Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 696/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 696/2008 -
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamanții și domiciliați în O,-/A, județul B, de pârâții și domiciliați OG în O,-, județul B și respectiv de pârâtul domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 357 din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 7797 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 8947/2001, având ca obiect: partaj judiciar.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 8 aprilie 2008, cânt părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 15 aprilie 2008, 22 aprilie 2008, respectiv 24 aprilie 2008.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 7797 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 8947/2001, a fost admisă cererea principală modificată, formulată de reclamanții și, împotriva pârâților, și OG; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional împotriva reclamanților - pârâți reconvenționali și și a pârâților și OG; s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului cu nr. top. 4017/7, în natură reprezentând casă colectivă compusă din două apartamente în, în suprafață de 591 mp. înscrisă în colectiv nr. 16508 O, prin dezmembrarea acestuia conform rapoartelor de contraexpertiză topografică întocmite de experții, și -, și în construcții întocmit de experții, și, expertize ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv prin formarea a două loturi cu numere topografice noi: lotul I în care se include imobilul cu nr. top. nou 4017/7-b în suprafață de 295 mp. și apartamentul nr. 1 compus din două camere, bucătărie, antreu, de alimente și pod deasupra apartamentului cu o suprafață construită de 60 mp. ce va constitui o unitate locativă de sine stătătoare; lotul II în care se va include imobilul cu nr. top. nou 4017/7-a în suprafață de 296 mp. și apartamentul 2 compus din două camere, și baie în suprafață de 39,86 mp. și apartamentul 3 compus din două camere, bucătărie, hol și baie în suprafață de 48, 99 mp.; a fost atribut reclamanților - pârâți reconvenționali și imobilul din lotul I, pârâților și apartamentul OG nr. 2, iar pârâtului apartamentul nr. 3 din lotul II, urmând ca asupra terenului cu nr. top. nou 4017/7-a și a pivniței pârâții, și OG pârâtul - reclamant reconvențional să rămână în indiviziune forțată; a fost obligat pârâtul - reclamant reconvențional să plătească pârâților și suma OG de 2.770 lei cu titlu de sultă în termen de 45 de zile; au fost obligați pârâții și să OG modifice streașina de la magazie cu 7 cm. spre interior, astfel încât apele pluviale să nu curgă pe terenul atribuit reclamanților - pârâți reconvenționali; au fost obligați pârâții, și OG pârâtul - reclamant reconvențional să plătească reclamanților - pârâți reconvenționali și câte 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietari asupra apartamentului nr. 1 înscris în individual nr. 16509 O, nr. top. 4017/1/I, în natură reprezentând apartament compus din 2 camere și dependințe cu o cotă de teren de 295/591 mp. iar pârâții sunt coproprietari asupra apartamentului nr. 2 înscris în individual nr. 16510 O, nr. top. 4017/7/II, în natură reprezentând apartament compus din 3 camere și dependințe cu o cotă de teren de 296/591 mp. Din înscrierile de sub A 1 din individual nr. 16.510 O, la descrierea imobilului nu se face referire la existența pivniței de sub apartamentul nr. 2, însă din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză și mențiunile din raportul de contraexpertiză în construcții prima instanță a reținut că sub apartamentul nr. 2 se află o pivniță cu o suprafață utilă de 14, 29 mp. tocmai de aceea, referirile la cota de 1/2 de sub B 3, 4 și B 5 din cartea funciară nu pot privi decât și pivnița și că admiterea concluziei contrare ar duce la situația absurdă ca respectiva parte de construcție să nu aibă nici un proprietar, condiții în care instanța de fond a apreciat că nemenționarea în contractul de vânzare - cumpărare încheiat de pârâții și cu OG fosta proprietară tabulară a faptului că se transmite și dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din pivniță nu este de natură să înlăture dreptul lor asupra acesteia, astfel că la redactarea cuprinsului contractului notarul de stat nu a putut face referire decât la descrierea imobilului astfel cum apărea ea menționată la foaia de proprietate din cartea funciară, eventuala completare în acest sens putându-se face de acesta numai după modificarea respectivei mențiuni și în plus, și la întocmirea certificatului de moștenitor în favoarea pârâtului - reclamant reconvențional descrierea făcută imobilului a fost preluată din cuprinsul cărții funciare și, prin urmare, între cele două părți subzistă o stare de indiviziune în cote egale asupra pivniței, motiv pentru care instanța de fond a înlăturat susținerile formulate în cuprinsul cererii reconvenționale de pârâtul - reclamant reconvențional.
