Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 501/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 501

Ședința publică de la 04 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu

JUDECĂTORI: Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu Daniela Părău

: - -

GREFIER: - -

*********************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de împotriva deciziei civile nr.289/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta și avocat pentru intimatul C-tin care este lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Recurenta depune la dosar taxa de timbru aferentă de 10 lei și 0,15 lei.

Constată instanța că recursul este promovat împotriva deciziei civile nr.289/2008 a Tribunalului Neamț, că de la dosar lipsesc dovezile de comunicare, motiv pentru care se constată că recursul este declarat în termen, motivat și legal timbrat depunându-se astăzi la dosar taxa de timbru aferentă de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Părțile prezente arată că nu mai au de formulat cereri.

Nemaifiind cereri de formulat se constată recursul în stare de judecată și se dă cuvântul părților pentru dezbateri.

Recurenta având cuvântul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond a se pronunța o hotărâre legală și temeinică. a i se acorda daune morale sau suma pentru îngrijirea sa medicală și medicamente de care face vorbire în motivele de recurs însă în prezent lasă cuantumul acesteia la aprecierea instanței. Cu privire la sulta în euro pe care a fost obligată să o plătească intimatului, arată că nu este de acord să o plătească pentru că nu are posibilități materiale. Deasemeni arată că nu este de acord nici cu cheltuielile de judecată.

Avocat pentru intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, susținând că hotărârea dată de instanța de apel este legală și temeinică în raport de probele dosarului, cu cheltuieli de judecată reprezentand onorariu avocat.

S-au declarat dezbaterile închise.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.289 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a admis apelul formulat de reclamantul în contradictoriu cu intimata pârâtă. S-a schimbat în parte sentința în sensul următor:

S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului cuprinde cota de dintr-un apartament situat în P N-, --1,. F,.120 în valoare totală de 49.000 Euro, restul cotei de reprezentând cota pârâtei conform art.30 Codul Familiei.

S-a constatat că asupra masei succesorale pârâta are cota de ( în loc de 3/4)), iar reclamantul de ( în loc de ).

S-a constatat că din masa de partaj face parte întreg apartamentul situat la adresa menționată în valoare de 49.000 Euro ( ce include și cota de pârâtei), astfel că, asupra acestuia, cotele ce revin părților sunt de 3/8 pentru reclamant( valoric 18.375 Euro) și de 5/8 pentru pârâtă ( valoric 30.625 Euro).

A fost obligată pârâta la 18.375 Euro în loc de 12.250 Euro cu titlu de sultă către reclamant.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost obligată intimata la 1510 lei cheltuieli de judecată către apelant.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.696/11.02.2008 a Judecătoriei Piatra Neamțs -a admis acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și în consecință:

S-a constatat deschisă succesiunea defunctului la data de 25.01.2007, de pe urma căruia au rămas ca moștenitori pârâta - în calitate de soție supraviețuitoare - și reclamantul - fiu.

S-a constatat că reclamantul are o cotă succesorală de 1/4 și pârâta de 3/4 și că masa succesorală cuprinde un apartament situat în P N,-, -1,.E,.120, în valoare de 49.000 euro.

S-a atribuit pârâtei apartamentul și a fost obligată la 12.250 euro sultă către reclamant și s-a luat act de renunțarea reclamantei la cheltuielile de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs ( calificat de instanță, potrivit art.2821Cod procedură civilă, apel) reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Instanța de fond a stabilit, în mod greșit, atât cotele succesorale cuvenite părților, cât și compunerea masei succesorale și sultele cuvenite, încălcând dispozițiile art.1 lit.a din Legea nr.319/1944.

Examinând apelul, tribunalul a constatat că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Atât din cuprinsul acțiunii cât și din contractul de vânzare-cumpărare și actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că defunctul (decedat la 25.07.2007) a dobândit, în timpul căsătoriei cu pârâta, un apartament situat în P N,-, -.F,.4 (evaluat de comun acord de cele două părți din proces la suma de 49.000 euro).

În aceste condiții, în masa succesorală intră doar cota de 1/2 din imobil întrucât conform, art.30 Codul familiei, cealaltă cotă revine pârâtei, ceea ce valoric înseamnă 24.500 euro.

Cotele succesorale ce revin celor doi moștenitori sunt de 1/4 pentru pârâtă (soția supraviețuitoare) și de 3/4 pentru reclamant - fiu, potrivit art.669 cod civil și art.1 lit.a și art.4 din Legea nr.319/1944, ceea ce, raportat la valoarea din masa succesorală, înseamnă 6125 euro pentru pârâtă și 18.375 euro pentru reclamant.

Întrucât masa succesorală cuprinde doar cota indiviză de 1/2 din apartament, pentru sistarea indiviziunii este necesar a fi adus la partaj întreg imobilul și în acest fel masa suspusă partajului cuprinde atât cota succesorală cât și cota de bun comun a pârâtei.

Raportând cotele cuvenite fiecărei părți la întreg apartamentul, rezultă că pârâta are o cotă de 5/8 (1/2 cota sa conform art.30 Codul familiei și 1/4 din 1/2 cota succesorală), iar reclamantul are cota de 3/4 (succesorală), ceea ce valoric înseamnă 30.625 euro pentru pârâtă și 18.375 euro pentru reclamant.

În aceste condiții, cum pârâta a primit în lotul său apartamentul, ea trebuie să-i achite reclamantului o sultă corespunzătoare cotei valorice cuvenite, respectiv 18.375 lei.

A rezultat din cele de mai sus că, întrucât instanța de fond a stabilit greșit atât compunerea masei succesorale cât și cotele cuvenite părților, apelul este întemeiat, astfel că a fost admis și s-a modifica în parte sentința, în sensul celor reținute mai sus.

Împotriva acestei decizii a promovat recurs intimata, recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr- ( ca urmare a scoaterii de pe rol și trimiterii la această instanță de Tribunalul Neamț.).

A susținut recurenta că nu este de acord să plătească către apelantul - reclamant sulta și cheltuielile de judecată ce au fost stabilite în sarcina sa. De asemenea a solicitat suma de 1.800.000 Euro ce îi sunt necesari pentru îngrijirea medicală și procurarea de medicamente.

Intimatul, prin apărător a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului și față de dispozițiile art.304, 312 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Masa de partaj a fost formată dintr-un apartament situat în PNs ituat în P N,-, --1,. F,.120, jud. Nac ărui valoare a fost stabilită de comun acord de către părți la 49.000 Euro(fila 27 dosar fond).

Cum acest imobil a fost atribuit în lotul intimatei, instanța de apel corect a procedat la aplicarea art.6735alin.2 Cod procedură civilă - stabilind în sarcina acesteia obligația de a plăti sultă în sumă de 18.375 Euro pentru a egaliza în valoare loturile. Faptul că recurenta nu are posibilități materiale nu este de natură să o scutească de plata acestei sulte, atâta timp cât i-a fost atribuit în lot imobilul în natura lui.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de judecată, nici acesta nu poate fi reținut. Corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, obligând partea căzută în pretenții - în speță - la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.

A mai solicitat recurenta ca intimatul să fie obligat la plata a 1800.000 Euro, bani necesari pentru procurarea de medicamente și îngrijirea sa medicală. Aceasta este însă o cerere nouă,făcută pentru prima oară în fața instanței de recurs. Ori, potrivit art.316 raportat la art.294 alin.1 Cod procedură civilă în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Pentru considerentele sus -arătate, în baza dispozițiilor art.304 cu art.312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.

Va face aplicarea dispozitiilor art.274 Pr.Civila, obligand recurenta sa plateasca catre intimat cheltuielile de judecata reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul promovat de împotriva deciziei civile nr.289/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Obligă recurenta să achite intimatului 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 04.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.sent.I

Red.dec.a

Red.dec.rec.SC / 7 mai 2009-

Tehn.red.EG/25.05.2009

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 501/2009. Curtea de Apel Bacau