Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2541/2008)
COMPLETUL 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 389
Ședința publică de la 25.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: I
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta - reclamantă - pârâtă și de recurentul - pârât reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1043/A/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă,
în dosarul nr-.
Obiectul cauzei - partaj bunuri comune.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 18.02.2009 și apoi la 25.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B la data de 13.12.2004, sub nr.15545/2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, păstrarea de către reclamantă a numelui din căsătorie și partajarea bunurilor comune.
În motivarea cererii, pe capătul de cerere privitor la partajarea bunurilor comune, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei a fost dobândit apartamentul nr.3 situat în B,-, -A,.1, sector 3 (prin contractul de vânzare-cumpărare nr.33/1994 încheiat cu însoțit de contractul de credit nr.401/1994 încheiat cu aceeași instituție) în valoare de 60.000 Euro (2.280.000.000 lei). Imobilul este achitat în proporție de 50%, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în considerația persoanei reclamantei și în condiții foarte avantajoase. Părțile au mai dobândit locul de parcare nr.16, în suprafață de 12,28 mp. situat în subsolul imobilului (prin contractul de vânzare-cumpărare nr.20/1998 încheiat cu ) - în valoare de 5.000 Euro (190.000.000 lei) și autoturismul Cielo ELE M/TP/S, canter prin factura nr.972/1996 emisă de B SRL (acest ultim bun fiind avariat de pârât în proporție de 60% aflându-se în service) - în valoare de 3.000 Euro (114.000.000 lei).
Cota de contribuție la dobândirea acestor bunuri este de 100% pentru reclamantă. Solicită să-i fie atribuite în deplină proprietate și fără plata vreunei sulte apartamentul și locul de parcare, fiind de acord ca autoturismul Cielo să revină pârâtului, deși nu a avut vreo contribuție la dobândirea lui. În timpul căsătoriei, pârâtul a avut venituri deosebit de mici, care au fost risipite pentru cheltuieli personale, în timp ce reclamanta a avut venituri substanțiale, în mod constant și a acoperit singură toate cheltuielile gospodăriei, cât și sumele necesare achiziționării bunurilor sus-menționate.
Prin întâmpinare și cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii principale și împărțirea bunurilor comune în cote de 50% pentru fiecare dintre soți. Bunurile comune sunt: imobilul apartament situat în B,-, bI.C 3 A,.1,.3, sector 3; garajul în suprafață de 12,28 mp. de la aceeași adresă, autoturismul marca Cielo și autoturismul marca Volkswagen înmatriculat sub nr.B-97817.
În motivarea cererii reconvenționale privitoare la partaj, pârâtul reclamant a arătat că este în întregime fals faptul că nu a avut venituri, dimpotrivă a fost în permanență angajat, a realizat venituri și a contribuit în cote egale cu reclamanta-pârâtă la dobândirea bunurilor comune. Mai mult, a deținut un imobil propriu pe care l-a vândut pe parcursul căsătoriei, iar venitul rezultat din vânzare l-a folosit în casă, achiziționând o serie de bunuri comune.
Solicită partajarea apartamentului în natură, iar în cazul în care expertiza va decide că nu este posibil, atribuirea acestuia către reclamanta-pârâtă cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare de 50%, care îi revine pârâtului-reclamant din valoarea de piață a imobilului. Garajul urmează a fi atribuit de asemenea reclamantei-pârâte cu plata sultei, autoturismul Cielo pârâtului-reclamant, iar autoturismul Volkswagen reclamantei-pârâte.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 27.01.2006, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis în parte cererea principală și tot în parte cererea reconvențională.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție inegală de 70% reclamanta - pârâtă și 30% pârâtul - reclamant imobilul apartament situat B,-, -A,.1,.1,.3, sector 3 și locul de parcare nr.16 (în suprafață de 12,28 mp.) situat în subsolul imobilului din-, sector 3.
A constatat că din creditul contractat pentru achiziționarea imobilului, la data desfacerii căsătoriei, mai era de achitat 3085 RON (însemnând credit și dobândă aferentă), sumă achitată de reclamanta -pârâtă și care se constituie în pasiv al masei de împărțit.
În vederea ieșirii din indiviziune, s-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea construcții, având ca obiective să stabilească valoarea de circulație a imobilului și a locului de parcare și dacă imobilul este comod partajabil în natură.
