Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.514/

Ședința publică din 10 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții și, domiciliați în comuna Vînători sat jud. G, împotriva deciziei civile nr.56 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 5 noiembrie 2009 și s-au consemnat în îbcheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 10 noiembrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, partajul succesoral al bunurilor rămase de pe urma defuncților și cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În fapt a susținut următoarele:

Părțile sunt descendenți ai celor doi defuncți. La data de 07.09.1979 a decedat tatăl lor de pe urma căruia a rămas ca avere succesorală cota de din casa de locuit situată în comuna Vânători,jud. G cu un teren aferent de 250 mp. Conform certificatului de moștenitor nr.1112/01.11.1983 vocație la moștenirea acestuia au avut, în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8, reclamanta și pârâtul în calitate de descendenți cu o cotă de 3/8 fiecare. Ulterior a vândut sau a donat pârâtului cota pe care o avea asupra imobilului casă de locuit. După apariția Legii 18/1991 părțile au obținut reconstituirea dreptului de proprietate, sens în care s-a eliberat titlul de proprietate nr.7274/2006 pentru suprafața de 1051 mp teren intravilan situat pe raza comunei Vânători, jud. Deoarece nu mai dorește menținerea stării de indiviziune asupra imobilului din comuna Vânători jud. G, (casă și teren) solicită efectuarea unui partaj în natură conform cotelor succesorale.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu acte.

În drept a invocat prevederile art. 728 Cod civil.

Pârâtul prin întâmpinare a fost de acord cu acțiunea. A precizat că are o cotă succesorală de 13/16 din imobilul ce face obiectul partajului deoarece prin contractul autentificat sub nr.2986/1987, defuncta i-a înstrăinat cota de 10/16 din acest imobil.

A solicitat să se constate că partea de imobil ce a făcut obiectul contractului menționat a fost achiziționată împreună cu soția sa.

A formulat cerere reconvențională prin care a cerut să se rețină că la imobilul casă de locuit a efectuat o serie de îmbunătățiri a căror valoare (materiale și manoperă) se ridică la suma de 13050 lei. Față de faptul că are o cotă mai mare a solicitat să i se atribuie întreg imobilul.

În susținerea poziției sale a solicitat proba cu acte și expertiză tehnică.

Față de precizările pârâtului și de clauzele contractului autentificat sub nr.2986/1987, cadrul procesual s-a extins prin introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei.

Prin sentința civilă nr.6659/29.09.2008 pronunțată de Judecătoria Galați, s-a admis acțiunea și cererea reconvențională.

S-a constatat deschisă succesiunea defunctului de pe urma căruia a rămas ca avere cota de din imobilul casă de locuit și terenul aferent de 250 mp situat în comuna Vânători, jud.

A constatat că moștenitori lui sunt, soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 din (adică 2/16), reclamanta și pârâtul, în calitate de descendenți cu o cotă de 3/16 fiecare.

A constatat că pârâții și au dobândit cota de 10/16 din imobilul casă de locuit, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2986/1987.

A constatat că reclamanta și pârâtul sunt proprietari pe suprafața de 1051 mp teren situat în intravilanul comunei Vânători jud. G, în cotă de fiecare, în calitate de beneficiari ai titlului de proprietate nr. 7274/2006.

A constatat că la data de 10.06.1990 a decedat de pe urma căreia nu a rămas nici o masă succesorală.

A constatat că la imobilul succesoral, pârâții și au efectuat îmbunătățiri evaluate la suma de 39.983 lei.

A dispus ieșirea din indiviziune și ca efect al partajului a atribuit pârâtului imobilul compus din casă și terenul aferent de 1051mp, evaluat la suma de 49.148 lei (fără îmbunătățiri).

A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 22.451,28 lei cu titlu de echivalent valoric al cotei succesorale.

A dispus compensarea cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a reține astfel, instanța a avut în vedere actele de stare civilă,data la care s-au deschis succesiunile celor doi defuncți, titlul de proprietate nr.7274/2006, mențiunile certificatului de moștenitor nr.1112/1983 și ale contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2986/1987. În raport de aceste acte a stabilit că masa succesorală se compune din casa de locuit la care reclamanta are o cotă de 3/16, pârâtul are o cotă de 3/16 în calitate de moștenitor, iar cota de 10/16 este dobândită prin cumpărare împreună cu pârâta.

Cu privire la terenul intravilan de 1051. a reținut că reclamanta și fratele său au cote egale de .

Cu martorii audiați în cauză s-a dovedit că la imobilul casă de locuit pârâții au efectuat îmbunătățiri evaluate conform raportului de expertiză la suma de 39.983 lei.

Din rapoartele de expertiză tehnică imobiliară efectuate pentru evaluare și identificare, a rezultat că terenul are o valoare de 42.355,30 lei, iar casa fără îmbunătățiri are o valoare de 6.792,70 lei.

Față de faptul că pârâtul are o cotă mai mare la casă și a efectuat lucrări de îmbunătățire a acestui imobil, Instanța a atribuit bunul succesoral (casă și teren) pârâtului.

A dispus egalizarea valorică a loturilor conform cotelor succesorale și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în temeiul art.276 cod proc. civilă.

Împotriva sentinței civile nr.6659/29.09.2008 pronunțată de Judecătoria Galați, au declarat apel reclamanta și pârâții și.

Prin motivele de apel reclamanta a invocat existența unei erori cu privire la cotele părților cu privire la casa de locuit.

A criticat modul de partajare a terenului intravilan susținând că se poate face un partaj în natură.

A solicitat explicitarea modului de calcul al sultei pentru aplicarea mecanismului datoriei la valoare, respectiv a cerut să se consemneze explicit că terenul a fost evaluat la 12 euro/mp.

Prin motivele de apel pârâții au solicitat de asemenea rectificarea erorii strecurată cu privire la cota succesorală în referire la casa de locuit.

Au criticat aprecierea Instanței cu privire la cotele părților asupra terenului din intravilan, cu motivarea că și la acest bun trebuia să se aplice aceleași cote ca și la casa de locuit. În condițiile în care dreptul de proprietate s-a reconstituit în considerarea calității de proprietar pe casă, corect era să se constate că reclamanta are o cotă pe teren de 3/16 în loc de . În raport de aceste apărări,suma datorată reclamantei este de 9 215,2 în loc de 22 451,28 lei.

Tribunalul Galați, prin decizia civilă nr.56 din 12 februarie 2009 respins ca nfondat apelul declarat de pârâții și și a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta.

Cu privire la apelul declarat de reclamantă, instanța de apel a reținut că acesteia i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru însă la primul termen de judecată nu și-a respectat această obligație motiv pentru care apelanții - pârâți la același termen au invocat excepția netimbrării, cu toate că la următorul termen de judecată, reclamanta a depus chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru, aceasta era emisă pe numele, care însă nu era parte în proces. Astfel, în raport de dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 s-a constatat că apelanta nu a satisfăcut obligația de plată a taxei judiciare de timbru în termenele și condițiile impuse de lege.

In ceea ce privește apelul declarat de pârâți s-a reținut pe baza probelor administrate că pentru casa de locuit s-a stabilit corect de către prima instanță, cotele succesorale și sulta datorată reclamantei. Referitor la cotele pe care le au părțile asupra terenului intravilan s-a reținut că atât timp cât pârâții au dobândit în proprietate doar casa nu și terenul aferent, în mod justificat față de mențiunile din titlu de proprietate nr.7274/2006 și în lipsa unor acte de dispoziție, instanța de fond a constatat că părțile au cote egale la terenul din jurul casei de locuit.

Impotriva acestei decizii civile, în termen legal au declarat recurs, pârâții și.

In motivele de recurs, în esență, pârâții arată că în mod greșit cele două instanțe (fond și apel) au considerat că reclamanta, are dreptul la din teren în loc de 3/16, fiind obligat să plătească acesteia suma de 22.451,28 lei în loc de 9215,20 lei, aferentă cotei de 3/16 a acesteia.

A mai subliniat că părțile aveau obligația să urmeze aceleași cote pe care le-ar fi avut dacă mama lor trăia, deoarece în primul rând aceasta ar fi venit la moștenirea tatălui cu cote de 10/16 din teren iar copii cu câte 3/16, cotă ce urmează a fi menținută în condițiile în care mama a vândut tot ceea ce moștenise de la tatăl lor, acestora.

In consecință, solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri, în sensul obligării pârâtului către, la plata sumei de 9215,20 lei în loc de 22.451,28 lei.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Analizând și verificând hotărârile prin prisma aspectelor prevăzute de art.304 pct.1 - 9 cod pr. civilă, se reține că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materia împărțelii judiciare, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, confirmată și de instanța de apel.

Susținerea recurentului - pârât, că urmare încheierii contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu defuncta, au dobândit cota de 13/16 din ( construcție plus cota de moștenitor) iar reclamanta cota de 3/16 și că acestea urmează a fi aplicate și suprafeței de teren de 1050. dat fiind faptul că terenul a trecut în proprietatea statului conform Legii nr.58/1974, nu poate fi primit în condițiile în care terenul la momentul vânzării nu se afla în circuitul civil și nici nu se poate prezuma consimțământul defunctei, cu privire la înstrăinarea cotei ce i-ar fi revenit de 10/16 din suprafața de teren de 1050., dacă aceasta ar fi fost în viață.

Vocație la reconstituirea dreptului de proprietate aveau cei doi defuncți și și în condițiile în care titlu de proprietate nr.7274/2006 nu a fost anulat, rezultă că descendenții, pârâtul și reclamanta, au cote egale la moștenirea părinților din suprafața de teren de 1050., cum corect a reținut și instanța de apel.

Mai mult decât atât, s-a avut în vedere că dreptul de proprietate a fost recunoscut părților prin reconstituire, pe baza actelor deținute de autorii lor, și nu prin constituire, astfel că aspectele invocate de pârâți sunt neîntemeiate.

Cum criticile invocate de pârâți se constată a fi nefondate, neîncadrându-se în nici unul din aspectele prevăzute de art.304 pct.1 - 9 cod pr. civilă, Curtea, în baza art.312 alin.1 cod pr. civilă, urmează să respingă recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și, domiciliați în comuna Vînători sat jud. G, împotriva deciziei civile nr.56 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /9.12.2009

Tehn.

5 ex./29.12.2009

fond -

apel - -

Președinte:Valentina Gabriela Baciu
Judecători:Valentina Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 514/2009. Curtea de Apel Galati