Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 506/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 506R
Ședința publică de la 27 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenta intervenientă și recurentul pârât Gh. împotriva deciziei civile nr.326A/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatele pârâte Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr.18/1991, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurenta intervenientă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.05.2008, recurentul pârât Gh. prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.38945/25.09.2008, intimata reclamantă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/23.09.2008, lipsind intimații pârâți Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr.18/1991 și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei intervenientă depune răspuns la întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă.
Părțile prezente, prin reprezentanți, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât Gh. solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.326A/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, modificarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în contextul în care hotărârea instanței de apel este nemotivată. Continuând, arată că primul motiv de recurs se circumscrie dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Totodată, arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a apelantei - reclamante. De asemenea, arată că instanța de apel a reluat motivarea deciziei de casare. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arată că instanța de apel a aplicat greșit legea, în sensul că nu există nici o motivație de drept care să justifice pronunțarea unei asemenea hotărâri. Mai arată că au fost încălcate dispozițiile art.1201 cod civil cu referire la decizia Tribunalului București Secția a III-a Civilă nr. 142A/30.01.2004, decizie rămasă irevocabilă. Susține că instanța de apel nu putea să înlăture faptul că pe aspectul certificatului de moștenitor există autoritate de lucru judecat. Cea de-a treia critică vizează aplicarea de către instanța de apel în mod greșit a dispozițiilor art.728 Cod civil și art.6739Cod procedură civilă, în sensul că atribuirea loturilor se face fără să se țină cont de existența construcțiilor asupra cărora intimata - reclamantă nu are un drept de proprietate și nu fac parte din masa de împărțit. Fără cheltuieli de judecată.
La interpelarea Curții cu privire la modalitatea realizării partajului, reprezentantul recurentului - pârât Gh., arată că instanța de apel trebuia să atribuie întregul teren recurentului pârât Gh. și să îl oblige la sultă.
Reprezentantul recurentei - interveniente formulează concluzii de admitere a recursului formulat de recurentul pârât Gh.
Având, cuvântul pe cererea formulată de recurenta - intervenientă, reprezentantul acesteia solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr.326A/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a apelantei - reclamante, respingerea apelului formulat de apelanta - reclamantă ca fiind introdus de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și nefondat și admiterea apelului formulat de apelanta intervenientă, schimbarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu și să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 28601/28.03.1996 emis de Comisia Județului I, dispunând includerea recurentei interveniente în calitate de moștenitoare a defunctei. Continuând, arată că își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel nu a motivat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei - reclamante, reluând integral toate considerațiile deciziei civile nr. 2321/18.12.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IV-a Civilă. De asemenea, arată că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art.6739Cod procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată.
La interpelarea Curții cu privire la modalitatea realizării partajului, reprezentantul recurentei - interveniente, arată că s-ar putea realiza prin atribuire.
Reprezentantul intimatei reclamante, solicită respingerea recursurilor formulate de către recurenta intervenientă și recurentul pârât Gh. împotriva deciziei civile nr.326A/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă și menținerea hotărârii atacate. Continuând, arată că hotărârea instanței de apel este motivată în amănunt. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune note scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține în pronunțare cererile de recurs formulate de către recurenta intervenientă și recurentul pârât Gh. împotriva deciziei civile nr.326A/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatele pârâte Comisia Județeană I de Aplicare a Legii nr.18/1991, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1256/2002 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul GH., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune pentru terenul intravilan situat în comuna, jud. I, în cote de 1/2 din suprafața de 1300 mp, cu vecinătățile conform titlului de proprietate nr. 28601/28.03.1996 eliberat de Comisia Judeteană
Pârâtul GH. a solicitat, pe cale de întâmpinare, respingerea acțiunii, întrucât terenul și imobilul - casa de locuit l-a dobândit în indiviziune cu fiica sa în anul 1985, conform testamentului autentificat sub nr. 9976/1985, iar prin certificatul de moștenitor nr. 447/1992 se menționează că reclamanta a acceptat cota de din terenul agricol, ce formează punctul 2 din masa succesorală, iar terenul și imobilul de la punctul 1 revenit pârâtului și fiicei sale.
Pârâtul GH. a solicitat, pe cale de cerere reconvențională, obligarea reclamantei la daune în sumă de 5 000 000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate în cauză și stresul ce i-a fost produs prin promovarea acțiunii de partaj.
Prin cererea de interventie în interes propriu formulată de intervenienta, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 28601/1996, întrucât a fost emis numai pe numele reclamantei și pârâtului, în loc să fie emis pe numele tuturor moștenitorilor lui, printre care se află și intervenienta.
Pe fondul acțiunii principale, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, deoarece imobilul din litigiu revine, potrivit mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 447/1992, intervenientei și tatălui acesteia, pârâtul, în calitate de moștenitori testamentari ai defunctei, decedată la data de 20.10.1991.
Prinsentința civilă nr. 4098/12.10.2002 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 1256/2002,au fost respinse acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantă, cererea reconvențională și cererea de interventie în interes propriu ca neîntemeiate.
In motivarea sentinței, s-a reținut că a fost emis titlul de proprietate nr. 29601/1996 pe numele reclamantei-pârâte și a pârâtului-reclamant în indiviziune, ca moștenitori testamentari ai defunctei, pentru suprafața de 8,42 ha, situată pe raza comunei, din care 8,30 ha în extravilan și 1200 mp în intravilan.
