Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 434

Ședința publică de la 31 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 458 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 412 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât asistat de avocat, recurenta pârâtă și intimatul reclamant, lipsind intimata reclamantă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța apreciind cauza în stare de soluționare acordă cuvântul asupra recursurilor și pune în discuția părților faptul că motivul nr. 3 din recursul declarat de pârâtul este inadmisibil fiind formulat omisso medio, această critică neconstituind motiv de apel.

Avocat, pentru recurentul pârât, solicită respingerea excepției, arătând că din reevaluarea materialului probator rezultă că nu a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii în termenul prevăzută de art. 700 Cod civil.

Cu privire la celelalte motive de recurs apreciază că lotizarea făcută este eronată, încălcând principiile partajului, respectiv atribuire de loturi echilibrate, pe cât posibil în natură și astfel evitarea sultelor excesive.

Arată că expertizele întocmite în cauză au fost efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă.

De asemenea, susține că expertizele efectuate conțin criterii disproporționate de evaluare față de categoria de folosință.

Pune concluzii de admitere a recursului, casare a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului conform motivelor scrise.

Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât solicită admiterea acestuia iar cu privire la excepția pusă în discuție lasă la aprecierea instanței.

Intimatul reclamant depune concluzii scrise în raport de care solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Cu privire la excepția inadmisibilității motivului 3 de recurs formulat de recurentul pârât lasă la aprecierea instanței.

Avocat, pentru recurentul pârât, pune concluzii de admitere a recursului formulat de recurenta pârâtă.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. J sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor ce compun masa succesorală a autoarei, decedată la data de 05.01.1999.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la decesul autoarei au rămas ca moștenitori, și, în calitate de frați și, în calitate de nepoată de soră predecedată și că masa succesorală se compune din următoarele bunuri: o parte dintr-un imobil situat în str. G-ral - nr. 36, Tg. J, compus din 2 camere, baie, 2 holuri; o parte din casei; o magazie de scândură acoperită cu țiglă; o suprafață de teren de 17.982 mp, situată în comuna, sat, jud. G, în punctele: teren în suprafață de 1037 mp, aflat în posesia lui; teren Dosul de 8320 mp aflat în posesia lui; teren de 2700 mp aflat în posesia lui; teren III -, aflat în posesia lui; teren de 1445 mp aflat în posesia lui.

Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat introducerea la masa bunurilor de împărțit a mai multor bunuri mobile, menționate în cerere și mărirea lotului ce-i revine cu suma de 2000 lei RON, reprezentând cheltuielile pentru înmormântarea autoarei.

Judecătoria Tg. J, prin sentința civilă nr.412 din 28.01.2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților, și și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta.

S-a constatat deschisă succesiunea autoarei (), decedată la data de 05.01.1999 și calitatea de succesori legali acceptanți reclamantul, și, în calitate de colaterali privilegiați, cu câte o cotă de fiecare și pârâta, în calitate de nepoată de soră predecedată cu o cotă legală de .

S-a constatat că masa succesorală se compune din următoarele bunuri:

- un teren în suprafață de 562 mp, din care 238 mp situat în Tg-J, str. G-ral -, nr.36, jud. G, învecinat la - moșt. C-tin, E- C-tin, S-moștenitori, V-str. G-ral -, în valoare de 9944 lei;

- o casă situată pe terenul în suprafață de 562 mp, compusă din 2 camere, baie, și 2 holuri, în valoare de 71381 lei.

- un teren în suprafață de 8320 mp fâneață, în pct. "Dosul ", învecinat la N-, E-, S- și alții, V-;

- un teren în suprafață de 2250 mp situat în cpt. "", învecinat la N-, E-drum, S-, V- comunal;

- un teren în suprafață de 150 mp arabil, situat în pct. "", învecinat la N-, E-pârâul, S-, V-drum;

- un teren în suprafață de 4480 mp situat în pct. "", învecinat la N-, E-coasta, S- și, V-pădurea;

- un teren în suprafață de 1445 mp situat în pct., învecinat la N-, E-, S- G, V-pârâul;

- un teren în suprafață de 1037 mp fâneață, situat în pct., învecinat la N-, E-pârâul, S-, V-drumul județean.

S-a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune, după cum urmează:

Lotul atribuit reclamantului: valoarea cuvenită 36853,75 lei.

Primește sultă în valoare de 18417,5 lei de la pârâta și sultă în valoare de 18436,25 lei de la pârâtul.

Lotul atribuit pârâtei:

- valoare cuvenită 36853,75 lei.

- valoare atribuită 81325 lei.

Primește în lot: un teren în suprafață de 562 mp, din care 238 mp situat în Tg-J, str. G-ral -, nr.36, jud. G, învecinat la N-moșt. C-tin, E- C-tin, S-moștenitori, V-str. G-ral - și o casă situată pe terenul în suprafață de 562 mp, compusă din 2 camere, baie, și 2 holuri;

sultă pârâtei în valoare de 26053,75 lei și reclamantului în valoare de 18417,5 lei.

Lotul atribuit pârâtului:

- valoare cuvenită 36853,75 lei.

- valoare atribuită 55290 lei.

Primește în lot: un teren în suprafață de 8320 mp fâneață, în pct. "Dosul ", încevinat la N-, E-, S- și alții, V-, în valoare de 24960 lei;un teren în suprafață de 4480 mp situat în pct. "", învecinat la N-, E-coasta, S- și, V-pădurea, în valoare de 17920 lei;un teren în suprafață de 1445 mp situat în pct., învecinat la N-, E-, S- G, V-pârâul, în valoare de 7225 lei; un teren în suprafață de 1037 mp fâneață, situat în pct., învecinat la N-, E-pârâul, S-, V-drumul județean, în valoare de 5185 lei.

sultă reclamantului în sumă de 18436,25 lei.

Lotul atribuit pârâtei:

- valoare cuvenită 36853,75 lei.

- valoare atribuită 10800 lei.

Primește în lot:un teren în suprafață de 2250 mp situat în cpt. "", învecinat la N-, E-drum, S-, V- comunal, în valoare de 10200 lei;un teren în suprafață de 150 mp arabil, situat în pct. "", învecinat la N-, E-pârâul, S-, V-drum, în valoare de 600 lei.

Primește sultă de la pârâta în sumă de 26053,75 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată și obligați pârâții și la câte 312 lei cheltuieli de judecată fiecare, către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pentru individualizarea și evaluarea bunurilor menționate în cererea de chemare în judecată și în cererea reconvențională, în ședința publică din 06.11.2006 au fost încuviințate o expertiză agricolă, o expertiză topografică și o expertiză în construcții, prin care au fost individualizate și evaluate bunurile.

Că, au calitate de succesori legali acceptanți reclamantul, și, în calitate de colaterali privilegiați, cu câte o cotă de fiecare și pârâta, în calitate de nepoată de soră predecedată cu o cotă legală de .

Coroborând concluziile rapoartelor de expertiză, s-a reținut că din masa bunurilor succesorale fac parte următoarele bunuri, cu următoarea valoare fiecare: - un teren în suprafață de 562 mp, din care 238 mp situat în Tg-J, str. G-ral -, nr.36, jud. G, învecinat la N-moșt. C-tin, E- C-tin, S-moștenitori, V-str. G-ral -, în valoare de 9944 lei;- o casă situată pe terenul în suprafață de 562 mp, compusă din 2 camere, baie, și 2 holuri, în valoare de 71381 lei; un teren în suprafață de 8320 mp fâneață, în pct. "Dosul ", învecinat la N-, E-, S- și alții, V-;un teren în suprafață de 2250 mp situat în cpt. "", învecinat la N-, E-drum, S-, V- comunal;un teren în suprafață de 150 mp arabil, situat în pct. "", învecinat la N-, E-pârâul, S-, V-drum; un teren în suprafață de 4480 mp situat în pct. "", învecinat la -, E-coasta, S - și, V- pădurea;un teren în suprafață de 1445 mp situat în pct., învecinat la -, E-, S - G, V-pârâul;un teren în suprafață de 1037 mp fâneață, situat în pct., învecinat la -, E-pârâul, S -, V-drumul județean.

La atribuirea loturilor s-a avut în vedere modul de folosință al bunurilor de către părți, urmând ca diferența până la valoarea cuvenită să fie acoperită de sultă.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâta și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut de către apelanta pârâtă că în mod greșit instanța a trecut în masa succesorală valoarea întregului teren în suprafață de 562. situată în Tg. J, întrucât, conform raportului de expertiză întocmit de expertul, obiectul partajului îl reprezintă cota de din teren, cota de, revenind prin sentința civilă nr.8108 din 10.10.1995 lui.

Că, în mod greșit instanța a inclus în masa succesorală o valoare mai mare a casei de locuit situată pe terenul în suprafață de 562. compusă din două camere, baie, și două holuri, întrucât instanța trebuia să introducă la masa succesorală valoarea casei din momentul morții autoarei, nu și îmbunătățirile efectuate ulterior.

