Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1064/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1064/R/2008

Ședința publică din 16 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina

JUDECĂTOR 3: Ana

JUDECĂTOR: -

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C, împotriva deciziei civile nr.110/A din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați ȘI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanții intimați și asistați de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar fila-15, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este declarat în termen legal, a fost comunicat intimaților și se află la primul termen de judecată.

Se constată că la data de 12 februarie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați și, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat.

La data de 13 mai 2008, s-a depus la dosar din partea pârâtei recurente Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, aspect față de care la termenul de azi, recursul este legal timbrat.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Curtea, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, solicită respingerea acesteia ca nelegală având în vedere că în speță nu sunt invocate prevederile art.50 din Legea nr. 7/1996.

CURTEA:

Prin Sentința civilă nr. 2624 din 27.03.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, a fost respinsă plângerea formulată de petenții și împotriva încheierii de respingere nr. 23392/2006 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că, din copia nr. 31761 C-N reiese că imobilul înscris sub nr. top 23254/S/XXVI constituie proprietatea numiților u și soția u, fiind dobândit în temeiul contractului de construire nr. 7049 din 24.02.1973 încheiat de aceștia cu

Din cuprinsul contractului de construire reiese că numele proprietarilor tabulari ai imobilului coincide cu numele beneficiarilor contractului, dar prin declarația autentificată sub nr. 1983 din 26.05.2006 la, petenții au declarat că sunt una și aceeași persoană cu u și soția u, însă numele lor corect este acela de iar nu u, cum în mod greșit s-a menționat în contract.

Potrivit disp. art. 47 din Legea nr. 7/1996, cererea de înscriere în cartea funciară înregistrată la birourile teritoriale ale OCPI va fi însoțită de înscrisul (original sau copie legalizată) în baza căruia se solicită înscrierea, iar potrivit disp. art. 48 alin. 1 lit. b din același act normativ, înscrisul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care și aceea de a indica numele părților. Din economia acestor texte legale instanța de fond a apreciat că reiese faptul că numele părților care vor fi beneficiare ale înscrierilor în cartea funciară nu poate fi altul decât acela ce reiese din în scrisul în temeiul căruia solicită înscrierea.

Instanța de fond a apreciat că soluția dată de intimatul OCPI de respingere a cererii formulate de petenți pentru schimbarea numelui proprietarilor tabulari înscriși în nr. 31761 C-N este legală și temeinică, actele justificative anexate de aceștia putând fi însă folosite pentru a solicita succesoarei în drepturi a C să procedeze la rectificarea erorii materiale strecurate în cuprinsul contractului de construire nr. 7049 din 24.02.1973, dacă va găsi această cerere ca fiind întemeiată.

Prin decizia civilă nr. 110 din 26.02.2008 a Tribunalului Cluja fost admis apelul declarat de către petenții și împotriva sentinței civile nr. 2624 din 27.03.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, pe care a schimbat-o în sensul că a admis plângerea formulată de petenții și și, în consecință, fost anulată încheierea de respingere nr. 23392/2006 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C și s-a dispus corectarea numelui proprietarilor din CF nr. 31761 C, de sub B1,2 din u în.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că plângerea apelanților a fost respinsă de către OCPI C, deoarece nu au depus actul de dobândire a apartamentului, contract care să aibă înscris numele corect al proprietarului.

Tribunalul reținut că această lipsă a fost remediată prin depunerea contractului de construire nr. 7049/1973, contract din care rezultă că numele proprietarilor este u și nu. Dar, acest contract se coroborează cu actele de stare civilă ale proprietarilor, cu declarația de notorietate dată de aceștia în fața notarului unde, pe baza CNP-urilor se poate vedea că u și u sunt una și aceeași persoană cu și.

Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat întemeiat apelul petenților, fiind incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 7/1996, respectiv că este vorba de o eroare materială care urmează a se corecta, astfel că fost anulată încheierea de respingere nr. 23392/2006 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C și s-a dispus corectarea numelui proprietarilor din CF nr. 31761 C, de sub B1,2 din u în.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a OCPI C, invocată în cadrul întâmpinării, instanța de apel a reținut că această excepție a fost soluționată de către instanța de fond prin respingerea ei, astfel încât instanța de apel nu se mai poate pronunța asupra aceleiași excepții, indiferent de soluția instanței de fond, în condițiile în care intimata OCPI C nu a declarat apel, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 295 alin. 1.pr.civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii, cerere întemeiată pe două motive:

Astfel, în primul rând a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, arătându-se că raportat la faptul că încheierile de CF au doar efect de opozabilitate față de terți și nu efect constitutiv de drepturi, nu se poate considera că încheierile de carte funciară sunt acte supuse contenciosului administrativ, raportat la disp.art.2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004. Încheierile de cartea funciară nu dau naștere, nu sting sau nu modifică raporturi juridice, ci doar consemnează astfel de raporturi în cartea funciară, prin urmare oficiile de cadastru și publicitate imobiliară nu au calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect plângerile îndreptate împotriva unor încheieri de carte funciară.

Soluționarea plângerii este supusă Legii nr. 7/1996, completată cu dispozițiile codului d e procedură civilă, respectiv ale art.331 și urm. din care se desprinde ideea că activitatea de cartea funciară este o procedură nejurisdicțională, respectiv o procedură necontencioasă specială. Caracterul special este dat de faptul că e nu se desfășoară prin intermediul instanțelor judecătorești, iar caracterul necontencios este dat de faptul că nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic față de un alt subiect de drept, cererea de înscriere în cartea funciară caracterizându-se prin absența unui litigiu.

Decizia nr.72/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și constatat că în cauzele ce au ca obiect plângeri împotriva încheierilor de carte funciară întemeiate pe disp.art.50 din Legea nr. 7/1996, intimata nu are calitate procesuală pasivă.

În ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că comunicat petenților faptul că trebuie să-și completeze dosarul și să depună până la data de 15.08.2006 actul de dobândire a proprietății, respectiv contractul de construire, dar că aceștia nu au depus înscrisul solicitat, astfel că încheierea pronunțată este legală.

Prin întâmpinarea depusă intimații s-au opus admiterii recursului, arătând că instanța de apel a apreciat corect starea de fapt și de drept a cauzei, că în cauză nu sunt incidente prev.art.50 din Legea nr. 7/1996, ci cele ale art.52 din același act normativ, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii nu se referă la situația din speță.

În ce privește fondul cauzei, intimații au arătat că s-au conformat dispozițiilor recurentei în sensul că a depus la dosar toate actele solicitate, iar din încheierea de respingere rezultă că motivul a fost cu totul altul decât cel invocat de recurentă în motivele de recurs.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază recursul întemeiat în parte și, în consecință, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l admită în parte pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Prin decizia nr.72 din 15.10.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, recurs prin care s-a reținut că, în cauzele care au ca obiect plângeri întemeiate pe disp.art.50 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Reținerea instanței de apel că instanța de fond a soluționat excepția invocată prin respingerea ei și că nu se mai poate pronunța asupra acestei excepții, întrucât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a declarat apel este nelegală și încalcă disp. art.304 pct.9 Cod proc.civ. Aceasta, pentru că în condițiile în care excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată pe cale de excepție prin întâmpinarea depusă la dosar, instanța de apel trebuia să procedeze la soluționarea ei.

De altfel, prin dispoziția emisă în sensul că "admite plângerea petenților și, în consecință, anulează încheierea nr.23392/2006 Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și dispune corectarea numelui proprietarilor", instanța constată și reține implicit lipsa calității procesuale pasive Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C.

În ce privește fondul cauzei, legal a reținut instanța de apel că, petenții au dovedit prin actele depuse la dosar, respectiv contractul de construire nr.7049/1973, actele de stare civilă, declarația de notorietate, că u și u sunt una și aceeași persoană cu și, că în cauză sunt incidente disp.art.53 din Legea nr. 7/1996.

Urmare admiterii în parte a recursului, curtea va modifica în parte decizia civilă nr. 110/26.02.2008, în sensul că, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C.

Celelalte dispoziții ale deciziei atacate vor fi menținute.

Cererea de obligare recurentei la plata cheltuielilor de judecată către intimați va fi respinsă în baza art.274 Cod proc.civ. întrucât recurenta nu se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite în parte recursul declarat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C împotriva deciziei civile nr. 110/A din 26.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. IA dact.GC

3 ex/21.05.2008

Jud.apel:,

Președinte:Anca Adriana Pop
Judecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Ana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1064/2008. Curtea de Apel Cluj