Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 372

Ședința publică din 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac

JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în com. S Moară, jud. D, împotriva deciziei civile nr.498/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu reclamanta -. domiciliată în com.S Moară, jud.D și pârâtele prin procurator cu domiciliul în com.S Moară, jud.D, prin procurator cu domiciliul în com. sat, jud.

Recurs timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.- și 0,15 lei timbru judiciar anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât personal, intimatele-pârâte, reprezentate de avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr.23 aflată la fila 12 dosar, lipsind intimata-reclamantă Gh.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură intimatele-pârâte și și intimata-reclamantă Gh. au depus la dosar întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului.

Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului, excepție invocată de intimate prin întâmpinările formulate.

Avocat pentru intimatele - pârâte, având cuvântul în susținerea excepției nulității recursului invocată prin întâmpinare, arată că acesta nu a fost motivat în termenul legal, în conformitate cu disp.art.301 rap. la art.303 Cod pr.civilă.

Solicită admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivare, avându-se în vedere și decizia nr.176/2005 a Curții Constituționale.

Fără cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât având cuvântul, arată că nu este de acord cu excepția nulității recursului invocată de intimate prin întâmpinările depuse la dosar și solicită respingerea acesteia.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea terenurilor evidențiate în titlul de proprietate nr. 91324/1999 și să se constate că între ea, reclamanta și pârâtul a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 2500 mp, categoria arabil, extravilan, cu următoarele vecinătăți: N-, E-, S-DE 53/10, V-. Totodată, reclamanta a solicitat ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între ea și pârâtul a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare cu privire la terenul anterior identificat, pentru care a achitat prețul de 300 lei.

A precizat reclamanta că a formulat prezenta acțiune întrucât, deși a intrat în posesia terenului, pârâtul a refuzat să se prezinte la notariat pentru încheierea actului în formă autentică, pe considerentul că nu este proprietarul exclusiv al terenului.

În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 2115/4.07.2008, Judecătoria Răcaria admis acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune a pârâților cu privire la terenurile individualizate în titlul de proprietate nr. 91324/2008, conform încheierii din 21.03.2008 și raportului de expertiză ing. - varianta nr. 1. Prin aceeași sentință, s-a constatat că între reclamantă și pârâtul a intervenit vânzarea- cumpărarea terenului în suprafață de 2500 mp, arabil, extravilan (2603 mp rezultați în urma măsurătorilor) situat în punctul La Maici, T8, cu următoarele vecinătăți: N-, E- DE 51, S- Teren Administrație Primărie, V- DE 53/10, prețul fiind de 300 lei. Totodată, s-a menționat că hotărârea pronunțată ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza cererii formulate potrivit Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de teren cu care autorul lor a figurat înscris în registrul agricol, fiindu-le emis titlul de proprietate nr. 91324/2000, în care se regăsește identificată și suprafața de teren ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare invocat de reclamantă. S-a mai învederat că la omologarea variantei de lotizare s-a ținut cont de criteriile legale de partajare prevăzute de art. 6739. pr.civilă,

precum și de faptul că între reclamantă și pârâtul a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului de 2500 mp, arabil, extravilan.

În baza acelorași considerente, prin decizia civilă nr. 498/10.12.2008, Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul, împotriva sentinței civile nr. 2115/4.07.2008 a Judecătoriei Răcari.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâtul, fără însă a-l motiva.

Față de această situație, intimata-relamantă și intimatele-pârâte și, prin întâmpinările formulate, au invocat excepția nulității recursului.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată, curtea reține următoarele:

Potrivit art. 303 pr.civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii conform art. 301 pr.civilă.

În speță, hotărârea recurată a fost comunicată pârâtului la 11.03.2009 (a se vedea în acest sens dovada existentă la fila 33 dosar apel), iar recursul nu a fost motivat.

În aceste condiții, curtea, luând act că recursul nu a fost motivat conform art. 303 pr.civilă și că în speță nu este incidentă nicio nulitate de ordine publică, de natură să afecteze legalitatea deciziei, în baza art. 137 pr.civilă coroborat cu art. 306 pr.civilă, va admite excepția nulității recursului (invocată de intimate) și va constata nulitatea recursului pentru nemotivarea sa în termenul legal.

În baza art. 274.pr.civilă, se va lua act că intimatele și nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 498/10.12.2008 a Tribunalului Dâmbovița, excepție invocată de intimata-reclamantă și intimatele-pârâte și.

Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în com. S Moară, jud. D, împotriva deciziei civile nr.498/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta -. domiciliată în com.S Moară, jud.D și pârâtele prin procurator cu domiciliul în com.S Moară, jud.D, prin procurator cu domiciliul în com. sat, jud.D, pentru nemotivarea sa în termenul legal.

Ia act că intimatele și nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 27.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

--- - --- - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.CC

2 ex./28.04.2009

nr- Judec.

nr- Trib.

, -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Președinte:Cristina Paula Brotac
Judecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Ploiesti