Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 78/R/2010
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
-- -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul, împotriva deciziei civile nr. 476/A din 13.10. 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații, și, având ca obiect partaj judiciar - revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă revizuientul recurent personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimaților.
Revizuientul recurent depune la dosar chitanța nr. -/13.01.2010, care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
Revizuientul recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Revizuientul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține oral. Apreciază că decizia prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat nu este legală, deoarece nu există identitate de cauză, producându-se doar o confuzie în momentul când a solicitat conexarea, pentru litispendență, a unui dosar aflat pe rolul Curții de APEL CLUJ, la un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, însă această cerere de conexare a fost respinsă. De asemenea, arată că la pag. 24 din raportul de expertiză întocmit de domnul expert, respectiv la 52 din dosarul civil nr. 12302/2006 al Judecătoriei Cluj -N, expertul în mod abuziv a calculat valoarea de circulație a întregului imobil, care cuprinde părțile comune ale construcției și terenul pe care nu există construcții, teren care este împrejmuit. Totodată, arată că prin declarația depusă la 39 din dosarul nr- al Tribunalului Cluj, doamna judecător a declarat că a calculat valoarea imobilului având în vedere raportul de expertiză întocmit de domnul expert, prin însumarea valorii stabilite pentru parterul imobilului cu valoarea stabilită pentru etajul imobilului, însă în opinia sa acest raport de expertiză este greșit, expertiza corectă fiind cea întocmită de către domnul expert R în dosarul civil nr-. Precizează că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, întrucât această excepție putea fi invocată doar dacă s-ar fi dezbătut fondul pricinii, însă în speță nu s-a dezbătut fondul cauzei.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. 2054/15.02.2006, revizuientul, în contradictoriu cu intimații, și, a solicitat instanței revizuirea deciziei civile nr. 4/R/MF/20.01.2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. 370/C/MF/R/2005, invocând în motivarea cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 2.proc.civ. respectiv, faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30.05.2006 în dosar nr. 2054/2006, Judecătoria Brașova dispus, în baza art. 40.proc.civ. scoaterea dosarului de pe rolul acestei instanțe și trimiterea spre soluționare la Judecătoria Cluj, întrucât prin încheierea civilă nr. 4556/10.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosar nr-, s-a dispus strămutarea cauzei de la Judecătoria Brașov la Judecătoria Cluj -N ( 13).
La Judecătoria Cluj -N dosarul a fost înregistrat sub nr. 12302/2006, fiind soluționat prin sentința civilă nr. 3277/a/18.04.2007, prin respingerea cererii de revizuire, ca urmare a admiterii excepției decăderii revizuientului din dreptul de a mai invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4.proc.civ. în condițiile termenului prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 3 teza II proc.civ. motiv invocat prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 13.09.2006 ( 11, 13 ).
După înregistrarea dosarului pe rolul acestei instanțe, la termenul de judecată din 13.09.2006 ( 13), revizuientul și-a precizat cererea de revizuire, arătând că înțelege să solicite revizuirea sentinței civile nr. 15128/02.12.2002, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 8478/2001.
Apelul declarat de revizuient împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 535/A/10.10.2007, pronunțată în dosar nr-, cu consecința respingerii excepției și a trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4, sub aspectul admisibilității acesteia prin prisma temeiului de drept invocat; a fost menținută sentința cu privire la respingerea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2.proc.civ.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 609/21.01.2009, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, s-a respins cererea de revizuire formulata de revizuientul, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 15128/2002 a Judecătoriei Brașov, pronunțata în dosar 8456/2001 al Judecătoriei Brașov.
A obligat revizuientul să achite intimaților cheltuieli de judecată în sumă de 8734 lei, constând în onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarele:
"Cererea de față se întemeiază pe motivul prevăzut de art.322 pct.4 proc.civ. când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății" și are în vedere sentința civilă nr. 15128/02.12.2002, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 8478/2001.
