Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr. 2029,-
DECIZIA NR.717
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Popa
JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B, sector 4,--5,.7,.B,.3,.85, cod poștal -,împotriva deciziei civile nr.265 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în comuna R, sat, cod poștal -, județul D, domiciliat în B,-, -.22,.1,.8,.50, sector 6, cod poștal -, domiciliată în comuna, sat, cod poștal -, județul D, domiciliată în R, sat, cod poștal -, județul D, domiciliată în comuna, cod poștal -, județul și, domiciliată în comuna, sat Mari, cod poștal -, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant - personal, intimatul pârât reprezentat de avocat din cadrul Baroului D, intimata pârâtă -, lipsind, și.
Procedura îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 9,50 lei, potrivit chitanței nr.- și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant, având personal cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul omologării variantei a III din raportul de expertiză întocmit în cauză, fiind cea mai judicioasă și în care se respectă drepturile părților. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel, ca legală și temeinică, având în vedere că Tribunalul Dâmbovița prin soluția aleasă a dat eficiență dispozițiilor art.741 cod civil. Solicită obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 07.06.2007 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând să se dispună partajarea bunurilor rămase la data decesului defunctei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că aceste bunuri cuprind mai multe terenuri situate în intravilan și extravilan, reconstituite în baza Legii nr. 18/1991.
La termenul de judecată din data de 23.10.2007, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a moștenitorilor defunctei și anume: -, și.
La data de 20.11.2007, Judecătoria Răcaria pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a admis cererea de chemare în judecată, a constatat deschisă succesiunea defunctei, calitatea de moștenitori a părților și masa succesorală.
Prin sentința civilă nr.484/26.02.2008, Judecătoria Răcaria admis cererea de chemare în judecată, a dispus partajarea bunurilor succesorale din averea defunctei, conform încheierii pronunțate la data de 20.11.2007 și raportului de expertiză tehnică întocmit de către expert tehnic inginer, în varianta a III -a, reținând că această variantă ține cont de voința majoritară a părților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, arătând că la atribuirea loturilor nu s-a ținut seama și de modul de stăpânire a terenurilor, având în vedere că pe terenul de 900 mp situat în T 80, P 136 s-au edificat două case de locuit, una în anul 1973 și a doua în anul 2000.
În acest sens s-au depus, în copie, și adeverința nr.4449/29.08.2008, care confirmă existența construcțiilor pe raza localității R, județul D, certificat de căsătorie al apelantului, o serie de chitanțe.
În cauză s-a mai efectuat o variantă de lotizare a terenurilor, la solicitarea apelantului.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia nr. 436/29.10.2008, a respins apelul ca nefondat, reținând că, la soluționarea în fond a cauzei, atât reclamantul, cât și pârâții, și - au solicitat validarea variantei a III -a din raportul de expertiză întocmit de expertul, însă, în apel, pârâtul a contestat modul de atribuire a terenurilor, solicitând a i se atribui suprafața de 900 mp din, deoarece pe acest teren a edificat două case.
Cu privire la acest teren, s-a reținut că fiul pârâtului, a formulat cerere de intervenție în interes propriu arătând că pe terenul de 900 mp a construit, cu consimțământul celorlalți moștenitori, o casă de locuit, cerere care a fost respinsă și necontestată de intervenient.
De asemenea, s-a mai reținut că însăși reclamantul a recunoscut cele afirmate de, solicitând a-i fi atribuit acest tern, pentru ca, ulterior, să i- vândă vărului său.