Titlul de proprietate în baza căruia reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune pentru terenul intravilan s-a eliberat în baza actelor premergătoare încheiate de Comisia Locală de Fond Funciar și a cererii de reconstituire formulate de autoarea, respectiv adeverința de proprietate nr. 1648/22.10.2001 pentru suprafața de 2,94 ha, a sentinței civile nr. 2047/1992 prin care s-a reconstituit părților terenul în suprafață de 8,96 ha, cât și a testamentului autentificat cu nr. 540/1991, potrivit căruia testatoarea lasă nepoților săi de frate în indiviziune și în părți egale terenul agricol ce i se cuvine conform Legii nr. 18/1991, instituindu-i legatari universali. În raport de aceste acte, instanța de fond a apreciat că titlul de proprietate este emis cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 8-13 din Legea nr. 18/1991.
Cu toate acestea, prin certificatul de moștenitor nr. 447/1992, fără să se aibă în vedere ultima vointă a defunctei, manifestată prin testamentul autentic nr. 540/1991, s-a constatat și calitatea de moștenitor testamentar a intervenientei pentru cota de 1/2 din terenul de 1000 mp aferent casei de locuit, ce i-a fost testată acesteia prin actul autentificat sub nr. 9976/23.10.1985, deși prin testamentul încheiat de testatoare în favoarea pârâtului și a intervenientei se dispune numai cu privire la casa de locuit, fără să se facă vreo referire la terenul aferent, în certificatul de moștenitor se constată calitatea de moștenitori a celor doi și cu privire la imobilul teren ce formează obiectul prezentului litigiu. Având în vedere că certificatul de moștenitor face deplină dovadă între moștenitori, până la anularea sa pe cale judecătorească, instanța a constatat că cererea promovată de reclamantă pentru partajarea terenului intravilan ce a intrat în cota de 1/2 pârâtului și intervenientei, este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, s-a constatat că testamentul autentificat sub nr. 9976/1985 este un legat cu titlu particular, prin care testatoarea a înțeles să testeze pârâtului și fiicei sale, intervenienta, în părți egale și indivize, locuința din comuna, fără să facă vreo referire la terenul aferent construcției în suprafață de 1 000 mp, așa cum a susținut intervenienta. De altfel, la data întocmirii acestui testament, erau în vigoare disp. Legii nr. 58/1974, situație în care terenul aferent construcției trecea în proprietatea statului și se atribuia dobânditorului constructiei câte 250 mp, ca teren în folosință. În aceste împrejurări, pârâtul și intervenienta nu au devenit proprietarii terenului de 1 000 mp, dobândind în temeiul Legii nr. 18/1991 dreptul de a solicita constituirea proprietății asupra terenului ce le-a fost atribuit în folosință prin ordinul prefectului, conform art. 36 din lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și intervenienta.
În motivarea apelului formulat de apelanta, s-a arătat că prin testamentul care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, apelanta și au fost instituiți drept legatari universali.
Se arată că în mod greșit a fost respinsă cererea de ieșire din indiviziune, cât timp certificatul de moștenitor nu face dovada proprietății ci numai a calității de moștenitor, coroborat cu faptul că proprietari ai suprafeței de 1300 mp sunt și conform titlului de proprietate.
În motivarea apelului formulat de apelanta, s-a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că certificatul de moștenitor nr. 447/1992 nu este de natură să afecteze valabilitatea juridică a titlului de proprietate nr. 28601/1996 și că titlul de proprietate este emis cu respectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 18/1991 și că nu este vorba despre o cauză de nulitate absolută ca urmare a nerespectării condiției de formă și fond care să afecteze validitatea acestuia.
Instanța de fond nu a reținut faptul că cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1300 mp, cât și a celor extravilane a fost formulată de, care trăia la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991. Fără a susține că intimații și nu erau îndreptățiți să figureze și ei pe titlul de proprietate, se invocă faptul că în acest titlu de proprietate, pe lângă intimați trebuia să figureze și apelanta în calitate de moștenitor testamentar.
Prindecizia civilă nr. 974/21.12.2005 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosar nr. 754/2003,a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă ca nefondat și a fost admis apelul formulat de apelanta-intervenientă, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 28601/28.03.1996 emis de Comisia Județeană I, dispunând includerea intervenientei în calitate de moștenitoare a defunctei, coproprietară a terenului menționat la punctul 6 în titlul de proprietate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Interpretând manifestarea de ultimă voință a defunctei, tribunalul a retinut că testamentul nr. 540/15.03.1991 a avut în vedere numai terenul agricol ce se cuvine conform Legii nr. 18/1991, în accepțiunea art. 2 pct. A din Legea nr. 18/1991. Tribunalul a constatat întemeiat apelul intervenientei și a reținut că la eliberarea titlului de proprietate atacat nu au fost avuți în vedere toți moștenitorii defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 477/1992, motiv pentru care este eronată soluția instanței de fond cu privire la valabilitatea titlului de proprietate. Conform art. 12 din Legea nr. 18/1991, titlul de proprietate trebuia emis pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Prindecizia civilă nr: 2321/18.12.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a IV-a Civilă în dosar nr-,a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis recursul formulat de recurenta reclamantă, a fost casată decizia civilă recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
În motivarea deciziei civile date în recurs, s-a reținut că în mod nelegal a constatat instanța de apel că reclamanta și pârâtul ar avea calitatea de legatari cu titlu particular, ignorând și nesocotind însăși voința defunctei exprimată în cel de-al doilea testament autentificat sub nr. 540/15.03.1991 la notariatul de Stat al Sectorului Agricol Astfel, instanța de apel a nesocotit disp. art. 894 alin. 1 și în mod greșit nu a constatat că reclamanta este legatară cu titlu universal alături de pârâtul.