În ședința publica din 17 ianuarie 2007, reprezentantul revizuientului a arătat ca nu deține o hotărâre judecătoreasca în temeiul căreia expertiza efectuată inițial în dosarul nr. 8478/2001 al Judecătoriei Brașov să fie declarată falsă și, de asemenea, la întrebarea adresată de către instanță, respectiv, dacă a sesizat organele de urmărire penală în legătura cu acest înscris și dacă a obținut o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de neîncepere a urmăririi penale, reprezentantul revizuientului a arătat că s-a făcut plângere penală împotriva expertului, obligându-se să depună dovada înaintării plângerii penale, însă ulterior, în ședința publică din data de 18.04.2007, a arătat că nu poate să producă această dovadă.
Potrivit art. 322. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză; în cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii.
Textul legal are în vedere două ipoteze: expertul a fost condamnat sau un înscris pe baza căruia s-a judecat cauza, a fost ulterior declarat fals.
Cât privește prima ipostază, instanța a reținut că prin rezoluția din 26.09.2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de expert. În speță nu se regăsește situația de imposibilitate a constatării infracțiunii de către instanța penală, deoarece nu a intervenit prescripția răspunderii penale și nici decesul autorului presupusei infracțiuni. Deci, această ipoteză nu se regăsește în speță.
Referitor la înscrisul declarat fals, pe baza căruia s-a soluționat pricina anterior, instanța a fost chemată să aprecieze în ce măsură se poate vorbi despre incidența acestui motiv, câtă vreme judecarea cererii în discuție s-a făcut în urma amplului probatoriu administrat în cauză, incluzând și raportul de expertiză întocmit de expert.
Și în acest caz, dovada săvârșirii infracțiunii de fals trebuie să se facă, de regulă, prin hotărârea de condamnare a autorului pentru comiterea infracțiunii de fals. În cazul existenței unui impediment în declanșarea sau continuarea procesului penal, instanța competentă a statua asupra revizuirii poate stabili ea însăși, pe cale incidentală, existența falsului.
Textul legal nu instituie în mod expres condiția existenței unei hotărâri definitive de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de fals.
Invocarea de către revizuient a Deciziei nr. 185/1980 a fostului Tribunal Suprem, a fost făcută în mod trunchiat, întrucât, așa cum s-a stabilit in doctrina de specialitate (, ), atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, trebuie avute în vedere acele situații în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate fi exercitată pentru unul din cazurile prevăzute de art.10 proc.pen.
Soluțiile jurisprudențiale în sensul că prin înscris declarat fals nu trebuie să se înțeleagă doar cel reținut ca fals odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și cel al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a adevărului nu s-a comis o infracțiune, sunt discutabile prin raportare la teza a doua a textului în discuție, care se referă la procedura de urmat în cazul în care constatarea infracțiunii, în ambele situații, nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. Deci, textul de lege vizează clar ipoteza contrară celei conturate de practica judiciară.
Apoi, se impune a se sublinia și aspectul că valoarea imobilului putea fi recalculată în faza de apel a procesului sau chiar în fața instanței de fond, printr-o altă expertiză judiciară.
Pentru considerentele ce preced, în baza art. 326 și urm. din Codul d e procedură civilă, cererea de față a fost respinsă ca inadmisibilă.
Văzând că revizuientul a căzut în pretenții, el a fost obligat să achite intimaților cheltuieli de judecată în sumă de 8734 lei, constând în onorariu avocațial".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii sale de revizuire.
În motivare a invocat faptul că cererea sa de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 4. proc. civ. în considerarea faptului că expertul, expert în construcții, care a evaluat imobilul din-, localitatea B, a subevaluat acest imobil cu peste 2.000.000.000 lei vechi. Apreciază faptul că este evident că suntem în fața unei expertize al cărei conținut nu corespunde realității, sau altfel spus, suntem în fața unei expertize false. Arată faptul că a formulat plângere penală împotriva acestui expert pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Mai arată faptul că soluția dată a fost de constatare ca prescrisă a răspunderii penale pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă, fals și uz de fals.
Luând cunoștință de prescrierea răspunderii penale față de expert instanța de fond era obligată să verifice și să constate, pe cale incidentală, dacă s-a săvârșit sau nu infracțiunea ce se pretinde.
Apreciază faptul că instanța de fond în mod cu totul eronat a concluzionat că în speță nu se regăsește situația de imposibilitate a constatării infracțiunii de către instanța penală deoarece nu a intervenit prescripția răspunderii penale și nici decesul autorului presupusei infracțiuni, când în realitate situația este exact invers.
