Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 466

Ședința publică de la 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului civil formulat de pârâții ( moștenitori a defunctului ) domiciliat în com. Golești jud. V, în Mun. F str. -.- nr. 1 jud. V, domiciliat în B sect. 3-, -. 47 și în mun.F str. -.- nr. 1, jud. V, domiciliată în B, sect. 3,-, -. 37, și în F str. -. - nr. 1 jud. V, împotriva deciziei civile nr. 72 din 6.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în B sect.1,-,.1,.3, domiciliat în B sect. 4,-,. 7,. 4, domiciliat în B-,. 15,. C. 15, domiciliat în com. jud. V, V și - domiciliate în com. Golești jud. V, domiciliată în B,-,. 74. 12, jud. V, domiciliată în com. Golești jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4.09.2008 fiind consemnate în încheierea din acea zi, când instanța a avut nevoie de timp pentru a delibera și a amânat pronunțarea cauzei la data de 8.09.2008, când a pronunțat prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată;

Prin cererea înregistrată sub nr. 6778/231/14.02.2006 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanții, și V în contradictoriu cu pârâții, -, și au solicitat partajarea cererii rămase de pe urma defunctului decedată în data de 1.12.1985.

În motivarea cererii arată că moștenitorii defunctei sunt - fiu, - fiu, - fiică, nepot de fiu postdecedat, V - nepoată de fiu postdecedat, - fiu, - fiu, - - fiică, - fiică, - nepot de fiu postdecedat, nepoată de fiu postdecedat.

Că masa succesorală se compune din: suprafața de 4.100 mp.teren situat în intravilanul com. Golești; suprafața de 7.000 mp. situat în extravilanul com. Golești T 18, stăpâniți de; suprafața de 1.800 mp. extravilan Golești T 10, suprafața de 7200 mp extravilan com. Golești, T 38, înstrăinată de, suprafața de 0,28 ari situată în extravilanul com. Golești, pct. ( zis ) stăpâniți de -.

Precizează că în mod greșit pentru aceste suprafețe de teren s-au emis titluri de proprietate fie direct, fie în nume personal, fie în calitate de moștenitori ai lui ( soțul predecedat al defunctei ).

La termenul din 29.05.2006 s-a solicitat și partajarea cotei de din casa de locuit care face parte din bunurile rămase de pe urma aceleiași defuncte.

Judecătoria Focșani prin sentința civilă nr. 20/8.01.2007 a admis acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului și a construcțiilor și ca efect al partajului a dispus formarea loturilor și atribuirea acestora părților, corespunzătoare cotei succesorale, făcându-se aplicațiunea dispoz7ițiilor art. 741 și 742 cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâții și, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive;

- Instanța de fond nu a introdus în cauză moștenitorii defunctei pârâte, conf. disp. art. 243 alin. 1 pct. 1 cod proc.civ.

- Pârâtul a fost citat pe tot parcursul procesului la o adresă greșită. Astfel, acesta a fost citat la adresa din B,-, când în realitate, adresa corectă este: B,-,. 47, sect. 3.

- Acțiunea reclamanților era inadmisibilă în condițiile în care s-au împărțit bunuri imobile, cuprinse în titlurile proprietate perfect legale și valabile ce nu au fost anulate. Astfel, terenurile împărțite au fost cuprinse în TP 12202/1993 emis pe numele lui, TP 19583/1994 emis pe numele și și /1992 emis pe numele.

Hotărârea nu este legală pentru că nu s-au inclus în masa de împărțit toate terenurile, iar bunurile primite nu sunt corespunzătoare cotelor succesorale.

Rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută întrucât pârâtul nu a avut cunoștință de data când s-a efectuat raportul, părțile nu au fost citate ci scrisoare poștală recomandată cu confirmare de primire.

