Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 477/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 477
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtele și împotriva deciziei civile nr. 34A din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata reclamantă asistată de avocat și intimatul reclamant reprezentat de același avocat, lipsind recurentele pârâte, și intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru intimații reclamanți, arată că în dispozitivul sentinței nu s-a trecut calea de atac și termenul în care poate fi promovată, apreciind că sancțiunea ce ar putea interveni ar fi nulitatea relativă în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, dar numai în situația în care s-ar face dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel.
Susține că exercitându-se calea de atac, nu se mai poate justifica existența unei vătămări.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Dr. Tr. S, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, - și - solicitând evacuarea acestora din imobilul situat în Dr. Tr. S,-, - 16,. 1,. 8, județul
În motivarea cererii reclamanții au arătat că la data de 26.06.2002 între părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 1895 autentificat de biroul notarial, având ca obiect apartamentul de la adresa menționată.
Că, părțile au convenit ca pârâții să mai locuiască în apartament o săptămână pentru a-l elibera de lucrurile mobile ce le aparțineau, fără a stipula în contract această obligație, iar pârâții au refuzat să elibereze apartamentul, deși reclamanții au efectuat numeroase demersuri în acest sens.
Pârâtul a formulat cerere de intervenție, motivând că este proprietarul a 5/8 din apartamentul ce a făcut obiectul vânzării și prin acțiune se cere numai evacuarea celor două fiice ale sale, deși stăpânesc în indiviziune imobilul.
La 10.07.2003 pârâtele prin curator, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, motivând că, contractul de vânzare-cumpărare nu este semnat de acestea, astfel că este lovit de nulitate absolută.
La 25.11.2004 pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat partajarea bunurilor rămase în urma defunctei sale soții, decedată la 29.11.1997, respectiv apartamentul situat în Dr. Tr. S,-, - 16,. 1,. 8, jud. M, o casă compusă din 4 camere, bucătărie și hol, situată în sat, comuna, județul M, o anexă gospodărească, o fântână cu copertină, mobilă sufragerie, dormitor, frigider și televizor.
La 9.12.2004 reclamanții au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat ca apartamentul din litigiu să-i fie atribuit pârâtului, iar ca efect declarativ al partajului să se valideze convenția.
Pârâtele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de intervenție formulată de reclamanți, deoarece această cerere se bazează pe contractul de vânzare-cumpărare ce s-a încheiat sub condiție rezolutorie, iar această condiție nu s-a îndeplinit.
Prin sentința civilă nr. 3247/2005 pronunțată de judecătoria Dr. Tr. S, în dosarul nr. 6406/2003, a fost admisă acțiunea și s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, au fost respinse cererea de intervenție în interes propriu formulată de pârât și excepția nulității absolute invocată de pârâte.
A fost admisă cererea reconvențională și cererea de intervenție formulată de reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 580/A/2005 pronunțată de Tribunalul Mehedinția fost admis apelul pârâtelor, desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, reținându-se că nu au fost înștiințați curatorii pârâtelor minore cu ocazia efectuării expertizei și lipsește încheierea de ședință din 16.06.2005, ce reprezintă încheierea de dezbateri.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Dr. Tr. S sub nr. 67/2006.
Prin încheierea din 22.03.2006 s-a dispus disjungerea cererilor de partaj și de intervenție în interes propriu de celelalte acțiuni, fiind înregistrată sub nr. 3235/2006(număr nou -).
Prin sentința civilă nr. 215/22.01.2007 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, în dosarul nr.-, a fost admisă în parte acțiunea de partaj formulată de reclamantul împotriva pârâtelor - și - și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și, atribuindu-se reclamantului apartamentul din litigiu.
Prin sentința civilă nr. 3635/3.09.2007, Judecătoria Dr. Tr. S a admis acțiunea formulată de reclamanții și, a respins cererea reconvențională formulată de intervenientul, precum și excepția nulității absolute, invocată de pârâtele - și -.
S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Dr.Tr. S-, -,.1,.8, județul
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 1508,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond reținut că la data de 29.11.1997 a decedat soția pârâtului, iar la data de 26.06.2002 pârâtul personal și în calitate de curator al fiicelor sale minore, a vândut apartamentul din litigiu, bun succesoral al reclamanților, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1895/2002.
Că, valabilitatea înstrăinării imobilului a făcut obiectul dosarului nr.11490/2003 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1751/2003 de către Judecătoria Tr. S, rămasă definitivă și irevocabilă, stabilindu-se că actul intervenit între părți nu este lovit de nulitate absolută, ci supus condiției rezolutorii, ca bunul vândut să cadă în lotul coindivizarului vânzător, cu ocazia ieșirii din indiviziune.
Prin sentința civilă nr. 215/2007 imobilul fost atribuit vânzătorului, astfel că prin efectul declarativ la partajului, cumpărătorii sunt considerați proprietari exclusivi, pârâții ocupând apartamentul fără titlu.
