Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 377
Ședința publică din data de 28 martie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură din P, - nr.18,.33.1,.8, jud.P, împotriva deciziei civile nr.714 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, toțidomiciliați în orașul S,.- nr.14. jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, dând următoarea decizie:
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia jud.P sub nr.1065/2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună sistarea stării de indiviziune dintre părți cu privire la terenul situat în orașul S,-, delimitarea celor două proprietăți, stabilirea liniei de hotar între acestea și să se ia act de stabilirea servituții de trecere pe cale convențională, conform condițiilor stipulate în chitanța anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr.1043/23.03.1968 și înțelegerii încheiate între părți la 24.08.2003.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că este proprietara imobilului situat în S,-, așa cum rezultă din decizia nr.127/20.11.2002 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în urma tranzacției încheiate cu numitul, cât și din certificatul de moștenitor nr.152/07.12.2004.
S-a mai arătat că la 23.03.1968 antecesorii săi, și, din trupul inițial al terenului au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1043 la notariatul de Stat Local Câmpina, un drept indiviz echivalent cu suprafața de 350 mp. situat în oraș S-, împreună cu casa de locuit existentă pe teren, numiților și, care, ulterior, au înstrăinat o parte din terenul în suprafață de
-2-
350 mp. numiților și, astfel că în prezent terenul în suprafață de 350 mp. pentru care se solicită ieșirea din indiviziune este stăpânit de pârâții - în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, - în calitate de fiică, moștenitor legal al defunctului și de soții și.
Reclamanta a mai precizat că după ce soții au cumpărat suprafața de 350 mp. între terenul înstrăinat și restul proprietății sale s-a edificat un gard despărțitor.
Reclamanta a mai arătat că la baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1043/23.03.1968 încheiat de antecesorii săi cu numiții și, a stat o chitanță prin care s-a convenit creerea unui drum de acces în favoarea cumpărătorilor, iar ulterior, la 24.08.2003 s-a încheiat o înțelegere între reclamantă și defuncta mamă, pe de o parte, și pârâții din prezenta cauză pe de altă parte, prin care s-au convenit unele modificări la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1968 cu privire la dimensiunile drumului de acces.
Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr.223/07.03.2007 a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți prin atribuirea lotului A-B-C-D-E-F-G-H-K-L-M-A în suprafață de 1612 mp. situat în S,. - nr.14 către reclamantă, iar pârâților prin atribuirea lotului C-N-P-F-E-D-C în suprafață de 382,55 mp. situat în S. - nr.14.A, conform raportului de expertiză-completare întocmit de expert.
S- stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul B-C-D-E-F și s-a stabilit pe proprietatea reclamantei servitutea de trecere la proprietatea pârâților conform voinței părților, de acces identificată în raportul de expertiză topografică-completare întocmit de expert prin conturul C-D-E-E-D-C-D.
S-a respins ca neântemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 331 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că imobilul teren și construcție situate în orașul S,. - nr.14, jud.P a fost stăpânit în indiviziune de: având o cotă de1/4, cu o cotă de și cu o cotă de .
Inițial, trupul terenului a avut suprafața de 1800 mp. din care coindivizarele au înstrăinat pârâtei și soțului său un drept indiviz echivalent cu o suprafață de 350 mp. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Local Câmpina sub nr.1043/23.03.1968, din care aceștia din urmă au vândut pârâtei (fostă ) un drept indiviz corespunzător suprafeței de 50 mp. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1790/13.05.1971.
Din contractul de donație autentificat sub nr.2516/04.09.1998 s-a reținut că anterior acestei vânzări către soții, coproprietarele, și, au mai înstrăinat o suprafață de teren de 150 mp. prin contractul de vânzare-cumppărare autentificat sub nr.1037/1968.
În aceste condiții, trupul terenului celor trei coindivizare a ajuns la suprafața de 1300 mp.
