Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 78

Ședința publică de la 07 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici

JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de iu împotriva deciziei civile nr. 638 din 19.09.2007 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul iu asistat de avocat, avocat pentru intimatul și intimații și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat depune la dosar împuternicire avocatială pentru recurent si copie dupa buletinul de identitate al acestuia din care rezultă că numele este iu.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părtilor asupra excepției invocate la termenul de judecată din data de 22.02.2008 privind nulitatea cererii de recurs.

Avocat, raportat la dispozițiile art. 306 ind.1 Cod procedură civilă si la prevederile art. 304 pc.9 Cod procedură civilă coroborat cu dispozitiile art. 673 ind.9 Cod procedură civilă, consideră că motivele de recurs formulate in scris de către însuși recurentul iu, fără a avea asistență juridică de specialitate, pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pc.9 Cod procedură civilă.

Arată că, hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 673 ind.9 Cod procedură civilă care stabilesc modalitatea în care instanța, într-un proces de partaj, poate dispune atribuirea loturilor.

In plus, raportat la conținutul motivelor de recurs formulate de către recurentul iu, acestea pot fi încadrate de instanță aplicând prevederile art. 306 ind.1 si pc.9 al art.304 Cod procedură civilă.

Mai susține că părtile, in fața instanței, au indicat un început de tranzacție cu privire la atribuirea unor loturi.Instanta nu a ținut cont de aceasta ințelegere, incălcând dispozitiile art. 673 ind.9 Cod procedură civilă.

Consideră apăratorul că motivele formulate lapidar de către recurent, fără a avea asistență juridică, se pot încadra in prevederile art. 304 pc.9 Cod procedură civilă.

Solicită respingerea excepției.

Avocat solicită constatarea recursului ca fiind nul, chestiunile invocate azi nu se încadreaza in motive de nelegalitate cerute imperativ de Codul d e procedură civilă.

Precizează că instanta de apel a pronuntat o hotarare temeinică si legală în acord cu criteriile de atribuire.S-a ținut cont de faptul că recurenții dețin o locuință.

Intimații si, interpelați, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției privind nulitatea recursului.

După deliberare:

CURTEA DE APPEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1515/9.02.2006 pronunțată de Judecătoria Iașis -a admis acțiunea civilă privind ieșirea din indiviziune formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, -.

S-a constatat că de pe urma defuncților și, decedați la 24.05.1980 și respectiv la 24.09.1982, a rămas ca masă succesorală suprafața de teren de 105.177. situată în intravilanul și extravilanul comunei Șcheia, județul

S-a constatat că valoarea totală a acestei mase de împărțit este de 1.793.449.888 lei.

S-a constatat că reclamantul și pârâții sunt moștenitorii legali ai celor doi defuncți, în calitate de fii, iar pârâtul - în calitate de nepot de fiică și că fiecăruia dintre ei le revine, valoric, corespunzător cotei de câte, câte 448.362.472 lei.

S-a dispus lichidarea stării de indiviziune și, ca efect al partajului, s-a atribuit fiecăreia dintre părți lotul corespunzător enunțat în varianta I propusă de expertul ing., situație în care pârâtului îi revine, valoric, suma de 153.488.825 lei, pârâtului () îi revine suma de 581.687.280 lei, pârâtului - îi revine suma de 527.125.358 lei, iar reclamantului îi revine suma de 531.148.425 lei.

Pentru echilibrarea loturilor, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului o sultă în sumă de 82.785.953 lei; pârâtul a fost obligat să plătească pârâtului o sultă în sumă de 133.324.808 lei, iar pe pârâtul - să plătească pârâtului o sultă în sumă de 78.762.886 lei.

S-a dispus obligarea fiecăruia dintre pârâți să plătească reclamantului câte 1.317.000 lei ROL, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de expert.

Instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că de pe urma defuncților și, decedați la data de 24.05.1980, respectiv 24.09.1982 a rămas o masă succesorală compusă din suprafața totală de 105.177. cuprinsă în cele trei titluri de proprietate, în valoare totală de 1.793.449.888 lei (ROL). Reclamantul și pârâții și sunt moștenitorii defuncților în calitate de fii, iar pârâtul - în calitate de nepot de fiică, fiecăruia cu o cotă de, valoric câte 448.362.472 lei.

Prima instanță a procedat la ieșirea din indiviziune în temeiul art.728 cod civil atribuind părților loturile stabilite în prima variantă a expertizei topocadastrale efectuate de expertul, urmând ca, pentru echilibrarea loturilor reclamantul și pârâții să-i plătească sultă pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel pârâtul și pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.638/19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis apelul promovat de și împotriva sentinței civile nr.1515 din 9.02.2006 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte:

S-a constatat că de pe urma defuncților decedat la data de 24.05.1980 și decedată la data de 24.09.1982 a rămas ca masă succesorală suprafața de 106.089. teren situat în intravilanul și extravilanul comunei Șcheia, județul I, în valoare de 73.439,04 lei (RON).

S-a constatat că reclamantului și pârâților, și le revine câte o cotă de din moștenire, valoarea fiecărei cote fiind de 18.359,76 lei (RON).