S-a mai reținut că noțiunea de "teren agricol" din cel de-al doilea testament nu poate viza doar terenul extravilan, ci implicit și pe cel intravilan, întrucât prin Legea nr. 18/1991 s-au reconstituit terenurile agricole extravilane dar și cele intravilane, iar dispoziția "neclară" trebuia interpretată în favoarea reclamantei și a intimatului, care aveau și calitatea de moștenitori legali ( nu era moștenitoare legală a defunctei, având gradul IV și nu venea la moștenire, pe când ceilalți veneau la moștenire în gradul anterior III).
Se mai reține că în mod cert și indubitabil primul testament viza un singur bun imobil- locuința ut singuli - și instituia legatari cu titlu particular pe intimații și.
C de-al doilea testament viza toate terenurile ce se cuveneau defunctei conform Legii nr. 18/1991 și instituia ca legatari cu titlu universal pe reclamanta-recurentă și pe intimatul.
Întrucât cele 2 testamente succesive nu cuprindeau legate din aceeași categorie și nu se refereau la aceleași bunuri succesorale, cele 2 testamente succesive nu se aflau în contrarietate și nu conțineau dispoziții incompatibile. În aceste condiții, se poate constata că nu a operat revocarea tacită a primului testament și că voința defunctei a fost ca testamentele să se execute cumulativ.
Numai că prin dispoziția instanței de apel în sensul că1/2din terenul intravilan de 1300 mp se cuvine legatarilor cu titlu particular și și prin constatarea nulității titlului de proprietate se ajunge atât la încălcarea și nesocotirea voinței reale a defunctei, dar și la contrarietatea și incompatibilitatea clauzelor și dispozițiilor celor 2 testamente succesive.
Se mai reține că certificatul de moștenitor nr. 447/21.05.1991 nu are forța probantă a unui titlu de proprietate între moștenitorii defunctei și nu face dovada deplină împotriva lor. Prin compararea titlului de proprietate nr. 28601/1996 cu certificatul de moștenitor, în mod evident primează titlul de proprietate.
Curtea a constatat că recurenta-reclamantă are vocație succesorală și cotă succesorală de 1/2 din terenul intravilan menționat în titlul de proprietate la pct. B6 și că în mod nelegal s-a respins actiunea de ieșire din indiviziune asupra acestuia. În mod nelegal instanța de apel a admis cererea de intervenție și a dispus constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 28601/1996, întrucât intimata nu are calitatea de legatar cu titlu particular pentru terenul intravilan (curte și grădină), ci moștenește numai 1/2 din casa de locuit, conform voinței reale a defunctei.
Întrucât Curtea nu putea admite cererea de ieșire din in diviziune pentru prima dată în recurs, deoarece ar priva părțile de un grad de jurisdicție și totodată de dreptul de a formula apărări și concluzii pe modalitatea de ieșire din indiviziune, în baza art. 312 alin. 3 Cpc, a fost admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
Cu ocazia rejudecării, instanța de recurs a apreciat că urmează a se stabili printr-o expertiză de specialitate suprafața reală de teren intravilan ce reprezintă curtea și grădina, dimensiunile și vecinătățile terenului intravilan, dacă acesta este comod partajabil în natură sau nu, să se facă propunerile de lotizare și totodată să se stabilească valoarea reală de circulatie a terenului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București -Secția a III-a Civilă sub nr-.
În rejudecarea apelurilor s-a dispus efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective identificarea suprafeței reale de teren intravilan, având în vedere titlul de proprietate, cu mențiunea că la identificarea terenului se vor avea în vedere de către expert curtea, grădina și construcțiile edificate pe teren, cu indicarea dimensiunilor și a vecinătăților întregului teren, și dacă acesta este comod partajabil în natură în propuneri de lotizare în două variante, respectiv: o variantă care va avea în vedere cotele de 1/2 menționate în titlul de proprietate deținut de apelanta-reclamantă și de intimatul-pârât și o variantă în cote de 1/3 față de cererea de intervenție depusă la dosar, în care de asemenea pretinde o cotă din acest teren, precum și evaluarea terenului.
La dosar a fost depus raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie-cadastru întocmit de exp. ( filele 48-63).
La termenul din 22.11.2007, au fost încuviințate obiecțiuni la acest raport de expertiză, la dosar fiind depusă ca și consecință completarea la raportul de expertiză întocmită de același expert ( filele 92-94).
La termenul din 06.04.2007, apelanta-intervenientă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca motiv de apel.
Prin decizia civilă nr. 326 A/6.03.2008, pronunțată în rejudecarea apelurilor, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante, a admis apelul declarat de aceasta și a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii principale; dispunerea ieșirii din indiviziune cu privire la terenul situat în comuna, județ I, în suprafață de 1.300 mp; atribuirii către reclamantă a suprafeței d eteren de 654,40 mp, identificată prin coordonate în raportul de expertiză; atribuirii către pârârul a suprafeței de teren de 654, 75 mp, identificat de asemenea în raportul de expertiză; menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și respingerii ca nefondat a apelului declarat de apelanta intervenientă.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin testamentul autentificat sub nr. 9976/23.10.1985 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6, numita a testat în favoarea lui și în părți egale și indivize locuința din comuna, satul Merii, Sector Agricol
Prin testamentul autentificat sub nr. 540/15.03.1991 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol I, numita a testat în favoarea lui și în indiviziune și în părți egale terenul agricol ce i se cuvine conform Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, instituindu-i legatari universali.
Prin certificatul de moștenitor nr. 447/21.05.1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol I, s-a constatat că moștenitorii defunctei, decedată la 20.10.1991 sunt pentru l/2 din masa succesorală de la punctul 1 și 2; pentru 1/2 din masa succesorală de la punctul 1; pentru 1/2 din masa succesorală de la punctul 2.
La punctul 1 din certificat, se menționează imobilul locuință și anexe și teren aferent de 1000 mp din comuna, sat Merii, iar la punctul 2 suprafața de 2,94 ha teren extravilan conform adeverinței nr. 1648/22.10.1991 emisă de Primăria.
Prin titlul de proprietate nr. 28601/28.03.1996 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Sectorului Agricol I, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numiților și, în calitate de moștenitori ai defunctei, pentru suprafața de 8 ha și 4200 mp în satul, comuna, Sectorul Agricol
Prin cererea de față, s-a solicitat partajarea terenului aferent casei de la punctul 1 din certificatul de moștenitor și aferent poziției 6 din intravilan din titlul de proprietate menționat anterior.
Conform certificatului de moștenitor, coproprietari asupra acestui teren sunt și, iar conform titlului de proprietate, coproprietari sunt și.
În motivarea deciziei civile date în recurs, care este obligatorie pentru instanța de rejudecare, s-a reținut că reclamanta este legatară cu titlu universal alături de pârâtul, conform celui de-al doilea testament autentificat sub nr. 540/15.03.1991 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol
S-a mai reținut că noțiunea de "teren agricol" din cel de-al doilea testament nu poate viza doar terenul extravilan, ci implicit și pe cel intravilan, întrucât prin Legea nr. 18/1991 s-au reconstituit terenurile agricole extravilane dar și cele intravilane, iar dispoziția "neclară" trebuia interpretată în favoarea reclamantei și a intimatului, care aveau și calitatea de moștenitori legali ( nu era moștenitoare legală a defunctei, având gradul IV și nu venea la moștenire, pe când ceilalți veneau la moștenire în gradul anterior III).
S-a mai reținut că în mod cert și indubitabil primul testament viza un singur bun imobil- locuința ut singuli - și instituia legatari cu titlu particular pe intimații și.
C de-al doilea testament viza toate terenurile ce se cuveneau defunctei conform Legii nr. 18/1991 și instituia ca legatari cu titlu universal pe reclamanta-recurentă și pe intimatul.
Întrucât cele 2 testamente succesive nu cuprindeau legate din aceeași categorie și nu se refereau la aceleași bunuri succesorale, cele 2 testamente succesive nu" se aflau în contrarietate și nu conțineau dispoziții incompatibile. In aceste condiții, se poate constata că nu a operat revocarea tacită a primului testament și că voința defunctei a fost ca testamentele să se execute cumulativ".
S-a mai reținut că certificatul de moștenitor nr. 447/21.05.1991 nu are forța probantă a unui titlu de proprietate între moștenitorii defunctei și nu face dovada deplină împotriva lor. Prin compararea titlului de proprietate nr. 28601/1996 cu certificatul de moștenitor, în mod evident primează titlul de proprietate.
Curtea a constatat că recurenta-reclamantă are vocație succesorală și cotă succesorală de 1/2 din terenul intravilan menționat în titlul de proprietate la pct. B6 și intimata nu are calitatea de legatar cu titlu particular pentru terenul intravilan (curte și grădină), ci moștenește numai 1/2 din casa de locuit, conform voinței reale a defunctei.
Față de aceste aspecte, reținute ca fiind obligatorii pentru instanța de rejudecare, conform art. 315 alin. 1 Cpc, tribunalul a concluzionat că asupra obiectului partajului au calitatea de coproprietari reclamanta și pârâtul, în cote de 1/2 fiecare.
Apelul formulat de apelanta, a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 296 Cpc, pentru aceleași considerente pentru care s-a admis apelul formulat de apelanta.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanta intervenientă, cât și pârâtul, ambii criticând-o ca fiind nelegală.
Recurenta a criticat decizia pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civilă "hotărârea este lipsită de temei legal. fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii".
Astfel, recurenta a susținut că deși în dispozitivul deciziei civile nr.326 A/06.03.2008 instanța de apel"respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante "în considerentele aceleiași decizii nu apare motivată sub nici un aspect această excepție invocată de intimatul și de apelantă-intervenientă, excepție unită cu fondul de către instanța de apel.
Instanța de apel - în rejudecare - invocând dispoz.art.315 pr.civ. dar și o examinare a sentinței apelate în raport de motivele de apel invocate de părți, pe baza probelor administrate în cauză, a reținut în mod greșit și în contradicție cu probele dosarului că"reclamanta este legatară cu titlu universal alăturidepărâtul, conform celuideal doilea testament autentificat sub nr.540 din 15.03.1991,deNotariatuldeStat ".
Practic, în rejudecare, instanța de apel a preluat integral toate considerațiile deciziei civile nr.2321 din 18.12.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IV-a Civilă, hotărâre care la răndul său a fost dată cu depășirea limitelor investirii instanței de judecată și încălcarea gravă a principiului disponibilității procesului civil, Curtea rediscutând în acest litigiu succesiunea defunctei și interpretând testamentele existente, în condițiile în care la dosar se afla certificatul de moștenitor nr.477 din 21.05.1991, eliberat de Notariatul de Stat, înscris cu forță probantă cât și decizia civilă irevocabilă prin care s-a respins ca lipsită de interes cererea reclamantei pentru constatarea nulității absolute parțiale a acestui certificat de moștenitor, pe considerentul că "reclamanta a fost de acord cu dezbaterea succesiunii în fața notarului, neînțelegănd să conteste masa succesorală".
Certificatul de moștenitor reprezintă acordul moștenitorilor cu privire la calitatea lor de moștenitori, întinderea drepturilor pe care le au și bunurile moștenirii. pe care le cuprinde constituie dovadă între moștenitori tocmai datorită caracterului său convențional; puterea doveditoare a certificatului de moștenitor rezidă tocmai din acordul de voință al părților.
Prin neluarea în considerare a celor mai sus arătate, Tribunalul București, Secția a III -a Civilă a preluat din decizia Curții de Apel, pe acest aspect, și o altă considerație și anume faptul că"certificatulde moștenitornr.447 din 21.05.1991 nu are forța probantă a unui titludeproprietate între moștenitorii defuncteișinu face dovadă deplină împotriva lor",reținând totodată că"prin compararea titluluideproprietate nr.2860/1996cucertificatuldemoștenitor, înmodevident primează Titluldeproprietate".
Recurenta arată că nu s-a solicitat niciodată o comparare între Titlul de proprietate și certificatul de moștenitor (de altfel o asemenea comparație nici nu este posibilă întrucât Certificatul de moștenitor nu valorează titlul de proprietate ci doar stabilește persoanele cu vocație succesorală asupra masei succesorale rămase de pe urma unui defunct, făcând legătura între proprietar și persoanele în favoarea cărora operează transmisiunea succesorală).
Recurenta susține că a invocat faptul că la eliberarea Titlului de proprietatenr.2860/1996, s-a omis unul din moștenitorii defunctei -, respectiv recurenta-intervenientă, acesta constituind un motiv de nulitate absolută parțială a acestui titlu, în ceea ce privește terenul intravilan în suprafață de 1300 mp. prevăzut în titlu la pct.6.
In acest sens, art.12 din Legea nr.18/ 1991, în vigoare la data emiterii titlului, dispune că titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
Ignorând dispozițiile și conținutul certificatului de moștenitor nr.477 din 21. 05.1991, act perfect valabil, prin decizia civilă recurată, care a preluat constatările din decizia civilă nr.2321 din 18.12.2006, s-a constatat"că reclamanta are vocație succesorală și cotadedin terenul intravilan menționat în titluldeproprietate la pct.6. "
Menținând și preluând automat aspecte reținute de Curtea de APEL BUCUREȘTI în decizia civilă nr.2321 din 18.12.2006, dată cu încălcarea gravă a legii, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a pronunțat o hotărâre vădit nelegală reținănd "căasupra obiectului partajului au calitateadecoproprietari reclamantașipărătul în cotădefiecare"și admițând astfel apelul declarat de, mărginându-se să rețină că"pentru aceleași considerente pentru care admite apelul formulatdeapelanta va respinge ca nefondat apelul subsemnatei apelante. "
Prin modalitatea de ieșire din indiviziune omologată de instanța de apel, ca variantă a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert tehnic, instanța de rejudecare a nesocotit și dispoz.art.673/9 pr.civ.
Practic, prin varianta de lotizare omologată de instanța de apel s-a nesocotit total dreptul de proprietate al recurentei asupra construcțiilor existente pe acest teren, iar anexele gospodărești (asupra cărora poartă dreptul de proprietate al acesteia și al intimatului ) au rămas pe suprafața de teren atribuită de instanță lui.
Instanța de apel cât și expertul au neglijat și un alt aspect, faptul că anexele gospodărești fac parte din compunerea imobilului locuință.
Nefiind un teren liber, instanța de apel a nesocotit relația dintre teren și construcție plus anexe gospodărești cât și dreptul de proprietate al părților asupra acestora, omologând un partaj ce încalcă drepturile părților stabilite prin certificatul de moștenitor nr.477/ 1991.
La rândul său, recurentul pârât Gac riticat decizia pe temeiul art. 304 pct. 7 si 9 cod proc. civ.
Primul motiv de recurs se circumscrie dispozitiilor arte 304 pct. 7 cod proc. civ, in sensul ca hotararea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, hotararea instanței de apel din aceasta perspectiva comportă două critici:
A)Prima critica vizează nerespectarea dispozitiilor arte 261 al. 1 pct.5 raportat la arte 137 cod proc. civ. respectiv instanța de apel a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante fără a putea regasi in considerentele hotărârii judecătorești o singură mențiune cu rol de motivare referitoare la chestiunea de drept dedusă aprecierii instanței. In sensul dispozițiilor art. 261 al. 1 pct. 5 cod proc. civ. instanța este ținută sub sancțiunea nulității să motiveze hotărârea judecătorească și totodată să arate motivele de fapt și de drept pentru care a înțeles să înlăture cererile părților. Ori, câtă vreme instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni de drept ce putea face de prisos cercetarea judecătorească în apel, avem de a face cu o hotărâre nemotivată, lipsa unui grad de jurisdicție și încălcarea efectului devolutiv al apelului.
B)A doua critică se referă la modul în care a înțeles instanța de apel "să-și formuleze propria-i opinie" cu privire la cererea dedusă judecății, opinie care în raport de dispozitiile arte 261 al. 1 pct. 5 cod proc. civ. nu există, dacă se au în vedere următoarele:
- la filele 7 si 8 ale hotărârii recurate, instanța a expus propria-i motivare a hotărârii, însă din conținutul redactării rezultă că cele consemnate la paginile mai sus amintite reprezintă o preluare de argumente pe care le-a avut în vedere instanța de casare cu trimitere;
- dacă este adevărat că în raport de dispozițiile art. 315 cod proc. civ. hotărârea de casare este obligatorie pentru instanța de apel, nu este lipsit de importanță că aceasta nu are propria-i opinie față de litigiul dedus judecății și totodată nu este legal ca instanța de apel să nu aibă propria-i motivare a hotărârii pronunțate.
Ca atare, hotărârea instanței de apel nu este motivată nici în ceea ce privește excepția invocată și nici în ceea ce privește fondul problemei, motiv ce ar impune în principal casarea cu trimitere spre rejudecare în apel pentru a nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a intimatei apelante rec1amante.
