Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 37/

Ședința publică din 16 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache JUDECĂTOR 2: Florina Andrei

JUDECĂTOR 3: Daniel Radu

Judecător: - -

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, contestațiile în anulare formulate de contestatorii, domiciliat în Rm.V,-, județul V și, domiciliat în Rm.V,- bis, județul V, împotriva deciziei civile nr.326/R din data de 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: contestatorii și, asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.112-113 din data de 18.11.2008, emisă de Baroul Vâlcea -cabinet individual, intimatul G și avocat, pentru intimatul, în baza împuternicirii avocațiale nr.281 din data de 29.12.2008, emisă de Baroul Vâlcea -cabinet individual, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este legal timbrată, prin depunerea la dosar, la prezentul termen de judecată, a chitanțelor nr.-, emisă la data de 7.01.2009 și nr.-, emisă la data de 14.01.2009, din conținutul cărora rezultă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă totală de 20 lei și prin depunerea timbrelor judiciare în valoare totală de 0,6 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul contestatorilor, avocat, depune la dosar un borderou cu acte, pentru a face dovada că nu deține o locuință, borderou care se comunică, în copie, părților adverse.

Avocat, pentru intimatul, arată că nu solicită amânarea cauzei, pentru a lua cunoștință de conținutul actelor comunicate.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Avocat, având cuvântul pentru contestatori, solicită admiterea contestațiilor și, rejudecând recursul, să fie omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert, în varianta III de lotizare. În ceea ce-l privește pe contestatorul, arată că acesta a fost expert în cauză și nu putea să aibă calitate procesuală pasivă într-o cerere de revizuire, formulată de un reclamant dintr-un proces de partaj. În această situație, acesta nu trebuia să mai fie conceptat în cauză. Precizează că își întemeiază motivele contestațiilor, pentru ambii contestatori, pe dispozițiile art.317 alin.2 Cod procedură civilă. Referitor la cea de-a doua contestație, formulată de, arată că, din moștenirea autorilor, cele două case au fost atribuite reclamanților, iar acestuia nu i s-au atribuit nici terenuri și nici imobile. Apreciază că instanța nu a avut în vedere faptul că a locuit cu mama sa în imobilul casă cu două camere, începând cu anul 1990, în mod permanent. Arată că această casă i-a fost inițial atribuită în lot, iar ulterior a fost atribuită lui, pe considerentul că nu a făcut dovada că nu deține o locuință și că imobilul casă este o "ruină". Precizează că nu are unde să locuiască.

Avocat, pentru intimatul, solicită respingerea contestațiilor în anulare. Cu privire la, arată că acesta nu avea calitate procesuală și nu avea interes în promovarea căii de atac, motiv pentru care recursul acestuia a fost respins ca inadmisibil și nu a fost obligat nici la plata cheltuielilor de judecată. Solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată. Referitor la cea de-a doua contestație în anulare, formulată de, arată că dispozițiile art.317 Cod procedură civilă reglementează contestația de drept comun, cu limitările prevăzute la cele două alineate. Precizează că motivele nu pot fi încadrate în acest text de lege, întrucât recursul din prezenta cauză a fost cercetat pe fond, respectiv a fost respins ca nefondat. Solicită respingerea și a acestei contestații în anulare, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar note de ședință.

Apărătorul contestatorilor, avocat, având cuvântul pe excepția inadmisibilității contestației, solicită respingerea acesteia. Precizează că la dosarul cauzei nu au existat dovezi din care să rezulte că nu deține o locuință.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2008, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.326/R din 10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G și, solicitând anularea deciziei și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației, contestatorul arată, în esență, că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu are calitate procesuală, așa cum în mod greșit a reținut instanța de recurs.

La aceeași dată a fost înregistrată și contestația în anulare formulată de împotriva aceleiași decizii, prin care solicită rejudecarea recursului și omologarea expertizei în varianta III-

Arată contestatorul că în mod greșit a reținut instanța că are un domiciliu pornind de la buletinul de identitate, acest domiciliu nemaifiind al său din anul 1990. A invocat aceste motive în recurs, care i-au fost respinse pentru că instanța avea nevoie de verificări de fapt.

În ședința publică din data de 16 ianuarie 2009, avocatul ales al contestatorilor a precizat că ambele contestații sunt întemeiate pe dispozițiile art.317 alin.2 Cod pr.civilă.

Examinând actele de la dosar, Curtea constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5680/2 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Rm.V a fost admisă în parte revizuirea formulată de, a fost desființată în parte sentința civilă nr.1196/2004 pronunțată de Judecătoria Rm.V, numai cu privire la lotizare și s-a dispus ieșirea părților din indiviziune conform variantei a II-a din expertiză, cu obligarea intimatului la 2.209,30 lei cheltuieli de judecată către revizuient, iar a intimatului G la 100 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.149/A din 5.06.2008 a admis apelul formulat de, a respins apelurile formulate de, G și și a schimbat sentința în parte, atribuind bunurile părților conform variantei a I-a de lotizare propusă de expert (filele 153-168). S-a menținut în rest sentința, iar apelanții, G și au fost obligați la 205,15 lei cheltuieli de judecată față de apelantul.

Această decizie a rămas irevocabilă, urmare respingerii ca nefondat a recursului declarat de, G, și, prin decizia civilă nr.326/R/10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, decizie împotriva căreia s-au formulat prezentele contestații în anulare, invocându-se ca,ei de drept dispozițiile art.317 alin.2 Cod pr.civilă.

Potrivit prevederilor art.317 alin.1 Cod pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru următoarele două motive, numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În alin.2 al aceluiași articol se prevede că, cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestația în anulare reglementată prin dispozițiile art.317 Cod pr.civilă este așadar o contestație de drept comun, admisibilă numai în condițiile prevăzute de textul de lege sus citat.

Prin urmare, alin.2 al art.317 Cod pr.civilă, invocat de către contestatori cuprinde o dispoziție cu caracter general, potrivit căreia, contestația poate fi primită,numai pentru motivele prevăzute la alin.1 pct.1 și 2Cod pr.civilă, în cazul când aceste motive au fost invocate în recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

În speță, contestatorii nu invocă motivele prevăzute de art.317 alin.2 pct. 1 și 2 Cod pr.civilă, ci cu totul alte motive, legate de calitatea procesuală a părților și de modalitatea de împărțire a bunurilor litigioase, motive, de altfel, care au fost invocate și în recurs, fiind analizate ca atare.

Mai mult decât atât, instanța de recurs a respins această cale extraordinară de atac, fără a fi nevoie de verificări de fapt ci în baza probelor deja administrate; în același timp recursul a fost judecat în fond, ci nu pe cale de excepție, numai această ultimă modalitate de soluționare făcând admisibilă această contestație în anulare, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru toate aceste considerente, motivele invocate de către contestatori neputându-se încadra în dispozițiile art.317 alin.2 Cod pr.civilă, se vor respinge contestațiile în anulare ca inadmisibile.

În baza art.274 Cod pr.civilă, contestatorii vor fi obligați să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibile contestațiile în anulare formulate de și împotriva deciziei civile nr.326/R/10 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.

Obligă pe contestatori să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

21.01.2009

Președinte:Jeana Dumitrache
Judecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Pitesti