Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 426
Ședința publică din data de 12 mai 2009.
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul G, domiciliat în Făgăraș, str. -,. 2 B,. A,. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 90/4 febr. 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în comuna, sat, nr. 95, județul P, toți domiciliați în Câmpina,-,. 36,. A,.9, județul
Cerere de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant G asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 40/2009 din Baroul Prahova, intimații-pârâți personal, G reprezentați de avocat substiuind pe acocat conform împuternicirilor avocațiale nr. 22 și respectiv 49/2009 din Baroul Prahova.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei potrivit chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei, atașate și anulate la dosar. Alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Intimatul-pârât având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că s-a îndeplinit cerința timbrajului, că alte cereri nu mai sunt de formulat, și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate și pe cale de consecință omologarea variantei a Ia din expertiza -lotizare efectuată de expert la instanța de fond.
Susține apărătorul recurentului-reclamant că deși în motivarea instanței de apel aceasta arată că varianta a III a omologată prin hotărâre este cea mai judicioasă, respectând dispozițiile art. 741 cod civil și posesia bunurilor, sunt nenumărate motive de nemulțumire ale recurentului.
În condițiile în care casa bătrânească bun succesoral este compusă din 2 camere și 2 holuri, aceasta a fost împărțită prin varianta omologată de instanță în 3 părți, în care se presupune că ar trebui să locuiască toate părțile din proces. Fiecare a primit câte două încăperi, fiecare reprezentând de fapt o cameră și un hol, cu aceeași intrare, lucru care este în totală contradicție cu toate normele tehnice din construcții.
În mod surprinzător, deși fac parte din același corp de casă, cu suprafețe sensibil egale, în varianta omologată de instanță, prețul camerelor atribuite reclamantului este mai mare cu 2200 lei decât cel al pârâților.
O altă critică adusă variantei "judicioase" omologată de instanța de fond este aceea că reclamantului - recurent i-au fost atribuite grajdul și toate anexele unde sunt ținute animalele, respectiv de porc și păsări, grajd de animale și încă un de porci, iar toate animalele sunt atribuite pârâților-intimați. Întrebarea care se pune este " cum ar putea intimații-pârâți să țină animalele și să le îngrijească, dacă toate anexele sunt proprietatea reclamantului-recurent?".
Mai susține avocat că, tot în mod greșit s-a reținut că pârâtul-intimat a formulat întâmpinare- cerere reconvențională, solicitând alte bunuri la masa de partaj sau vreo modalitate de împărțire a bunurilor. În dosar nu se regăsește această întâmpinare-cerere reconvențională.
O altă critică adusă variantei omologate este aceea, pe care recurentul-reclamant a susținut-o și în concluziile scrise depuse la instanța de fond, respectiv aceea că reclamantul Gad obândit printr-un act de vânzare-cumpărare un teren aflat în imediata vecinătate a terenului de la pct. " Acasă", așa cum rezultă din actul de v/c depus la dosar și din schița de plan anexă la expertiza topometrică. Instanța de apel, de asemenea nu a ținut cont de faptul că și pârâtul-intimat a avut aceeași poziție față de modul de lotizare a averii succesorale ca și recurentul-reclamant G, solicitând și el aceeași variantă de lotizare, respectiv varianta a Ia.
Mai mult, recurentul și intimatul-pârât au fost cei care s-au ocupat și îngrijit de bunurile succesorale.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și pe cale de consecință omologarea variantei a Ia din expertiza lotizare. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât având cuvântul arată că este de acord cu admiterea ercursului și pe cale de consecință omologarea variantei a Ia.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat. Practic nu există o variantă I ci varianta " A". În această variantă s-au preluat niște date greșite. În varianta "C" partea de construcție atribuită recurentului-reclamant are valoarea de 6869,00 lei față de valoarea 6006,50 lei menționată în varianta "A", partea atribuită intimatului-pârât are valoarea de 2.285,00 lei în varianta "C" pe când în varianta "A" are valoarea de 1842,00 lei, iar partea din construcție atribuită celorlalți intimați-pârâți în varianta "C" are valoarea de 4.701,00 lei pe când în varianta "A" este trecută valoarea de 6006,50 lei.