-3-
Cota de din acest teren de 1300 mp. ce revenea coindivizarei a fost moștenită de - conform certificatului de moștenitor nr.1156/09.05.1992 emis de Notariatul de Stat al sectorului 2 B, iar coindivizara a donat nepotului său de fiică, cota saindiviză de din terenul în suprafață de 1300 mp. din S.-, nr.14, conform contractului de donație autentificat sub nr.2516/04.09.1998.
Cota indiviză de din același teren de 1300 mp. ce aparținea coproprietarei a fost moștenită de potrivit certificatului de moștenitor nr.1348/09.06.1994 care, la rândul său, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.14645/22.12.1997 a înstrăinat cota sa numitei - căsătorită cu -.
Ulterior, aceștia au donat fiicei lor, - reclamanta din prezenta cauză, dreptul indiviz de din terenul în suprafață de 1300 mp. noii coproprietari ai terenului în suprafață de 1300 mp. fiind: cu o cotă de, - cu o cotă de, cu o cotă de .
Prin decizia civilă nr.127/20.11.2002 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost sistată starea de indiviziune între cei trei coindivizari, în sensul că reclamantei și mamei sale - le-a fost atribuit întregul imobil situat în S-, format din construcție și teren în suprafață de 1600 mp. și nu de 1300 mp. numitul primind sultă.
Ulterior, mama reclamantei a decedat, reclamanta fiind unica sa moștenitoare conform certificatului de moștenitor nr.152/07.12.2004.
Instanța de fond a reținut că deși prin decizia nr.127/20.11.2002 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -a atribuit reclamantei și mamei acesteia o suprafață de 1600 mp. această hotărâre judecătorească nu atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren mai mare decât cel de 1300 mp. menționat în toate actele de proprietate analizate, ci, poate eventual evidenția o posesie pentru o suprafață de 300 mp. în plus față de cea din acte, care însă este inopozabilă pârâților.
Cu toate că reclamanta solicită ca lotul pârâților să fie în suprafață de 350 mp. iar lotul său de 1644,55 mp. această cerere nu este susținută de actele sale de proprietate.
Este adevărat că la momentul înstrăinării către pârâți s-au avut în vedere doar 350 mp. din suprafața totală a terenului, însă nici reclamanta nu justifică dreptul său de proprietate decât pentru suprafața de 1300 mp. în realitate întinderea terenului său fiind mult mai mare, respectiv 1612 mp. așa cum au fost identificați prin expertiza topografică întocmită în cauză.
Faptul că terenul stăpânit de pârâți este mai mare cu 32,55 mp. relevă o posesie asupra unei suprafețe de teren exercitată de aceștia, care însă nu conduce în mod automat la ideea că s-ar fi acaparat din terenul reclamantei.
În plus s-au reținut concluziile expertizei topografice completare ce evidențiază că la momentul înstrăinării către pârâții, măsurătorile terenului s-au făcut în mod empiric.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, susținând că în mod greșit a fost atribuit în lotul pârâților terenul în suprafață de 382,55 mp. în loc de 350 mp. cât aceștia dețineau conform contractului de vânzare-cumpărare, în acest
-4-
fel instanța modificând esențial înțelesul contractului, care a avut consecințe negative asupra dreptului lor de proprietate.
Apelanta a mai susținut că instanța de fond a depășit petitul acțiunii, constituind în favoarea pârâților un drept de proprietate pentru suprafața de 32,5 mp. acordând ceea ce nu s-a cerut, dat fiind că pârâții nu au formulat nici o cerere cu privire la dreptul lor de proprietate pentru această difernță de teren, iar pe de altă parte s-a dat mai mult decât s-a cerut.
O altă critică a apelantei s-a referit și la raportul de expertiză întocmit de expert, care nu a efectuat măsurătorile în mod corespunzător, în sensul că a făcut măsurătoarea potrivit folosinței și nu conținutului actului iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond s-au aplicat greșit disp. art.274-275 cod pr.civilă, reclamanta fiind în mod greșit obligată să plătească pârâților cheltuielile de judecată în sumă de 331 lei.
Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.714/26.11.2007 a respins apelul declarat de reclamantă cu obligarea acesteia la plata sumei de 1.709 lei cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte și, reținându-se că sunt neântemeiate criticile apelantei-reclamante, neputându-se reține că instanța a modificat esențial înțelesul actului juridic dedus judecății și că l-ar fi interpretat greșit, din moment ce a soluționat capetele de cerere prin care reclamanta a investit instanța.
S-a mai reținut că actul de proprietate al pârâților prin care au dobândit suprafața de 350 mp. nu face obiectul controlului judiciar iar în ceea ce privește actele de proprietate ale reclamantei, acestea sunt contradictorii, prin actele depuse făcând dovada certă a dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 1300 mp. și nu pentru 1600 mp. cu atât mai mult cu cât hotărârea de care se prevalează are la bază o tranzacție, care are efect declarativ și nu este opozabilă pârâților.
Din probatorii a rezultat că reclamanta are titlu de proprietate pentru 1300 mp. iar pârâții pentru 350 mp. iar în urma măsurătorilor a rezultat că suprafețele deținute de părți sunt mai mari, condiții în care nu se poate afirma că toată suprafața care a rezultat în plus a revenit pârâților.
Instanța de fond nu a constituit un drept de proprietate în favoarea pârâților ci a apreciat corect suprafața deținută de ficare dintre părți, în raport de actele de proprietate.
Nu se poate susține că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut pentru că pârâții nu ar fi solicitat terenul de 32,5 mp. și nici că a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât cu ocazia grănițuirii, în raport de actele de proprietate ale părților, s-a stabilit linia de hotar, chiar dacă în realitate ambele părți stăpânesc suprafețe mai mari decât cele menționate în actele de proprietate, nefiind posibilă atribuirea către reclamantă a întregii suprafețe ce constituie plus.
Instanța de apel a reținut că nu sunt întemeiate nici susținerile apelantei privind cheltuielile de judecată deoarece la ieșirea din indiviziune cheltuielile de judecată se suportă proporțional cu cota parte, și cum cheltuielile efectuate de pârâți au fost mai mari față de partea lor indiviză, reclamanta a mai fost obligată la un rest după compensare în valoare de 331 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de artr.304 pct.6, 7, 8 și 9 cod pr.civilă.
-5-
1. Art.304 pct.6 cod pr.civilă - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Recurenta susține că față de caracterul explicit al obiectului cererii sale, respectiv delimitarea celor 350 mp. deținuți de pârâți, de proprietatea sa, instanța de fond atribuind pârâților o suprafață de teren mai mare decât cea din actul de proprietate, a acordat mai mult decât s-a cerut.
Totodată pârâților li s-a constituit un drept de proprietate de 38 mp. fără ca aceștia să fi solicitat acest lucru.
2. Art.304 pct.7 cod pr.civilă - hotărârile cuprind motive contradictorii.
Deși reclamanta a depus la dosar acte din care rezultă clar întinderea dreptului său de proprietate, respectiv decizia nr.127/20.11.2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI, prin care-i este consfințit dreptul său de proprietate, instanța de fond reține că de fapt dreptul de proprietate al reclamantei este de 1300 mp. și nu 1600 mp.
Aceeași gravă greșeală o comite și instanța de apel care în considerentele deciziei reține lucruri contrare realității, respectiv că reclamanta ar fi prezentat acte contradictorii și chiar ar fi refuzat depunerea unor acte de proprietate, în realitate în apel a depus toate actele din 1930 și până în prezernt cu privire la acest teren și a solicitat refacerea raportului de expertiză în contextul existenței acestor acte.