In termen legal, pârâtele și au declarat recurs împotriva sentinței civile nr.3653/3.09.2007, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Au susținut că sentința este nulă, întrucât în dispozitivul acesteia nu se prevede calea de atac și nici termenul în care poate fi exercitată, specificându-se că evacuarea se dispune din apartamentul situat în-, deși în realitate apartamentul în care locuiesc se află în - -.
Pârâtele au mai susținut că nu pot fi evacuate din apartament, invocând dreptul de retenție asupra imobilului, până la data la care cel căreia i-a fost atribuit apartamentul, respectiv pârâtul nu le va plăti sultele în sumă de 13.895 lei, pentru fiecare, prevăzute în sentința civilă nr. 215/2007 și că în mod greșit instanța le-a respins motivele de nulitate absolută, deși din dosar reiese că actul de vânzare cumpărare nu a fost semnat de pârâte,deci este clară lipsa consimțământului, iar prețul stabilit în act nu este cel real,urmărindu-se o evaziune fiscală prin declararea prețului de 50.000.000 lei vechi la Notarul public, față de prețul real de 120.000.000 lei.
Au mai arătat că la data pronunțării încheierii de admitere în principiu în dosarul de partaj, pârâta era minoră și nu a fost apărată corespunzător de către curator, în sensul că la masa partajabilă trebuiau incluse și bunurile mobile și imobile situate în satul, comuna, județul
Intimații pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că sancțiunea care intervine pentru nemenționarea în dispozitivul sentinței a căii de atac și termenului în care poate fi promovată, nu este nulitate absolută, ci nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod pr. civilă, dar numai în situația în care s-ar face dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel.
Nu se poate invoca în această fază procesuală dreptul de retenție și nici nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei asemenea cereri, iar cu privire la susținerea că pârâtele mai au drepturi asupra apartamentului din litigiu și condițiile în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, intimații au arătat că aceste aspecte au fost analizate în cadrul procesului de partaj.
La termenul de judecată din 10 decembrie 2007 s-a recalificat calea de atac din recurs în apel, având în vedere obiectul acțiunii.
Prin decizia civilă nr.34/A din 08 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins apelul declarat de pârâtele - și -, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât.
S-a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Tr. S,-,-,.1. 3.8, în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 26.06.2002 și autentificat sub nr.1895.
Imobilul - bun succesoral, a fost vândut de către pârâtul personal și în calitate de curator al fiicelor sale minore și, valabilitatea actului de înstrăinare fiind analizată în dosarul 1140/2003 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1751/2003 a Judecătoriei Tr. S, rămasă definitivă și irevocabilă, inclusiv criticile potrivit cărora, una din pârâte fiind minoră nu fost apărată corespunzător de către curator, astfel că susținerile apelantelor în acest sens, nu pot fi reținute.
Nici motivul de apel privind lipsa din dispozitivul hotărârii a căii de atac și a termenului de exercitare a acesteia, nu este întemeiat.
Art.261 Cod pr. civilă conține norme imperative în privința elementelor pe care trebuie să le cuprindă hotărârea judecătorească, la pct. 7 din acest text de lege fiind menționat ca element obligatoriu din cuprinsul dispozitivului hotărârii calea de atac și termenul în care se poate exercita.
Lipsa acestor mențiuni atrage sancțiunea prevăzută de art. 105 alin. 2, Teza I Cod pr. civilă, respectiv nulitatea relativă, nu cea absolută, având în vedere faptul că apelantele nu mai pot face dovada unei vătămări, în condițiile în care au declarat recurs (recalificat ca apel) împotriva hotărârii.
Art.294 alin. 1 Cod pr. civilă impune inadmsibilitatea cererilor noi în apel, întrucât examinarea regularității hotărârii primei instanțe se poate face numai cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia.
Invocarea de către apelante a unui drept de retenție asupra imobilului din litigiu până la achitarea de către tatăl lor, intimatul, a sultelor stabilite prin hotărârea de partaj este cerere nouă care nu poate fi analizată în apel, având în vedere textul de lege mai sus - menționat.
Cum din dispozitivul hotărârii reiese că s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în str. - -, și nu - -, cum au susținut apelantele, nici acest motiv de apel nu este întemeiat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâtele și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând dispozițiile art. 261 pct. 7 Cod pr. civilă, deoarece în dispozitivul sentinței nu s-au făcut mențiuni cu privire la calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată.
Recurentele au arătat că în aceste condiții li s-a produs o pagubă, constând în aceea că vor fi evacuare din imobil și că pentru aceste motive sunt incidente în cauză prevederile art. 105 Cod pr. civilă.
În ceea ce privește decizia Tribunalului Mehedinți, recurentele au susținut că este netemeinică și nelegală, întrucât nu a soluționat greșit capătul de cerere privind dreptul de retenție al recurentelor, instanța neluând în considerare faptul că acestea nu au primit sulta prevăzută în hotărârea de partaj succesoral.