Aceeași instanță, după administrarea acestor probatorii, prin sentința civilă nr.2842/30.03.2007, pronunțată în dosarul nr- a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție inegală, de 70% reclamanta-pârâta și 30% pârâtul-reclamant, imobilul apartament situat în B,-, - 3 A,.1,.1,.3, sector 3, în valoare de 539.000 lei și locul de parcare nr.16 (în suprafață de 12,28 mp.) situat în subsolul imobilului din-, sector 3 în valoare de 34.386 lei; valoarea masei partajabile este de 573.386 lei, echivalentul valoric al cotei reclamantei-pârâte fiind de 401.370, 2 lei, iar echivalentul valoric al cotei pârâtului-reclamant de 172.015,8 lei; a constatat că din creditul contractat pentru achiziționarea imobilului, la data desfacerii căsătoriei mai era de achitat 3.085 Ron (însumând credit și dobânda aferenta), sumă achitată de reclamanta-pârâta și care se constituie în pasiv al masei de împărțit; a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin atribuirea în deplină proprietate și posesie a reclamantei-pârâte atât a imobilului apartament situat în B,-, - 3 A,.1,.1,.3, sector 3, cât și a locului de parcare nr.16 (în suprafață de 12,28 mp) situat în subsolul imobilului din-, sector 3; a obligat reclamanta pârâta să achite pârâtului reclamant o sultă în valoare de 171.090,3 lei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii, stabilind în favoarea pârâtului reclamant un drept de retenție asupra imobilului apartament mai sus menționat până la achitarea integrală a sultei și un drept de folosință asupra aceluiași imobil, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, compensând în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit în 1973, căsătoria fiind desfăcută, irevocabil, prin sentința civilă nr.1480/18.02.2005 a Judecătoriei sectorului 3 În timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.33/19.01.1994 încheiat între reclamanta-pârâtă și Banca Naționala a României a fost dobândit imobilul apartament situat în B,-, - 3 A,.1,.1,.3, sector 3. Data achiziționării fiind în timpul căsătoriei, imobilul este bun comun, conform art.30 Codul Familiei. Drept urmare, el urmează a fi supus partajului, la valoarea lui de circulație, iar nu în funcție de ratele achitate în timpul căsătoriei din creditul contractat cu BNR, sub nr.401/28.01.1994, în scopul plații prețului de achiziționare.
Chiar și în situația în care imobilul însuși ar fi fost achiziționat cu plata prețului în rate, ar fi trebuit supus partajului tot la valoarea lui de circulație, întrucât devine bun comun al soților la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, conform art.1295 Cod civil. Cu atât mai mult în situația în care prețul plătit la cumpărare a fost achitat în întregime la data încheierii contractului, nu există nici un argument pentru a se supune partajului numai parte din valoarea imobilului proporțional cu partea din creditul contractat (distinct) pentru plata prețului restituit în timpul căsătoriei (așa cum susține reclamanta-pârâtă). Întrucât o parte din aceste rate au fost achitate exclusiv de către reclamanta-pârâta, după desfacerea căsătoriei, mai exact 3.085 Ron, conform adeverinței nr.271/12.01.2006 emisă de BNR, iar potrivit art.32 Codul Familiei, creditul contractat este o datorie comună a soților fiind utilizat pentru dobândirea bunului comun amintit, instanța a constatat că masa partajabilă are și o componenta de pasiv, constând în datoria de 3.085 Ron, suportată exclusiv de către reclamanta-pârâta ulterior desfacerii căsătoriei și care urmează a fi, de asemenea, împărțită între părți, în raport cu cota lor de participare la activul masei de împărțit.
In timpul căsătoriei a fost dobândit si locul de parcare nr. 16 (in suprafața de 12,28 mp) situat in subsolul imobilului din-, sector B, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 20/26.02. 1998.
