurilor rămasă la decesul autorului se compune din cota de 1/2 din: suprafața de 2637 mp teren intravilan, un imobil din cărămidă, acoperit cu tablă, având 4 dormitoare, sufragerie, baie, bucătărie, un garaj cu aplecătoare, suprafața de 2380 mp teren arabil extravilan, casă cu 3 camere și sală, acoperită cu țiglă, suprafața de 2000 mp teren arabil extravilan, o casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 4 camere, baie și bucătărie și suprafața de 14.083 mp teren arabil extravilan.

Restul de 1/2 din suprafețele mai sus menționate sunt proprietatea fratelui defunctului, Gh..

Restul de 1/2 din construcții sunt proprietatea soției supraviețuitoare, reprezentând cota de contribuție la dobândirea fostelor bunuri comune.

S-au stabilit cotele părți succesorale de 4/16 pentru soția supraviețuitoare și de câte 3/16 pentru, și.

S-au omologat rapoartele de expertiză tehnică judiciară nr.105/17.01.2008 pentru terenuri și nr. 161/30.01.2008 pentru construcțiile civile și suplimentul a ultimul raport de expertiză.

S-a dispus ieșirea din indiviziune a pârtilor și s-au repartizat loturile valorice astfel:

LOTUL NR.1- în valoare de 161.711,66 lei s-a atribuit reclamantului GH., care va primi următoarele terenuri situate în extravilanul comuna., județul O:

- suprafața de 5383 mp teren arabil situat în T 29/2 P 7 în valoare de 138.705,94 lei cu vecinii: N-, E- De 268/2, S- Gr., V- De 268/1;

- suprafața de 3700 mp teren arabil situat în T 57/1 P 20 în valoare de 13.729,22 lei cu vecinii: N- De 534/5, E-, S- De 544, V-;

- suprafața de 2500 mp din totalul de 5000 mp teren situat în T 46 P 35 în valoare de 9276,50 lei cu vecinii: N-, E- De 322/1, S-, V- De 324.

Total valoare bunuri atribuite = 161.711,66 lei.

LOTUL Nr.2- în valoare de 234.474,99 lei s-a atribuit reclamantei, care va primi următoarele bunuri imobile situate în comuna, sat, județul O:

- suprafața de 774 mp teren intravilan curți -construcții situată în T 9 P 1113 în valoare de 25848,04 lei cu vecinii: N-, E- A 1114, Vh 1116; S- G, V- 241;

- suprafața de 549 mp teren intravilan vii situat în T 9 P 1116 în valoare de 12.096,55 lei cu vecinii: N- A 1114, E- A 1114, S- G, V- Cc 1113;

- suprafața de 1314 mp teren arabil intravilan situată în T 9 P 1114 în valoare de 24879,57 lei cu vecinii: N-, E- Np 964; S- Vh 1116, V- Cc 1113;

- suprafața de 1128,38 mp teren arabil extravilan din totalul suprafeței de 2000 mp situată în T 17/1 P 7 în valoare de 20934,83 lei cu vecinii: N- De 240, E-; S -De 233, V- Gh;

- suprafața de 1508,38 mp teren arabil extravilan din totalul suprafeței de 2380 mp situată în T 56/1 P 3 în valoare de 36333,82 lei cu vecinii: N- -, E- De 511; S-, V- De 492/1;

- suprafața de 2500 mp teren extravilan din totalul de 5000 mp teren situat în T 46 P 35 în valoare de 9276,50 lei cu vecinii: N-, E- De 322/1, S-, V- De 324;

- o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, având 4 dormitoare, sufragerie, baie, bucătărie, garaj cu aplecătoare, în valoare de 71376 lei.

Total valoare bunuri atribuite = -,33 lei.

Primește de la lotul nr.3 - suma de 18.641,84 lei, cu titlul de sultă.

LOTUL NR.3- în valoare de 36833,16 lei s-a atribuit pârâtului care va primi următoarele bunuri imobile situate în comuna, sat, județul O:

- suprafața de 871,62 mp teren arabil extravilan din totalul suprafeței de 2380 mp situată în T 56/1 P 3 în valoare de 16171,16 lei cu vecinii: N- -, E- De 511; S-, V- De 492/1;

- o casă de locuit cu trei camere și sală, acoperită cu tiglă, în valoare de 55.525 lei.

Total valoare bunuri atribuite = 71696,16 lei.

lotului nr.2 suma de 18.641,84 lei și lotului nr.5 - suma de 16171,16 lei, cu titlul de sultă.

LOTUL NR.4- în valoare de 36833,16 lei s-a atribuit reclamantului care va primi următoarele bunuri imobile situate în comuna, sat, județul O:

- suprafața de 871,62 mp teren arabil extravilan din totalul suprafeței de 2000 mp situată în T 17/1 P 7 în valoare de 16171,16 lei cu vecinii: N- De 240, E-; S- De 233, V- Gh;

- o casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 4 camere, baie și bucătărie, în valoare de 93.495 lei.

Total valoare bunuri atribuite =109.666,16 lei.

lotului nr.5 - suma de 20662 lei și lotului nr.6 suma de 20.662 lei, cu titlul de sultă.

LOTUL NR.5-în valoare de 36833,16 lei s-a atribuit reclamantului care va primi suma de 20.662 lei de la lotul nr.4 și suma de 16171,16 lei de la lotul nr.3 -, cu titlul de sultă.

LOTUL NR.6- în valoare de 36833,16 lei s-a atribuit reclamantei - care va primi suma de 36833,16 lei de la lotul nr.4, cu titlul de sultă.

Au fost compensate în parte a cheltuielile de judecată și au fost obligați reclamanții și să plătească reclamantului câte 234,63 lei, reclamanta să plătească reclamantului suma de 215,33 lei, pârâtul să plătească reclamantului, suma de 50,31 lei și reclamantei suma de 184,37 lei, cu acest titlu.

Împotriva sentinței au declarat apel și care au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia 210/2008 pronunțată de Tribunalul Olts -au respins ca nefondate ambele apeluri.

Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Olta formulat recurs pârâta, iar prin decizia civilă nr.748 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul pârâtei, s-a casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul O l

S-a reținut că instanța de apel nu a soluționat motivele de apel formulate de pârâtă care vizau majorarea cuantumului sultei ce trebuie să-i revină în funcție de valoarea reală de circulație a terenurilor și construcțiilor, imobilele fiind subevaluate prin rapoartele de expertiză întocmite la instanța de fond, obiecțiile la rapoartele de expertiză nefiind rezolvate.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr-, care prin decizia civilă nr.5 din 14 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta conform dispozițiilor art.301 cod. proc. civ, fără însă a-l timbra cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 și 2 din Lg. 146/1947, plata taxelor judiciare de timbru se face anticipat, neîndeplinirea obligații de plată stabilit sancționându-se nu nulitatea cererii.

În cauză, deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumurile arătate, instanța constată că la dosar nu există dovada executării obligației de plată a acestora, astfel încât, în temeiul dispozițiilor legale menționate, recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează,ca netimbrat, recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.5 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

fond:

apel:

Red.

2exemp./ 17 Martie 2009

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Maria Cumpănașu, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Craiova