S-a dispus lichidarea stării de indiviziune și ca efect al partajului s-a atribuit:

- lui: lotul 6 din intravilan T 2 parcela 50 - 2500.; lotul 4 din intravilan T 40 parcela 918/2 - 1386.; lotul T 55 parcela 865/52 extravilan 2,25 ha.; lotul T 57 - 1,43 ha. și lotul T 60/2 parcela 1 - 0,391 ha. în valoare totală de 18.359,76 lei (RON);

- lui: lotul 1 din intravilan parcela 1 - 1729,5.; parcela 1 din lotul 3 intravilan T 16 - 2500.; lotul T 34/2 parcelă de pădure - 0,2087.; lotul T 10 - 1 ha. în valoare totală de 18.586,89 lei (RON);

- lui: lotul 5 T 41 intravilan - 1457.; lotul 2 T 39 intravilan - 2863.; parcela 1 din T 53 extravilan - 1,166 ha.; T 86 - 1279/4 - 0,6 ha.; lotul T 60/2 parcela 2 - 0,209 ha.; T 86 fânețe - 0,5036 ha. în valoare totală de 18359,76 lei (RON);

- lui -: parcela 2 din lotul 1 intravilan - 1729,5.; parcela 2 din lotul 2 intravilan - 2160.; parcela 2 din T 53 extravilan - 0,334 ha.; parcela 1 din lotul T 34/2 pădure - 0,2913 ha. și T 86 parcela 2 - 0,49654 ha. în valoare totală de 18126,15 lei (RON) conform raportului de expertiză efectuată în apel d e expert (filele 40-44).

Intimatul a fost obligat la plata către intimatul a sumei de 227,13 lei (RON) cu titlu de sultă.

Apelanții au fost obligați la plata către expertul a sumei de 400 lei (RON) diferență onorariu expert.

Intimații și au fost obligați la plata către apelantul a sumei de 219 lei (RON) fiecare, cheltuieli de judecată.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut din înscrisurile depuse la dosar și anume expertiza topo-cadastrală ce a avut ca obiectiv evaluarea terenului și lotizarea acestuia fără a se fragmenta excesiv parcelele de teren, că valoarea terenului necontestată de nici una din părți este de 73439,04 lei RON, fiecărei părți revenindu-i valoric corespunzător cotei câte 18.359,76 lei RON. Reținerea acestei situații de fapt a condus la admiterea apelului și atribuirea loturilor conform expertizei efectuată de expert, urmând ca pentru egalizarea loturilor să se achite sulta de bani corespunzătoare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul iu arătând că la pronunțarea deciziei atacate au fost avute în vedere ca probe rapoartele de expertiză tehnică ce au fost întocmite fără deplasarea în teren și verificarea suprafețelor aflate în litigiu. Arată că expertul a realizat verificările doar în ce privește 3 parcele de care erau interesați frații săi, fără să identifice și restul terenului, invocând diverse motive de ordin subiectiv.

Consideră recurentul că prin raportul de expertiză întocmit expertul a fost părtinitor și a propus loturile cele mai fertile și avantajoase să fie atribuite fraților săi, iar cele slab productive și degradate nu au mai fost verificate de expert.

Solicită admiterea recursului.

Deși prin concluziile orale la dezbaterile în fond recurentul prin apărător a invocat motivul de recurs înscris în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, dezvoltarea criticilor prezentate în cererea de recurs nu face posibilă încadrarea în textul de lege indicat.

, recursul va fi constatat nul conform art.306 al.1 Cod procedură civilă având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.303 al.1 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs care potrivit art.301 Cod procedură civilă este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, iar conform art.306 al.1 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazurilor de la alin.2 care se referă la motivele de ordine publică.

În sensul art.3021Cod procedură civilă fiecare motiv de recurs trebuie arătat și dezvoltat separat prin identificarea unuia din motivele limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă și dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs prevăzut expres de lege, întrucât nu orice nemulțumire a părții poate duce la modificarea sau casarea hotărârii recurate.

În prezenta cauză dezvoltarea motivelor de recurs prezentate nu face posibilă încadrarea lor în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și nici într-unul din celelalte motive înscrise în art.304.

În speță, dezvoltarea motivelor de recurs prezentate se referă la aspecte privind netemeinicia hotărârii atacate și privesc critici în legătură cu derularea operațiunilor întreprinse de expertul desemnat în cauză în scopul întocmirii raportului de expertiză încuviințat ca probă. Or, nemulțumirea recurentului privind modul de întocmire a lucrării de către expertul desemnat, ori cu privire la modul în care proba cu expertiză topometrică a fost analizată de către instanța de apel nu se circumscrie unor aspecte de nelegalitate care să fie susceptibile de încadrare în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Referirea orală a apărătorului recurentului la încadrarea motivelor dezvoltate de recurs în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art.6739Cod procedură civilă nu poate fi primită. Într-adevăr, dispozițiile art.6739Cod procedură civilă reglementează criteriile avute în vedere de legiuitor la formarea și atribuirea loturilor în vederea sistării stării de indiviziune. Cu toate acestea, nici un moment prin dezvoltarea motivelor de recurs prezentate în cererea de declarare a căii de atac recurentul nu a făcut referire la aplicarea greșită de către instanța de apel a criteriilor înscrise în textul de lege indicat atunci când a dispus încetarea stării de coproprietate, astfel încât nu poate fi reținut în cauză temeiul de drept indicat.

Prin urmare, dezvoltarea motivelor de recurs prezentate nefăcând posibilă încadrarea lor în vreunul din motivele prevăzute expres de art.304 Cod procedură civilă, urmează ca potrivit art.306 al.1 Cod procedură civilă să se constate nul recursul formulat de pârâtul iu.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de iu împotriva deciziei civile nr.638 din 19.09.2007 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi - 7.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

- -

-

Judecătoria Iași:

-R

26.III.2008.-

2 ex.-

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Liliana Palihovici, Georgeta Protea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Iasi