Totodată, s-a reținut că, deși pârâtul a afirmat că cele două construcții de pe terenul de 900 mp sunt ale sale, nu a făcut nicio probă în acest sens, așa cum cer dispozițiile art.1160 Cod civil, potrivit cărora cel ce face o afirmație în instanță trebuie să o și dovedească.
instanța că adeverința nr.4449/29.05.2008 a Primăriei orașului R confirmă doar faptul că numitul figurează în Registrul agricol cu o casă de locuit de 50 mp, din anul 1973 și o casă de 60 mp, din anul 2000, pentru care nu există autorizații de construcție, fără a se indica, însă, terenul pe care sunt edificate aceste construcții. Astfel, cât timp această adeverință nu este coroborată cu alte probe nu poate face dovada, prin ea însăși, a celor afirmate de apelant.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 295 al. 2 Cod pr.civilă, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, tribunalul a dispus completarea probatoriului administrat la prima instanță, în sensul fundamentării unei variante de lotizare prin care terenul de la punctul "Acasă", teren intravilan curți-construcții, în suprafață de 900 mp, să fie atribuit în lotul pârâtului.
Argumentele care au stat la baza admiterii completării probatoriului au fost dovezile pe care recurentul le-a înfățișat instanței, dovezi care evidențiau existența pe terenul curți-construcții a două imobile case de locuit, proprietatea acestuia, un imobil în suprafață de 50 mp, edificat în anul 1973, celălalt imobil fiind construit în anul 2000 și având o suprafață de 60 mp, precum și anexe gospodărești, în suprafață de 25 mp.
De altfel, însăși intimații, prezenți la termenul de judecată din 3 septembrie 2008, au recunoscut această situație, respectiv că pe terenul situat în tarlaua 80, parcela 136, se află o casă de locuit.
Susține recurentul că motivarea instanței, potrivit căreia recurentul nu ar fi făcut dovada existenței celor două imobile case de locuit pe terenul intravilan curți-construcții în suprafață de 900 mp este, astfel, străină de natura pricinii, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, tribunalul eludând probele care i-au fost înfățișate și neobservând consemnările din încheierea de ședință din 3 septembrie 2008, ca și înscrisul emanând de la autoritatea publică locală - Primăria Orașului
A mai precizat recurentul că instanța nu a luat în considerare dovezile sus-menționate, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale, cu grave consecințe asupra recurentului, pentru că o eventuală menținere a lotizării stabilită de Judecătoria Răcari și reiterată de tribunal, l-ar pune pe acesta în imposibilitatea accesului la propria locuință, din moment ce terenul pe care se află cele două construcții a fost atribuit în lotul intimatului, persoană care nu are nici un fel de legătură cu cele două construcții și nu justifică nici o nevoie privind atribuirea în lotul său a terenului menționat.
După analizarea cererii de recurs, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia civilă nr.48 din 21 ianuarie 2009 a admis recursul formulat de pârâtul, a casat decizia civilă nr.436/29 octombrie 2008 Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că, față de modul în care a avut loc împărțeala propriu-zisă, pârâtul a formulat apel invocând împrejurarea că pe terenul intravilan curți construcții în suprafață de 900 mp situat în R, sat, județul D, Tarlaua 80, parcela 136 se află două case de locuit edificate de către acesta, prima în anul 1973 în suprafață de 50 mp și cea de a doua în anul 2000 în suprafață de 60 mp așa cum rezultă și din adeverința nr. 4449/29.05.2008 a Primăriei
S-a mai reținut că instanța de apel, deși a dispus efectuarea în cauză a unei completări la raportul de expertiză cu o variantă în care să fie introdusă în lotul apelantului suprafața în discuție, nu a administrat probe prin care să se stabilească dacă cele învederate de apelant corespund sau nu realității, cu atât mai mult cu cât în adeverința depusă de acesta nu se menționează terenul pe care se află edificate cele două construcții proprietatea lui.
Mai mult decât atât, intimații au susținut în fața instanței de apel că pe terenul în suprafață de 900 mp situat în Tarlaua 80, parcela 136 se află o casă, dar care este proprietatea fiului apelantului, numitul.
Față de cele menționate în precedent Curtea a constatat că instanța de apel nu a făcut o cercetarea corespunzătoare a fondului litigiului dedus judecații, criticile recurentului față de modul de soluționarea a cauzei de către tribunal, fiind fondate.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.2029,-,
În consens cu îndrumările date de instanța de casare, tribunalul a admis proba cu înscrisuri, interogatorii și martori, probele fiind administrate la termenul din 25 mai 2009.
