Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (725/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.1039

Ședința publică de la 16.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Vișan

JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 3: Claudiu

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - PROIECT SA, împotriva deciziei civile nr.1703 din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - petentă - SRL

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă recurenta - PROIECT SA, prin împuternicit, în baza împuternicirii depusă la dosar, avocat, pentru intimata - reclamantă - SRL, în baza împuternicirii avocațiale nr.83413/27.04.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 37).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri, în fotocopie:

- la data de 22.05.2009, adresă emisă de Oficiul Registrului Comerțului, înregistrată sub nr. -/21.05.2009;

- la data de 26.05.2009, adresă emisă de Oficiul Registrului Comerțului, înregistrată sub nr. 87042/22.05.2009;

- la data de 10.06.2009, înscrisuri, din partea intimatei, în apărare, respectiv decizia comercială nr. 465/17.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr- (1807/2008), Ordonanța nr.428/P/16.10.2008, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, comunicarea extrasului de hotărâre penală nr.304/19.03.2009 privind săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fișa dosarului nr- din sistemul ECRIS, Ordonanța nr. 1562/P/2007, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI,

La solicitarea Curții, numita depune procură de reprezentare pentru recurentă și prezintă CI seria - nr. - - CNP -.

Curtea procedând la verificările necesare, constată că numita nu deține împuternicire de reprezentare pentru - PROIECT SA, în cauza de față, întrucât împuternicirea prezentată este dată pentru dosarul nr- și nu pentru cauza de față, motiv pentru care remite înscrisul și lasă cauza la a doua strigare în vederea acoperirii acestui incident procedural.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta - PROIECT SA, prin împuternicit, avocat, pentru intimata - reclamantă - SRL, în baza împuternicirii avocațiale nr.83413/27.04.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 37).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, având în vedere că în faza procesuală anterioară nu a fost parte în cauză.

Recurenta - PROIECT SA, prin reprezentant, arată că, în opinia sa, are calitate procesuală activă, întrucât în faza procesuală anterioară, a depus note scrise, astfel dobândind calitatea de intervenient, ceea ce îi conferă calitatea procesuală activă în declararea recursului, pe de altă parte, arată că societatea în cauză există dar sub un alt nume respectiv - SISTEM SRL și are capacitate de folosință respectiv de exercițiu, fiind înregistrată ca atare la Oficiul Registrului Comerțului, depune concluzii scrise.

Intimata - reclamantă - SRL, prin avocat, solicită admiterea excepției, întrucât în faza procesuală a recursului nu a fost parte, nu i s-a admis nici un fel de cerere, societățile invocate nu există, concluzionând, - Proiect SA nu are calitate procesuală activă și nu există, a se avea în vedere în acest sens și relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului, solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5, la data de 23.05.2008, sub nr-, reclamanta SRL a chemat-o în judecată pe pârâta Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară Sector 5 B, contestând încheierea de carte funciară nr. -/06.03.2008.

În motivare cererii, petenta a arătat că, în mod nelegal, nu s-a dispus notarea celor solicitate de numita. Aceasta a depus cerere în numele societății reclamante, având însă altă identificare. Este vorba despre o cerere olografă din partea - Proiect SA, care are datele de identificare ale societății reclamante. se fac conform art.26 din Legea nr. 7/1996, în legătura cu imobilul, dar nici una dintre cererile depuse de nu au legătură cu imobilul reclamantei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5, la data de 19.06.2008, sub nr-, reclamanta SRL a chemat-o în judecată pe pârâta Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară Sector 5 B, formulând plângere împotriva încheierii de carte funciară nr.-/06.03.2008.

Prin încheierea pronunțată la data de 29.07.2008, Judecătoria sectorului 5 dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr. 5604/29.07.2008, Judecătoria Sectorului 5 respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară Sector 5 B, ca neîntemeiată, a respins plângerea formulată de petenta SRL, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 5 B, ca neîntemeiată.

Sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a arătat că acea decizie, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, invocată de intimată, nu a fost publicată și, astfel, nu își produce efectele, motiv pentru care instanța va respinge această excepție, ca neîntemeiată.