Mai precizează avocat că și în varianta "A" recurentul-reclamant ar urma să primească aceleași bunuri ca și în varianta "C".
Avocat în apărare susține că recurentul-reclamant G nu a avut de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, nu mai intimații-pârâți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză menționat mai sus.
. 3 și 4 au fost solicitate chiar de recurentul-reclamant, iar în ceea ce privește pe intimatul-pârât acesta în ambele variante ar primi aceleași încăperi/bunuri, deci acesta nu este prejudiciat în nici un fel.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și un memoriu.
Recurentul-reclamant G personal, depune la dosar note scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la udecătoria Câmpina sub nr.1038/23.03.2006, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții, și solicitând ca prin sentința civilă ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctului, decedat la 2 ianuarie 2003, cu ultimul domiciliu în com. jud.P, stabilindu-se moștenitorii, cotele acestora și componența masei succesorale a defunctului; ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile succesorale; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că moștenitorii defunctului sunt: reclamantul și pârâtul, în calitate de fii, cu cota de câte 4/12 (fiecare l/12) a autorului lor. Referitor la componența masei succesorale, reclamantul a precizat că aceasta se compune din terenul loc de casă și fânețe, în suprafață de 14.300 mp situat în com. pct."Acasă", împreună cu casa de locuit construită din lemn, acoperită cu țiglă, compusă din două camere și două holuri și grajdul format dintr-o singură încăpere, construit din lemn și șindrilă, situat pe terenul de la pct."Acasă"; terenul fâneață în suprafață de 5.600 mp situat în com. pct."", jud.P; terenul fânețe în suprafață de 1.000 mp situat în extravilanul com.
În drept s-au invocat prevederile art.728 cod civil, 650 și urm.cod civil și a depus în copie, alăturat acțiunii: certificatul de moștenitor nr.119/2003 al BNP -,Câmpina (4), certificatul de deces (5), certificatul de căsătorie al defunctului (6).
Pârâții, -, -, - și - au formulat întâmpinare-cerere reconvențională prin care au arătat că sunt de acord cu partajarea averii rămase la decesul defunctului, confirmând calitatea de moștenitori a părților și cotele menționate, urmând ca partajarea bunurilor să se realizeze în natură, astfel să li se asigure și accesul la podul casei.
Pe calea cererii reconvenționale pârâții au cerut să se aducă la partaj și alte bunuri mobile și imobile rămase după defunct, respectiv: adăpost (saia) pentru oi; de părăsi și porc; bucătăria, cămara și podul casei în litigiu; frigider cu congelator; radio casetofon; mașină de spălat A-; mașină de cusut, mobilă nouă de dormitor compusă din șifonier cu 3 uși, pat, toaletă, 2 noptiere, măsuță, 2 fotolii; mobilă nouă de sufragerie compusă din canapea extensibilă, masă, 6 scaune tapițate, vitrină, 2 fotolii pat; mobilă hol compusă din masă, 6 scaune, cuier pom; 3 mochete; set plușat compus din față de masă, cuvertură și 2 perne fantezie; macat din lână, peretar plușat;, șifonier cu vitrină; măsuță; masă hol; 4 scaune; 2 paturi; masă bucătărie; dulap bucătărie; 2 scaune; 2 covoare iută; 6 plăpumi și 10 perne; 4 seturi complete farfurii, pahare, servicii calea, tacâmuri inox; sobă de gătit Vesta; 2 cazane Ť. (unul mare și unul mic), 8 tocitori; căruță; sanie; butoaie Ť.; unelte agricole; un; 6 oi; 3 vaci; un vițel.
În drept s-au invocat prevederile art.115-119 cod procedură civilă și s-au depus în copie acte de stare civilă ale autorului părților (17-18).
La 8.02.2006 reclamantul a formulat întâmpinare în raport de cererea reconvențională a pârâților și totodată și-a completat acțiunea inițială.
Referitor la bunurile mobile reclamantul a subliniat că o parte dintre acestea au fost date de la înmormântare și parastase, recunoscând parțial existența anumitor bunuri la momentul decesului defunctului.
Completându-și acțiunea, reclamantul a cerut să se rețină ca pasiv succesoral suma de 38 milioane lei reprezentând cheltuielile de înmormântare, pomeni și parastase făcute pentru defunct și costul amenajărilor aduse monumentului și crucii.
Totodată reclamantul a cerut să se includă la partaj și contravaloarea impozitului achitat de către acesta pentru bunurile succesorale în anii 2004-2006, în sumă totală de 1.744.799 lei ROL.
În drept s-au invocat prevederile art.115 și 132 cod procedură civilă.
În raport de cererea completatoare a acțiunii, pârâții, -, -, - și - au formulat întâmpinare prin care au arătat că reclamantul a dat de bunurile mobile copiilor săi, încercând astfel să scoată de la partaj anumite bunuri ale succesiunii. De asemenea pârâții au precizat că reclamantul și pârâtul au folosit exclusiv, după decesul defunctului, căruța și sania, astfel că degradarea acestor obiecte le este imputabilă.
Referitor la animalele solicitate s-a arătat că la decesul defunctului existau în gospodărie 3 vaci și 2 viței, că reclamantul și pârâtul au vândut împreună o vacă, profitând exclusiv de suma de 5.000.000 lei încasată drept preț, că cele 2 vaci rămase au avut timp de 2 ani câte 2 viței, rezultând în cei 3 ani în total 10 viței, sacrificați de reclamant și pârâtul, astfel că se impune obligarea lor să aducă la partaj contravaloarea acestora.
Referitor la pasiv s-a învederat că defunctul a avut bani strânși pentru înmormântare și pomeni, respectiv 6.000.000 lei la care s-au adăugat și alte sume încasate de defunct ca preț al unui imobil înstrăinat, bani depuși la bancă și scoși de reclamant după decesul autorului.
În drept s-au invocat prevederile art.115-119 din codul d e procedură civilă.
Pentru dovedirea susținerilor lor părțile au cerut probe cu acte, martori, fiind audiați martorii, scu, G, interogatoriu și expertize - probe admise prin Încheierea de ședință din 12.09.2006.
În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului a fost pronunțată Încheierea interlocutorie din 12.12.2006 ce face parte integrantă din prezenta, prin care s-au admis în parte atât acțiunea completată cât și cererea reconvențională și, constatându-se deschisă succesiunea defunctului, decedat la 2.01.2003, cu ultimul domiciliu în com. jud.P, s-a stabilit componența masei succesorale rămasă, s-au precizat moștenitorii defunctului și cotele acestora.
În temeiul art.6736cod procedură civilă s-au numit experți merceolog, constructor, veterinar și topometru, pentru identificarea și evaluarea bunurilor succesorale, ultimul urmând să întocmească și variantele de lotizare.
În baza acestor dispoziții, expertiza construcții a fost întocmită de expert (151) iar expertiza veterinară de către (121) lucrări neobiectate de către părți, astfel cum rezultă din cuprinsul Încheierilor de ședință din 20.02.2007 (141) și 13.03.2007 (172).
Expertiza topometrică ing. depusă inițial (145) a fost refăcută (192) (224), urmare admiterii obiecțiunilor părților după care s-a refăcut doar varianta C (247).
Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Câmpinaa pronunțat sentința civilă nr.901 din 18 martie 2008, prin care a constatat ca fiind întemeiate în parte atât acțiunea completată cât și cererea reconvențională motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.728 cod civil și art.119 și 67310cod procedură civilă le-a admis ca atare.
Pe cale de consecință, a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra masei succesorale rămasă la decesul defunctului, decedat la 2.01.2003, conform considerentelor Încheierii interlocutorii din 12.12.2006 (94) ce face parte integrantă din prezenta și a concluziilor expertizei topometrice lotizare ing..
Cât privește varianta de lotizare ce va fi omologată, instanța a considerat că varianta C refăcută (247) este cea care trebuie omologată, motivat de faptul că realizează o partajare în natură a bunurilor succesorale, stabilește sulte mici în conformitate cu prevederile art.741 cod civil, sunt preluate corect datele expertizei construcții, respectându-se posesia bunurilor de către moștenitori.
În temeiul art.274 și 276 cod procedură civilă instanța a compensat în totalitate cheltuielile de judecată suportate în mod egal de către părți, corespunzător cotelor deținute.