2.Al doilea motiv de recurs este acela prevazut de art. 304 pct, 9 cod proc. civ. în sensul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A).Prima critică a acestui motiv de recurs se referă la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 cod proc. civ, în sensul că în conținutul celor arătate de instanța de apel nu există nici o motivație de drept care să justifice pronunțarea unei astfel de hotărâri și pentru care instanța de apel și-a format o astfel de convingere.
B).A doua critică în temeiul aceluiași motiv de recurs vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.1201 cod civil, cu referire la decizia Tribunalului București Sectia a III-a Civilă cu nr. 142 A/30.01.2004, decizie rămasă irevocabilă și prin care i se respinge acțiunea intimatei apelante privind constatarea nulitații absolute a certificatului de moștenitor nr. 447/21.05.1992 ca lipsită de interes, drept ce determină imposibilitatea juridică de a-și mai valorifica vreun drept legat de imobilul în litigiu, câtă vreme certificatul de moștenitor nu a fost desființat.
Prin intrarea în puterea lucrului judecat a nulității certificatului de moștenitor în baza caruia părțile și-au valorificat drepturile succesorale testamentare, intimata apelantă reclamantă nu poate sta in proces într-o acțiune de partaj și cu atât mai puțin de a primi o cotă de 1/2 din terenul în litigiu împotriva unei hotărâri judecătorești deja irevocabile.
Dacă s-ar accepta că terenul în litigiu ar trebui împărțit și cu intimata apelantă rec1amantă în cote de, ar însemna să se infirme implicit și chiar explicit puterea actului juridic certificat de moștenitor autentic emis in 1992 de către o autoritate publică indrituită în acest sens. Nu are relevanță și importanță juridică comentariul exprimat de Curtea de Apel în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare referitor la puterea titlului de proprietate în comparație cu certificatul de moștenitor, câtă vreme nici această instanță însăși nu putea să treacă peste conținutul certificatului de moștenitor, legal sau nelegal emis, câtă vreme există o hotărâre judecatorească irevocabilă care în puterea legii păstrează valabilitatea juridică a acestui înscris.
Nici instanța de apel, în virtutea rolului activ, dar și a caracterului devolutiv al apelului, nu putea să înlăture din propria-i judecată faptul că pe aspectul certificatului de moștenitor exista autoritate de lucru judecat.
C).A treia critică formulată în baza aceluiași motiv de recurs vizează aplicarea de către instanța de apel în mod greșit a dispozițiilor art. 728 cod civil și art.673 indice 9 cod proc. civ. în sensul că atribuirea loturilor se face față de recurenți fără ca aceasta să țină cont de existența construcțiilor atât pe un lot, cât și pe altul, construcții asupra cărora intimata nu are un drept de proprietate și care nu fac parte din masa de împărțit, caz în care instanța partajează sau mai bine spus atribuie copartajanților, și mai ales intimatei, ceea ce nu este supus împărțelii.
În opinia recurentului și din interpretarea dispozițiilor art. 673 indice 9 cod proc. civ. bunul nu este comod partajabil, acesta fiind afectat de construcții în ambele variante de lotizare propuse de către expert, motiv ce impunea atribuirea întregului teren către recurent.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele considerente ce urmăresc a răspunde criticilor comune ale parților, cum și celor care comportă o analiză aparte:
Astfel, atât critica sustinută de recurentul pârât pe temeiul art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, cât și cea susținută de recurenta intervenientă în legătură cu modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, pornesc de la aceeași teză, unică în cele două recursuri, potrivit căreia instanța de apel a preluat considerentele cuprinse în decizia civilă prin care s-a dispus casarea în primul ciclu procesual, respectiv decizia civilă nr. 2321 din 18.12.2006, a Curții de APEL BUCUREȘTI, secția a IV-a civilă, considerente pe care le-a valorificat din perspectiva art. 315 Cod procedură civilă.
În cauză nu intră în discuție motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, hotărârea recurată cuprinzând considerente suficient de logic argumentate, chiar dacă acest fapt s-a făcut prin preluarea motivării din decizia menționată anterior, astfel încât să permită controlul ei de legalitate, Curtea apreciind că instanța de apel, pusă în situația de a respecta întocmai indicațiile deciziei de casare, s-a văzut obligată să-și însușească motivarea acesteia, neputând să argumenteze un punct de vedere care să corespundă susținerilor celor două părți ale căror recursuri sunt de analizat în recursurile de față.
Nici faptul că în dispozitivul deciziei nu se menționează soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale în formularea cererii principale, nu este de natură să conducă la casarea hotărârii, câtă vreme excepția, fiind una absolută, pusă în directă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, poate fi invocată oricând, inclusiv în căile de atac, astfel încât se impune reanalizarea ei în recurs, în cadrul criticilor ce sunt aduse deciziei.
În vederea analizei acestei excepții, Curtea apreciază că se impune o reluare a cronologiei în ce privește modul în care s-au constatat și recunoscut părților prezente drepturile succesorale, pentru a stabili, ulterior acestora, în ce măsură, considerentele deciziei de casare sunt obligatorii ca și chestiuni de drept, irevocabil soluționate, potrivit dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă.
Se reține din această perspectivă că potrivit testamentului întocmit în formă autentică nr. 9976 din 23.10.1985, autoarea părților, a dispus în mod irevocabil asupra unui bun aflat în proprietatea ei, respectiv imobilul - locuință, situat în comuna, satul Merii, pe care a l-a testat în favoarea recurentului pârât (nepot de frate) și fiicei acestuia, recurenta intervenientă, în cotă de pentru fiecare.