Până aproximativ în anul 1986, pârâtul-reclamant a avut constant venituri ușor mai mari decât pârâta-reclamanta. În perioada anilor 1987-1994, veniturile părților au fost aproximativ egale. Începând cu anul 1995, veniturile obținute de reclamanta-pârâtă au crescut semnificativ, în raport cu veniturile pârâtului - reclamant, pentru ca în ultimii ani (2000-2003) diferența să devină foarte mare, reclamanta-pârâtă câștigând de 5-7 ori mai mult. S-a invocat de către reclamanta-pârâtă ca a achitat exclusiv ratele la creditul contractat în timpul căsătoriei, cheltuielile de întreținere ale casei, impozitele aferente. Nu s-au adus însa probe concludente pe acest aspect. Este indubitabil că ratele creditului și cheltuielile de întreținere ale imobilului erau reținute de BNR, unde este angajată reclamanta-pârâtă, din salariul acesteia, însa din declarațiile martorilor audiați în cauza nu rezultă ca cei doi foști soți să-și fi administrat veniturile lor separat, în timpul căsătoriei. Prin urmare afectarea unei părți din veniturile reclamantei-pârâte efectuării plaților amintite nu înseamnă neapărat și suportarea lor în exclusivitate de către aceasta, ci doar o ilustrare a dispozițiilor art.29 Codul Familiei, conform căruia soții sunt obligați să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei. S-a urmărit de reclamanta-pârâtă, prin motivația construită în cererea principală, să se separe perioada căsniciei in care părțile aveau venituri aproximativ egale de perioada din urma in care veniturile sale au fost mult mai mari, făcându-se referire la faptul ca bunurile supuse partajului sunt achiziționate în acesta ultima perioadă. Instanța a considerat că cele doua perioade nu pot fi disjunse, așa cum nu poate fi stabilită o contribuție distinctă a soților la dobândirea fiecărui bun comun, ci se stabilește o cota de contribuție unica, în raport cu universalitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, cântărind întregul ansamblu de argumente relevante. Faptul că soții au avut anterior o alta proprietate imobiliară, achitată în rate în timpul căsătoriei (prin rețineri, de aceasta dată, din veniturile salariale ale pârâtului-reclamant) are importanta în ansamblul probațiunii. Din prețul obținut din vânzarea acestui imobil, părțile au achiziționat mobilier, au adus unele îmbunătățiri locuinței actuale - care fac parte integranta din acesta sau i-au folosit în alte scopuri comune. Faptul că o parte din bunurile dobândite în timpul căsătoriei au fost împărțite prin înțelegerea pârtilor (prin sentința civilă nr.4818/27.05.2005 și sentința civilă nr.637/20.01.2006) nu poate și nu trebuie să fragmenteze evaluarea cotelor de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, în raport de fiecare bun supus partajului. Toate acestea se constituie în argumente care se opun stabilirii unei cote de contribuție de 100% a reclamantei pârâte. În același timp, are importanță faptul că, făcând un raport (care nu se vrea și nu poate fi foarte precis) al veniturilor părților pe parcursul întregii căsătorii, rezultă că reclamanta-pârâtă a contribuit semnificativ mai mult la cheltuielile comune, întrucât veniturile sale au fost, per ansamblu, semnificativ mai mari. Pentru toate aceste argumente, apreciind în echitate, instanța a considerat potrivit să constate că părțile au contribuit inegal la dobândirea bunurilor comune, 70% reclamanta-pârâta și 30% pârâtul-reclamant și, pentru toate motivele mai sus amintite, în conformitate cu art.36 Codul Familiei, art.6755, art. 6756Cod procedură civilă, prin încheierea de la 27.01.2006, a admis în parte ambele cererii, în principiu, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție inegală, de 70% reclamanta-pârâta și 30% pârâtul-reclamant, imobilul apartament situat în B,-, - 3 A,.1,.1,.3, sector 3 și locul de parcare nr.16 (în suprafață de 12,28 mp) situat în subsolul imobilului din-, sector 3 și a constatat că din creditul contractat pentru achiziționarea imobilului, la data desfacerii căsătoriei, mai era de achitat 3.085 Ron (însumând credit și dobânda aferenta), suma achitata de rec1amanta-parata si care se constituie în pasiv al masei de împărțit.