Impotriva hotărârii mai susmenționate a formulat apel reclamantul criticând- ca nelegală.
Astfel un prim motiv de apel se referă la faptul că, deși în motivarea instanței de fond aceasta a arătat că varianta a III-a este cea mai judicioasa, aceasta afirmație nu este corectă, deoarece împărțirea în această variantă nu face decât să creeze tensiuni între părți întrucât, deși fac parte din același corp de casă, cu suprafețe sensibil egale, prețul camerelor atribuite reclamantului apelant este mai mare cu 2200 lei decât cel al pârâților.
De asemenea s-a mai arătat că reclamantului i-au fost atribuite grajdul și anexele unde sunt ținute animalele, care în fapt sunt atribuite pârâților.
De asemenea, un alt motiv de apel s-a referit la faptul ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra pasivului succesoral solicitat de către reclamant, dovedit cu martori și înscrisuri.
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata impozitelor pe bunurile succesorale, plată care a fost făcută de reclamant și dovedită.
Pârâtul, a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea apelului și omologarea variantei 1 din raportul de expertiză lotizare efectuat la fond, susținând afirmațiile apelantului reclamant, iar ceilalți pârâți, și prin concluziile scrise au solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 90 din 4 februarie 2009, admis apelul declarat de apelantul-reclamant G,a schimbat în parte sentința atacata în sensul că a obligat intimatul parat la plata sumei de 524,82 lei către reclamantul apelant iar ceilalți intimați pârâți la plata sumei de câte 131,2 lei fiecare, reprezentând contribuția lor la pasivul succesoral reținut prin încheierea de partaj din 12.12.2006, către apelantul reclamant, menținând în rest sentința.
Totodată, a respins cererea intimatilor, și de obligare a reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește critica adusă de apelant variantei de lotizare omologată de instanță, s-a reținut că în aceasta variantă sunt preluate datele din raportul de expertiză constructor, iar chiar dacă ar fi omologat o altă variantă reclamantului apelant i-ar fi revenit aceleași încăperi din imobilul construcție, respectiv încăperile 3 si 4.
In ceea ce privește critica referitoare la faptul că apelantului i-au fost atribuite grajdul si anexele iar intimaților animalele, tribunalul a reținut că în mod corect intimaților li s-a atribuit saivana de oi și șopronul, în condițiile în care le-au fost date în lot 2 oi și o vacă.
In ceea ce privește critica referitoare la pasivul succesoral, în sensul că acesta deși este reținut în încheierea interlocutorie nu a fost scos din masa partajabilă, tribunalul a reținut că este întemeiată, considerente față de care a dispuns obligarea intimaților la suportarea pasivului succesoral în conformitate cu disp.art.774 civil, pasiv reprezentând contribuția reclamantului la costul înmormântării, parastaselor și plata monumentului funerar, precum și plata impozitelor pe bunurile succesorale, plată care a fost făcută de reclamant și dovedită.
Astfel potrivit articolului mai sus menționat "coerezii contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, fiecare în proporție cu ce ia", considerente față de care tribunalul a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat intimatul pârât la plata sumei de 524,82 lei către reclamantul apelant iar ceilalți intimați pârâți la plata sumei de câte 131,2 lei fiecare, reprezentând contribuția lor la pasivul succesoral reținut prin încheierea de partaj din 12.12.2006, către apelantul reclamant.
de aceste considerente, tribunalul a admis apelul, schimbat în parte sentința atacată în sensul menționat mai sus și a menținut în rest sentința.
Tribunalul a respins cererea intimaților, și de obligare a reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată întrucât acesta nu s-a aflat în culpă procesuală, conform disp.art.274 pr.civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamantul G considerând-o nelegală și netemeinică, față de prevederile art.304 Cod pr.civilă, sub aspectul variantei de lotizare în baza căreia s-a dispus ieșirea din indiviziune nefiind reală reținerea instanței în sensul că varianta a III-a din expertiza ar fi cea mai judicioasă.