Indică faptul că proba cerută de art. 322 pct. 4 o face cu expertiza extrajudiciară întocmită de expert, din care rezultă fără putință de tăgadă faptul că i s-a încălcat grosolan dreptul de proprietate, subevaluându-se cele două apartamente, iar în plus anumite elemente componente ale imobilului au fost omise de la evaluare.
În cauză au depus întâmpinare intimații, și, care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 13.10.2009 reprezentantul intimaților a înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat, în considerarea faptului că o cerere identică a revizuientului a fost soluționată în mod irevocabil de Curtea de Apel Brașov prin Decizia civilă nr. 436/R/2009.
Prin decizia civilă nr. 476/A/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis excepția autorității de lucru judecat; s-a admis în parte apelul declarat de revizuientul, împotriva sentinței civile nr. 609/21.01.2009, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 15128/2002 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosar nr. 8456/2001, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat; revizuientul a fost obligat la plata sumei de 9948.40 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.
În considerentele acestei decizii a fost reținută incidența în cauză a prevederilor art. 137. proc. civ. coroborat cu art. 1201. civil, raportat la sentința civilă nr. 11718/14.12.2007, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr-, sentință prin care a fost respinsă o altă cerere de revizuire formulată de același revizuient, întemeiată pe același punct 4 al art. 322.proc.civ. și pe aceleași considerente ca și cele invocate în prezenta cauză, respectiv, pe faptul că lucrarea de expertiză judiciară nr. 554/01.10.2002 întocmită de expert este și că expertiza reală este cea extrajudiciară efectuată de ing..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuientulsolicitând admiterea recursului, cu motivarea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, întrucât nu s-a judecat fondul cererii de revizuire, nefiind astfel întrunite condițiile art. 1201.civ. ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie lipsită de temei legal și să fie dată cu aplicarea greșită a legii, fiind prezent așadar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
S-a mai arătat în motivarea recursului că hotărârea este nelegală și sub aspectul obligării revizuientului la cheltuieli de judecată în cuantum de 9.948,40 lei, întrucât instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 274.proc.civ. câtă vreme, deși s-a admis în parte apelul și s-a schimbat în parte sentința apelată, totuși, s-a acordat intimatei întregul cuantum al cheltuielilor de judecată.
Este nelegală obligarea revizuientului la aceste cheltuieli de judecată, în condițiile în care intimații și-au angajat avocat doar după efectuarea expertizei în cauză, neparticipând în nici un fel la cheltuielile pentru desfășurarea procesului, astfel că onorariul pentru expertiză a fost plătit de revizuient, onorariul avocațial la care a fost obligat revizuientul, de peste 2.000 Euro, fiind cu totul exagerat.
Tot în motivarea recursului a fost reprodus istoricul cauzei, a fost făcută o scurtă expunere a stării de fapt din dosarul nr. 847/2001 a Judecătoriei Brașov, a obiectului acestui dosar, a concluziilor expertizei efectuată în respectivul dosar de către expert, a soluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov cu privire la plângerea formulată de revizuient împotriva acestui expert, concluzionându-se în sensul că, întrucât expertul nu mai poate fi tras la răspundere penală, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, instanța civilă, conform nr.OG 138/2000, poate cerceta pe cale incidentală falsul săvârșit de expert, în condițiile art. 322 pct. 4.proc.civ.
S-a mai arătat de către revizuient că în condițiile în care prima instanță a declarat admisibilă în principiu cererea de revizuire, ea nu mai putea reveni asupra acestei chestiuni.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare, pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul este nefondat.
Deși memoriul de recurs a cuprins mai multe expuneri, pe 6 pagini, totuși, în marea lor majoritate motivele de recurs vizează netemeinicia hotărârii recurate, netemeinicie care nu mai poate fi cenzurată de către instanța de recurs, dată fiind abrogarea expresă a prevederilor art. 304 pct. 10 și 11.proc.civ.