În privința ieșirii din în diviziune, ținând seama de concluziile raportului de contraexpertiza realizat în cauza și de dispozițiile art.6739Cod procedură civilă, instanța a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantei pârâte atât imobilul apartament situat în B,-, - 3 A,.1,.1,.3, sector 3, în valoare de 539.000 lei cât și locul de parcare nr.16 (în suprafață de 12,28 mp) situat în subsolul imobilului din-, sector 3, în valoare de 34.386 lei. Având în vedere că ambele părți au nevoie de locuința, neavând alte proprietăți, cele două criterii determinante pentru atribuirea apartamentului a fost: cota parte stabilită în favoarea reclamantei pârâte, care este mai mare decât cea stabilita în favoarea pârâtului - reclamant și faptul ca imobilul apartament a fost dobândit în considerația calității reclamantei pârâte, de angajată a BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI; că reclamanta-pârâtă dispune de posibilități financiare mai bune pentru a achita sulta care va fi stabilită în sarcina sa.
Instanța nu a putut reține ca posibilitate viabilă în cauză partajarea în natura a imobilului apartament pentru că, așa cum s-a arătat în concluziile contraxpertizei, apartamentul a fost proiectat și realizat ca o singura unitate locativă, iar partajarea în natura ar fi posibilă numai cu condiția rămânerii în indiviziune a părților asupra unei părți din spațiul apartamentului, ceea ce nu poate fi conceput în lipsa acordului ambelor părți în acest sens. Cât privește locul de parcare, numai reclamanta-pârâtă a solicitat atribuirea lui, acesta fiind criteriul avut în vedere la atribuire.
Ținând seama că echivalentul valoric al cotei reclamantei pârâte este de 401.370,2 lei, iar echivalentul valoric al cotei pârâtului - reclamant este de 172.015,8 lei (raportat la activul masei de împărțit), iar pârâtul-reclamant trebuie, la rândul sau, să suporte 30% din pasivul masei de împărțit, adică suma de 925,5 lei, a stabilit în sarcina reclamantei pârâte obligația de a plati pârâtului - reclamant o sulta în valoare de 171.090,3 lei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii.
Pentru că, prin hotărâre, în favoarea pârâtului - reclamant s-a stabilit un drept de creanța rezultat, în principal, din contribuția sa la dobândirea apartamentului, instanța a stabilit în favoarea acestuia, până la achitarea integrală a sultei, un drept de retenție asupra apartamentului.
Pentru ca pârâtul-reclamant are în prezent folosința imobilului, dar și pentru că nu are o alta locuința, socotind că este echitabil ca pârâtul-reclamant să nu fie lipsit de drepturile sale de coproprietar mai înainte de rezolvarea irevocabila a partajului, instanța a stabilit în favoarea pârâtului - reclamant și un drept de folosință asupra aceluiași imobil, până la rămânerea irevocabila a hotărârii, conform solicitărilor acestuia din precizările la cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.
Reclamanta - pârâtă a criticat sentința în ceea ce privește cota sa de contribuție stabilită de instanță de 70% în loc de 100%, întrucât aceasta s-a bazat pe o apreciere greșită a probatoriului și prin ignorarea cuantumului creanței născută din starea de coproprietate, cu încălcarea dispozițiilor art.6735Cod procedură civilă.
Totodată, s-a învederat aspectul că instanța nu s-a pronunțat nici prin încheiere, nici prin hotărâre pe excepția invocată în termen legal de către apelanta - reclamantă cu privire la tardivitatea formulării cererilor privind acordarea unui drept de retenție și distinct un drept de folosință formulată la mult timp după prima zi de înfățișare și că soluția constituirii în favoarea intimatului a unui drept de folosință este nelegală.
Prin ultimul motiv de apel s-a criticat modalitatea în care instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.1043 A din 18.09.2008 a admis ambele apeluri, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a stabilit valoarea masei partajabile la suma de 299.470 Euro și a obligat reclamanta - pârâtă la plata sumei de 89.841 Euro în echivalent lei la data plății cu titlu de sultă către pârâtul - reclamant.
A înlăturat din sentința apelată mențiunea "constată că din creditul contractat pentru achiziționarea imobilului la data desfacerii căsătoriei mai era de achitat 3085 RON (însumând credit și dobândă aferentă) sumă achitată de reclamanta - pârâtă și care se constituie în pasiv al masei de împărțit".
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
S-au compensat în parte cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 623 lei și a mai obligat apelantul - pârât la 5.600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Criticile formulate de cele două părți privind cota de contribuție nu sunt susținute.