3. Art.304 pct.8 cod pr.civilă - instanța de judecată a schimbat natura actului juridic dedus judecății.
Recurenta-reclamantă precizează că în susținerile formulate în fața instanțelor, a arătat că actele juridice care constituie titlurile de proprietate sunt diferite. Astfel, titlul său de proprietate este o hotărâre judecătorească, respectiv decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr.127/20.11.2002 pentru suprafața de 1600 mp. hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și care nu mai poate fi modificată cu toate că ambele instanțe au făcut acest lucru.
Pe de altă parte, actul de proprietate al pârâților relevă existența unui drept de proprietate de 350 mp. și orice acordare de către instanță a unei suprafețe mai mari decât cea din act, în contextul în care niciuna din părți nu îl contestă, reprezintă o schimbare a naturii sale.
Din moment ce reclamanta a cerut să se stabilească linia de hotar potrivit titlurilor pe care le dețin părțile, este evident că implicit a solicitat instanței să verifice actele juridice care reprezintă titlul de proprietate.
Atâta timp cât titlul intimaților îl reprezintă un act de vânzare-cumpărare cu un conținut precis, orice hotărâre care dispune peste prevederile sale, înseamnă, evident, o schimbare a înțelesului său lămurit și vădit neândoielnic.
4. Art.304 pct.9 cod pr.civilă - instanța interpretează și aplică greșit legea.
Raporturile juridice dintre părți erau generate de o formă atipică a proprietății pe cote părți, o formă de coproprietate în care una din părți avea întinderea dreptului său de proprietate foarte clar delimitat, respectiv din contractul de vânzare-cumpărare rezultă indubitabil nu numai întinderea dreptului de proprietate al pârâților de 350 mp. dar și limitele de granițe ale proprietății create.
Or, în acest context, copartajarea trebuia să se facă ținând cont exclusiv de acest contract, prin care se delimita numai suprafața de 350 mp. în favoarea intimaților.
Tribunalul Prahova încalcă legea întrucât soluționat apelul fără se
-6-
pronunța asupra cererii de refacere a expertizei față de împrejurarea că a depus în dosarul de apel toate actele privind evoluția proprietății terenului din litigiu, din care rezultă că recurenta-reclamantă are un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 1600 mp. și nu 1300 mp. cât au reținut instanțele.
Instanța de judecată a intrepretat și aplicat greșit disp. art.274 cod pr.civilă atunci când a obligat pe reclamantă să plătească pârâților cheltuielile de judecată.
În mod greșit instanța de apel a reținut că la ieșirea din indiviziune cheltuielile de judecată se suportă proporțional cu cota parte, fără să se arate care sunt cotele indivize și mai ales care este întinderea acestor cote indivize.
În realitate părțile dețin suprafețe de teren bine delimitate și nu în cote indivize, și față de admiterea capetelor de cerere formulate de reclamantă, pârâții trebuiau să fie obligați către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, analizând prezentul recurs reține următoarele:
1. Este neântemeiat motivul de recurs ce vizează nulitatea prevăzută de art.304 pct.6 cod pr.civilă.
Acest motiv de recurs reprezintă o concretizare a principiului disponibilității și a obligației instanței de a soluționa toate pretențiile deduse judecății, prin aceea că cele două ipoteze cuprinse de acest motiv de recurs, privesc obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere prin care a fost investită, neputând să acorde mai mult decât s-a cerut or ceea ce nu s-a cerut.
Nu este incident în cauză acest motiv de recurs dat fiind că instanța de fond s-a pronunțat pe toate capetele de cerere prin care a fost investită de reclamantă, și anume: sistarea stării de indiviziune dintre reclamantă și pârâți cu privire la terenul situat în orașul S,- și delimitarea celor două proprietăți; stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți și să se ia act de stabilirea servituții de trecere pe cale convențională conform chitanței-anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr.1043/23.03.1968, cu condițiile stipulate prin chitanță și conform înțelegerii dintre părți încheiată la 24.08.2003.