Tribunalul Vrancea prin decizia civilă nr. 72/6.03.2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de decedat prin moștenitorii și și pârâtul.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Este adevărat că la data de 26 august 2006 decedat, însă, astfel cum rezultă din certificatul nr.177 din 08.11.2006 eliberat de BNP de pe urma acesteia a rămas ca moștenitor în calitate de frate, cu o cotă de 1/1 din masa succesorală rămasă de pe urma acesteia. Cum, moștenitorul defunctei figura deja ca parte în proces,citarea acestuia nu s-a mai pus în discuție, astfel că aspectul invocat de apelanți vizând nulitatea hotărârii pronunțate nu poate fi reținut. De altfel acest motiv de apel este și lipsit de interes pentru cei doi apelanți, pentru că nu vizează un drept al lor context în care nici motivul invocat de aceștia referitor la nelegala citare a acestei moștenitoare nu poate fi primit.

Apelantul a fost citat (cu excepția primului termen) la adresa unde acesta locuiește și anume în B-.47 sector 3.

În ce privește compunerea masei de împărțit ea a fost corect stabilită de instanța de fond, chiar dacă titlurile de proprietate emise în nume propriu moștenitorilor nu au fost anulate, câtă vreme s-a făcut dovada că aceste terenuri provin de la defunctă care și-a înzestrat copii, știut fiind că înzestrarea este o simplă îngăduință de a folosi bunul și nu conferă un drept de proprietate.

Împrejurarea că nu s-a împărțit și terenul cuprins în titlul de proprietate emis pe numele lui G nu poate duce la schimbarea sentinței, în condițiile în care instanța de fond nu a fost investită cu o asemenea cerere, acest aspect putând face obiectul unei alte acțiuni.

Referitor la citarea părților cu ocazia efectuării expertizei, neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziții legale constituie un motiv de nulitate relativă, care poate fi invocat numai la prima zi de înfățișare și înainte de a se pune concluzii în fond. Ori, din încheierile de dezbateri (atât pentru admiterea în principiu cât și pentru fond) nu rezultă că aceste aspecte au fost invocate, părțile achiesând atât cu privire la valori cât și cu privire la lotizare. Prin urmare această nulitate nu poate fi invocată pentru prima oară în apel, astfel că nici sub acest aspect apelurile nu sunt fondate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, și considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente;

- În mod greșit nu s-a dispus introducerea în cauză în calitate de moștenitor al lui cu motivarea că ar fi lipsit de interes acesta fiind deja parte în proces.

Ar fi trebuit să fie înscris în încheiere moștenitorul defunctului și să i se atribuie cota parte ce i se cuvenea.

- Nu este corectă susținerea instanței de apel că apelantul a fost citat cu excepția primului termen, la adresa unde locuia acesta, de fapt și hotărârea i-a fost trimisă la o adresă greșită.

- În mod greșit instanța de apel a reținut că masa bunurilor de împărțit a fost corect stabilită de instanța de fond, câtă vreme a împărțit terenuri care sunt cuprinse în titluri de proprietate emise pe numele lui, și încălcând dreptul de proprietate privată.

citării părților la efectuarea expertizei este sancționată cu nulitatea absolută câtă vreme dispozițiile art. 208 cod proc.civ. sunt imperative și prevăd sancțiunea nulității absolute.

Intimații, și V prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au arătat că este lipsit de relevanță faptul că nu a mai fost citat în calitate de moștenitor al defunctei, deoarece acesta era deja parte în proces.

De asemenea procedura de citare a fost corect îndeplinită cu, fiind citat la adresa corectă.

Cu privire la masa bunurilor de împărțit apreciază că a fost corect stabilită de instanță, chiar dacă titlurile de proprietate emise pe numele propriu al unor moștenitori nu au fost anulate.

Terenurile pentru care au fost emise titlurile de proprietate proveneau de pe urma defunctei, care și-a înzestrat copiii cu aceste terenuri.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 cod proc.civ. constată recursul fondat pentru următoarele considerente;

Acțiunea cu care reclamanții au investit instanța de fond are ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma defunctei.

Pentru a se dispune ieșirea din indiviziune reclamanții aveau obligația să facă dovada calității de moștenitor, întinderea drepturilor succesorale și cuprinsul masei succesorale.

Cu privire la bunurile ce compun masa, instanțele în mod nelegal au reținut că reclamanții au făcut dovada că autorul lor a avut la momentul decesului în proprietate bunurile a cărei partajare o solicită.