Sub aspectul fondului cauzei, instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. -/06.03.2008, s-a dispus notarea în cartea funciară a imobilului deținut de reclamantă, a existenței unor litigii, pe rolul diferitelor instanțe. Cererea a fost formulată de numita și susținută de documentele justificative în acest sens. Faptul că există litigii referitoare la cele două societăți, SRL și - Proiect SA, de diferite naturi, se confirmă chiar prin cele notate de intimată în Cartea Funciară. Acesta este sensul prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, anume, notarea stărilor, faptelor și actelor referitoare la situația unui imobil. Tocmai aceste chestiuni s-au notat în Cartea Funciară, așa cum reiese și din adresa Parchetului Judecătoriei Sectorului 5 B, fila 14 dosar, fiind vorba despre cauze inclusiv de natură penală, dat fiind schimbările de denumire dintre - Proiect SA și SRL.

Astfel, instanța de fond a apreciat că nu se poate primi susținerea reclamantei, în sensul că notările au fost eronat realizate de intimată, fiind în discuție litigii apărute în legătură cu denumirea firmei, schimbarea sediului și conducerii acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta SRL, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 13.10.2008.

Prin decizia civilă nr. 1703/22.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B Sector 5; a admis plângerea formulată de; a anulat înscrierea nr. - din 22.04.2008, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B Sector 5 și a dispus radierea înscrierilor efectuate în baza acesteia nr. 31824.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B Sector 5, întrucât decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, fiind publicată în Monitorul Oficial.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că, prin încheierea contestată, s-a notat cererea formulată de - Sistem SRL la Oficiu Registrul Comerțului privind modificarea actului constitutiv, dar persoana care a solicitat notarea, respectiv, nu este împuternicită a acestei societăți, astfel cum rezultă din adresa -/25.11.2008, emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aceasta fiind doar acționar cu un număr de 29 de acțiuni și o participare la beneficii de 1,088%.

Mai mult, acesta se folosește de o ștampilă, care poartă mențiunea PROIECT SA, deși, din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, societatea care, inițial, a purtat denumirea de - Proiect SA poartă, în momentul de față, denumirea de - SRL, iar, în conformitate cu încheierea din data de 24.04.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, definitivă prin neapelare, Asociația Proiect - Programul Acțiunilor Salariaților a fost radiată din registrul asociaților de la grefa instanțelor. Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu există o societate comercială PROIECT SA, care să fie distinctă de - SRL, ci, din contră, în cererile formulate, se folosește de datele de identificare ale - SRL.

În aceste condiții, tribunalul a anulat cererea, nefiind împuternicită de societatea în numele căreia a făcut cererea. Astfel, chiar dacă cererea ar fi privită ca fiind făcută în nume propriu, aceasta ar fi lipsită de interes, prin prisma a ceea ce s-a solicitat, respectiv modificarea actului constitutiv.

În ceea ce privește înscrierile referitoare la existența unui litigiu între și pârâții (ca persoană fizică) și - Proiect SA, tribunalul a constatat că obiectul respectivului litigiu, astfel cum rezultă din înscrisurile prezentate odată cu cererea de notare, poartă asupra numărului acțiunilor pe care le deține la societate, iar nu asupra imobilului și nu există nici o hotărâre definitivă și executorie care să ateste urmărirea silită imobiliară. Or, potrivit art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, se pot nota drepturi personale, acte și fapte juridice, referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobile înscrise în cartea funciară.

De asemenea, tribunalul a constatat că, în ceea ce privește Ordonanța din 04.02.2008, Dosar nr. 8985/P/2007, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 B, înscrierea acesteia în CF este nelegală.

Astfel, din ordonanța respectivă, rezultă că plângerea numitei ar privi fapte ce ar fi fost săvârșite de, în legătură cu repartizarea acțiunilor - Proiect, or, răspunderea lui, care nu este proprietarul imobilului, ci doar acționar este personală, trebuind, în plus, să se facă distincție între acțiuni/părți sociale și patrimoniu.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs PROIECT -, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei civile nr. 1703/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr. 5604/29.07.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5

În motivarea recursului, recurenta a arăta, în esență, că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întemeindu-se pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate și aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța nepronunțându-se asupra dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În același sens, recurenta a criticat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra "concluziilor scrise", depuse de Proiect, ca intervenient în cauză, această persoană juridică nefiind citată pentru termenul de judecată din 16.12.2008.

Intimata Laf ormulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, solicitând, pe cale de excepție, respingerea cererii, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a Proiect A - și a reprezentantului legal, acționar majoritar, intimata a arătat că PROIECT - sau nu există, nefiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, iar, la adresa indicată de recurentă, ca fiind sediul acestei societăți comerciale, respectiv-, își are înregistrat sediul Judecătoria Sectorului 3

În același sens, nu face dovada că are calitate de reprezentant al vreunei societăți și nici dovada existenței vreunui mandat de reprezentare dat de L, singura societate care este înregistrată la. sub nr. J40/4690/17.06.1991, CUI R-.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a arătat că se invocă punctul 10 al art. 304 Cod procedură civilă, care a fost abrogat și că nu pot constitui motive de recurs simplele afirmații nedovedite, făcute de recurentă, în ceea ce privește activitatea avocatului intimatei, care, în accepțiunea lui, este parte în proces.

În etapa procesuală a recursului, a fost depus la dosar un set de înscrisuri.

În ședința publică din 16.06.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, PROIECT A, din perspectiva faptului că aceasta nu a fost parte în cauză, precum și excepția capacității de exercițiu, în raport de actele depuse de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, respectiv Oficiul Național a Registrului Comerțului.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Având a verifica legitimarea procesuală activă a recurentei - " Proiect" S,A, în declanșarea căii de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1703/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, din perspectiva faptului că aceasta nu a fost parte în litigiul dedus judecății, Curtea constată că, în cauză, această problemă de drept nu poate fi dezlegată de către instanța de recurs, în acest moment procesual, întrucât instanța de apel nu a lămurit cadrul procesual, sub aspect subiectiv - al părților, pe parcursul soluționării căii de atac a apelului.

Astfel, deși, în practicaua încheierii de dezbateri de la data de 17.12.2008, s-a menționat, de către grefierul de ședință, depunerea, la dosarul cauzei, prin intermediul Serviciului Registratură, a unor înscrisuri și note scrise depuse de către apelanta - reclamantă, la data de 16.12.2008, instanța nu a observat că aceste note scrise erau depuse de către - " Proiect " SA, iar nu de apelanta - " Sistem" SRL și, prin acestea, se solicita respingerea apelului formulat de - " Sistem" SRL împotriva sentinței civile nr. 5604 din 29.07.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B și întabularea terenului și a corpurilor de clădiri B, D, E, F, pe numele adevăratului proprietar - - " Proiect " SA.

Or, fără a specula asupra soluției pe care instanța de apel ar fi trebuit să o pronunțe în cauză, Curtea apreciază că aceasta ar fi trebuit, în mod necesar, să pună în dezbaterea contradictorie a părților natura juridică a acestei cereri și să stabilească dacă aceasta reprezintă o cerere de intervenție în interes propriu, în sensul art. 49 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă și dacă poate fi făcută în fața instanței de apel, în considerarea dispozițiilor art. 50 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă.

Neprocedând în acest mod, instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale care reglementează participarea terților în procesul civil, cu consecința faptului că nu s-a stabilit în mod cert cadrul procesual subiectiv, ceea ce determină imposibilitatea instanței de recurs de a se pronunța asupra legitimării procesuale a recurentei de a declanșa această cale de atac împotriva unei hotărâri, care, în condițiile date, nu îi este opozabilă și, în raport de care, la acest moment, este terț.

Acestea fiind limitele exercitării controlului de către instanța de recurs, și, implicit, argumentul de nelegalitate decelat de această instanță, Curtea consideră necesar să sublinieze, încă o dată, că, prin soluționarea acestui recurs, nu este determinată în niciun fel soluția pe care o va pronunța instanța de apel cu privire la cererea depusă la data de 16.12.2008, și, în funcție de această soluție, modalitatea în care va fi dezlegată excepția procesuală de fond, absolută, peremtorie a lipsei capacității de folosință a - " Proiect " SA, invocată de intimata - " Sistem" SRL și că instanța de recurs nu a examinat, în acest stadiu procesual, legalitatea soluției privind fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta PROIECT SA împotriva deciziei civile nr. 1703/A/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - petentă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului, la Tribunalul București - Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta PROIECT SA, împotriva deciziei civile nr. 1703/A/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - petentă

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelului, la Tribunalul București - Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

Red.

Tehnodact. / cs

2 ex./10.07.2009

- Secția a IV-a Civ. -;

Jud. Sectorului 5. - Civ. -

Președinte:Mirela Vișan
Judecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Claudiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Bucuresti