Din analiza tuturor probelor administrate (înscrisuri, interogatorii, martori) rezultă că în mod corect instanța de fond a reținut o cotă de contribuție diferită a soților, raportat în principal la veniturile obținute de către aceștia; că a reține o cotă de contribuție de 100% la dobândirea bunurilor comune a apelantei nu este echitabil, cu toate că după anul 1995 veniturile acesteia au crescut, la aprecierea acestei cote trebuie să se aibă în vedere întreaga perioadă a căsătoriei și nu numai aspectul că unul dintre soți a realizat venituri mai mari într-un anumit interval de timp. Acest ultim aspect atrage doar o cotă de contribuție mai mare a unuia dintre soți la dobândirea bunurilor comune.
Pentru stabilirea valorii de circulație a bunurilor s-a efectuat o nouă expertiză în apel care inițial a stabilit o valoare a apartamentului de 309.300 Euro, iar a locului de parcare de 22.600 Euro și că nu poate fi comod partajabil în natură, fiind gândit ca o singură unitate locativă.
Ulterior, au fost admise obiecțiunile părților formulate la raportul de expertiză, iar prin răspunsul depus la dosar de către expert la data de 19.05.20008 s-a comunicat că valoarea apartamentului în litigiu este de 283.650 Euro, iar a locului de parcare de 15.800 Euro.
Această din urmă valoare a fost reținută de tribunal, având în vedere că expertul a precizat că din pricina unor erori de calcul a ajuns anterior la o valoare mai mare a bunurilor supuse partajului.
În consecință, stabilind o altă valoare a masei bunurilor comune, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.67310Cod procedură civilă, a obligat reclamanta - pârâtă să plătească pârâtului - reclamant suma de 89.841 Euro, cu titlu de sultă, în echivalent lei la data plății.
A mai reținut instanța de apel că plățile făcute de către un soț, după desfacerea căsătoriei, urmează a se avea în vedere numai dacă apartamentul se atribuie celui care nu a făcut plata, situație în care cuantumul sumelor plătite trebuie să fie avut în vedere la efectuarea împărțelii ca aport propriu, nu și în cazul în care s-a atribuit celui ce a făcut plata.
Cum în speță această sumă a fost plătită de către apelanta după desfacerea căsătoriei, iar bunurile supuse partajului au fost atribuite acesteia, tribunalul a înlăturat mențiunea din sentința apelată privind pasivul de 3.085 lei apreciind că apelantul nu este îndreptățit să primească o parte din această sumă.
Totodată, tribunalul a constatat că prin încheierea de ședință din data de 15.09.2006 instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției privind tardivitatea solicitării unui drept de retenție și de folosință.
Neîntemeiată a fost găsită și critica privind compensarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate în cadrul apelului, tribunalul, față de aspectul că a efectuat cheltuieli în cuantum de 623 lei, iar de 6573 lei, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, a compensat, în parte, cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 623 lei și a obligat apelantul - pârât la 5.600 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta - pârâtă cât și pârâtul - reclamant.
Recurenta - reclamantă - pârâtă arată că hotărârea este nelegală pentru următoarele motive:
- Decizia atacată încalcă drepturile garantate de art.1 din Protocolul nr.1 și art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta susține că în mod greșit a reținut tribunalul în considerente că plățile făcute de un soț după desfacerea căsătoriei urmează a se avea în vedere numai dacă apartamentul se atribuie celui care nu a făcut plata, întrucât plățile efectuate de un fost soț după desfacerea căsătoriei reprezintă o creanță în fața celuilalt fost soț. După desfacerea căsătoriei părțile nu mai au bani comuni, nu mai există prezumția de comunitate de bunuri, iar o plată efectuată pentru un bun dobândit în timpul căsătoriei are regimul juridic specific oricărei creanțe.
În speță, s-a reținut în mod clar, iar partea nu a contestat că după desfacerea căsătoriei s-a achitat restul de preț pentru apartament în sumă de 3.085 RON, reprezentând o cotă de contribuție de 60% din valoarea totală a bunului de împărțit.
Atâta timp cât pârâtul nu a pretins și nici nu a dovedit că a fost achitată din bani comuni, este o creanță bine stabilită a reclamantei în contra celeilalte părți.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, cota de 60% după desfacerea căsătoriei înseamnă: în valoare nominală suma de 3085 RON, iar în valoare actualizată suma de 283.650 x 60% = 170.190 Euro.
În practica constantă a Curții Europene o creanță bine stabilită și necontestată constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Instanța de apel a reținut în motivare, cu privire la suma plătită de apelanta - reclamantă o soluție nelegală, inechitabilă și lipsită de logică.
Instanța ajunge la concluzia că nu are nici o importanță faptul că diferența de preț s-a achitat după desfacerea căsătoriei, iar judecățile se fac ca și când întregul preț s-ar fi achitat în timpul căsătoriei din bani comuni.
Procesul echitabil înseamnă printre altele și obligația de se asigura un tribunal imparțial și obligația de a respecta principiul egalității armelor.
Susține recurenta că soluția îmbrățișată de instanță cu privire la modul de calcul a părții de preț achitat după desfacerea căsătoriei favorizează o atitudine partinică cu privire la cealaltă parte și totodată în totalitate dreptul de creanță necontestat al reclamantei înțeles ca și un bun proteguit de art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În condițiile în care creanța s-a născut în legătură cu un bun imobil supus partajului, protecția de care beneficiază în baza acestor texte de lege trebuie să fie asigurată prin recunoașterea unei cote de contribuție mai mari. Creanța sa necontestată poate, în mod temeinic, să îi dea dreptul de a dobândi o cotă mult mai mare la dobândirea bunurilor comune.
- Prin cel de al doilea motiv de recurs se arată că decizia este nelegală pentru faptul că i s-a îngreunat situația în propria cale de atac, respectiv prin înlăturarea pasivului; și suma modică, la valoare nominală, constatată de instanța de fond că se datorează îi este negată sub aspectul constatării creanței.
- Soluția este nemotivată și contradictorie sub aspectul "admiterii apelului reclamantei", deși nici una din criticile sale nu a fost primită (art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.304 alin.7 Cod procedură civilă).
- Prin cel de al patrulea motiv de recurs se critică decizia pe motiv că în mod nelegal s-a menținut în favoarea intimatului un drept de folosință (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Arată recurenta că dreptul de folosință se constituie în baza unor legi speciale în cazuri anumite și care nu au nici o legătură cu prezenta speță, drept pentru care instanța nu are un temei de drept pentru a recunoaște intimatului un asemenea drept.
Constituirea unui atare drept nu poate fi recunoscut fără acordul titularului dreptului de proprietate, adică recurentei - apelante, căreia i s-a atribuit apartamentul.
Prin urmare, înseamnă că instanța nu i-a acordat apelantei un drept de proprietate complet, cu toate atributele recunoscute de lege, ci un drept "ciuntit" de acest drept de folosință care nici măcar nu este reglementat sub aspectul întinderii sale. Soluția apare în egală măsură nelegală și contradictorie.
Dreptul de folosință presupune că pârâtul are dreptul de a păstra un dezmembrământ în sine al dreptului de proprietate, drept ce intră în contradicție cu dreptul recunoscut reclamantei.
Instanța a făcut confuzie între natura juridică a dreptului de retenție și dreptul de folosință, căci doar așa poate să le pună sub semnul egalității.
Atâta timp cât instanța a recunoscut un drept de retenție ca urmare a constatării unui drept de creanță corelativ, a se recunoaște și un drept de folosință este o măsură nelegală și exagerată.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul de a se reține pentru recurentă o cotă de contribuție mai mare la dobândirea masei partajabile și pe cale de consecință diminuarea sultei datorate către apelantul - pârât.
Recurentul - pârât reclamant la rândul său arată că decizia este nelegală pentru următoarele motive:
- Sub aspectul stabilirii valorii de circulație a imobilului supus partajului, compus din apartament și loc de parcare.
Astfel, susține recurentul, instanța de apel în mod greșit a validat expertiza efectuată ca răspuns la obiecțiunile formulate la expertiză, întrucât experta nu a răspuns la aceste obiecțiuni, ci a întocmit un nou raport de expertiză, deși nu i s-a cerut acest lucru.
Instanța nici măcar nu a sesizat că este vorba de o altă metodă de expertizare folosită de către expertă și care a dus la reducerea valorii imobilului cu circa 33.000 Euro.
- Atât instanța de fond cât și instanța de apel au greșit grav în aplicarea cotelor de participare a părților la dobândirea bunurilor.
În opinia recurentului, instanța de apel, preia cu multă ușurință și fără să examineze probele din dosar, aceeași judecată eronată cum că partajul urmează să se facă în cotă de 70% pentru reclamantă și 30% pentru pârât.
Ideea fundamentală a instanței este că salariul reclamantei a fost mult mai mare în ultimul an decât al pârâtului, dar acest aspect este insuficient.
Apartamentul și locul de parcare au fost dobândite împreună, în timpul căsătoriei, la prețuri modice, toată valoarea apartamentului și a locului de parcare reprezentând aproximativ 10% din veniturile sale.
Susține recurentul că instanța ar fi putut avea în vedere o contribuție mai mare a reclamantei la dobândirea bunurilor comune dacă imobilul ar fi avut o valoare foarte mare la dobândire și nu ar fi putut contribui la achiziționarea lui din cauza veniturilor mai mici decât ale celeilalte părți.
Valoarea de dobândire a bunurilor a fost de 2049 RON apartamentul și de doar 2852 RON locul de parcare. La aceste valori trebuie raportat aportul fiecăruia dintre soți și nu la valoarea de 299.470 Euro, valoarea de circulație din expertiză.
-Prin cel de al treilea motiv de recurs se critică decizia în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat; cuantumul acestora în opinia recurentului trebuia să fie calculat raportat la cotele reținute.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul stabilirii unei cote de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate de ambele părți reține:
În fapt:
Părțile s-au căsătorit la data de 20.10.1973, căsătoria fiind desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr.1480/18.02.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul nr.15545/2004.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit imobilul apartament situat în,-, -A,.1,.1,.3, sector 3 și locul de parcare nr.16 (în suprafață de 12,28 mp.) situat în subsolul imobilului din-, sector 3, un autoturism marca Cielo M/TP/S și suma de bani achitată în timpul căsătoriei în contul contractului de leasing -/28244 din 22.03.2001 încheiat pentru autoturismul Wolkswagen CL și mobilier.
Prin sentința civilă nr.4818/27.05.2005, Judecătoria Sectorului 5 Bad at o hotărâre parțială cu privire la ultimele două bunuri, dispunând ieșirea din indiviziune cu privire la acestea prin atribuirea către reclamantă a sumei de bani achitată în timpul căsătoriei în contul contractului de leasing încheiat pentru autoturismul Wolkswagen CL și către pârât a autoturismului Cielo M/TP/
Prin hotărârea ce a făcut obiectul apelului și respectiv recursului de față, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile imobile, respectiv apartament și garaj raportat la cota de contribuție, de 70% reclamanta și 30% pârâtul, la dobândirea bunurilor comune.
Prin motivele de recurs, ambele părți își exprimă nemulțumirea cu privire la cota de contribuție, reclamanta solicitând o cotă mai mare determinată de faptul că a plătit singură restul de 3085 lei RON și că a avut venituri mult mai mari; pârâtul la rândul său reclamând cote de contribuție egale (50%) determinate de faptul că valoarea de achiziționare a celor două bunuri este foarte mică ceea i-ar fi permis să achite singur din salariul pe care l-a avut aceste bunuri.
Ambele critici sunt nefondate.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, la stabilirea cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune se are în vedere întreaga masă de bunuri dobândite în timpul căsătoriei. Faptul că o parte din aceste bunuri au fost împărțite prin înțelegerea părților (sentința civilă nr.4818/27.05.2005 și sentința civilă nr.637/20.01.2007) nu poate să fragmenteze evaluarea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune în raport de fiecare bun supus partajului.
De asemenea, în mod corect s-a avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuție perioada lungă de timp în care cei doi soți au conviețuit și gospodărit împreună (1973 - 2005) și numai perioada în care recurenta - reclamantă a avut venituri mult mai mari.
Pentru aceleași argumente nu poate fi primită nici susținerea pârâtului că la stabilirea cotelor de contribuție trebuie să se aibă în vedere valoarea de achiziție a imobilului.
Faptul că imediat după desfacerea căsătoriei reclamanta - recurentă a achitat diferența de preț, respectiv 3085 RON, nu poate fi avut în vedere ca un aspect care să conducă la majorarea cotei de contribuție a acesteia la dobândirea apartamentului cu această sumă, raportată la valoarea actualizată a apartamentului; pe de o parte pentru că data achiziționării lui este situată în timpul căsătoriei și astfel, în mod corect s-a dispus partajarea la valoarea de circulație, iar nu în funcție de ratele achitate în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, pentru că această plată globală, efectuată la scurt timp după desfacerea căsătoriei nu dovedește decât intenția reclamantei - recurente de a-și majora cota de contribuție la dobândirea apartamentului.