A susținut recurentul că imobilul bun succesoral are două camere și două holuri și a fost împărțită în trei părți, încălcându-se normele tehnice în construcții și neputându-se realiza unități locative distincte,cu intrări separate, o astfel de împărțite creând tensiuni între moștenitori, că reclamantului recurent i-au fost atribuite grajdul și toate anexele unde sunt ținute animalele în timp ce toate animalele au fost atribuite pârâților care astfel nu mai au unde să adăpostească animalele, și că nici din punct de vedere moral nu se impunea a fi omologată varianta a III-a de lotizare în condițiile în care pârâții intimați nu au mai păstrat legăturile cu defunctul.
Același recurent a arătat că a cumpărat cu act de vânzare cumpărare un teren situat în imediata vecinătate a terenului de la punctul acasă și că și pentru acest motiv se impunea a i se atribui terenul din acest punct, aceste două suprafețe de teren având graniță comună,că el a fost cel care a avut grijă de părinți în ultima perioada a vieții, s-a ocupat de înmormântări, cu parastasele ulterioare, a îngrijit imobilul succesoral, considerente pentru care a solicitat a se dispune ieșirea din indiviziune conform variantei I din expertiza.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Instanța de apel ca și cea de fond au considerat în mod corect că varianta C din raportul de expertiză întocmit de expert pentru termenul din 4 martie 2008, realizează împărțirea în natură a bunurilor succesorale, cu respectarea prevederilor art.741 Cod civil, avându-se în vedere posesia exercitată de părți asupra bunurilor și pe cât posibil evitarea sultelor mari.
Susținerile recurentului în sensul că prima variantă de lotizare ar fi fost cea judicioasă sunt neîntemeiate deoarece atât în varianta A cât și în varianta C omologată de instanță recurentului i se atribuie aceleași încăperi din imobilul succesoral, din probele administrate rezultând că părțile s-au înțeles de altfel asupra încăperilor din construcție ce urmează a le fi atribuite exercitând și posesie asupra acestora.
Faptul că imobilul nu ar fi fost comod partajat în natură este de asemenea o susține fără suport în probele dosarului,de vreme ce expertul constructor a putut partaja în natură imobilul, lucrare la care recurentul nu formulat obiecțiuni.
Critica referitoare la faptul că intimaților li s-a atribuit animalele în timp ce lui i s-au atribuit anexele gospodărești este de asemenea fără suport probator deoarece din expertiza efectuată în cauză și din modalitatea de atribuire a bunurilor succesorale rezultă că intimaților le-au fost atribuite și animale, o vacă și două oi dar li s-a atribuit și un șopron și un adăpost pentru oi, împărțire echitabilă astfel că nu se poate susține că intimații nu mai au unde adăposti animalele. La rândul lui recurentul are anexele gospodărești unde dacă este cazul poate adăposti propriile animale.
Împrejurarea că recurentul și intimatul au fost cei care s-au îngrijit de defunct și au suportat cheltuielile cu înmormântarea și parastasele ulterioare nu este de natură a duce la concluzia că se impunea a li se mări cota asupra masei succesorale sau să li se atribuie alte bunuri din succesiune, întrucât pasivul succesoral este suportat de părți conform cotelor.
De asemenea, faptul că recurentul a cumpărat un teren situat în imediata vecinătate a terenului succesoral, acestea având o graniță comună nu confirmă susținerea recurentului că varianta A din expertiză ar fi cea judicioasă deoarece în această variantă de lotizare s-au comis erori, în sensul că au fost greșit preluate datele din expertiza construcții, și sub acest aspect varianta C fiind cea care a preluat corect datele expertizei construcții și corespunde criteriilor prevăzute de art.741 Cod civil.
Pentru considerentele arătate recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare, conform disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă. în cauză nefiind incidente motivele de casare prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În baza art. 274 Cod pr.civilă urmează ca recurentul să fie obligat să plătească intimaților suma de 1190 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul pentru apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Făgăraș, str. -,. 2 B,. A,. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 90/4 febr. 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în comuna, sat, nr. 95, județul P, toți domiciliați în Câmpina,-,. 36,. A,.9, județul
Obligă recurentul la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. EM/BA
2 ex./13.05.2009
f- Jud.Câmpina
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.-
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Elisabeta Gherasim, Eliza Marin