Ulterior, la 15.03.1991, aceeași autoare a testat în favoarea aceluiași nepot și a reclamantei intimate, în indiviziune și în părți egale, terenul agricol ce i se cuvenea în baza Legii nr. 18/1991, cu mențiunea calității acestora de,legatari universali".
În decizia civilă nr. 2321 din 18.12.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI, analizând natura legatelor întocmite de autoarea părților, a concluzionat, în acord cu dispozițiile art. 894 Cod civil, că reclamanta este legatară cu titlu universal, alături de pârâtul, asupra terenurilor agricole ce i se cuveneau autoarei în temeiul Legii nr. 18/1991, constatare care nu este de natură să contrazică susținerile din recurs ale recurenților, în ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantei intimate în cererea de ieșire din indiviziune asupra terenului intravilan a cărui situație juridică va fi expusă în continuare.
Certificatul de moștenitor eliberat de pe urma defunctei, la data de 21.05.1992, sub nr. 447 al Notariatului de Stat, a cuprins în masa succesorală atât (1) imobilul locuință, cu teren aferent în suprafață de 1.000 mp, cât și (2) terenul agricol extravilan de 2,94 ha, considerat ca fiind dobândit de autoare la data decesului, în baza adeverinței nr. 1648/22.10.1991 a Primăriei, de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Potrivit acestui certificat, au calitatea de moștenitori ai defunctei:, pentru cota de din masa succesorală de la pct. 1 și 2, în calitate de moștenitor testamentar, pentru cota de din masa succesorală de la pct. 1 și, pentru cota de din masa succesorală de la pct. 2.
La data întocmirii certificatului de moștenitor nu fusese emis titlul de proprietate în baza Legii 18/1991, adeverința constituind singurul act avut în vedere de notarul care a instrumentat în cauză.
Titlul de proprietate a fost emis mult după această dată, respectiv la 28.03.1996, pe numele moștenitorilor, potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 18/1991, respectiv art. 13 alin.3, (art. 12 din forma inițială a legii) conform cărora,Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun."
În ce privește valoare probatorie a certificatului de moștenitor, la eliberarea căruia au fost prezente și și-au dat consimțământul toate părțile, inclusiv intimata reclamantă, Curtea reține că nu există nici un argument pentru a îndepărta un asemenea act din analiza cauzei de fată, astfel cum a înțeles să procedeze instanța de rejudecare a apelului, pentru mai multe considerente:
Potrivit art.25 alin.2 din Decretului nr.40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, în vigoare la data emiterii,certificatul de moștenitor, până la anularea prin hotărâre judecătorească, face dovada deplină în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor."
În cauză, această dispoziție a legii aplicabile la momentul emiterii certificatului este, dacă mai era nevoie, întărită cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 142 A/30.01.2004 a Tribunalului București - Secția a III-a civilă care, în evocarea fondului cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta împotriva pârâților și, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 447/1992, a admis excepția invocată de pârâți, a lipsei de interes a reclamantei, cu motivarea că reclamanta a fost de acord cu dezbaterea succesiunii în fața notarului, neînțelegând să conteste masa succesorală, respingând cu această motivare cererea de chemare în judecată.
Această decizie a intrat în puterea de lucru judecat, iar efectele ei trebuie respectate în tot ceeace privește posibilitatea ulterioară a aceleiași reclamante de a mai contesta în instanță mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor și aceasta pentru că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și dirimantă, astfel cum s-a și reținut în considerentele deciziei.
Așa fiind, în conflictul dintre hotărârea menționată și considerentele pe baza cărora instanța care a dispus în cauza de față casarea cu trimitere, spre rejudecarea apelului, instanța de apel trabuia să aprecieze în ce măsură acele considerente nu erau menite să încalce autoritatea de lucru judecat, ce se constituie într-un principiu de bază al ordinii juridice, al securității raporturilor juridice și, în consecință, să rejudece cauza exclusiv în considerarea celorlalte dispoziții din decizie.
Această modalitate de rezolvare nu încalcă dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, de vreme ce instanța de casare a pronunțat decizia ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii ce i se opune acesteia cu putere de lucru judecat și nu a avut în vedere această hotărâre, astfel cum rezultă din considerentele deciziei.
Pe de altă parte, în măsura în care s-ar constata o asemenea încălcare, analiza cauzei s-ar fi impus a fi făcută din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea existenței, în patrimoniul recurenților, a unui,bun", protejat prin dispozițiile acestuia împotriva oricărei ingerințe, identificând în cauză această ultimă decizie ca reprezentând ingerința în dreptul de proprietate dobândit de recurenți pe cale succesorală. În aceste condiții, decizia Curții de APEL BUCUREȘTI trebuia privită, în acord cu practica constanță a Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Brumărescu contra României, ca având ca efect lipsirea recurenților de bunul lor, fără a se putea susține posibilitatea privării acestora de proprietate pentru o cauză de utilitate publică și fără a fi fost în vreun fel argumentată o eventuală eroare de drept în care să se fi aflat instanța ce a soluționat anterior, cu putere de lucru judecat, cauza având ca obiect cererea reclamantei intimate de anulare a certificatului de moștenitor.
Așa fiind, certificatul de moștenitor, unit cu titlul de proprietate asupra imobilului - teren intravilan, curte - face dovada deplină a dreptului de proprietate al celor doi recurenți, situație în care intimata reclamantă, neputând invoca propriul său drept, pe care să fie în măsură să îl opună acestora, nu are calitate procesuală activă în cererea privind ieșirea din indiviziune asupra acestui teren.