Reclamanții au solicitat partajarea a din casă de locuit menționată în certificatul de moștenitor, fără a produce probe cu privire la proprietatea construcției, în situația în care certificatul de moștenitor nu constituie titlul de proprietate.

Cu privire la suprafețele de teren au depus titluri de proprietate emise în temeiul Legii 18/1991, în care figurează ca proprietari pârâții.

Potrivit dispozițiilor art. 8 al. 3 din Legea 18/1991 cu modificările ulterioare, stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate pentru fiecare persoană îndreptățită.

Dispoziția imperativ de la art. 13 alin. 2 din Lege, potrivit căreia, în cazul terenurilor ce nu s-au găsit în circuitul civil, moștenitorii sunt repuși în drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, ei fiind considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei, impune concluzia că toți succesibilii autorului îndreptățiți a solicita reconstituirea dreptului de proprietate sunt, la rândul lor, repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului asupra terenurilor.

Vocația succesorală este stabilită de lege prin arătarea claselor de moștenitori și ordinea devoluțiunii succesorale, dar succesibilul, pentru a deveni moștenitor legal, trebuia să-și exercite dreptul de opțiune în termenul și condițiile fixate de lege, altfel fiind considerat neacceptat al succesiunii.

În speță, obiectul ieșirii din indiviziune îl constituie un teren ce face obiectul de reglementare al Legii fondului funciar, pentru redobândirea căruia s-a prevăzut o procedură specială, care se declanșează prin formularea cererii și se finalizează prin emiterea titlului.

Pentru a pretinde partajarea acestor terenuri este necesară înscrierea reclamanților în titlurile de proprietate, altfel cei înscriși în titlul de proprietate sunt considerați unici proprietari a terenului.

Având în vedere cele expuse mai sus, criticile privitoare la nelegala citare a reclamantului, introducerea în cauză moștenitorilor lui, decedată în timpul procesului precum și nulitatea expertizei tehnice nu au relevanță și nu se impune a mai fi analizată punctual întrucât nu le-a produs nici o vătămare, iar instanța de apel a răspuns corect la fiecare critică formulată de apelanții pârâți.

Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 304 pct. 9 cod proc.civilă va admite recursul va modifica în tot decizia civilă nr. 72/6.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea și în rejudecare, va admite apelurile declarate de pârâții, și, moștenitori au defunctei și și în consecință va se schimba în tot sentința civilă nr. 20/8.01.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani și în rejudecare;

Va respinge acțiunea pentru ieșire din indiviziune formulată de reclamanții, și V.

Iar în baza disp. art. 274 cod proc.civilă va obliga intimații să achite recurenților suma de 510 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite recursul civil formulat de pârâții ( moștenitori a defunctului ) domiciliat în com. Golești jud. V, în Mun. F str. -.- nr. 1 jud. V, domiciliat în B sect. 3-, -. 47 și în mun.F str. -.- nr. 1, jud. V, domiciliată în B, sect. 3,-, -. 37, și în F str. -. - nr. 1 jud. V, împotriva deciziei civile nr. 72 din 6.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în B sect.1,-,.1,.3, domiciliat în B sect. 4,-,. 7,. 4, domiciliat în B-,. 15,. C. 15, domiciliat în com. jud. V, V și - dodmiciliate în com. Golești jud. V, domiciliată în B,-,. 74. 12, jud. V, domiciliată în com. Golești jud. V, în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.

Modifică în tot decizia civilă nr. 72/6.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea și în rejudecare;

Admite apelurile declarate de pârâții, și moștenitori ai defunctei și și în consecință;

Schimbă în tot sentința civilă nr. 20/8.01.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani și în rejudecare;

Respinge acțiunea pentru ieșire din indiviziune formulată de reclamanții, și V.

Obligă intimații să achite recurenților suma de 510 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința nepublică de la 08 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.GB/22.09.2008

Dact.IS/15.09.2008/2ex

Fond.

Apel. roșu/

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Valentina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Galati