S-a criticat sentința de către pârâtul, în sensul că instanța nu a avut în vedere posibilitatea partajării loturilor formate de expert în natură, acestea fiind comod partajabile și în mod greșit a dispus obligarea și la plata unei sulte, fără a avea în vedere posibilitățile financiare ale părților.

Prin decizia civilă nr.458 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții pârâți și.

În motivarea acțiunii s- reținut că pârâta reclamantă a solicitat introducerea la masa partajabilă și a altor bunuri mobile pe care reclamantul nu le-a trecut în acțiunea principală, precum și majorarea lotului său cu 2000 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare pe care le-a suportat la decesul autoarei.

În același timp, pârâta reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor invocate în acțiunea principală, dar că solicită ca terenul indicat la poziția nr.2 să fie individualizat prin suprafață și vecinătăți.

Că, în raport de cererile și susținerile părților, s-a dispus efectuarea unei expertize pentru a se individualiza bunurile supuse masei de împărțit și a se forma loturi valorice și fizice în raport de modul de deținere al bunurilor, de interesele părților.

Raportul de expertiză a concluzionat că terenul din Tg. J,- are o suprafață de 562. iar conform sentinței civile nr.3808/95 din această suprafața o cotă de o-a revenit lui, iar cota de i- revenit lui.

Expertul a arătat că sentința nu delimitează terenul ce revine fiecărei părți, iar obiectul actualului partaj este cota de din teren, din întreaga suprafață de 562. și care este deținută de.

S-a mai reținut că, după depunerea raportului de expertiză pârâta a formulat obiecțiuni și a solicitat să fie introdus la masa de împărțit și terenul descris la punctul 4 lit. c din cererea de chemare în judecată, situat în punctul "" în suprafață de 2700., ceea ce conduce la ideea că a fost mulțumită de formarea loturilor privind casa și terenul de casă.

Că, la dosarul instanței de fond s-a depus un raport de expertiză efectuat în dosarul nr.1350/1994 și din care a rezultat că terenul de casă are suprafața de 689. iar în prezenta cauză a făcut obiectul masei de împărțit terenul în suprafață de 562.

S-a apreciat că apelanta pârâtă nu a solicitat contravaloarea presupuselor îmbunătățiri care s-au efectuat la imobilul ce face parte din masa de împărțit, iar prin întâmpinare a susținut că este de acord cu împărțirea bunurilor solicitate de reclamant prin acțiunea principală.

Că, partajul se înfăptuiește prin formarea și atribuirea de loturi cu respectarea regulilor cuprinse în art. 741 Cod civil, iar instanța a respectat criteriile de atribuire ținând seama de folosința bunurilor, cote - părți și alte împrejurări de fapt, reclamantul urmând să primească sultă întrucât are domiciliul în C, și nu a folosit bunurile supuse împărțelii.
S-a apreciat ca nefondat și apelul declarat de apelantul, raportat la faptul că acesta nu formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâtul și pârâta.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 741 Cod civil, potrivit cu care fiecare parte, pe cât se poate, trebuie să primească aceeași cantitate de imobile și mobile, în cauză fiind posibilă a lotizare fizică.

S-a criticat hotărârea și sub aspectul neîncuviințării unei noi expertize, avându-se în vedere obiecțiunile la raportul de expertiză privind evaluarea bunurilor, avându-se în vedere categoria de folosință a terenurilor, zona de amplasare, căi de acces, etc.

Pe cale de excepție, s-a invocat lipsa calității procesuale a reclamantului, raportat la faptul că acesta nu a acceptat succesiunea autoarei în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil.

Recurenta pârâtă a invocat că instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate, privind greșita reținere la masa succesorală a întregii valori trenului în suprafață de 562. în condițiile în care obiectul partajului îl constituie doar cota de din teren, cealaltă cotă de revenind prin sentința civilă nr.8108/1995 lui, și care și-a înstrăinat cota fiicei sale - numita.

S-a criticat hotărârea și sub aspectul reținerii la masa partajabilă a unei valori mai mari a casei de locuit, instanța având obligația să rețină valoarea cotei de la data decesului autoarei, valoarea actuală fiind mai mare, urmare a îmbunătățirilor efectuate personal după data decesului, iar valoarea acestor îmbunătățiri a fost solicitată, fiind administrate și probatorii în acest sens.

Ambele recursuri sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 6739Cod pr. civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre copartajari, înainte de a cere împărțeala, au efectuat construcții și îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea.

La evaluarea bunurilor trebuie să se țină seama de toate criteriile apte a determina o valoare reală a acestora, cum sunt pentru terenuri, categoria de folosință, calitatea, importanța social - economică, prețul ce se practică în zonă pentru terenuri similare, etc., iar pentru construcții, materialele încorporate, finisaje, grad de confort, etc.

De asemenea, la formarea loturilor trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 741 Cod civil, potrivit cu care, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile și imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare și trebuie să se evite pe cât este posibil îmbucătățirea peste măsură a imobilelor.

Se constată că recurentul pârât a invocat prin motivele de apel, tocmai ignorarea acestor reguli privind evaluarea bunurilor și formarea loturilor în raport de aceste criterii, în special atribuirea fiecărei părți de bunuri în natură, pentru evitarea unor sulte disproporționate, iar instanța a reținut că acesta nu mai poate critica hotărârea sub acest aspect, cu motivarea că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Această reținere a instanței este nelegală și are drept consecință o necercetare a fondului cauzei, în baza efectului devolutiv al apelului.

Numai efectuarea raportului de expertiză cu nesocotirea dispozițiilor art. 208 Cod pr. civilă, ce reprezintă o neregularitate procedurală sancționată cu nulitatea relativă, poate fi valorificată și invocată în condițiile art. 108 alin. 3 Cod pr. civilă, partea având posibilitatea și dreptul să critice starea de fapt reținută de instanța de fond și să solicite refacerea, completarea sau administrarea de noi probe, expertiza neavând o forță probantă absolută.

Instanța avea obligația să analizeze dacă expertul a avut în vedere la formarea și atribuirea loturilor criteriile impuse de art. 6739Cod pr. civilă și art. 741 Cod civil.

Pentru aceleași considerente, este fondată și critica formulată de recurenta pârâtă, privind greșita reținere a masei partajabile doar pe constatările expertului, cu referire la suprafața de teren situată în Tg. J,-, precum și evaluările făcute și reținerea valorilor la masa partajabilă, simplul fapt că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, nedecăzând-o pe parte din dreptul procesual de a critica starea de fapt reținută și aplicarea legii.

Se constată că prin acțiunea introductivă reclamantul a indicat ca făcând parte din masa partajabilă de pe urma autoarei () și bunul " parte din casei", iar urmare a întâmpinării, acesta a indicat bunul ce reprezintă cota de din suprafața de 689. cu vecinătăți -; A - str. - -; S -; N -, ce i-ar fi revenit autoarei în baza sentinței civile nr.8108/1995.

Din dispozitivul sentinței civile nr.8108/1995, rezultă că s-a omologat raportul de expertiză în varianta B, dar din dispozitiv nu rezultă ce suprafață de teren a fost atribuită autoarei, indicându-se doar "parte din de casă" în valoare de 1.918.434 lei, iar din anexa b rezultă că terenul avea suprafața de 689. cu o valoare de 2.557.912 lei.

Același imobil, identificat după aceleași vecinătăți, a fost măsurat în prezenta cauză de expert, determinându-se o suprafață de 652. suprafața care a fost reținută în totalitate ca făcând parte din masa succesorală a autoarei ( ), deși din dispozitivul sentinței civile nr.8108/1995 nu rezultă ce suprafață i-a fost atribuită și nici dacă părțile au rămas în indiviziune cu cote - părți, așa cum s-a indicat de către reclamant prin precizarea la acțiune și fără a se observa că a înstrăinat "partea sa" din de casă" către.

Toate aceste elemente nu au fost analizate de către instanța de apel, fiind necesară administrarea de noi probe, ceea ce impune raportat și la primul considerent, casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare.

Critica formulată de recurenta pârâtă, referitoare la greșita reținere la masa partajabilă a valorii construcției, prin raportare și la valoarea îmbunătățirilor efectuate personal, nu este fondată, valoarea fiind determinată fără îmbunătățiri, iar bunul a fost atribuit în lotul acesteia.

Nefondată este și critica recurentei pârâte, invocată pe cale de excepție, în sensul că reclamantul nu a acceptat succesiunea în termen de pe urma autoarei ( ), la dosar existând declarația autentică a acestuia de acceptare a succesiunii, declarație dată la termenul prevăzut de art.700 Cod civil.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 458 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 412 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și .

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

30.04.2009

Jud.fond

Jud.apel

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Craiova