Faptul că în urma măsurătorilor făcute de expert s-a constatat că pârâții stăpânesc suprafața de 382,55 mp. în loc de 350 mp. lotul atribuit acestora fiind de 382,55 mp. nu înseamnă că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Dacă s-ar avea în vedere raționamentul recurentei-reclamante referitor la lotul atribuit pârâților, ar trebui să se aplice același raționament și în ceea ce o privește, întrucât și lotul atribuit reclamantei cuprinde suprafață mai mare cu 12 mp. decât cea pe care pretinde că o are în proprietate, respectiv 1612 mp. în loc de 1600 mp.
De altfel, diferența în plus de teren atât în lotul reclamantei cât și în lotul pârâților este justificată de expertul topo în raportul de expertiză topo-completare prin aceea că există diferențe între datele (lungimi, lățimi) din planul de situație anexat contractului de vînzare-cumpărare nr.1043/23.03.1968 (fila 18 dosar) și planul de situație anexat completării la raportul de expertiză topografică; faptul că în planul de situație anexat contractului de vânzare-cumpărare sunt date în cifre rotunde, fără zecimale, multiplii de 1. duce la concluzia că laturile respective au fost măsurate cu compasul de teren din lemn, de 1. (sistem rudimentar de măsurători).
-7-
2. Este neântemeiat motivul de recurs ce vizează nulitatea prev. de art.304 pct.7 cod pr.civilă întrucât hotărârile nu cuprind motive contradictorii.
În considerentele ambelor hotărâri se analizează actele de proprietate ale reclamantei, din care rezultă că dreptul său de proprietate este de 1300 mp. și nu de 1600 mp. cât s-a atribuit acesteia și mamei sale prin decizia civilă nr.127/20.11.2002 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în care s-a luat act de tranzacția încheiată între părțile din acel proces, ceea ce nu echivalează cu o motivare contradictorie.
Motivarea hotărârilor se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, astfel că în cauză nu este incident acest motiv de recurs.
3. Este neântemeiat motivul de recurs ce vizează nulitatea prev.de disp. art.304 pct.8 cod pr.civilă.
Acest motiv de recurs vizează numai situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății ori înțelesul acestuia, instanța de apel reținut un alt act juridic sau conținut.
În cauză nu este incident nici acest motiv de recurs întrucât acțiunea reclamantei nu vizează actele juridice ci are ca obiect sistarea stării de indiviziune, grănițuire și servitute de trecere, pentru care părțile și-au dovedit dreptul de proprietate prin acte de proprietate care însă nu au fost supuse controlului judiciar pentru a se putea susține că instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neândoielnic al actului juridic dedus judecății.
4. Este întemeiat în parte motivul de recurs ce vizează nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 cod pr.civilă numai în ceea ce privește aplicarea prevederilor art.274-276 cod pr.civilă prin obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea deși au fost admise în totalitate capetele de cerere formulate de reclamantă, motiv pentru care acesteia i se cuveneau cheltuielile de judecată.
Dar, avându-se în vedere obiectul acestora, respectiv ieșire din indiviziune și grănițuire, practica judecătorească a stabilit că în astfel de cazuri cheltuielile de judecată trebuie suportate împreună de părți.
Astfel, în procesele de ieșire din indiviziune în care părțile au o dublă calitate, de reclamanți și de pârâți, iar soluția pronunțată este deopotrivă în interesul tuturor, părțile suportă împreună cheltuielile de judecată în afară de cele provocate prin cereri cu totul neântemeiate ale uneia din părți, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului, se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise și, eventual, obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici, la suportarea diferenței respective.
Totodată, dispozițiile art.584 cod civil potrivit cărora cheltuielile de grănițuire se fac pe J, au în vedere atât cheltuielile pentru înnoirea hotarului, cât și cele pricinuite de acțiunea în justiție în grănițuire, dacă în sarcina părților nu se constată vreo activitate culpabilă, legată de schimbarea liniei hotarului, ceea ce nu este cazul în speță.
În plus, solicitarea reclamantei de a se stabili pe proprietatea sa o servitute de trecere la proprietatea pârâților conform voinței părților, admisă de instanță, profită exclusiv pârâților.
-8-
Cheltuielile de judecară suportate de reclamantă în dosarul de fond sunt în sumă de 939 lei reprezentând: 39 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 600 lei onorariu apărător și 300 lei onorariu expertiză.
Pârâții au suportat cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei onorariu apărător.
În total, cheltuielile de judecată suportate de ambele părți sunt de 1440 lei iar fiecăreia dintre părți îi revenea obligația de a suporta câte, respectiv 720 lei întrucât drepturile de proprietate ale părților sunt clar determinare și nu în cote indivize ideale.
Cum reclamanta a cheltuit 939 lei (940 lei) mai mult cu 220 lei decât cota sa de, iar pârâții au cheltuit 500 lei, mai puțin cu 220 lei decât cota lor de, pârâții trebuiau să fie obligați să plătească reclamantei diferența de 220 lei cheltuieli de judecată și nu invers, așa cum greșit a dispus instanța de fond.
În aceste condiții, se impune a fi admis recursul în baza disp. art.312 alin.1 cod pr.civilă, modificată în tot decizia, admis apelul, schimbată în parte sentința în sensul admiterii cererii reclamantei de obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâții la plata sumei de 220 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată diferență după compensare și înlăturată obligarea reclamantei să plătească pârâților suma de 331 lei cheltuieli de judecată.
Sunt neântemeiate celelalte critici din acest motiv de recurs, care vizează practic același aspect invocat de reclamanta-recurentă în motivele de recurs analizate mai sus, respectiv atribuirea în lotul pârâților a suprafeței de 382,55 mp. în loc de 350 mp. cât era prevăzut în titlul de proprietate al pârâților.
Suprafața de 382,55 mp. atribuită pârâților a rezultat în urma măsurătorilor efectuate de expertul topo, ca fiind suprafața stăpânită de pârâți din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu antecesorii reclamantei, care nu le-a contestat niciodată acest drept, aspect ce reiese și din precizarea făcută de reclamantă în acțiune în sensul că "după ce soții și au cumpărat suprafața de teren de 350 mp. între terenul înstrăinat și restul proprietății mele s-a edificat un gard despărțitor".
Mai mult, reclamanta nu și-a completat prezenta acțiune cu un capăt de cerere în revendicarea diferenței de teren, întrucât nu poate dovedi un drept de proprietate asupra acesteia, în condițiile în care și reclamanta stăpânește în plus cu 12 față p. de suprafața de 1600 mp.
Cu alte cuvinte, niciuna din părți nu este prejudiciată prin modalitatea de ieșire din indiviziune dispusă de instanța de fond, motiv pentru care instanța de apel nu a dispus refacerea raportului de expertiză la cererea reclamantei.
În lipsa unui prejudiciu constând în încălcarea dreptului său de proprietate, reclamanta nu justifică interesul în promovarea recursului pe acest aspect.
Urmează a se lua act că reclamanta-recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură din P, - nr.18,.33.1,.8, jud.P, împotriva deciziei civile nr.714 din 26 noiembrie 2007 pronunțată
-9-
de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, toțidomiciliați în orașul S,.- nr.14. jud.P și în consecință:
Modifică în tot sus-menționata decizie în sensul că admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.223 din 7 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Sinaia.
Schimbă în parte sentința civilă nr.223 din 7 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Sinaia în contradictoriu cu intimații-pârâți, în sensul admiterii cererii reclamantei de obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 220 lei reprezentând diferență după compensare, și înlătură obligarea reclamantei să plătească pârâților suma de 331 lei cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiunilor sentinței.
Ia act că recurenta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina
C - --- - -
Grefier,
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. NG/tehnored.VM
3 ex./ 07.04.2008.
1065/2006 Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
,
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina
