Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(454/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.808
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.42 A din 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant-pârât .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă-reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.74068 din 30.03.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimatul-reclamant-pârât, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 12.03.2009, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, prin apărători, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-pârâte-reclamante solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că pârâta-reclamantă nu a înțeles să formuleze critici în apel cu privire la respingerea obiecțiunilor la expertiza topografică.
Astfel, motivarea instanței vine în contradicție cu încheierea de ședință din 12.11.2008, când pârâta-reclamantă a solicitat efectuarea unei noi expertize topografice și suplimentarea probatoriului prin audierea unui nou martor, aspect consemnat de altfel și în încheierea de ședință de la acea dată și din care rezultă că ambele probe au fost respinse.
Mai arată că, hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanțele de fond și apel nu au făcut aplicarea principiului qui potest plus potest minus, având în vedere împrejurarea că prin cererea reconvențională s-a solicitat să se constate că pârâta-reclamantă are o cotă de 100% la dobândirea imobilului din str. -. - nr.14, sector 6, astfel încât se impunea ca aceasta să aibă o contribuție mai mare de 50% la dobândirea bunului.
Or, instanța de apel a exclus de plano posibilitatea ca aceasta să fi avut o contribuție mai mare de 50% la dobândirea bunului imobil, în mod eronat, invocând doar principiul disponibilității și nu principiul qui potest plus potest minus.
Avocatul intimatului-reclamant-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de apel în mod corect a reținut faptul că raportul de expertiză în construcții a fost refăcut ca urmare a admiterii de către instanța de fond a obiecțiunilor formulate de ambele părți, iar după depunerea raportului refăcut, nu au mai fost formulate obiecțiuni față de acesta, cu atât mai mult cu cât raportul refăcut îi era profitabil recurentei-pârâte-reclamante pe aspectul îmbunătățirilor.
Mai arată că, din analiza întregului ansamblu probator, rezultă că pârâta-reclamantă a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză topografică, întocmit de expert și nu la raportul de expertiză construcții.
Prin criticile aduse expertizei topografice, recurenta a solicitat ca expertul topografic să se pronunțe cu privire la corectitudinea calculelor și a coeficienților utilizați de expertul în construcții, precum și să precizeze care din cele două rapoarte de expertiză în construcții este corect, împrejurarea față de care instanța a respins obiecțiunile formulate, având în vedere faptul că acesta nu putea să se pronunțe asupra acestui aspect, depășind astfel limitele specialității sale.
Se mai susține că, instanța de apel în mod corect a constatat că recurenta nu a făcut dovada unei cote majoritare asupra masei partajabile, atâta vreme cât aceasta a recunoscut că la întreținerea numitei au participat ambele părți, iar după desfacerea căsătoriei intimatul-reclamant și-a achitat obligația de întreținere printr-o prestație lunară în bani.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței să dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în B, str. G- - nr.14, sector 6, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1716/16.08.1996, act care cuprinde și o obligație de întreținere a numitei; la data de 01.02.2001, a decedat beneficiarul acestei întrețineri. În perioada ce a urmat desfacerii căsătoriei, prin sentința civilă nr.7281/2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și până la decesul creditorului întreținerii, atât reclamantul, cât și pârâta au respectat obligațiile contractuale, trimițând prin mandat poștal suma de 500 lei și contribuind la cheltuielile de înmormântare.
În timpul căsătoriei, părinții reclamantului i-au dat acestuia suma de 12.000 USD pentru renovarea și îmbunătățirea confortului imobilului.
Contribuția părților la dobândirea bunurilor comune a fost apreciată de reclamant ca fiind de 50% pentru fiecare.
Reclamantul a mai arătat că masa bunurilor mobile este formată din televizor marca Samsung, combină frigorifică, aragaz, vaillant pentru încălzire apă caldă, 2 sobe Vesta.
Prin cererea reconvențională depusă la data de 8.06.2007, calificată ca atare de instanța de judecată, pârâta a solicitat să se ia în considerare că suprafața efectivă aflată în posesia sa, aferentă imobilului, este de 237. diferența de 23 mp. fiind folosită de vecinii săi.
Pârâta reclamantă a contestat includerea în masa partajabilă a imobilului situat la adresa indicată de reclamantul pârât, arătând, în esență, că bunul a fost vândut de către bunica acesteia către soție. După desfacerea căsătoriei, bunica a intenționat să solicite rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, însă a renunțat la acest lucru. Începând cu anul 2001 și până în prezent, pârâta reclamantă a plătit singură impozitul pentru imobilul în litigiu.
Cât privește clauza de întreținere din contract, pârâta reclamantă a precizat că bunica sa era pensionară, având o pensie de urmaș, ceea ce-i permitea să-și asigure singură întreținerea; după despărțirea în fapt a soților și până în octombrie 2000, pârâta reclamantă și fratele acesteia s-au ocupat de.
Referitor la cheltuielile de înmormântare, pârâta reclamantă a recunoscut că soțul său i-a dat suma de 300 lei și s-a ocupat de transport.
S-a contestat suma de 12.000 USD, pârâta reclamantă arătând că aceasta reprezintă economii comune realizate în timpul căsătoriei; totodată, partea a recunoscut că bunurile mobile declarate de reclamantul pârât au fost dobândite în timpul căsătoriei, prin contribuție comună.
Pârâta reclamantă a susținut că în perioada 2001 - 2007, împreună cu părinții săi, a efectuat lucrări de renovare și îmbunătățire a imobilului, în valoare de 60.000 lei, motiv pentru care a solicitat o cotă de 25% din masa partajabilă.
Precizând cererea reconvențională, pârâta reclamantă a arătat că are o contribuție de 100% la dobândirea imobilului situat în B, str. G- - nr.14, sector 6.
Prin sentința civilă nr.1403/29.02.2008, Judecătoria sectorului 6 Baa dmis cererea principală, în tot, a admis cererea reconvențională, în parte, a constatat că în timpul căsătoriei părțile au dobândit, în cote de 50% fiecare, imobilul situat în B, str. G- - nr.14, sector 6, compus din teren în suprafață de 260 mp. și construcția formată din 4 camere, un televizor marca Samsung - 300 lei, o combină frigorifică - 350 lei, un aragaz - 100 lei, un vaillant pentru încălzire apă caldă - 350 lei și 2 sobe Vesta - 200 lei, a omologat rapoartele de expertiză întocmite în cauză, a dispus sistarea stării de indiviziune, a atribuit în deplină proprietate și posesie imobilul bun comun, precum și bunurile mobile indicate anterior către pârâta reclamantă, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 160.583,37 lei, cu titlu de sultă în favoarea reclamantului pârât, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În considerentele hotărârii, prima instanță, având în vedere probele administrate sub aspectul contribuției concrete a fiecăruia dintre soți la achiziționarea imobilului și la efectuarea îmbunătățirilor aduse acestuia, în lipsa unor dovezi concrete care să releve disproporții în ceea ce privește contribuția, mergând pe linia că în căsătorie soții, deopotrivă, sunt ținuți de obligația de sprijin material și moral, a apreciat că părțile din prezenta cauză au suportat toate cheltuielile în egală măsură cu privire la dobândirea imobilului și la efectuarea îmbunătățirilor până la despărțirea acestora.
Reclamantul pârât și pârâta reclamantă s-au căsătorit în anul 1993, iar în 1996 au dobândit imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1716/16.08.1996; în anul 2000, prin sentința civilă nr.7281/2000, s-a dispus desfacerea căsătoriei.
În raport de dispozițiile art.36 Codul familiei și art.6731și următoarele Cod de procedură civilă, s-a apreciat că bunurile specificate în cererile adresate instanței sunt bunuri comune ale soților.
Referitor la îmbunătățirile efectuate pentru renovarea imobilului, prima instanță a constatat că, în perioada 1996 - 1999, acestea au fost realizate de ambii soți, în egală măsură, iar, după anul 2001, ele au fost suportate numai de pârâta reclamantă.
Cu privire la suma de 12.000 USD, bani primiți de la părinții reclamantului pârât, folosiți pentru renovarea cauzei, prima instanță a apreciat că această susținere a fost insuficient probată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației de fapt, în primul rând raportat la modul în care judecătorul fondului a stabilit situația de fapt și situația juridica a imobilului, situat în B,-, sector 6, supus partajului. Astfel, pârâta-reclamantă a susținut, prin cererea precizatoare pe care a depus-o la dosar în data de 07.09.2007, că are o contribuție de 100% la dobândirea acestui bun. Instanța de fond a considerat, în mod eronat, că acest bun reprezintă bun comun, la a cărui dobândire fiecare dintre soți a avut o contribuție egală, lucru inexact.
Bunul imobil în discuție a fost dobândit de către părțile din acest proces, de la bunica paternă a apelantei, în urma unui contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere, plătindu-se, așa cum a recunoscut intimatul, o suma simbolică. Contractul de vânzare-cumpărare a fost cu clauză de întreținere, clauza pe care intimatul-reclamant a îndeplinit-o sporadic, întreținerea și îngrijirea bunicii fiind asigurată, așa cum este firesc, de către mama și tatăl apelantei. A mai susținut apelanta că a solicitat o cota de 100% asupra imobilului deoarece: vânzarea a fost, în realitate, o intenție de aog ratifica pe apelantă și de a consolida proprietatea asupra acestui imobil, având în vedere că existau și alți posibili moștenitori; intimatul a avut o contribuție sporadică și minoră la întreținerea bunicii paterne a pârâtei - reclamante, care a fost, de fapt, în întreținerea și îngrijirea mamei și tatălui apelantei, fiul defunctei; după divorț, care a avut loc în anul 2000, împreună cu părinții, apelanta a făcut îmbunătățiri substanțiale la imobil, îmbunătățiri care profită acum, în 2008, în mod nedrept fostului său soț, care nu a contribuit cu nimic la acestea; cu rea-credința, intimatul ascunde instanței faptul că, în anul 2003, i-a solicitat pârâtei - reclamante să-i dea suma de 35.000.000 lei vechi, ca și contravaloare a pretențiilor sale, spunându-i că dacă îi dă acești bani, toate pretențiile lui asupra imobilului se sting.
A mai susținut apelanta că, și în situația în care instanța de fond nu ajungea la concluzia că are o cota de 100% la dobândirea acestui bun și la sporul de valoare adus, trebuia să verifice dacă nu cumva are o cotă majoritară și să determine aceasta cotă.
În plus, instanța de fond a comis următoarele greșeli: a administrat, în mod eronat, proba testimonială, nepermițându-i martorului apelantei să descrie în totalitate situația de fapt; a respins obiecțiunile apelantei la cea de a doua expertiză imobiliară, practic fără motiv, deși era firesc ca expertul să răspundă la acestea, în special ținând cont că stabilește valori mai mari pentru îmbunătățirile aduse imobilului până în anul 2000, deși, așa cum este știut, creșterile semnificative de prețuri au avut loc după acest an; a făcut o greșită apreciere a tranzacției prin care apelanta a dobândit bunul de la bunica sa; a ignorat faptul că, din anul 2000, apelanta a avut o contribuție exclusivă la îmbunătățirile aduse imobilului, fapt ce a dus la situația de a plăti bani fostului său soț, cu titlu de sultă, pentru îmbunătățiri pe care le-a adus imobilului după divorț; a apreciat, în mod eronat, că fostul său soț ar fi fost singurul care ar fi întreținut familia, ignorând faptul că acesta a fost șomer și că apelanta a lucrat din anul 1996.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefundat, menținerea sentinței civile apelate și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că instanța s-a pronunțat în mod corect și temeinic, reținând cota de contribuție egala (de 50%) a foștilor soți la dobândirea bunurilor comune. Față de susținerea apelantei, potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere ar fi fost, de fapt, o donație deghizată, a menționat că, deși reclamanta a avut posibilitatea să își administreze probele pe toate aspectele invocate de aceasta, că aceste probe au fost administrate în mod complet și fără nicio limitare, aceasta nu a putut face dovada celor afirmate; apelanta nici nu a solicitat să se constate existența unei eventuale donații și nici nu și-a întemeiat, în drept, vreo cerere implicită în acest sens.
Totuși, s-a analizat acest aspect, iar din sentința atacată reiese că instanța s-a referit în mod special la declarația martorului, pe care a apreciat-o ca neconcludentă, deoarece "martorul nu a luat cunoștința în mod nemijlocit, ci din relatările paratei-reclamante". Cum declarațiile de martor trebuie sa reflecte fapte cunoscute personal de către martor, în mod corect instanța a considerat declarația respectivă că nu este de natură a susține poziția apelantei.
Prin răspunsurile la interogatoriu, apelanta a recunoscut că în timpul căsătoriei soții au susținut împreună obligația de întreținere, iar, după desfacerea căsătoriei, intimatul a achitat obligația de întreținere printr-o prestație lunară în bani și a contribuit la cheltuielile de înmormântare a bunicii.
Mai mult decât atât, apelanta se contrazice atunci când spune fie că nu și-ar fi achitat obligația de întreținere, deoarece bunica sa nu ar fi avut nevoie de niciun fel de întreținere din partea părților, ea având posibilități financiare de a se întreține singură, fie că, de fapt, părinții săi ar fi îndeplinit aceasta obligație de întreținere, ceea ce înseamnă că bunica sa a avut nevoie de ea. În legătură cu același contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, apelanta a recunoscut la interogatoriu că intimatul a achitat exclusiv din veniturile sale onorariul de notar și toate taxele aferente, a dezdăunat pe ceilalți moștenitori ai vânzătoarei cu suma de 8 milioane lei, o sumă destul de mare la nivelul anului 1996.
În legătură cu îmbunătățirile aduse imobilului după anul 2000, menționat intimatul că instanța de fond a reținut "după anul 2001, îmbunătățirile au fost suportate numai de pârâta-reclamantă, așa cum de altfel rezultă și din raportul de expertiză imobiliară" și, în consecință, pe aceste aspect, critica reclamantei este nefondata.
În ceea ce privește suma de 35 milioane lei vechi, s-a subliniat că apelanta se contrazice cu întrebarea pe care ea însăși i-a adresat-o intimatului la interogatoriu; pe de alta parte, din răspunsul intimatului la întrebare reiese foarte clar că nu a ascuns instanței nimic pe aspectul acestei sume de bani și că instanța a avut în vedere toate întrebările și toate răspunsurile din interogatoriile reciproce.
Referitor la faptul că instanța de fond nu a verificat dacă nu cumva apelanta ar avea o cota majoritară și să determine care este această cotă, a arătat intimatul că instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere de către pârâta-reclamantă și că, dacă s-ar fi pronunțat într-un asemenea sens, ar fi însemnat să se pronunțe asupra a ceea ce nu s-a cerut. De fapt, apelanta, pe o cale ocolita, încearcă să formuleze o cerere nouă direct în apel.
Prin decizia civilă nr.42 A din 14.01.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă reclamantă la plata către reclamantul pârât, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a sumei de 157.083,37 lei, cu titlu de sultă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței de fond.
Asupra apelului pârâtei reclamante, în limitele motivelor invocate, tribunalul a reținut următoarele:
Căsătoria părților, încheiată la data de 21.08.1993, a fost desfăcută prin sentința civilă nr.7281/26.06.2000 a Judecătoriei Sectorului 6 B, prin acordul părților. În timpul căsătoriei foștilor soți s-a încheiat un "act de vânzare - cumpărare", autentificat sub nr.1716/16.08.1999, prin care numita, bunica apelantei, a înstrăinat către și imobilul situat în B,-, sector 6, compus din teren de 260 mp și construcție cu patru camere. S-a consemnat în conținutul convenției menționate (în realitate având natura juridică a unui contract de întreținere), că prețul acestei vânzări constă în obligația cumpărătorilor de aoî ntreține pe vânzătoare până la sfârșitul vieții, obligație care constă în menaj gospodăresc, procurare hrană și medicamente, asigurare asistență medicală la nevoie, iar, după deces, să îndeplinească toate datinile creștinești, suportând și cheltuielile de înmormântare. La data de 01.02.2001, creditoarea întreținerii, numita, a decedat.
Instanța de apel a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că imobilul ce face obiectul contractului autentificat sub nr.1716/16.08.1999 este dobândit cu contribuția de 50% a fiecăruia dintre foștii soți, în cauză fiind incidente prevederile art.30 alin.1 din Codul familiei, potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Natura juridică a actului juridic menționat este aceea de contract de întreținere, nedovedindu-se în mod neîndoielnic existența unei donații deghizate, declarația martorului nefiind suficientă în acest sens, în condițiile în care nu se coroborează cu niciuna dintre celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, dacă intenția numitei ar fi fost aceea de a-și gratifica nepoata, nimic nu o împiedica să încheie, cu aceleași cheltuieli, un act de donație doar în favoarea acesteia. Pe de altă parte, existența convenției de întreținere și executarea efectivă a acesteia sunt probate chiar de înțelegerea scrisă dintre părți, intervenită după desfacerea căsătoriei, la 15.09.2000, prin care s-a stabilit "prestarea în continuare a obligațiilor derivate din contract", apelanta urmând a presta efectiv întreținerea către, constând în hrană, curățenie, medicamente și altele, iar intimatul urmând a contribui lunar cu suma de 500.000 lei ROL, astfel cum s-a și întâmplat, potrivit mandatelor poștale atașate la dosar.
Mai mult, așa cum reiese din răspunsul apelantei la interogatoriu, la întreținerea numitei au participat ambele părți, iar, după desfacerea căsătoriei, intimatul și-a achitat obligația de întreținere printr-o prestație lunară în bani, fiind în imposibilitate de a-și achita obligațiile în natură, vânzătoarea fiind de acord cu această modalitate; de asemenea, apelanta a recunoscut că la decesul vânzătoarei intimatul a contribuit în mod egal cu ea la cheltuielile de înmormântare a creditoarei întreținerii, aspecte susținute parțial și în întâmpinare, la fond. De asemenea, s-a recunoscut de către apelantă la interogatoriu că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare (întreținere), intimatul a achitat exclusiv din sursele sale, întrucât apelanta nu avea niciun venit la acea dată, suma de 8.000.000 lei ROL, cu care au fost compensați moștenitorii vânzătoarei.
Nu este întemeiată critica din apel referitoare la aspectul că intimatul a prestat întreținere către bunica apelantei doar în mod sporadic, îngrijirea acesteia fiind asigurată de către părinții apelantei. Astfel, așa cum s-a arătat în considerentele anterior expuse, chiar apelanta a recunoscut contribuția fostului soț la întreținerea bunicii sale, care a continuat chiar după divorțul părților; totodată, creditoarea întreținerii, în timpul vieții, respectiv moștenitorii acesteia, după decesul său, aveau posibilitatea de a solicita rezoluțiunea contractului, în situația aprecierii neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către unul dintre debitori. Mai mult, apelanta nu poate susține caracterul de bun propriu sau o cotă de 100% asupra imobilului în litigiu, invocând prestarea întreținerii nu de către ea, ci de către părinții acesteia, care nu au avut pretenții proprii, pe calea unei cereri de intervenție în proces.
Instanța de fond nu a inclus în masa partajabilă valoarea îmbunătățirilor efectuate după desfacerea căsătoriei de către apelantă (evaluate distinct, ca și cele din timpul căsătoriei, valoarea de 126.470 lei RON a construcției neincluzând valoarea lucrărilor de ameliorare, așa cum reiese din raportul de expertiză construcții refăcut, ca urmare a obiecțiunilor părților.
În ceea ce privește obiecțiunile la raportul de expertiză, pentru expertiza topografică, respingerea acestora nu a fost contestată de către apelantă, care a înțeles să formuleze critici în apel doar raportat la cel de-al doilea raport de expertiză în specialitatea construcții. La dosarul de fond apelanta pârâtă a formulat critici în scris raportat la expertiza întocmită de expertul topograf, iar, din încheierea de ședință din 25.01.2008, nu reiese că ar fi formulat obiecțiuni și la raportul de expertiză construcții refăcut.
Oricum, se poate constata că expertul construcții a refăcut raportul de expertiză tocmai ca urmare a obiecțiunilor părților, obiecțiunea formulată de către apelanta pârâtă fiind admisă, iar critica referitoare la valoarea mai mare a îmbunătățirilor aduse imobilului anterior anului 2000 putea și trebuia formulată de parte, conform prevederilor art.212 Cod procedură civilă, la primul termen după depunerea raportului de expertiză construcții inițial, atunci când s-au formulat de altfel obiecțiunile, având în vedere că problema invocată de parte exista încă din primul raport de expertiză, diferența dintre cele două categorii de îmbunătățiri fiind chiar mai mare în raportul inițial, al doilea profitând apelantei pe acest aspect.
Din analiza dosarului de fond nu reiese că s-a administrat în mod eronat proba testimonială, instanța nepermițând martorului apelantei să descrie în totalitate situația de fapt, așa cum a susținut apelanta prin motivele de apel. De asemenea, instanța de fond nu a făcut, în motivarea sentinței, aprecieri referitor la faptul că intimatul ar fi fost singurul care a întreținut familia.
Este nefondat și motivul de apel referitor la faptul că instanța de fond, dacă aprecia că nu are o cotă de 100% la dobândirea imobilului, trebuia să verifice dacă nu cumva apelanta pârâtă reclamantă are o cotă majoritară la dobândirea imobilului. Așa cum reiese din conținutul cererii reconvenționale depuse la dosarul de fond, pârâta reclamantă a învederat că are o cotă de 100% la dobândirea imobilului ca urmare a faptului că a acceptat o gratificație din partea bunicii sale, întreținerea fiind una fictivă, aspecte care se circumscriu invocării caracterului de bun propriu al imobilului, acestea fiind confirmate și de concluziile scrise ale părții în discuție, prin care se invocă expres caracterul de bun propriu. Așadar, instanța de fond, față de principiul disponibilității, nu se putea pronunța decât în limitele învestirii sale, pârâta reclamantă întemeindu-se pe actul juridic al donației pretins făcute în favoarea sa și pe caracterul de bun propriu al bunului în discuție. Oricum, partea nu putea să invoce și instanța nu putea să acorde o cotă majoritară doar asupra unui bun din masa partajabilă, asupra bunurilor mobile chiar apelanta invocând inițial o cotă de 25% din bunurile de împărțit, compuse din mobile și din suma de 12.000 USD, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobil, iar ulterior o cotă de 50%.
de aceste aprecieri, o contribuție majoritară asupra masei partajabile nu a fost dovedită de către apelantă, atâta vreme cât a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu că la întreținerea numitei au participat ambele părți, iar după desfacerea căsătoriei intimatul și-a achitat obligația de întreținere printr-o prestație lunară în bani, fiind în imposibilitate de a-și achita obligațiile în natură, vânzătoarea fiind de acord cu această modalitate; de asemenea, apelanta a recunoscut că la decesul vânzătoarei intimatul a contribuit în mod egal cu ea la cheltuielile de înmormântare a creditoarei întreținerii. De asemenea, s-a recunoscut de către apelantă la interogatoriu că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare (întreținere), intimatul reclamant a achitat exclusiv din sursele sale, întrucât apelanta nu avea niciun venit la acea dată, suma de 8.000.000 lei ROL, cu care au fost compensați moștenitorii vânzătoarei. Căsătoria părților s-a încheiat în anul 1993, iar apelanta a fost angajată din anul 1996, în timp ce intimatul lucra din anul 1988, având o scurtă perioadă, de 4 luni, de inactivitate, însă ulterior reangajându-se, la 01.11.1996 și obținând un salariu mai mare decât apelanta.
Singurul motiv de apel întemeiat este cel referitor la faptul că instanța de fond nu a observat că apelanta a remis intimatului în anul 2003 suma de 35.000.000 lei Rol. Astfel, potrivit interogatoriului administrat reclamantului pârât, reiese că apelanta a plătit fostului soț suma menționată, ca o primă contribuție a acestuia la renovarea bucătăriei, apelanta contractând un credit bancar, această sumă fiind recunoscută de către intimat și prin întâmpinarea depusă în apel.
În consecință, având în vedere că în masa partajabilă a fost inclusă valoarea integrală a îmbunătățirilor efectuate de soți la imobil în timpul căsătoriei, iar un avans asupra părții apelantei a fost deja remis către intimat, imobilul fiind atribuit apelantei, s-a dedus suma de 3500 lei RON din valoarea sultei determinate de prima instanță, aceasta urmând a avea valoarea de 157.083,37 lei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta - reclamantă.
În motivarea recursului, recurenta, după expunerea situației de fapt, a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii (art.304 pct.7 Cod procedură civilă).
Astfel, tribunalul, în mod greșit, reține faptul că pârâta - reclamantă nu a înțeles să formuleze critici în apel cu privire la respingerea obiecțiunilor la expertiza topografică. Această motivare vine în contradicție cu realitatea, deoarece în apel, la data de 12.11.2008, aceasta a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză, alături de alte probe (fapt consemnat în încheierea de ședință respectivă).
În opinia recurentei, acest motiv poate conduce la casarea hotărârii și trimiterea sa spre rejudecare, întrucât în recurs o astfel de probă nu poate fi administrată.
A susținut recurenta, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că tribunalul, motivându-și soluția pronunțată, a precizat în considerente că nu poate încălca principiul disponibilității (pentru a stabili o cotă de contribuție mai mică decât cea solicitată de parte de 100%).
Întrucât se aplică principiul "qui potest plus potest minus", tribunalul putea, la solicitarea pârâtei - reclamante, să constate că aceasta are o contribuție mai mare de 50% la dobândirea imobilului supus partajului. Nu este vorba de un concurs între cele două principii de drept, ci doar de lipsa de coroborare a acestora, instanța de apel excluzândde planoposibilitatea ca recurenta să dețină o cotă mai mare la dobândirea singurului bun de valoare ce face obiectul împărțelii judiciare.
să constate această situație, tribunalul a pronunțat o soluție inechitabilă, stabilind în favoarea fostului soț o sultă de 15 ori mai mare decât contribuția sa la întreținerea bunicii recurentei.
Argumentul corect folosit de instanța de apel - în sensul că nu se putea acorda o cotă majoritară doar cu privire la bunul imobil - nu își găsește o finalitate practică în cauză. Imobilul, mai precis terenul, este singurul bun de valoare supus partajului, el reprezentând o cotă covârșitoare din masa bunurilor de împărțit. În aceste condiții, cum loturile s-au format relativ atipic, prin atribuirea tuturor bunurilor unei părți și plata unei sulte pentru toate acestea celeilalte părți, valoarea bunurilor mobile este insignifiantă în raport de cotele stabilite cu privire la contribuția avută la dobândirea imobilului - construcție și teren.
Cât privește aprecierea asupra "naturii" aleatorii a contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere, recurenta a arătat că aceasta trebuie avută în vedere în raporturile dintre transmițătorul proprietății și beneficiarul obligației de întreținere, pe de o parte și dobânditorii proprietății, respectiv prestatorii obligației de întreținere, pe de altă parte, fiind exclusă în evaluarea raporturilor dintre pârâta - reclamantă și fostul soț; între părțile din litigiu trebuie să prevaleze principiul echității, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cât privește prima critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, intimatul a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, instanța de apel argumentând pe larg care sunt considerentele referitoare la respingerea obiecțiunilor formulate de pârâta-reclamantă, cu atât mai mult cu cât ele vizau explicit cea de-a doua expertiză imobiliară efectuată în cauză, pe aspectul cuantumului despăgubirilor, nicidecum expertiza topografică la care face trimitere recurenta.
Față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocate de recurentă, intimatul a susținut că aceasta este nemulțumită de aplicarea principiului "qui potest plus potest minus". Sub acest aspect, pârâta reclamantă nu a înțeles că stabilirea cotei de contribuție se aplică întregii mase partajabile și nu diferențiat, pentru un anumit bun sau bunuri din masa partajabilă. Chiar dacă aceasta acceptă aspectul teoretic al problemei, consideră că în practică este nefolositor, însă nu precizează în ce modalitate s-ar putea stabili loturile, sulta, calcula timbrajul, etc. În plus, în opinia intimatului, tribunalul s-a aplecat asupra acestei critici, considerând însă că nu este dovedită de apelantă.
A mai arătat reclamantul-pârât că fosta sa soție nu a administrat probe din care să rezulte o donație deghizată; aceasta nu este îndreptățită, în recurs, să solicite casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului, neindicând motivele ce au împiedicat-o să ceară administrarea probelor la instanța de fond.
În recurs, nu s-a u administrat probe noi.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere temeiurile de drept invocate, precum și considerentele hotărârii atacate, Curtea constată următoarele:
Referitor la dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acest motiv, argumentat pe faptul că tribunalul, în mod greșit, a reținut lipsa unor critici în apel cu privire la respingerea obiecțiunilor la expertiza topografică, nu subzistă. O astfel de critică nu poate fi încadrată în prevederile legale invocate, întrucât, pe de o parte, nu vizează o motivare contradictorie, în sensul art.304 pct.7 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, Curtea trebuie să aibă în vedere dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, respectiv obiectul recursului.
În speță, se constată că prin motivele de apel recurenta pârâtă reclamantă nu a formulat nicio critică sub acest aspect, la adresa sentinței primei instanței, astfel că argumentul în cauză nu poate fi prezentat pentru prima dată în recurs, omisso medio.
Împrejurarea că la data de 12.11.2008, prin încheiere, s-a consemnat cererea de probatorii solicitată de părți și s-a dispus cu privire la aceasta, nu conduce la suplinirea motivelor de apel, care puteau fi formulate doar până la prima zi de înfățișare. Solicitarea de noi probe în apel nu echivalează cu o critică supusă cenzurii tribunalului, pentru ca instanța de recurs să o analizeze în concret.
Cât privește criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea nu sunt fondate.
Prin cererea reconvențională depusă la data de 08.06.2007, precizată ulterior, la 07.09.2007, pârâta-reclamantă a solicitat ca instanța să constate că are o contribuție de 100% la dobândirea imobilului din B, ca urmare a faptului că a acceptat o gratificație din partea bunicii sale, obligația de întreținere menționată în contract fiind una mai mult fictivă, îndeplinită de părinții ei.
De asemenea, prin concluzii scrise, se invocă caracterul de bun propriu al pârâtei-reclamante pentru acest imobil, dobândit de parte cu o contribuție de 100%.
Instanțele de fond, în urma analizei probelor administrate, au constatat că imobilul în litigiu este bun comun, părțile având o cotă de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor supuse partajului de 50% fiecare.
În mod corect a apreciat tribunalul că prin cererea de chemare în judecată formulată de parata-reclamantă instanța de fond a fost sesizată cu o cerere de constatare a caracterului de bun propriu al imobilului în litigiu, aspect de altfel nedovedit de recurentă, iar, față de limitele învestirii, cu respectarea principiului disponibilității, s-a stabilit calitatea acestuia de bun comun, la care părțile au o contribuție de 50%. Această cotă a fost raportată la întreaga masă a bunurilor de împărțit, instanțele neputând să acorde o cotă majoritară pentru unul sau altul din bunurile comune ale părților.
Cum recurenta nu a solicitat stabilirea unei cote majoritare, în considerarea unei contribuții mai mari la dobândirea imobilului și nu prin invocarea caracterului acestuia de bun propriu, instanța de apel a apreciat că s-a respectat, în speță, principiul disponibilității. Acest argument este susținut de C în combaterea principiului "qui potest plus potest minus", de care se prevalează recurenta, întrucât nu există nicio corelație între principiul disponibilității și cel invocat de parte.
Coroborând dispozițiile art.130 alin. ultim Cod procedură civilă cu prevederile art.298 și 316 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în mod legal judecătorii fondului au hotărât asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, având în vedere și dispozițiile legale din materia partajului, în mod special art.6735Cod procedură civilă.
Stabilirea unei sulte mai mari în favoarea reclamantului-pârât, în condițiile în care toate bunurile comune au fost atribuite în natură pârâtei-reclamante, este dată de culpa acesteia, care, prin formularea cererii reconvenționale, a înțeles să învestească instanța de judecată cu alt obiect decât cel asupra căruia expune critici prin prezentul recurs. În acest context, critica este nefondată.
Curtea mai are în vedere, ca și ultimă critică invocată de recurentă, faptul că în cazul unui contract de întreținere - în speță, calificat în mod legal de primele instanțe în raport de probele administrate - obligația debitorului depinde nu numai de durata incertă a vieții creditorului întreținerii, dar și de nevoile lui zilnice sau de alți factori care pot influența întinderea prestațiilor (starea sănătății, costul vieții, etc). Prin aceasta se definește caracterul aleatoriu al contractului de întreținere, obligațiile debitorilor - reclamantul pârât și pârâtareclamantă - putând fi evaluate doar de creditorul întreținerii. În consecință, nu se poate vorbi de principiul echității care trebuie să prevaleze în raporturile dintre foștii soți, întrucât partajul este supus unor norme legale, expres reglementate de Codul familiei și Codul d e procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă-reclamantă, ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.42 A din 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.IB/cs
Ex.2/09.07.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 6. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