Sumele mici cu care au fost achiziționate cele două imobile trebuie să profite ambelor părți și nu numai uneia care a fost mai diligentă.
Față de cele expuse, rezultă că în mod corect instanțele au reținut o cotă de contribuție de 70% pentru reclamanta - recurentă și 30% pentru pârâtul - recurent la dobândirea bunurilor comune.
- Este însă întemeiat motivul de recurs privind greșita eliminare a pasivului din masa de împărțit.
Instanța de fond a stabilit că reclamanta - recurentă a achitat singură diferența de 3085 RON (reprezentând credit și dobânda aferentă), astfel încât în mod corect pârâtul a fost obligat la restituirea sumei pe care o datorează raportat la cota sa de contribuție.
- Neîntemeiat este și motivul de recurs ce are în vedere stabilirea dreptului de retenție.
Potrivit dispozițiilor deciziei civile nr.1043 A, reclamanta - recurentă este datoare să plătească pârâtului - recurent suma de 89.841 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de sultă, prin urmare în mod corect i s-a stabilit în favoarea intimatului pârât un drept de retenție până la achitarea acestei sume.
Într-adevăr, instituirea unui drept de folosință asupra imobilului este o dispoziție care îngrădește dreptul de proprietate al reclamantei și care nu își mai avea loc în condițiile în care s-a admis dreptul de retenție.
Având în vedere însă că acest drept a fost acordat până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, cererea rămâne fără obiect.
- Neîntemeiat este și motivul de recurs privind nemotivarea admiterii apelului reclamantei, întrucât instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei - apelante cheltuielile de judecată, cheltuieli care nu au fost acordate de instanța de fond.
- În ceea ce privește motivul de recurs formulat de recurentul - pârât privind stabilirea valorii de circulație a imobilului, Curtea constată că prin felul cum a fost formulată această critică se aduce în discuție o problemă de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este aprecierea greșită a probatoriului, respectiv "validarea expertizei efectuate ca răspuns la obiecțiuni.
O atare critică nu poate face, însă, obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului întrucât, față de actuala configurație a art.304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Este întemeiat însă ultimul motiv de recurs privind obligarea recurentului - pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă "când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".
Cum s-a stabilit că reclamanta are o cotă de 70% și nu de 100% cât a solicitat și că pârâtul are o cotă de 30% și nu de 50% cât a solicitat, Curtea constată că în mod greșit recurentul - pârât a fost obligat la plata unor sume cu titlu de cheltuieli de judecată ce depășește cota de 30%.
Față de cele reținute, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite ambele recursuri formulate în cauză, va modifica în parte decizia recurată în sensul că, va menține dispoziția instanței de fond cu privire la pasivul masei de împărțit și în consecință va obliga pârâtul - reclamant apelant să plătească reclamantei - pârâte apelante suma de 925,5 RON, va compensa, în parte, cheltuielile de judecată la fond și apel, proporțional cu cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune și va obliga apelantul - pârât - reclamant să plătească apelantei - reclamante - pârâte suma de 1535,8 lei cu acest titlu, menținând restul dispozițiilor deciziei.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul - pârât - reclamant să plătească recurentei - reclamante - pârâte 1062,98 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru, conform pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta - reclamantă - pârâtă și de recurentul - pârât - reclamant împotriva deciziei civile nr.1043 A din 18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că:
Menține dispoziția instanței de fond cu privire la pasivul masei de împărțit și în consecință obligă pârâtul - reclamant apelant la să plătească reclamantei - pârâte apelante suma de 925,5 RON.
Compensează în parte cheltuielile de judecată la fond și apel, proporțional cu cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune și obligă apelantul - pârât - reclamant să plătească apelantei - reclamante - pârâte suma de 1535,8 lei cu acest titlu.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă recurentul - pârât - reclamant să plătească recurentei - reclamante - pârâte 1062,98 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru, conform pretențiilor admise.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/10.04.20089
Secția a III-a Civ. -
-
Jud. sector 3. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