Referitor la partajarea propriu-zisă a imobilului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 728 cod civil și art. 741 Cod civil, art. 673/9 Cod procedură civilă, texte de lege în raport de care, având în vedere respectarea principiului egalității în natură, menținerea integrității imobilelor, mărimea cotei părți, natura bunului, domiciliul și ocupația părților și aceea că unii dintre coproprietari au făcut îmbunătățiri la imobil înainte de împărțeala cu acordul celorlalți coproprietari, criterii legale ce trebuie respectate la efectuarea partajului judiciar și faptul că, coproprietatea se caracterizează prin faptul că dreptul de proprietate aparține concomitent asupra aceluiași bun mai multor titulari care exercită în același timp atributele de posesie, folosință și dispoziție și în măsura în care nu este posibilă sistarea acesteia, ea dobândește un caracter de permanență și că întrucât cum rezultă din structura apartamentului aflat în coproprietatea pârâților pivnița a fost folosită ca un element component al acesteia, martorii audiați au relatat că ea a fost folosită atât de pârâții și, cât și de antecesoarea pârâtului-reclamant reconvențional, iar faptul că pârâții și exercită în prezent folosința asupra acesteia, procedând la efectuarea unor investiții de natură să asigure exercițiul cât mai comod, nu este de natură să înlăture drepturile concurente pe care și pârâtul-reclamant reconvențional le are referitor la ea și ținând cont și de concluziile raportului de contraexpertiză în construcții încuviințat în cauză, prima instanță a apreciat că se impune rămânerea în indiviziune a pârâților și și al pârâtului-reclamant reconvențional asupra pivniței.
Instanța de fond a mai reținut că o soluție identică o va pronunța și cu privire la terenul aferent apartamentului nr. II, deoarece, atât în primul raport de expertiză, cât și în cel de contraexpertiză topografică, s-a arătat în mod clar și explicit că nu este posibilă sistarea stării de coproprietate asupra lui și că fiind vorba de o suprafață de teren foarte mică, s-a apreciat ca pertinentă concluzia formulată, sens în care a dispus sistarea stării de indiviziune conform celor două rapoarte de contraexpertiză încuviințate în cauză, iar referitor la sulta ce urmează a fi achitată de către părți, deoarece în raportul de contraexpertiză în construcții încuviințat în cauză se arată că pârâtul-reclamant reconvențional ocupă în plus suprafața de 4,56 mp. contravaloarea ei fiind stabilită la suma de 2.770 lei, în vederea egalizării loturilor, a obligat pârâtul-reclamant reconvențional în termen de 45 de zile, conform art. 673 ind. 10 alin. 4 Cod procedură civilă, la plata acestei sume.
In privința cererii accesorii, instanța de fond a reținut că potrivit art. 615 Cod civil, fiecare proprietar are obligația de a-și construi streașina casei în așa fel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său și din cuprinsul răspunsului la obiecțiunile încuviințate în cauză rezultă că linia de hotar dintre imobilele aflate în folosința reclamanților pe de o parte, și a pârâților pe de alta, este depășită cu aproximativ 6- 7 cm. de streașina de la magazie, condiții în care instanța de fond a dispus obligarea pârâților și să modifice streașina, astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul atribuit acestora.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate, prima instanță având în vedere faptul că suportarea lor se face prin prisma prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, de partea aflată în culpă procesuală, că în materia specială a partajului trebuie avut însă în vedere că fiecare parte are atât calitatea de reclamant, cât și de pârât, că raportul de contraexpertiză în construcții a fost întocmit la solicitarea pârâților, vizând exclusiv situația lor, a apreciat că se impune compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată avansate cu titlu de onorariu avocațial și experți în construcții și a dispus obligarea pârâților și a pârâtului-reclamant reconvențional la plata către reclamanții-pârâți reconvențional a câte 600 lei cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și corect timbrat conform chitanțelor de la dosarul cauzei, au declarat apel reclamanții și, pârâții și și OG reclamantul reconvențional.