Prin urmare, toate acele motive de recurs prin care s-a reprodus istoricul cauzei, a fost făcută o scurtă expunere a stării de fapt din dosarul nr. 847/2001 a Judecătoriei Brașov, a obiectului acestui dosar, a concluziilor expertizei efectuată în respectivul dosar de către expert, a soluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov cu privire la plângerea formulată de revizuient împotriva acestui expert, etc. vizând netemeinicia hotărârii recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, urmează să fie înlăturate de către C ca fiind inadmisibilă, întrucât, se circumscriu pct. 10 și 11 ale art. 304.proc.civ. în prezent abrogate.
Singurele motive de nelegalitate care s-ar circumscrie pct. 9 al art. 304.proc.civ. ar fi cele referitoare la încălcarea art. 1201.civ. respectiv, încălcarea art. 274.proc.civ. de către instanța de apel.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la neîndeplinirea condițiilor art. 1201.civ. respectiv, la inexistența autorității de lucru judecat, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 1201.civ.există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
Verificând îndeplinirea în speță a condițiilor pretinse de art. 1201.civ. referitoare la existența triplei identități, de părți, de obiect și de cauză, prin raportare la sentința civilă nr. 11718/14.12.2007 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosar civil nr- ( 15-16 dosar fond), Curtea constată că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, legal reținută de instanța de apel.
Astfel, prin precizarea cererii de revizuire formulată de revizuient pentru termenul de judecată din data de 13.09.2006, în dosar nr. 12302/2006 al Judecătoriei Cluj -N ( 11-13), revizuientul, în contradictoriu cu intimații, și, a solicitat instanței să dispună revizuirea sentinței civile nr. 15128/02.12.2002, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 8478/2001, invocând în motivarea cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 4.proc.civ, respectiv, falsitatea raportului de expertiză tehnică-judiciară întocmit de expert, falsitate dovedită prin expertiza extrajudiciară întocmită de expertul, falsitate decurgând din subevaluarea imobilului ce a făcut obiectul dosarului de partaj nr. 8478/2001 al Judecătoriei Brașov, soluționat prin sentința nr. 15128/02.12.2002.
În dosarul nr- al Judecătoriei Brașov, soluționat prin sentința nr. 11718/14.12.2007, revizuientul i-a chemat în judecată pe intimații, și, solicitând revizuirea sentinței civile nr. 15128/02.12.2002 a Judecătoriei Brașov, dată în dosarul nr. 8478/2001, invocând în motivarea cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 4.proc.civ. respectiv, faptul că sentința revizuită se bazează pe un înscris nereal și fals, expertiza judiciară întocmită de expert, și prin care imobilul supus partajului a fost subevaluat, falsitatea acestei expertize fiind atestată de noua lucrare de expertiză extrajudiciară întocmită de ing..
Cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului nr- a fost respinsă de Judecătoria Brașov, cu motivarea că nu sunt aplicabile prevederile textului de lege invocat de revizuient drept temei al cererii de revizuire, respectiv, prevederile art. 322 pct. 4.proc.civ. pentru motivele expuse în considerentele sentinței nr. 11718/14.12.2007 a Judecătoriei Brașov ( 15-16 din dosar nr-).
Verificându-se cele două cereri de revizuire se constată de către C că este prezentă tripla identitate, de părți, de obiect și de cauză, cerute de art. 1201.civ.
Astfel, revizuient este aceeași persoană, intimați sunt aceleași persoane în ambele dosare, și, în ambele dosare părțile stând în aceeași calitate juridică, de revizuient, respectiv, de intimați.
În ceea ce privește obiectul cererii de revizuire, acesta este identic în ambele dosare, respectiv, revizuirea sentinței civile nr. 15128/02.12.2002 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosar nr. -.
În ceea ce privește cauza cererilor de revizuire, aceasta este de asemenea identică, prin cauză înțelegându-se fundamentul juridic al pretenției deduse judecății.
În ambele cereri de revizuire revizuientul a invocat același temei juridic, respectiv, prevederile art. 322 pct. 4.proc.civ. și aceleași temeiuri de fapt, respectiv, falsitatea expertizei lui, decurgând din subevaluarea imobilului supus partajului, falsitate dovedită prin expertiza extrajudiciară întocmită de ing..