Totodată, s-a arătat că decizia atacată este nelegală și netemeinică, deoarece a soluționat greșit excepțiile de nulitate invocate cu privire la lipsa consimțământului, cu privire la evaziunea fiscală, cât și cu privire la faptul că interesele recurentei nu au fost apărate corespunzător de către curator la data soluționării procesului de partaj, recurenta fiind minoră.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurată nefiind afectată de nelegalitate.
Astfel, în ceea ce privește încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 261 pct.7 Cod pr. civilă, Tribunalul Mehedinția reținut corect că prin declararea în termenul legal a apelului, s-a acoperit sancțiunea nulității relative prevăzută de art. 105 alin. 2 Teza I Cod pr. civilă, pârâtele nemaiputând face dovada vătămării produse prin lipsa din dispozitivul sentinței, a mențiunii referitoare la calea de atac și termenul de exercitare a acesteia.
Menținerea sentinței instanței de fond, respectiv confirmarea soluției referitoare la admiterea acțiunii în evacuare, nu este consecința încălcării de către judecătorie a dispozițiilor art. 261 pct. 7 Cod pr. civilă, deoarece Tribunalul Mehedinția examinat criticile formulate în apel d e către apelantele pârâte,pronunțându-se pe fondul cauzei.
Așadar, susținerea recurentelor pârâte, în sensul că prin lipsa din dispozitivul sentinței a mențiunii referitoare la calea de atac li s-a produs o pagubă și urmare a acestui fapt s-a dispus evacuarea din imobil, nu este întemeiată și urmează a fi înlăturată.
Critica referitoare la modalitatea de soluționare a cererii pârâtelor privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului din care s-a solicitat evacuarea, este de asemenea nefondată.
Cererea privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu a fost formulată pentru prima dată de către pârâtele și în calea de atac a apelului, iar Tribunalul Mehedinți, în raport de dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod pr. civilă a respins această cerere, reținând că este o cerere nouă și nu poate fi invocată pentru prima dată în apel.
Soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii privind acordarea dreptului de retenție este corectă, deși se sprijină pe o motivare defectuoasă.
Cererea referitoare la acordarea dreptului de retenție nu se încadrează în categoria celor la care face referire expresă art.294 alin. 1 Cod pr. civilă, dreptul de retenție putând fi cerut de părțile interesate în orice fază a procesului, chiar și în faza de executare.
În atare situație, în mod greșit Tribunalul Mehedinția concluzionat că pârâtele nu puteau formula pentru prima dată în apel o astfel de cerere.
Cererea pârâtelor este însă nefondată, deoarece în speță nu este îndeplinită condiția esențială pentru a putea fi invocat dreptul de retenție.
Este știut că dreptul de retenție este un drept real de garanție, imperfect în virtutea căruia, cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, are dreptul să refuze restituirea bunului, până ce titularul acelui bun îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acestuia.
Rezultă așadar că, pentru a putea fi invocat dreptul de retenție, titularul bunului trebuie să fie debitor al deținătorului bunului în discuție.
În speță, nu este realizată această cerință, câtă vreme sulta cuvenită recurentelor pârâte nu este datorată de titularii apartamentului, respectiv reclamanții și, ci de către tatăl pârâtelor, intimatul.
Reclamanții și au achitat integral prețul apartamentului în litigiu, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.1895/26.06.2002 și-n atare situație, recurentele pârâte nu pot invoca dreptul de retenție în raport cu reclamanții intimați.
Intimații reclamanți nu au de executat vreo obligație față de recurentele pârâte și, astfel că cererea privind instituirea dreptului de retenție în favoarea acestora, corect a fost respinsă.
Criticile referitoare la lipsa consimțământului recurentelor pârâte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1895/26.06.2002, la evaziunea fiscală și respectiv lipsa de apărare a intereselor recurentei de către curatorul ales în cadrul procesului de partaj, sunt în realitate critici la adresa hotărârilor irevocabile, prin care a fost soluționată acțiunea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare menționat și respectiv, partajul succesoral de pe urma autoarei.
Aceste critici nu mai pot fi cenzurate în cadrul procesului de față, așa cum corect a reținut și Tribunalul Mehedinți, deoarece ele au fost tranșate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr.1751 din 3 aprilie 2003, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosarul nr.11490/2002, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.17 din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.5303/2003 și respectiv, sentința civilă nr.215 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosarul nr.2-, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 22 ianuarie 2007, prin anularea recursului ca netimbrat.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâte este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă urmează a fi respins.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, recurentele vor fi obligate la 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentele pârâte și împotriva deciziei civile nr. 34 din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimatul pârât.
Obligă recurentele pârâte la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, către intimații reclamanți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
05.06.2008
Jud.apel
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Maria Cumpănașu