Motivul de recurs astfel analizat se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reprezentând a aplicare greșită a legii, determinând admiterea recursului și modificarea în consecință a deciziei recurate, pe temeiul art. 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active în formularea cererii principale și admiterii apelurilor declarate atât de apelanta intervenientă, cât și, pe cale de consecință, dată fiind soluția pe excepție, a celui declarat de apelanta reclamantă.
Corespunzător acestor considerente, în completarea lor și pentru a răspunde motivelor de recurs formulate de recurenta în legătură cu greșita soluționare de către instanța de apel a cererii reconvenționale de constatare a nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 28601/28.03.1996, se impun a fi reținute următoarele:
La data întocmirii de către autoarea părților a testamentului acceptat ulterior și înscris în certificatul de moștenitor nr. 447/1992 ca act în baza căruia s-au stabilit drepturi succesorale în favoarea recurentei, respectiv în anul 1985, în mod evident terenul intravilan aferent casei constituită ca legat nu se afla în proprietatea autoarei.
Așa fiind, autoarea nu avea la data întocmirii testamentului vreun drept (altul decât cel de folosință), pe care să-l poată transmite în formă testamentară.
Anterior decesului acesteia, a intrat în vigoare Decretul Lege nr. 42/1990 și, ulterior Legea nr. 18/1991, procedura impusă de acest din urmă act normativ a fost urmată de autoarea însăși, iar consecința demersurilor acesteia, întreprinse pe timpul vieții, s-a materializat în titlul de proprietate analizat, emis însă după data decesului.
Titlul de proprietate nr. 28601/1996 nu o menționează și pe recurentă între persoanele pe numele cărora (în calitate de moștenitori) să se fi stabilit dreptul de proprietate, ceeace reprezintă, potrivit art. 13 alin.3, anterior citat, o eroare, din perspectiva certificatului de moștenitor pe care, cel puțin ipotetic, la data emiterii titlului, Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 trebuia să-l dețină, actul urmând a fi eliberat conform acestui certificat de moștenitor.
În privința modului în care s-a stabilit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan, menționat în titlu ca având o suprafață de 1300 mp, titlul a fost emis cu nerespectarea actelor normative amintite, deoarece:
Conform art. 22 din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii titlului, și rămîn în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator."
Dispozițiile menționate reglementează o modalitate de,constituire"a dreptului de proprietate și nu una de reconstituire, astfel cum este menționat în titlul emis și analizat, constituire dispusă de legiuitor în favoarea deținătorilor construcțiilor cărora le sunt aferente terenurile respective.
Pornind de la aceste dispoziții, coroborându-le cu mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor și, în ultimă analiză, cu dispozițiile testamentare, se impun următoarele constatări:
Așa cum în mod judicios s-a reținut prin considerentele deciziei civile nr.2321/18.12.2006, defuncta a lăsat în părți egale celor doi nepoți de frați, recurentul și intimata,,toate terenurile agricole ce i se cuveneau conform Legii nr. 18/1991"ca și legat cu titlu universal, obiectul acestui legat reprezentând însă o fracțiune din totalitatea bunurilor imobile, determinabilă prin categoria de folosință a terenurilor, respectiv - terenuri agricole.
Terenul în discuție, nefiind unul agricol, nu a constituit obiect al acestui legat și ca urmare, titlul emis pe numele acestora din urmă, cuprinzând și acest teren, nu corespunde devoluțiunii succesorale legal stabilite.
Recurenta, având indiscutabil calitatea de legatar cu titlu particular în privința construcției (casei) aflate pe terenul în litigiu, obținând posesia ca urmare a emiterii certificatului de moștenitor și beneficiind de dispozițiile speciale ale Decretului Lege nr. 42/1990, astfel cum au fost preluate în legea nr. 18/1991, se afla în situația de a fi inclusă în titlul de proprietate, în calitate de moștenitoare a dreptului ce s-a constituit pe numele defunctei, cota reală a acesteia fiind din dreptul de proprietate asupra terenului din categoria,curți, construcții", în intravilan, 9, parcela 332, în suprafață de 1300 mp.
Corespunzător acestei analize, efectuate în limita motivelor de recurs formulate de recurenta, se impune schimbarea sentinței și în ce privește fondul cauzei, urmând a fi admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de aceasta, în sensul constatării nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 28601/28.03.1996 emis de Comisia Județeană I, în ceeace privește calitatea de coproprietar a reclamantei asupra terenului intravilan în suprafață de 1300 mp din comuna, județ
Ca urmare, se va constata că asupra acestui teren intravilan au calitate de coproprietari pârâtul și intervenienta.
Pe cale de consecință și ca urmare a celor anterior reținute, va fi respinsă cererea principală de ieșire din indiviziune asupra acestui teren, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Ca urmare a admiterii celor două recursuri și a modificării deciziei în raport de admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante în formularea cererii principale, nu se mai impune analiza criticilor vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6739Cod procedură civilă.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenta intervenientă și de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr. nr. 326 din 6.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă și cu intimații pârâți COMISIA JUDEȚEANĂ I DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 A COMUNEI.
Modifică în tot decizia, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii principale.
Admite apelurile declarate de apelanta reclamantă și de apelanta intervenientă.
Schimbă în tot sentința și pe fond:
Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 28601/28.03.1996 emis de Comisia Județeană I, în ceeace privește calitatea de coproprietar a reclamantei asupra terenului intravilan în suprafață de 1300 mp din comuna, județ
Constată că asupra acestui teren intravilan au calitate de coproprietari pârâtul și intervenienta.
Respinge cererea principală de ieșire din indiviziune asupra acestui teren, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2008..
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.
2 ex./09.02.2009
Tribunalul București, Secția a III-a Civilă
- judecători: și
Președinte:Andreia Liana ConstandaJudecători:Andreia Liana Constanda, Elena Viviane Tiu