Prin decizia civilă nr. 265 din 22 iunie 2009, Tribunalul a admis apelul declarat de apelantul pârât și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a dispus partajarea conform variantei a IV-a a raportului de expertiză din dosarul -, filele 68-71, păstrând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că a rezultat, fără dubiu, că terenul în discuție este proprietatea lui, potrivit sentinței civile nr.2056/14.11.2006 și pe acesta și-a edificat o construcție, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în apel după casare - filele 38 - 68 și că pe terenul în discuție nu mai există o altă construcție în afară de aceasta, motiv pentru care varianta IV de lotizare se impune a fi omologată.
Împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, hotărâre care nu corespunde realității, apreciind că se impune admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond prin care a fost omologată varianta a III-a din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Arată recurentul că Tribunalul Dâmbovița în mod greșit a admis apelul formulat de, a schimbat în parte sentința și a omologat varianta a IV-a din raportul de expertiză, deoarece suprafața de 900 mp nu a aparținut niciodată lui, așa cum rezultă din Registrul agricol al Primăriei R, unde această suprafață este menționată la o altă poziție.
De asemenea, arată recurentul că, la efectuarea măsurătorilor de pe teren, expertul a stabilit că sunt două terenuri diferite, motiv pentru care, în primă fază a expertizei a întocmit trei variante, iar ulterior, a mai întocmit o variantă, la cererea părții adverse, variantă care nu corespunde cu realitatea de la fața locului.
Totodată, susține recurentul că din Registrul agricol, schița întocmită de către expert, cât și din planșele foto depuse la dosarul cauzei, se poate observa că suprafețele de teren de 900 mp și 150 mp au aparținut bunicului său, ulterior mamei sale, neavând niciodată posesia acestor suprafețe, ci numai fiul acestuia, care cu acordul lor și-a construit o casă în anul 1995, fără a avea autorizație de construcție, iar ulterior pentru a intra în legalitate, în anul 2009, când cauza era pe rolul Tribunalului Dâmbovița, acesta a obținut de la Primăria R autorizația de construcție și proiectul casei.
Pentru motivele arătate, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, prin care a fost omologată varianta a III-a din raportul de expertiză întocmit în cauză.
La data de 30 septembrie 2009 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Intimatul-pârât arată că prin soluția pronunțată tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art.741 cod civil, deoarece, conformându-se îndrumărilor instanței de casare, instanța de apel a admis completarea probatoriilor cu înscrisuri, interogatorii și martori, care au demonstrat, fără putință de tăgadă, faptul că pe terenul în suprafață de 900 mp se află două imobile casă de locuit, ambele proprietatea sa și, ca atare, în mod corect instanța a omologat varianta a IV- ca modalitate de ieșire din indiviziune, variantă care respectă atât principiul posesiei bunurilor, cât și evitarea creării unei situații dificile pentru una din părți.
Examinând recursul declarat în cauză, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7.pr.civilă, având în vedere faptul că decizia Tribunalului Dâmbovițaa cuprins motivele pe care s-a sprijinit în alegerea variantei nr. IV din raportul de expertiză întocmit în cauză, pentru a dispune partajarea bunurilor aflate în indiviziune.
Totodată, considerentele acestei hotărâri nu cuprind motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât, nu pot fi admise criticile recurentului, sub acest aspect.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9.pr.civilă, în sensul alegerii greșite a variantei nr. IV a raportului de expertiză, raportat la soluția instanței de fond, prin care a fost omologată varianta a III-a din același raport de expertiză, Curtea de Apel constată că Tribunalul Dâmbovițaa respectat cu ocazia dispunerii ieșirii din indiviziune a părților, atât dispozițiile art. 741 Cod civil, cât și dispozițiile art. 6739pr.civilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 741 Cod civil, la formarea și compunerea loturilor trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare, iar potrivit art. 6739.pr.civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților și alte asemenea criterii care să conducă la o împărțire judicioasă a bunurilor aflate în indiviziune.
