Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 46/

Ședința publică de la 21 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu

GREFIER - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarat de intervenienții G și, Cățu, și -, împotriva încheierii de suspendare a cauzei pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenții G și, recurenții intervenienți și asistați de av. care răspunde și pentru recurenta intervenientă - și av. - pentru intimata pârâtă, lipsă fiind intimata reclamantă - și intimații pârâți, și Municipiul B prin Primar.

Procedura este îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinarea formulată de intimații pârâți și.

Avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei astfel cum s-a dispus prin dispozitivul încheierii anterioare și învederează că nu dorește amânarea cauzei pentru studiul întâmpinării, deoarece aceasta a fost comunicată părților și a luat cunoștință de cuprinsul ei.

Instanța pune în discuție existența unei notificări pentru punerea în posesie.

Avocat precizează că nu are cunoștință să existe altă notificare în afara celei din 2001.

Avocat prezintă instanței o adresă emisă de SC SRL la data de 2 decembrie 2009 și solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a numitului și lipsa de mandatar a avocatului, învederând că reclamanta a chemat în judecată pe numitul și nu pe, toate actele de procedură de până acum fiind făcute pe numele de. De altfel și înscrierile din CF sunt făcute pe acest nume și nu pe cel de, care a formulat, prima dată în apel, o declarație de renunțare la judecată. Consideră că această persoană, cu nume diferit, este alta decât intimatul pârât din cauza de față și deci nu are calitate procesuală în cauză.

De asemenea, neavând calitate procesuală pasivă, nu poate da un mandat de reprezentare valabil.

Consideră că instanța de apel a admis o cerere formulată de o persoană fără calitate procesuală, printr-un reprezentant care nu a dovedit mandatul acordat prin depunerea vreunei delegații la dosar nici în apel și nici în recurs.

Asupra fondului cauzei, solicită a fi admis recursul astfel cum a fost formulat, considerând că suspendarea cauzei s-a făcut în mod nelegal în temeiul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care litigiul nu tinde la redobândirea în natură a imobilului, în dezbatere fiind o cerere de partaj judiciar reglementată de regulile de drept comun.

Solicită acordarea cheltuielilor de judecată conform dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă.

Avocat, pentru recurenții intervenienți, își însușește concluziile puse de reprezentanta recurenților intimați, solicitând admiterea recursului acestora precum și a excepțiilor invocate și repunerea pe rol a cauzei.

Deși încheierea de ședință nu evidențiază pe deplin succesiunea evenimentelor, instanța a admis cererea de suspendare a cauzei după ce a acordat cuvântul în dezbaterea apelului.

Suspendarea judecății cauzei prejudiciază grav părțile în proces astfel că solicită a se reveni asupra acestei dispoziții.

La rândul său, solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită a se respinge excepțiile invocate considerând că părțile au calitatea și interesul să ceară suspendarea cauzei, dacă consideră a fi necesar.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de suspendare a cauzei, consideră că acesta este admisibil, art. 46 din Legea nr. 10/2001 neavând incidență în cauza ce are ca obiect partajul unor bunuri comune.

CURT EA

Asupra recursurilor civile de față;

Constată că prin încheierea pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2009 Tribunalului Brașov, în temeiul art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus suspendarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- până la soluționarea irevocabilă a notificării formulată în baza Legii 10/2001.

Pentru a dispune suspendarea, instanța a avut în vedere adresa emisă de SC SRL în data de 12.08.2009 prin care se arată că noua cerere formulată privind părțile din prezentul proces se află în curs de soluționare și trebuie să se atașeze o serie de acte pentru a fi analizate, văzând și dispozițiile art. 46 alin.1 din Legea 10 /2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat în care se arată că persoana îndreptățită poate alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs recurenții intervenienți G, și - solicitând repunerea pe rol a cauzei și judecarea acesteia.

În motivarea cererii de recurs se susține că dispozițiile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, deoarece se referă la acțiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii 10/2001. Acest text este special, derogator de la prevederile Codului d e procedură civilă.

SC SRL a solicitat notificatorilor sentința civilă nr. 4598/2006 investită cu formulă executorie datorită faptului că această hotărâre stabilește calitatea de coproprietari a notificatorilor și întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Întreruperea cursului judecății și deci a soluționării acțiunii unei persoane, nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc, soluția contrară echivalând în fapt cu refuzul fie chiar și pe timp limitat al accesului la justiție cu încălcarea unei dispoziții constituționale.

Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a numitului și a calității de mandatar a avocatului.

Intimații și au formulat în cauză întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate, invocând lipsa de interes a recurenților intervenienți.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prevederile acesteia sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecată sau solicitând suspendarea cauzei.

Acest caz de suspendare este unul atipic, de excepție, derogând sub numeroase aspecte de la reglementarea de drept comun a instituției suspendării procesului prevăzută de dispozițiile procedurale.

Prin acțiuni în curs de judecată se înțeleg acțiuni în revendicare a unui imobil, în anularea actelor de înstrăinare și cereri generale de aplicare a Legii 112/1995.

Cauza supusă judecății reprezintă o acțiune de partaj judiciar reglementată de normele dreptului comun care nu se încadrează în domeniul de aplicare al art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

În privința persoanei îndreptățite la care face referire textul de lege și care are dreptul exclusiv de opțiune prevederile art. 3 sunt fără echivoc, fiind fără putință de tăgadă că în speță coproprietari ale imobilului în litigiu sunt intimații reclamanți cât și Municipiul B care deține o cotă ideală de 256/384.

În consecință, ca orice excepție, mai ales de ordin procedural, ea trebuie interpretată cât mai restrictiv și nu extinsă și în alte ipoteze care ar goli de conținut reglementarea generală și prin prerogativele largi și facilitățile conferite persoanei îndreptățite, ar fi discriminatorie și inechitabilă față de ceilalți participanți la proces.

Întrucât legiuitorul a îngăduit numai suspendarea acțiunilor în curs de judecată în accepțiunea acestei noțiuni, rezultă că mod nelegal, instanța de apel a oprit cursul judecății, aplicând art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, într-un alt domeniu decât cel permis de acest text.

În ceea ce privesc excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a lipsei de interes a intervenienților recurenți, fiind excepții de fond, peremptorii, referitoare la lipsa unei condițiuni privitoare la însuși exercițiul acțiunii, un fine de nevaloare, nu pot fi examinate în cadrul prezentului recurs, al cărui obiect îl constituie în exclusivitate măsura suspendării dispusă în temeiul unei legi speciale.

În același sens, lipsa calității de reprezentant a avocatului este o excepție procedurală referitoare la regularitatea legării instanței și care trebuie să fie ridicată numai înlimine litis.

Față de considerentele ce preced, recursurile declarate împotriva încheierii de suspendare, vor fi admise în sensul respingerii cererii de suspendare a cauzei, urmând a dispune continuarea judecății apelului de către instanța de apel.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către recurenții intervenienți, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Pentru aceste motive,

În numele legi

DECIDE

Admite recursurile declarate de recurenții intervenienți G, și - împotriva încheierii de suspendare a cauzei pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Dispune continuarea judecății apelului de către Tribunalul Brașov.

Obligă intimații și la plata cheltuielilor de judecată către recurenții G și în sumă de 750 lei, către recurentul 500 lei și către recurenții și în sumă de 500 lei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. -/27.01.2010

Dact. -/19.02.2010

Jud. fond: -

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Brasov