Prin decizia civilă nr. 357 din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții și împotriva sentinței civile nr. 7797 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost schimbată în parte, în sensul că au fost obligați pârâții și să OG monteze un jgheab în lungul streașinei garajului, în zona gardului ce separă cele două proprietăți, pentru preluarea apelor pluviale și conducerea lor pe terenul acestora; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; s-au respins ca nefondate apelurile formulate de și și OG; intimații și au OG fost obligați în favoarea apelanților și, la plata sumei de 15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel reține următoarele:
Prin completarea de acțiune formulată la instanța de fond, fila 54, reclamanții apelanți au solicitat instanței obligarea pârâților și Dloare să își facă streșini la construcțiile edificate pe linia mediană dintre imobile, respectiv la garaj și șoproane, astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul acestora.
Conform art.615 Cod civil, "tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său sau pe uliți, iar nu pe locul vecinului său".
Instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor acestui text de lege și ținând cont de probele administrate în cauză, a reținut că linia de hotar dintre imobilele aflate în folosința reclamanților, pe de o parte, și a pârâților, pe de altă parte, este depășită cu 6- 7 cm. de streașina de la magazie, situație în care a dispus obligarea pârâților să modifice streașina astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul atribuit acestora, fără a analiza în ce măsură apele de ploi provenite de la streașina garajului pârâților intimați și se OG scurg sau nu pe terenul proprietatea apelanților reclamanți și.
Din coroborarea probațiunii administrată în fața instanței de fond, mai ales a raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat de expert, instanța de apel reține că apele pluviale de pe acoperișul garajului construit de pârâții se scurg pe mejdie, cu respectarea servituții picăturii, însă pentru preluarea acestor ape și conducerea lor spre un emisar, este necesară construirea unui jgheab în lungul streșinii garajului, motiv pentru care, în temeiul art. 615 Cod civil, a obligat pe pârâții și să OG monteze un jgheab în lungul streșinii garajului în zona gardului ce separă cele două proprietăți, pentru preluarea apelor pluviale și conducerea lor pe terenul acestora, iar în ceea ce privește construcția garajului, comisia de experți tehnici, prin răspunsul la obiecțiunile formulate, au comunicat instanței de fond (fila 374) că, construcția garajului și streașina acestuia nu depășește linia cadastrală, astfel că, sub acest aspect, critica apelanților este nefondată.
Nici criticile aduse sentinței apelate sub aspectul cheltuielilor de judecată nu sunt fondate, în mod corect, prima instanță a reținut că în materia partajului, fiecare parte are atât calitatea de reclamant, cât și pe cea de pârât, astfel, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, a dispus compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată avansate, cu titlu de onorariu avocațial și experți în construcții, sens în care a obligat pe pârâții și reclamantul reconvențional la plata către reclamanți a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cât privește criticile aduse sentinței apelate de către apelanții și și OG, sub aspectul atribuirii pivniței imobilului în litigiu, instanța de apel le apreciază ca nefondate, deoarece atât din descrierea imobilului în nr. 16510 O, nr. top. 4017/7/II, a certificatului de moștenitor 1550 din 27 noiembrie 1990 eliberat de fostul notariat de Stat Județean B în dosar nr. 2403/1990 și contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3463/1974 de Notariatul de Stat Județean B, spațiul cu destinația de pivniță nu este enumerat la descrierea imobilului, pe de altă parte, acest spațiu, prin construcție, aparține imobilului în litigiu și, ca atare, între apelantul și apelanții există o stare de indiviziune în cote egale asupra spațiului cu destinația de pivniță, prin urmare nu pot fi reținute susținerile apelantului că acest spațiu nu se află în coproprietatea apelanților, pentru că, așa cum s-a reținut mai sus, descrierea acestui spațiu ca și componentă a imobilului în litigiu, nu este descrisă nici în cartea funciară și nici în certificatul de moștenitor eliberat pe seama apelantului, după cum nu este descris nici în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1550/1974, prin care apelanții și au cumpărat întreaga cotă de 1/2 parte care a aparținut vânzătoarei, astfel că la întocmirea acestui act, corect a apreciat instanța de fond că notarul care l-a instrumentat nu a putut face referire decât la descrierea imobilului cum era evidențiat în cartea funciară, o eventuală completare putându-se face numai după modificarea respectivei mențiuni.
De asemenea, în deplină concordanță cu probele administrate și ținând cont și de raportul de contraexpertiză în construcții întocmit de experții, și (filele 264-268 dosar fond), prima instanță a reținut că întrucât pivnița nu este comod partajabilă în natură, a dispus menținerea ei în stare de indiviziune, cu atât mai mult cu cât prin construcție și destinație aparține imobilului în litigiu, care anterior a constituit o casă colectivă, ulterior apartamentată.
Referitor la sulta de 2.770 lei, pe care pârâtul apelant a fost obligat să o plătească apelanților pârâți, această sultă în mod corect a fost stabilită de prima instanță, cu respectarea principiului egalității loturilor și a faptului că, așa cum s-a dovedit în cauză, apelantul ocupă față de apelanții, o suprafață utilă în plus la apartamente, de 4,56 mp. contravaloarea acestei suprafețe fiind stabilită la suma de 2.770 lei, fila 267 dosar fond, în raportul de contraexpertiză în construcții.
Cu privire la criticile aduse de apelantul, că apelanții folosesc o suprafață mai mare de teren decât cota de 1/2 parte, instanța de apel reține în primul rând că nu s-au adus critici sentinței apelate sub aspectul terenului în suprafață de 296 mp. aferent. II și III, cu privire la care s-a dispus ca părțile să rămână în indiviziune, iar în al doilea rând, starea de coproprietate dă dreptul fiecărui coproprietar la o cotă parte ideală, nematerializată, care încetează doar la sistarea stării de indiviziune.
Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat, au declarat recurs reclamanții și, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâților intimați la montarea unui jgheab în lungul streașinei de-a lungul intrării acoperite în imobilul acestora, care să nu depășească limita gardului despărțitor, la plata integrală a cheltuielilor de judecată conform chitanțelor existente la dosar, precum și acelor ocazionate în recurs.
În motivarea recursului lor, recurenții au arătat că prin decizia atacată, pârâții au fost obligați să monteze un jgheab de-a lungul garajului, ori în fapt construcția anexă numită garaj nu poate fi folosită în acest scop, garajul propriu-zis fiind chiar intrarea acoperită, de pe acoperișul căreia apele pluviale se scurg pe terenul reclamanților.
Se mai precizează că apele pluviale ajung pe terenul recurenților atât de pe anexa notată "magazie", cât și de pe "intrarea acoperită", motiv pentru care au solicitat montarea jgheaburilor la ambele anexe, astfel încât acestea să nu depășească limita gardurilor.
Cât privește cheltuielile de judecată, recurenții au arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestui motiv de apel, nefăcând referire la onorariile experților, avocațiale și taxelor de timbru, deși chitanțele se află la dosarul cauzei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleeași decizii, în termen și legal timbrat, au declarat recurs și pârâții și OG, solicitând modificarea în parte a acesteia și schimbarea parțială a sentinței civile nr. 7797/2006 a Judecătoriei Oradea, în sensul atribuirii în favoarea lor a pivniței din litigiu, cu plata sultei corespunzătoare pe seama intimatului, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că decizia atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 728 Cod civil și art. 673/10 Cod procedură civilă.
Astfel, recurenții susțin că, pentru a putea refuza aplicarea dispozițiilor imperative a art. 728 Cod civil ("nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune"), este necesar să fie incidente una din cele trei ipoteze de indiviziuni temporare sau perpetue și silite, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, pivnița din litigiu nu este comod partajabilă în natură, situație în care aceasta trebuie atribuită uneia dintre coproprietari, ei fiind mai îndreptățiți să le fie atribuită, dat fiind faptul că folosesc mai puțin din suprafața utilă a apartamentului, pivnița se află chiar sub locuința recurenților pârâți și, au făcut o serie de lucrări de investiții la aceasta.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 357/2007 a Tribunalului Bihor, a declarat recurs și pârâtul, solicitând modificarea acesteia în sensul sistării indiviziunii asupra numărului topografic 4017/7/2 conform primei expertize și atribuirea pivniței în favoarea sa, înlăturarea obligării sale la plata sultei de 2.770 lei și a cheltuielilor de judecată de 600 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod ciudat experții care au efectuat contraexpertiza au considerat că terenul aferent casei pârâților și al recurentului, nu poate fi partajat, iar hotărârile atacate prin care se menține starea de indiviziune sunt total greșite, date cu încălcarea dispozițiilor art. 728 Cod civil.
În ceea ce privește pivnița, de asemenea s-a susținut că în mod eronat s-a menținut starea de indiviziune asupra acesteia, deoarece în contractul de vânzare - cumpărare prin care pârâții au cumpărat parte din teren și casă, nu se face nici o mențiune asupra vânzării cotei de 1/2 parte din pivniță, aceasta fiind întotdeauna proprietatea mamei recurentului, fiind folosită de către aceasta și apoi de către el, în calitate de moștenitor, până în anul 2000 când a fost deposedat nelegal de către familia.
O altă critică vizează obligarea recurentului la plata sultei de 2.770 lei, obligație care nu are, în opinia sa, nici un suport legal, atâta timp cât și intimații ocupă din terenul comun un spațiu de 26,73 mp. pe care au edificat construcții, fapt care nu mai justifică plata unei sulte pentru suprafața din apartament, mai mare decât cota de proprietate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9, 10 Cod procedură civilă.
Verificând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Imobilul înscris în colectiv nr. 16508 O, nr. top. 4017/7, care în natură reprezintă casă colectivă compusă din două apartamente, în suprafață totală de 591 mp. a constituit proprietatea tabulară a numiților și, respectiv apartamentul nr. I și cota de 295/591 părți teren, iar apartamentul II și cota de 296/591 părți teren, a format proprietatea numitelor (antecesoarea recurentului ) și, în părți egale, cu titlu de moștenire.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3463/10 aprilie 1974 de către fostul Notariat de Stat Județean B (fila 18 - dosar fond), numita a vândut recurenților și OG, partea sa de 148/591 părți din imobilul descris mai sus și 1/2 parte din imobilul înscris în indiv. nr. 16510 O, nr. top. 4017/7/II, ce reprezintă 1/2 parte din apartamentul nr. 2, compus din trei camere, bucătărie, hol, antreu, de alimente, pod și suprafața de teren - curte de 148 mp. dobândite de vânzătoare cu titlu de moștenire.
în suprafață totală de 14,29 mp. este situată sub apartamentul nr. II, care a format proprietatea indiviză a celor două defuncte, și, în cote egale, indiviziune provenită din moștenire.
Câtă vreme proprietara tabulară și-a înstrăinat cota sa de proprietate din imobil, prin contractul mai sus evocat, nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că pârâții nu ar fi dobândit și cota de 1/2 parte din pivnița aferentă fostului apartament nr. II, chiar dacă aceasta nu a fost evidențiată în mod expres în contract.
În acest sens este de precizat că acest recurent nu a făcut dovada dreptului de proprietate exclusiv al antecesoarei sale asupra pivniței din litigiu, motiv pentru care această critică este nefondată.
Potrivit raportului de contraexpertiză efectuat de experții, și, avut în vedere de cele două instanțe la pronunțarea soluțiilor în cauză, pivnița în suprafață de 14,29 mp. nu este comod partajabilă în natură, fiind amplasată sub apartamentul familiei, folosită în prezent de către acești pârâți recurenți.
Recurentul, la interogatoriul luat în fața instanței de fond (fila 298), a arătat că folosește partea din imobil care a constituit proprietatea mamei sale (decedată la 10 aprilie 1990 - fila 308) din anul 1990, dată de la care a folosit și J din pivnița din litigiu.
În motivele de recurs același recurent susține că pivnița a constituit proprietatea mamei sale, care a folosit-o până la deces, iar ulterior aceasta s-a aflat în posesia lui, până în anul 2000, când a fost deposedat de familia.
La interogatoriul luat pârâtului în fața aceleeași instanțe (fila 335 - dosar fond), acesta a recunoscut că în cursul anului 2000 blocat intrarea pârâtului în pivniță, cu motivarea că intrarea se afla pe partea ce constituia proprietatea sa.
Din actele dosarului rezultă fără nici un dubiu că pivnița din litigiu formează proprietatea indiviză, în părți egale, a celor două familii pârâte ( și ), că aceasta nu este comod partajabilă în natură, că a fost folosită în comun de coproprietari, iar în anul 2000 recurenții au blocat intrarea în pivniță pentru pârâtul, aceștia la interogatoriu nu au contestat că exista o intrare de acces în pivniță din B acestuia.
Față de împrejurarea că ambii pârâți au solicitat atribuirea pivniței în proprietate exclusivă, că o partajare în natură nu este posibilă, în mod corect au apreciat cele două instanțe că, față de natura și destinația acestui spațiu (aferent fostului apartament II), se impune menținerea stării de indiviziune asupra acesteia.
Cât privește critica referitoare la obligarea recurentului de a plăti sulta de 2.770 lei pentru suprafața de 4,56 mp. ocupată în plus față de cota de proprietate înscrisă în cartea funciară, nici aceasta nu este fondată.
Astfel, deși cotele de proprietate ale pârâților sunt egale, apartamentul nr. 2, compus din două camere, și baie, atribuit familiei, este în suprafață de 39,86 mp. iar apartamentul nr. 3, compus din două camere, bucătărie, hol și baie, atribuit recurentului, este în suprafață de 48,99 mp.
În această situație, în mod corect a fost obligat acest din urmă pârât la plata unei sulte pentru egalizarea cotelor valorice, corespunzătoare cotelor de proprietate.
Din raportul de contraexpertiză efectuat de experții, și, reiese că pe terenul aflat în folosința pârâților sunt edificate, în afară de casa comună, o magazie de lemne și o anexă, aparținând familiei, cât și o magazie de lemne și o casă termică, aparținând pârâtului, și un
Așadar, nu numai recurenții au construit anexe pe terenul indiviz din litigiu, ci și recurentul, astfel că, cererea acestuia din urmă de înlăturare a obligării sale la plata sultei nu este fondată.
Motivul de recurs vizând partajarea terenului cu nr. top. nou 4017/7/a, în suprafață de 296 mp. este formulat pentru prima oară de către pârâtul în prezentul recurs, nefiind invocat la instanțele anterioare.
Potrivit aceluiași raport de contraexpertiză, indicat mai sus (fila 351), imobilul din litigiu este comod partajabil, doar prin formarea a două loturi, unul pentru reclamanți, iar celălalt pentru pârâți în indiviziune, formarea de trei loturi nefiind posibilă, întrucât pentru dezmembrarea terenului aparținând pârâților, linia de dezmembrare ar trebui să treacă prin zidurile casei comune, un alt impediment fiind faptul că accesul pârâților la apartamentele lor este unul singur, respectiv prin partea a casei comune.
De asemenea, este de relevat că pârâtul nu a formulat critici în apel referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite de către prima instanță, critică pe care o invocă pentru prima oară în recurs, ceea ce este inadmisibil.
De altfel, instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată parțiale, ținând cont de dubla calitate a părților în materie de partaj.
Referitor la critica invocată de către recurenții reclamanți, aceasta este nefondată.
Astfel, prima instanță a dispus obligarea pârâților și, să modifice streașina de la magazie, cu 7 centimetri spre interior, astfel încât apele pluviale să nu curgă pe terenul atribuit reclamanților.
Această suprafață de 6 - 7 centimetri, indicată în răspunsul la obiecțiuni de către cei trei experți (fila 374 - dosar fond), reprezintă porțiunea din streașina magaziei pârâților de rândul 1, care depășește gardul despărțitor de imobilele proprietatea reclamanților.
Instanța de apel, schimbând în parte sentința, a dispus în plus obligarea acelorași pârâți să monteze un jgheab în lungul streașinei garajului, în zona gardului ce separă cele două proprietăți, pentru preluarea apelor pluviale și conducerea lor pe terenul acestora.
Din cele de mai sus rezultă că pretențiile reclamanților au fost admise de către cele două instanțe, prin modificarea streașinei de la magazie, respectiv prin aducerea ei în interiorul proprietății pârâților, cât și prin montarea jgheabului la anexa denumită garaj, criticile vizând aceste capete de cerere fiind nefondate.
Nu este întemeiată nici critica vizând acordarea cheltuielilor de judecată, atât pentru cele relevate deja mai sus, cât și pentru faptul că, la stabilirea în concret a acestora, trebuie avute în vedere și cotele de proprietate ale părților asupra imobilului supus partajului, în raport de care se stabilesc și cheltuielile pe care trebuie să le suporte părțile litigante.
Or, cota de proprietate a reclamanților recurenți este de 1/2 din întreg, ceea ce atrage o cotă identică și pentru cheltuielile de judecată suportate de părți.
Față de aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate toate cele trei recursuri și va compensa în totalitate cheltuielile de judecată ocazionate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de reclamanții și, precum și de pârâții și OG, și respectiv de pârâtul, împotriva deciziei civile nr. 357 din 18 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 22.05.2008
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./23.05.2008.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