Împrejurarea că Judecătoria Cluj -N, în dosar nr-, a dispus efectuarea unei expertize de către ing. R ( 43-52), este irelevantă sub aspectul verificării identității temeiului pe care revizuientul și-a întemeiat cele două cereri de revizuire, având în vedere faptul că în nici una din cele două cereri de revizuire revizuientul nu a invocat ca argument în susținerea cererilor sale de revizuire decât expertiza extrajudiciară întocmită de ing..
Nefondată este și susținerea recurentului conform căreia nu ar exista autoritate de lucru judecat pentru că nu s-a judecat fondul cauzei, înțelegându-se prin acesta fondul dosarului de partaj judiciar, câtă vreme întrunirea cerințelor impuse de art. 1201.civ. trebuie să se facă prin raportare strictă la cele două cereri de revizuire promovate de revizuient, sub aspectul identității de părți, de obiect și de cauză, în fiecare din cele două cereri de revizuire, iar nu prin verificarea existenței acestei triple identități, pe de o parte în cererile de revizuire, iar pe de altă parte în dosarul de partaj.
Drept urmare, având în vedere toate considerentele mai sus expuse, Curtea constată că în cauză este incidentă excepția autorității de lucru judecat, astfel că, acest motiv de recurs se impune a fi respins ca nefondat.
Referitor la susținerea recurentului, conform căreia, în condițiile în care prima instanță a declarat admisibilă în principiu cererea de revizuire, ea nu mai putea reveni asupra acestei chestiuni, Curtea constată că această împrejurare putea fi invocată doar în fața instanței de apel, întrucât invocarea ei în fața instanței de recurs, invocare care echivalează cu o critică adusă sentinței primei instanțe direct în fața instanței de recurs, apare ca fiind inadmisibilă în această fază procesuală, prin prisma art. 299 alin. 1.proc.civ. rap. la art. 282 alin. 1.proc.civ.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 274.proc.civ. Curtea constată, de asemenea, că acesta este nefondat, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 274 alin. 1.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celui care a câștigat procesul, să plătească cheltuieli de judecată.
Este adevărat că art. 274.proc.civ. permitea instanței de judecată să cenzureze cuantumul onorariilor avocațiale, dar nu este mai puțin adevărat că, relativ recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că modificarea de către instanța de judecată a cuantumului onorariului avocațial stabilit de către avocat cu clientul său, reprezintă practic o intervenție în contractul încheiat între cei doi, contravenind astfel prevederilor art. 31 din Legea nr. 51/1995, modificată, conform căruia contractul încheiat între părțile raportului juridic de asistență juridică nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de un organ al statului, competența soluționării eventualei cereri prin care se contestă cuantumul onorariului revenind exclusiv Consiliului Baroului Județean de Avocați.
Astfel, potrivit art. 30 din Legea nr. 51/1995, republicată, "(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.
(2) În acest scop, avocatul poate să își deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor și altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul său, va fi stabilit prin convenția dintre avocat și client, în condițiile prevăzute de statutul profesiei.
(3) Contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanțele din onorarii și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispozițiilor statutului profesiei".
Art. 31 din aceeași lege prevede următoarele: "Contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului".
Intimații și-au angajat avocat pentru a-i reprezenta cu ocazia judecării procesului de revizuire, promovat din inițiativa exclusivă a revizuientului, cuantumul onorariului avocațial achitat de intimați avocatului ales să-i reprezinte, cu care au încheiat contractul de asistență juridică nr. 12/02.06.2009, fiind în sumă de 9.948,40 lei, achitat de către intimați, aspect confirmat de factura fiscală nr. 55/08.06.2009 și de extrasul de cont nr. 16/04.06.2009 ( 155 dosar apel).
În consecință, în temeiul art. 274.proc.civ. rap. la art. 30, art. 31 din Legea nr. 51/1995, republicată, și la art. 1169.civ. intimații erau îndreptățiți la a obține obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimaților cu purtarea procesului de revizuire.
Nu poate fi reținută susținerea revizuientului, în sensul că intimații nu au suportat nici una din cheltuielile ocazionate cu judecarea revizuirii, câtă vreme aceste cheltuieli cădeau în sarcina celui care a inițiat procesul de revizuire, respectiv, în sarcina revizuientului.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9.proc.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 476/A/13.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
--- - --- - -- -
GREFIER
-
Red./dact.MM
6ex./19.01.2010
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop