Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1026/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1026
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "" PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 325 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 650 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit recurenta reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "" PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta reclamantă a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Compania Națională de Ferate-CFR SA - reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate CFR Caf ormulat plângere împotriva încheierii nr. 55985 din 02.10.2008 a D, solicitând anularea acesteia și obligarea D să emită o încheiere de admitere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară.
In motivarea plângerii a arătat că între CFR SA B și SC SRL a fost încheiat un contract având ca obiect intabularea domeniului public al statului deținut în concesiune de reclamantă pe tronsonul de cale de ferată C - C, și că prin încheierea nr. 55985 din 2.10.2008 a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru următoarele motive: documentație cadastrală incompletă, în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 13 lit. e, j, k, l din Ordinul nr. 634 /2006 al Directorului General ANCPI, nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 48 alin. 1 lit. c, din Legea nr. 7/1996 republicată, prin aceea că nu este îndeplinită cerința legală privind individualizarea imobilului printr-un identificator unic (nr. cadastral) și lipsa titlului de proprietate.
Petenta a arătat că încheierea de respingere a cererii este nelegală și netemeinică întrucât pentru documentațiile care au fost admise a acceptat încadrarea în zonă la scara 1:10000 numai pentru C, iar firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic planul de încadrare în zonă 1:5.000, acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000, deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.
S-a mai arătat că societatea prestatoare a convenit cu I ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, referitor la calculul suprafețelor a precizat că pentru documentația respinsă, calculul suprafețelor este individualizat în planul de situație depus la OCPI D și cu privire la descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare a menționat că descrierile respective se găsesc în cele 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.
În ceea ce privește refuzul OCPI D de a nu acorda număr cadastral a învederat că acesta este nejustificat întrucât respingerea nu se întemeiază pe eventuale suprapuneri, ci are în vedere doar aspecte de ordin tehnic, prin urmare OCPI D trebuia să procedeze conform art. 1 din actul ANCPI, care are forță obligatorie și potrivit căruia documentațiile cadastrale pentru care nu s-au constatat suprapuneri, se vor recepționa, iar imobilelor respective li se vor aloca numere cadastrale.
De asemenea, a arătat că argumentația OCPI D cu privire la lipsa titlului de proprietate este eronată, întrucât potrivit prevederilor art. 3 alin. 2 din legea 213/1998 și art.3 alin.2 din HG 581/1998 infrastructura feroviară aparține domeniului public, iar bunurile din domeniul public pot fi date în concesiune în condițiile legii.
S-a mai arătat că art. 17 din contractul de concesiune nr. MM/224/ 2002 prevede că terenurile aparținând domeniului public vor fi înregistrate de către concesionar în Registru.
Plângerea formulată de petentă a fost înaintată judecătoriei d e către D la data de 05.02.2009 împreună cu o copie a dosarului nr. 55985/2008.
La termenul de judecată din 12 martie 2009 petenta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a învederat că temeiul de drept al plângerii formulate este Legea 7/1996, Ordinul nr. 633/2006, Ordinul nr. 634 /2006 și art. 331 - 338 Cod procedură civilă și copie de pe Dispoziția Directorului General al Companiei Naționale de Ferate CFR - SA nr. 21 din 21.04.2005.
Petenta a depus la dosar un înscris denumit note de ședință prin care a învederat că prin actul înregistrat la. sub nr. - din 27.08.2008 SC SRL și-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitările OCPI D de completare a documentației și că analizând situația descrisă de SC SRL, ANCPI a răspuns la data de 23.10.2008 că recepția documentațiilor cadastrale pentru tronsonul de cale ferată C - C se realizează cu respectarea pct. 1 din adresa ANCPI nr. - din 23.04.2008, potrivit căruia documentațiile cadastrale în care nu s-au constat suprapuneri se vor recepționa iar imobilelor respective li se vor aloca numere cadastrale.
S-a menționat că, neconformându-se celor dispuse de ANCPI prin actul menționat, OCPI Dae mis încheieri de respingere, dar nu motivate de suprapuneri ci invocând o documentație incompletă.
A mai menționat petenta că pe tronsonul de cale ferate au fost intabulate un număr de 35 de documentații și la emiterea celor 35 de încheieri de admitere s-a avut în vedere o documentație similară dar, neexistând suprapuneri OCPI D nu a solicitat completarea acesteia.
A mai arătat că terenul în litigiu situat între Km. 304+757,78-305+985,15 face parte din același tronson de cale ferată cu imobilul situat în interval cale ferată C - C, Km. 298+563,96-307+290,9 pentru care s-a dispus înființarea cărții funciare prin încheierea de admitere nr. 54452/2008.
A precizat că la data de 05.09.2006 între ANCPI și CNCF " CFR" - SA s-a încheiat Protocolul de Colaborare nr. - privind modul de înscriere în cărțile funciare centrale, în capitolul III al acestui protocol fiind enumerate actele necesare înscrierii în cartea funciară a imobilelor care sunt proprietatea Statului Român cu drept de administrare sau de concesiune în favoarea CN CF "CFR" - SA și ale cărui prevederi OCPI D nu le-a respectat în sensul că a solicitat un număr mult mai mare de documente, deși în cap. V al acestui protocol se specifică expres că " registratorul șef al serviciului de publicitate imobiliară din cadrul OCPI va asigura aplicarea prezentului protocol de colaborare la nivelul OCPI".
De asemenea s-a mai învederat că terenul în litigiu se află în limita zonei de siguranță a infrastructurii publice așa cum este definită de art. 29 alin. 2 din OUG 12/1998 și, potrivit anexei 2 la HG 581/1998, așa cum a fost modificată prin HG 589/2006 constituie elemente concrete ale infrastructurii feroviare publice: " terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate până la limita de expropriere aprobată sau limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare."
Prin sentința civilă nr. 650/9 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr. 348/183 fost respinsă plângerea formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR".
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că OCPI D i-a pus în vedere petentei să-și completeze documentațiile cadastrale în conformitate cu cap.IV art.13 din Ordinul 634/2006, că prin referatul din 23.09.2008 s-a constatat că petenta nu a adus completările solicitate prin referatul de completare nr.172/2008 iar prin încheierea nr.56214/26.09.2008 a OCPI D s-a respins cererea formulată de petentă.
S-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute deart.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996, conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral), astfel încât încheierea de respingere este legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR SA C care a arătat că s-au solicitat societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPID ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului.
Prin decizia civilă nr.325 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de către petenta apelantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE SA C, împotriva sentinței civile nr. 650 din 09.04.2009, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr-.
S-a apreciat ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, față de constatarea privind neîndeplinirea de către petentă a cerințelor impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea nr.7/1996, în conformitate cu care înscrisul depus nu individualizează imobilul printr-un identificator unic, condiție esențială a înscrierii în registrul de publicitate imobiliară.
În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, pentru motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nelegală în raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în speță.
Recursul nu este fondat.
Conform dispozițiilor art.261 pct.5 Cod pr.civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, îndeplinirea acestor cerințe fiind de natură a înlătura arbitrariul și a face posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.
Motivarea hotărârii este o problemă de conținut, nu una de volum, instanța având obligația de a prezenta argumentele și raționamentele juridice pe care se întemeiază soluția pronunțată, ci nu de a răspunde oricărei susțineri a părților, indiferent dacă acestea reprezintă referiri ori critici privitoare la principiile și regulile de drept substanțial și procesual aplicabile în speță, sau aspecte descriptive, fără relevanță pentru rezolvarea pricinii.
Decizia recurată în cauză respectă condițiile impuse de art. 261 pct.5 Cod pr.civilă, cuprinzând în mod succint și convingător argumentele pentru care s-a menținut soluția primei instanțe, și cele pentru care s-au înlăturat susținerile apelantei.
Motivarea deciziei răspunde și cerințelor art.6 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, care include, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a menționat că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă instanța procedează la un examen real a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Artico împotriva Italiei, împotriva Franței, împotriva României).
Dar, așa cum s-a reținut în cauze ca contra Franței, contra României, obligația pe care o impune art.6 paragraf 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, impunând ca o motivare scurtă a hotărârii să cuprindă examinarea reală a problemelor esențiale care i-au fost supuse spre analiză.
Or, decizia pronunțată în speță de Tribunalul Dolj răspunde acestei cerințe, prin motivarea în fapt și drept a neîndeplinirii, de către reclamantă, a condițiilor prevăzute de art.48 din Legea nr.7/1996, pentru efectuarea înscrierii în cartea funciară.
din Legea cadastrului și publicității imobiliare instituie sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a imobilelor, sistem ce are ca finalitate, conform prevederilor art.1 alin.4, înscrierea în registrul de publicitate imobiliară.
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a tuturor actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu.
Efectuarea înscrierilor se face în condițiile prevăzute în Titlul II din Legea nr.7/1996, procedura și documentația necesară fiind cea din dispozițiile art.47-55.
Art.48 din lege prevede ca înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, trebuie să îndeplinească mai multe condiții, între care și cea de la lit.c, respectiv individualizarea imobilelor printr-un identificator unic ( număr cadastral ).
Documentația depusă de reclamanta în cauză la OCPI D nu respectă condițiile legii, iar reclamanta a refuzat să dea curs solicitării de a aduce completările necesare, situație în care justificat instanța a apreciat ca nefondat apelul, reținând că nu au fost îndeplinite condițiile art.48 din Legea nr.7/1996.
În consecință, recursul este nefondat și va fi respins, conform art. 296 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "" PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 325 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 650 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.2 ex
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Gabriela Ionescu