Or, instanța de apel, prin alegea variantei nr. IV din raportul de expertiză, a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin atribuirea în fiecare lot, pe cât posibil, a unor suprafețe aproximativ egale de teren, dovadă fiind faptul că în această variantă nu este necesară plata niciunei sulte.
Tot astfel, atribuind în lotul intimatului-pârât terenul în suprafață de 900 mp curți-construcții și cel de 150 mp categoria intravilan, a respectat și criteriul posesiei, având în vedere faptul că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv și, a rezultat că și fiul său au fost cei care au stăpânit imobilul litigios și nu familia recurentului.
Mai mult, din înscrisurile depuse în fața instanței de apel (filele 39-68 dosar) rezultă că, pentru construcția mai nouă, intimatul a solicitat și a obținut emiterea certificatului de urbanism, depunând, de asemenea, și documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.
Nu este relevantă în acest sens, convenția încheiată la data de 3.04.2008 între, și, pe de o parte și, fiul intimatului, pe de altă parte, prin care această suprafață de teren ar fi fost înstrăinată lui, dat fiind faptul că, la acea dată vânzătorii nu erau proprietarii exclusivi ai acestui teren, ci doar coindivizari asupra acestuia, împreună cu intimatul, înscrisul sus-menționat fiind încheiatpro causa, pe durata soluționării prezentului proces.
Chiar recurenții, în cererea de recurs, recunosc că din anul 1995 imobilul litigios a fost stăpânit de către fiul lui, numitul, și nu de către recurenți, astfel încât, nu pot invoca în favoarea lor criteriul posesiei, pentru a face aplicabilitatea dispozițiilor art. 6739.pr.civilă.
În aceste condiții, este nerelevant faptul că terenul în suprafață de 900 mp, respectiv 150 mp, ar fi figurat la rolul separat al bunicului recurentului și ulterior la rolul mamei sale, câtă vreme s-a făcut dovada că acesta face parte din masa succesorală supusă partajării, iar din anul 1995, cu sau fără acordul său, mama recurentului a pierdut posesia în favoarea familiei.
Susținerea acestora, în sensul că locuința a fost edificată pe terenul în discuție în anul 1995 de către, este contrazisă de înscrisurile prezentate de către, prin care acesta a solicitat emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru această casă.
În condițiile în care aceste înscrisuri nu au fost anulate pe cale administrativă sau judecătorească, nu pot fi admise susținerile recurenților, în sensul că sunt nelegale și obținute în mod fraudulos, cu ajutorul unui funcționar din Primăria R.
De altfel, nu se poate constata ca motiv de nelegalitate ce poate fi invocat în calea de atac a recursului, potrivit art. 304 pct. 9.pr.civilă, că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 6739.pr.civilă, câtă vreme criteriile de efectuare partajului, enunțate în acest text legal, nu sunt limitativ prevăzute, ci doar sunt enumerate cu titlu exemplificativ, fără a fi dată o preeminență unuia sau altuia dintre acestea.
Față de considerentele mai sus arătate și observând că, în speță, nu sunt incidente niciunul din motivele de modificare sau casare a deciziei recurate, invocate prin cererea de recurs, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 274.pr.civilă, va fi obligat recurentul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de apărător, conform chitanței nr. 74/14.10.2009, atașată la dosarul cauzei - fila 30.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în B,--5,.7,.B,.3,.85, sector 4, cod poștal - împotriva deciziei nr.265 pronunțată la 22 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în comuna R, sat, cod poștal -, județul D, domiciliat în B,-, -.22,.1,.8,.50, sector 6, cod poștal -, domiciliată în comuna, sat, cod poștal -, județul D, domiciliată în R, sat, cod poștal -, județul D, domiciliată în comuna, cod poștal -, județul și, domiciliată în comuna, sat Mari, cod poștal -, județul
Obligă recurentul, către intimatul, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
9 ex/29.10.2009
f- Judecătoria Răcari
2029,- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Aurelia PopaJudecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Mioara Iolanda
