Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 580/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 580/
Ședința publică de la 17 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului civil declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 205 din 22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul -. în acțiunea civilă având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta când, Curtea pentru a se da posibilitatea apărătorului recurentului-reclamant să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.10.2008 când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 9036 / 30.11.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 3183 / 2007 fost admisă acțiunea civilă de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul, s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în G, str. -.-, nr. 66, și reclamantului i s-a atribuit în proprietate exclusivă copul de clădire compus din două camere, o bucătărie, o, un hol, o marchiză, un grup sanitar și construcția-anexă compusă din magazie și garaj, clădiri numerotate 1-10 în anexa la raportul de expertiză întocmit de ing.expert Reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtului suma de 15.252, 2973 lei reprezentând echivalentul valoric al cotei sale de drept, s-a dispus rămânerea părților în indiviziune cu privire la terenul în suprafața de 202, 97., teren pe care se află edificată și casa proprietatea exclusivă a pârâtului, iar reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtului suma de 112,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată după compensare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că părțile în litigiu sunt moștenitorii defunctului G, fiecare având câte o cotă de 3 / 8 din masa succesorală, masă succesorală ce se compune din cota de 1 / 2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat și motivat apel reclamantul care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei acesteia, în sensul că trebuia să dispună și partajarea fizică a terenul bun succesoral întrucât cotele succesorale ale părților, amplasarea construcțiilor pe teren și întinderea acestui teren permit respectiva partajare fizică și nu se impune rămânerea în indiviziune a părților.
A mai susținut că valoarea garajului supus partajării și indicată de expertul desemnat în cauză nu este cea reală, valoarea fiind de doar 3000 lei întrucât valoarea terenului pe care se află garajul nu poate fi luată în considerare atât timp cât este proprietatea exclusivă a reclamantului, între cele două garaje nu există un zid despărțitor iar ceea ce practic se poate partaja este un singur perete.
În dovedirea apelului, apelantul-reclamant nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
În drept a invocat disp.art.284, 292, 295 și 296.pr.civ.
Prin întâmpinare, pârâtul-intimat a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât în mod corect prima instanță a reținut că terenul nu poate fi practic partajat în natură deoarece formează o singură curte, deschiderea la stradă este de doar 3 metri și amplasarea construcțiilor pe teren este de așa natură încât partajarea fizică a terenului nu se poate realiza. Cu privire la valoarea garajului în discuție, intimatul a arătat că este construit din cărămidă cu fundație de beton și are montată instalație electrică, astfel că valoarea construcției a fost corect stabilită.
La termenul de judecată din data de 22.04.2008 Tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active exclusive a apelantului având în vedere că acesta este căsătorit cu numita, soție ce a dobândit drepturi patrimoniale cu privire la imobilul în litigiu în baza contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 597 / 9.04.1998 de BNP " "
Față de această excepție apelantul-reclamant a solicitat admiterea ei, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru ca în cauză să se dispună introducerea în calitate de reclamantă sau pârâtă a numitei și pentru ca hotărârea de ieșire din indiviziune să fie pronunțată în contradictoriu cu aceasta.
A mai susținut că se impune desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru că o eventuală respingere a acțiunii ar încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Aceeași poziție a avut-o și intimatul-pârât, care a solicitat desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță deoarece cauza a fost soluționată cu nerespectarea dispozițiilor procedurii de citare a numitei.
Prin decizia civilă nr. 205 din 22.04.2008, Tribunalul Galația admis apelul declarat de reclamantul -., a schimbat în tot sentința apelată și, în rejudecare, a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active exclusive a reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Așa cum și instanța de fond a arătat, reclamantul are calitatea procesuală activă de a solicita ieșirea din indiviziune asupra bunului în litigiu întrucât prin succesiune legală a dobândit o cotă din dreptul de proprietate, iar printr-un contract translativ de proprietate a dobândit o altă cotă de drept (în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 597 / 9.04.1998 de BNP " " G).
Prin același contract de vânzare-cumpărare și în baza disp.art.30 Codul Familiei, cota de drept de 5/8 din dreptul de proprietate a devenit proprietate devălmașă a apelantului-reclamant și a numitei, soția sa.
În aceste condiții apreciază că reclamantul nu are calitate procesuală activă exclusivă de a solicita partajarea dreptului de proprietate în discuție, alături de acesta drepturi patrimoniale având și soția sa, ceea ce impunea ca și aceasta să figureze în cauză în calitate de reclamantă pentru că în caz contrar ar dobândi drepturi și obligații sau nu i-ar fi recunoscute aceste drepturi deși nu a fost parte în proces.
Față de toate aceste aspecte Tribunalul apreciază că excepția lipsei calității procesuale active exclusive a reclamantului este fondată și se impune a fi admisă.
Deși atât apelantul, cât și intimatul, au solicitat în baza disp.art.297 al.1 pr.civ desființarea sentinței civile nr. 9036 / 2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Galați, Tribunalul apreciază că această soluție nu poate fi pronunțată, pentru următoarele considerente:
Conform principiului disponibilității părților în materie civilă cadrul procesual (inclusiv părțile din cauză) sunt stabilite de către reclamant și nu prin dispoziția instanței de judecată, cadru procesual ce nu poate fi stabilit pentru prima dată în apel, deoarece s-ar încălca disp.art.294 pr.civ.
Este adevărat că aparent în propria cale de atac a reclamantului acestuia i s-ar crea o situație mai grea prin respingerea acțiunii, dar aceasta este doar o aparență deoarece prin pronunțarea unei hotărâri de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale, Tribunalul nu ar statua asupra fondului cauzei, ci asupra unei excepții de procedură, fondul cauzei putând fi soluționat fără nici o problemă într-o cauză promovată ulterior și în care să figureze ca părți toate persoanele care au un drept sau o cotă de drept de proprietate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul -.,criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă. Susține reclamantul că, prin soluția pronunțată n apel, în rejudecare, instanța de control judiciar a ignorat principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond.
Recursul declarat este fondat și va fi admis ca atare pentru cele ce urmează;
În urma modificării și completării Codului d e procedură civilă, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000, principiul " non reformatio in pejus" a primit o consacrare legală în art. 296 Cod procedură civilă. Potrivit părții finale a acestui text, " apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
Prin urmare, aplicarea acestui principiu în procesul civil face imposibilă înrăutățirea situației părții în propria cale de atac.
Acest principiu trebuie aplicat în toate acele situații în care partea a atacat în mod solitar hotărârea pronunțată. În caz contrar, părțile ar fi tentate adeseori să renunțe la exercițiul unui drept procedural fundamental doar de teamă că li s-ar putea crea o situație mai grea în urma admiterii propriei lor "plângeri".
Cum, prin hotărârea instanței de fond acțiunea reclamantului a fost admisă, cu consecința dispunerii ieșirii părților din indiviziune, total eronat apreciază tribunalul că, în urma respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale active exclusive, reclamantului nu i se înrăutățește situația în propria sa cale de atac. Soluția legală ce se impunea, în urma admiterii apelului reclamantului, era cea de trimitere spre rejudecare - la instanța de fond - pentru refacerea cercetării judecătorești, în condițiile legalei citări a ambilor reclamanți.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza - spre rejudecare ca instanța de fond.
În drept fiind aplicabile dispozițiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul -. recursului civil declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 205 din 22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Casează decizia civilă nr. 205/22.04.2008 a Tribunalului Galați și sentința civilă nr. 9036/30.11.2007 a Judecătoriei Galați și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 Octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./14.11.2008
Tehnored.
2 exp./18.11.2008
Fond: Judecătoria Galați - judecător
Apel: Tribunalul Galați - judecători - și
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu